Tag: capitalistul saptamanii

  • Povestea unui tânăr care a dezvoltat o afacere de peste 15 miliarde în camera de cămin a facultăţii şi care acum are 14.000 de angajaţi

    Pentru Tao Wang, pasiunea pentru aparate de zbor pe care a avut-o încă din copilărie nu a rămas doar un vis. El a transformat-o într-un business profitabil – DJI, companie care deţine astăzi detaşat titlul de cel mai mare producător de drone comerciale din lume.

     

    Tao Wang (cunoscut în special sub numele de Frank Wang) s-a născut în anul 1980 în Hangzhou, o localitate din provincia Zhejiang, China. Încă de la o vârstă fragedă el şi-a manifestat interesul pentru aparate de zbor, însă la şcoală a avut rezultate slabe.

    În facultate însă, pe care a urmat-o la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong – a fost remarcat de profesorul de matematică Li Zexiang, după o performanţă impresionantă din cadrul unui proiect, pentru care Tao a construit un sistem de zbor destinat elicopterelor. În 2005, el a participat, alături de echipa universităţii, la concursul de robotică ABU Robocon, câştigând locul al treilea. Facultatea l-a recompensat cu un premiu de 2.300 de dolari, pe care tânărul i-a folosit pentru a proiecta o dronă.

    El a dezvoltat primele prototipuri de drone în camera de cămin din campusul facultăţii, vânzând componente pentru controlul zborului către diverse universităţi şi companii electrice din China. A folosit apoi încasările pentru a se muta în centrul industrial din Shenzen, unde a pornit un mic business în 2006: producătorul de drone şi de alte sisteme de filmat şi de zbor DJI (Da-Jiang Innovations).

    Iniţial, compania a avut un start greoi, mai ales din cauza cerinţelor foarte stricte ale antreprenorului faţă de angajaţii săi, dar cu ajutorul unui prieten de familie, care l-a împrumutat cu 90.000 de dolari, a reuşit să o menţină pe linia de plutire. În 2010, Wang a angajat un prieten din liceu, Swift Xie Jia, pentru a se ocupa de departamentul de marketing. Un an mai târziu, el l-a întâlnit pe Colin Guinn la un târg de profil, iar cei doi au decis să fondeze subsidiara DJI North America.

    În 2017, Wang a devenit cel mai tânăr miliardar din zona de tech al Asiei. Până în 2020, DJI a ajuns la o cotă de aproape 70% din totalul pieţei globale de drone comerciale, ceilalţi competitori având o cotă de piaţă de maximum 5%. În 2017, cel mai recent an pentru care există date disponibile, compania a înregistrat venituri de 2,83 de miliarde de dolari, iar în 2018 avea o echipă de circa 14.000 de angajaţi. În acelaşi an, a fost evaluată la 15 miliarde de dolari. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, Wang are o avere de 4,8 miliarde de dolari şi deţine circa 40% din companie.

  • Răzbunarea unui angajat care a fost disponibilizat: a creat o afacere gigant, cu 145.000 de angajaţi, 18 milioane de clienţi şi venituri de miliarde

    Curajul pe care Noel Stockdale l-a avut în război, când a fost pilot, s-a reflectat şi în business. El a pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute lanţuri de retail din lume: Asda, o companie care deserveşte anual milioane de clienţi.

    Arthur Noel Stockdale s-a născut pe 25 decembrie 1920 în Yorkshire, Marea Britanie, în familia fermierului Arthur Stockdale şi a lui Florence Alberta. El a urmat cursurile şcolii Woodhouse Grove, iar la finalizarea acesteia, după ce s-a ocupat o perioadă de afacerile tatălui său, care înfiinţase cooperativa Hindells Dairy Farmers (redenumită Associated Dairies), s-a înscris la Universitatea din Reading. Studiile i-au fost întrerupte însă de Al Doilea Război Mondial. În 1940 el a făcut voluntariat pentru Royal Air Force (forţele aeriene britanice), unde a servit ca pilot şi instructor de zbor. Când a fost disponibilizat, Stockdale s-a întors să lucreze pentru Associated Dairies, fiind ales, în 1950, membru al consiliului.

    În 1964 el a fondat, alături de fraţii Fred şi Peter Asquith, compania Asda Stores Ltd., prin unirea Associated Dairies cu businessurile din retail ale familiei Asauith. În 1969 a fost ales în funcţia de preşedinte. Când s-a retras, însă, din business 17 ani mai târziu, Stockdale a primit titlul onorific de Life President of Asda (Preşedinte pe viaţă al Asda), alături de gradul de cavaler.

    Stockdale a fost căsătorit cu Betty Monica Shaw începând cu 1944, şi a avut doi fii: Michael şi Christopher. El a fost, de asemenea, preşedinte al Leeds Rugby League Football Club. Printre alte hobby-uri ale antreprenorului s-au numărat pescuitul şi grădinăritul. Fondatorul Asda a murit pe 2 februarie 2004, lăsându-le soţiei şi celor doi fii o avere de 4,3 miliarde de lire sterline.

    În anii ’70 – ’80 compania a început să îşi extindă operaţiunile în sudul Angliei şi a fost listată la Bursa de la Londra până în 1999, când a fost cumpărată, într-o tranzacţie de 6,7 miliarde de lire sterline, de gigantul american de retail Walmart. Între 2003 şi 2014 a ocupat a doua poziţie în topul retailerilor britanici, din punct de vedere al cotei de piaţă. În aprilie 2019 şi-a recăpătat locul doi în clasament, sub liderul de piaţă Tesco şi în faţa retailerului Sainsbury’s.

    În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, Asda a înregistrat venituri de aproape 23 de miliarde de lire sterline şi un profit operaţional de 803 milioane de lire. Compania are circa 145.000 de angajaţi care deservesc un număr săptămânal de peste 18 milioane de clienţi, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.

     

  • Cum a reuşit un om de afaceri să transforme un aprozar intr-un imperiu cu peste 120.000 de angajaţi şi venituri de 30 de miliarde de dolari

    Turcii sunt cunoscuţi pentru talentul lor de negociatori, iar antreprenorul Vehbi Koç s-a folosit din plin de acest dar pentru a încheia, de-a lungul carierei, numeroase parteneriate de succes cu giganţi internaţionali din mai multe industrii. A clădit astfel un imperiu financiar cu peste 100 de companii şi zeci de mii de angajaţi, având în portofoliu branduri cunoscute în toată lumea.

    Vehbi Koç s-a născut pe 20 iulie 1901 în Çorakalı, Ankara, Turcia, şi a crescut într-o podgorie din apropiere, pe care ani mai târziu a cumpărat-o şi a transformat-o în muzeu. El şi-a început cariera în 1917 într-un mic aprozar deschis de tatăl său în Ankara. Mai târziu şi-a lansat propria firmă, „Koçzade Ahmet Vehbi“, înregistrată în 1926 la camera de comerţ a ţării. Doi ani mai târziu, a devenit reprezentant local al Ford Motor Company şi al Standard Oil (în prezent Mobil).

    Când Ankara a devenit capitala nou-formatei republici turce, Koç a profitat de amploarea pe care a căpătat-o cu acest prilej industria construcţiilor şi a început să comercializeze materiale de construcţii şi feronerie. După înfiinţarea mai multor sucursale în Istanbul şi Eskişehir în 1938, Koç şi-a adunat întreprinderile sub umbrela Koç Ticaret A.Ş. În 1942, antreprenorul a întrezărit noi oportunităţi de afaceri şi a preluat mai multe companii în faliment sau confiscate.

    Mai târziu, el a semnat un acord cu General Electric pentru a construi o fabrică de becuri, pusă în funcţiune în 1952. În anii ’50, antreprenorul şi-a extins aria de activitate şi în producţia de automobile, electrocasnice, calorifere, dispozitive electronice, textile şi chibrituri, deschizând mai multe fabrici, printre care şi o unitate de fabricare a cablurilor, în parteneriat cu Siemens, dar şi una producătoare de tractoare, sub licenţa Fiat.

    Treptat, implicarea sa în sectorul automotive a căpătat amploare şi, printr-o înţelegere semnată cu Ford în 1959, Koç a lansat compania Ford Otosan, un business cu venituri de miliarde de dolari şi peste 11.000 de angajaţi. Acesteia avea să-i urmeze o nouă colaborare cu Fiat, din care a rezultat înfiinţarea producătorului turc auto Tofaş, în 1968. În 1963 Vehbi Koç a reunit toate companiile care îi purtau numele sub acelaşi acoperiş: Koç Holding A.Ş., grup ce avea să încheie, de-a lungul timpului, parteneriate şi cu alţi giganţi, printre care Yamaha şi Allianz.

    De-a lungul celor 76 de ani de carieră, Koç a creat o organizaţie imensă, ramificată în peste 108 companii incluse în Koç Group, specializate în diferite sectoare: alimentar, finanţe, energie, automotive, turism şi tehnologie. Fondatorul s-a retras din activitate în 1984 pentru a-şi dedica timpul activităţilor sociale, predându-i conducerea companiei fiului său, Rahmi. Antreprenorul a avut şi trei fiice: Semahat Arsel, Sevgi Gönül şi Suna Kıraç.

    Grupul Koç are peste 120.000 de angajaţi, venituri de 30 de miliarde de dolari (cifre raportate la nivelul anului 2018, ultimul pentru care există date disponibile) şi este una dintre cele mai mari 200 de întreprinderi financiare din lume. În plus, a fost prima afacere din Turcia inclusă în clasamentul Fortune Global 500, în 2016. Unul dintre cele mai cunoscute nume din portofoliul grupului este brandul producător de electronice şi electrocasnice Beko. Vehbi Koç a murit în urma unui atac de cord pe 25 februarie 1996, într-un  hotel din Antalya.


     

  • Cum a reuşit un antreprenor să transforme un blog într-un business de milioane, care are mii de angajaţi

    Pentru mulţi antreprenori şi oameni de afaceri, inclusiv pentru cei din mediul de business local, cărţile de marketing ale scriitorului Brian Halligan au servit drept sursă de inspiraţie în dezvoltarea carierei şi a organizaţiei la cârma căreia se află. Sfaturile sale nu sunt însă doar pe hârtie, şi asta pentru că au fost inspirate din propria experienţă de fondator şi lider al unei companii de succes.

     

    Brian Halligan s-a născut pe 1 septembrie 1967 în Westwood, Massachusetts. El a urmat cursurile Universităţii din Vermont, pe care a absolvit-o cu o diplomă de licenţă în inginerie electrică, şi şi-a consolidat pregătirea teoretică printr-un MBA în cadrul MIT Sloan School of Management.

    Antreprenorul şi-a început cariera în cadrul Parametric Technology Corporation, ajungând ulterior Senior Vice President al Pacific Rim. Deoarece dorea să lucreze pentru o companie mai mică, a renunţat la această poziţie şi s-a alăturat producătorului de software Groove Networks ca vicepreşedinte de vânzări, unde a lucrat timp de patru ani, între 2000 şi 2004, când firma a fost achiziţionată de Microsoft. În iunie 2006, după o perioadă în care a fost partener de investiţii în cadrul Longworth Ventures, el a pus bazele dezvoltatorului şi comercializatorului de produse software pentru marketing, vânzări şi servicii pentru clienţi HubSpot, alături de Dharmesh Shah, pe care îl întâlnise la MIT.

    Anterior, ei lansaseră un blog cu acelaşi nume, pe care l-au folosit ca unealtă de marketing. Între 2014 şi 2016 antreprenorul a fost membru al consiliului de administraţie al Fleetmatics, un furnizor de programe de gestionare a flotei software-as-a-service, achiziţionat ulterior de Verizon pentru 2,4 miliarde de dolari. În paralel cu activitatea antreprenorială şi de business, Halligan este activ şi în zona literară, fiind unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de literatură de marketing.

    Prima sa carte, Inbound Marketing, scrisă alături de partenerul său de business, Dharmesh Shah, şi publicată în 2009, a fost tradusă în circa zece limbi şi a fost vândută în peste 40.000 de exemplare. A doua sa carte publicată împreună cu David Meerman Scott este „Marketing Lessons from the Grateful Dead”. El este, de asemenea, speaker la numeroase conferinţe, printre care celebrele TEDx şi, ocazional, lector universitar. În 2019, ultimul an pentru care există date disponibile, HubSpot, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, a înregistrat venituri de 674,9 milioane de dolari. Compania are aproape de 3.400 de angajaţi.

  • Povestea unei legende a modei care a transformat 200 de dolari într-un imperiu de peste 140 de milioane de dolari şi care a murit din cauza COVID-19

    Plecat singur din ţara natală, Japonia, la Paris, Kenzō Takada a avut de înfruntat multe greutăţi pentru a reuşi să-şi facă un nume printre celebrii creatori de modă francezi, într-o cultură total diferită de cea de origine. A ajuns însă unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi designeri, urmărit atât pe marile podiumuri ale lumii, cât şi în cele mai renumite reviste de profil, iar brandul care îi poartă numele este astăzi parte a celui de-al treilea cel mai mare grup de modă din lume, LVMH.

    Kenzō Takada s-a născut pe 27 februarie 1939 în Himeji, în prefectura Hyōgo din Japonia. Încă de la o vârstă fragedă şi-a descoperit pasiunea pentru modă, după ce a început să citească revistele de fashion ale surorii sale. După terminarea liceului s-a înscris la Universitatea din Kobe, dar dar în primul an s-a retras, după ce tatăl său a murit.

    În 1958, el s-a înscris la Bunka Fashion College din Tokyo, unde a şi câştigat o primă competiţie de design vestimentar. În timpul pregătirii pentru Jocurile Olimpice de vară din 1964, guvernul a demolat apartamentul lui Takada, oferindu-i în schimb unele compensaţii financiare. La sfatul mentorului său, unul dintre profesorii de la Bunka, care îi insuflase dragostea pentru moda franţuzească, a folosit aceşti bani ca să plece la Paris.

    Pe 1 ianuarie 1965 a ajuns în Gare de Lyon. Prima impresie pe care a avut-o despre Paris a fost că pare „dezgustător şi sumbru”, însă când a trecut cu taxiul pe lângă Notre-Dame de Paris şi-a schimbat impresia, descriind ulterior faimoasa catedrală ca fiind „magnifică”. În primii ani petrecuţi în Franţa a trecut prin multe greutăţi, vânzându-şi schiţele către diferite case de modă pentru sume modice, de 25 de franci francezi (monedă scoasă din circulaţie odată cu adoptarea monedei euro).

    După o perioadă a vrut să se întoarcă în Japonia, dar şi-a propus să nu facă asta până nu crează o colecţie şi în Franţa, obiectiv care l-a determinat să îşi deschidă un mic butic de modă într-o galerie unde nu avea încă niciun competitor. Astfel, în 1970, a închiriat un spaţiu comercial în interiorul Galeriei Vivienne. Cu o investiţie iniţială de 200 de dolari, necesari pentru a cumpăra diverse stofe dintr-o piaţă din Montmartre, designerul a creat o primă colecţie îndrăzneaţă, pe care a prezentat-o la primul său show, susţinut în aceeaşi galerie care îi găzduia atelierul. În luna iunie a aceluiaşi an avea să culeagă primele roade ale muncii de până atunci: revista Elle a decis să prezinte pe copertă una dintre creaţiile sale.

    Ulterior, Takada şi-a mutat atelierul în Passage Choiseul. La un an distanţă, colecţiile sale erau prezentate la New York şi Tokyo, iar în 1972 a câştigat premiul Fashion Editor Club al Japoniei. În octombrie 1976, şi-a deschis primul magazin Kenzo, în Place des Victoires.

    În 1993, brandul Kenzo, care la vremea aceea atinsese vânzări de 144 de milioane de dolari, a fost achiziţionat de grupul LVMH, într-o tranzacţie de 80 de milioane de dolari. Şase ani mai târziu, Takada a anunţat că se retrage din industria modei pentru a urma o carieră în arte. În paralel cu designul vestimentar, creatorul a lansat, de asemenea, un prim parfum în 1988, urmat, în 2001, de o linie de produse cosmetice şi de un nou brand de amenajări interioare, K3, la începutul acestui an.

    Pe 2 iunie 2016, Kenzō Takada a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare. Creatorul a murit pe 4 octombrie 2020, la vârsta de 81 de ani, din cauza unor complicaţii apărute în urma infectării cu COVID-19, în timp ce era internat la spitalul american din Paris.

    Potrivit companiei de analiză financiară Dun & Bradstreet, în 2019 brandul Kenzo a înregistrat venituri de circa 300 de milioane de dolari şi un număr de peste 3.000 de angajaţi. Grupul LVMH, din portofoliul căreia face parte, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 53,67 de miliarde de dolari.

  • Răzbunarea unui angajat care a fost disponibilizat: a creat o afacere gigant, cu 145.000 de angajaţi, 18 milioane de clienţi şi venituri de miliarde

    Curajul pe care Noel Stockdale l-a avut în război, când a fost pilot, s-a reflectat şi în business. El a pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute lanţuri de retail din lume: Asda, o companie care deserveşte anual milioane de clienţi.

    Arthur Noel Stockdale s-a născut pe 25 decembrie 1920 în Yorkshire, Marea Britanie, în familia fermierului Arthur Stockdale şi a lui Florence Alberta. El a urmat cursurile şcolii Woodhouse Grove, iar la finalizarea acesteia, după ce s-a ocupat o perioadă de afacerile tatălui său, care înfiinţase cooperativa Hindells Dairy Farmers (redenumită Associated Dairies), s-a înscris la Universitatea din Reading. Studiile i-au fost întrerupte însă de Al Doilea Război Mondial. În 1940 el a făcut voluntariat pentru Royal Air Force (forţele aeriene britanice), unde a servit ca pilot şi instructor de zbor. Când a fost disponibilizat, Stockdale s-a întors să lucreze pentru Associated Dairies, fiind ales, în 1950, membru al consiliului.

    În 1964 el a fondat, alături de fraţii Fred şi Peter Asquith, compania Asda Stores Ltd., prin unirea Associated Dairies cu businessurile din retail ale familiei Asauith. În 1969 a fost ales în funcţia de preşedinte. Când s-a retras, însă, din business 17 ani mai târziu, Stockdale a primit titlul onorific de Life President of Asda (Preşedinte pe viaţă al Asda), alături de gradul de cavaler.

    Stockdale a fost căsătorit cu Betty Monica Shaw începând cu 1944, şi a avut doi fii: Michael şi Christopher. El a fost, de asemenea, preşedinte al Leeds Rugby League Football Club. Printre alte hobby-uri ale antreprenorului s-au numărat pescuitul şi grădinăritul. Fondatorul Asda a murit pe 2 februarie 2004, lăsându-le soţiei şi celor doi fii o avere de 4,3 miliarde de lire sterline.

    În anii ’70 – ’80 compania a început să îşi extindă operaţiunile în sudul Angliei şi a fost listată la Bursa de la Londra până în 1999, când a fost cumpărată, într-o tranzacţie de 6,7 miliarde de lire sterline, de gigantul american de retail Walmart. Între 2003 şi 2014 a ocupat a doua poziţie în topul retailerilor britanici, din punct de vedere al cotei de piaţă. În aprilie 2019 şi-a recăpătat locul doi în clasament, sub liderul de piaţă Tesco şi în faţa retailerului Sainsbury’s.

    În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, Asda a înregistrat venituri de aproape 23 de miliarde de lire sterline şi un profit operaţional de 803 milioane de lire. Compania are circa 145.000 de angajaţi care deservesc un număr săptămânal de peste 18 milioane de clienţi, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.

  • Povestea omului care a fondat o companie cu 77.000 de angajaţi. Cum a reuşit să construiască un imperiu deşi provenea dintr-o familie modestă, cu şapte fraţi

    A trecut de la contabilitate la voluntariat în cadrul armatei, pentru ca în final să pornească un business aflat în prezent în portofoliul gigantului Ahold Delhaize. Este povestea lui Ralph Ketner, fondatorul Food Lion, unul dintre cei mai importanţi retaileri din SUA.

    Ralph Wright Ketner s-a născut pe 20 septembrie 1920 în Rimertown, North Carolina, în familia cu şapte copii a lui George Robert Ketner şi Effie Yost Ketner. Încă din copilărie, el a început să vândă ziare şi almanahuri, iar la vârsta adolescenţei s-a angajat la băcănia fratelui său.

    Pasionat de cifre, în 1937, după absolvirea liceului, s-a înscris la Tri-State College, în Indiana, la finalizarea căruia a obţinut o diplomă de licenţă în contabilitate.

    Întors acasă, s-a angajat pe poziţia de contabil la compania Cannon Mills, fiind avansat ulterior în rolul de auditor. După atacul de la Pearl Harbour, din 1941, el s-a alăturat armatei SUA ca volunar, servind în Africa şi Europa timp de 3 ani.

    Pe 11 decembrie 1957, alături de Brown Ketner şi Wilson Smith, antreprenorul a pus bazele lanţului de băcănii Food Town în Salisbury, North Carolina. Iniţial a deţinut în cadrul companiei rolul de preşedinte, iar mai apoi a preluat funcţia de CEO şi, în final, pe cea de preşedinte emerit.  

    Businessul a operat independent până în 1974, când a fost achiziţionat de conglomeratul belgian Delhaize Group. În 1983, şi-a schimbat denumirea şi brandul în Food Lion. De-a lungul timpului, compania a fost implicată într-o serie de scandaluri după ce s-a descoperit că a comercializat produse expirate sau ţinute în condiţii insalubre.

    Ralph Ketner a fost căsătorit de două ori. Din prima căsnicie, cu Ruth Jones, a avut doi copii – Linda Ketner şi Robert Ketner. A doua soţie a fost Anne Blizzard. După ce s-a retras din conducerea Food Lion, Ketner s-a implicat în numeroase activităţi filantropice, destinate în special educaţiei, oamenilor fără adăpost, copiilor şi combaterii foametei. Antreprenorul a fost şi o persoană credincioasă, participând la slujbele bisericii presbiteriene din Salisbury timp de peste 83 de ani.

    El a murit la vârsta de 95 de ani, în urma unei complicaţii cauzate de cancerul de colon.

    În prezent, Food Lion deţine peste 1.000 de unităţi în regiunea Atlanticului Mijlociu şi în sudul SUA şi are o echipă de circa 77.000 de angajaţi.

  • A traversat oceanul la 19 ani pentru o viaţă mai bună, iar apoi a reuşit să construiască o companie de miliarde de dolari

    La doar 19 ani, antreprenorul armean Alexander Manoogian a traversat oceanul pentru a scăpa de persecuţiile din ţara sa şi pentru a-şi construi un trai mai bun, iar la 28 de ani a pornit propria companie, care a evoluat într-un business cu venituri de miliarde.

    Alexander Manoogian s-a născut pe 28 iunie 1901, în Smyrna, (Izmir) Turcia, într-o familie cu cinci copii. În 1920 el a emigrat în Statele Unite pentru a scăpa de persecuţia turcilor asupra armenilor. Ajuns aici, a lucrat vreme de aproape 4 ani ca maşinist în Bridgeport, Connecticut, dar şi în Rhode Island şi Massachusetts. În 1924, Manoogian s-a mutat împreună cu familia sa la Detroit, Michigan, pentru a profita de numeroasele oportunităţi oferite de industria auto, în plină expansiune la acea vreme. În 1929, el a fondat Masco Screw Products, cunoscută ulterior sub numele de Masco Corporation. Iniţial compania a fabricat piese pentru producătorii auto din Detroit: primul contract a venit în 1930 şi a fost încheiat cu Hudson Motor Company. În 1936 compania se lista la bursă, iar în 1942, vânzările crescuseră la 1 milion de dolari.

    În 1954, Manoogian a cumpărat brevetul pentru robinetul Delta, un dispozitiv cu un singur mâner, care furniza atât apă caldă cât şi apă rece, iar apoi a început fabricarea acestuia. Superior atât din punctul de vedere al confortului, cât şi al igienei, robinetul a devenit foarte popular şi a generat profituri substanţiale pentru companie. Până în 1996, corporaţia Masco ajunsese la o cotă de piaţă a bateriilor de chiuvete şi lavoare de 38% în Statele Unite după ce, cu un an înainte, înregistrase vânzări record de 3 miliarde de dolari. Manoogian a fost căsătorit cu Marie Tatian şi a avut un fiu şi o fiică. Un cunoscut filantrop, antreprenorul a făcut numeroase donaţii, în special în sprijinul culturii şi comunităţii armene. El a murit pe 10 iulie 1996.

