BusinessMagazin

Tag: criza

  • Credit Suisse a înregistrat ieşiri de 69 de miliarde de dolari în timpul crizei din primul trimestru. Rezultatele scot la iveală amploarea sarcinii pe care UBS trebuie să şi-o asume după preluarea orchestrată de stat a creditorului vechi de 167 de ani

    Credit Suisse a înregistrat ieşiri în valoare de 61,2 miliarde de franci elveţieni (68,6 miliarde de dolari) în primul trimestru, deoarece clienţii au căutat să migreze din cadrul băncii, expunând amploarea sarcinii pe care o are de îndeplinit UBS după preluarea rivalului său elveţian, scrie Financial Times.

    Exodul clienţilor a reprezentat cea mai acută retragere înregistrată de banca elveţiană în ultima vreme, a declarat luni Credit Suisse, adăugând că în timp ce ieşirile s-au stabilizat, acestea nu s-au inversat.

    Unitatea emblematică de gestionare a averilor a Credit Suisse a pierdut 9% din active în primul trimestru, o scurgere care va reduce comisioanele pe care le generează şi „va genera probabil o pierdere substanţială în gestionarea averilor” în al doilea trimestru, a declarat Credit Suisse la publicarea rezultatelor pentru primul trimestru.

    Preluarea de către UBS, în valoare de 3,25 miliarde de dolari, reprezintă primul moment când două instituţii financiare de importanţă sistemică la nivel mondial sunt reunite, marcând cea mai importantă tranzacţie bancară de la criza financiară de acum 15 ani.

    În contextul actual, tranzacţia presupune riscuri uriaşe de integrare pentru UBS. Analiştii au precizat că ambele bănci ar putea pierde clienţi, în special pe cei bogaţi, care au conturi la ambii creditori şi care acum doresc să-şi minimizeze riscurile.

    „Magnitudinea pierderilor şi a ieşirilor este alarmantă”, a declarat luni Thomas Hallett, analist la Keefe, Bruyette & Woods.

    „Mai sunt multe de aşteptat. Pur şi simplu, chiar dacă UBS reuşeşte să elimine costuri de 8 miliarde de franci elveţieni până în 2027, traiectoria veniturilor este atât de afectată încât afacerea ar putea rămâne o povară pentru rezultatele operaţionale ale UBS, dacă nu se anunţă un plan de restructurare bine elaborat”.

    Credit Suisse a raportat o pierdere ajustată de 1,3 miliarde de franci elveţieni înainte de impozitare pentru acest trimestru. Banca a raportat un venit net de 12,4 miliarde de franci elveţieni pentru trimestrul în cauză, cifră susţinută de un câştig contabil de 15 miliarde de franci elveţieni provenit din controversata ştergere a unor deţinători de obligaţiuni Credit Suisse în cadrul operaţiunii de salvare.

    Deţinătorii de obligaţiuni de capital suplimentar de rangul unu – un instrument de datorie care poate fi convertit în acţiuni – care au fost afectaţi au intentat un proces împotriva autorităţii de reglementare bancară din Elveţia, Finma, din cauza acestei decizii. Este de aşteptat ca cererea în cauză să fie primul pas dintr-un lung şir de astfel de evenimente în următorii ani.

    Măsura a majorat temporar rata de capitaluri proprii de rang 1 (common equity tier one) a Credit Suisse – un indicator al rezistenţei sale financiare – de la 14,1% la 20,3%.

  • În România avem o criză de leadership în companii, avem experţi foarte buni, dar nu avem manageri de oameni

    Aproape toate companiile, în special cele româneşti, se plâng că se confruntă cu o criză de personal fără precedent, că nu au oameni, iar când au le este foarte greu să-i motiveze şi să-i reţină. Pandemia şi crizele cu care ne confruntăm în fiecare zi fac viaţa mult mai grea companiilor în domeniul resurselor umane. Discuţia despre lipsa de oameni nu este la nivel de blue collar, ci la nivel de middle şi top management. Deşi companiile au bani, au proiecte, nu au cu cine să facă toate aceste lucruri. În România avem o criză de leadership în companii, avem experţi foarte buni pe domeniile lor, dar nu avem manageri de oameni, de aceea lucrurile se mişcă foarte greu, spune Sorin Faur de la Academia de HR.

    Mai mult decât atât, leadershipul actual înseamnă cineva care să gestioneze atât partea de criză sau crizele care apar, cât şi partea de resurse umane, unde tensiunile sunt din ce în ce mai evidente şi mai puternice. Din lipsă de manageri cu ceva experienţă, companiile ajung să numească în poziţii de top şi să le dea responsabilitatea conducerii altor oameni unor angajaţi din zona de execuţie, din zona operaţională, care sunt foarte buni experţi pe domeniul lor, dar care nu au nicio legătură cu leadershipul şi cu conducerea altor oameni, şi de aceea, de multe ori, totul se sfârşeşte într-un dezastru – proiectele nu sunt livrate la timp, se pierd bani, angajaţii ajung să-şi urască şefii, iar companiile nu ştiu ce să facă.

    Leadershipul actual înseamnă cineva care să gestioneze atât partea de criză sau crizele care apar, cât şi partea de resurse umane, unde tensiunile sunt din ce în ce mai evidente şi mai puternice.

    Pentru a conduce oameni, pentru a-i face să îndepli­nească anumite sarcini, pentru a-i face să meargă înainte, să execute o strategie, îţi trebuie alte calităţi faţă de cele pe care cineva le are într-o poziţie de expert. Dacă eşti un bun inginer nu înseamnă automat că eşti şi un bun manager. Pe piaţa românească există percepţia greşită că cel care este numit manager şi care are în responsabilitate mai mulţi oameni trebuie să ştie tot ce ştie un expert, un om din echipa lui. Sorin Faur spune că un lider trebuie să ştie lucruri de bază, nu în detaliu, şi trebuie să obţină rezultate cu ajutorul oamenilor din echipă, care sunt mult mai buni în zona lor. Ce trebuie să ştie un lider este cum să-i motiveze pe cei din echipa lui pentru a realiza un lucru, spune Sorin Faur. Având o experienţă mai mare, multinaţionalele încearcă să găsească şi să pregătească din timp viitorii lideri, cei care trebuie să ocupe poziţii de management şi care trebuie să aibă ca obiectiv conducerea unor oameni. Companiile româneşti nu au această experienţă şi de cele mai multe ori se axează mai mult pe zona de expertiză decât pe zona de leadership.

    Mai mult decât atât, România nu are o expertiză în domeniul educaţiei de management, şcolile noastre focusându-se mai mult pe zona teoretică şi pe zona tehnică, spune Sorin Faur. Pe de altă parte, şi cei care au anumite calităţi de lideri devin dintr-o dată copleşiţi de problemele pe care le au, mai ales că pe lângă administrarea părţii operaţionale trebuie să se ocupe de administrarea psihologică a angajaţilor. Vrei nu vrei, trebuie să ai şi să oferi empatie, să-i asculţi pe oamenii tăi şi să încerci să-i înţelegi, menţionează Sorin Faur. Situaţia descrisă mai sus nu este nouă, companiile se confruntă tot timpul cu această problemă, dar pandemia şi criza cu care ne confruntăm a accentuat şi a scos mai mult în evidenţă  această problemă. Nu toate sarcinile, nu toţi oamenii pot fi înlocuiţi cu roboţi, cu aplicaţii, cu procese de automatizare. Companiile continuă să se bazeze pe oameni şi automat au nevoie de lideri care să conducă aceşti oameni. 

    cristian.hostiuc@zf.ro

  • Poate că oamenii simpli nu sunt educaţi financiar, dar cele mai mari falimente, prăbuşiri sunt făcute de oameni educaţi financiar

    La finalul lunii martie, într-un weekend, Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveţiei, a fost preluată de UBS, prima bancă, pentru a se evita o prăbuşire a întregului sistem financiar global. Acţionarii Credit Suisse şi-au pierdut banii, la fel ca şi deţinătorii unor serii de obli­gaţiuni Credit Suisse. Nu ştiu pe câtă lume interesează această tranzacţie şi ce s-a întâmplat acolo, dar poate fi văzută şi ca un semnal de alarmă în privinţa modului de administrare a banilor, în special a celor personali.

    În FT Weekend, 8-9 aprilie, cel mai cunoscut ziar de business din Europa,  a fost publicat un reportaj de la Adunarea Generală a Acţionarilor Credit Suisse. Sute şi mii de acţionari, în special mici, au protestat timp de câteva ore împotriva conducerii băncii, împotriva autorităţilor elveţiene şi împotriva presei, în special a Financial Times. Întotdeauna presa este pe lista celor vinovaţi când se produce o prăbuşire, pentru că din cauza presei se produce acel eveniment, nu din cauza managementului şi a autorităţilor de supraveghere. Aceste adunări generale ale acţionarilor sunt un fel de entertainment, unde acţionarii mici au prilejul să-şi facă auzită vocea în câteva secunde sau în câteva minute, cât are fiecare la dispoziţie.

    Acţionarii mari, cei care contează şi care aprobă deciziile conducerii executive, sunt prezenţi, dar nu se bagă. Aşa că acţionarii mici nu contează, deşi ei pierd cel mai mult. Până când nu s-a întâmplat, nimeni nu prea credea că este posibil ca a doua mare bancă a Elveţiei să se prăbuşească într-un weekend, ştergând practic o istorie de 167 de ani, timp în care banca a supravieţuit războaielor, crizelor, schimbărilor de regim etc. De secole, dar mai ales în ultimele decenii, băncile sunt promovate ca instituţii speciale super şi suprareglementate, iar dacă cineva se leagă de ele şi pune la îndoială modul cum sunt administrate şi supavegheate, este ca şi cum ar atenta la siguranţa naţională. Tocmai de aceea mulţi, în special depunătorii individuali, îşi încredinţează economiile acelor bănci, că ştiu ele ce să facă cu banii şi unde să-i investească.

    Mai mult decât atât, deponenţii sunt îndemnaţi să cumpere şi acţiuni ale bănci­lor, pentru că dacă ai siguranţa depunerilor la bancă, poţi să ai şi siguranţa investiţiei într-o acţiune, pentru că ar fi acelaşi lucru. Aceste propoziţii şi idei de marketing sunt în toate materialele de promovare. Problema este că băncile sunt cele mai vulnerabile la crize, la perioadele de panică, şi sunt cel mai expuse în lumea de astăzi. În perioadele de boom economic supravegherea este laxă pentru că nu se poate întâmpla nimic, iar lobby-urile bancare şi financiare sunt mult mai puternice decât semnele de întrebare care pot să apară. Dacă Credit Suisse s-ar fi rezumat la operaţiunile clasice, la atragerea de depozite şi acordarea de credite companiilor şi persoanelor fizice, şi acum ar fi fost în viaţă.

    În lumea modernă de astăzi, a capitalismului financiar, băncile se bazează mai mult pe operaţiunile financiare, de tranzacţionare pe diferite instrumente şi produse, care nu sunt altceva decât pariuri făcute pe anumite evenimente, respectiv creşterea sau scăderea dobânzilor, pariuri pe falimentul unor companii sau chiar state, pariuri pe creşterea sau scăderea valorii unor acţiuni. Traderii sunt adevăraţii Dumnezei ai acestor bănci, nu cei din conducere, care oricum, de la un anumit punct încolo, nu înţeleg ceea ce se întâmplă în propriile lor bănci. Problema este că atunci când traderii pierd, ei pierd cel mult bonusul, în timp ce acţionarii, în special cei mici, cărora li s-a spus că băncile sunt instituţii care nu pot să se prăbuşească, pierd cel mai mult. În 2007, o acţiune Credit Suisse valora pe piaţa bursieră 70 de euro, iar acum, când banca a fost preluată de UBS (care, apropo, nu voia să cumpere Credit Suisse), o acţiune mai valora 0,7 euro. Dacă un acţionar indivi­dual avea 1.000 de acţiuni, în 2007 acestea valorau 70.000 de euro, iar acum mai valorau numai 700 de euro.

    Acţionarii individuali şi-au pierdut economiile de-o viaţă. Acţionarii cei mai mari, care erau fondurile de investiţii globale, deşi au pierdut cel mai mult în valoare nominală, pot să compenseze aceste pierderi în portofoliile lor prin câştigurile din altă parte. Dar totuşi sunt nişte pierderi.  Deşi pare simplu, unul dintre cele mai grele lucruri este să-ţi administrezi banii, asta dacă îi ai. Dacă îi depui la bancă primeşti o dobândă, care este mică. Dacă îi investeşti în acţiuni sau în alte instrumente financiare mai sofisticate poţi să câştigi mai mult decât la bancă prin dividende şi, poate, prin creşterea valorii acţiunilor, dar poţi să şi pierzi. Nicio bancă, nicio companie, nicio acţiune nu este infailibilă.

    Autorităţile de reglementare şi de supraveghere nu pot să acopere toate evenimentele şi să anticipeze toate riscurile cu care toate aceste entităţi s-ar putea confrunta. Dacă vine o panică şi oamenii vor să-şi retragă banii, nicio bancă din lume nu are cum să reziste, oricât de puternică şi de bine capitalizată ar fi. La fel, nicio companie nu rezistă când apar crize, când sunt schimbări tehnologice, când pierde contactul cu realitatea, când managerii câştigă prea bine. După ce pieţele de capital s-au democratizat începând cu anii ’80, iar oricine poate cumpăra acţiuni, managerii acestor companii au devenit mai importanţi decât acţionarii. Iar managerii lucrează mai mult pentru bonusul lor decât pentru acţionari. Aşa că trebuie să aveţi grijă de banii voştri, mai mult decât au grijă cei care îi administrează. Tot timpul se spune că investiţiile trebuie făcute pe termen lung, că nu trebuie să te uiţi la scăderi care apar pe termen scurt şi că investiţiile în acţiuni sau în fonduri de investiţii aduc câştiguri mai mari decât dobânzile la bancă. Statistica arată că aşa este şi nu poate fi contrazisă. Ce te faci însă dacă ai avut ghinionul să ai acţiuni la Credit Suisse?

    Tot timpul se aduce în discuţie faptul că oamenii sunt needucaţi financiar şi că nu ştiu ce să facă cu banii lor. Poate că oamenii nu ştiu ce să facă cu banii lor, dar toate aceste evenimente şi crize sunt produse de oameni cu cea mai înaltă educaţie financiară. Nu poţi să spui că cei care au condus Credit Suisse nu au avut educaţie financiară, ci dimpotrivă.   ■

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Ţara europeană care ia măsuri pentru combaterea crizei severe de apă

    Guvernul italian a introdus un nou decret pentru combaterea crizei de apă cu care se confruntă ţara, incluzând desemnarea unui comisar naţional extraordinar care să supervizeze intervenţiile de urgenţă, potrivit Euractiv.

    Italia s-a confruntat frecvent cu perioade de secetă în lunile de vară.

     

  • Semnal mare de alarmă: Industria de IT a rămas fără bani şi bate la uşile arabilor. Criza de lichidităţi determină marii investitori din Silicon Valley să se orienteze către fondurile suverane din Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite

    Investitorii din Silicon Valley vizitează Orientul Mijlociu, încercând să stabilească legături pe termen lung cu fondurile suverane de investiţii în timpul celei mai grave crize de finanţare pentru firmele de capital de risc din ultimul deceniu, raportează Financial Times.

    Fonduri de capital de risc de top din domeniul tehnologiei, precum Andreessen Horowitz, Tiger Global şi IVP, au trimis echipe de directori în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar în ultimele săptămâni, potrivit unor persoane direct implicate în subiect.

    Aceste vizite au loc după ce finanţatorii lor tradiţionali din America de Nord şi Europa se confruntă cu o recesiune economică care i-a forţat să limiteze investiţiile private.

    La rândul lor, fondurile de capital de risc sunt încurajate să vină în regiune, în timp ce oficialii din Golf încearcă să îşi diversifice economia în afara petrolului, investind în sectoare tehnologice în vogă, cum ar fi inteligenţa artificială.

    Acest lucru a însemnat, de asemenea, că unele fonduri de capital de risc au revenit discret asupra deciziilor anterioare de a refuza contactul cu Arabia Saudită din cauza preocupărilor legate de situaţia drepturilor omului, în urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018.

    „Am venit la San Francisco în căutare de noi parteneriate în 2017. Acum toată lumea vine la [noi]”, a declarat Ibrahim Ajami, şeful departamentului Ventures de la Mubadala Capital, o ramură de 6 miliarde de dolari a fondului suveran de investiţii de 284 de miliarde de dolari din Abu Dhabi.

    Financial Times a intervievat mai multe fonduri de capital de risc din Silicon Valley care administrează zeci de miliarde de dolari, precum şi o serie de consilieri şi bancheri din regiune. Aceştia descriu posibilitatea unor noi legături între fondurile de risc din SUA şi banii din Orientul Mijlociu.

    Un grup de directori din Silicon Valley a primit o invitaţie personală din partea biroului lui Yasir al-Rumayyan, guvernatorul PIF, fondul suveran de investiţii saudit în valoare de 620 de miliarde de dolari, la Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite de luna trecută, care a avut loc la Jeddah.

    Printre participanţi s-a aflat şi cofondatorul Andreessen Horowitz, Ben Horowitz – a doua călătorie a acestuia în Arabia Saudită în mai puţin de şase luni. 

    Sanabil, braţul de risc al PIF, a dezvăluit recent parteneriatele sale cu aproape 40 de firme de risc din SUA, printre care Andreessen Horowitz, Coatue Management, Craft Ventures a lui David Sacks, Insight Partners şi 9Yards Capital, unde fostul cancelar britanic George Osborne este partener manager. Sumele investite în aceste firme nu au fost dezvăluite.

    Horowitz, a cărui firmă cu sediul în San Francisco a strâns anul trecut puţin peste 14 miliarde de dolari, a devenit un susţinător vocal al interesului saudit pentru inovaţia tehnologică.

    În octombrie, el a luat cuvântul la conferinţa Davos de la Riyadh şi a luat prânzul cu prinţesa Reema bint Bandar al-Saud, ambasadorul saudit în SUA. La o conferinţă organizată de PIF luna trecută la Miami, el a lăudat regatul ca fiind o „ţară de start-up-uri” şi l-a comparat pe prinţul său moştenitor, Mohammed bin Salman, cu un prolific fondator de companie.

    Cu un an în urmă, călătoriile lui Horowitz în Arabia Saudită ar fi fost o anomalie în rândul companiilor de capital de risc, dornice să evite situaţia morală dificilă în care se află statele cu un istoric slab în ceea ce priveşte drepturile omului. Acum, Golful, care s-a bucurat anul trecut de un câştig neaşteptat din afacerile cu petrol, este plin de investitori americani în start-up-uri, potrivit mai multor persoane care au vizitat zona în acest an.

    Dorinţa companiilor americane de a se alia cu investitorii arabi a generat un val sever de critici. Partenerul Founders Fund, Keith Rabois, care a declarat în 2018 că Silicon Valley a dat dovadă de ipocrizie pentru că a acceptat bani saudiţi, a spus: „Nu îmi schimb valorile şi principiile pentru că un mediu de finanţare este dificil”.

    Dar fondatorul Lead Edge, Mitchell Green, care a făcut investiţii de risc în Alibaba şi Uber, a declarat că şi-a petrecut ultimele săptămâni „construind relaţii pe termen lung” cu investitorii şi companiile din Golf. „Credem că va deveni o zonă din ce în ce mai importantă a lumii în următorul deceniu. Situaţia actuală ne aminteşte de faptul că şi în trecut am procedat la fel, când am mers în China pentru finanţări în 2003″.

    Pentru unii investitori, greutăţile financiare din prezent generează o dezbatere morală delicată. „Statele Unite cumpără petrol de la saudiţi, noi le vindem drone, unde tragem linia?”, a declarat un investitor de capital de risc, care a recunoscut că a trecut de la a nu accepta niciodată bani saudiţi la o mai mare deschidere faţă de aceştia, pe măsură ce strângerea de fonduri s-a epuizat.

    Pentru alţii, în special pentru cei care controlează fonduri mai mici şi care, prin urmare, au putut încă să apeleze la fondurile de pensii şi de dotare occidentale, problema este mai mult clară.

    „Sunt în Valley de 20 de ani şi sunt din ce în ce mai dezamăgit de modul în care ne comportăm”, a declarat un bancher senior care se ocupă de tranzacţii pentru firme de risc. „Dacă eşti cu adevărat bun în ceea ce faci, du-te în Norvegia [pentru a strânge fonduri]”.

  • Urmatoarea criza bancară mondială nu va semăna cu nimic ceea ce a văzut lumea în 2008. Dezastrul vine încet şi tăcut, fără ca nimeni să-l observe la timp

    În ultimele decenii, crizele financiare au avut tendinţa de a fi rapide şi violente. De obicei, acestea se învârt în jurul câtorva companii, bănci sau ţări şi adesea ating punctul culminant în timpul unui weekend, înainte de deschiderea pieţelor asiatice. Următoarea criză ar putea fi una total opusă de vechiul model, unde prăbuşirea vine încet şi fără semne evidente care să pună în alertă pieţele şi factorii de decizie, scrie The Wall Street Journal.

    În 1980 SUA este lovită de ceea este cunoscut ca şi criza S&L (savings and loans), al cărei început seamănă izbitor de mult cu ceea se întâmplă la nivel economic şi financiar în prezent.

    Pe scurt, Rezerva Federală a crescut brusc ratele dobânzilor pentru a combate inflaţia. Instituţiile financiare şi băncile s-au trezit blocate atunci între obligaţiunile care ajungeau la maturitate foarte târziu şi ratele dobânzilor care nu se mai opreau din crescut, afectând apetitul pentru credite şi capacitatea băncilor de a returna datoriile.

    Din 1980 până în 1994, aproximativ 3.000 de instituţii financiare şi bănci americane, majoritatea mici, au fost închise sau salvate.

    Din 2008 până în 2021, Fed a menţinut ratele dobânzilor aproape de zero. Băncile şi-au sporit deţinerile de obligaţiuni guvernamentale şi de obligaţiuni ipotecare garantate de guvernul federal în căutare de randament.

    Când ratele au început să crească brusc în 2022, valoarea de piaţă a acestor obligaţiuni s-a prăbuşit. Deşi aceste pierderi au fost deosebit de acute la SVB, aceasta nu a fost singura bancă care a pierdut bani.

    Profesorul de finanţe de la Universitatea Stanford, Amit Seru, a estimat recent că 11% dintre băncile americane, aproximativ 500 în total, au suferit pierderi procentuale mai mari pe activele lor din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor decât SVB.

    Cu toate acestea, în crizele din trecut, în cele din urmă, defaulturile au fost mai importante decât ratele dobânzilor.

    În anii 1980, împrumuturile imobiliare comerciale au fost lovite de recesiune, de construirea excesivă şi de prăbuşirea preţurilor la petrol şi gaze.

    Mexicul şi alte economii emergente au intrat în incapacitate de plată pentru împrumuturile acordate băncilor de tip money-center. În 2007-2009, creditele ipotecare şi instrumentele derivate aferente au dat fost cele care au eşuat.

    Situaţia creditelor pare mai puţin îngrijorătoare acum. S&P Global Ratings calculează că 86% din titlurile de valoare ale băncilor erau susţinute de autorităţile federale în al treilea trimestru din 2022, faţă de 71% în 2008 (restul sunt obligaţiuni corporative şi titluri garantate cu active).

    Acest lucru se datorează în parte răspunsului de politică fiscală şi monetară la pandemie. Rezerva Federală a reluat achiziţiile de obligaţiuni, iar Trezoreria a trimis stimulente mari şi ajutoare financiare direct în conturile bancare ale gospodăriilor.

    Ca urmare, depozitele au crescut. Raportul dintre împrumuturile bancare şi depozitele a ajuns minimul ultimilor 50 de ani de aproximativ 60% în septembrie 2021.

    Acest lucru nu a contat când ratele dobânzilor erau aproape de zero şi deponenţii nu aveau motive să caute alternative cu randament mai ridicat. Dar când Fed a ridicat ratele la 4% anul trecut, cei care economiseau au început să se mişte: depozitele s-au micşorat în ultimul an, impulsionate parţial de către Fed.

    Când Moody’s a retrogradat perspectivele de rating al sistemului bancar din SUA la începutul acestei luni, a avertizat că depozitele nu se află într-o zonă stabilă.

    Cu excepţia cazului în care asigurarea federală este extinsă la toate depozitele,  transformările sugerează că băncile mici şi mijlocii s-ar putea confrunta cu o perioadă prelungită de probleme şi presiuni asupra depozitelor, ceea ce le-ar putea forţa să limiteze creditarea.

    Ceea ce va veni nu va fi o criză în sensul obişnuit al cuvântului, dar la final rezultatul va fi acelaşi.

     

     

  • Din pustiul clădirilor de birouri ar putea veni următoarea criză sau mai degrabă o lungă perioadă dureroasă de reechilibrare pentru proprietarii de real estate comercial, pentru bănci şi investitori

    Prima lovitură a venit în pandemie, când birourile s-au închis şi oame­nii au rămas acasă să muncească. Apoi au explodat dobânzile, fă­când ca datoria tot mai grea să preseze dureros piaţa pe care o ţine închegată. O a treia lovitură a fost parată, dar totuşi fur­tuna bancară din SUA şi Elveţia a provocat teama că băncile vor restricţiona sau înăspri condiţiile de creditare, provocând şi mai mult chin în sectorul proprietăţilor comerciale din America şi Europa.

    Spaţiile de birouri sunt cea mai mare com­ponentă, şi cea mai vulnerabilă, a unei pieţe a proprietăţilor imobiliare comerciale pe care băncile şi investitorii o susţin cu credite şi alte forme de datorii de 1.500 de miliarde de euro doar în Europa, scrie Financial Times. Într-un an normal, sectorul este ţinut în mişcare cu datorii noi sau refinanţare de 310 mil­iarde de euro, potrivit Universităţii din Londra. În vremuri normale, Canary Wharf din capitala Marii Britanii, La Défense din Paris şi Bankenviertel din Frankfurt, marile cartiere financiare ale Europei, sunt dovezi semeţe şi strălucitoare ale progresului, suc­cesului şi bogăţiei.

    Impunătoare clădiri de birouri sunt împodobite cu firmele marilor bănci, de la unele venind chiar finanţarea con­strucţiei lor şi multe avându-şi sediile a­colo. Însă nu sunt vremuri normale şi au apă­rut primele semne că aceste clădiri se trans­formă din simbolul puterii bancare în poveri pentru bănci, dar şi pentru investitori. Încep să apară crăpăturile pe piaţa proprietăţilor co­mer­ciale europene, notează FT. În SUA, cră­pă­turile sunt mai vizibile. În februarie, înainte de furtuna bancară, un proprietar de birouri al PIMCO, cândva unul dintre cei mai mari ad­mi­nistratori de active din lume, a intrat în default pe o ipotecă cu dobândă ajustabilă pen­tru şapte clădiri de bi­rouri din California, New York şi New Jersey după ce ratele lunare au crescut odată cu dobânzile.

    Cei mai mulţi analişti nu cred în venirea unei crize, ci că se instalează o perioadă de ajustare dureroasă. Sau, după cum titrează CNBC, „vine o criză care s-ar putea să nu se întâmple niciodată“. Însă cu panica nu este de glumă.

    Brookfield, cel mai mare proprietar de spaţii de birouri din centrul Los Angelesului, a ales în aceeaşi lună defaultul pentru două clădiri în locul refinanţării datoriei. Clădiriile de birouri sunt pe jumătate goale, iar valoarea lor de prăbuşeşte, scrie CNN, care atrage aten­ţia că acesta este următorul pericol pentru bănci. Problema nu este una de sistem, deo­camdată, dar furtuna bancară a demonstrat cât de repede se poate instala panica pe pieţe şi mai ales printre clienţii băncilor.

    Silicon Valley Bank, cu afacerile concen­trate pe piaţa start-up-urilor, s-a prăbuşit din cauza retragerilor masive de depozite. Piaţa proprietăţilor imobiliare din SUA este de 20.000 de miliarde de dolari şi pare cea mai vulnerabilă dintre cele mari.

    Birourile au fost segmentul cu cea mai sla­bă evoluţie anul trecut – valoarea pro­prietă­ţilor s-a dus în jos cu aproape 6%, odată cu preţurile. Unii analişti apreciză că anul acesta scăderea pentru întregul sector va ajunge la 20-25% pe măsură ce economia americană încetineşte. Segmentul birourilor se va prăbuşi – minus 30%. Morgan Stanley estimează pentru retail şi birouri un declin de până la minus 40% de la punctul de vârf şi avertizează că riscul de default creşte, mai ales având în vedere că până la sfârşitul anu­lui 2025 ajung la scadenţă datorii de 1.500 de miliarde de dolari.

