Tag: fericire

  • Care sunt companiile preocupate să le asigure angajaţilor echilibrul între muncă şi viaţa personală

    „Companiile s-au convins că angajaţii fericiţi sunt mai productivi iar analiza rezultatelor programelor implementate a demonstrat-o de fiecare dată. În fiecare an, constatăm un interes tot mai mare pentru respectarea echilibrului între muncă şi destindere şi este important să contribuim cu toţii la popularizarea acestui concept”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, organizatorul unui concurs de proiecte de motivare pentru firmele din România.

    În fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, câteva zeci de companii care au activităţi pe piaţa locală participă la Gala companiilor implicate în viaţa echilibrată a angajaţilor la care îşi prezintă programele de dezvoltare a angajaţilor şi creştere a performanţelor lor.

    „Aceste programe vizează un număr consolidat estimat de peste 20.000 angajaţi de la companiile participante, în total, ceea ce indică interesul arătat de mediul de afaceri faţă de sănătatea emoţională a angajaţilor lor”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, companie de  training şi consultanţă în domeniul resurselor umane cu peste 700 de manageri consiliaţi în ultimii trei ani şi cursuri livrate unui număr de 3.500 de angajaţi din zeci de companii.

    O a doua constatare este că, spre deosebire de anii trecuţi, când problema implicării în în viaţa echilibrată a angajaţilor era apanajul aproape exclusiv al departamentului de HR, de cel puţin un an, acest aspect este şi în atenţia conducerii executive, la nivel de CEO, inclusiv.

    „Managerii şi proprietarii de companii s-au convins că productivitatea echipei creşte odată cu gradul de fericire iar această creştere trebuie susţinută de la cel mai înalt nivel”, concluzionează Simona Nicolaescu.

  • Care sunt companiile preocupate să le asigure angajaţilor echilibrul între muncă şi viaţa personală

    „Companiile s-au convins că angajaţii fericiţi sunt mai productivi iar analiza rezultatelor programelor implementate a demonstrat-o de fiecare dată. În fiecare an, constatăm un interes tot mai mare pentru respectarea echilibrului între muncă şi destindere şi este important să contribuim cu toţii la popularizarea acestui concept”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, organizatorul unui concurs de proiecte de motivare pentru firmele din România.

    În fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, câteva zeci de companii care au activităţi pe piaţa locală participă la Gala companiilor implicate în viaţa echilibrată a angajaţilor la care îşi prezintă programele de dezvoltare a angajaţilor şi creştere a performanţelor lor.

    „Aceste programe vizează un număr consolidat estimat de peste 20.000 angajaţi de la companiile participante, în total, ceea ce indică interesul arătat de mediul de afaceri faţă de sănătatea emoţională a angajaţilor lor”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, companie de  training şi consultanţă în domeniul resurselor umane cu peste 700 de manageri consiliaţi în ultimii trei ani şi cursuri livrate unui număr de 3.500 de angajaţi din zeci de companii.

    O a doua constatare este că, spre deosebire de anii trecuţi, când problema implicării în în viaţa echilibrată a angajaţilor era apanajul aproape exclusiv al departamentului de HR, de cel puţin un an, acest aspect este şi în atenţia conducerii executive, la nivel de CEO, inclusiv.

    „Managerii şi proprietarii de companii s-au convins că productivitatea echipei creşte odată cu gradul de fericire iar această creştere trebuie susţinută de la cel mai înalt nivel”, concluzionează Simona Nicolaescu.

  • România, printre ţările lumii în care oamenii se simt foarte nefericiţi

    Studiul realizat de WIN/ Gallup International, pentru finalul anului 2014, arată că 70% dintre respondenţi sunt mai fericiţi, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de 2013.

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de 64.000 de persoane din 65 de ţări, dintre care doar 6% s-au declarat nefericite, în comparaţie cu anul 2013, când au fost 12%. În schimb, procentul persoanelor care nu se simt nici fericite, nici nefericite a rămas constant: 23% faţă de 26% în 2013.

    De asemenea, în urma studiului s-a constatat că persoanele care locuiesc în ţări subdezvoltate sunt mult mai fericite decât cele care trăiesc în state dezvoltate. Astfel, a rezultat că Africa este cea mai fericită regiune, cu 83 de procente, urmată de Asia, cu 77 de procente.

