Tag: incendiu

  • Proiect de lege: Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

     În prezent sunt stabilite doar amenzi contravenţionale pentru cei care nu-şi îndeplinesc atribuţiile în situaţiile de urgenţă.

    Proiectul prevede că va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă, neconstituirea rezervelor tehnice şi materiale necesare pentru aceste situaţii şi neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiei de urgenţă.

    Aceeaşi pedeapsă penală şi amendă se prevede în proiect în cazul neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţiei civilă, neanunţarea despre evenimente periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă necesare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul în cazul incendiului de la restaurantul din Constanţa, preluat de Parchetul ICCJ

     Reprezentanţii Parchetului Judecătoriei Constanţa au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că dosarul în acest caz urmează să fie preluat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind făcute cercetări pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală.

    Până în prezent, cercetările au fost făcute sub coordonarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Constanţa, fiind audiaţi patronii celor trei localuri din clădire şi luate declaraţii de la martori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constanţa: Reprezentanţii localului distrus de incendiu, amendaţi în trecut pentru munca “la negru”

     Inspectorul şef adjunct al ITM Constanţa, Marian Becheanu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanţii instituţiei care cercetează cazul trebuie să stabilească foarte clar natura raporturilor de muncă între cele patru tinere şi angajatorul sau angajatorii de acolo.

    “Numai una dintre ele avea contract de muncă valabil, dar cu o întreprindere individuală care se pare că nu are nici cea mai mică legătură cu activitatea de la localul respectiv. Trebuie totuşi să se stabilească dacă exista vreo altă formă de angajare, oricare ar fi aceasta, între victime şi angajatori. Spre exemplu, se poate ca fetele să fi avut un impresar şi să existe vreo formă de contract între acesta şi angajator, dar toate aceste aspecte trebuie stabilite în urma cercetărilor, foarte clar”, a afirmat Marian Becheanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiul de la Constanţa: Tânăra transportată la Spitalul de Arşi din Bucureşti a fost detubată. Ea ar putea fi operată marţi

     “Încă expectorează cenuşă, dar sperăm ca evoluţia să fie bună”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Adrian Stănculea.

    El a mai spus că tânăra, în vârstă de 19 ani, nu are probleme din cauza arsurilor de pe suprafaţa corpului, însă intoxicaţia cu fum şi arsurile de la nivelul căilor respiratorii pot duce la complicaţii.

    De asemenea, medicii spun că s-a îmbunătăţit şi starea bărbatului care s-a intoxicat cu fum în urma incendiului şi care a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa.

    Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Adrian Roman, în vârstă de 40 de ani, este într-o stare mai bună şi ar putea fi externat în zilele următoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit

     “A avut loc o explozie şi o clădire s-a prăbuşit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din New York, fără alte precizări.

    Potrivit presei americane, aproximativ zece persoane au fost rănite uşor în acest accident produs la intersecţia 116th Street şi Park Avenue.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Porsche recheamă de pe piaţă cele mai noi modele 911 GT3, după ce două au luat foc

     Rechemarea afectează toate cele 785 de vehicule Porsche 911 GT3, a anunţat compania germană, transmite Bloomberg.

    Preţul versiunii GT3 a automobilelor 911 porneşte de la 137.303 euro.

    “Nu au avut loc accidente sau răniri. Analizele interne ale motivelor care au dus la defectarea motoarelor nu sunt finalizate. Cele două incendii au avut loc în Europa”, se arată într-un comunicat al prupului Volkswagen, proprietarul Porsche.

    Campaniile de rechemări efectuate în ultimele luni de producătorii auto VW, Chrysler Group şi Toyota Motor scot în evidenţă problemele provocate de adăugarea unor tehnologii tot mai sofisticare la noile modele.

    Incidentele în care au fost implicate automobilele GT3 au avut loc în Elveţia şi Italia, potrivit revistei germane Autobild.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constanţa: Nava Flaminia va fi reparată în 3 luni. Valoarea contractului cu DMHI – 22 milioane dolari

     Reprezentanţii şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) au precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru repararea navei Flaminia a fost organizată o licitaţie la care au mai participat alte două şantiere, valoarea contractului prin care a fost atribuită lucrarea fiind de 22 de milioane de dolari.

    În baza contractului, muncitorii urmează să îndepărteze structura de oţel avariată a corpului navei, vor fabrica şi monta cele 94 de bloc-secţii noi ale structurii navei, vor înlocui echipamentele şi sistemele avariate şi vor face conexiunile sistemelor noi cu cele existente ale navei, lucrările urmând să fie gata la sfârşitul lunii mai. Cantitatea totală de oţel înlocuit va fi de aproximativ 7.300 de tone.

    “Facem curăţenie pentru a putea lucra în condiţii normale, tratăm tancurile pentru anularea oricărui risc de foc şi explozie, montăm schele şi turnuri, după care vom încerca şi vom reuşi ca în trei luni de zile să livrăm acest proiect. Pregătirea logistică mai cuprinde şi alte activităţi, precum demontarea cablurilor vechi, care nu mai sunt de trebuinţă la navă. Ulterior, după ce instalăm blocurile noi, montăm şi cabluri noi. Ce este interesant că vom da această navă total în funcţiune ca şi o navă nouă”, a declarat şeful Departamentului de Reparaţii, Gogu Petre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avion evacuat la Montréal, în urma unui incendiu la un dispozitiv de transport pentru bagaje

     Incendiul a degajat un nor de fum gros în spatele avionului, care venea de la Casablanca şi care tocmai garase în apropierea gurilor de acces ale aerogării.

    Toboganele pentru evacuare în caz de urgenţă au fost utilizate, iar pasagerii au început să evacueze avionul. Apropierea acestor tobogane de flăcări, la nivelul pistei, a provocat panică în rândul unor pasageri, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiile devastează sute de case în apropiere de Sydney. Cel puţin 50.000 de hectare au ars

     Temperaturile în scădere şi domolirea vântului au adus un moment de respiro pentru serviciile de salvare, dar aproximativ 100 de case ardeau în statul New South Wales, dintre care aproximativ 40 erau în afara controlului.

    Situaţia “este în continuare foarte activă, foarte dinamică şi foarte periculoasă”, a comentat şeful pompierilor din stat, Shane Fitzsimmons, adăugând că au ars cel puţin 50.000 de hectare de teren.

    Focul, alimentat de rafalele violente de vânt şi de temeperaturile anormal de ridicate pentru acest sezon, de 34 de grade Celsius, au devastat joi Munţii Albaştri, la circa 100 de kilometri vest de Sydney.

    Fumul s-a răspândit peste acest oraş, cel mai mare din Australia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locomotiva unui tren a luat foc la Vaslui. Aproximativ 100 de pasageri au fost evacuaţi

     Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, locomotiva trenului Regio a luat foc la aproximativ trei kilometri de la plecarea din Gara Bârlad, mecanicul sunând la 112.

    La faţa locului au fost trimise două echipaje de pompieri, care la ora transmiterii acestei ştiri intervin pentru stingerea focului.

    Conform sursei citate, în tren se aflau aproximativ 100 de persoane, care au fost evacuate, oamenii aşteptând pe câmpul din apropierea căii ferate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro