Tag: important

  • Când va decola din nou industria aviaţiei?

    „Aviaţia joacă un rol vital. Criza actuală are un impact dramatic asupra acestei industrii. În plus, statele se bazează acum pe serviciile de aviaţie pentru a transporta dispozitive medicale, medici, pacienţi şi pentru a reuni familii”, spune Jacob Hoekstra, CEO al Kilpatrick, companie globală de executive search specializată în domeniul aviaţiei.
    Potrivit unei analize actualizate a Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA), veniturile companiilor aeriene rezultate din zborurile comerciale vor înregistra anul acesta o scădere de 55% faţă de 2019 (-314 miliarde de dolari), se arată într-un un comunicat de presă trimis de reprezentanţii asociaţiei. La începutul lunii aprilie, menţionează aceeaşi sursă, numărul zborurilor la nivel global era în scădere cu 80% faţă de 2019, în mare parte din cauza restricţiilor de călătorie impuse de guverne pentru a combate răspândirea virusului, iar aşteptările la nivelul întregului an vizează o scădere cu 48% a cererii pe segmentul de zboruri comerciale, atât pe plan intern cât şi internaţional, ca urmare a doi factori: recesiunea economică, prognozată de specialişti, determinată şi de faptul că în al doilea trimestru din 2020 şocul economic provocat de pandemia de COVID-19 este de aşteptat să fie cel mai sever, estimându-se de asemenea că PIB-ul va scădea cu 6%, faţă de scăderea de 2% înregistrată la vârful crizei financiare globale din 2008, celălalt factor fiind restricţiile de călătorie, care vor aprofunda impactul recesiunii asupra cererii.
    „Unele guverne au intensificat măsurile de salvare financiară, dar situaţia rămâne critică. Companiile aeriene vor utiliza rezerve de numerar de 61 de miliarde de dolari doar în al doilea trimestru. Aceasta pune în pericol 25 de milioane de locuri de muncă dependente de aviaţie. Şi fără ajutor urgent, multe companii aeriene nu vor supravieţui pentru a susţine recuperarea economică“, avertizează Alexandre de Juniac, director general şi CEO al IATA, în analiză.
    De asemenea, o analiză economică realizată de Airports Council International (ACI) World la nivel global previzionează că pandemia de COVID-19 va conduce la o scădere cu 40% a traficului de pasageri (3,6 miliarde de oameni) de pe aeroporturi şi la venituri ale aeroporturilor în scădere cu 50% în 2020, faţă de estimările iniţiale pentru acest an. În timp ce industria aeroportuară era de aşteptat să genereze aproximativ 172 de miliarde de dolari, se estimează că ar putea pierde aproximativ 45% sau mai mult de 76 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, potrivit estimărilor ACI World. În primul trimetru al acestui an industria aviatică a înregistrat deja pierderi de mai multe miliarde, iar acum se prevede că impactul COVID-19 se va extinde nu numai la nivelul celui de-al doilea trimestru al anului 2020, ci şi în a doua jumătate a anului curent, menţionează aceeaşi sursă. „Majoritatea experţilor din industria transportului aerian sunt de acord că recuperarea poate dura între 12 şi 18 luni pentru a atinge nivelurile de trafic pe care le înregistra înainte de criză şi este posibil ca industria să nu înregistreze volumele de trafic pre-COVID-19 înainte de sfârşitul anului 2021”, notează Angela Gittens, director general al ACI World, într-un comunicat.
    Reprezentanţii IATA consideră că guvernele ar trebui să includă aviaţia în pachetele de stabilizare, deoarece companiile aeriene „sunt nucleul unui lanţ valoric care crează aproximativ 65,5 milioane de locuri de muncă în întreaga lume, şi fiecare dintre cele 2,7 milioane de locuri de muncă ale companiilor aeriene susţine încă 24 de locuri de muncă în economie”.
    În opinia lui Jacob Hoekstra, pentru a supravieţui în această perioadă, organizaţiile din domeniul aviatic trebuie să construiască o „atitudine reziliantă” care îi va ajuta şi în viitoarele posibile crize. „Organizaţiile rezistente vor trece prin criză şi vor fi «răsplătite» de piaţa post-COVID-19. Clienţii, consumatorii, utilizatorii finali îşi vor aminti cum s-a comportat o organizaţe în timpul pandemiei. Pe plan intern, companiile ar trebui să ţină cont de cine a fost «cel mai performant» într-o perioadă în care rezilienţa este o abilitate importantă.”
    Deşi spune că nu se ştie încă dacă operatorii de linie vor fi mai afectaţi de această criză decât cei low-cost sau invers, executivul spune că, cel puţin în privinţa călătorilor, companiile de linie „par să se descurce mai bine cu serviciul pentru clienţi decât cele low-cost, în cazul cărora mulţi oameni se simt abandonaţi de acestea şi e posibil ca pe viitor să se orienteze spre servicii mai bune şi care oferă o mai mare flexibilitate”. Potrivit lui, este prea devreme pentru a spune dacă există companii aviatice aflate în pericol de faliment. „COVID-19 pune în pericol întreaga industrie şi, cu siguranţă, vor fi reduceri de costuri. Prin urmare, companiile va trebui să introducă noi metode pentru a evalua noile abilităţi de leadership cerute de industrie după ce această criză se va încheia.” Şi despre preţurile postpandemie spune că reprezintă, de asemenea, o loterie, deoarece depind de mulţi factori diferiţi, unul dintre cei mai importanţi fiind preţul carburantului – printre mulţi alţii.

    Criza din biroul de acasă
    În paralel cu problemele survenite la nivel macro în cadrul organizaţiilor, executivul de la Kilpatrick le aminteşte şi pe cele de dimensiuni mai mici, dar foarte importante, cum e cea a lucrului de acasă. Deşi ideea de work from home i-a atras pe mulţi, prin prisma unei flexibilităţi şi a unei autonomii sporite, spune el, acum, pe măsură ce munca în regim remote continuă, lucrurile încep să se schimbe. „În unele cazuri, entuziasmul este acum înlocuit de plictiseală, autonomia se transformă în deconectare, flexibilitatea se transformă în dezorganizare, iar unii chiar au început să sufere în lipsa interacţiunilor umane pe mai multe niveluri.” Din fericire, adaugă Hoekstra, avem tehnologii, tot ce trebuie să facem este să le identificăm pe cele corecte şi să le folosim în mod adecvat. „Realitatea virtuală şi învăţarea la distanţă permit companiilor să aibă aceleaşi experienţe fără contact uman. Imaginaţi-vă că vă puneţi ochelari şi, deodată, vă aflaţi la locul de muncă sau într-un alt cadru de lucru.” La nivelul companiei pe care o conduce, executivul spune că „Kilpatrick a avut întotdeauna o cultură de lucru flexibilă, atât timp cât oamenii oferă cele mai bune rezultate în timp util. Fiind o companie globală, cu birouri în 18 locaţii de pe toate continentele, lucrul inteligent în echipă a fost întotdeauna o parte importantă a culturii noastre. Nici măcar la izbucnirea neaşteptată a COVID-19 nu am intrat în panică şi am pus în practică lucrul inteligent în echipă, astfel încât operaţiunile noastre nu au fost perturbate. Pentru noi, cultivarea unui caracter rezilient înseamnă transformarea eşecului în succes. În plus, am avut imediat o mulţime de întrebări din partea clienţilor cu privire la modul în care organizaţiile lor de resurse umane ar trebui să se adapteze la scenariul actual din Asia până în America, aşa că am avut multe de împărtăşit”.


    Industria va decola din nou
    În ciuda crizei actuale şi a previziunilor sumbre, Jacob Hoekstra spune că sectorul aviatic va continua să crească după ce lucrurile vor reintra în normal. „Cele mai recente estimări sugerează că cererea de transport aerian va creşte cu o medie de 4,3% pe an în următorii 20 de ani.” Industria se extinde, adaugă el, iar viitorul aviaţiei este unul plin de provocări. Importanţa acestui domeniu nu poate fi pusă sub semnul întrebării, iar cifrele o demonstrează: în 2017, potrivit datelor OACI (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile – n. red.), citate de CEO-ul Kilpatrick, companiile aeriene din întreaga lume au transportat aproximativ 4,1 miliarde de pasageri, 56 de milioane de tone de marfă pe durata a 37 de milioane de zboruri comerciale. În fiecare zi, avioanele transportă peste 10 milioane de pasageri şi mărfuri în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. „Acest lucru indică impactul economic semnificativ al aviaţiei asupra economiei mondiale, lucru demonstrat şi de faptul că aviaţia reprezintă 3,5% din PIB-ul la nivel mondial (2,7 trilioane de dolari americani) şi a creat 65 de milioane de locuri de muncă la nivel global. Aviaţia oferă singura reţea rapidă de transport la nivel mondial, generând creştere economică, creând locuri de muncă şi facilitând comerţul internaţional şi turismul, fiind acum recunoscută şi de comunitatea internaţională ca fiind un factor esenţial pentru realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă.”
    CEO-ul companiei Kilpatrick spune că provocările nu lipseau nici înainte de actuala criză. „Industria aviatică se caracterizează astăzi prin proiecte mai mari şi mai complexe faţă de anii precedenţi şi prin mai puţine finanţări publice. În întreaga lume, investiţiile venite din sectorul privat îşi extind prezenţa în proiectele aviatice, gata să îşi asume mai multe riscuri, dar în schimbul unui ROI (return of investment – n. red.) mai bun. Noi pieţe şi noile frontiere determină jucătorii din industria aviatică de pe tot globul să redefinească provocările în domeniul resurselor umane. Lipsa de personal calificat necesită o mobilitate internaţională mai ridicată şi o îmbunătăţire a abilităţilor de conducere.”

    Exigenţe la nivel înalt
    Potrivit lui Hoekstra, în medie, un executiv de top din industria aviatică câştigă minimum 150.000 de euro/an, iar durata medie a unui contract este de minimum trei ani. Care sunt însă calităţile pe care le caută oficialii companiilor aeriene la un candidat? „Pe măsură ce dinamica industriei aviatice evoluează, profilul liderilor de succes din acest domeniu trece printr-o schimbare fundamentală – nu numai că ne confruntăm cu o lipsă globală de talente în rolurile strategice – indiferent dacă e nevoie de o persoană care să administreze un aeroport sau să facă faţă provocării de a conduce un nou operator low-cost. Tot ce trebuie să facă este să aibă un set de abilităţi comerciale, strategice şi tehnologice – pentru a gestiona corect ambele părţi interesate: publice şi private. În lupta pentru talente, companiile vor să poată vorbi cu oameni care îşi cunosc afacerile şi piaţa, nu există timp pentru a educa consultanţi.”
    În plus, adaugă el, redefinirea responsabilităţilor este de o importanţă vitală pentru orice organizaţie astăzi, în perioada de criză, pentru a-şi asigura succesul de mâine. „Organizaţiile aviatice doresc să lucreze cu un nou tip de lideri, care nu se mai angajează doar în realizări personale, dar care lucrează pentru un obiectiv al echipei. Avem inteligenţa artificială pentru a ne sprijini când vine vorba de activităţi de rutină – când cantitatea contează mai mult decât calitatea. Dar pe cine doreşti la bordul echipei pe termen lung, când calitatea contează?”, notează executivul.
    Anual, Kilpatrick încheie, la nivel internaţional, sute de contracte de angajare. Un proces de recrutare durează, în medie, 3-4 săptămâni, iar tariful companiei se bazează pe gradul de dificultate şi numărul proceselor de recrutare, dar şi pe locaţie. În plus, adaugă el, „toate propunerile noastre se bazează pe un model în care împărţim riscul cu clienţii noştri”. 

  • Mihaela Lucica Popa, CEC Bank: „Trebuie să ştii cine eşti şi ce vrei, să fii deschis la nou”

    Mihaela Popa spune că printre cele mai importante realizări profesionale pe care le-a avut recent alături de echipa CEC Bank se numără optimizarea activităţii şi repoziţionarea băncii ca partener al economiei României, oglindite în profitul estimat pentru 2019, de peste 400 de milioane de lei, precum şi veniturile tranzacţionale şi creşterea volumului de credite acordate clienţilor persoane juridice, zonă pe care o coordonează din funcţia actuală. Pentru anul în curs, unul dintre principalele sale obiective este consolidarea CEC Bank pe piaţa bancară din România, „scopul nostru fiind să urcăm în top 5 cele mai mari bănci”, prin prisma unui „business plan cu indicatori clari” – care a stat, de altfel, la baza aprobării unei capitalizări de 940 de milioane de lei primite de CEC Bank în toamna anului trecut, prin aportul acţionarului statul român, în condiţii de piaţă şi cu acordul Comisiei Europene. „În 2020 CEC Bank va continua să crească organic, prin creşterea portofoliului de finanţări acordate economiei reale. De asemenea, vom demara o serie de investiţii în tehnologie care ne vor permite să deservim clienţii români de pretutindeni. Suntem deja prezenţi în ţară cu cea mai extinsă reţea, de peste 1.000 de sucursale, însă avem în vedere oferirea de servicii la distanţă, către românii din diaspora”, adaugă Mihaela Popa. Despre impactul pe care femeile îl au în mediul de business local, ea spune că „femeile pot face performanţă în România, iar egalitatea de şanse nu este doar un mit”.

    Profilul Mihaelei Lucica Popa a apărut în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business.

  • Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

    Pentru o experienţă interactivă a cititului de acasă, click aici!

     „Mă trezesc la ora 6, iar imediat după încep un program de pilates, printr-o aplicaţie interactivă. După duş, îmi pregătesc micul dejun. Mă schimb apoi în haine de serviciu şi deschid laptopul aflat pe biroul atent amenajat, lângă o cafea aburindă. Îmi stabilesc lista de priorităţi pentru ziua în curs şi răspund la mailurile rămase din ziua anterioară, când mi-am încheiat programul pe la 6 p.m.

    Discut cu toţi colegii într-o conferinţă relaxată prin Zoom pentru a ne stabili obiectivele şi apoi încep munca. Parcă suntem cu toţii mai concentraţi acum că nu mai avem zgomotul de fond din redacţia open-space. La prânz mănânc un preparat cald – gătit chiar de mine cu o seară înainte (am postat şi pe Instagram).

    După programul de muncă, terminat mereu înainte de ora 19, mă relaxez, fie gătind, exersând limba germană, prin cursuri de yoga interactive, citind „Istoria culturii şi civilizaţiei”, care zace la mine în bibliotecă de când m-am născut practic. Seara se încheie cu o ieşire în oraş virtuală, în care vorbesc pe Facetime cu grupul meu de prieteni apropiaţi.”

    Sună bine, nu? Aşa visez să îmi organizez agenda unei zile de muncă Work from Home (WFH), după numeroasele materiale pe care le-am citit pe tema aceasta mai nou.

    În realitate însă, nu am reuşit să exersez germana decât de două ori în aproape trei săptămâni, de la cele 20 de minute de sport pe care le-am făcut o dată, în prima săptămână, am ajuns la 10 minute (pe săptămână, nu zilnic şi este un program pentru incepători), iar comunicarea cu colegii este greu de realizat – unii preferă Facebook, alţii WhatsApp, altora nu le funcţionează camera pentru Zoom… În timp ce vorbesc cu unii dintre ei, aud ţipete de copii în fundal. Uneori mă întreb în ce zi a săptămânii suntem. Şi cumva, programul unei zile de muncă s-a decalat până mai târziu, spre noapte. Mai mult decât atât, am început acest articol gândindu-mă la mine (iar ca jurnalist, în general îi observi pe cei din jur…).

    După decizia Indiei de a-şi trimite cetăţenii acasă, din urmă cu aproximativ două săptămâni, este estimat ca un sfert din populaţia lumii să trăiască acum în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, după cum remarcă jurnaliştii de la Financial Times într-un articol.
    Un exemplu de companie de la nivel global pentru care un procent semnificativ de angajaţi lucrează acum de acasă este al gigantului din industria bunurilor de larg consum Unilever, ai cărui 65.000 din cei 155.000 de angajaţi lucrează în regim de telemuncă. În România, doar în cadrul Telekom 2.000 din cei aproximativ 5.000 de angajaţi (circa 64%) lucrează în prezent de acasă, potrivit unor declaraţii recente făcute de Miroslav Majoros, CEO-ul Telekom România. Iar datele unui studiu realizat recent de BestJobs arată că în prezent pe piaţa locală 3 din 10 angajaţi lucrează astfel. Tot din studiul BestJobs reiese că românii s-au adaptat bine la munca de acasă, mai bine jumătate dintre cei peste 1.000 de respondenţi interogaţi în intervalul 16-30 martie spun că le este uşor să se adapteze la munca remote, pentru că au experienţă cu instrumentele digitale şi doar 5,1% dintre ei găsesc că este mai dificilă adaptarea.
    Principalele trei probleme care vin în îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe care le întâmpină angajaţii care lucrează remote sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarităţii în ceea ce priveşte sarcinile zilnice (11,82%) şi comunicarea deficitară cu clienţii (9,17%). Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi. Alţi 17,5% spun că sunt mai concentraţi întrucât acasă nu mai sunt întrerupţi de colegi, iar 10% se simt mai puţin stresaţi ca urmare a lipsei presiunii directe a şefului. Numai 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puţin eficienţi, în condiţiile în care trebuie să se ocupe şi de treburi casnice sau să aibă grijă de copii. Unul dintre riscuri se leagă de hiperactivitate, angajaţii care lucrează de acasă fiind tentaţi să lucreze nonstop. Potrivit platformei de resurse umane undelucram.ro, angajaţii care lucrează de acasă muncesc cu 2 zile mai mult în fiecare lună. Iar în timp ce mulţi angajatori se plâng că productivitatea angajaţilor ar putea scădea, situaţia este inversă: 85% dintre companiile care oferă flexibilitate angajaţilor şi le oferă posibilitatea de a lucra remote vor observa o creştere în productivitatea acestora, observă cei de la undelucram.ro.

    Cât de bine lucrăm însă de acasă?
    „Exceptând întâlnirile şi interacţiunea face-to-face cu colegii sau clienţii, programul meu nu a suferit modificări majore. Noi, la BestJobs, ne foloseam oricum foarte mult de tehnologie şi de aplicaţii şi platforme specializate în comunicarea la distanţă şi multe dintre deciziile noastre se întâmplau oricum în mediul virtual. Componenta socială a vieţii profesionale s-a schimbat cel mai mult, deoarece de la distanţă, prin teleconferinţă, este mai greu să porţi mici discuţii «de birou», care uneori făceau ziua să treacă mai uşor”, spune Dan Puică, CEO al BestJobs. Totuşi, el sesizează că pentru cei care se aşteptau ca, atunci când vor începe să lucreze acasă, echilibrul să fie mai uşor de menţinut, acest lucru s-a dovedit a nu fi neapărat adevărat. „Atunci când lucrezi de acasă te poţi pierde în task-urile zilnice şi nu vei simţi tranziţia dintre ziua «la birou» şi terminarea programului. De aceea, este foarte important să îţi menţii programul de lucru asemănător cu cel pe care îl aveai la birou. Este important să îţi începi programul la o oră rezonabilă, să-ţi iei pauza de prânz şi să încerci să nu-ţi întrerupi programul cu taskuri care nu ţin de activitatea ta. Cred că ajută şi o mentalitate prin care ştii clar ce probleme îţi propui să rezolvi în ziua respectivă”, crede el.

    Costin Tudor, fondator al platformei de resurse umane undelucram.ro, observă, în baza unui sondaj realizat în luna martie în rândul companiilor prezente pe platformă, prin colectarea a 477 de răspunsuri, că mulţi dintre angajaţii acestora aveau posibilitatea să lucreze de acasă şi s-au adaptat rapid, acolo unde trebuia asigurată prezenţa la birou se lucrează prin rotaţie, iar majoritatea companiilor au echipele din head office în WFH. El observă, de asemenea, în baza sondajului efectuat, că procentajul celor care oferă muncă de acasă depinde atât de domeniul de activitate, cât şi de departament: IT&C: 95%, BPO & servicii: 95%, comerţ/retail: 25%, producţie industrială: 20%, producţie bunuri de larg consum: 20%, bănci/asigurări/pensii/alte servicii financiare: 75%, transport/logistică: 5%.
    „Schimbările din ultimele săptămâni sunt resimţite de toate categoriile de angajaţi, în diferite moduri”, spune Alexandru Dincovici, sociolog şi fondator al companiei Izibiz Consulting. Pe de o parte, pentru angajaţii din categoria hotelurilor, restaurantelor, o parte din comerţ, aproape nu mai există muncă, iar oamenii se confruntă cu nesiguranţa dată de faptul că nu se ştie încă pe ce durată de timp se va întinde situaţia formei de şomaj în care se găsesc mulţi dintre ei. Apoi, există în continuare categoria celor care nu pot lucra de acasă şi sunt obligaţi să se deplaseze la birou – şi ei se găsesc într-o stare de nesiguranţă, poate chiar teamă. Pentru activităţile care pot fi desfăşurate de acasă, sociologul crede că se impune distincţia între oamenii care erau obişnuiţi cu telemunca sau cu munca de acasă (antreprenori, profesii liberale şi alte câteva categorii) şi cei pentru care munca este exclusiv o activitate de birou sau chiar cu program fix. „Munca de acasă poate fi un lux pentru multă lume, deoarece presupune în primul rând un anumit tip de infrastructură şi posibilitatea de delimitare a unui spaţiu şi timp de lucru într-un spaţiu care, de cele mai multe ori, nici nu a fost gândit astfel şi trebuie împărţit şi cu alţi locuitori ai gospodăriei. Este astfel nevoie de un birou fizic sau de o masă disponibilă, de o conexiune bună la internet, de un calculator sau laptop (nu toţi angajatorii au infrastructură potrivită pentru a face atât de rapid tranziţia la telemuncă) şi de timp. Închiderea instituţiilor de învăţământ a făcut acest lucru şi mai dificil pentru părinţi, care sunt nevoiţi de multe ori să negocieze munca împreună cu familia, o activitate mai complicată decât pare”, observă Alexandru Dincovici. Astfel, crede el, lucrul de acasă poate  pune o presiune mai mare pe angajaţi, pentru că delimitarea birou-acasă sau spaţiu şi timp personal – spaţiu şi timp profesional apare din ce în ce mai dificilă, iar pretenţiile angajatorilor pot să crească. Teoretic, această situaţie apare mai degrabă pentru categoria activităţilor care pot fi desfăşurate şi acasă, dar în companiile care nu permiteau până acum acest lucru. „Este nevoie, pentru a facilita trecerea, nu doar de infrastructura pomenită mai devreme dar şi de procese de lucru, de leadership adecvat şi de chiar de anumite tipuri de climat şi cultură organizaţionale”, subliniază Alexandru Dincovici.  Sociologul mai observă că pentru multe companii şi implicit pentru mulţi angajaţi trecerea la munca de acasă, cuplată în cele mai multe locuri cu o continuare a muncii de la birou, fie în ture, fie doar de anumite categorii de angajaţi, poate crea tensiuni organizaţionale foarte puternice şi, în timp, duce la erodarea încrederii între anumite segmente de angajaţi, intensificarea mijloacelor de control şi creşterea solicitărilor în anumite departamente.
    Mai eficienţi, mai rezistenţi?

    Lavinia Ţânculescu, doctor în psihologie, axat pe psihologia muncii şi organizaţională, spune că efectele izolării la domiciliu, în care se găsesc mulţi dintre angajaţi în prezent, se leagă cel mai mult de starea noastră psihică, iar evenimentele pe care le trăim trebuie gestionate pe plan emoţional într-un mod cât mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Ea observă că fiecare persoană are propriile mecanisme de „coping“ (de a gestiona situaţiile cu care se confruntă – n.red.), unele dintre acestea chiar inconştiente, altele exersate. Mecanismele de gestionare a stresului se încadrează în mai multe categorii, potrivit specialistului, care se referă fie la aspectul cognitiv, prin planificare, de pildă, prin alte aspecte care ţin de relaţionare, de solicitarea ajutorului celorlalţi, cât şi prin metode care ţin de reacţiile emoţionale –  cum ar fi, de exemplu, acceptarea situaţiei sau orientarea pe beneficiile acesteia.
    Un alt tip de a face faţă provocărilor izolării este cel de natură religioasă sau spirituală – prin apropierea de noi înşine, de Dumnezeu. „Gestionarea situaţiei prin care trecem ţine foarte mult şi de structura noastră de personalitate şi de cum ştim să gestionăm unele elemente prin acceptarea unor lucruri pe care le avem sau nu în bagajul nostru. Spre exemplu, rezilienţa sau forţa psihică.”
    Apoi, contează şi eficacitatea personală – acea autoeficacitate în diverse situaţii: „Persoanele vulnerabile sau anxioase au comportamente invers proporţional ideii de autoeficacitate”.
    Legat de anxietatea care este menţionată de mulţi dintre cei care lucrează de acasă, şi aceasta se împarte în mai multe categorii, potrivit Laviniei Ţânculescu: anxietate de perspectivă, care presupune întrebări legate de cum vor evolua lucrurile, dar şi anxietatea inhibitorie, în care nu ştii ce să faci în prezent, motiv pentru care mulţi dintre angajaţi poate muncesc mai mult de acasă „ca să nu aibă conexiune deloc cu ei înşişi”. Alţii se simt de-a dreptul epuizaţi – se confruntă cu o stare de oboseală şi de sfârşeală.
    Psihologul aminteşte şi de o glumă din mediul online în acest sens, care spune: „După ce se încheie această perioadă îmi voi lua două zile de concediu”. Unii dintre angajaţii izolaţi la domiciliu se plâng chiar că, în pofida oboselii, nu reuşesc să doarmă. „Imaginaţi-vă mintea care funcţionează ca un procesor în permanenţă ocupat cu gânduri, griji. Anxietatea înseamnă de fapt că îmi fac mereu griji, mă tem să nu se întâmple ceva rău, îmi este teamă de lucruri, sunt absorbit de problemele mele – sunt foarte tulburat de evenimente şi mă preocupă faptul că nu ştiu cum vor fi de acum încolo lucrurile, că nu mă voi adapta, ori toate acestea ţin de scenariul catastrofic că s-ar putea să nu reuşim, ce vom face noi în situaţia respectivă.” În acest context, Lavinia Ţânculescu îi sfătuieşte pe oameni să se ghideze după o vorbă care există în limba engleză, „Let’s cross the bridge when we get there” (Să trecem podul când ajungem acolo – n.red), adică să luăm lucrurile pas cu pas şi fără să avem apetenţa scenariilor de viitor îndepărtat. De asemenea, îi sfătuieşte pe oameni să se hrănească din micile succese ale fiecărei zile şi să nu îşi propună să facă foarte multe lucruri  imposibil de realizat (de tipul: poate azi o să aflu cum o să fie boala tratată). Când închizi calculatorul, seara, trebuie să închizi „programele”, respectiv procesele de gândire care te îngrijorează. 
    „Mulţi dintre oamenii aceştia nu reuşesc să îşi închidă programele – de aceea au insomnii şi de adormire, şi de trezire – evident că somnul este de mai proastă calitate, fiindcă energia psihică este folosită pentru a lumina acele gânduri”, explică Lavinia Ţânculescu.
    Legat de faptul că poate unii dintre cei izolaţi la domiciliu mănâncă mai mult în această perioadă, psihologul Lavinia Ţânculescu subliniază că mâncarea nu se consumă de foame, ci pentru că de cele mai multe ori este tot o expresie a anxietăţii.  „Mâncarea, la fel cum se întâmplă şi în cazul obezităţii, o mănânci fiindcă este un lucru sigur, fiindcă atunci când deschizi frigiderul tu ai mâncare acolo şi atunci când mâncăm este o certitudine. Te-ai înconjurat de o platoşă care cumva te va proteja, prin urmare tot în zona de protecţie mergem. De cele mai multe ori vorbim despre supravieţuire, dar nu este numai foamea de supravieţuire.” Iar cumpărăturile de alimente în exces pot reprezenta de asemenea o formă de reasigurare.
    Cine se descurcă mai bine – cei singuri sau cei care stau cu familia? Psihologul spune că aceasta depinde foarte mult de structura interioară a fiecăruia – sunt oameni care trăiesc foarte bine de unii singuri, aici se referă mai ales la introvertiţi, dar nu numai.  De altfel, ea este implicată în prezent într-o cercetare pe tema modului diferit în care se raportează oamenii la situaţii dificile în perioada aceasta. Citând din aceasta, spune că există diferenţe cu privire la structura de anxietate sau de vulnerabilitate între cei cu copii şi angajaţii care nu au copii: „Par a fi mai rezistenţi psihic cei care au copii, anxietatea de perspectivă şi inhibitorie, care paralizează pe moment, sunt mult mai mari la cei care nu au copii”.
    Cei care au copii sunt mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul – se tem de faptul că vor avea dificultăţi financiare. Totuşi, cei care au familie se gândesc că doar unul dintre ei ar putea rămâne fără job, iar partenerul este un stâlp de sprijin în această situaţie. „Cei singuri se gândesc la ce este mai rău – dacă ar fi să facem o comparaţie între cei singuri versus cei căsătoriţi, cei necăsătoriţi îşi fac mai multe probleme cu privire la relaţii – că o să îşi piardă mai multe cunoştinţe, viitorul va fi cumva fără sens dacă se va întâmpla ceva rău acum. Lipsa de încredere este mai mare la cei singuri comparativ cu cei căsătoriţi şi în general toate scorurile sunt mai mari.”

    La teatru de pe telefon

    Psihologul Lavinia Ţânculescu observă că pentru a ne face izolarea mai uşoară vin în ajutorul nostru instituţii culturale de toate felurile, teatre, opere, operete, muzee, din toată lumea, care au deschis spaţii virtuale ce pot fi accesate gratuit, totuşi, dacă „omul nu este învăţat să acceseze în viaţa de zi cu zi resursele acestea culturale, nu o să facă acest lucru nici în vremuri de restrişte, aşa cum se întâmplă acum. Marea problemă este că noi nu suntem învăţaţi să stăm singuri sau să ne facem un program pentru noi”. Ea sesizează că majoritatea angajaţilor din România au avut tendinţa de a se concentra mai mult pe muncă şi mai puţin pe propriile nevoi.  „Din păcate, omul contemporan urban este foarte profesional, foarte angajat în viaţa profesională şi foarte puţin angajat în viaţa lui individuală.”

    A observat în situaţia celor mai mulţi dintre angajaţi o întrepătrundere între viaţa personală şi viaţa de familie, însă Lavinia Ţânculescu spune că ar trebui alocată atenţie şi vieţii individului cu sine însuşi: „Mulţi confundă viaţa personală cu viaţa de familie – familia restrânsă, formată din soţ, soţie, copii – sau extinsă – părinţi, fraţi, surori – dar ar trebuie să existe o parte ocupată şi cu grija pentru noi înşine. Am soţ, copil, ce pot să fac pentru mine? Mă duc la cosmetică şi atât? Nu, citesc ceva, îmi ocup programul cu ceva ce voiam să fac.”
    Ea consideră că perioada aceasta poate fi interpretată şi ca o chemare spre lucruri făcute manual, spre lucrurile făcute concret, fie că gătim mai mult sau că facem curăţenie; chiar şi cei care se deplasează în continuare la birou pot vorbi despre lucruri pe care nu le făceau înainte – igienizare, dezinfectare, lucruri care ţin de o rutină pe care nu o aveau.
    Principalul mesaj pe care îl transmite celor care îşi doresc ca izolarea să fie mai uşoară este: „Gândiţi-vă la voi înşivă şi la ce v-ar plăcea să faceţi şi nu aţi avut timp până acum (în situaţia în care aveţi veniturile asigurate). Într-un concediu pe care l-aţi petrece singuri, ce aţi face?”. De altfel, ea sesizează că acesta poate fi unul dintre lucrurile cel mai dificil de realizat. „Când stai cu tine însuţi, te confrunţi cu diverse lucruri, inclusiv cu umbra ta, de care nu eşti conştient, pe care nu o accepţi. Ne este greu fiindcă nu reuşim să fim bine cu noi înşine şi apoi nu stăm bine nici cu aspectul spiritual, e foarte dificil pentru omul contemporan – noi am pierdut legătura cu firescul, iar firescul acesta este”. Apoi, ea întreabă retoric cum ar sta lucrurile dacă nu am avea nici curent sau conexiuni la internet. „Una dintre situaţiile pe care omul contemporan le accesează este intrarea în legătura cu semenii – comunicarea permanentă, a sta împreună, dar dacă ai sta doar tu cu tine sau să fii, Doamne fereşte, izolat într-un pat de campanie, suspect de COVID-19, fără acces la internet etc, – la ce te gândeşti, la nimic, ce faci tu două săptămâni, nimic? E alarmant fiindcă noi nu avem cu noi înşine o viaţă a noastră. Acum începem să o avem – nici măcar să o redescoperim – începem să o creăm. S-ar putea să fie greu, pentru unii că unii dintre ei nici nu se plac.”
    Cum se face pontajul în sufragerie

    O altă problemă cu care se confruntă deopotrivă angajatorii şi angajaţii în prezent se leagă de monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de la distanţă. Dacă prezenţa la birou era o dovadă a activităţii, acum în unele companii aceasta a fost înlocuită cu prezenţa în video call-uri la ore şi în zile cât se poate de nepotrivite. Companiile şi-au activat  noi canale de comunicare – spre exemplu, potrivit Financial Times, Slack a înregistrat în urmă cu două săptămâni 9.000 de noi clienţi pentru primul trimestru al anului, comparativ cu 5.000 în fiecare din cele două trimestre anterioare. Iar faptul că platforma de videoconferinţe Zoom este folosită intens se vede cel mai bine în evoluţia companiei: averea netă a CEO-ului Zoom (cine auzise de Eric Yuan până acum?) a crescut cu peste 4 miliarde de dolari în 2020. În România, instrumentele de comunicare cel mai folosite în prezent potrivit studiului recent BestJobs, sunt conversaţiile telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (WhatsApp, Messenger, Slack etc. – 10,93%), dar şi prin e-mail (9,7%) şi apeluri video (Skype, Zoom etc. – 6,53%).
    „Asistăm de fapt acum, şi circulă deja multe glume pe această temă, la un proces accentuat de digitalizare făcut de nevoie, în grabă, şi ale cărui consecinţe sunt greu de prezis acum. Este suficient să ne uităm la eforturile de digitalizare ale statului, care par că încearcă să se întâmple peste noapte după mulţi ani de eforturi din partea tuturor actorilor implicaţi. Unele lucruri par să funcţioneze, într-adevăr, dar nu cum trebuie şi nu pentru toată lumea”, observă sociologul Alexandru Dincovici.  El oferă ca exemplu semnătura electronică, pentru care nu există încă o legislaţie coerentă şi în acord cu cea europeană, motiv pentru care digitalizarea serviciilor publice lasă descoperită populaţia vulnerabilă şi poate să afecteze negativ tocmai oamenii cel mai expuşi în toată această criză. În ceea ce priveşte companiile, observă că „ne putem aştepta ca şi în mediul privat această tranziţie masivă la un stil de muncă nou şi la relaţii de muncă de la distanţă mediate de tehnologie deturnată spre acest scop sau încropită în ultimul moment să producă efecte negative în moduri pe care nu le putem identifica de pe acum”. 
    Adrian Dinu, fondator al firmei Creasoft, axată pe pontaj electronic, control acces wireless şi monitorizare active de la distanţa este de părere că la momentul instaurării deciziilor de izolare socială, puţini dintre jucătorii de pe piaţa locală erau pregătiţi pentru trecerea la munca de acasă. „România nu era deloc pregătită pentru o migrare masivă către desfăşurarea activităţii profesionale de acasă. Sunt foarte puţine companii care dispun de suficientă tehnologie pentru a facilita acest lucru, însă verificarea cât mai puţin intruzivă şi cât mai puţin generatoare de costuri prin monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de acasă abia acum începe să devină un subiect cu adevărat intens.”
    Legat de monitorizarea angajaţilor în aceste condiţii, oferă exemplul firmelor de IT, în care era o practică obişnuită ca angajaţii să lucreze acasă o zi pe săptămână: în cadrul acestora, verificarea angajaţilor care lucrau astfel se făcea prin sondaj: „Managerul sau şeful unui departament îi suna prin sondaj pe angajaţi, organiza conferinţe audio sau la anumite ore, în încercarea de a afla dacă angajaţii sunt măcar acasă şi implicit de a determina dacă măcar pe perioada conferinţei/apelului să deschidă proiectele la care lucrau ca să prezinte date despre evoluţia muncii lor”. De asemenea, în situaţia unora dintre ei, se cereau şi rapoarte de activitate, în care angajatul completa ceea ce a lucrat. „Cam acestea erau mijloacele de control, limitate la timpul managerului, care mai avea şi el şi alte sarcini. Au existat însă şi companii care implementau altfel de modalităţi de monitorizare: „Au existat şi companii care implementau programe de monitorizare de activitate pe PC, fără pontaj, mai degrabă de semispionaj, în sensul că se instalau aceste aplicaţii de către administratorii de reţea pe PC-urile angajatorilor, de obicei fără să fie informaţi angajaţii. Acest tip de aplicaţii de monitorizare se intercalau între aplicaţiile care pornesc odată cu PC-ul şi se efectua un transfer de date netransparent la o bază de date, din care rezultau anumite rapoarte legate de ce a scris sau ce a butonat angajatul, pe ce site-uri a navigat, la ce film s-a uitat, dacă a copiat vreun fişier, dacă a trimis pe e-mail vreun fişier de pe un black list etc.”, observă Adrian Dinu.
    Aplicaţia de monitorizare oferită de Creasoft permite angajatului să ştie când este monitorizat de angajator. „Transparenţa este dată şi de faptul că angajatorul face cunoscut angajatului care sunt acele activităţi pe PC (de divertisment de exemplu), care nu vor intra în calculul orelor pontate. Scopul nu este de a-l prinde pe angajat cu lecţia neînvăţată. Rezultatul muncii este însă cel care contează pentru fiecare angajator, aşa că cei care nu performau înainte de această schimbare nu vor fi cei care vor aduce cele mai multe rezultate nici acum, indiferent de cât de multe ore vor ponta, dar vor fi forţaţi să lucreze un minim necesar. Cum, de altfel, există angajaţi care sunt performanţi într-un timp mult mai scurt şi apoi se pot uita la Netflix”, descrie el raţiunea aplicaţiei sale.
    În ceea ce priveşte bugetele direcţionate de companie în acest tip de produse, Adrian Dinu spune că preţurile pentru licenţa software în condiţiile situaţiei de urgenţă în care ne aflăm sunt de 0,5 euro/lună/angajat timp de minimum două luni sau până la încheierea stării de urgenţă. Or, bugetul alocat de companii în această direcţie nu este unul consistent: la un număr mediu de 200 de angajaţi/companie, efortul financiar al unei companii va fi de 100 de euro/lună, sumă care include şi TVA. „Bugetul este mic pentru că abia îşi pot permite companiile în acest moment să direcţioneze bani către altceva decât salarii. Aşa că, pe această perioadă de criză scopul este să nu fim pe pierdere şi să consolidăm baza actuală de clienţi, la care să adăugăm companiile care au mulţi angajaţi care lucrează de acasă”, spune el.

    Legat de modul în care trecerea unui număr mare de angajaţi la munca la domiciliu a influenţat activitatea businessului, Adrian Dinu spune că începutul lunii martie a fost destul de lent în ceea ce priveşte cererea pentru astfel de soluţii, iar săptămânile de mijloc au avut o cerere foarte mică, companiile fiind concentrate pe reorganizarea activităţii. „În ultima parte a lunii însă, a crescut brusc cererea de soluţii de pontaj adaptate la nevoile lor în desfăşurarea activităţii angajaţilor de acasă şi integrate cu soluţiile de pontaj existente, mai exact pentru pontaj online”, spune el.
    Şi Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la Bitdefender, observă că pentru multe dintre companii până acum lucratul de acasă al angajaţilor nu a fost printre principalele preocupări. „Lucratul de acasă nu a pus până de curând probleme pentru companii, pentru că nu era o soluţie folosită de foarte mulţi angajaţi în România. Dar trecerea bruscă de la lucrul de birou la lucrul din fotoliu pentru atât de mulţi oameni deodată a creat o problemă de securitate pentru multe companii”, observă el. Angajaţii pot fi monitorizaţi de companii, iar acest lucru este perfect legal. „Angajatorii pot folosi metode proprii de monitorizare a angajaţilor, precum aplicaţiile software dedicate sau chiar prin corelarea activităţii cu orele de program – de exemplu, când s-au conectat calculatoarele la serverul VPN al companiei, când s-au trimis e-mailuri sau când şi cum au fost folosite aplicaţiile de business.”
    De cele mai multe ori, conectarea la reţeaua companiei se face printr-un serviciu VPN aprobat şi agreat. O astfel de soluţie de VPN oferă acces la resursele companiei, dar e posibil ca nu tot traficul generat să fie rutat prin reţeaua companiei. „Este de reţinut că un serviciu VPN nu anonimizează traficul între angajat şi companie, ci doar asigură un coridor sigur de comunicare între cei doi. În general, în funcţie de profilul companiei, o problemă mult mai stresantă decât timpul petrecut de angajaţi lucrând de acasă sau activitatea lor efectivă este securitatea infrastructurii”, crede specialistul în securitate informatică.
    Componenta de securitate a datelor e adresată în general prin instalarea unor instrumente specifice, gestionate de la distanţă de echipele de IT. Soluţiile de securitate pentru mediul business protejează laptopurile companiilor de atacuri malware, de spam şi phishing. Soluţiile de protecţie a datelor şi soluţiile de criptare protejează informaţiile companiei în eventualitatea distrugerii sau pierderii sistemului. „Un exemplu simplu ilustrează riscurile la care îşi supun companiile angajaţii. După ce o persoană îşi termină activitatea profesională, foloseşte laptopul de la serviciu pentru a verifica e-mailul propriu şi deschide un mesaj cu malware care infectează sistemul. Acum, potenţialii atacatori pot folosi sistemul compromis pentru infiltrarea în reţeaua companiei”, explică el un scenariu în care datele companiei pot fi puse în pericol.

    Pauză de la open space sau începutul unei noi ere a muncii?

    Consecinţele pe termen lung ale muncii de acasă sunt greu de prezis.
    Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii, este de părere că vom continua să ne desfăşurăm activitatea aşa chiar şi după ce norul pandemiei va trece. „Până la urma cred că efectul principal al acestei crize acesta va fi că se va schimba paradigma relaţiei de muncă. Eu cred că în această criză se încheie perioada cunoscută în istorie ca fiind de industrializare şi cu toţii ne vom întoarce la ceea ce era înainte de industrializare şi anume munca la domiciliu”, crede Costel Gîlcă.
    „Noi, cei care am prins această perioadă, avem în minte că trebuie să te duci la serviciu şi că serviciul este un loc de muncă în altă parte decât domiciliul. Ei bine, acum, cu noile tehnologii, cu inteligenţa artificială, ne vom întoarce să lucrăm înapoi acasă ceea ce va aduce – şi poate folosesc o expresie mare – la salvarea planetei”, crede avocatul.
    El se referă la faptul că milioane de oameni s-au obişnuit să bată oraşele dinspre sud spre nord şi invers ca să facă de fapt ceea ce pot să facă şi de acasă: să trimită e-mailuri şi să facă un schimb de informaţii. „Imaginează-ţi că toţi oamenii aceştia sau o bună parte – 30%-50% dintre ei – vor munci de acasă.” Indicii de poluare din toată lumea s-au schimbat, iar avocatul Costel Gîlcă este de părere că trendul telemuncii generat de această criză va continua şi va ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi după ce această criză se va fi încheiat: „Vom rămâne acasă atât timp cât dincolo de acest virus vom învăţa un alt obicei şi anume acela de a lucra de acasă. Aceasta va duce la scăderea salariilor, dar salariile scăzute vor fi în concordanţă şi cu cheltuielile pe care le avem, aflate şi acestea în scădere. În măsura în care nu te mai deplasezi de acasă la locul de muncă, nu mai cobori să iei mâncare, haine ca să ai de fiecare dată la locul de muncă, evident că şi cheltuielile tale vor scădea.”
    De asemenea, el observă un alt efect colateral al izolării. „Izolarea aceasta are un efect şi asupra relaţiilor de muncă pentru că pentru prima dată se studiază efectele psihologice ale muncii de acasă, ale modului în care indivizii reacţionează în izolare, dar în acelaşi timp şi care este efectul acestei izolări asupra relaţiilor de muncă. Este pentru prima dată când la nivel global se vor face studii în acest sens, iar dacă aceste studii arată că individul uman reacţionează pozitiv la această izolare – aproape completă – cu siguranţă relaţiile de muncă se vor schimba şi vom intra într-o nouă epocă a relaţiilor de muncă. Este un experiment la nivel mondial care vizează relaţia individului uman aflat într-o relaţie de muncă, muncă pe care o prestează în izolare.”
    „În acest moment cu toţii avem acest reflex psihologic de a ieşi să socializăm în stânga şi în dreapta. O să stăm 4-6 săptămâni în izolare, iar reflexul nostru se va schimba, astfel că treptat vom începe să avem un alt reflex şi anume, acela de a fi în izolare şi de a socializa la distanţă cu ceilalţi. Prin urmare, un alt efect al distanţării sociale ar putea fi să învăţăm că putem să trăim socializând de la distanţă cu ceilalţi. Din perspectiva relaţiilor de muncă, pentru mine această perioadă reprezintă finalul perioadei numite de industrializare, finalul unui anumit tip de relaţii de muncă şi un nou început, fundamental diferit de tot ce-a fost perioada industrializării, în care rolul principal îl vor avea noile tehnologii.”
    El observă că ţările care vor fi cel mai afectate de acest virus sunt ţările cele mai industrializate: „Exact acolo unde trebuie să schimbăm paradigme, reflexe sociale, aici sunt efectele cele mai grave fiindcă aici trebuie să schimbăm stilul de viaţă astfel încât să salvăm planeta pe termen lung. „Ce sens are să te duci să stai într-o clădire nou-nouţă, la birou, în 10-20 de metri pătraţi, când pe perioada zilei casa ta este goală? Un individ «consumă» două clădiri, ceea ce este un nonsens. De ce să faci drumuri când tu poţi să lucrezi de fapt de acasă, folosind spaţiul tău? Are sens să foloseşti o clădire cum sunt marile clădiri de birouri, pentru sute de milioane de lei care se consumă pe întreţinere când tu poţi să lucrezi de acasă? Până la urmă casa ce a devenit? Casa a devenit un fel de hotel în care dormim şi atunci se va schimba paradigma, casa va deveni şi locul meu de muncă, ceea ce a fost înainte de perioada industrializării.” Avocatul specializat în dreptul muncii precizează, apelând la cunoştinţele sale din domeniul istoriei: „Munca la domiciliu nu a apărut acum, a existat de la babilonieni încoace, în Egiptul antic a existat muncă la domiciliu, au existat contracte de muncă, în perioada Evului Mediu. Schimbarea de paradigmă a muncii cu plecatul de acasă se întâmplă doar în perioada industrializării, când mase mari de oameni sunt băgate în aceeaşi hală, iar acum uitaţi-vă câte zeci, sute de clădiri de birouri există, iar ele sunt pline ziua, noaptea sunt goale, iar noaptea venim doar să dormim acasă. Nu putem să folosim noi casa şi în loc de birou? Până la urmă ce îmi trebuie pentru munca pe care o desfăşor? Un calculator, conectare la internet, un fax şi eventual un copiator.”
    Astfel, crede că unul dintre domeniile care vor fi influenţate de această criză va fi cel al imobiliarelor. „Angajatorul se va gândi: „Am nevoie de activitate, dar nu am nevoie de toată lumea, fiindcă în şase săptămâni am realizat că se poate munci destul de eficient şi de acasă – are sens să plătesc eu 5.000 -10.000 -20.000 -100.000 de euro chirie pe spaţiu?” 
    De asemenea, crede că un posibil efect al acestui stil de muncă va fi scăderea salariilor. „Pot să scadă salariile, dar pot să scadă şi costurile noastre – dacă eu nu mă deplasez, dacă eu nu mai mănânc la restaurant, îmi schimb obiceiurile, stau acasă, evident că nici nu voi consuma. Prin urmare, per ansamblu pot să rămân la acelaşi nivel de viaţă, dar nu voi mai fi consumerist. Este posibil ca această criză să modifice inclusiv comportamentul nostru de consumator. Te duceai jos la parterul clădirii, socializai cumpărând ceva, de acasă la birou îţi mai luai ceva – se schimbă paradigma noastră de gândire, se termină perioada industrializării, de consumerism.” Oferă un exemplu în acest sens: dintr-un salariu de 5.000 de lei, circa 35% erau direcţionaţi înspre consumul lunar, înspre mersul la serviciu – dacă stăm acasă, experimentăm faptul că nu se mai consumă chiar atât de mult.
    Sociologul Alexandru Dincovici consideră că dimpotrivă, munca de acasă îi va face pe angajaţi să fie dornici de întoarcerea la birou. El este de părere că telemunca nu va deveni un fenomen îmbrăţişat de companii după încheierea perioadei de criză. „Adoptarea în masă a telemuncii este puţin probabilă, dar ne îndreptăm cu siguranţă spre un număr din ce în ce mai mare de persoane care vor lucra de acasă dacă pandemia nu va putea fi controlată suficient de rapid şi într-un mod suficient de bun”. El sesizează însă că locuinţa şi propria casă nu merg de cele mai multe ori mână în mână cu munca. „Din păcate însă, telemunca este incompatibilă în prezent cu locuirea, aşa cum este ea regăsită într-un număr foarte mare de gospodării, şi pe termen lung poate provoca schimbări majore în societate. De la erodarea relaţiilor personale şi a vieţii intime a multor familii, care va trebui renegociate în acest context, şi până la supraîncărcarea unor actori pe care nu îi luăm neapărat în considerare în acest moment (cum sunt operatorii de telecomunicaţii şi mulţi furnizori de servicii online – vezi cerinţele îndreptate către Netflix de reducere a calităţii streamingului), suntem în pragul unor posibile sau probabile schimbări sociale majore.”
    Dincovici este de părere că suntem nepregătiţi pentru telemuncă de o asemenea amploare, cu atât mai mult cu cât ea va deveni probabil asociată cu contextul negativ al pandemiei, iar promovarea acestui mod de muncă de către unii angajatori ar putea fi combătută puternic de către angajaţi.
    „Avem de a face şi cu moduri diferite de a vedea problema telemuncii. Dacă pentru angajator, mai ales în perioadă de criză, telemunca poate fi o sursă de reducere a cheltuielilor (sau de externalizare, în sensul trecerii lor în sarcina angajatului), pentru angajat ceea ce îi este vândut ca libertate poate fi perceput (şi este) în acelaşi timp ca o imixtiune a muncii în viaţa lui privată şi în relaţiile personale.”

    Cum vor arăta birourile din România după o perioadă prelungită de Work from Home?

    La fel crede şi Eduard Turcoman, director office agency în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, care spune că este imposibil ca o mare parte dintre angajaţii care ocupau în general clădirile de birouri – în capitală de pildă, în birourile de clasă A şi B vor fi în jur de 270.000 – 280.000 de angajaţi la final de 2020 – să lucreze în regim de telemuncă după încheierea crizei actuale.
    „Oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în comunitate şi vor avea nevoie permanentă de interacţiune directă. După depăşirea acestei perioade, consider că cei mai mulţi dintre angajaţi vor reveni în clădirile de birouri. Teleworking sau work from home va rămâne în continuare o opţiune, un beneficiu acordat de unele companii angajaţilor, dar nu cred că va creşte procentual faţă de perioada de dinaintea situaţiei cauzate de coronavirus. În schimb cred că va creşte şi mai mult interesul companiilor şi corporaţiilor pentru spaţiile de coworking, datorită flexibilităţii privind duratele contractuale”, observă Eduard Turcoman.
    Totuşi, sesizează că o creştere consistenă a telemuncii în viitor se poate traduce practic cu o scădere a cererii în piaţa de birouri, cu consecinţe evidente: diminuarea apetitului dezvoltatorilor pentru construcţia de noi clădiri de birouri, scăderea preînchirierilor, creşterea concurenţei între clădirile existente şi implicit scăderea preţurilor / mp. „Piaţa de birouri, ca şi întreaga economie de altfel, va fi pusă în faţa situaţiei de a depăşi recesiunea economică ce urmează. Nu cunoaştem încă această variabilă durată a pandemiei. În cel mai bun caz, criza economică cu care ne vom confrunta fi în forma de V, respectiv 2 trimestre consecutive de scădere economică (recesiune tehnică), urmate de o revenire rapidă a economiei”, spune el.
     „Cred că acest experiment de Work-from-Home la scară mondială va avea un impact asupra modului în care companiile priveau până acum această activitate. Feedback-ul primit de la majoritatea clienţilor noştri este că angajaţii sunt foarte productivi şi implicaţi. Ar fi totuşi bine să punem asta în context – vorbim de circa 2 săptămâni de activitate, într-o perioadă de incertitudine, în care suntem bombardaţi cu informaţii, unele pozitive şi multe negative, iar printre singurele legături cu perioada anterioară de “normalitate” se numără familia şi activitatea continuă de acasă. Iar metoda Work-from-Home în actuala situaţie poate fi interpretată ca o distragere de la o realitate desprinsă, parcă, din filme”, spune Sebastian Dragomir, partner & head of office advisory la Colliers International România. Din punctul lui de vedere, scenariile referitoare la impactul viitor asupra pieţei de birouri vor fi influenţate de perioada pe care angajaţii o vor petrece lucrând de acasă, precum şi de productivitatea lor. „Dacă luăm cazul Chinei, care pare că a depăşit actuala etapă, după două luni de criză şi work from home, impactul a fost minimal. Ba mai mult, angajaţii abia aşteptau să se întoarcă în societate, la restaurante şi joburi. Cu siguranţă însă, perioada pe care o traversăm deschide noi orizonturi privind telemunca şi implementarea ei ca standard de lucru în multe companii”, observă consultantul.  
    El este de părere că e prematur să tragem concluzii referitoare la evoluţia viitoare a preţului chiriilor, chiar dacă este un mod de muncă ce se desfăşoară în plan internaţional. Pe de altă parte, sesizează că un impact mai mare asupra pieţei de birouri o va avea durata acestei crize, nu doar în România, ci şi în celelalte ţări, dar şi cât de mult va fi afectată economia. „Şi din acest punct de vedere lucrăm în continuare cu multe necunoscute, dar un lucru e cert dacă ne uităm pe evoluţia burselor internaţionale: impactul crizei actuale în economia reală încă nu a fost cuantificat exact de investitori. Ar fi de presupus că o prelungire a situaţiei curente ar duce la întârzieri constante ale predării clădirilor aflate în construcţie”, crede  Sebastian Dragomir.
    În prezent, cel mai afectaţi sunt chiriaşii de retail şi servicii de la parterul clădirilor de birouri, care au fost nevoiţi să îşi întrerupă activitatea, şi au cerut începerea unor discuţii comerciale cu proprietarii pentru depăşirea acestei perioade. „Este încă prea devreme pentru a trage o astfel de concluzie în cazul spaţiilor clasice de birouri. Chiriaşii care au beneficiat, însă, cel mai mult în această perioadă au fost cei din spaţiile de co-working, care, datorită flexibilităţii termenelor contractuale, au putut să le închidă. Pe de altă parte, tot aici vor fi primele semne de revenire a activităţii companiilor nou intrate pe piaţa din România, care vor căuta flexibilitate din punctul de vedere al suprafeţei şi duratei contractelor”, crede specialistul.   
    E greu de spus la ce schimbări să ne mai aşteptăm, cât va mai dura până să ne întoarcem la discuţiile cu care ne începeam ziua în open space. Singura certitudine în acest moment este că perioada prin care trecem va fi una din care vom învăţa cu toţii – angajaţi şi angajatori – iar agenda după pandemie va fi una total diferită, atât la propriu, cât şi la figurat.

  • ​De ce este importantă testarea rapidă a pacienţilor cu simptome şi primirea rezultatelor rapid: În cazurile grave, câteva ore pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte

    Până la confirmarea infecţiei cu coronavirus, pacienţii cărora li se recoltează probe pentru testare nu pot fi trataţi cu medicaţia specifică COVID-19, a spus pentru ZF Virgil Musta, medicul epidemiolog care face parte din echipa care se ocupă de pacienţii cu coronavirus în spitalul de boli infecţioase Victor Babeş din Timişoara.

    „Pentru formele severe de coronavirus pot să conteze orele în care pacientul ajunge la spital, este internat, confirmat pozitiv şi tratat. Pentru că dacă se pierde prea mult timp de la recoltare până la primirea rezultatelor situaţia se poate agrava. Pentru formele uşoare nu contează foarte mult”, a spus medicul Virgil Musta.

    Astfel, chiar dacă persoanele care ajung la spital sunt considerate suspecte de infectare cu coronavirus şi li se recoltează probe în vederea testării, în timpul în care se aşteaptă rezultatele testelor, medicii nu pot aplica schema de tratament avizată pentru infecţia cu coronavirus.   

    „Dacă pacientul prezintă insuficienţă respiratorie poţi să îi dai medicaţie care să producă bronho-dilataţie, poţi să îi dai medicaţie de tuse dacă tuşeşte, dacă face febră îi dai medicaţie pentru febră şi aşa mai departe. Dar nu se dă medicaţia specifică pentru infecţia cu coronavirus pentru că poate avea doar o gripă, poat fi altă infecţie virală cu simptomatologii asemănătoare. Doar când este depistat pozitiv pentru coronavirus, atunci se administrează medicaţia specifică”, a spus Virgil Musta.

    Ziarul Financiar a contactat toate spitalele judeţene din ţară pentru a vedea care este capacitatea României de testare şi care este timpul de obţinere a rezultatelor.

    Din 21 de spitale care au răspuns solicitărilor ZF, doar patru spitale deţin în interiorul unităţilor medicale aparate de tip PCR pentru testare care garantează şi posibilitatea obţinerii unui rezultat în câteva ore. Însă, celelalte 19 spitale trimit probele recoltate în alte unităţi medicale, care pot oferi rezultatele în câteva zile – de la 24 de ore până la patru zile.

    „Nu avem încă nici un aparat de testare PCR, s-a finalizat procedura de achiziţie, îl vom avea până pe data de 19 aprilie. Zilnic prelevăm în jur de cinci probe pentru testele de coronavirus pe care le trimitem spre prelucrare la Clinica de Boli Infecţioase Iaşi. Rezultatul ne parvine în 2-3 zile”, a tarsnmis Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

    De asemenea, Spitalul Judeţea de Urgenţă Vaslui primeşte rezultatele şi în 3-4 zile. „Nu avem niciun aparat de tip PCR în acest moment. Avem promisiuni de la furnizori că pe data de 10 aprilie îl vom avea. Acum recoltăm şi trimitem la centrul din Iaşi, iar rezultatele vin în funcţie de test. Dacă este urgenţă de pacient cu suspiciune, insistăm şi se trimit răspunsurile într-un timp corespunzător. La testele care sunt pozitive suntem anunţaţi mai repede, cam în două zile, la restul în 3-4 zile”, a spus Ana Rinder, manager SJU Vaslui.

    Potrivit medicului Virgil Musta, tratamentul specific pentru infecţia cu COVID-19 este format din „antivirale şi imunomodulatori”, iar acestea „nu se pot folosi înainte să ştim că pacientul este infectat cu coronavirus.”

    „Protocolul prevede următoarea schemă. Pacienţii sunt internaţi ca infecţi cu coronavirus după ce avem rezultatele şi doar dacă acestea sunt pozitive. Până atunci nu pot fi trataţi specific pentru că nu figurează cu această infecţie, dar se tratează simptomatic. Pentru persoanele care sunt depistate pozitiv cu coronavirus, protocolul prevede scheme diferite de terapie în funcţie de forma bolii şi de comodităţile specifice pe care le are”, a explicat Virgil Musta. În Timişoara au fost vindecaţi 58 de pacienţi.

    În România au fost anunţate zeci de cazuri de pacienţi cu coronavirus care au murit înainte sau în aceeaşi zi în care medicii au primit rezultatele probelor care confirmau pozitiv la infecţia cu coronavirus persoanele deja decedate.

    Spre exemplu, Grupul de comunicare strategică a anunţat despre decesul cu numărul 50 – „femeie, 60 de ani, jud. Hunedoara. În data de 26.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19 care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Data confirmării: 30.03.2020. Data deces: 29.03.2020 – Spital Municipal Hunedoara Sectia ATI.” Sau „bărbat, 62 ani, jud Suceava, recoltat în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat în 25.03.2020.”

    Acestea sunt doar două exemple care arată că lipsa de aparate de testare şi aflarea rapidă a rezultatelor testelor sunt factori care agravează pandemia de COVID-19 şi transformă spitalele judeţene în focare de infecţie, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, intrat în carantină la sfârşitul lunii martie.

    De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, după ce managerii şi-au dat demisia în urma haosului generat de modul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19. Până la acest moment, Suceava înregistrează 866 de cazuri de pacienţi infectaţi cu coronavirus, din care 318 sunt cadre medicale ce lucrează în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

    În acest context, în cursul zilei de astăzi, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat că pe teritoriul României sunt trei focare -Suceava, Arad şi Deva.

    „În acest moment avem 3 focare de infecţie în Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia şi urmează, în perioada următoare, şi Deva. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile şi să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficienţelor”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

    Însă, sunt şi cazuri în care, în ciuda faptului că în cadrul spitalului se fac teste pentru coronavirus, iar rezultatele pot fi aflate în decurs de 4-5 ore, pacienţii nu rezistă şi apar pe lista de decese a Grupului de comunicare strategică.

    Un exemplu este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Ap. Andrei” Galaţi, unul din cele patru spitale judeţene care are aparatura necesară pentru a face teste pentru coronavirus.

    Potrivit Grupului de informare strategică, un pacient internat „în SJU Galaţi în 26.03.2020, recoltat pentru COVID-19 în aceiaşi zi. Rezultat pozitiv în 26.03.2020. Decedat în 3.04.2020.”

    Din datele centralizate anunţate de Grupul de informare strategică, reiese că jumătate din decesele anunţate au fost confirmate cu diagnostic COVID-19 după ce persoanele testate au decedat.

    Ziarul Financiar a scris încă de la începutul pandemiei de COVID-19 că este nevoie de organizare şi un centru de comandă care să gestioneze activitatea unităţilor sanitare în lupta impotriva răspândirii coronavirusului, pentru ca haosul să nu se răspândească în unităţile medicale, iar medicii şi personalul medical să poată ajuta pacienţii care au nevoie.

    Astăzi, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat printr-o declaraţie de presă că spitalele care se aflau în subordinea autorităţilor administrativepublice locale sunt transferate sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, pe perioada declarată de pandemie cu coronavirus.

    „Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unităţile sanitare care se aflau în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcţii de conducere”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

  • Veste bună: unul dintre cele mai importante spitale în lupta contra COVID-19 scapă de carantină. Consultaţiile medicale vor fi reluate după dezinfecţie

    Carantina a fost ridicată din Spitalul „Dimitrie Gerota”, însă consultaţiile medicale vor fi reluate abia după dezinfectarea unităţii sanitare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Spitalul fusese închis după ce un pacient cu COVID-19 a intrat în contact cu mai mulţi medici.

    „La nivelul Spitalului Gerota, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activităţi de dezinfecţie şi igienizare, iar în acest moment carantină a fost ridicată. Personalul medical şi tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activităţi necesare precum nebulizarea tuturor spaţiilor”, arată sursa citată.

    Conform Grupului de Comunicare Strategică, activităţile se desfăşoară în condiţii de protecţie pentru tot personalul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce presupune noua lege care reglementează activitatea retailerilor alimentari

     

    Vineri, 27 martie, a fost promulgată de către Preşedintele României Legea nr. 28/2020 care modifică o serie de prevederi importante ale Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Specialişii Filip & Companii Cătălin Suliman (partener) şi Dragoş Iordache (associate) descriu într-un material transmis presei care sunt modificările principale aduse legii 321 şi care este impactul lor asupra retailului alimentar, unul dintre cele mai active sectoare economice în prezent.

    Redăm în întregime materialul transmis de reprezentanţii Filip & Company, precizând că informaţiile reprezintă în întregime punctul de vedere al casei de avocatură:

    O lege nouă, mai multă claritate? – Nu neapărat.

    În iulie 2016, când legea 321 a fost ultima oară modificată, s-au creat nemulţumiri şi impredictibilitate cu privire la ce intra sub interdicţia facturării/ refacturării taxelor şi serviciilor şi ce nu. Punctul central al modificării din 2016, precum şi al celei de astăzi, rămâne reglementarea taxelor şi serviciilor care reprezintă o componentă foarte importantă a veniturilor retailer-ilor, atât în România, cât şi în majoritatea statelor UE.

    Deşi aduce câteva clarificări utile, legea nr. 28/2020 ratează ocazia de a răspunde clar multor întrebări rămase fără un răspuns clar în ultimii 4 ani. Printre întrebările deschise numim, cu titlu de exemplu, caracterul permis şi/ sau condiţiile în care se pot factura servicii pentru plasarea de gondole sau de capete de raft, pentru accesarea de raportări financiare sau, mai nou, în mediul online, pentru asigurarea prezenţei permanente la raftul virtual.

    Taxe şi servicii – permise sau nu?

    Noua reglementare flexibilizează regimul anterior şi realizează trecerea de la o interdicţie absolută a taxelor şi serviciilor între retaileri şi furnizori, la o permisiune condiţionată. Aceasta stabileşte principiul interdicţiei facturării/ refacturării doar a serviciilor care nu sunt legate de actul comercial.

    Fără a detalia suplimentar, legea se limitează la a menţiona că nu sunt legate de actul comercial serviciile privind extinderea reţelei de distribuţie a retailer-ului, amenajările spaţiilor de vânzare ale retailer-ului sau operaţiunile şi evenimentele de promovare a activităţii şi imaginii retailer-ului. Chiar şi anterior adoptării legii noi, era destul de clar în retailul alimentar că taxele percepute pentru deschiderea de magazine noi, cele privind amenajarea spaţiilor interioare şi exterioare ale retailer-ului ori cele care vizau finanţarea anumitor evenimente ale retailer-ilor (de exemplu, evenimente aniversare ori festivaluri sezoniere) nu sunt permise.

    Corelativ principiului interdicţiei enunţat anterior, legea nouă stabileşte şi o exceptare. Sunt exceptate categoriile de servicii menţionate în paragraful anterior care vizează activităţi de promovare a produselor achiziţionate de la furnizor, cu condiţia să fie stabilite contractual în mod clar şi în prealabil prestării serviciilor. Cu toate acestea, printre categoriile de taxe/ servicii care nu au legătură cu actul comercial şi care nu pot beneficia de vreo exceptare, ne putem gândi la: taxe pentru renovarea/ repararea magazinelor retailer-ilor, garantarea marjei de profit a retailer-ului, precum şi orice alte modalităţi de finanţare a activităţilor ale căror riscuri, prin natura lor, revin retailer-ilor, iar nu furnizorilor.

    Pentru categoriile de servicii permise de lege, anume acelea care sunt legate de actul comercial, legea 28/2020, similar reglementărilor UE în materie, stabileşte doar că acestea trebuie să fie agreate contractual (n.n., în mod clar şi lipsit de ambiguitate), în principal pentru a evita facturarea unor servicii prestate, dar neagreate anterior. Astfel, în spiritul reglementărilor UE, legea stabileşte două categorii de servicii: (1) cele care nu sunt legate de actul comercial, pe care retailerii nu le pot factura nici măcar dacă agreează în scris acest lucru cu furnizorul, respectiv (2) cele care sunt legate de actul comercial, pe care retailerii le pot factura, cu condiţia ca acestea să fie agreate contractual, în mod clar şi fără ambiguitate. În legătură cu acest ultim punct, considerăm util şi necesar ca documentul contractual să fie agreat şi semnat anterior începerii prestării efective a serviciilor.

    Alte modificări importante – termene de plată, sancţiuni şi obligaţii specifice

    Legea nr. 28/2020 aduce şi alte câteva modificări importante. În primul rând, aceasta modifică termenele de plată a bunurilor – pentru produsele alimentare proaspete, acesta creşte la 14 zile lucrătoare de la recepţie, iar pentru celelalte categorii de bunuri alimentare, legea renunţă la termenul anterior de 30 de zile calendaristice, lăsând stabilirea acestuia la latitudinea părţilor, potrivit legii. În al doilea rând, noua reglementare modifică regimul sancţiunilor – pentru prima categorie de contravenţii (inclusiv taxe şi servicii şi vânzare în pierdere), se elimină măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare în caz de abatere repetată, iar pentru celelalte două categorii, legea înăspreşte sancţiunile, care pot ajunge în prezent la 250.000 Lei.

    Sesizăm, totodată, şi o posibilă necorelare legislativă a legiuitorului care, deşi la articolul 12 stabileşte posibilitatea (iar nu obligaţia!) retailer-ului de a achiziţiona anumite produse prin parteneriate directe, la articolul 16 privind sancţiunile, stabileşte o amendă cuprinsă între 200.000 şi 250.000 Lei pentru nerespectarea articolului 12. Nu în ultimul rând, ca urmare a procedurii de infringement demarate împotriva României de către Comisia Europeană, se elimină obligaţiile în sarcina retailer-ilor de favorizare a comercializării/ promovării produselor româneşti.

    Intrare în vigoare şi modificarea contractelor în vigoare

    Legea intră în vigoare în 45 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Contractele în desfăşurare trebuie modificate pentru a fi aduse în acord cu noile prevederi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (iar nu de la data publicării!). De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aşteaptă adoptarea de norme metodologice de aplicare a legii 321. Cu toate acestea, notăm că şi forma veche a legii a prevăzut această obligaţie, însă fără vreun rezultat.

    Aşteptări

    Credem că după încetarea stării de urgenţă vom vedea o revenire către serviciile de promovare şi marketing, existând interes din partea producătorilor să îşi promoveze produsele. De asemenea, aşteptăm şi o promovare susţinută a produselor româneşti existând campanii de susţinere a producătorilor locali în contextul actual, post pandemie.


     

  • Povestea unei companii din România pentru care criza curentă înseamnă dezvoltarea businessului, nu oprirea acestuia

    Carantina impusă de pandemia Covid-19, care îngheaţă majoritatea sectoarelor economice în care angajaţii nu pot lucra de la distanţă, aminteşte de importanţa digitalizării în companii. Faptul că multe dintre acestea utilizează soluţii software le dă un avantaj cu atât mai important în astfel de timpuri. 

    „Această epidemie a demonstrat, dincolo de orice îndoială, cât de interconectaţi suntem toţi în acest moment şi cât de repede o situaţie ce pare izolată poate ajunge să aibă impact la nivel mondial. Dacă este să privim, însă, şi jumătatea plină a paharului, cred că ultimele săptămâni au fost dovada clară a faptului că oamenii sunt, de fapt, extrem de flexibili şi adaptabili”, spune Adrian Bodomoiu, directorul general al companiei furnizorului de soluţii software Wizrom Software, într-un interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

     Totuşi, unul dintre segmentele de piaţă în care lipseşte apetitul specific altor sectoare pentru software este cel al companiilor active în producţie.
     „Cu toate acestea, acolo unde vedem noi un potenţial foarte mare de creştere rămân companiile active în producţie, un segment economic care a resimţit puternic lipsa forţei de muncă specializate şi creşterile preţului de producţie. În acest context, automatizarea proceselor de producţie a devenit o prioritate şi ne aşteptăm să vedem un număr tot mai mare de clienţi orientându-se către soluţii de demand planning şi manufacturing execution systems”, a explicat Bodomoiu. În acelaşi context, flexibilitatea mediului de lucru a devenit una extrem de importantă, întrucât companiile trebuie să îşi poată continua activitatea turând la maximum motoarele care le-au rămas pornite.
    „Pe măsură ce mediul de lucru devine mai flexibil, companiile au nevoie de softuri de business care să poată fi accesate şi utilizate fără limitări de pe orice dispozitiv mobil, indiferent de locaţia utilizatorilor. În acest context, spre exemplu, ne aşteptăm cu precădere la o dinamică susţinută în zona de servicii, acolo unde chiar şi cele mai mici companii vor alege calea digitalizării, în special prin soluţii accesibile, disponibile în cloud”, a notat el.
    Wizrom Software este un business fondat în România în urmă cu
    26 de ani şi este controlat de familia israeliană Davidai. Cu circa
    3.600 de clienţi activi în piaţa locală dar şi în pieţele din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Israel, SUA, Canada, Belgia, Anglia, Croaţia şi Polonia, compania
    a obţinut în 2019 afaceri de
    5,7 milioane de euro, potrivit datelor transmise de companie. Printre cele mai cunoscute soluţii ale companii se numără WizSalary, prin care sunt procesate salariile a peste 600.000 de angajaţi din România.
    „Cererea pentru soluţii a reflectat îndeaproape provocările mediului de business. Spre exemplu, extinderea crizei de forţă de muncă la nivelul unui număr tot mai mare de industrii a condus la creşterea cererii pentru soluţii software de HR, în timp ce presiunea pentru creşterea eficienţei cheltuielilor din industria bunurilor de larg consum şi retail a impulsionat nevoia de soluţii ERP. Per total, piaţa serviciilor, producţia, distribuţia şi HR-ul au avut cea mai mare contribuţie la veniturile noastre în 2019, cererea venind în special din partea companiilor mari”, a spus Adrian Bodomoiu.
     
    Ce soluţii caută companiile româneşti
    Într-o economie a informaţiei, unele dintre cele mai importante aspecte pentru a ajunge la clienţi sunt identificarea, analizarea şi anticiparea dorinţelor acestora în funcţie de datele disponibile pentru analiză.
    La o privire a pieţei, reprezentanţii Wizrom susţin că soluţiile de tip business intelligence, adică cele care îi ajută pe clienţi să valorifice datele, sunt din ce în ce mai căutate pe piaţa locală.
    Acest lucru este vizibil reflectând un trend la nivel global, în care datele sunt atât de importante încât Uniunea Europeană a trebuit să implementeze în 2018 un Regulament General pentru Protecţia Datelor (GDPR). Aceeaşi realitate se reflectă în toate sectoarele în economia informaţiei – ajungând chiar şi până la alegeri locale, unde Cambridge Analytica a utilizat mii de date despre fiecare alegător american în campania electorală din 2016 din SUA.
    Spre ce se îndreaptă însă piaţa în următorii ani rămâne de definit şi conturat în contextul în care se estimează că inteligenţa artificială şi avantajele acestei tehnologii vor schimba complet jocul.
    În realitatea românească, inteligenţa artificială poate îmbunătăţi orice tehnologie software deja existentă şi utilizată de companii, întrucât aduce un nou set de perspective.
    „Pasul următor constă, acum, în reorientarea către soluţii care integrează inteligenţă artificială şi pot genera analize profunde, într-un timp mai scurt. Beneficiile cresc semnificativ atunci când aceste soluţii se integrează cu sistemele ERP existente, căci datele sunt colectate şi analizate în timp real, sprijinind, astfel, procesul de luare a deciziilor de business. Aş îndrăzni chiar să spun că, în cinci ani, va fi greu să găsim o companie care să nu aibă măcar o soluţie bazată pe inteligenţă artificială”, a spus dirctorul general al Wizrom.
    Pionierii ai digitalizării din România au fost companiile din distribuiţie, susţin reprezentanţii Wizrom, întrucât acestea au perceput digitalizarea ca pe un răspuns la problemele de eficienţă a costurilor cu care se confruntau.
    „În cazul lor, vorbim despre complexitatea proceselor operaţionale, care a făcut ca administrarea lor manuală să devină ineficientă. De altfel, în general, automatizarea a fost îmbrăţişată mai ales de industriile complexe, precum manufactură sau industria bunurilor de larg consum, datorită beneficiilor în materie de costuri şi productivitate pe care le putea aduce într-un timp scurt”, au transmis reprezentanţii companiei.
     
    De la „vreau” la „trebuie”
    Soluţiile de automatizare nu mai sunt percepute doar ca un trend în momentul de faţă, ci ca o realitate care oferă răspuns la deficitul de forţă de muncă precum şi la alte nevoi ale businessurilor.
    „În momentul de faţă, soluţiile de automatizare sunt tehnologii spre care aproape orice companie, indiferent de dimensiune şi de domeniul de activitate, ar trebui să-şi îndrepte atenţia pentru a-şi dezvolta businessul şi a-şi creşte eficienţa operaţională. Ele ar trebui să nu mai fie văzute drept «nice-to-have» (moft), ci mai degrabă ca un «must-have» (necesitate)”, a explicat Adrian Bodomoiu.
    Multe dintre companiile din piaţa locală au fost reticente atunci când s-au văzut nevoite să investească sume în soluţii software, îşi aminteşte el.
    „Mulţi ani, ne-am lovit de o oarecare reticenţă a echipelor de management faţă de investirea în proiecte complexe, ele alegând, mai degrabă, să investească sume mai mici în soluţii izolate. Cu toate acestea, pe măsură ce aceste companii au început să utilizeze softuri de business în activitatea de zi cu zi, iar beneficiile au devenit clare şi la nivel financiar, vedem o deschidere mult mai mare din partea lor. Astfel, tot mai multe companii locale conştientizează rolul şi utilitatea investiţiilor în infrastructura IT şi în soluţiile de automatizare a activităţii şi aleg să investească constant în această zonă, ceea ce nu poate decât să ne bucure”, au explicat reprezentanţii companiei.
    Ei văd competiţia ca pe una din ce în ce mai acerbă în mediul românesc, întrucât companiile au devenit foarte atente la noile tehnologii şi la cum pot aplica automatizările în operaţiunile lor, de la firme mici şi până la firme mari.
     
    Pe culmile digitalizării?
    Reprezentanţii Wizrom consideră că România a recuperat în ultimele două decenii mare parte din decalajul care exista pe partea de noi tehnologii, cel puţin în ceea ce priveşte apetitul consumatorilor şi al mediului privat – dacă statul se mai lasă aşteptat.
    „La capitolul tehnologie, în ultimii 20 de ani, România a concurat cu succes cele mai puternice ţări europene. În încercarea de a recupera timpul pierdut, companiile de pe plan local au îmbrăţişat rapid tot ceea ce însemna tehnologie – este suficient să ne uităm doar la succesul fintech-urilor sau al platformelor de economie colaborativă, precum Uber sau Airbnb, pe piaţa locală”, a notat el.
    Ba mai mult, România ar fi pregătită în continuare să adopte timpuriu chiar şi tehnologii precum blockchain, 3D printing sau machine learning – fapt demonstrat de alte companii româneşti din mediul privat care vând astfel de soluţii.
    Cu toate acestea, pentru ca avântul României să se menţină, sectorul IT are nevoie de noi investiţii pentru a rămâne atractiv, întrucât el se apropie de 6% din PIB. Aportul adus de educaţie şi de fiscalitate a susţinut creşterile din sector în ultimii ani.
    „La ora actuală, sectorul IT&C din România este unul dintre cele mai importante din industria locală, având o contribuţie de aproape 6% din PIB. Avantajele fiscale, costul relativ redus cu forţa de muncă comparativ cu alte ţări din UE, dar şi focusul pe educaţia în domeniu au contribuit la dinamica susţinută a sectorului în ultimii ani. Acesta rămâne în continuare un domeniu atractiv pentru investiţii, însă potenţialul său de dezvoltare este limitat de dimensiunea forţei de muncă calificate. Numărul anual de noi absolvenţi nu reuşeşte să ţină pasul cu cererea de angajaţi şi cred că succesul sectorului IT&C în anii ce urmează va ţine foarte mult de modalităţile prin care vom reuşi fie să atragem forţă de muncă din afară, fie să dezvoltăm noi specialişti la nivel local, de exemplu, prin programe de reconversie profesională”, a declarat Bodomoiu.

  • OPINIE – Adrian Cioroianu, trainer executive, ACKnowledge România: Pe cine mai interesează „eticheta de business” în 2020?

    Mulţi oameni de business nu se comportă business. Dacă noi doi avem întâlnire şi tu întârzii, este şi asta o modalitate să îmi spui că timpul tău este mai important decât timpul meu.
    Dacă nici nu mă anunţi că întârzii, deja este o chestiune de lipsă de respect.
    Văd citate din mari antreprenori, visăm să fim toţi unicorni, să „scalăm” pieţe externe, dar cred că e timpul să ştergem praful de pe anumite lucruri pe care poate le ştiam, dar nu le mai aplicăm. Să fim profesionişti, dar în esenţă să fim pur şi simplu oameni. Să te comporţi business nu înseamnă doar să ai cămaşă cu mânecă lungă şi cravată până la mijlocul curelei, să ştii să dai o carte de vizită sau să strângi o mână. Sunt lucruri de bază, de bun simţ, care trebuie să fie „lege”. Ne preocupă prea mult detaliile complicate sau tot felul de teorii noi de business, dar poate ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe nişte idei şi acţiuni simple, importante. Dacă fiecare dintre noi are grijă, felul de a face business poate fi transformat total:

    1. Sunăm înapoi. Indiferent că ştim sau nu ştim cine ne-a sunat, sunăm înapoi. Este simplu şi de bază în business. Şi, mai devreme sau mai târziu, răspundem la mesaje. Nu răspundem, nu sunăm înapoi decât dacă vrem să transmitem un mesaj negativ, în forţă, ceea ce este de asemenea un răspuns.
    2.  Punctualitate. Nu există scuze să nu facem tot ce ţine de noi ca să fim punctuali. Normal că pot exista factori externi, dar încercăm să îi prevedem, să ne luăm marje de timp suficiente. Dacă se întâmplă totuşi, anunţăm din timp.
    3. Respecţi promisiunile, indiferent că este vorba de facturi de plătit sau orice altceva ai promis că vei face. Când promitem şi nu respectăm promisiunea prima dată este nasol, a doua oară este dezamăgitor, iar apoi este un mare semn de întrebare dacă mai vreau să aud de tine vreodată. Indiferent de cost. Indiferent de business.
    4. Facturile au un termen de platĂ, nu doar de amorul artei, ci ca să fie plătite exact atunci. Nu mai târziu şi cu mari insistenţe să fie plătite, doar pentru că aşa vrei tu: să nu plăteşti la timp. În redBill – biroul facturilor neîncasate – sunt raportate până acum facturi neplătite de 5 milioane de euro, iar acesta este doar vârful aisbergului.
    5. Când intri într-o încăpere şi mai sunt nişte oameni acolo, cu care tu urmează să ai o întâlnire, faci un tur şi dai mâna cu toată lumea şi te prezinţi. Obligatoriu. De bun simţ. Indiferent că eşti femeie sau bărbat.
    6.   Indiferent cine te contactează şi vrea să facă business cu Tine, din curtoazie profesională poţi să vezi despre ce e vorba. Ce pretenţii să ai de la potenţialii parteneri, pe care tu îi contactezi, să îţi răspundă, dacă tu nu faci acelaşi lucru la rândul tău? Asta presupune şi să asculţi activ în orice discuţie eşti implicat.
    7. Dacă ce ţi se propune nu este de interes pentru Tine, spune-i asta omului. Nu îl purta cu vorba şi nu îl pune să revină următoarea jumătate de an cu telefoane către tine, doar pentru că tu nu eşti în stare să îi spui „NU” în faţă. Hai să fim eficienţi şi să scutim timp.
    8. Discuţi o oportunitate cu un potenţial partener ceva vreme şi apoi te hotărăşti să nu mai faci nimic cu partenerul respectiv. Nicio problemă. Dar spune-i şi respectivului de ce ai luat această decizie. Nu îl lăsa să rămână cu „sechele”, să stea să se gândească de ce oare era atât de aproape de finalizare şi totuşi nu s-a mai întâmplat nimic. Îl frământă şi se gândeşte multă vreme de ce nu mai e valabilă oportunitatea.
    9. Dacă cineva te roagă să îl pui în contact cu oricine din zona ta de cunoştinţe din business, fă lucrul acesta. Până la urmă, obiectivul nostru, al tuturor, este să facem business. Hai să fim cei care facilitează acest lucru, nu cei care blochează lucrurile sub diferite pretexte, cum ar fi „nu pot să îţi dau numărul lui” sau „trebuie să vorbesc întâi cu el” (dar apoi nu mai faci nimic).
    10.  Nu fii aroganT şi cu o atitudine respingătoare! Nu este nevoie de nicio explicaţie.
    11.  Tot din categoria NU: servil (mai degrabă fii respectuos), ignorant, dezinteresat.
    12.  Nu trebuie să zâmbeşti permanent cu toată lumea, dar nici în extrema cealaltă să nu cazi – să ai mereu o mină posomorâtă, că să nu zic acră. Dar e alegerea noastră să avem măcar o faţă senină în interacţiunile cu ceilalţi.
    13.  Fii business! La o simplă căutare, poţi să găseşti pe internet tone de materiale despre eticheta de business. Nu e un efort să ştii şi să încerci să aplici în ceea ce faci ce menţionam mai sus: să ştii să dai corect o carte de vizită, să strângi mâna corect, cum să te comporţi în anumite situaţii şi, de ce nu, cum să te îmbraci adecvat. Şi nu numai.
    14.  Suntem în anul de graţie 2020, putem să găsim orice număr de telefon, orice adresĂ de e-mail. Motiv pentru care hai să nu exagerez şi să vă cer să aveţi numărul de telefon public, dar măcar adresa de e-mail trebuie să fie publică, de exemplu pe reţele de socializare business. Vrem să facem business, hai să putem să dăm unii de alţii. Ai număr de telefon şi adresa de e-mail de la firma ta sau la care lucrezi, nu ar trebui să fie un secret de stat. 

  • Mare şi luxos

    Creatorul londonez Theo Fennell, de exemplu, scrie Financial Times, a lansat, în colaborare cu sculptorul Willard Wigan, un inel care reprezintă Colosseumul de la Roma. Inelul are în partea superioară un capac care se ridică, dând la iveală un gladiator căzut în arenă, şi se vinde împreună cu un pandantiv sub formă de lupă, cu pietre preţioase. Casa Chaumet a lansat recent o colecţie în cinstea redeschiderii principalului său magazin din Place Vendôme din Paris, inelele incluse în aceasta fiind impunătoare şi gândite ca o interpretare a unor monumente sau clădiri importante din mai multe culturi. 

  • Care e de fapt ideea cu izolarea la domiciliu şi care sunt efectele acesteia

    De ce este important să ne autoizolăm la domiciliu poate fi observat prin studierea istoriei: dintr-un articol publicat de jurnaliştii publicaţiei internaţionale Quartz reiese cât de important este să ascultăm sfaturile autorităţilor din domeniu pe durata epidemiei. 

    În 1918, oraşul Philadelphia a organizat o paradă care a ucis mii de oameni. Ignorând avertizările, oamenii au organizat un marş pentru a susţine eforturile din războiul ce se terminase. 

    Trei zile mai târziu, fiecare pat din cele 31 de spitale din Philadelphia era umplut cu pacienţi grav bolnav, infectaţi de gripa spaniolă. Până la finalul săptămânii, mai mult de 4.500 de persoane au murit ca urmare a epidemiei care a afectat 100 de milioane de persoane din toată lumea.

    Până la vremea în care politicienii au închis oraşul, era prea târziu.

    În St. Louis lucrurile au stat total diferit, deşi oraşul nu se afla la o distanţă foarte mare de Philadelphia. La două zile de la detectarea primelor cazuri în rândul civililor, oraşul a închis şcolile, locurile de joacă, bibliotecile, sălile de judecată şi chiar şi bisericile. Adunările publice de mai mult de 20 de persoane au fost interzise. 

    Măsurile extreme – cunoscute acum drept „distanţarea socială” – au redus la mai mult decât jumătate faţă de Philadelphia numărul de decese înregistrate din cauza gripei spaniole.

    Conceptul de „aplatizare a curbei” este esenţial pentru sănătatea publică atunci când vine vorba despre răspunsul la epidemii, inclusiv la epidemia cauzată de Covid-19.  Odată ce un virus nu mai poate fi oprit, scopul principal este oprirea răspândirii acestuia. 

    Cu cât sunt mai puţini oameni infectaţi simultan, serviciile de sănătate nu sunt copleşite şi numărul deceselor scade. Astfel creşte şi timpul pe care îl au la dispoziţie medicii şi cercetătorii pentru a descoperi modalităţi de tratare a virusului.