Tag: iphone

  • Samsung a prezentat telefonul care ar trebui să fie superior concurentului său direct, iPhone 6

    Evenimentul a avut loc cu o zi înainte de începerea World Mobile Congress 2015 şi s-a axat, în mare măsură, pe evidenţierea diferenţelor dintre telefoanele produse de Samsung şi Apple 6: poze realizate cu iPhone 6 au fost comparate cu unele realizate cu S6; clipuri filmate cu smartphone-ul Apple au fost puse faţă în faţă cu unele filmate pe dispozitivul Samsung. „Nu trebuie să vă faceţi griji, acesta nu se va îndoi“, au spus reprezentanţii companiei în timpul evenimentului, făcând aluzie la problema de care s-au lovit utilizatorii de iPhone 6. Totul pentru a arăta că Galaxy S6 este mai bun decât iPhone 6. La prima vedere, strategia celor de la Samsung ar putea părea una disperată; primele review-uri ale telefonului, realizate la scurt timp după lansare, spun însă o altă poveste.

     Samsung a ales o strategie diferită faţă de cea a celor de la Apple şi a lansat două modele ce folosesc un ecran de 5,1 inchi. S6 nu este, cel puţin din punctul de vedere al designului, un telefon ieşit din comun. Variante Edge iese însă în evidenţă: ecranul curbat pe margini, deşi nu este neapărat o inovaţie, dă o formă care îl diferenţiază de cea mai recentă versiune a iPhone.

     Wireless charge sau încărcarea fără fir este una din noutăţile pe care cei de la Samsung au mai prezentat-o. Meniul a fost modificat, butoanele fiind înlocuite cu texte ce descriu funcţia oferită. Noul sistem de operare permite desemnarea de culori pentru un număr de până la 5 persoane; astfel, în funcţie de persoana care a sunat sau a trimis mesaj, telefonul va lumina în culori diferite. Aceasta a fost una dintre ideile care au stat la baza designului, după cum subliniază Stephen Taylor, chief marketing officer al Samsung pentru Europa.

    Camera foto principală are 16 megapixeli şi foloseşte un nou obiectiv, cu 60% mai luminos. O altă îmbunătăţire adusă camerei, în teorie cel puţin, este sistemul object tracking autofocus, adică urmărirea punctului central al imaginii chiar dacă acesta se află în mişcare. Camera secundară folosită de cei de la Samsung are 
5 megapixeli.

    Memoria RAM folosită la noile modele este de tip DDR4, o tehnologie cu 80% mai rapidă decât DDR3. Cât despre procesor, acesta va fi unul de tip octa-core. Displayul are aceeaşi dimensiune în cadrul ambelor modele şi foloseşte tehnologia Quad HD Super Amoled, dezvoltând cu 77% mai mulţi pixeli decât modelele precedente. Mai precis, displayul are o rezoluţie de 577 ppi (pixels per inch). Principalul element de noutate este însă faptul că bateria este încastrată, fiind primul telefon produs de Samsung cu acest tip de schelet.

    Lupta dintre Samsung şi Apple nu pare să lase loc şi altor companii, precum HTC, LG sau Huawei. Deşi acestea ocupă un anumit segment al pieţei, iPhone şi Galaxy S par să câştige, an de an, tot mai mulţi adepţi. Samsung speră că acest nou model Galaxy S va depăşi vânzările versiunilor anterioare, devenind cel mai bine vândut smartphone produs de companie. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla; profitând şi de faptul că Apple va lansa anul acesta doar o versiune îmbunătăţită a iPhone 6, S6 şi S6 Edge au şansa de a deveni bestseller-urile pe care Samsung le aşteaptă de ceva ani buni.

  • Samsung dă replica rivalilor de la Apple. Cum arată noul telefon lansat de Samsung – FOTO

    Evenimentul a avut loc cu o zi înainte de începerea World Mobile Congress 2015 şi s-a axat, în mare măsură, pe evidenţierea diferenţelor dintre Galaxy S6 şi iPhone 6.

    GALERIE FOTO

    Lansarea Samsung Galaxy S6, unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului, a început la 8.30 ora României. Într-o sală arhiplină, reprezentanţii Samsung au început prezentarea cu sloganul “the next is now” – cu alte cuvinte, viitorul este acum. După o scurtă prezentare video a fost invitat pe scenă JK Shin, CEO al Samsung, care a prezentat noul Galaxy S.”Astăzi terminăm cu zvonurile de pe internet”, a spus CEO-ul Samsung. “Prezentarea de azi este rezultatul muncii asidue şi a evoluţie continue. Unele companii s-au diferenţiat prin design, altele prin practibilitate. Noi am căutat să producem un telefon care să fie primul din toate punctele de vedere”.

    Au urmat mai mulţi speakeri ai companiei, care au prezentat noutăţile pe care S6 le aduce. Wireless charge sau încărcarea fără fir este una inovaţiile pe care cei de la Samsung le-au implementat. Metalul este cu 50% mai rezistent decât în cazul altor telefoane. “Nu trebuie să vă faceţi griji, nu se va îndoi”, au spus cei de la Samsung în timpul prezentării, făcând aluzie la problema întâlnită în cadrul iPhone 6.

    Meniul a fost modificat, butoanele fiind înlocuite cu texte ce descriu funcţia oferită. Noul sistem de operare permite desemnarea de culori pentru un număr de până la 5 persoane; astfel, în funcţie de persoana care a sunat sau a trimis mesaj, telefonul va lumina în culori diferite.

    Poate cel mai interesant aspect prezentat a fost cel legat de noua cameră foto ce foloseşte o lentilă de tip F 1.9, care permite cu 60% mai multă lumină. Pentru a demonstra calitatea acestei lentile, cei de la Samsung au comparat o fotografie şi un film realizate cu iPhone 6 cu aceleaşi imagini captate cu un Galaxy S6. O altă îmbunătăţire adusă camerei este sistemul object tracking autofocus, care permite urmărirea punctului central chiar  dacă acesta se află în mişcare.

    Memoria RAM folosită la noile modele este de tip DDR4, o tehnologie cu 80% mai rapidă decât DDR3. Hard diskul este de tip eMMC, un sistem similar celor SSD. Cât despre procesor, acesta va fi unul de tip octa-core.

    Displayul are aceeaşi dimensiune în cadrul ambelor modele, respectiv 5,1 inci, însă foloseşte tehnologia Quad HD Super Amoled, dezvoltând cu 77% mai mulţi pixeli decât modelele precedente. Mai precis, displayul are o rezoluţie de 577 ppi(pixel per inch). Ecranul folosit este de tip Corning Gorilla Glass 4.

    “Bateria se încarcă mai repede decât orice altă baterie de pe piaţă, susţin cei de la samsung. “În 10 minute de încărcare se obţine suficientă putere pentru 4 ore de lucru. Mai important însă, încărcarea completă durează jumătate din timpul necesar încărcării unui iPhone 6”. Elementul cel mai mare de noutate este faptul că bateria este încastrată, fiind primul telefon produs de Samsung cu acest tip de schelet.

    Compania prezentat de asemenea un sistem de plată similar Apple Pay, care va fi compatibil cu soluţiile de plată oferite de Mastercard şi Visa şi va putea fi folosit la aproape 90% din comercianţi, un număr mult mai mare decât cel al comercianţilor la care poate fi folosit sistemul Apple.

    Cele două modele de S6 au o grosime de 68 milimetri.

    Telefoanele vor fi disponibile începând cu 20 aprilie, însă compania nu a menţionat niciun preţ recomandat. S6 şi S6 Edge vor putea fi comandate cu o capacitate de 32, 64 sau 128 GB.

  • Facebook va lansa un serviciu care oferă utilizatorilor sugestii despre locul unde se află

    “«Place Tips» (Sugestii despre acest loc, n.r.) vă va oferi informaţii amuzante, utile şi importante despre locul în care vă aflaţi”, a declarat Mike LeBeau, director de produs în cadrul Facebook, despre acest nou serviciu care deocamdată este disponibil doar utilizatorilor de telefoane inteligente iPhone.

    Sistemul de geolocalizare al telefonului inteligent conectat la o reţea wi-fi pentru acces la internet sau la o reţea de telefonie mobilă permite identificarea precisă a locului unde se află o persoană, iar Facebook vrea să ofere sugestii sub forma unor simboluri care apar la începutul fluxului de ştiri (newsfeed) din aplicaţia mobilă dedicată reţelei sociale.

    Noul serviciu va fi lansat în săptămânile următoare pentru testare în locuri foarte aglomerate şi frecventate din New York, cum ar fi Central Park, Times Square, podul Brooklyn şi Statuia Libertăţii.

    Serviciul va afişa pe ecranul telefonului utilizatorului comentarii şi fotografii furnizate de alţi membri ai reţelei sociale, dar şi alte informaţii, cum ar fi manifestaţii şi evenimente semnalate pe alte pagini Facebook.

    Utilizatorii trebui să îşi dea acordul pentru ca poziţia lor să fie localizată, iar utilizarea serviciului nu va presupune publicarea automată de informaţii pe platforma online şi nici nu va oferi indicii altora privind locul unde se află un utilizator în acel moment, a declarat LeBeau.

    Facebook testează şi posibilitatea de a se folosi de conexiunea Bluetooth pentru a detecta dacă telefonul mobil se află în locuri importante, precum instituţii muzeale ca The Metropolitan Museum of Art din New York.

    Serviciul testat de Facebook vizează în special concurarea cu alte aplicaţii online, cum este cea oferită de yelp.com, prin intermediul căreia internauţii lasă comentarii referitor la restaurante, magazine şi locuri turistice.

    Yelp avea 139 de milioane de vizitatori pe lună în trimestrul al treilea din 2014 şi 67 de milioane de comentarii publicate de la lansarea sa din 2004 în Statele Unite ale Americii. Serviciul este prezent în 29 de ţări, printre care Franţa, Polonia, Marea Britanie, Elveţia, Spania, Japonia, Norvegia şi Turcia.

    Reţeaua de socializare Facebook avea, la sfârşitul anului 2014, circa 1,39 miliarde de utilizatori care foloseau cel puţin o dată pe lună serviciile sale, la nivel global.

  • Adevărul din spatele profitului record al Apple: angajaţi care muncesc zilnic 14 ore fără pauză pe salarii de nimic şi zeci de sinucideri

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. Compania a fost însă de mai multe ori acuzată că îşi plăteşte prost angajaţii, oferind condiţii de muncă degradante, mult sub standardul acceptat în mod obişnuit în ţările dezvoltate.

    În 2013, în urma unor asemenea acuzaţii, Apple a deschis porţile celei mai mari fabrici pe care o deţine, Foxconn din Shenzen. Televiziunea ABC, care a primit acces nelimitat şi libertatea de a discuta cu orice angajat, raporta acum doi ani că salariul minim este de 1,4 euro pe oră, astfel încât un angajat ar avea nevoie de mai mult de două luni pentru a cumpăra un iPad produs la Foxconn. Pe lângă joburile extrem de monotone, precum ştergerea ecranelor sau şlefuirea logo-ului Apple, unii angajaţi efectuează şi 80 de ore suplimentare pe lună, ajungând şi la 65-70 de ore lucreate efectiv în fiecare săptămână, fără pauze.

    Condiţiile de muncă degradante sunt doar principalul motiv care au determinat peste 20 de muncitori să îşi ia viaţa în ultimii cinci ani chiar în timpul programului de lucru. În 2009, un angajat s-a aruncat de la balcon pentru că pierduse un prototip de iPhone. Ca măsura de protecţie, Apple a cerut în 2011 ca plase de siguranţă să fie montate lângă pereţii fabricii şi în jurul spaţiilor de cazare operate de angajator. 

    Mii de tineri chinezi se aşază zilnic la coadă pentru a încerca să se angajeze la fabrica din Shenzen. ABC a relatat că în ziua în care a condus interviurile, peste 3.000 de tineri cu vârste între 16 şi 30 de ani aşteptau să găsească de muncă.

    Complexul de fabrici Foxconn aparţine de Foxconn Technology Group şi are peste 235.000 de angajaţi. Având în vedere succesul companiei din Cupertino, cererea pentru produse este tot mai mare, iar presiunea asupra angajaţilor creşte la rândul ei.

    Tim Cook, CEO al Apple, a declarat că se fac demersuri pentru a îmbunătăţi viaţa muncitorilor. “Nimeni din industrie nu face mai mult decât noi pentru a face viaţa angajaţilor mai bună. Căutăm permanent problemele şi, atunci când le găsim, încercăm să le reparăm cât mai repede, indiferent de natura lor.”

    Veniturile Apple au urcat cu 30% în primul trimestru al anului fiscal 2015 (perioada octombrie-decembrie 2014), la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2013. Aceasta este cea mai bună creştere trimestrială a veniturilor înregistrată de compania americană, după cea din trimestrul al doilea fiscal din 2012, când s-a situat la 59%, relatează Bloomberg. Vânzările de iPhone-uri din perioada octombrie-decembrie au avansat cu 46% comparativ cu acelaşi interval din 2013, la numărul record de 74,5 milioane de unităţi, peste aşteptările analiştilor, care estimau că Apple va livra 64,9 milioane de unităţi. De asemenea, cifra este mai mare decât volumul de vânzări de iPhone-uri din întregul an fiscal 2011, când Apple a livrat 72,3 milioane de unităţi.

    În luna septermbrie a anului trecut, Apple a lansat două noi modele de smartphone-uri, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. În primul weekend de la debutul pe piaţă al celor două iPhone-uri, Apple a vândut un număr record de peste 10 milioane de unităţi, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei, relatează Mediafax. Ca urmare a aprecierii dolarului, Apple a informat producătorii de aplicaţii că majorează preţurile în Uniunea Europeană, Norvegia, Canada şi Rusia, din cauza cursului valutar şi a taxelor. Modificările au intrat în vigoare pe 11 ianuarie. În Europa, preţul de pornire al unei aplicaţii a urcat de la 0,89 euro la 0,99 euro, iar în Canada a fost majorat de la 99 de cenţi la 1,19 dolari. Creşterea preţurilor pe cele două continente, cuplată cu majorarea preţurilor în Rusia, în urma deprecierii rublei, reprezintă una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar. Apple a mai luat astfel de măsuri în trecut, dar de regulă este reticentă la acest tip de schimbări, a declarat Slaven Radic, director general la compnia de consultanţă Tapstream Network, scrie Mediafax.

  • Un tânăr primeşte zilnic oferte de angajare de la Apple şi le refuză fără să le citească

    John Meyer, un tânăr de 19 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus în repetate rânduri tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi un job de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.

  • Gadgeturile anului 2014

    Samsung a fost compania care a lansat în luna august a patra versiune a Note. Galaxy Note 4 a venit cu funcţii îmbunătăţite în ceea ce priveşte perioada de funcţionare, Fast Charging şi Ultra Power Saving Mode asigurând o încărcare mai rapidă a bateriei şi o durată de funcţionare prelungită a dispozitivului mobil, pentru situaţiile de urgenţă. În plus, funcţia Voice Recorder permite înregistrarea, recunoaşterea şi redarea a până la opt voci diferite, prin difuzorul îmbunătăţit, care reduce zgomotul de fundal, având mai multe microfoane integrate în designul dispozitivului. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a izola şi a asculta anumite voci dintr-o conversaţie cu mai multe persoane.

    Galaxy Note 4 dispune de o cameră foto principală de 16 MP, cu stabilizator de imagine Smart Optic, pentru fotografiile făcute unor obiecte în mişcare sau în medii întunecate. În plus, camera frontală de 3,7 MP cu f1,9 permite atât fotografierea la unghi standard de 90 de grade, cât şi la un unghi mai larg de până la 120 de grade, pentru realizarea celor mai bune ”seflie-uri de grup„.

    iPhone este, fără doar şi poate, produsul cel mai inovator lansat de compania fondată de Steve Jobs. 2014 a fost anul aşteptat de toată lumea care a vrut să vadă cum Tim Cook, ”moştenitorul„ imperiului creat de Steve Jobs, va reuşi să inoveze unul dintre cele mai vândute produse din lume. Interesul a fost atât de mare încât ”iPhone 6„ a depăşit în cele 12 luni dinaintea lansării, ca număr de căutări pe Google, termeni precum ”Dumnezeu„ sau ”pacea mondială„.

    Apple a lansat două variante diferite de telefon. ”iPhone 6 şi iPhone 6 Plus reprezintă ceva unic în istoria Apple„, a declarat Tim Cook în timpul lansării de la Flint Center for the Performing Arts.

    iPhone 6 are un ecran Retina HD de 4,7 inchi, adică o zonă de vizionare cu 38% mai mare decât în cazul iPhone 5S. Versiunea Plus are un ecran chiar mai mare, de 5,5 inchi, şi o zonă de vizionare mărită cu 88% faţă de 5S şi un număr de pixeli de trei ori mai mare. Alte noutăţi se regăsesc în zona de hardware, cu o nouă cameră foto, un nou procesor şi spaţii de stocare record, de până la 128 GB.

    Apple Watch, primul produs nou lansat sub conducerea lui Tim Cook, a fost dezvăluit în trei variante: Watch, Watch Sport şi Watch Edition. Toate rulează o versiune specială de iOS 8 şi vor avea numeroase facilităţi legate de fitness şi sănătate. Apple Watch foloseşte mai mulţi senzori pentru a monitoriza bătăile inimii, distanţa parcursă pe jos sau numărul de calorii arse în timpul exerciţiilor. Utilizatorii pot să împărtăşească programele de lucru sau rezultatele obţinute. Alături de ceasul hi-tech, Apple a prezentat şi WatchKit, un limbaj ce permite oricui realizarea de soft compatibil.

    Zvonurile conform cărora Apple intenţiona să intre în zona plăţilor mobile s-au adeverit odată cu lansarea Apple Pay, sistemul de plăţi prin dispozitivele producătorului american. Apple Pay permite achiziţionarea unor produse sau servicii doar cu iPhone-ul, fără a mai fi nevoie de vreun card de credit sau de semnătură electronică. Mai multe instituţii financiare, precum VISA sau Mastercard, au semnat deja contracte de colaborare cu gigantul din Cupertino. Sistemul este disponibil doar în Statele Unite, pentru ca în 2015 să fie implementat la nivel global.

    Pentru Google, unul dintre cele mai importante momente din 2014 a fost prezentarea prototipului unei maşini. Dar nu orice maşină, ci una care se conduce singură. Cu alte cuvine, nu există frâne, volan sau pedale – doar un buton. Compania va produce între 100 şi 200 de exemplare ale acestui prototip, pentru care s-a lucrat în colaborare cu mai multe companii auto.

    Cofondatorul Sergey Brin a dezvăluit prototipul la Code Conference, spunând că a ales acest moment deoarece maşinile vor putea fi în curând văzute pe străzile din Statele Unite. ”Softul nostru şi senzorii fac toată treaba„, a notat compania pe blog. ”Vehiculele vor avea o echipare de bază – vrem în primă fază să vedem cum se adaptează la drum – însă te vor putea duce oriunde cu o simplă apăsare a butonului„.

    Deşi dezvăluit încă din 2012, un alt produs al Google a beneficiat de o acoperire media impresionantă în 2014. Google Glass, produsul-vedetă al Google, a atras laude dar şi critici. Deoarece poate realiza poze şi înregistrări video fără ştirea obiectului vizat, Google Glass a declanşat o nouă dezbatere privind invazia tehnologiei în viaţa privată. Cei care poartă ochelarii inteligenţi în public au fost calificaţi de o parte a publicului, deloc măgulitor, drept Glassholes, iar un grup de cetăţeni nemulţumiţi a înaintat chiar o petiţie către Casa Albă pentru interzicerea ochelarilor în spaţii publice.

     Totodată, consultantul Google pe probleme de oftalmologie Eli Peli, de la Universitatea Harvard, a dezvăluit recent că utilizarea ochelarilor poate cauza temporar dureri la nivelul ochilor, deoarece interfaţa este afişată în partea din dreapta sus a câmpului vizual, forţând utilizatorul să privească în sus. Expertul a dat însă asigurări că durerile vor dispărea după aproximativ o săptămână de utilizare, odată ce muşchii globului ocular se adaptează.

  • Cele mai importante momente din tehnologie în 2014

    1. În ianuarie, Google a achiziţionat Nest Labs pentru 3,2 miliarde de dolari.

    2. Facebook a cumpărat, în februarie, serviciul de mesagerie WhatsApp. Tranzacţia a fost evaluată la 19 miliarde de dolari.

    3. O altă investiţie a Facebook a fost în Oculus VR, o companie care dezvoltă dispozitive de realitate virtuală. Pentru pachetul majoritar, Zuckerberg a plătit 2 miliarde de dolari.

    4. Steve Ballmer a renunţat la postul de CEO al Microsoft în februarie, după 14 ani la conducerea companiei. În locul său a fost numit Satya Nadella, fostul şef al Bing.

    5. King Digital, compania care a produs Candy Crush Saga, s-a listat pe bursa de la New York în Martie. După prima zi de tranzacţionare acţiunile au scăzut cu aproape 16%, devenind astfel cea mai slabă lansare pe bursă a anului.

    6. Tot în Martie, Newsweek dezvăluie că fondatorul Bitcoin este Satoshi Nakamoto, de 64 de ani, din California.

    7. La sfârşitul lunii mai, Apple anunţă preluarea companiei Beats Electronics (Beats by Dre) pentru 3 miliarde de dolari.

    8. În iunie, aplicaţia de mesagerie cu un singur cuvânt Yo ajunge de la 600.000 la un milion de utilizatori în doar o săptămână.

    9. De-a lungul verii, peste 17 milioane de utilizatori ai Facebook au urcat clipuri din seria ALS Ice Bucket Challenge, inclusiv figuri cunoscute precum Bill Gates, Elon Musk, Larry Page sau Sergey Brin.

    10. În septembrie, Apple prezintă iPhone 6, iPhone 6 Plus, Apple Watch şi sistemul Apple Pay.

    11. Alibaba s-a listat pe bursă pe 19 septembrie. Oferta publică iniţială de 150 de miliarde de dolari a fost cea mai mare din istoria bursei de la New York, transformându-l pe Jack Ma în cel mai bogat om din China, cu o avere estimată la 25 de miliarde de dolari.

    12. În luna decembrie, Sony Pictures Entertainment a fost ţinta unor atacuri cibernetice repetate. Grupul de hackeri numit Gardienii Păcii a furat de pe serverele companiei mii de documente şi patru filme, dintre care trei nelansate.

  • Cele mai inovatoare companii din lume: liderii clasamentelor

    Google împlineşte anul acesta 16 ani în care a definit, practic, internetul. Deşi cunoscută în primul rând pentru motorul de căutare cu acelaşi nume, compania obţine majoritatea veniturilor din Google Adwords, sistemul de anunţuri publicitare care a remodelat advertisingul clasic şi a introdus lumii întregi advertisingul digital. Pe măsură însă ce alte companii „fură“ din cota de piaţă a Google, gigantul IT încearcă să se reinventeze atât pe sine, cât şi întreaga societate.

    Printre proiectele ce au adus Google prima poziţie în clasamentul Fastcompany.com se numără Calico (o companie care cercetează posibilitatea de a extinde durata de viaţă), maşinile autonome (care au parcurs, fără şofer, peste 500.000 de kilometri şi nu au înregistrat niciun incident), Google Fiber (un proiect de instalare a infrastructurii pentru conexiuni mult mai rapide la internet), Glass (device-ul care transformă tehnologia într-un produs fashion) sau Google Now (aplicaţia care funcţionează ca un calendar personal al utilizatorului).

    Salesforce.com, liderul clasamentului Forbes, produce aplicaţii de CRM şi cloud computing pentru companii. Este al patrulea an consecutiv în care salesforce.com primeşte acest titlu, iar explicaţia este dată de modul în care compania prezintă în mod constant noi soluţii menite să faciliteze relaţia dintre comerciant şi client.

    În urmă cu 15 ani, salesforce.com a început să producă soluţii inovatoare de CRM (Customer Relationship Management), compania fiind astăzi recunoscută drept cel mai important dezvoltator de platforme B2B (Business to Business) şi B2C (Business to Consumer).  Tot în 2014, compania a fost desemnată de către Fortune drept cea mai admirată companie software din lume.

    „Este fenomenal să fii recunoscut de către Forbes drept cea mai inovatoare companie din lume“, a declarat Marc Benioff, CEO al salesforce.com. „Este un tribut adus echipei noastre şi dorinţei de a aduce tot timpul produse de succes.“

    Apple a primit titlul de cea mai inovatoare companie din lume în toţi cei nouă ani de apariţie a studiului prezentat de Boston Consulting Group. Compania a atras atenţia lumii întregi în ianuarie 1984, atunci când a prezentat primul computer personal care folosea o interfaţă grafică. Compania din Cupertino a introdus noi produse precum iPod, iPad şi iPhone, redefinind fundamental atât industria hi-tech cât şi pe cea de telecomunicaţii.

    iPhone este, fără doar şi poate, produsul cel mai inovator lansat de compania fondată de Steve Jobs. Atunci când primul model a ieşit pe piaţă, în 2007, industria de profil s-a schimbat definitiv. Deşi nu pot fi creditaţi cu inventarea touchscreenului, cei de la Apple au transformat această tehnologie într-una de zi cu zi. Camera foto a primului iPhone era mai bună decât a oricărui alt telefon; sistemul multitouch, prin care utilizatorii puteau mări sau micşora o imagine, a reprezentat o noutate absolută.

    Compania condusă astăzi de Tim Cook a primit însă critici referitoare la păstrarea businessului într-o „zonă sigură“, investind doar în domeniul tehnologic.

  • Cele mai inovatoare companii din lume: liderii clasamentelor

    Google împlineşte anul acesta 16 ani în care a definit, practic, internetul. Deşi cunoscută în primul rând pentru motorul de căutare cu acelaşi nume, compania obţine majoritatea veniturilor din Google Adwords, sistemul de anunţuri publicitare care a remodelat advertisingul clasic şi a introdus lumii întregi advertisingul digital. Pe măsură însă ce alte companii „fură“ din cota de piaţă a Google, gigantul IT încearcă să se reinventeze atât pe sine, cât şi întreaga societate.

    Printre proiectele ce au adus Google prima poziţie în clasamentul Fastcompany.com se numără Calico (o companie care cercetează posibilitatea de a extinde durata de viaţă), maşinile autonome (care au parcurs, fără şofer, peste 500.000 de kilometri şi nu au înregistrat niciun incident), Google Fiber (un proiect de instalare a infrastructurii pentru conexiuni mult mai rapide la internet), Glass (device-ul care transformă tehnologia într-un produs fashion) sau Google Now (aplicaţia care funcţionează ca un calendar personal al utilizatorului).

    Salesforce.com, liderul clasamentului Forbes, produce aplicaţii de CRM şi cloud computing pentru companii. Este al patrulea an consecutiv în care salesforce.com primeşte acest titlu, iar explicaţia este dată de modul în care compania prezintă în mod constant noi soluţii menite să faciliteze relaţia dintre comerciant şi client.

    În urmă cu 15 ani, salesforce.com a început să producă soluţii inovatoare de CRM (Customer Relationship Management), compania fiind astăzi recunoscută drept cel mai important dezvoltator de platforme B2B (Business to Business) şi B2C (Business to Consumer).  Tot în 2014, compania a fost desemnată de către Fortune drept cea mai admirată companie software din lume.

    „Este fenomenal să fii recunoscut de către Forbes drept cea mai inovatoare companie din lume“, a declarat Marc Benioff, CEO al salesforce.com. „Este un tribut adus echipei noastre şi dorinţei de a aduce tot timpul produse de succes.“

    Apple a primit titlul de cea mai inovatoare companie din lume în toţi cei nouă ani de apariţie a studiului prezentat de Boston Consulting Group. Compania a atras atenţia lumii întregi în ianuarie 1984, atunci când a prezentat primul computer personal care folosea o interfaţă grafică. Compania din Cupertino a introdus noi produse precum iPod, iPad şi iPhone, redefinind fundamental atât industria hi-tech cât şi pe cea de telecomunicaţii.

    iPhone este, fără doar şi poate, produsul cel mai inovator lansat de compania fondată de Steve Jobs. Atunci când primul model a ieşit pe piaţă, în 2007, industria de profil s-a schimbat definitiv. Deşi nu pot fi creditaţi cu inventarea touchscreenului, cei de la Apple au transformat această tehnologie într-una de zi cu zi. Camera foto a primului iPhone era mai bună decât a oricărui alt telefon; sistemul multitouch, prin care utilizatorii puteau mări sau micşora o imagine, a reprezentat o noutate absolută.

    Compania condusă astăzi de Tim Cook a primit însă critici referitoare la păstrarea businessului într-o „zonă sigură“, investind doar în domeniul tehnologic.

  • Prima ţară din lume care acuză Apple că i-a îngropat economia. Compania nu are nicio reacţie

    Prim-ministrul Finlandei, Alexander Stubb, acuză Apple că a distrus economia ţării. “iPhone-ul a omorât Nokia, iar iPad-ul a distrus industria de hârtie”, a declarat Stubbs pentru CNBC.

    Declaraţia lui Stubbs este destul de consistentă, în condiţiile în care Nokia şi producătorii de hârtie reprezentau, nu cu mulţi ani în urmă, segmente esenţiale ale economiei finlandeze. Producătorul de telefoane mobile a fost cea mai importantă companie din Finlanda până în 2007, atunci când Apple a lansat prima generaţie de iPhone.

    În anii ce au urmat, Nokia a intrat într-un declin evident. În aprilie 2013, Microsoft a cumpărat producătorul de mobile pentru 7,2 miliarde de dolari şi a început imediat restructurarea, anunţând că va concedia peste 12.000 de persoane şi că fostul lider pe piaţa telefoanelor mobile îşi va concentra activitatea asupra serviciilor şi reţelelor, o decizie calificată drept “cea mai bună cale de a merge înainte, atât pentru Nokia, cât şi pentru acţionarii săi”.

    Nokia se afla deja în parteneriat cu Microsoft, adoptând sistemul de operare Windows Phone pentru smartphone-urile companiei, înţelegere materializată prin gama de telefoane Lumia.

    Deşi Stubbs i-a acuzat în mod direct pe cei de la Apple, piaţa de smartphone-uri este dominată în continuare de Samsung şi de dispozitivele care rulează sistemele de operare Android, acestea reprezentând peste 70% din numărul total de dispozitive vândute.