    Fiji este ţara în care oamenii sunt cei mai fericiţi. Astfel, Fiji se situează pe primul loc, 93% dintre persoanele participante la studiu spunând că sunt fericite sau foarte fericite. Pe locul al doilea, se situează Columbia, cu 90%, urmată de Nigeria, cu 89%, pe locul al treilea. Arabia Saudită ocupă poziţia a patra, cu 87%, urmată de Filipine, cu 86%.

    Pe de altă parte, la nivel european, Grecia este ţara în care locuitorii se simt foarte nefericiţi, doar un sfert dintre respondenţi declarând că sunt fericiţi. În schimb, Irak a fost declarată, la nivel global, ţara în care oamenii sunt cei mai nefericiţi, doar 31% dintre participanţii la studiu spunând că se simt fericiţi.

    Pe ultimele poziţii ale acestui top se clasează şi Bulgaria (32% persoane fericite), Hong Kong (39% persoane nefericite) şi Italia, România şi Serbia (41% persoane fericite).

    De asemenea, o perspectivă globală a studiului arată că aproximativ jumătate dintre respondenţi (53%) sunt de părere că 2015 va fi un an mai bun decât 2014, Africa (75%) şi Asia (63) fiind regiunile cele mai optimiste în ceea ce priveşte anul care tocmai a început.

  • Istoria banilor: de la cochiliile de scoici la colţii de câini

    “Cu buzunarul plin de bani, eşti înţelept, frumos şi mai cânţi şi bine”, spune un vechi proverb evreu. Este, poate, una din cele mai sugestive caracterizări a ceea ce înseamnă banul şi istoria sa pentru omenire.

    Practic, istoria banilor este istoria omenirii, cele două neputând fi separate.

    O spune chiar o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite. “Ieri i-am spus unui amic, cam chetuitor, că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. <Înţeleg istoria banilor. Cum am câţiva, repede devin istorie>, a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu”, spunea, în 2002, Alan Greenspan.

    Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face istorie, cineva, în zorii omenirii s-a gândit să schimbe greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii bani ai omenirii, bunuri din păcate greu de mânuit şi perisabile. Între 3000 şi 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, se pun bazele sistemului bancar de astăzi, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor – produse agricole sau metale preţioase.

    Câteva sute de ani mai târziu, Codul lui Hammurapi legifera activităţile bancare, în Babilon. Ceva mai departe, în China, cu circa 1.200 de ani înainte de Hristos, cochiliile de scoici erau folosite pentru schimburile comerciale; în timp scoicile s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, fiind folosite în unele zone din Africa, chiar până la jumătatea secolului XX.

    Chiar din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari: o legendă greacă vorbeşte de legislatorul Solon, care ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumulările monetare.

    Monedele din piatră se regăsesc şi în insula Yap din Arhipelagul Carolinelor din Pacific: acestea erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate, înşirate pe o prăjină, de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau transportate monedele de valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone. Un amănunt: insula nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind transportată cu plutele, de la mare distanţă. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă una de 1,3 metri.

    Alte forme de bani neobişnuite mai sunt colţii de câine, folosiţi în insula Salomon din Pacific, brăţările folosite pe Coasta de Fildeş, clopoţeii de bronz din Zimbawe sau cuţitele în China.

  • A trimis o scrisoare unei companii în care îi critica produsele. Răspunsul primit i-a schimbat complet viaţa

    Lee a devenit repede “dependentă” de colaje, însă se simţea frustrată de numărul limitat de opţiuni disponibile. Astfel, tânăra a decis să trimită o scrisoare celor trei fondatori ai site-ului în care să îşi exprime toate nemulţumirile, relatează Business Insider. Gestul ei i-a schimbat complet cariera.

    Răspunsul fondatorilor companiei a lăsat-o pe Lee fără cuvinte: “De ce nu vii chiar tu să rezolvi aceste probleme? De ce nu vii să lucrezi la noi?”, i-au scris cei la Polyvore.

    Tânăra a acceptat, iar astăzi, şapte ani mai târziu, ea a devenit directorul general al companiei Polyvore. Începând cu 2011, site-ul a raportat profit, având peste 20 de milioane de vizitatori unici lunar şi generând venituri mai mari decât Pinteres şi Twitter la un loc.

    “Este un sentiment incredibil să pot lucra într-un loc unde cunosc atât de mulţi artişti, oameni pasionaţi de ceea ce fac”, a declarat Jess Lee.

  • Vreţi să emigraţi? Ocoliţi aceste ţări. Topul celor mai nefericite naţii

    Este dificil să fii fericit când când preţurile cresc şi nu ai un loc de muncă. Statisticienii au inventat ceea ce se numeşte Indexul Nefericirii, care reuneşte date referitoare la rata şomajului şi rata inflaţiei. Creat de economistul Arthur Okun, indexul era extrem de popular pe vremea mandatelor de preşidenţie ale lui Jimmz Carter şi a lui Ronald Reagan, relatează Business Insider. Indexul a fost contestat de-a lungul timpului, din pricină că o seamă de ţări recunoscute ca având oameni nefericiţi nu se regăsesc în topurile realizate ţinând cont de inflaţie ăi şomaj.

    Câteva dintre cele mai nefericite ţări din lume sunt:

    FINLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    CHILE. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    BRAZILIA. Scorul nefericirii: 11,4%. Rata inflaţiei: 6,5%; Rata şomajului: 4,9%

    POLONIA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    IRLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    FILIPINE. Scorul nefericirii: 11,9%. Rata inflaţiei: 4,9%; Rata şomajului: 7%

    RUSIA. Scorul nefericirii: 12,4%. Rata inflaţiei: 7,5%; Rata şomajului: 4,9%

    SLOVACIA. Scorul nefericirii: 12,57%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    ITALIA. Scorul nefericirii: 12,8%. Rata inflaţiei: 0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    SLOVENIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    PORTUGALIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    COLUMBIA. Scorul nefericirii: 13,54%. Rata inflaţiei: 2,9%; Rata şomajului: 10,7%

    UCRAINA. Scorul nefericirii: 14,20%. Rata inflaţiei: 12,6%; Rata şomajului: 1,6% (indexul n-a luat ân considerare războiul, totuşi).

    URUGUAI. Scorul nefericirii: 15,96%. Rata inflaţiei: 9,1%; Rata şomajului: 6,9%

    CROAŢIA. Scorul nefericirii: 17,7%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 17,8%

    TURCIA. Scorul nefericirii: 18,12%. Rata inflaţiei: 9,3%; Rata şomajului: 8,8%

    EGIPT. Scorul nefericirii: 23,9%. Rata inflaţiei: 10,6%; Rata şomajului: 13,3%

    SPANIA. Scorul nefericirii: 24,17%. Rata inflaţiei: -0,3%; Rata şomajului: 24,5%

    GRECIA. Scorul nefericirii: 27,1%. Rata inflaţiei: -0,7%; Rata şomajului: 27,8%

    AFRICA DE SUD. Scorul nefericirii: 31,8%. Rata inflaţiei: 6,3%; Rata şomajului: 25,5%

    VENEZUELA. Scorul nefericirii: 59,8%. Rata inflaţiei: 52,7%; Rata şomajului: 7,1%

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • Dependenţa de investiţii străine. Cât de bun va fi anul 2014 pentru contul curent

    AU URCAT SPECTACULOS PÂNĂ LA UN MAXIM DE 9,5 MILIARDE DE EURO ÎN 2008. ŞI, LA FEL DE SPECTACULOS,  S-AU PRĂBUşIT ÎN ANII DE CRIZĂ LA VALORI DE PÂNĂ LA CINCI ORI MAI MICI. Iar revenirea fluxurilor de bani care ar trebui să stimuleze creşterea economică este destul de lentă. Pentru perioada următoare, analiştii anticipează un val ascendent de investiţii, dar susţin că nu vom vedea prea curând intrări foarte consistente de capitaluri străine, ca înainte de izbucnirea crizei economice mondiale.

    Sumele aduse de investitorii străini în România au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei. Până la izbucnirea crizei financiare şi economice mondiale, investiţiile străine directe (ISD) au crescut în salturi, cele mai consistente fluxuri fiind înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică.

    Apoi, în 2009-2010, în timp ce economia se afunda în recesiune, au urmat căderi ale ISD-urilor, nivelul oscilând în jurul a 2 mld. euro, aproape de valoarea din 1998. Economia a revenit pe creştere în 2011, însă investitorii străini nu s-au grăbit să vină în România. 2012 a fost anul în care investiţiile străine directe nete au revenit pe creştere, urcând, surprinzător, pentru prima dată de la debutul crizei. Saltul a fost de 18,7%, la 2,14 mld. Iar anul trecut ISD-urile au ajuns la 2,7 mld. de euro, depăşind cu aproape 27% nivelul din 2012.

    IN PRIMUL SEMESTRU DIN 2014 INVESTIţIILE STRĂINE AU FOST DE DOAR 1,2 MLD. DE EURO, în scădere cu 10,3% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut. Investiţiile străine au reuşit totuşi să finanţeze integral deficitul de cont curent, care a ajuns la sfârşitul lunii iunie la 878 mil. euro. Volumul ISD-urilor reflectă atractivitatea mediului de afaceri autohton, dar şi percepţia investitorilor străini, care analizează toţi indicatorii, dar se uită în mod special la evoluţia economiei. Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de vedere al orientării pe ramuri economice.

    Dacă în schimb ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în perioada 2008-2012 în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR. Franţa s-a poziţionat pe locul al patrulea după procentul deţinut în soldul investiţiilor străine, ierarhia primelor patru clasate fiind neschimbată din anul 2009. Olanda avea în 2012 o pondere de 22,4% din soldul ISD, Austria 18,5%, Germania 11% şi Franţa 8,9%. Germania şi Franţa sunt pe podium şi în topul principalelor ţări partenere la export. Cumulat, ţările din top 10 au avut în perioada 2008-2012 o pondere de peste 80% în soldul total al investiţiilor străine. Creşterea soldului investiţiilor din cele 10 ţări în ultimii cinci ani a fost de 7 mld. euro. La finele anului 2012 soldul investiţiilor străine directe a ajuns la 59,1 mld. euro (cu 10 mld. euro peste 2008), din care 39,3 mld. euro au fost participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit, şi 19,9 mld. euro au fost credit net primit de la investitorii străini.

    În anii de criză scăderea investiţiilor străine a avut loc în contextul în care corporaţiile au adoptat o atitudine mult mai conservatoare în ceea ce priveşte creşterea prin achiziţii, focalizându-se într-o măsură mai mare pe prezervarea sau reducerea activităţilor pe care le au deja la nivel internaţional şi utilizarea excesului de lichidităţi în scopul scăderii gradului de îndatorare. În acest context, fluxurile limitate de capital au devenit extrem de selective în ce priveşte destinaţiile lor, situaţie care nu a avantajat România, mai ales din cauza unei infrastructuri subdezvoltate şi a unei forţe de muncă cu o calificare adecvată în scădere, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.

    Investiţiile productive din vestul ţării se lovesc deja de lipsa personalului disponibil, în timp ce investiţiile în estul ţării nu se fac din lipsă de variante de a traversa munţii, ceea ce ne face să asistăm mai degrabă la investiţii în zona serviciilor de IT şi telecomunicaţii, care nu au nevoie de foarte mult capital şi care nu sunt influenţate de lipsa infrastructurii rutiere. ”Din păcate, continuarea situaţiei actuale va duce la creşterea disparităţilor de dezvoltare între regiunile României în condiţiile în care ISD nu vor înregistra creşteri spectaculoase în anii următori. Merită subliniat faptul că, pe lângă lipsa de infrastructură, lipsa unei forţe de muncă cu o calificare adecvată superioară, dar şi medie, reprezintă un impediment în creştere în calea ISD„, susţine economistul-şef al BCR.

    Şi până acum distribuţia investiţiilor străine directe a fost inegală din punct de vedere geografic. În anul 2012, cea mai mare parte a banilor străinilor, adică 61%, a fost direcţionată către Bucureşti/Ilfov, valoarea ISD-urilor ajungând la aproape 36 mld. euro. Pe poziţia secundă s-a plasat zona Centru a ţării, cu 7,8% din totalul ISD (4,6 mld. euro), urmată îndeaproape de regiunea Vest.

    Cert este că nivelul ridicat la care au ajuns investiţiile în 2008 a fost ”excepţional„, după cum spune analistul economic Aurelian Dochia. El nu crede, însă, că se va repeta această situaţie. ”Încet-încet cred că investiţiile vor reuşi să revină la un nivel care pe termen mediu şi lung este de echilibru, de 3-4 mld. de euro anual. România este atractivă din punctul de vedere al costurilor cu forţa de muncă, dar infrastructura ridică probleme mari. Dacă nu există autostrăzi şi dacă obţinerea unor autorizaţii durează foarte mult, investitorii se gândesc de două ori şi pot să se şi răzgândească„, susţine Dochia.

    Scăderea investiţiilor străine directe în perioada de criză a fost generată atât de factori interni, de deteriorarea perspectivelor economice, cât şi de factori externi precum criza din zona euro. Structural, s-a observat o mutare a investiţiilor străine din domenii precum construcţiile şi tranzacţiile imobiliare în sectorul industrial şi cel energetic, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

  • Secretul fericirii? Renunţati pentru 99 de zile la Facebook!

    Dar credem, în acelaşi timp, în beneficiile moderaţiei”, spune Merijn Straathof, art director la Just. “Credem că experimentul ar putea oferi o mulţime de experienţe pozitive. Vom afla asta peste trei luni”, a adăugat el.

    În medie un user stă pe Facebook 17 minute pe zi. În cazul în care va accepta provocarea, el va câştiga 28 de ore de libertate.
    Userii par să nu încerce acelaşi antuziasm: “Prima zi a fost cea mai dură. Căutam, instinctiv, aplicaţia, pe care am şters-o.

    Dar încerc să fiu tare”, spune un ultilizator care a acceptat să încerce să renunţe la Facebook. Un altul vrea să lucreze mai mult, la muncă şi în sala de sport. 

    Facebook are 1,2 miliarde de useri.

  • PIB şi inteligenţă, nu harnaşamente!

    Înainte de orice, o să-i recomand cititoarei mele să îşi verifice tastatura computerului, care are tendinţa de a plasa virgule aiurea în text. Pe urmă o să spun că da, fundamental, sunt un pesimist, dar că eu consider acestea drept o calitate – destul de des necazurile m-au prins pregătit. Iar lipsa unei „cochilii”, a unei enclave sociale – doar o anumită zonă pe care o frecventez, doar un grup de amici – care să mă înconjoare cu iluzii şi nu cu realitate, plus minunata calitate de pieton, mi-au permis să văd mereu lucrurile mai clar.

    Dar sunt binevoitor şi caut, uite, motive care să îmi crească nivelul de fericire, aşa cum îmi recomandă cititoarea mea. Unde poţi căuta fericirea, dacă nu pe Google? Caut, aşadar, „România este pe primul loc” (fericirea mea are ambiţii modeste), iar motorul de căutare îmi răspunde „la creşterea volumului de vînzări din retail în martie” (?), la recomandări judiciare primite de la OLAF (parcă – parcă),  „la creştere economică în Europa” – zice premierul (procentele nu sunt totul în lumea asta, zic eu), „în lume la scumpirea litrului de benzină”, „în Europa la decesele cauzate de cancerul de col uterin”, „în topul ţărilor cu risc de sărăcie în rîndul copiilor”, „în Europa la apă poluată”, „la accidente mortale de circulaţie”. După două pagini de fericire gugălească zic că îmi ajunge şi renunţ să mai caut, aşa cum îmi propusesem, şi „Romînia este pe ultimul loc…”.

    Mă îndrept spre pagina colegilor de la Ziarul Financiar, care mă informează „Cum arată economia judeţului Mureş, unde fabricile care angajau mii de oameni au fost vândute la fier vechi sau transformate în hipermarketuri”, dar şi că „Fermierii pierd 100 milioane de euro pentru că jumătate din grâu va ajunge hrană pentru animale”. Nu prea merge nici aici, aşa că trec la agenţia Mediafax, care mă anunţă – şi asta chiar mă bucură – că Guvernul vrea să sporească cu 40% numărul IMM, până în 2020. Şi a pus la punct o strategie care ar trebui să creeze 200.000 de noi companii.

    Mulţumirea îmi piere brusc cînd citesc domeniile strategice, în ordinea importanţei – industria alimentară, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industriale.

    Industria alimentară ca industria alimentară, dar lohnul, din nou? Tăbăcirea pieilor? Harnaşamente? Ce produse farmaceutice? Dar o Vale a Siliciului n-ar fi mai bună? Întreb asta pentru că ceea ce s-ar putea asimila cunoscuţilor „softişti romîni” în dulcele limbaj de lemn guvernamental, adică „servicii în tehnologia informaţiei” se pierd undeva între „activităţi de editare muzicală” şi „arhitectură şi inginerie”. Şi cred că nişte funcţionari guvernamentali au mai bifat un punct pe lista de făcut nimic, fără să le pese şi fără să gândească. Harnaşamente, ha?

    Pentru ca ţara asta să depăşească clasamentele acelea nefericite de pe Google, iar în Mureş să crească înapoi fabicile, ar trebui ca în primul rând funcţionarii guvernamentali să facă treabă, ar trebui ca o bună parte din societate să iasă din bula de „je-m’en fichisme” în care s-a refugiat şi de unde priveşte superior; are nevoie de PIB, creativitate şi inteligenţă şi nu de un program guvernamental de sprijinit producţia de harnaşamente.

    Cred că nimeni nu a ştiut să arate lumea, cea reală, fără măşti, mai bine decât Pieter Bruegel cel Bătrân.