Tag: gasire

  • Eugen Teodorovici: Contribuabilii nu trebuie să mai depună formularul 600, chiar dacă nu este în mod clar menţionat

    „În şedinţă de Guvern a fost o primă ordonanţare de urgenţă, numărul unu, prin care prim-ministrul a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie. Până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. Chiar dacă unii vor spune că nu este în mod clar menţionat într-un act normativ, atâta timp cât a fost prelungit acest termen nu mai trebuie să depună contribuabilii un astfel de formular. (…) Cei care vor să o facă, pot să o facă. Dar atât timp cât noi spunem că vom găsi o soluţie faţă de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la fisc să depună mai departe aceste formulare”, a declarat Teodorovici.

    El a precizat, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Tulcea, că, în acest termen, urmează să fie discutată o formulă mult simplificată a acestui formular, mai ales în contextul în care debirocratizarea sistemului fiscal din România este una dintre priorităţile sale pe acest mandat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românul care a renunţat să mai muncească pentru alţii şi a decis să-şi facă o afacere. Acum câştigă 1 milion de dolari stând pe un şezlong pe o plajă din Bali

    Exploatând oportunitatea pe care o oferă comerţul global. Întins pe un şezlong de pe o plajă din Bali, românul a povestit pentru Business Magazin cum a reuşit să-şi îndeplinească visul.

    Alex Hudiţan povesteşte că era angajat într-o multinaţională de doi ani de zile, unde ”aveam un titlu pompos, dar nu făceam mare lucru şi adevărul e că munceam cam 10 minute pe zi şi în rest mă uitam pe net“, când s-a gândit că trebuie să-şi părăsească jobul în căutare a ceva mai satisfăcător. ”Aveam un job stabil, călătoream de două ori pe an şi mi se părea că duc o viaţă bună, dar în acelaşi timp simţeam că mor pe dinăuntru.“ Avea nevoie de o schimbare.

    Mai mult, Alex Hudiţan spune că a avut un şoc când un prieten de-al lui a murit şi a mărturisit că ”dacă viaţa se poate termina oricând, atunci de ce să nu fac în viaţă doar ceea ce îmi place?“. Cu acest scop în minte, şi-a propus să călătorească, să vadă întreaga lume şi, de ce nu, să facă şi bani cât să-i permită să trăiască confortabil.

    El a găsit o metodă să câştige bani fără să fie nevoit să respecte un program fix sau meargă, zi după zi, în aceeaşi clădire de birouri. Tot ce are de făcut este să se asigure că are calculatorul la îndemână şi acces la internet; anul trecut, firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari şi o marjă de profit de 25-30%, potrivit tânărului. A reuşit acest lucru cumpărând produse din China şi vânzându-le pe Amazon în SUA. Şi face acest lucru fără să fie nevoit să viziteze fabrici în China sau depozite în SUA; este suficient să aibă un laptop şi conexiune la internet. ”Am vândut peste 100.000 de unităţi şi nu am atins nicio cutie cu marfă“, mărturiseşte românul.

    Totul a început după ce un prieten i-a povestit că a găsit o metodă de a face bani vânzând online după ce a urmat un curs. De curiozitate, Alex Hudiţan a căutat cursul pe internet; l-a găsit pe un site de torrente, de unde l-a şi luat. A urmărit cursul şi a înţeles că ar putea fi o metodă de a câştiga bani uşor. Alături de alţi patru prieteni a hotărât să încerce să vândă pe Amazon produse achiziţionate din China; activitatea s-a dovedit a fi şi profitabilă.

    Cum funcţionează acest model? |n primul rând, conform lui Hudiţan, este foarte importantă cercetarea, căutarea unui produs potrivit; pentru asta, o soluţie este identificarea unor produse cu potenţial pe Amazon, ”însă nu trebuie să fie produse extrem de căutate, pentru că acolo competiţia este prea mare“. Tânărul spune că trebuie selectate produse din rangul doi care pot ”să-ţi asigure vânzări constante“ şi unde presiunea concurenţilor nu este foarte mare. Aşadar, această perioadă de cercetare poate varia de la caz la caz. ”Eu am fost ultimul dintre noi patru care şi-a ales produsul“, spune românul fără a da detalii despre ceea ce comercializează. După alegerea produsului urmează căutarea acestuia la retailerii chinezi pe platforme precum Alibaba sau Aliexpress.

    Odată găsit produsul, trebuie transformat într-un brand autentic. ”Acesta este secretul!“ Un prim pas ar trebui să fie comandarea mai multor mostre de produse de la producători diferiţi, pentru a vedea exact calitatea, cum arată şi se comportă produsul. ”Alegi producătorul pe care-l doreşti cu care negociezi un preţ convenabil şi îi spui cum să arate produsul: ce culoare să aibă, unde să pună logo-ul tău şi aşa mai departe.“

    Antreprenorul spune că în unele cazuri comunicarea cu furnizorii chinezi poate fi dificilă, însă majoritatea sunt serioşi şi lucrurile se desfăşoară normal odată ce sunt convinşi că au clienţi de bună credinţă. Mai departe, produsele sunt trimise în SUA, în depozitele Amazon. Contra cost, compania americană se ocupă de depozitare, sortare şi aşa mai departe. ”Amazon ia un comision de listare de 15% şi încă 15% pentru a se ocupa de aceste lucuri“, explică Hudiţan. Apoi urmează vânzarea propriu-zisă. ”Pentru ca produsul tău să se vândă trebuie ca acesta să fie găsit uşor, să aibă o strategie de marketing şi, bineînţeles, recenzii bune.“

    Hudiţan a început această activitate în urmă cu trei ani şi în 2016 a atins cifra de afaceri de 1 milion de dolari. O sumă despre care spune că ar putea fi şi mai mare; menţionează că un prieten de-al lui câştigă chiar 1 milion de dolari pe lună. ”Marja de profit a unei afaceri pe Amazon ar trebuie să se situeze în jur de 20-30%. Dacă aceasta e mai mică, atunci businessul este mai riscant“, spune el.

    Antreprenorul român susţine că este nevoie de cel puţin 5.000 de dolari pentru comanda iniţială, transport, marketing, apoi mai este necesară o sumă de bani pentru următoarea comandă. Hudiţan recomandă comandarea unui stoc de 500 de unităţi, iar la un cost de 3 dolari pe produs, înseamnă 1.500 de dolari pentru comandă; trebuie luat în calcul şi costul transportului, de 1.000 de dolari, şi mai sunt şi alte ”cheltuieli iniţiale. De exemplu, ca să intri în algoritmul Amazon şi să te ia în vedere, trebuie să mai cheltuieşti încă 1.000 de dolari, apoi luăm o marjă mică pentru că dacă merge bine trebuie să ai nişte bani pentru următoarea comandă“.

    De ce Amazon şi nu alt magazin online? Amazon este un gigant care a crescut împreună cu piaţa comerţului online din SUA; iar cifrele arată că tot mai mulţi oameni preferă să-şi facă cumpărăturile online. Valoarea pieţei de e-commerce din SUA în 2016 a fost estimată de Statista la 360 de miliarde de dolari, iar prognozele se referă la o valoare de peste 630 de miliarde de dolari până în 2020. |n prezent, în SUA ponderea vânzărilor online din totalul vânzărilor este de 9%; spre comparaţie, în China ponderea achiziţiilor online din totalul vânzărilor este de 23%.

    Amazon a devenit o soluţie evidentă pentru americani atunci când aceştia aleg să cumpere ceva online. Conform firmei de cercetare de piaţă eMarketer, 44 de cenţi din fiecare dolar cheltuit online în SUA merge în buzunarele Amazon, în creştere de la 38 de cenţi cât era în 2016. ”Americanii folosesc Amazonul pentru cumpărături cum folosim Google pentru informaţii“, spune antreprenorul român.

    Americanii sunt consumatori înrăiţi,iar Black Friday din SUA este unul dintre cele mai mari evenimente de shopping din lume. Cumpărăturile nu se rezumă doar la lucruri de care oamenii au nevoie, ci şi la obiecte neesenţiale fără de care o persoană ar putea trăi liniştită. Potrivit Bloomberg, în al treilea trimestru al anului 2017 puţin peste 18% din achiziţii făcute de americani sunt obiecte din categoria lucrurilor nonesenţiale, cel mai mare procentaj din iunie 2010 până în prezent.

    Alex Hudiţan este de părere că te poţi ocupa liniştit de un astfel de business după orele de job, ”chiar recomand celor care au serviciu să şi-l păstreze şi să se ocupe de asta în timpul liber, iar atunci când part time-ul ajunge să-ţi aducă la fel de mulţi bani ca jobul, atunci poţi să-ţi dai demisia“. El consideră că o astfel de afacere are riscuri mici pentru că un astfel de model presupune cumpărarea de mărfuri ieftine, vândute relativ scump, ceea ce permite chiar reduceri de preţ. ”Poţi face o lichidare de stoc pentru a vinde toate unităţile pentru a fi break-even sau puţin pe pierdere“, crede antreprenorul.

    Hudiţan a ales varianta de a nu se ocupa de business full time şi dedică o parte importantă din timpul său călătoriilor. Acum are o echipă de cinci oameni care se ocupă de vânzarea celor nouă produse pe care românul le are în portofoliu în acest moment. ”Pentru timp liber am început businessul, nu pentru a face din ce în ce mai mulţi bani, ci să mă bucur de cei pe care-i fac“, explică Hudiţan.

    Pentru că, susţine el, nu era satisfăcut doar de acest business, a decis să împărtăşească secretele şi cu alţii şi să pornească alături de prietenul său Claudiu Stănculescu, care şi el are o afacere pe Amazon, un curs pentru cei care vor să le urmeze paşii. Este vorba despre un curs de 14 săptămâni în care cursantul va învăţa practicând cum să vândă pe Amazon.

    Totuşi, cum nimic nu este gratis în viaţă, cursul nu este unul ieftin, pragul de intrare fiind de 1.500 de dolari, ceea ce-l face inaccesibil pentru mulţi români, recunoaşte şi Hudiţan, care spune că afacerea nu este pentru oricine şi cei care vor să se apuce de această activitate ar trebui să aibă un capital iniţial de cel puţin 5.000 de dolari până să pună pe picioare procesul de vânzare constantă şi să aibă un cash-flow pozitiv. ”Nu este o oportunitate pentru toată lumea. Se adresează oamenilor care au o afinitate pentru antreprenoriat, celor care vor să facă lucruri. Ai nevoie de nişte bani şi nu recomand oamenilor care sunt la limită să intre în această afacere“, spune Hudiţan.

    Antreprenorul predă alături de Claudiu Stănculescu cursul SetUP, ajuns la a cincea ediţie. Numărul de participanţi a crescut de la o ediţie la alta; la primul SetUP, din iunie 2016, au fost 100 de participanţi. Pe parcursul celor cinci ediţii derulate până acum, peste 2.200 de persoane au urmat cursurile. Dintr-un simplu calcul reiese că de pe urma cursurilor cei doi au încasat peste 3 milioane de dolari dintr-un foc, adică mai mult decât i-a adus lui Hudiţan afacerea într-un an. ”Dacă există cerere, îl facem şi pe următorul. Nu ştiu câţi oameni vor urma cursul în viitor“, explică el.

    La întrebarea ”Dacă tu ai reuşit cu un curs de pe internet, alţii de ce nu ar reuşi?“, Hudiţan spune că oamenii sunt liberi să aleagă şi susţine că poţi reuşi să vinzi pe Amazon şi fără să urmezi cursul lui.
    Cursurile se ţin la distanţă şi aproximativ jumătate dintre cursanţi au şi început să vândă pe Amazon, în timp ce restul au diferite motive pentru care nu au făcut un business: fie nu au avut bani suficienţi, fie nu le place businessul sau ”nu simţeau că li se potriveşte“.

    Alex Hudiţan aseamănă cursul pe care-l conduce cu o şcoală de şoferi unde înveţi, practici, apoi ar trebui să ştii să conduci. ”Este un curs de 14 săptămâni şi în timpul cursului înveţi, dar şi practici. La sfârşitul cursului ar trebui să ai primul produs pe Amazon care să-ţi aducă venituri constante“, spune antreprenorul. Adaugă că nu există un tipar al cursantului şi este de părere că nu e nevoie de o pregătire specială pentru a putea face o asemenea afacere. ”Avem jucători de poker, antreprenori din offline, mămici care stau acasă, tot felul de oameni din medii diferite care au venit la cursurile noastre“, spune el.

    Alex Hudiţan îşi aduce aminte de o conferinţă în Ucraina unde a întâlnit mai mulţi tineri care vindeau pe Amazon fără ca măcar să cunoască limba engleză. ”M-am gândit că nu pot să vândă prea bine. Dar unul vindea de 30.000 de dolari, altul de 20.000 de dolari şi tot aşa. Cum se descurcă? Folosind Google Translate; în plus, au învăţat unde sunt butoanele şi cum arată meniul.“

    Alex Hudiţan nu ştie ce urmează după Bali, ”dar mai am multe de văzut. Peste o săptămână se împlinesc trei ani de când călătoresc continuu“.

  • Cârnaţii din comerţul românesc conţin coloranţi obţinuţi din INSECTE, fum lichid şi chiar soluţie de DEZGHEŢARE a drumurilor

    Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi ai APC şi au găsit că:

    La 88% din cârnaţii afumaţi analizaţi s-a folosit fum lichid sau aromă de fum!

    La 84% din cârnaţii analizaţi s-a folosit conservantul nitrit de sodiu!

    La 55% din cârnaţii analizaţi membrana folosită este artificială, adică realizată din alginat de sodiu, celuloză, gumă de guar, lactat de calciu, clorură de calciu, colagen de vită şi coloranţi.

    40% din cârnaţii analizaţi au în compoziţie fosfaţi!

    40% din cârnaţii analizaţi conţin apă din belşug! 37% din cârnaţii analizaţi conţin coloranţi obţinuţi din insecte (coşenile)!

    La numai 37% din cârnaţii analizaţi apare menţionat procentul de carne din compoziţia acestora pe etichetă!

    34% din cârnaţii analizaţi conţin extracte de condimente!

    La 28% din cârnaţii analizaţi, aroma şi gustul au fost intensificate cu glutamat monosodic!

    27% din cârnaţii analizaţi conţin proteină vegetală din soia!

    Numai 8% din cârnaţii analizaţi nu conţin aditivi alimentari!

    Cârnaţi de casă cu câte 8 substanţe chimice!

    Cârnaţi ţărăneşti cu câte 7 substanţe chimice!

    Cârnaţi de grătar cu câte 4 tipuri de conservanţi!

    Cârnaţi cu soluţie de dezgheţare a drumurilor!

    De asemenea, Asociaţia a realizat un top al celor mai buni cârnaţi din comerţ

    Top 5 cârnaţi afumaţi:

    Cârnaţi Chevos, produs fiert afumat (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 109 grame carne de porc);

    Cârnaţi cu boabe de muştar, produs afumat (96,57% carne porc) Angst;

    Cârnaţi cabanos, produs fiert şi dublu afumat (72% carne de porc, 20% carne de vită) CIA Aboliv;

    Cârnaţi de casă, produs fiert şi afumat (87,2% carne porc) Angst;      

    Cârnaţi cu şuncă, produs fiert şi afumat (80% pulpă de porc) Smithfield Prod.

    Top 5 cârnaţi subţiri:

    Cârnaţi sticks cu chilli Morliny, produs iute, fiert, afumat şi uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 183 grame carne de porc) Animex Foods Polonia;

    Cârnaţi sticks picanţi Pick, produs crud-uscat maturat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 153 grame carne de porc) Pick Szeged Ungaria;

    Cârnaţi snack clasic Pick, produs crud uscat afumat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 142 grame carne de porc) Pick Szeged Ungaria;

    Cârnaţi sticks oitza, produs crud-uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 140 grame carne de oaie) Doi Olteni Filiala Tg. Jiu;

    Cârnaţi sticks căpritză, produs crud-uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 140 grame carne de capră) Doi Olteni Filiala Tg. Jiu.

    Top 5 cârnaţi crud-uscaţi după cantitatea de carne folosită pentru a obţine 100 grame produs finit:

    Cârnaţi Baranya (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 160 grame carne proaspătă de porc) Belje Croaţia;

    Chorizo (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 155 grame carne de porc) Caroli;

    Chorizo de porc condimentat (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 142 grame carne de porc) Cora;

    Cârnăciori bănăţeni (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 130 grame carne de porc) C+C Resiţa;

    Cârnaţi uscaţi Premium (57% carne porc, 17% slănină şi 5% carne vită) C+C Resiţa.

    Top 5 cârnaţi fără chimicale:

    Cârnaţi de Pleşcoi proaspeţi (carne oaie 85%, carne vită 15%) Gabioti;

    Cârnaţi de porc Maestro (pentru 100 grame de produs finit s-a folosit 110 grame carne de porc) Caroli;

    Cârnaţi ardeleneşti (carne porc 86,99%) Angst;

    Cârnaţi căprioară Bunătaţi de Secuime (carne căprioară minim 51%) Authentic Meat;

    Cârnaţi cerb Bunătăţi de Secuime (carne cerb minim 51%) Authentic Mea.

  • Care este motivul pentru care Apple ar putea renunţa la iPhone X

    Se pare însă că iPhone X ar putea să nu fie un succes atât de mare, iar Apple ar putea renunţa complet la acest dispozitiv în această vară, înlocuindu-l la toamnă cu un model mai mare şi… mai ieftin.

    Apple a prezentat iPhone X ca un model aniversar, care marchează aniversarea de zece ani de la apariţia primului smartphone din această serie. În general, compania ieftineşte modelele din anul precedent şi le păstrează în ofertă ca opţiuni de buget, însă iPhone X ar putea să nu beneficieze de aceeaşi soartă.

    În timp ce iPhone 8 şi 8 Plus ar putea să rămână pe piaţă în 2019, pentru cei care nu sunt pregătiţi să renunţe la TouchID, iPhone X ar putea fi înlocuit complet de o nouă serie de produse care vor păstra design-ul, dar vor creşte în dimensiuni.

    Citeşte continuarea pe www.go4it.ro

  • A renunţat la jobul din corporaţie pentru o afacere: călătoreşte peste tot în lume şi câştigă 1 milion de dolari

    Exploatând oportunitatea pe care o oferă comerţul global. Întins pe un şezlong de pe o plajă din Bali, românul a povestit pentru Business Magazin cum a reuşit să-şi îndeplinească visul.

    Alex Hudiţan povesteşte că era angajat într-o multinaţională de doi ani de zile, unde ”aveam un titlu pompos, dar nu făceam mare lucru şi adevărul e că munceam cam 10 minute pe zi şi în rest mă uitam pe net“, când s-a gândit că trebuie să-şi părăsească jobul în căutare a ceva mai satisfăcător. ”Aveam un job stabil, călătoream de două ori pe an şi mi se părea că duc o viaţă bună, dar în acelaşi timp simţeam că mor pe dinăuntru.“ Avea nevoie de o schimbare.

    Mai mult, Alex Hudiţan spune că a avut un şoc când un prieten de-al lui a murit şi a mărturisit că ”dacă viaţa se poate termina oricând, atunci de ce să nu fac în viaţă doar ceea ce îmi place?“. Cu acest scop în minte, şi-a propus să călătorească, să vadă întreaga lume şi, de ce nu, să facă şi bani cât să-i permită să trăiască confortabil.

    El a găsit o metodă să câştige bani fără să fie nevoit să respecte un program fix sau meargă, zi după zi, în aceeaşi clădire de birouri. Tot ce are de făcut este să se asigure că are calculatorul la îndemână şi acces la internet; anul trecut, firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari şi o marjă de profit de 25-30%, potrivit tânărului. A reuşit acest lucru cumpărând produse din China şi vânzându-le pe Amazon în SUA. Şi face acest lucru fără să fie nevoit să viziteze fabrici în China sau depozite în SUA; este suficient să aibă un laptop şi conexiune la internet. ”Am vândut peste 100.000 de unităţi şi nu am atins nicio cutie cu marfă“, mărturiseşte românul.

    Totul a început după ce un prieten i-a povestit că a găsit o metodă de a face bani vânzând online după ce a urmat un curs. De curiozitate, Alex Hudiţan a căutat cursul pe internet; l-a găsit pe un site de torrente, de unde l-a şi luat. A urmărit cursul şi a înţeles că ar putea fi o metodă de a câştiga bani uşor. Alături de alţi patru prieteni a hotărât să încerce să vândă pe Amazon produse achiziţionate din China; activitatea s-a dovedit a fi şi profitabilă.

    Cum funcţionează acest model? |n primul rând, conform lui Hudiţan, este foarte importantă cercetarea, căutarea unui produs potrivit; pentru asta, o soluţie este identificarea unor produse cu potenţial pe Amazon, ”însă nu trebuie să fie produse extrem de căutate, pentru că acolo competiţia este prea mare“. Tânărul spune că trebuie selectate produse din rangul doi care pot ”să-ţi asigure vânzări constante“ şi unde presiunea concurenţilor nu este foarte mare. Aşadar, această perioadă de cercetare poate varia de la caz la caz. ”Eu am fost ultimul dintre noi patru care şi-a ales produsul“, spune românul fără a da detalii despre ceea ce comercializează. După alegerea produsului urmează căutarea acestuia la retailerii chinezi pe platforme precum Alibaba sau Aliexpress.

    Odată găsit produsul, trebuie transformat într-un brand autentic. ”Acesta este secretul!“ Un prim pas ar trebui să fie comandarea mai multor mostre de produse de la producători diferiţi, pentru a vedea exact calitatea, cum arată şi se comportă produsul. ”Alegi producătorul pe care-l doreşti cu care negociezi un preţ convenabil şi îi spui cum să arate produsul: ce culoare să aibă, unde să pună logo-ul tău şi aşa mai departe.“

    Antreprenorul spune că în unele cazuri comunicarea cu furnizorii chinezi poate fi dificilă, însă majoritatea sunt serioşi şi lucrurile se desfăşoară normal odată ce sunt convinşi că au clienţi de bună credinţă. Mai departe, produsele sunt trimise în SUA, în depozitele Amazon. Contra cost, compania americană se ocupă de depozitare, sortare şi aşa mai departe. ”Amazon ia un comision de listare de 15% şi încă 15% pentru a se ocupa de aceste lucuri“, explică Hudiţan. Apoi urmează vânzarea propriu-zisă. ”Pentru ca produsul tău să se vândă trebuie ca acesta să fie găsit uşor, să aibă o strategie de marketing şi, bineînţeles, recenzii bune.“

    Hudiţan a început această activitate în urmă cu trei ani şi în 2016 a atins cifra de afaceri de 1 milion de dolari. O sumă despre care spune că ar putea fi şi mai mare; menţionează că un prieten de-al lui câştigă chiar 1 milion de dolari pe lună. ”Marja de profit a unei afaceri pe Amazon ar trebuie să se situeze în jur de 20-30%. Dacă aceasta e mai mică, atunci businessul este mai riscant“, spune el.

    Antreprenorul român susţine că este nevoie de cel puţin 5.000 de dolari pentru comanda iniţială, transport, marketing, apoi mai este necesară o sumă de bani pentru următoarea comandă. Hudiţan recomandă comandarea unui stoc de 500 de unităţi, iar la un cost de 3 dolari pe produs, înseamnă 1.500 de dolari pentru comandă; trebuie luat în calcul şi costul transportului, de 1.000 de dolari, şi mai sunt şi alte ”cheltuieli iniţiale. De exemplu, ca să intri în algoritmul Amazon şi să te ia în vedere, trebuie să mai cheltuieşti încă 1.000 de dolari, apoi luăm o marjă mică pentru că dacă merge bine trebuie să ai nişte bani pentru următoarea comandă“.

    De ce Amazon şi nu alt magazin online? Amazon este un gigant care a crescut împreună cu piaţa comerţului online din SUA; iar cifrele arată că tot mai mulţi oameni preferă să-şi facă cumpărăturile online. Valoarea pieţei de e-commerce din SUA în 2016 a fost estimată de Statista la 360 de miliarde de dolari, iar prognozele se referă la o valoare de peste 630 de miliarde de dolari până în 2020. |n prezent, în SUA ponderea vânzărilor online din totalul vânzărilor este de 9%; spre comparaţie, în China ponderea achiziţiilor online din totalul vânzărilor este de 23%.

    Amazon a devenit o soluţie evidentă pentru americani atunci când aceştia aleg să cumpere ceva online. Conform firmei de cercetare de piaţă eMarketer, 44 de cenţi din fiecare dolar cheltuit online în SUA merge în buzunarele Amazon, în creştere de la 38 de cenţi cât era în 2016. ”Americanii folosesc Amazonul pentru cumpărături cum folosim Google pentru informaţii“, spune antreprenorul român.

    Americanii sunt consumatori înrăiţi,iar Black Friday din SUA este unul dintre cele mai mari evenimente de shopping din lume. Cumpărăturile nu se rezumă doar la lucruri de care oamenii au nevoie, ci şi la obiecte neesenţiale fără de care o persoană ar putea trăi liniştită. Potrivit Bloomberg, în al treilea trimestru al anului 2017 puţin peste 18% din achiziţii făcute de americani sunt obiecte din categoria lucrurilor nonesenţiale, cel mai mare procentaj din iunie 2010 până în prezent.

    Alex Hudiţan este de părere că te poţi ocupa liniştit de un astfel de business după orele de job, ”chiar recomand celor care au serviciu să şi-l păstreze şi să se ocupe de asta în timpul liber, iar atunci când part time-ul ajunge să-ţi aducă la fel de mulţi bani ca jobul, atunci poţi să-ţi dai demisia“. El consideră că o astfel de afacere are riscuri mici pentru că un astfel de model presupune cumpărarea de mărfuri ieftine, vândute relativ scump, ceea ce permite chiar reduceri de preţ. ”Poţi face o lichidare de stoc pentru a vinde toate unităţile pentru a fi break-even sau puţin pe pierdere“, crede antreprenorul.

    Hudiţan a ales varianta de a nu se ocupa de business full time şi dedică o parte importantă din timpul său călătoriilor. Acum are o echipă de cinci oameni care se ocupă de vânzarea celor nouă produse pe care românul le are în portofoliu în acest moment. ”Pentru timp liber am început businessul, nu pentru a face din ce în ce mai mulţi bani, ci să mă bucur de cei pe care-i fac“, explică Hudiţan.

    Pentru că, susţine el, nu era satisfăcut doar de acest business, a decis să împărtăşească secretele şi cu alţii şi să pornească alături de prietenul său Claudiu Stănculescu, care şi el are o afacere pe Amazon, un curs pentru cei care vor să le urmeze paşii. Este vorba despre un curs de 14 săptămâni în care cursantul va învăţa practicând cum să vândă pe Amazon.

    Totuşi, cum nimic nu este gratis în viaţă, cursul nu este unul ieftin, pragul de intrare fiind de 1.500 de dolari, ceea ce-l face inaccesibil pentru mulţi români, recunoaşte şi Hudiţan, care spune că afacerea nu este pentru oricine şi cei care vor să se apuce de această activitate ar trebui să aibă un capital iniţial de cel puţin 5.000 de dolari până să pună pe picioare procesul de vânzare constantă şi să aibă un cash-flow pozitiv. ”Nu este o oportunitate pentru toată lumea. Se adresează oamenilor care au o afinitate pentru antreprenoriat, celor care vor să facă lucruri. Ai nevoie de nişte bani şi nu recomand oamenilor care sunt la limită să intre în această afacere“, spune Hudiţan.

    Antreprenorul predă alături de Claudiu Stănculescu cursul SetUP, ajuns la a cincea ediţie. Numărul de participanţi a crescut de la o ediţie la alta; la primul SetUP, din iunie 2016, au fost 100 de participanţi. Pe parcursul celor cinci ediţii derulate până acum, peste 2.200 de persoane au urmat cursurile. Dintr-un simplu calcul reiese că de pe urma cursurilor cei doi au încasat peste 3 milioane de dolari dintr-un foc, adică mai mult decât i-a adus lui Hudiţan afacerea într-un an. ”Dacă există cerere, îl facem şi pe următorul. Nu ştiu câţi oameni vor urma cursul în viitor“, explică el.

    La întrebarea ”Dacă tu ai reuşit cu un curs de pe internet, alţii de ce nu ar reuşi?“, Hudiţan spune că oamenii sunt liberi să aleagă şi susţine că poţi reuşi să vinzi pe Amazon şi fără să urmezi cursul lui.
    Cursurile se ţin la distanţă şi aproximativ jumătate dintre cursanţi au şi început să vândă pe Amazon, în timp ce restul au diferite motive pentru care nu au făcut un business: fie nu au avut bani suficienţi, fie nu le place businessul sau ”nu simţeau că li se potriveşte“.

    Alex Hudiţan aseamănă cursul pe care-l conduce cu o şcoală de şoferi unde înveţi, practici, apoi ar trebui să ştii să conduci. ”Este un curs de 14 săptămâni şi în timpul cursului înveţi, dar şi practici. La sfârşitul cursului ar trebui să ai primul produs pe Amazon care să-ţi aducă venituri constante“, spune antreprenorul. Adaugă că nu există un tipar al cursantului şi este de părere că nu e nevoie de o pregătire specială pentru a putea face o asemenea afacere. ”Avem jucători de poker, antreprenori din offline, mămici care stau acasă, tot felul de oameni din medii diferite care au venit la cursurile noastre“, spune el.

    Alex Hudiţan îşi aduce aminte de o conferinţă în Ucraina unde a întâlnit mai mulţi tineri care vindeau pe Amazon fără ca măcar să cunoască limba engleză. ”M-am gândit că nu pot să vândă prea bine. Dar unul vindea de 30.000 de dolari, altul de 20.000 de dolari şi tot aşa. Cum se descurcă? Folosind Google Translate; în plus, au învăţat unde sunt butoanele şi cum arată meniul.“

    Alex Hudiţan nu ştie ce urmează după Bali, ”dar mai am multe de văzut. Peste o săptămână se împlinesc trei ani de când călătoresc continuu“.

  • Românul care face 1 milion de dolari cu un laptop dezvăluie secretul afacerii sale

  • Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de uşă

    Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

    Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

    Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

    Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

    Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

    “The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
     
  • Cu cât s-a vândut unul din cele mai mari diamante din lume

    Toate aceste caracteristici plasează piatra preţioasă, intitulată simbolic “Diamantul Păcii”, pe locul al 14-lea în lume, dupa alte diamante mai mari decât acesta.

    Recordul istoric, insa, detinut de cel mai mare diamant din lume este cel al legendarului “Cullinan”, de 3.016,75 carate si descoperit in 1905, in Africa de Sud. Acesta a fost impartit in noua diamante, care se regasesc in prezent in coroana regala britanica.

    Diamantul de 709 carate, scos la vanzare la o licitatie in scop caritabil din New York, a fost cumparat, de Laurence Graff, un miliardar britanic si proprietarul unui magazin de bijuterii. Rapaport Group, o retea internationala de tranzactionare a diamantelor, este cea care a intermediat vanzarea.

    Diamantul a fost scos prima data la licitatie dupa doua luni de la descoperire, in mai 2017, in fata a 70 de potentiali cumparatori, insa Sierra Leone a refuzat cea mai mare oferta de atunci de 7,8 milioane de dolari.

    In final pretul nu a fost unul pe masura asteptarilor, dupa cum chiar directorul Grupului Rapaport recunoaste: “Este un diamant foarte greu de taiat. Probabil, transparenta acestuia a scazut putin pretul ori, poate oferta a fost diferita”. Avand in vedere ca licitatia a avut un scop caritabil, mai mult de jumatate din suma obtinuta va fi folosita in proiecte de infrastructura, in beneficiul comunitatii de unde a fost descoperit acesta. 59% din aceasta suma sau 3,9 milioane de dolari vor fi folositi de catre autoritati pentru a finanta alimentarea cu apa potabila, cu energie electrica, pentru dotarea si refacerea scolilor, a centrelor de sanatate sau constructia si refacerea drumurilor din zonele defavorizate din Africa de Vest. Diferenta de bani ii va reveni unui grup local, care se ocupa de proiectele de dezvoltare, pastorului si minerilor care au
    descoperit bijuteria si l-au oferit Guvernului, a adaugat Rapaport.

    Micul stat din Africa de Vest, Sierra Leone s-a confruntat de-a lungul timpului cu coruptia si comertul ilicit de diamante, insa acum oficialii de stat si localnicii spera ca, prin licitatia diamantului pus pentru prima data in vanzare pentru public, contrabanda cu pietre pretioase sa se opreasca.

    Organizatia Natiunilor Unite a ridicat chiar o interdictie in ceea ce priveste exporturile de diamante din Sierra Leone in 2003, dar sectorul de milioane de dolari este in continuare afectat de contrabanda.

    Ramane in continuare speranta ca astfel de actiuni vor indemna toti sapatorii de diamante din micul stat sa se intoarca acasa iar cei care vor cauta in continuare diamante sunt incurajati sa nu le distruga prin taierea lor necorespunzatoare si sa le puna pe masa in fata Guvernului. Incurajarea unor astfel de actiuni va schimba radical lucrurile in Sierra Leone, e de parere seful districtului Kono, Ngaba
    Saquee, din estul orasului Sierra Leone, unde a fost descoperit diamantul.

    Sursa: https://www.bespecial.ro/bijuterii-inox

  • Povestea diamantului enorm, de 709 carate, excavat în Sierra Leone

    Diamantul uriaş, intitulat “Diamantul Păcii”, de 709 carate şi aproximativ 140 de grame, a fost descoperit de angajaţii unei exploatări miniere, conduse de pastorul evanghelic Emmanuel Momoh, in districtul Kono din Sierra Leone. Districtul Kono este renumit, de altfel, in resursele sale bogate in pietre pretioase.

    Dorind parca sa se distanteze putin de trecutul sau renumit in traficul de diamante, provincia Sierra Leone scoate la licitatie faimosul diamant, in interesul comunitatii din acea zona, la o licitatie in New York. Mai exact, pastorul Momoh cedeaza diamantul neprelucrat guvernului din Sierra Leone, care s-a angajat sa-l vanda si sa-i cedeze 26% din vanzare, adica 1,69 de milioane de dolari acestuia, plus inca 339 de mii de dolari celor cinci mineri care l-au descoperit.

    De asemenea, guvernul ofera 74% din banii obtinuti din vanzarea diamantului catre administratia fiscala, ce mai mare parte si restul catre fondul de dezvoltare al regiunii cu diamante. Astfel, autoritatile din Sierra Leone au vandut, din a doua incercare, diamantul urias pentru suma de 6,5 milioane de dolari, intr-o zi de luni. Cumparatorul “Diamantului Pacii” este renumitul bijutier britanic Laurence Graff, care a scos la iveala faptul ca presedintele Rappaport Goup, Martin Rappaport, s-a angajat organizeze licitatia fara sa perceapa niciun comicion.

    O astfel de licitatie, organizata de faimoasa casa de bijuterii din New York, Rappaport Group, se bazeaza pe strategia ce vizeaza transparenta totala in ceea ce priveste vanzarea de diamante, fara sa lase loc de speculatii.

    De-a lungul timpului, diamantele, descoperite in aceste zone, au fost asociate cu traficul transfrontalier de diamante care a finantat razboiul civil din Sierra Leone, in perioada 1991-2002. In acea perioada, gruparile rebele au dat la schimb pietrele pretioase pe arme. Este recunoscut si faptul ca diamantele au fost exploatate de muncitori fortat, care erau ucisi sau mutilati de catre rebeli, daca se opuneau muncii fortate. Astfel, diamantele, decoperite de aici, iau renumele de “diamante sangvine”.

    Primele diamante au fost descoperite aici in 1930, la scara mica, insa, resursele diamantelor de suprafata se epuizeaza intre timp, iar operatiunele pe scara larga se dezvolta.

    Organizatia Natiunilor Unite a ridicat interdictia exporturilor din Sierra Leone, impusa in 2003, desi acest sector, cu o cifra de afaceri de 113 milioane de dolari este in continuare afectat de contrabanda.

    Pretul vanzarii diamantului enorm, de 709 carate, descoperit in luna martie 2017, este mult mai mic, comparativ cu o alta propunere facuta in luna mai, in Sierra Leone, de 7,8 milioane de dolari. Aceasta oferta, fiind anulata de guvern, pe motiv ca suma oferita era insuficienta. In total 70 de potentiali cumparatori si-au aratat interesul pentru piatra pretioasa si s-au facut in total sapte oferte concrete. In final, guvernul a acceptat cea de-a doua oferta, de 6,5 milioane de dolari, facuta de renumitul bijutier britanic Laurence Graff.

    Ziua in care s-a facut vanzarea finala si faptul ca banii obtinuti pe diamantul, de dimensiunea unui ou, au fost in mare parte folositi in interesul comunitatii, a fost declarata zi istorica, pentru oamenii din Sierra Leone. Purtatorul de cuvant al presedintelui Koroma, Abdulay Bayraytay a dat asigurari ca vanzarea acestui diamant “va contribui la schimbarea vietii cetatenilor din Sierra Leone”.

    De asemenea, pastorul Momoh a declarat in cadrul conferintei de presa de dupa licitatie, ca “ceea ce am inceput va continua”, incurajandu-i, astfel si pe altii sa faca astfel de lucruri, mandru de faptul ca a reusit sa puna umarul la schimbarea in bine a comunitatii din care face parte.

    Sursa: https://www.bespecial.ro/bijuterii-inox

  • Cum arată oraşul care nu apare pe hartă. Ascunde un mare secret

     Codul vine de la 404 Co. Ltd. o companie ce este parte a Corporaţiei Naţionale Nucleare a Chinei, gandul.info potrivit sixthtone.com. Acest oraş nu apare pe hartă, având ca unic scop dezvoltarea unei bombe nucleare.   
     
    Oraşul are doar 4 kilometri pătraţi la suprafaţă, însă are o uriaşă reţea subterană, care ar fi folosită în eventualitatea unui război nuclear.
    1000 de locuitori mai trăiesc azi în oraşul “fără nume”, majoritatea locuitorilor fiind transferaţi în Jiayuguan.