Tag: lectura

  • Iohannis: Motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie

    “Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.

    Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

    Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa şi Germania fac progrese în direcţia reformării zonei euro

    „Suntem pe drumul cel bun. Cred că facem progrese către încheierea unui acord franco-german cu privire la viitorul zonei euro”, a precizat Bruno Le Maire.

    Cele două părţi au ca obiectiv realizarea unei propuneri de reformă până pe 19 iunie. Ulterior, ea va fi prezentată de către Preşedintele francez Emmanuel Macron şi de Cancelarul german Angela Merkel, în cadrul unui summit al Uniunii Europene ce va avea loc în intervalul 27-28 iunie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului, la cel mai scăzut nivel din ultimele luni

    Totodată, decizia Rusiei şi a Arabiei Saudite a coincis şi cu o creştere a producţiei din Statele Unite, cea mai mare din ultimii trei ani.

    Astfel, preţul barilului de petrol Brent a ajuns în jurul cifrei de 75 de dolari, cu o tendinţă generală de scădere, fiind nivelul la care se găsea şi pe la începutul lunii mai. În acelaşi timp, preţul unui baril de petrol Ural a depăşit 73 de dolari, tendinţa fiind tot de scădere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep a ajuns în ţară cu trofeul de la turneul de la Roland Garros

    Simona Halep a ajuns pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, urmând să fie primită, la Salonul Oficial, de către ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, dar şi de preşedintele FRT, George Cosac.

    Luni seară, pe Arena Naţională, va fi organizată o ceremonie în care Simona Halep va prezenta trofeul pe care l-a câştigat la Roland Garros.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Energia nucleară a fost principala sursă de energie electrică a Uniunii Europeane în 2017

    Defalcat, energia nucleară este responsabilă pentru producerea a 829,9 terawatti pe oră (TWh), representând 26,5% din producţia totală. Cărbunele a fost utilizat în producţia a 669 TWh, constituind 20,6% din producţia totală, iar gazul natural a fost utilizat în producerea a 638,9 TWh, adică 19,7% din producţia totală.

    Acestea sunt urmate de energia eoliană (364,3 TWh), hidroenergia (294,5 TWh), biomasă – ethanol, lemn, deşeuri – (196,2 TWh), energie solară (119 TWh) şi alte surse (132,1 TWh). Puse laolaltă însă, sursele verzi de energie au fost responsabile pentru generarea a 30% din total, mai mult decât oricare altă sursă, inclusiv cea nucleară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, campioana europeană a creşterii consumului în aprilie

    Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creşteri anuale ale volumului comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în România (+7,4%), Polonia (+6,6%) şi Lituania (+6,5%), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Malta (-3,1%), Belgia (-1,5%) şi Slovenia (-1,4%).

    Creşterea medie cu 1,7% a volumului comerţului cu amănuntul din zona euro în aprilie 2018, comparativ cu aprilie 2017, se datorează creşterii de 3,2% a produselor nealimentare şi de 0,4% pentru alimente, băuturi şi tutun, în timp ce combustibilul auto a înregistrat o scădere cu 0,7%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin: Rusia nu va ceda regiunea Crimeea, indiferent de circumstanţe

    Liderul de la Kremlin a afirmat că regiunea “Crimeea şi-a câştigat independenţa nu ca urmare a invaziei trupelor ruse, ci prin voinţa poporului din Crimeea exprimată într-un referendum deschis”.

    Preşedintele Rusiei a subliniat că în Carta ONU nu se interzice o astfel de acţiune, dimpotrivă, “dreptul naţiunilor la autodeterminare este explicit declarat” în acest document.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMV Petrom a reluat operaţiunile la rafinăria Petrobrazi, după o revizie care a costat 45 mil. euro

    „Revizia a constat în lucrări periodice de mentenanţă, inspecţii şi verificări ale instalaţiilor din rafinărie, care au necesitat aproximativ 2 milioane de ore lucrate. Valoarea totală a proiectului, care include investiţii şi costuri, a fost de circa 45 de milioane de euro”, se arată în comunicat.

    „Instalaţiile noastre sunt acum 100% funcţionale, iar producţia de produse rafinate a fost reluată după ce instalaţiile au fost puse treptat în funcţiune. După repornire, suntem complet operaţionali şi avem capacitatea de a procesa peste 12.000 de tone de ţiţei pe zi”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru persoane au murit în urma unui atac comis în oraşul belgian Liege

    Presa locală relatează că doi poliţişti şi un trecător au fost împuşcaţi mortal marţi dimineaţă. Atacatorul a murit la scurt timp după ce luase un ostatic.

    Oficialii locali au confirmat că atacatorul care a ucis doi poliţişti pe Bulevardul Avroy, în oraşul belgian Liege, a fost “neutralizat”.

    Potrivit The Independent, incidentul a avut loc la ora locală 10.30 (ora României, 11.30). Alte două persoane au fost rănite.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firea: Organizăm pe data de 9 iunie un miting la Bucureşti pentru susţinerea cabinetului Dăncilă

    “Într-adevăr, organizăm pe data de 9 iunie un miting, atât la Bucureşti, de cea mai mare amploare. De asemenea, vor fi acţiuni similare în întreaga ţară pentru a ne exprima şi de această manieră, susţinerea pentru cabinetul Viorica Dăncilă, pentru implemtarea măsurilor economice care sunt apreciate de români. Avem susţinerea parlamentară pentru că citit comentarii că doar în parlament poate fi susţinut un guvern. Nu e adevărat, în toate ţările democrate pot să iasă oameni în stradă şi cu mesaje pozitive, nu doar pentru a striga jos ceva sau cineva”, a declarat Gabriela Firea la un post de televiziune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro