Tag: dolar

  • Dolarul s-a apreciat la maximul ultimelor nouă luni faţă de euro

    Moneda americană s-a apreciat faţă de 15 din 16 valute importante la nivel mondial, după ce guvernatorul Rezervei Federale din Dallas, Richard Fisher, a declarat cu o zi în urmă că oficialii băncii centrale a Statelor Unite au devenit mai înclinaţi spre o politică monetară mai agresivă, transmite Bloomberg.

    “Trebuie să rămânem aproape de dolar. Ucraina a revenit în centrul atenţiei, ca un factor care poate avea un impact negativ asupra creşterii economice. Economia americană este într-o stare mult mai bună, iar legătura istorică a dolarului cu perioadele de incertitudini şi riscuri este cunoscută, aşa că acolo se vor îndrepta investitorii”, a declarat Derak Halpenny, director pentru cercetarea pieţelor globale la Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ în Londra.

    Dolarul este în urcare cu 0,3%, la 1,3343 unităţi pentru un euro, după ce s-a apreciat în timpul tranzacţiilor la 1,3333 unităţi, cel mai ridicat nivel atins după 8 noiembrie 2013.

    Preşedintele Fed Dallas a arătat într-un interviu că vede o presiune sporită ca banca centrală să renunţe la politica monetară relaxată, care depreciază moneda, el considerând că membrii comitetului de politică monetară al instituţiei încep să ajungă la aceeaşi opinie.

    Dolarul este susţinut şi de cererea preşedintelui rus Vladimir Putin adresatã guvernului de la Moscova, pentru pregătirea unui răspuns la sancţiunile impuse de Statele Unite şi Europa. Putin nu a arătat niciun semn că ar da înapoi în privinţa Ucrainei, Rusia masând trupe la graniţa cu această ţară, în cea mai amplă manevră de acest tip de la retragerea forţelor armate din regiune, în luna mai.

    Dolarul s-a apreciat cu 1,9% în ultima lună, susţinut de temerile investitorilor că tensiunile politice şi sancţiunile impuse Rusiei vor afecta creşterea economică din Europa.

    Euro este în declin pentru a doua şedinţă consecutiv faţă de dolar, influenţat şi de scăderea comenzilor fabricilor germane cu 3,2% în iunie, faţă de luna mai, când a avut loc un declin de 1,6%. Analiştii anticipau o creştere a comenzilor de 0,9%.

    Un alt factor negativ este contracţia de 0,2% consemnată de economia Italiei în trimestrul al doilea, după un declin de 0,1% în primele trei luni ale anului.

  • Cursul BNR a coborât uşor, la 4,3870 lei/euro

     Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,2138 lei, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Cursul dolarului a coborât astfel cu 1,01 bani (0,31%) faţă de nivelul de vineri.

    Francul elveţian este cotat la 3,6097 lei, cu 0,2 bani peste cursul din şedinţa anterioară.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cu puţin timp înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,3855 – 4,3860 lei, uşor sub nivelurile înregistrate vineri la ora 16:30, de 4,3880 – 4,3910 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a coborât la 4,3916 lei/euro, un nou minim al ultimelor 10 luni

     Cursul leu/euro publicat marţi de BNR este cu 0,02 bani sub cotaţia de vineri. O paritate mai mică a fost publicată cel mai recent de BNR pe 30 iulie 2013, când euro a fost cotat la 4,3907 lei.

    Pe de altă parte, cursul anunţat de banca centrală pentru dolarul SUA a urcat cu 1,72 bani, respectiv 0,52%, la 3,2401 lei/dolar. Pentru francul elveţian, BNR a publicat o rată de schimb de 3,6017 lei/franc, faţă de 3,6077 în şedinţa anterioară.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a crescut la 4,3986 lei/euro şi se menţine aproape de minimul ultimelor 10 luni

     Pentru dolarul american, BNR a publicat vineri un curs de 3,2307 lei/dolar, în urcare cu 0,38 bani.

    Francul elveţian este cotat de banca centrală la 3,6038 lei/franc, în creştere cu 0,52 bani, după ce a atins miercuri cel mai redus nivel din ultimele şase luni şi jumătate.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    BNR a publicat joi un curs de 4,3934 lei/euro, un nou minim al ultimelor 10 luni. BNR nu a mai anunţat un curs mai redus decât cel de marţi începând din 30 iulie 2013, când rata de referinţă a fost de 4,3907 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a continuat să scadă şi a ajuns la 4,3934 lei/euro, un nou minim al ultimelor 10 luni

     BNR nu a mai anunţat un curs mai redus decât cel de marţi începând din 30 iulie 2013, când rata de referinţă a fost de 4,3907 lei/euro.

    Pentru dolarul SUA, banca centrală a publicat un curs de 3,2269 lei/dolar, în scădere cu 0,31 bani.

    Pe de altă parte, rata de referinţă pentru francul elveţian a crescut uşor, cu 0,3 bani, la 3,5986 lei/franc, după ce a atins miercuri cel mai redus nivel din ultimele şase luni şi jumătate.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a coborât la 4,4099 lei/euro, cel mai REDUS nivel din ultimele 10 luni

     Un curs mai redus faţă de cel anunţat vineri a fost publicat de BNR la 31 iulie 2013, când rata de referinţă a fost de 4,4048 lei/euro. Vineri, cursul de referinţă leu/euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, la 4,4164 unităţi.

    Pentru dolarul american, BNR a publicat luni un curs de referinţă de 3,2315 lei/dolar, în scădere cu 0,95 bani.

    Leul s-a întărit şi faţă de francul elveţian, cursul BNR coborând la 3,6111 lei, faţă de 3,6160 lei/franc vineri. Francul a ajuns astfel la cel mai scăzut nivel începând din 2 decembrie 2013, când cursul a fost de 3,6007 lei/franc.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leul ignoră tensiunile din Ucraina şi urcă la maximul ultimelor şase luni faţă de euro

    Leul revine pe radarele investitorilor pe fondul creş­terii economice consistente, estimată la 3-4% în primul trimestru, iar cursul de schimb a ajuns la un minim al ultimelor şase luni, în ciuda tensiunilor politice din regiune. BNR a publicat vineri un curs oficial de 4,4340 lei/euro, un nivel care nu mai fusese atins din noiembrie anul trecut.

    Aşteptările analiştilor sunt pozitive şi pentru perioada următoare.

    „Chiar dacă mişcarea agenţiei Moody’s (trecerea perspectivei ratingului suvern al României de la «negativ» la «stabil» – n.red.) nu a avut un impact major asupra pieţelor financiare, reevaluarea ratingului programată de S&P pe 16 mai ar putea fi mai interesantă. O modificare în sus a ratingului ar putea îmbunătăţi semnificativ apetitul investitorilor pentru active în lei“, consideră Anca Jelea, analist al Raiffeisen Bank.

    Aprecierea leului reduce povara clienţilor cu credite în valută şi ar putea domoli creşterea aşteptată a ratei infla­ţiei, după introducerea accizei suplimentare la carburanţi în luna aprilie, dar pe de altă parte are un impact negativ asupra exporturilor, care au fost principalul motor al avansului economiei cu 3,5% anul trecut.

    Leul a avut vineri una dintre cele mai bune şedinţe de tranzacţionare din ultimul an şi a consemnat un avans de doi bani faţă de euro. Aceasta înseam­nă circa jumătate din terenul câştigat de moneda naţională în ultimele două săptămâni, de aproape un procent.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • BNR a anunţat joi un curs de referinţă de 4,4684 lei/euro

     În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4762 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni.

    În acelaşi timp, rata de referinţă leu/dolar american a scăzut cu 1,07 bani, de la 3,2340 lei/dolar la 3,2233 lei/dolar.

    Paritatea leu/franc elveţian a coborât de la 3,6797 lei/franc la 3,6694 lei/franc.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschidere, băncile au cotat euro la 4,4650 – 4,4680 lei, uşor sub nivelul de miercuri seară, de 4,4685 – 4,4700 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR, la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni

     O rata de schimb superioară, de 4,4793 lei/euro, a fost afişată de BNR pe 24 martie.

    Banca centrală a publicat marţi un curs de referinţă de 4,4646 lei/euro.

    În acelaşi timp, rata de referinţă leu/dolar american a scăzut nesemnificativ, de la 3,2342 lei/dolar la 3,2340 lei/dolar.

    Paritatea leu/franc elveţian a crescut de la 3,6714 lei/franc la 3,6797 lei/franc.

    Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost schimbat pentru 4,4720 lei, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când băncile au cotat euro la 4,4680 – 4,4705 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a crescut la 4,4695 lei/euro

     În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4620 lei/euro.

    În acelaşi timp, rata de referinţă leu/dolar american a crescut de la 3,2130 lei/dolar la 3,2336 lei/dolar.

    Paritatea leu/franc elveţian a urcat de asemenea, de la 3,6677 lei/franc la 3,6768 lei/franc.

    În debut, euro a fost cotat la 4,4665 lei, uşor mai sus faţă de nivelul de vineri seară, când băncile au schimbat euro la 4,4615 – 4,4650 lei.

    În prima parte a sesiunii, cursul a variat uşor, în jurul nivelului de 4,47 lei/euro, iar volumele tranzacţionate au fost reduse.

    Valutele din regiune au consemnat, de asemenea, deprecieri în raport cu euro, investitorii fiind îngrijoraţi de violenţele din estul Ucrainei, care au dat naştere unui nou schimb tensionat de replici între Washington şi Moscova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro