BusinessMagazin

Tag: copil

  • Ce este de fapt KENDAMA, jucăria care a cucerit România

    Nu ştii ce este? Îţi spunem noi: o jucărie de îndemânare care are numeroase efecte benefice atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

    Condiţie de bază: joacă regulat! Şi neapărat învaţă regulile. Ţi le spunem noi mai jos!

    Ce este Kendama?

    Pentru cei care nu au încă Kendama pentru colecţia lor de activităţi de timp liber fun, trebuie să menţionăm că este mai mult decât un simplu joc, este un stil de viaţă şi provoacă „dependenţă”. De ce se spune asta?! Ei bine, pentru că, odată prins jocul, vei putea face oricâte trucuri cu Kendama, dacă îţi laşi îndemânarea şi imaginaţia să „zburde” (între 300 şi 50.000 de trickuri).

    Jucăria Kendama a apărut undeva prin secolele XVII-XVIII, iar jocul care a inspirat Kendama este originar din Franţa Bilboquet, joc a cărui denumire înseamnă textual „cupă şi bilă”.

    Cititi mai multe pe www.CSID.ro

  • Ce este, de fapt, KENDAMA, jucăria care a cucerit România

    Vrei să îţi scapi copilul de dependenţa de telefon? Atunci e cazul să afli de noua nebunie Kendama.

    Nu ştii ce este? Îţi spunem noi: o jucărie de îndemânare care are numeroase efecte benefice atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

    Condiţie de bază: joacă regulat! Şi neapărat învaţă regulile. Ţi le spunem noi mai jos!

    Ce este Kendama?

    Pentru cei care nu au încă Kendama pentru colecţia lor de activităţi de timp liber fun, trebuie să menţionăm că este mai mult decât un simplu joc, este un stil de viaţă şi provoacă „dependenţă”. De ce se spune asta?! Ei bine, pentru că, odată prins jocul, vei putea face oricâte trucuri cu Kendama, dacă îţi laşi îndemânarea şi imaginaţia să „zburde” (între 300 şi 50.000 de trickuri).

    Jucăria Kendama a apărut undeva prin secolele XVII-XVIII, iar jocul care a inspirat Kendama este originar din Franţa Bilboquet, joc a cărui denumire înseamnă textual „cupă şi bilă”.

    Cititi mai multe pe www.CSID.ro

  • Tehnologia care salvează vieţi

    ”Cel mai greu moment din viaţa unui medic nu este să îi spună unei mame că pentru copilul ei nu se poate face nimic. Cel mai greu este să îi spui că se poate, dar nu putem face noi“, spune Cătălin Cîrstoveanu, medic primar neonatologie şi şeful secţiei Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie, din Bucureşti. Secţia pe care o conduce a fost renovată şi inaugurată în 2013, în urma unei investiţii de 2,165 milioane de euro; din această sumă, Fundaţia Vodafone România a contribuit cu 1,4 milioane de euro. Contribuţia Asociaţiei Inima Copiilor a fost de 615.000 de euro, iar spitalul a contribuit cu fonduri de 150.000 de euro.

    ”în 2017 avem o prioritate specială, prin proiectul de la Constanţa“, a spus Florina Tănase, senior director legal and external affairs la Vodafone România şi membru în boardul Fundaţiei Vodafone România. Florina Tănase se referă la un proiect de reconstrucţie totală a secţiei de neonatologie din Spitalul Judeţean Constanţa, secţie care nu a fost renovată de 49 de ani, de la momentul construcţiei. ”Lucrăm de mai bine de un an la acest proiect, dar obţinerea avizelor este un proces de durată. Este vorba de o suprafaţă de 800 mp, cu saloane mici şi dotări care trebuie îmbunătăţite“, adaugă reprezentanta Fundaţiei Vodafone România. în această secţie a spitalului, care deserveşte mai multe judeţe din regiune, între care Constanţa, Tulcea şi Galaţi, se nasc anual circa 1.000 de copii. Iar mortalitatea infantilă în această regiune este de trei ori mai mare (12,8‰) decât media europeană (3,7‰); la nivelul întregii ţări, mortalitatea infantilă se plasează la 8,8‰.

    Florina Tănase estimează că în primăvara anului viitor ar putea fi încheiat acest proiect, cu o finanţare estimată în jurul a 1,3 milioane de euro, sumă necesară deopotrivă pentru renovare dar şi pentru echiparea secţiei cu echipamente moderne şi cu o soluţie de telemedicină. ”Am strâns până în acest moment 300.000 de euro prin intermediul a două ONG-uri partenere, iar noi vom dubla suma strânsă“, adaugă Florina Tănase.

    ”Tehnologia, de pildă prin telemedicină, poate schimba în bine viaţa a mulţi oameni. Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundaţiei Vodafone România este direcţionat către proiecte din domeniul sănătăţii, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiţie pentru fundaţie, alături de educaţie, servicii sociale şi voluntariat. Prin Connecting for Good, Fundaţia Vodafone România reuşeşte să folosească tehnologia pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor“, a declarat Ravinder Takkar, preşedinte şi CEO al Vodafone România, în cadrul conferinţei anuale Connecting for Good, care reuneşte cei mai importanţi parteneri ai fundaţiei, ONG-urile şi beneficiarii programelor sale.

    Fundaţia Vodafone România a anunţat cele şapte proiecte câştigătoare ale rundei de finanţare pentru programul Connecting for Good 2017, care vor primi fonduri în valoare totală de 600.000 de euro.

    Pentru finanţările din acest an, procesul de selecţie a început în toamna anului trecut, când circa 150 de proiecte s-au înscris în competiţie. Câştigătoarele ediţiei din acest an sunt ”Connecting for children with autism“ – Asociaţia Help Autism, ”Auzul, un dar. Nu-l ignora!“ – Asociaţia Smiling Faces România, ”Click SAVE for life!“ – Fundaţia de Sprijin Comunitar, ”Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România“ – Asociaţia Sprijin pentru Diabet, ”împreună pentru sănătate!“ – Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis, ”HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune“ – Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei şi ”Telefonul Vârstnicului“ – Fundaţia Principesa Margareta a României. Connecting for Good este un program strategic al Fundaţiei Vodafone România, prin intermediul acestuia fiind finanţate anual proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătăţii şi al educaţiei. în cadrul programului Connecting for Good, lansat în 2012, fundaţia a acordat finanţări totale de 3,5 milioane de euro pentru 48 proiecte având peste 30.000 de beneficiari finali. Mugurel Mărgărit Enescu, director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României, spune că proiectul ”Telefonul Vârstnicului“ a intrat în al treilea an de viaţă; în primul an a primit finanţare din partea Fundaţiei Vodafone România, iar în 2017 se numără, din nou, printre proiectele selectate pentru a primi finanţare. ”în România există 3,5 milioane de persoane cu vârste de peste 65 de ani. Conform previziunilor, până în 2050-2060 o treime din populaţia României va fi la vârsta a treia. Suntem total neadaptaţi la această situaţie, pentru că oamenii de peste 65 de ani nu au un statut în comunitate, în societate. 47% dintre ei declară că se simt singuri“, afirmă Mugurel Mărgărit Enescu.

    Un alt proiect finanţat de Fundaţia Vodafone România este dezvoltat de Asociaţia Sprijin pentru Diabet, care a dezvoltat un sistem inovator prin care conectează 90 de copii dependenţi de insulină, permanent, cu părinţii fiecăruia şi cu medicul care este responsabil de ei. ”Copiii dependenţi de insulină nu mănâncă pentru că le e foame, ci pentru că fac injecţia cu insulină. Un copil dependent de insulină nu doarme mai mult în vacanţă, ci se trezeşte în fiecare zi la ora 7, pentru că trebuie să facă insulina. Un copil dependent de insulină trebuie să facă mai multe injecţii pe zi, pentru a administra insulina, dar trebuie să suporte şi înţepăturile necesare pentru măsurarea glicemiei“, spune Mihaela Vlăiculescu, medic primar medicină internă şi diabet, director al Asociaţiei Sprijin pentru Diabet.

    Sistemul dezvoltat de asociaţie include aplicarea cutanată permanentă a unor device-uri pe mâna fiecărui diabetic. Acest device transmite prin intermediul unei aplicaţii, în timp real, informaţiile către smartwatch-urile părinţilor (doar pentru copilul fiecăruia) şi către ”tabloul de bord“ al medicului, care poate accesa aceste date de pe orice terminal conectat la internet. în caz de nevoie, sistemul transmite alerte – către părinţi şi copii. în România sunt 3.000 de copii dependenţi de insulină şi prognozele indică faptul că numărul lor se va dubla în următorii trei ani.