    „Riscurile la refinanţare sunt în faţă şi în centru pentru patronii de proprietăţi comer­ciale“, arată analiştii marii bănci de pe Wall Street. Problema pentru bănci este că ele sunt marii creditori ai sectorului. Goldman Sachs estimează că 55% din împrumuturile pentru birouri se regăsesc în portofoliile băncilor. Signature Bank, lăsată să se prăbuşească în această primăvară, avea al zecelea portofoliu de credite pentru proprietăţi comerciale ca mărime din SUA. First Republic, salvată în ultimul moment de o coaliţie de bănci mai mari, îl are pe al nouălea.

    Băncile sunt expuse la această piaţă şi în alt fel. Ele cumpără obligaţiuni legate de cre­ditele pentru proprietăţi comerciale şi garan­tate de guvern. Pe celălalt mal al Atlanticului, în Frankfurt, proprietarii sud-coreeni ai tur­nului cu 45 de etaje Trianon au angajat consi­lieri pentru restructurarea datoriei de 375 de milioane de dolari pentru care s-a pus gaj clă­di­rea. Cheung Kei, un investi­tori chinez, a scos la vânzare două blocuri din Canary Wharf pen­tru a-şi reduce datoriile, potrivit Bloomberg. 

    Blackstone, cel mai mare investitor în real estate comercial din lume, este în incapacitate de plată la un împrumut garantat cu o clădire de birouri din Finlanda, în timp ce credite garantate de Brookfield şi pentru care sunt puse gaj clădiri de apartamente din Germania au fost retrogradate de agenţia de rating Moody’s în martie. Întrebarea care-i roade pe investitori este dacă acestea sunt cazuri izolate de active cu probleme sau semnele unei crize la nivelul întregului sector, cum a fost cea din 2008-2009, cu puterea de a provoca daune semnificative băncilor. Că există vulnerabilităţi în creştere pe piaţă a avertizat şi BCE. Cei mai mulţi analişti nu cred în venirea unei crize, ci că se instalează o perioadă de ajustare dureroasă. Sau, după cum titrează CNBC, „vine o criză care s-ar putea să nu se întâmple niciodată“. Însă cu panica nu este de glumă.

     

  • Piaţa imobiliară din Suedia răsuflă uşurată: Scăderea preţurilor locuinţelor, declanşată de creşterea ratelor dobânzilor, s-ar putea atenua în 2023. Criza imobiliară a redus preţurile imobilelor cu aproximativ 15%

    Opinia proprietarilor de locuinţe suedezi cu privire la piaţa imobiliară s-a stabilizat, deoarece scăderea preţurilor declanşată de creşterea ratelor dobânzilor s-ar putea să se atenueze în 2023, relatează Bloomberg.

    Sentimentul a rămas în mare parte neschimbat timp de trei luni consecutive, semn că proprietarii sunt de părere că ce a fost mai rău a trecut, potrivit SEB AB. Indicatorul preţurilor locuinţelor al celei mai mari bănci suedeze s-a îmbunătăţit cu o unitate în aprilie, de la -9 la -8.

    Deşi proprietarii de locuinţe se aşteaptă în continuare la un anumit declin, viziunea lor s-a îmbunătăţit din august anul trecut, când indicatorul s-a prăbuşit la un minim record. Această scădere a coincis cu o criză imobiliară care a redus preţurile cu aproximativ 15%, într-unul dintre cele mai grave exemple de declin imobiliar la nivel mondial, ca urmare a creşterii inflaţiei şi a costurilor de împrumut.

    Se aşteaptă ca Riksbank din Suedia să majoreze în continuare ratele dobânzilor în această lună şi, în pofida unei oarecare stabilizări a datelor recente privind preţurile locuinţelor, SEB consideră că preţurile imobilelor ar putea scădea în continuare, ceea ce ar duce la o scădere totală de 20% faţă de vârful atins în februarie 2022.

    „Având în vedere turbulenţele continue pentru proprietarii de imobile, considerăm că presiunea asupra preţurilor ar putea scădea în viitor”, au declarat economiştii SEB Daniel Bergvall şi Marcus Widen.

  • Deşi pare de necrezut, inflaţia ne-a salvat în această criză

    Toată lumea se întreabă dacă suntem cu adevărat într-o criză, pentru că nu prea se vede, cel puţin la nivelul corporaţiilor, la nivelul marilor companii şi chiar la niveul întreprinderilor mari şi mijlocii.

    Unii încă îşi mai amintesc de criza anterioară (între timp pe piaţă au venit alte generaţii, care nu au simţit pe viu acea criză), care a lovit în dreapta şi în stanga.

    Creşterea cu 30% a cursului valutar leu/euro în câteva luni, respectiv de la 3,8 lei/euro până la 4,3 lei/euro de la finalul lui 2008 până la începutul lui 2009, dublarea cursului valutar al francului elveţian, cele două monede fiind cele mai folosite în acordarea de credite, în perioada de boom (70% din împrumuturi au fost atunci în valută) au ras practic valoarea în euro a salariilor şi au majorat semnificativ ratele bancare, pentru că la aceeaşi rată în euro trebuia să ai cu 30% mai mulţi lei, că să nu mai vorbim de situaţia cu francul elveţian.

    Confruntate cu o prăbuşire economică, de la o creştere economică de 8% în 2008 am trecut la o cădere economică de 7% în 2009, deci un minus de 15%, companiile au tăiat salariile în valoare nominală în lei cu 10-20-30-40 şi chiar 50%, plus că au dat oamenii afară. Cine rezistă bine, cine nu, nu! Această scădere nominală a salariului în lei, coroborată cu creşterea cursului valutar, a dus la o scădere reală a salariilor. Nu multă lume a putut să se descurce cu această lovitură. După firmele private a venit şi statul, care a tăiat salariile din sectorul bugetar cu 25% în 2010. Aşa că a fost jale peste tot, iar criza s-a văzut pe viu.

    Acum, totul este diferit, chiar total diferit, nu avem cădere economică, ci dimpotrivă, firmele nu dau oameni afară, ci dimpotrivă, fac eforturi să îi ţină majorând salariile. Cursul valutar leu/euro nu a crescut, ci chiar este foarte stabil, chiar prea stabil.

    Chiar dacă suntem cu războiul din Ucraina la graniţă, chiar dacă ne confruntăm cu o inflaţie puţin aşteptată, economia funcţionează. Companiile nu au majorat salariile la nivelul inflaţiei, dar totuşi a reuşit să acopere jumătate din creşterea preţurilor. Pe fondul stabilităţii cursului valutar leu/ euro salariile au crescut în euro.

    Chiar dacă dobânzile la lei au crescut de 5-6 ori în mai puţin de doi ani, lumea reuşeşte să îşi plătească ratele la bancă. La împrumuturile în lei rata creşte din dobândă, dar nu creşte principalul, ceea ce la un credit în valută se întâmplă şi cu principalul, şi cu rata.

    Acum 70% din împrumuturile acordate persoanelor fizice sunt în lei, ceea ce a facut ca România să stea mult mai bine în picioare.

    Deşi pare un paradox, inflaţia de acum a ajutat economia românească, a ajutat companiile, a ajutat statul, care a avut încasări mai mari la buget. Orice om dacă ar avea de ales între o tăiere nominală a salariilor cu 10% la o inflaţie de 4% versus o inflaţie de 16% şi o creştere salarială nominală de 4% ar alege varianta a doua.

    Bineînţeles că inflaţia scade puterea de cumpărare, dar câteodată ar putea să ajute pe toată lumea într-o perioadă de criză.

    Conform studiului CEO Survery 2023 realizat de firma de consulatanţă PwC, managerii companiilor din România au spus că printre măsurile de criză pe care trebuie să le adopte creşterea preţurilor, deci inflaţia, ocupă un loc important.

    Practic, creşterile de preţuri în această criză, inflaţia fiind în 2022 de 16%, iar în 2021 de 8%, au fost preluate de consumatori, chiar dacă s-au confruntat cu scăderea puterii de cumpărare. Fiecare şi-a ajustat consumul, dar practic majorările de preţuri au fost plătite.

    Într-un fel sau altul aş putea spune că această inflaţie, care a dat un respiro companiilor pentru că au putut majora preţurile, războiul din Ucraina, care din punct de vedere economic, militar, de securitate şi geopolitic este în favoarea noastră, şi nu în ultimul rând piaţa neagră, care a crescut în ultimii ani, au ţinut economia la suprafaţă şi chiar i-au dat un avânt. Pentru că salariile au crescut în valoarea nominală, chiar dacă nu au fost la nivelul inflaţiei, oamenii, consumatorii, românii sunt mai liniştiţi în această criză şi de aceea nu vedem proteste, nu vedem oameni în stradă, nu vedem o scădere economică.

    Bineînţeles că acceastă situaţie nu poate dura la nesfârşit, mai ales dacă inflaţia nu scade. 

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Au apărut marii câştigători care au făcut miliarde de pe urma crizei bancare din martie

    Fondurile de investiţii private au obţinut câştiguri de peste 7 miliarde de dolari. Aceasta au pariat împotriva acţiunilor băncilor în timpul crizei care a zguduit sectorul, titrează Financial Times.

    Câştigurile extraordinare au venit într-o lună sumbră pentru bănci, cu prăbuşirea Silicon Valley Bank şi vânzarea de urgenţă a Credit Suisse.

    Short sellerii au obţinut profituri totale estimate de aproximativ 1,3 miliarde de dolari din  pariurile împotriva SVB, potrivit Ortex. Alte câştiguri de 848 de milioane de dolari au venit din pariurile împotriva First Republic, ale cărei acţiuni au scăzut cu 89% în martie.

    Investitorii au câştigat 684 de milioane de dolari din shortarea Credit Suisse, deoarece o criză de încredere a băncii elveţiene a făcut ca acţiunile sale să scadă cu 71%. Profiturile din vânzarea în lipsă făcute sectorul bancar din SUA şi Europa au totalizat 7,2 miliarde de dolari.