Tag: Carrefour

  • Razboiul mut din supermarketuri

    E o perioada cand supermarketurile se afla mai mult ca oricand sub lupa atenta a concurentei, care le studiaza orice miscare.

    Comerciantii isi pun la bataie tacticile de negociere pentru a obtine pretul pe care-l considera corect, iar odata cu uscarea cernelii pe contracte, anunturile invadeaza piata. Nu mai departe de saptamana trecuta, Mega Image, cea mai mare retea de supermarketuri de pe piata romaneasca, a preluat lantul La Fourmi de la fondul de investitii Global Finance, intr-o tranzactie de aproape 19 milioane de euro.

    Pretul este insa supus “ajustarilor contractuale”, cum a precizat grupul belgian Delhaize, cel ce opereaza supermarketurile Mega Image. Dupa ce la inceputul anului reteaua belgiana anuntase ca are in intentie sa deschida in medie doar 4-5 magazine pe an, acum si-a majorat brusc numarul de magazine de la 23 la 37, cu cele ale La Fourmi.

    “Am abordat proactiv La Fourmi, deoarece am considerat ca aceasta afacere e o buna oportunitate”, declara John Kyritsis, director general al Mega Image. Mega Image este prima retea de supermarketuri aparuta pe piata Capitalei, bazele afacerii fiind puse, in 1992, de investitori de origine libaneza, pentru ca ulterior sa fie preluata de Delhaize.

    Fondul elen de investitii Global Finance a intrat in afacerea La Fourmi in anul 2005, prin achizitia a 80% din compania care la acea data numara 11 supermarketuri. Ulterior, fondul a ajuns sa detina aproximativ 90% din operatorul La Fourmi si a extins reteaua cu trei unitati dupa ce a cumparat trei supermarketuri The Best.

    Cu cele 14 spatii ale sale, La Fourmi era inainte de preluare a doua retea de supermarketuri din Bucuresti ca marime, dupa Mega Image, iar vanzarile pentru anul trecut sunt estimate la circa 30 de milioane de euro.

    Din cele 37 de spatii pe care le controleaza acum Mega Image, doar trei sunt in afara Capitalei – doua la Constanta si unul la Ploiesti. Compania si-a consolidat astfel pozitia de lider detasat pe segmentul supermarketurilor in Capitala, mult inaintea unor concurenti ca Albinuta, Ethos, Primavara, Angst sau Cris-Tim. 2008 promite sa continue insa sirul anunturilor de achizitii.

    “Supermarketurile reprezinta cel mai dinamic domeniu in acest an”, declara pentru BUSINESS Magazin Jose Caller Celestino, director general al Carrefour Romania, care a preluat anul trecut reteaua de supermarketuri Artima. Carrefour va schimba numele magazinelor in Carrefour Express si le va reorganiza cu investitii de 6 milioane de euro.

    In ce priveste extinderea retelei, Caller spune ca “se vor intampla multe lucruri aici, dar nu vreau sa dam prea multi bani pe o operatiune, vreau sa crestem, dar sa fim si profitabili”. Segmentul supermarketurilor va mai oferi oportunitati vreme de cativa ani, apreciaza el; deocamdata insa, anul acesta are prioritate pentru companie segmentul de hipermarket, unde Carrefour trebuie sa mareasca ritmul extinderilor pentru a-si mentine pozitia de lider in functie de volumul vanzarilor, respectiv 866 de milioane de euro anul trecut.

    Un criteriu ce determina daca un spatiu este sau nu atractiv e dimensiunea: “ne intereseaza tot ce e suficient de mare”, afirma Caller, pentru care “prea mic” inseamna un spatiu de vanzare cu dimensiune mai mica de 700 de metri patrati. Pentru magazinele de proximitate, aflate in cartiere si cu suprafete mici de vanzare, francezii nu au deci niciun interes, “cel putin deocamdata”; castigurile sunt acum de partea magazinelor de dimensiuni mari (supermarketurile) si foarte mari (hipermarketurile).

    Preluarea La Fourmi de catre Mega Image era intr-o oarecare masura previzibila, macar din perspectiva vanzatorului, fondul Global Finance, care trebuia sa-si lichideze participatia la investitia in retail pana cel mai tarziu in toamna, conform unor surse din piata. Dintr-un unghi de vedere, vanzarea La Fourmi calca pe urmele tranzactiei prin care Artima a fost preluata de Carrefour.

    Pana saptamana trecuta, Artima era singura retea de supermarketuri ce a fost subiectul nu al uneia, ci a doua tranzactii, in cei cativa ani dintre vanzari crescandu-si valoarea de aproape trei ori. Carrefour a platit in urma cu cateva luni 55 de milioane de euro pentru cele 21 de supermarketuri pe care le-a luat de la Polish Enterprise Fund, fata de cele 17 milioane de euro platite de Enterprise Investors in 2005 (pentru 12 magazine insa).

    Pe reteta preluarii de magazine, dar mai degraba la bucata, mizeaza si reteaua de origine olandeza Spar, ce numara acum 14 magazine, dintre care cele trei din Alba Iulia functioneaza in spatii preluate de la reteaua Diskont.

    “Suntem in negocieri pentru preluarea spatiilor cu mai multe companii”, declara Rino Tizzanini, director general al retelei Spar din Romania. Faptul ca reteaua are acum doar 14 spatii nu confirma declaratiile lui Tizzanini, care spunea la inceputul anului trecut ca in 2007 vor fi deschise nu mai putin de 20 de magazine, dintre care 11 proiecte erau deja definitivate.

    “Depinde insa foarte mult de partea tehnica, in cazul spatiilor din constructii noi, care nu se incadreaza, de regula, in termenul de predare”, explica directorul Spar. Reteaua, intrata pe piata romaneasca de numai un an si jumatate, este singurul lant de magazine din Romania ce reuneste sub acelasi nume trei feluri distincte de magazin: de proximitate, super si hipermarket.

    Un interes (cel putin) la fel de viu pentru spatiile comerciale ale altor operatori manifesta si Billa, cea mai mare retea de supermarketuri din tara. Directorul general al retelei, Wolfgang Janisch, a declarat in repetate randuri ca este interesat de orice oportunitate de preluare, pentru un pret corect. Pretul corect pare a fi insa principalul punct de divergenta intre comerciantii ce au afaceri suficient de atractive pentru a fi curtati, dar suficient de stabile pentru ca vanzarea sa nu fi e singura alternativa.

    Reteaua Alcomsib din Sibiu, de pilda, ce opereaza in prezent sase supermarketuri, a fost curtata de posibili cumparatori, dar “n-am trecut la pasul doi, pentru ca n-am primit pana acum nicio oferta convingatoare”, sustine Ciprian Aldea, director de marketing al companiei. “Am primit oferte din partea retelelor internationale”, precizeaza el.

    Familia Aldea detine compania Redal, ce grupeaza, in afara de operatiunile supermarketurilor, si o afacere cu produse de panificatie si patiserie, precum si cateva cafenele. Pentru cele sase magazine, ale caror vanzari “au crescut anul trecut, dar nu in acelasi ritm cu cel al retelelor internationale care au spatii in Sibiu”, un impact pozitiv l-a avut numarul mare de turisti ce au vizitat anul trecut orasul, ce a avut statut de capitala europeana.

    Cu sediul central tot in Sibiu si tot in asteptarea pretului corect se afla si reteaua Trident, care a fost gandita inca din start pentru a fi vanduta, afirma reprezentantii companiei Trident Trans Tex, operatorul retelei. Infiintata in 2004, reteaua Trident are in prezent sase spatii de vanzare cu suprafete cuprinse intre 2.000 si 5.000 de metri patrati, iar pana la finalul acestui an vrea sa deschida inca patru.

    Ion Soloman, fondatorul retelei de supermarketuri Ethos, spune “un nu ferm vanzarii cel putin pentru doi ani”. Motivul tine de faptul ca in urmatorii doi ani mai vrea sa deschida magazine (“mai cu seama in orasele de dimensiuni mici, care sunt inca neatractive pentru marile retele”) si sa-si extinda gama de produse proprii Ethos. Reteaua numara acum 16 magazine, din care 12 in Bucuresti, si se va mari anul acesta cu inca patru, toate in afara Capitalei, investitia totala fiind de peste patru milioane de euro.

    Soloman adauga ca spre deosebire de alti comercianti romani, ce aveau de ales intre riscul falimentului si vanzare, nu s-a simtit presat sa renunte la afacere, care ii ofera acum siguranta supravietuirii pe piata. Anul trecut, compania a ajuns la vanzari de aproape 23 de milioane de euro, in crestere cu 70% fata de 2006, iar previziunile pentru anul in curs se refera la 32 de milioane de euro.

    Pe lista de posibile achizitii se plaseaza la loc de cinste si reteaua de supermarketuri Primavara, ce are o suprafata totala de vanzare de aproape 12.500 de metri patrati. Compania fondata de omul de afaceri Ion Avram a avut anul trecut vanzari de 35 de milioane de euro, iar declaratiile oficiale sustin ca reteaua nu e de vanzare. Declaratiile raman in picioare pana la proba contrara, insa un pret bun pentru Primavara ar putea schimba lucrurile, mai ales ca reteaua de supermarketuri este doar o divizie din afacerile detinute de antreprenorul roman, alaturi de restaurante si de o fabrica de paine.

    Recent, Ion Avram s-a lansat si in dezvoltarea de proiecte imobiliare in segmentul rezidential, iar nevoia de fonduri pentru ele s-ar putea dovedi cel mai bun imbold. In categoria supermarketurilor de cartier joaca si retele ca Angst sau Cris-Tim. O retea puternica se poate dovedi pentru un producator ce a mizat pe dezvoltarea propriilor magazine un veritabil as din maneca, pentru ca asigura piata de desfacere, in conditiile in care conditiiile impuse de marile retele de magazine sunt pentru furnizori tot mai impovaratoare.

    Acesta a fost si argumentul de la baza dezvoltarii lantului Angst, care vinde in propriile magazine cam jumatate din productia de mezeluri a fabricilor grupului. Angst a vandut anul trecut de 60 de milioane de euro, fata de 50 de milioane de euro in 2006. Angst nu pare deloc dispus la vanzare – desi a primit oferte de preluare, “e putin probabil ca vreuna sa primeasca raspuns pozitiv”, afirma Stefan Padure, vicepresedinte al companiei, care este detinuta in proportie de 80% de un investitor elvetian.

    Divizia de retail ofera companiei avantajul de a-si vinde produsele in propriile conditii. Ceea ce nu-i putin, avand in vedere ca la masa negocierilor, retelele internationale pun presiune pe pret si isi stabilesc intotdeauna propriile conditii de expunere pe rafturi.

  • De ce sunt putine alimente ecologice

    Dumitru Argeseanu are la Dragasani o ferma cu 4.000 de gaini care fac un milion de oua ecologice pe an. A inceput constructia ei in 2002 – in cadrul unui proiect cu Banca Mondiala – iar in 2004 „a iesit primul ou ecologic din ferma“, spune Argeseanu.

    Adapostul interior de 1.000 de metri patrati al fermei, plus spatiul de pasunat de 16.000 de metri patrati l-au costat pe directorul Cortina Bioprod in jur de 150.000- 200.000 de euro, potrivit afirmatiilor sale. Intr- o ferma conventionala, un asemenea spatiu permite cresterea unui numar de 30.000 de gaini, pentru ca sunt tinute in baterii metalice, dar „in sistem ecologic dezvoltarea se face pe orizontala, nu pe verticala“, spune Argeseanu.

    Cum cererea creeaza oferta, fermierul valcean a prins gustul afacerilor ecologice si intentioneaza sa se extinda. „Terenul achizitionat imi da posibilitatea sa cresc pana la 15.000 de gaini, cate sper sa am peste doi ani“, afirma el.

    Si chiar si asa, tot nu va reusi sa produca atat cat cere piata. „Ca sa satisfac piata din Romania ar trebui sa am cam 30.000 de gaini“, estimeaza fermierul. De anul acesta, vrea ca 80% din furajele pentru hrana pasarilor sa le produca prin forte proprii.

    A luat in arenda 100 de hectare de teren pe care urmeaza sa-l cultive. „Furajele nu trebuie sa contina substante chimice de sinteza, substante proteice de origine animala, conservanti sau coloranti sintetici si nici organisme modificate genetic“, explica Argeseanu, precizand ca toate cele 4.000 de gaini pe care le creste acum mananca intr-un an de aproape 60.000 de euro.

    Ouale ecologice produse in ferma din Dragasani nu se gasesc decat pe piata interna, in retelele Carrefour, Selgros, Artima sau Gima, „pentru ca productia este prea mica sa fac si export“.

    Argeseanu e convins ca in doi ani isi va tripla afacerea, de la nivelul actual cu vanzari anuale de 120.000 de euro. Are optimismul lui acoperire?

    Afacerile cu produse ecologice de pe piata romaneasca, desi cresc de la an la an cu circa 15-20%, marcheaza totusi volume foarte mici comparativ cu ceea ce se intampla in Germania, Ungaria sau Polonia.

    „In jur de 3% din totalul pietei alimentelor din Germania sunt produse ecologice. Noi suntem sub 1%“, estimeaza Radu Panait, managerul companiei Natura Land, distribuitor si importator de produse ecologice.

    Situatia culturilor ecologice in Romania

    In plus, stam bine la productie si rau la consum, fiindca producem indeosebi pentru pietele europene si foarte putin pentru piata interna, care este alimentata si de produse ecologice din import. Vanzarile pe pietele externe se ridica la aproximativ 50 de milioane de euro, din care cea mai mare parte reprezinta materie prima, potrivit informatiilor furnizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

    In schimb, in magazinele din tara se vand produse ecologice autohtone in valoare de numai 4-5 milioane de euro.

    „Circa 95% din productia vegetala, inclusiv miere de albine, si 80% din cea de provenienta animaliera – lapte si derivate – pleaca la export, in principal in UE“, afirma Costin Lianu, directorul Directiei generale de promovare a exporturilor din cadrul ministerului.

    „Produsele cultivate sau fabricate fara nici un gram de substante chimice nu prea sunt cautate de consumatorul roman, pentru ca nu sunt cunoscute. E drept ca a fost creata sigla AE care identifica un produs ecologic la raft. Dar de unde sa stie consumatorul de aceasta sigla, daca ea nu e promovata deloc?“, spune Radu Panait, directorul unei alte firme de produse ecologice, Natura Land.

    Un alt motiv ar fi pretul, care il depaseste cu cel putin 30% pe cel al produselor conventionale. Panait se incumeta totusi sa anticipeze o dublare sau chiar o triplare a pietei in urmatorii doi-trei ani, pe masura cresterii puterii de cumparare si a popularitatii capatate de stilul de viata sanatos.

    Romania are o suprafata de circa 143.000 de hectare certificate ca putand fi cultivate cu produse ecologice. Desi suprafat a de teren cultivata in sistem ecologic este de opt ori mai mare decat in urma cu sapte ani, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, cifra reprezinta la ora actuala mai putin de 1% (0,94%) din suprafata agricola a Romaniei, de 14,82 milioane de hectare, fata de 3,7% la nivelul Uniunii Europene.

  • Seful Carrefour: Obiectivul Tex – 60% din vanzarile de textile

    In prezent vanzarile acestei marci, prezenta deja pe rafturile magazinelor Carrefour dar in gama restransa, sunt mici, conform aprecierilor lui Caller.

    Anul trecut, Carrefour Romania a realizat, prin cele 11 hipermarketuri, vanzari de 866 de milioane de euro, in crestere cu 42,2% fata de 2006.

  • Cum se face business dupa Carrefour

    Atunci cand Carrefour inca nici nu avea aici un sediu, in 1999, Nicolae Danciu lucra deja la planurile retelei franceze pentru Romania. Era la acea vreme unul dintre primii doi angajati romani, alaturi de asistenta directorului general, François Oliver, cel ce a condus primul lant de hipermarketuri de pe piata vreme de sapte ani.

    Dupa opt ani, Danciu parasea functia de director de dezvoltare a retelei Carrefour Romania ca sa infiinteze o noua companie, impreuna cu cativa parteneri: Omilos Group. Aceasta se ocupa de managementul pentru dezvoltarea a doua centre comerciale, care ar urma sa se deschida pana la finalul lui 2008.

    Era Shopping Park Iasi, care se vrea cel mai mare centru comercial din Moldova, si Era Shopping Oradea ar urma sa necesite investitii de 220 de milioane de euro in numai doi ani.

    Pentru finantare, „mare parte din fonduri vor fi asigurate prin contractarea unor credite sindicalizate, cel pentru Iasi fiind deja in derulare, in timp ce pentru Oradea suntem pe ultima suta de metri inainte de semnare“, declara Danciu, adaugand ca pentru creditele destinate celor doua complexuri, Omilos Group lucreaza cu „un mix de banci straine si romanesti“.

    Ambele proiecte se constituie in garantii pentru credite, iar volumul investitiilor pentru Oradea si Iasi este proportional cu dimensiunea fiecarui proiect: cam doua treimi din suma revin complexului din orasul moldovean.

    Dupa ce si-a luat licenta in Biologie la Universitatea din Cluj si in 1984 si la Bucures ti, Danciu a lucrat sapte ani in cercetare agricola la Statiunea de Cercetari Agricole din Turda. A infiintat apoi o firma de comert impreuna cu doi parteneri, dintre care un francez.

    A renuntat la firma in momentul angajarii la Carrefour.

    Pentru a obtine postul de category manager in departamentul de achizitii de produse proaspete al retelei franceze, a dat un interviu cu François Oliver si a urmat un stagiu de trei luni in Franta, la inceputul lui 1999.

    „Cunosteam la acea vreme multi producatori de pe piata romaneasca, pentru ca am lucrat aproape 15 ani in domeniu“, spune fostul angajat al Carrefour. In privinta despartirii de Carrefour, Nicolae Danciu spune ca voia sa se implice intr-un proiect in care sa fie si actionar.

    Despartirea s-a produs in termeni amiabili; a pastrat legaturi stranse cu retailerul francez, care are contractate spatii atat in proiectul de la Iasi, cat si in cel de la Oradea. „Carrefour este o ancora buna, pentru ca asigura un trafic mare de clienti“, considera Danciu, care marturiseste ca nu a avut discutii cu niciun alt operator de hipermarket.

    Reteta consacrata si in alte centre comerciale aduce, alaturi de hipermarketul francez, si magazinele Bricostore si Media Galaxy.

    Un mix bun de parteneri si chiriasi poate face diferenta intr-o piata in care presiunea concurentei se anunta apriga; potrivit unor estimari recente, exista la ora actuala circa 100 de proiecte comerciale pe piata, numarul total de magazine pe care le-ar putea gazdui in urmatorii ani putand sa ajunga la 10.000.

    Omilos Group asigura managementul pentru doua firme – Ernest Holding si Omilos – care sunt titularii proiectelor de la Iasi si, respectiv, Oradea. Ernest Holding si Omilos Oradea sunt firme inregistrate in Cipru, detinute de persoane fizice romane (Danciu si partenerii sai) si un fond de investit ii englez ce nu mai are alte participat ii pe piata romaneasca.

    In acest an, echipa pe care o conduce Danciu ar urma sa creasca de la 12 oameni, cat are acum (din care cinci sunt parteneri ce ocupa functii in top management), pana la 25-30.

    Recrutarea insa e dificila, mai ales intr-o firma in care majoritatea serviciilor sunt externalizate – de la serviciile de proiectare (Chapman Taylor, companie de arhitectura specializata in centre comerciale, si Atelier 3, un birou de arhitectura ce se ocupa cu adaptarea proiectelor) si constructii si pana la vanzarea si inchirierea spatiilor (compania de real estate Eurisko, recent preluata de CB Richard Ellis).

    Danciu marturiseste ca munceste mai mult decat la Carrefour, pentru ca in afacerea pe care o coordoneaza joaca mai multe roluri deodata – in grija echipei sale cade grija contractelor de inchiriere, sub- inchiriere, a relatiilor cu bancile si cu subcontractorii.

    Modelul unei asemenea afaceri, in care o mana de oameni se ocupa de proiecte cu investitii de 220 de milioane de euro, este un experiment pe piata romaneasca.

    Nicolae Danciu, care acum are 49 de ani, spune ca intreaga sa cariera s-a desfasurat in cicluri de sapte-opt ani si nu exclude sa paraseasca (poate chiar mai repede) si zona de dezvoltare a proiectelor comerciale, atata vreme cat apar la orizont alte idei de afaceri.

    Pentru moment insa, operarea si exploatarea celor doua proiecte se contureaza ca o optiune preferabila vanzarii: „Nu am avut negocieri de vanzare pana acum, poate si pentru ca nu suntem interesati, cel putin deocamdata, sa vindem“.

  • Carrefour: Avem un catalog special pentru Valentine’s Day

    Reteaua Carrefour, ce are acum 11 magazine, a inregistrat anul trecut vanzari (incluzand TVA) ce au ajuns la 866 milioane de euro, fata de circa 609 milioane de euro in 2006.

  • Carrefour la Sibiu

    Noul magazin va fi plasat intr-un centru comercial cu o suprafata de aproximativ 80.000 mp, pozitionat in sudul orasului, pe DN1 in cadrul centrului comercial deja existent, European Retail Park Sibiu.

    Complexul comercial are in prezent un spatiu de inchiriere de aproximativ 50.000 mp iar cu noul hypermarket Carrefour si extinderea galeriei comerciale, va ajunge in total la aproximativ 80.000 mp.

    Grupul francez a inregistrat anul trecut vanzari de 866 milioane de euro pe piata romaneasca, unde opereaza o retea de 11 magazine. Cresterea fata de anul anterior este de 54,5%, la o rata de schimb constanta, si vine pe fondul extinderii retailerului cu 4 unitati in perioada mentionata.

  • Preluarea Artima de catre Carrefour, avizata de Consiliul Concurentei

    Grupul francez a preluat Artima intr-o tranzactie de 55 de milioane de euro, miscare ce marcheaza mai multe premiere: intrarea francezilor pe segmentul de supermarket, prima achizitie a unei retele de catre un retailer strain si prima tranzactie de portofoliu.

    Reteaua Artima este formata in prezent din 21 de supermarket-uri plasate in special in vestul tarii, cu o suprafata de vanzare totala de 21.000 mp. Compania a realizat in 2006 vanzari de 89,25 milioane de euro, iar in 2007 o cifra de afaceri de 122,4 milioane de euro.

    In 2007, Carrefour Romania, ce opereaza acum o retea cu 11 hipermarketuri, a realizat o cifra de afaceri de 866 de milioane de euro, cu 42,2% mai mult fata de 2006.

  • Creatorul Univers’all iese din afaceri

    Intrebati de ce nu vand, multi oameni de afaceri argumenteaza ca le-ar lipsi adrenalina din viata de business. Altii prefera, dimpotriva, sa vanda pentru ca afacerea pe care au crescut-o, si de care cei mai multi se declara la fel de atasati ca si de propriul copil, ar putea inflori mai frumos sub conducerea altora.

    Mai dur este insa esecul. "Insuccesul Univers’all n-a fost deloc o experienta placuta si a lasat urme adanci", declara pentru BUSINESS Magazin Razvan Petrovici, omul de afaceri ce a controlat lantul de supermarketuri Univers’all. Acesta este de fapt principalul argument, alaturi de "cateva probleme de familie", pentru care omul de afaceri isi inchide acum si ultimele conturi cu zona de business din Romania. Afacerile conexe celei cu supermarketuri –francize sau investitii in domeniul imobiliar – i-au asigurat pana acum nu numai un loc in peisajul romaneasc al afacerilor, ci si o "aterizare" sigura, dupa ce Univers’all s-a prabusit in toamna lui 2006.

    La vremea la care stirea despre declinul Univers’all ajunsese deja publica, Petrovici se arata mai degraba amarat, insa deloc demoralizat; dimpotriva, "cocea" la rece cateva idei noi, tot in retail, zona care i se parea cea mai atractiva. Dupa un an si mai bine, planurile s-au schimbat radical, iar acum spera doar sa incheie „toate exiturile” din participatiile pe care le mai are pe piata romaneasca.

    Mai presus de orice, vrea sa vada incheiata povestea lichidarii Univers’all, care este blocat in stare de insolventa si trece acum prin proceduri greoaie. Din cele 14 spatii pe care le avea reteaua de supermarketuri, "mai avem de valorificat inca trei spatii", spune Petrovici – magazinele din Sfantu Gheorghe, Sighisoara si Timisoara. Chiar daca cel din urma nu este un spatiu in proprietatea Univers’all, "am incheiat un contract de inchiriere si nu am vandut drepturile". Cu toate acestea, acolo functioneaza acum un alt magazin (al retelei Spar) "si acest lucru trebuie clarificat, la fel ca si altele".

    Vanzarea spatiilor sau a contractelor de inchiriere pentru cele trei spatii a fost blocata de declansarea de catre creditori a procedurii de insolventa in luna mai a anului trecut, pentru ca altminteri procesul s-ar fi incheiat deja, spune Petrovici. El argumenteaza prin faptul ca toate celelalte spatii (11 supermarketuri si patru magazine de dimensiuni mai mici, sub marca Uni’all) au fost preluate de alte retele in numai cinci luni.
    Procedurile ar putea dura, in varianta optimista, inca sase luni sau, in scenariu pesimist – trei-patru ani, "daca nu sunt sustinut". Sustinerea ar insemna, in opinia lui Petrovici, un consens al tuturor partilor implicate – intre care adunarea generala a actionarilor, adunarea creditorilor si judecatorul sindic – asupra solutiilor pe care le ofera reprezentantii Univers’all.

    Deocamdata se poarta discutii si pe marginea sumei totale a datoriilor, despre care Petrovici spune ca se invart in jurul a 7 milioane de euro, dar ca exista voci care sustin ca aceasta valoare este fie mai mare, fie mai mica. "Totul ar putea fi rezolvat insa foarte simplu, pentru ca valoarea comerciala a companiei era mult mai mare la vremea intrarii in insolventa. Asta a fost si intentia: sa oprim cresterea datoriilor inainte de a ajunge la o suma prea mare", sustine Petrovici. Cauza principala a complicatiilor este, dupa el, faptul ca datoriile sunt foarte fragmentate: nu exista un creditor majoritar – "cel mai mare are cam 3-4% din masa credala". Fara a spune in mod direct, omul de afaceri lasa de inteles ca tocmai aceste tergiversari si complicatii in clarificarea situatiei creata de Univers’all il determina sa reduca acum "cat se poate de mult si cat se poate de repede toate operatiunile de pe piata romaneasca".

    Din acelasi motiv, si-a redus si participatiile pe piata imobiliara, sustine el, fara a da insa niciun detaliu. Este convins ca renuntarea la plasamente imobiliare a fost o decizie inspirata, pentru ca "am presimtit tavalugul ce va sa vina. Regresul din ultimele doua luni este doar inceputul". Totusi, analistii din piata imobiliara contrazic perceptia lui Petrovici, sustinand ca 2008 este pur si simplu un an al stabilizarii, in sensul domolirii cresterii de preturi. Un studiu Colliers arata, spre exemplu, ca pentru apartamentele in ansambluri rezidentiale noi preturile vor creste in acest an intr-un ritm de circa 15% fata de 2007, cand s-a inregistrat o medie de 1.500 de euro/mp.

    Petrovici nu a dorit nici sa faca o estimare a averii pe care o detine, spunand doar ca "nu sunt nici un om bogat, dar nici sarac". Dar in conturile sale intra si banii rezultati din retragerea din investitiile pe care grupul GFS, umbrela afacerilor sale, le avea pe piata de francize. Prin compania Etap, grupul GFS a operat mai multe magazine in sistem de franciza pentru marci de imbracaminte si de lenjerie, precum Celio sau Etam, comercializate in mall-uri – ca Plaza Romania si Bucuresti Mall – si in centre comerciale ca Unirea.

    In privinta vanzarii, omul de afaceri mai are insa experienta cedarii activitatii de import si distributie de bauturi alcoolice, in vara anului 2005, catre compania concurenta Sollers. La acel moment, desi divizia de import si distributie de bauturi a GFS avea in portofoliu marci ale liderului mondial Diageo (Johnny Walker, Baileys, Smirnoff, J&B), grupul controlat de Petrovici era doar pe locul al treilea in piata, cu mult in urma principalilor competitori, Allied Domecq si Pernod Ricard (care ulterior au fuzionat la nivel mondial). Dupa incheierea tranzactiei, a carei valoare nu a fost dezvaluita, Petrovici afirma ca aceasta miscare ii va permite sa se concentreze mai mult pe activitatea de retail.

    Afacerile cu duty-free-uri, lansate in 1998, s-au stins de la sine la inceputul anului trecut, odata cu integrarea in Uniunea Europeana. |n 2006 insa, grupul GFS mai avea inca magazine in sistem de franciza, la granita estica si de nord a tarii. Anul 2005, cand grupul numara nu mai putin de 22 de magazine la frontiera, a fost ultimul an in care grupul GFS a fost "complet", iar vanzarile firmelor ce-l alcatuiau au depasit 100 de milioane de euro.

    Greu de crezut in acest context – chiar si pentru Petrovici – ca isi poate insusi conditia de fost om de afaceri. Odata incheiate procedurile prin care trece acum societatea Univers’all, statutul de afacerist i-ar putea face din nou cu ochiul. Astfel ca fostul patron al Univers’all cocheteaza cu ideea de a face afaceri „pe piete la moda, care se ridica acum". Care anume? Deocamdata zice doar ca nu vrea sa le nominalizeze, „ca sa nu dea idei si altora”.

  • Carrefour, vanzari de 866 mil. euro

    Cresterea din Romania inregistrata de hypermarketurile Carrefour a fost printre cele mai mari din Europa, potrivit raportului prezentat de grupul francez.

    Raportul Carrefour privind vanzarile aferente anului 2007 poate fi descarcat printr-un click aici.

  • Tengelmann a vandut in Polonia. Urmeaza Romania?

    „Dupa analizarea tuturor optiunilor, am decis sa vindem activitatile comerciale grupului Jeronimo Martins. Sunt ferm convins ca pietele si angajatii nostri vor ajunge pe cele mai bune maini", a declarat, intr-un comunicat, Karl-Erivan Haub, managing partner in cadrul grupului Tengelmann.

    Potrivit Jeronimo Martins, procesul de integrare a magazinelor Plus in retelele proprii va fi finalizat in prima jumatate a anului viitor.

    In Polonia, compania portugheza opereaza sub marca Biedronka, fiind unul dintre cei mai mari angajatori de pe aceasta piata. In Portugalia, Jerónimo Martins detine brandul Pingo Doce, care grupeaza 210 supermarketuri. Acestora li se vor adauga cele 75 de magazine Plus, cu vanzari de aproximativ 167 de milioane de euro.

    Grupul Tengelmann detine lanturile de magazine Plus, OBI, KiK, Kaiser’s Tengelmann si A&P. Cu 8.056 de magazine si 151.753 de angajati in 15 tari, Tengelmann a inregistrat vanzari totale de 24,52 miliarde de euro in anul fiscal 2006-2007.

    Tengelmann este prezent si in Romania, prin magazinele Plus Discount. Potrivit unor informatii din presa internationala, Tenglemann poarta negocieri cu operatorul de hipermarketuri Carrefour pentru vanzarea magazinelor Plus din Romania si Bulgaria.