    în primul an de funcţionare a programului dezvoltat de Asociaţia Sprijin pentru Diabet, au fost incluşi în program 20 de copii, iar costurile au fost de 100.000 de euro – nu sunt decontate sau compensate nici smartwatch-urile şi nici consumabilele; acum, numărul copiilor din acest program a ajuns la 90. ”Dacă la început medicii din ţară nu au fost foarte interesaţi de acest program, acum avem cereri de la mai multe clinici din ţară. Mai mulţi părinţi ai copiilor din program s-au putut întoarce la muncă – un copil dependent de insulină nu este primit în grădiniţă, iar părinţii nu pot munci. Rezultatele acestui program se traduc în 0 zile de spitalizare, 0 come diabetice“, sumarizează Mihaela Vlăiculescu.

  • Jocul Kendama: ce este, de ce face bine la sănătatea copilului şi cum se joacă

    Vrei să îţi scapi copilul de dependenţa de telefon? Atunci e cazul să afli de noua nebunie Kendama.

    Nu ştii ce este? Îţi spunem noi: o jucărie de îndemânare care are numeroase efecte benefice atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

    Condiţie de bază: joacă regulat! Şi neapărat învaţă regulile. Ţi le spunem noi mai jos!

    Ce este Kendama?

    Pentru cei care nu au încă Kendama pentru colecţia lor de activităţi de timp liber fun, trebuie să menţionăm că este mai mult decât un simplu joc, este un stil de viaţă şi provoacă „dependenţă”. De ce se spune asta?! Ei bine, pentru că, odată prins jocul, vei putea face oricâte trucuri cu Kendama, dacă îţi laşi îndemânarea şi imaginaţia să „zburde” (între 300 şi 50.000 de trickuri).

    Jucăria Kendama a apărut undeva prin secolele XVII-XVIII, iar jocul care a inspirat Kendama este originar din Franţa Bilboquet, joc a cărui denumire înseamnă textual „cupă şi bilă”.

    Cititi mai multe pe www.CSID.ro

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • MOTIVUL pentru care peste 15% dintre români s-ar muta în acest oraş din ţară şi nu ar ezita nicio clipă să părăsească Bucureştiul

    Află despre ce oraş este vorba în articol.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX.

     

  • VIDEO PREMIERĂ la Eurovision. S-a întâmplat în DIRECT, la puţin timp după performanţa Ilincăi şi a lui Alex Florea. Spectatorii au rămas ÎNMĂRMURIŢI

    Reprezentanta Macedoniei în concursul muzical, Jana Burčeska, a avut parte de o surpriză colosală.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ŞI VEZI VIDEO PE MEDIAFAX.

     

  • S-a aflat motivul pentru care Ofiţerul SPP s-a sinucis în Bucureşti, în plină stradă. Familia este în stare de ŞOC

    Ofiţerul SPP care s-a împuşcat, miercuri, în zona Tineretului din Capitală, era căsătorit, avea un copil şi ar fi figurat în evidenţele medicale cu un anumit tip de depresie, cu toate că, acum şase luni, trecuse cu succes testul psihologic, au afirmat surse din sistemul de apărare, pentru MEDIAFAX..

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ŞI VEZI VIDEO PE MEDIAFAX.

     

  • O nouă limită, propusă pentru plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului. Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: Va opri o „industrie”

    „Este de fapt o înşelătorie a statului român, ceea ce sigur că nu putem să acceptăm. Beneficiarii în plată în luna martie – până la 1.233 lei, sunt 108.438 de beneficiari, deci cei mai mulţi. Între 1.234 – 3.400 lei sunt 39.700, între 3.400 – 5.000 lei sunt 5.478, între 5.000 – 10.000 sunt 3.504, iar peste 10.000 sunt 623. Cu această plafonare pe care o vom face nu vom afecta foarte multe persoane din România, dar în mod clar, cei care au bulbersat sistemul şi ne-au pus să plătim astfel de sume vor trebuie să se limiteze la ceea ce le permitem”, a spus Olguţa Vasilescu.

    Ea a arătat că după scoaterea plafonului de 3.400 de lei, cât era în 2016, sistemul s-a transformat într-un „haos”.

    „Anul trecut era 3.400 lei această sumă, după care s-a scos efectiv plafonul şi a devenit un haos generalizat. Să iei 35.000 euro timp de doi ani de zile de la statul român doar pentru că ai un copil în creştere este mult prea mult. Nu există aşa ceva în toată această lume. Am spus că se transformă într-o industrie pentru că, faţă de anul trecut unde până la jumătatea anului am plătit o sumă, aceeaşi sumă de bani am plătit-o acum în primele trei luni de zile”, a adăugat ministrul Muncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro