Tag: instanta

  • Orban i-a cerut lui Fenechiu să se autosuspende din PNL până la soluţionarea dosarului

     Orban i-a cerut vineri în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL de la Mamaia să se autosuspende din toate funcţiile deţinute în partid, respectiv din cea de vicepreşedinte şi lider al organizaţiei PNL Iaşi, până la momentul soluţionării în instanţă a dosarului în care acesta a fost condamnat în primă instanţă.

    Sursele citate au precizat că Orban a motivat prin faptul că imaginea PNL a fost grav afectată de scandalul privind ministerul Transporturilor şi condamnarea acestuia la închisoare, în primă instanţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu: Legea incompatibilităţilor trebuie modificată, am putea rămâne fără jumătate din primari

     “Să se schimbe legea. Legea e prost construită de la început. La ora actuală, dacă eu ca primar intru într-un CA la o regie din subordine, dar nu sunt plătită pentru această activitate, intru acolo doar ca să supraveghez, sunt declarată incompatibilă, ceea ce nu este în regulă”, a spus Vasilescu.

    Primarul a admis că modificarea legii nu va avea efecte pentru trecut, ci doar pentru viitor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Licitaţia CNADNR de peste 7 milioane euro pentru servicii juridice la exproprieri, blocată în instanţă

     Licitaţia a fost anulată după ce casa de avocatură “Boştină şi Asociaţii” a reclamat nelegalitatea procedurii organizate de CNADNR şi nepublicarea anunţului de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), precum şi probleme legate de întocmirea documentaţiei de participare.

    În urmă cu o lună, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a analizat problemele reclamate, dar a decis ca licitaţia să continue. Avocaţii s-au adresat însă Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa a decis, miercuri, ca procedura de atribuire să fie anulată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA cere închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA

     Instanţa Tribunalului Bucureşti judecă, joi, ultimul termen în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie, alături de alte 12 persoane.

    Judecătorul a audiat ultimii doi martori propuşi de apărare, după care a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată şi a cerut acuzării şi apărării să prezinte pledoariile finale.

    Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie (DNA) prezent la şedinţă a prezentat pe scurt toate acuzaţiile care le sunt aduse persoanelor judecate în acest dosar, precum şi modul ilegal în care s-ar fi desfăşurat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

    Acesta a arătat că toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refăcută pe parcursul procesului, dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor din dosar. Procurorul a precizat că ultima expertiză în cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decât expertiza făcută în timpul urmăririi penale la DNA, ceea ce este de natură să fondeze şi mai mult acuzaţiile aduse lui Dan Voiculescu şi celorlalţi inculpaţi.

    Cititi mai mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul director al Institutului Cantacuzino: Institutul nu mai produce astăzi niciun vaccin

     “Astăzi, la Institutul Cantacuzino, nu se mai produce niciun vaccin. La această dată, în condiţii normale, se încheia procesul de înfiolare”, a declarat, miercuri, fostul director general al Institutului Cantacuzino.

    Radu Iordăchel a mai spus că, de trei ani, institutul nu a mai produs continuu vaccin, statul fiind obligat să cumpere produse de imunizare la preţuri de peste trei ori mai mari, iar vinovat pentru această situaţie este, în opinia lui, Ministerul Sănătăţii (MS).

    “Domnul Antal, directorul general adjunct, numit ilegal de ministrul Nicolăescu, a avut pe mână opt milioane de lei de la bugetul de stat, pentru Direcţia de investiţii, pentru redeschiderea liniei de vaccin antigripal, redeschiderea liniei de vaccin BCG şi finalizarea laboratorului de biosecuritate unde se pot analiza agenţi înalt patogeni. Rezultatele? Banii au fost dirijaţi inetgral spre linia de vaccin antigripal, lăsând celelalte obiective strategice fără finanţare. Din cele opt milioane, Antal a realizat investiţii de doar 1,8 milioane de lei în linia de vaccin antigripal, în condiţiile în care aceasta trebuia să fie gata în luna mai”, a declarat Iordăchel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kodak şi-a restructurat afacerile şi va ieşi din faliment. Care sunt planurile companiei

     Fondată la New York în urmă cu peste 100 de ani, Kodak a fost liderul incontestabil al imaginii pe film până în anii ’90, când ascensiunea fotografiei digitale a început să pună probleme companiei.

    Eastman Kodak îşi va relua activitatea în condiţii normale cel mai probabil în termen de două săptămâni, potrivit BBC.

    Compania a intrat în faliment anul trecut şi a vândut în timpul restructurării o parte din active şi din portofoliul de brevete de invenţie.

    Kodak intenţionează să se specializeze în printare digitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul SUA a dat în judecată a doua mare bancă din ţară, acuzată că a fraudat investitorii

     Departamentul Justiţiei şi Comisia valorilor mobiliare (SEC) au intentat acţiuni separate în instanţa civilă a tribunalului federal din Carolina de Nord, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

    Guvernul susţine că banca a informat greşit investitorii, subapreciind riscul asociat titlurilor vândute către aceştia în 2008.

    Reprezentanţii Bank of America au afirmat că valoarea titlurilor vizate a scăzut putenic după prăbuşirea pieţei imobiliare din SUA, care nu poate fi imputată băncii.

    Cazul subliniază cum autorităţile din SUA nu au reuşit încă să soluţioneze toate dosarele privind comportamentul băncilor în perioada premergătoare crizei financiare din 2008.

    Într-o altă acţiune derulată recent în instanţele civile din SUA vizând tranzacţii cu credite ipotecare în perioada premergătoare crizei, banca elveţiană UBS a acceptat plata unei sancţiuni de 50 milioane de dolari pentru a stinge acuzaţiile aduse de SEC.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre primarii incompatibili: Vorbind cu ANI şi cu Comisia Europeană, vreau să luăm decizia legislativă corectă

     Întrebat, joi seară, ce părere are despre faptul că foarte mulţi primari din judeţul Sibiu au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională pentru Integritate pentru că fac parte din Adunarea Generală a Acţionarilor la un operator regional de apă, premierul a spus că “e în toată ţara problema asta”.

    “E în toată ţara problema asta. În primul rând, vreau să văd care e decizia instanţelor, pentru că ştiu că au contestat în instanţă toţi aleşii locali. E o situaţie undeva la mijloc, în sensul că nu au reprezentat nişte interese private, ci e vorba de interese publice. Vedem ce decid instanţele de judecată, discutăm şi cu cei de la Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia Europeană şi, în mod sigur, va trebui să găsim o soluţie”, a declarat premierul.

    Acesta a menţionat că “nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului”, dar nici nu poate accepta ca jumătate dintre primarii ţării să fie declaraţi incompatibili.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL, înaintea şedinţei pentru Ministerul Transporturilor: Decizia instanţei în cazul Silaghi este definitivă

     “Hotărârea de clasare a fost emisă de către Curtea de Apel Oradea în data de 12 aprilie 2013. Hotărârea acestei instanţe este definitivă şi irevocabilă şi nu poate fi atacată cu recurs în nicio instanţă. Prin această clasare subiectul este închis şi nicio instanţă sau instituţie a statului nu mai cercetează în vreun fel acest dosar”, se arată într-un comunicat al PNL remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    PNL arată că “informaţiile vehiculate în presă cum că ANI ar fi făcut recurs sunt greşite şi fără fundament”.

    “Tema a fost promovată ca subiect de presă în ultimele zile pe fondul speculaţiilor posibilei numiri a lui Ovidiu Silaghi la şefia Ministerului Transporturilor. Menţionăm că Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor în perioada mai – decembrie 2012, timp în care a demarat introducerea managementului privat în companiile subordonate ministerului şi a iniţiat modificările cerute de Comisia Europeană pentru ridicarea pre-suspendării finanţărilor pe POS Transporturi”, se mai arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce i-a fost mărită pedeapsa lui Gigi Becali cu 6 luni de închisoare. Motivarea instanţei

     “Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de timp în care acesta şi-a desfăşurat activităţile ilicite”, notează judecătorul Tribunalului Bucureşti (TB), în documentul citat.

    Totodată, arată instanţa, “în situaţia în care nu s-ar aplica un spor cu ocazia contopirii pedepselor, s-ar crea impresia de impunitate pentru condamnat, ceea ce va constitui un îndemn la săvârşirea a cât mai multe infracţiuni, în viitor, după ce a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

    “Tribunalul are în vedere de asemenea, în ce priveşte sporul de pedeapsă de şase luni, faptul că pentru infracţiunile cele mai grave că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare faţă de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere şi cu aplicarea circumstanţelor atenuante”, mai arată Tribunalul, în documentul menţionat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro