BusinessMagazin

Tag: fiu

  • Are doar cinci ani şi fotografiile sale sunt apreciate de peste 140.000 de fani

    Aaron Huey este fotograf pentru publicaţia National Geographic, iar fiul lui se pare că îi calcă pe urme. Fotografiile lui Hawkeye Huey au strâns mii de aprecieri pe Instagram, informează Business Insider.

    În 2014, Huey a decis să-l ia pe fiul lui de 4 ani într-o excursie pe coasta de Vest a Statelor Unite, ia cumpărat o cameră de fotografiat şi l-a lăsat să-şi exprime imaginaţia şi creativitatea prin fotografie. 

    Un an mai târziu, Hwkeye are peste 140.000 de fani pe contul de Instagram administrat de tatăl său. De asemenea, Aaron Huey a lansat un proiect pe kickstarter pentru a publica un album cu fotografiile copilului de 5 ani. Proiectul şi-a depăşit obiectivul financiar (35.000 de dolari), suma ajungând la 41.000 de dolari.

  • Şi-a început cariera la 6 ani, iar astăzi este moştenitorul unui brand important de haine

    Moştenitorul brandului Stefanel a decis să facă turul Europei cu ocazia lansării noii colecţii.

    „Ce am învăţat de la tatăl meu şi încerc mereu să aplic este să fiu mereu prezent pe piaţă – în retailul de fashion nu poţi să faci ce îţi doreşti tu şi să te aştepţi ca oamenii să adere la acel lucru. Trebuie să înţelegi clienţii, să mergi pe străzi, să urmăreşti cum se îmbracă oamenii, cum lucrează, trebuie să fii mereu curios, dintr-un birou nu poţi să înţelegi lumea din jurul tău, în special în lumea asta în care există magazine, clienţi, unde totul este mai rapid şi în care acum apare un nou brand, iar după şase luni va apărea un altul“, spune Carlo Stefanel, şef al departamentului global de vânzări al retailerului de fashion Stefanel şi fiul lui Giuseppe Stefanel, preşedintele grupului.

    Curiozitatea şi pulsul fashionului direct de pe străzile ţărilor pe care sunt răspândite magazinele retailerului italian l-au adus pe Carlo Stefanel în România, odată cu lansarea noii colecţii a mărcii. Cu o săptămână în urmă a fost în Portugalia, în următoarea va fi în Germania şi, deşi, locuieşte în prezent în Italia, în apropiere de Veneţia, cele câteva cuvinte în română cu care îşi începe discursul trădează experienţa sa anterioară, de country manager al Stefanel România.

    Mai în glumă, mai în serios, tânărul manager spune că şi-a început cariera la Stefanel de la vârsta de şase ani, fiind în permanent contact cu afacerile tatălui său, începute de bunicul său prin producţia de stofe, în 1959. La scurt timp după ce şi-a terminat studiile în Economie în cadrul Universităţii Comerciale Luigi Bocconi, a început să lucreze în departamentul de contabilitate al companiei.

    „Tatăl meu considera că înainte de toate trebuie să înveţi să lucrezi cu cifrele“, îşi aminteşte el. După şase luni petrecute în acest departament, a ajuns director general al Stefanel România, ca urmare a părăsirii funcţiei de către directorul anterior al companiei. Astfel, în 2009, la 23 de ani, Carlo Stefanel a preluat conducerea celor 12 magazine Stefanel din România. „Era ianuarie, ningea, totul era gri, eram puţin speriat, mai ales pentru că am venit pentru o problemă pe care nu am reuşit să o rezolvăm din Italia. După o vreme m-am familiarizat cu limba română, mi-am făcut prieteni aici, iar apoi am încercat să mă bucur de Bucureşti şi de România, la final fiind chiar trist că părăsesc ţara.“ Sub cârma lui, marca a trecut de la segmentul mediu la cel premium ca parte a unei strategii globale, în această reorganizare intrând şi închiderea unor magazine precum cel din Plaza România, ori din Auchan Titan, care funcţiona în sistem de outlet. „Nu vrem să producem pentru mase, nu vrem să ajungem la 20 de magazine. Dacă avem zece magazine bine poziţionate, ne-am atins targetul pe România“, explica Giuseppe Stefanel la vremea respectivă.

    După un an şi jumătate în România, Carlo Stefanel a plecat în Turcia, unde a ocupat aceeaşi funcţie pentru încă şase luni, iar apoi s-a întors în Italia, unde a avut în responsabilitate administrarea liniei de îmbrăcăminte pentru bărbaţi. Următorul pas a fost managementul celor 25 de magazine outlet ale Stefanel, de unde a evoluat în actuala sa funcţie, unde are în responsabilitate întregul departament de vânzări al companiei. Potrivit lui Carlo Stefanel, România este a cincea ţară pentru marcă, după Italia, Germania şi Austria, Turcia şi Polonia. „Suntem mulţumiţi de rezultatele de aici, avem o bază de clienţi loiali, pentru care Stefanel nu este doar un magazin, ci şi un loc în care ies, oamenii de aici apreciază calitatea şi stilul unui singur articol de îmbrăcăminte.“ Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro – nivel similar cu cel atins înainte de sosirea crizei –, iar Stefanel previzionează o creştere de aproximativ un milion de euro pentru anul acesta, mai cu seamă datorită deschiderii a trei noi magazine, care s-au adăugat reţelei de 10 magazine existente.

    Investiţiile în magazinele din Cluj-Napoca, în cadrul Iulius Mall, pe o arteră principală din Sibiu şi în cadrul Mega Mall se situează între 60.000 şi 100.000 de euro, potrivit lui Stefanel. Chiar dacă îi plac magazinele stradale, spune că shoppingul în lume funcţionează în continuare mai bine în centrele comerciale. „Există câteva ţări, precum Italia şi Germania, unde oamenilor le place să meargă la magazinele stradale – dar acest lucru este condiţionat de vreme, de străzi ori de alte aspecte.“ Nu exclud creşterea pe acest segment în România în viitor. „Nu ştiu dacă Centrul Vechi va dezvolta zona de shopping, dar, dacă aşa ceva se va întâmpla, suntem deschişi şi pregătiţi să deschidem magazine şi acolo.“

  • 9 lucruri pe care cofondatorul Apple le-a povestit unei eleve de 14 ani

    Când Steve Wozniak era copil, îşi dorea să devină profesor pentru clasa a cincea, potrivit unui interviu pe care i l-a acordat lui Sarina Khemchandani, o elevă în vârstă de 14 ani. Ideea îi surâde în continuare, scrie entrepreneur.com.

    ”Să fiu mentor este principalul lucru pe care vreau să îl fac în lume, mentorii au fost importanţi în fiecare pas al vieţii mele”, a declarat el. Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să o întâlnească pe elevă şi să îi acorde un interviu pe care ea să îl publice pe webiste-ul ei, ReachAStudent. Eleva i-a trimis o solicitare de interviu cofondatorului Apple după ce a citit cartea sa, iWoz. El nu i-a răspuns, dar a acceptat să discute cu ea în momentul în care a participat la un eveniment din Orlando, Florida. 

    ”Eram destul de şocat când mi-a scris spunându-mi că îmi va acorda un interviu. Am avut la dispoziţie câteva minute pentru a scrie câteva întrebări şi nu aveam idee referitor la ce să mă aştept. Ne-am întâlnit pe un hol la hotelul Hilton şi i-am luat interviul chiar acolo. Eram înconjuraţi de foarte mulţi oameni şi ne distrăgeau atenţia cu poze. Mă gândesc în continuare la câteva dintre lucrurile pe care mi le-a spus”, a declarat adolescenta. 

    Entrepreneur.com a realizat un top al celor mai importante lucruri pe care le-a declarat în cadrul interviului acordat adolescentei:

    1. A descris cum faptul că era un ”tocilar” în liceu l-a transformat într-un outsider.

    2. A construit prima maşinărie care reprezenta o tentativă de computer în clasa a opta, în cadrul unui concurs de ştiinţă.

    3. A devenit bun la ingineria de hardware de calculator în timp ce studia matematică, electronică şi design de computere pe cont propriu în timpul liceului.

    4. A povestit faimoasa întâmplare în care l-a cunoscut pe Steve Jobs, pe care i l-a prezentat prietenul lui, Bill Fernandez (devenit ulterior primul angajat al Apple) ”Avea doar 16 ani. I-am arătat câteva cântece, cum ar fi cele ale lui Bob Dylan. Am devenit foarte buni prietenei, iar cinci ani mai târziu am fondat împreună Apple.”

    5. A oferit elevilor şi studenţilor următorul sfat: ”faceţi teme suplimentare pentru disciplinele voastre preferate.”

    ”Nu vă aşteptaţi să obţineţi educaţia de care aveţi nevoie în şcoală, nici măcar în  facultate- şcolile te învaţă deseori să faci acelaşi lucru ca şi restul.”

    6. A oferit un sfat şi viitorilor ingineri: ”Munca voastră nu va face nimănui un bine dacă nu devine un produs vandabil.”

    7. A oferit şi sfaturi despre cum să transformi un produs într-unul excepţional: ”Faceţi lucrurile pe care aţi vrea voi înşivă să le folosiţi şi încercaţi să le îmbunătăţiţi.”

    8. A vorbit şi despre alegerea universităţii perfecte.

    Wozniack era un geniu cu rezultate care ar fi putut să îl înscrie cu uşurinţă în cadrul Massachusetts Institute of Technology, dar, după ce a vizitat Universitatea Colorado din Boulder şi a văzut zăpădă pentru prima dată, a decis să rămână acolo.

    9. A făcut atâtea farse în şcoală încât are 100 de favorite. Totuşi, a povestit despre una dintre ele: a strecurat un anunţ referitoar la un viitor discurs al şefului de administraţie de la Stanford pe tema învăţământului superior privativ de libertate. Elevii au înţeles gluma şi au râs, dar profesorii au crezut că este vorba despre un anunţ real.

     

  • 9 lucruri pe care cofondatorul Apple le-a povestit unei eleve de 14 ani

    Când Steve Wozniak era copil, îşi dorea să devină profesor pentru clasa a cincea, potrivit unui interviu pe care i l-a acordat lui Sarina Khemchandani, o elevă în vârstă de 14 ani. Ideea îi surâde în continuare, scrie entrepreneur.com.

    ”Să fiu mentor este principalul lucru pe care vreau să îl fac în lume, mentorii au fost importanţi în fiecare pas al vieţii mele”, a declarat el. Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să o întâlnească pe elevă şi să îi acorde un interviu pe care ea să îl publice pe webiste-ul ei, ReachAStudent. Eleva i-a trimis o solicitare de interviu cofondatorului Apple după ce a citit cartea sa, iWoz. El nu i-a răspuns, dar a acceptat să discute cu ea în momentul în care a participat la un eveniment din Orlando, Florida. 

    ”Eram destul de şocat când mi-a scris spunându-mi că îmi va acorda un interviu. Am avut la dispoziţie câteva minute pentru a scrie câteva întrebări şi nu aveam idee referitor la ce să mă aştept. Ne-am întâlnit pe un hol la hotelul Hilton şi i-am luat interviul chiar acolo. Eram înconjuraţi de foarte mulţi oameni şi ne distrăgeau atenţia cu poze. Mă gândesc în continuare la câteva dintre lucrurile pe care mi le-a spus”, a declarat adolescenta. 

    Entrepreneur.com a realizat un top al celor mai importante lucruri pe care le-a declarat în cadrul interviului acordat adolescentei:

    1. A descris cum faptul că era un ”tocilar” în liceu l-a transformat într-un outsider.

    2. A construit prima maşinărie care reprezenta o tentativă de computer în clasa a opta, în cadrul unui concurs de ştiinţă.

    3. A devenit bun la ingineria de hardware de calculator în timp ce studia matematică, electronică şi design de computere pe cont propriu în timpul liceului.

    4. A povestit faimoasa întâmplare în care l-a cunoscut pe Steve Jobs, pe care i l-a prezentat prietenul lui, Bill Fernandez (devenit ulterior primul angajat al Apple) ”Avea doar 16 ani. I-am arătat câteva cântece, cum ar fi cele ale lui Bob Dylan. Am devenit foarte buni prietenei, iar cinci ani mai târziu am fondat împreună Apple.”

    5. A oferit elevilor şi studenţilor următorul sfat: ”faceţi teme suplimentare pentru disciplinele voastre preferate.”

    ”Nu vă aşteptaţi să obţineţi educaţia de care aveţi nevoie în şcoală, nici măcar în  facultate- şcolile te învaţă deseori să faci acelaşi lucru ca şi restul.”

    6. A oferit un sfat şi viitorilor ingineri: ”Munca voastră nu va face nimănui un bine dacă nu devine un produs vandabil.”

    7. A oferit şi sfaturi despre cum să transformi un produs într-unul excepţional: ”Faceţi lucrurile pe care aţi vrea voi înşivă să le folosiţi şi încercaţi să le îmbunătăţiţi.”

    8. A vorbit şi despre alegerea universităţii perfecte.

    Wozniack era un geniu cu rezultate care ar fi putut să îl înscrie cu uşurinţă în cadrul Massachusetts Institute of Technology, dar, după ce a vizitat Universitatea Colorado din Boulder şi a văzut zăpădă pentru prima dată, a decis să rămână acolo.

    9. A făcut atâtea farse în şcoală încât are 100 de favorite. Totuşi, a povestit despre una dintre ele: a strecurat un anunţ referitoar la un viitor discurs al şefului de administraţie de la Stanford pe tema învăţământului superior privativ de libertate. Elevii au înţeles gluma şi au râs, dar profesorii au crezut că este vorba despre un anunţ real.

     

  • Cum trăiesc copiii celui mai căutat infractor din lume: maşini de lux şi mitraliere, selfie-uri cu Paris Hilton şi lei drept animale de companie

    Traficantul de droguri miliardar “El Chapo” Guzman este, la ora actuală, cel mai căutat infractor din lume. El a evadat săptămâna trecută dintr-o închisoare de maximă securitate, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe cei patru copii săi să ironizeze forţele de ordine.

    “Poliţia s-a apucat să caute vaca, dar tata aproape a ajuns acasă cu caşcavalul”, a scris pe Twitter fiul cel mare al lui El Chapo.

    Şocante sunt însă pozele postate de cei patru copii pe reţelele de socializare. Spre exemplu, Ivan Guzman a postat o fotografie cu interiorul unui Ferrari, unde se poate observa clar o mitralieră AK-47. O altă poză, de această dată pe contul lui Joaquin Guzman, îl arată pe acesta alături de Paris Hilton şi se află în albumul “fetele lui Joaquin”.

    Pe acelaşi cont se găseşte o poză cu un pistol personalizat, având mai multe diamante şi pietre preţioase lipite pe mâner.

    Cel de-al treilea fiu, Alfredo, are mai multe poze alături de un leu pe care îl numeşte “animalul său de casă”. O altă poză prezintă o găleată plină de iPhone-uri, înconjurată de pahare de votcă.

    Fiica lui El Chapo, Gisselle, a postat de curând următorul comentariu: “Sunt frumoasă datorită mamei mele, inteligentă datorită tatălui meu şi criminală datorită mie”.

    Autorităţile mexicane vor oferi o recompensă în valoare de 3,8 milioane de dolari oricărei persoane care poate furniza informaţii despre Joaquin “El Chapo” Guzman, liderul cartelui drogurilor Sinaloa, care a evadat din închisoare sâmbătă, relatează site-ul postului Deutsche Welle.

    Evadarea din închisoarea federală Altiplano, aflată la periferia oraşului Santa Juana, situat în partea centrală a Mexicului, a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, când Joaquin “El Chapo” Guzman a reuşit să părăsească clădirea de maximă securitate printr-un tunel cu o lungime de 1,5 kilometri care pornea chiar din camera sa.

     

    Potrivit ministrului de Interne Miguel Angel Osorio Chong, se pare că “El Chapo” a avut complici printre angajaţii închisorii. Guzman era încarcerat la Altiplano de 17 luni.

    “Acest criminal nu va avea parte de linişte”, a declarat Osorio Chong. El a adăugat că Guvernul “nu va înceta” operaţiunile de căutare până când nu îl vor prinde. În plus, ministrul de Interne a anunţat că directorul închisorii Altiplano, responsabilul cu privire la coordonarea penitenciarului şi coordonatorul general al închisorii au fost concediaţi în scopul “facilitării” investigaţiei.

  • Opinie Nawaf Salameh: Povara cazanelor anonime

    NAWAF SALAMEH, fondator şi preşedinte Alexandrion Grup România

    Nu mă înţelegeţi greşit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect şi susţin fără preget strădania de a produce şi a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania.

    Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial faţă principiile economice şi legislative din această ţară, incorect faţă de cei care se supun rigorilor infinite ale unei pieţe cu permisivitate limitată sau necinstit faţă de cei care îşi pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulţi ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe şi încerc să înţeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situaţiei. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea şi are fructe devine un mic şi incorect producător de alcool.

    Un mic şi incorect producător de alcool produce şi vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control şi reglementare nu ar accepta-o pe piaţa liberă. Pentru că nu întruneşte standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă şi pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă şi să vândă aşa cum trebuie. Deşi în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în ţuica de casă, puţini sunt cei care o fac ca la carte.

    Este şi aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli şi raţiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia şi ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curţii, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât ţuică sau palincă sau rachiu.

    Un mic şi incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriaşă care reprezintă piaţa neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înţelegeţi dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini…
    Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferenţială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează şi consumă necontrolat orice le pică în mână şi mai înseamnă mai puţini bani la buget, atât la cel central, cât şi la cel local. Statul pierde, anual, aproxatimativ două miliarde de euro din piaţa neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB.

    Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze şi să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înfiinţarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui doreşte să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieţei albe: să fie timbrată, autorizată, controlată şi, bineînţeles, accizată. Toată lumea iese în câştig – primăria îşi păstrează o cotă parte din acciză, statul creşte nivelul colectărilor, producătorii câştigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producţie, iar consumatorii pot sta liniştiţi că beau ce trebuie, nu metanol.

    La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalităţi practice de supraveghere efectivă a producţiei micilor producători, atât la nivelul cantităţii produse, cât şi la nivelul calităţii acestora. Această supraveghere ar impune şi obligaţia de banderolare a producţiei micilor distilerii şi a producătorilor casnici ce depăşesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Aşa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situaţia în care în România ar exista un număr de aproximativ şapte milioane de producători individuali neautorizaţi, nefiscalizaţi şi cu o producţie total necontrolată.

    Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieţei negre şi în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranţă producţia necontrolată, neautorizată, nereglementată şi nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu ştie de unde vin şi unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) şi mulţi oameni care ar trebui să iasă la lumină şi să se transforme din evazionişti în oameni de afaceri cinstiţi.

  • A rămas cu 417 lire după ce şi-a vândut ferma. Cu aceşti bani a creat cea mai vândută marcă de whisky din lume

    John Walker şi fiul său, Alexander, sunt cei care au pus bazele Johnnie Walker, cea mai distribuită marcă de whisky la nivel mondial, vândută în aproape fiecare ţară, cu un volum de 130 de milioane de sticle comercializate anual.

    John Walker s-a născut în anul 1805, într-o familie de fermieri din oraşul Kilmarnock, aflat în regiunea scoţiană Ayrshire. Tatăl său, Alexander, a murit în anul 1820, când fiul său avea doar 14 ani.

    A rămas cu 417 lire în urma vânzării fermei deţinute de familia sa, bani pe care a decis să îi investească în achiziţia unui magazin alimentar în care vindea şi băuturi alcoolice. În 1850, a creat prima marcă proprie de whisky, Walker’s Kilmarnock Whisky, şi a început să o vândă în magazinul său. În 1852, afacerile lui Walker sale au fost afecatate de o inundaţie puternică, care a distrus întregul stoc de marfă.

    Businessul şi-a revenit în câţiva ani, mai cu seamă datorită fiului lui Walker, Alexander (Alec), născut în 1837, care s-a alăturat afacerilor şi a propus vânzarea în regim en gros a whisky-ului. Până atunci, Alexander Walker şi-a făcut ucenicia în cadrul unui comerciant de ceai din Glasgow, unde a învăţat meseria mixării ceaiului. În 1857, Johnnie Walker a murit, iar fiul său, Alec, a preluat conducerea afacerii. În 1860, în perioada de boom a Imperiului Britanic, Alexander Walker a observat potenţialul creşterii afacerii printr-o înţelegere cu căpitanii de vase: în schimbul unei cote parte din profit, i-a convins să distribuie whisky-ul creat de el în întreaga lume.

    Prin intermediul acestui canal ingenios de distribuţie, Walker’s Kilmarnock Whiksy ajunge să fie comercializat la nivel internaţional. Talentul de business al lui Alex creşte vânzările whisky-ului Walker’s Kilmarnock la 450.000 de litri pe an.

    Astfel, dacă până la moartea tatălui său vânzările de whisky reprezentau aproximativ 8% din veniturile firmei, după preluarea de către el procentul a crescut până la 90%. În 1862, tânărul Walker şi-a folosit cunoştinţele dobândite în stagiul de ucenicie în scopul realizării whisky-ului Old Highland Whisky, prima variantă a Johnnie Walker Black Label, amestecul ce a făcut faimos brandul Johnnie Walker.

     În 1867 a şi înregistrat această marcă, brandul său devenind unul dintre primele mărci înregistrate din lume. Un alt aspect ingenios al afacerii, pus la punct tot de Alexander, a fost sticla în formă pătrată, realizată astfel din raţiuni de eficientizare a spaţiului pe vase şi care ajunge să devină un instrument de marketing, sticla fiind astfel uşor recognoscibilă.

    Altă caracteristică inedită a designului sticlei era modul de aplicare a etichetei, la un unghi de 24 de grade, permiţând astfel ca textul să fie scris la dimensiune mai mare şi să fie astfel mai vizibil. În 1889, Alec Walker a murit, iar afacerea a fost preluată de fiii săi, Alexander II şi George P. Walker. George era axat pe managementul companiei, iar Alexander pe conceperea reţetelor.

    Cei doi au extins linia de producţie. În 1908, odată cu numirea managing directorului James Stevens, are loc un rebranding al mărcilor, iar Walker’s Kilmarnock Whiskies devine Johnnie Walker Whisky, este adăugat sloganul „Born 1820 – Still Going Strong, cât şi logo-ul cunoscut al mărcii, creat de ilustratorul Tom Browne, în onoarea fondatorului.

    Compania s-a alăturat Distillers Company în 1925, iar în 1986 Distillers Company a fost achiziţionată de Guinness. Guiness a fuzionat cu Grand Metropolitan, formând Diageo, în 1997. Johnnie Walker nu se mai produce în Kilmarnock din cauza unui program de restructurare a companiei în Scoţia, ce a presupus mutarea producţiei în Leven, Fife, şi în Shieldhall, Glasgow. Uzina Johnnie Walker, cel mai mare angajator din Kilmarnock, a fost închisă în martie 2012.

  • „Cum să te pozezi aşa?” El e fiul lui Ioan Rus, ministrul care a demisionat după ce i-a făcut „golani” pe copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate

    La scurt timp după ce în presă a explodat ştirea că Ioan Rus i-a jignit pe românii plecaţi la muncă în străinătate, pe Facebook au început să circule fotografii „scandaloase” cu fiul lui Rus şi prietena acestuia. Imaginile fac cât toate cuvintele tatălui:

    „CUM SĂ TE POZEZI AŞA?” IMAGINI VIRALE PE FACEBOOK CU FIUL LUI RUS ŞI PRIETENA ACESTUIA

  • Când milioanele se întâlnesc cu politica şi BOR: iată cum s-a lepădat de Satana naşul Becali la botezul fiului Gabrielei Vrânceanu Firea

    Doi politicieni şi-au creştinat copiii în aceeaşi zi, alegând două biserici din Capitală, Biserica Mânăstirii Caşin, respectiv Biserica Adormirea Maicii Domnului.

    Călin Popescu Tăriceanu şi Gabriela Vrânceanu Firea şi-au botezat în acest weekend copiii la biserici de tradiţie din Capitală. Pentru că nu au fost ceremonii „obişnuite”, Biserica a făcut toate eforturile ca lucrurile „să iasă bine”.

    Iată, de pildă, ce s-a întâmplat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, unde naşul micuţului Zian Mihail a fost nimeni altul decât latifundiarul milionar Gigi Becali:

    SURPRIZA DIN BISERICĂ! IMAGINI DE LA BOTEZ: CÂND MILIOANELE SE ÎNTÂLNESC CU POLITICA ŞI BISERICA ORTODOXĂ

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.