    Între 1997 şi 2002, Richard Manoogian, care l-a urmat pe tatăl său în funcţia de director executiv, a cumpărat şi inclus în portofoliu 42 de companii evaluate la un total de 10 miliarde de dolari. În prezent, Masco Corp. se ocupă cu proiectarea, fabricarea, comercializarea şi distribuţia de produse  pentru îmbunătăţirea locuinţelor, construcţii şi instalaţii sanitare.

    În 2019, compania a înregistrat venituri de 7,4 miliarde de dolari şi a funcţionat cu o echipă de 22.000 de angajaţi.

  • Viaţa tumultoasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A crescut în orfelinat, a vrut să ajungă preot, arhitect si s-a înrolat şi în marină, apoi a pornit un business de miliarde

     

    Obligat să renunţe la visul de a deveni preot, retras din marină şi pe cale să ajungă arhitect, antreprenorul Tom Monaghan a luat o decizie care i-a schimbat viaţa. Aşa a ajuns, din copilul trimis la orfelinat la vârsta de 6 ani şi după o serie de schimbări fundamentale în carieră, fondatorul unuia dintre cele mai cunoscute lanţuri de pizzerii din lume: Domino’s Pizza, cu venituri anuale  de miliarde.

     

    Thomas Stephen Monaghan s-a născut pe 25 martie 1937 în Ann Arbor, Michigan, SUA. După moartea tatălui său, pe când Monaghan avea doar 6 ani, din cauza dificultăţilor financiare întâmpinate de mama lui a fost trimis alături de fratele său mai mic, James, la orfelinat, familia reunindu-se 6 ani mai târziu.

    După ce una dintre maicile care se ocupau de orfelinat i-a insuflat viitorului antreprenor dragostea pentru catolicism, el a hotărât să se înscrie la seminarul St. Joseph din Grand Rapids, plănuind să devină preot, însă a fost exmatriculat după o serie de atenţionări disciplinare. În 1956, Monaghan a decis să se înroleze în armată, dar s-a înrolat, din greşeală, în marina SUA, unde a servit timp de 3 ani.

    S-a întors apoi în oraşul natal şi s-a înscris la Universitatea din Michigan, cu gândul de a deveni architect. În timpul anilor de studiu, mai precis în 1961, a împrumutat alături de fratele său 900 de dolari, pentru a cumpăra o mică pizzerie, DomiNick’s, situată în Michigan, pentru a-şi plăti studiile. Ulterior, în urma unui proces, a redenumit afacerea Domino’s Pizza, şi a extins-o cu alte trei unităţi, oferindu-i fratelui său un Volkswagen Beetle în schimbul jumătăţii de business a acestuia.

    A renunţat apoi la sandwichurile din meniu şi s-a axat pe livrarea în campusurile universităţii, inventând şi un nou ambalaj, îmbunătăţit, care să nu strivească pizza din interior, făcând astfel posibilă livrarea mai multor cutii de pizza în acelaşi timp. Până la mijlocul anilor ’80, antreprenorul ajunsese la un ritm de extindere impresionant, de aproape trei francize pe zi, în special în alte oraşe universitare din ţară, iar pe 12 mai 1983 a ieşit şi în afara graniţelor, prima ţară în care brandul s-a extins fiind Canada.

    În 1998 Monaghan a hotărât să se retragă din business, vânzând 93% din acţiunile sale către firma de investiţii Bain Capital într-o tranzacţie estimată la 1 miliard de dolari, şi să-şi dedice atât timpul, cât şi averea, diferitelor cauze sociale ale bisericii catolice. În decembrie 2011, antreprenorul a pornit un nou business în HoReCa, compania Gyrene Burger, cu tematică militară, inspirat fiind din anii petrecuţi în marină (termenul „Gyrene” era folosit, între anii ’40-’50, pentru a denumi soldaţii înrolaţi în marină).

    Una dintre marile pasiuni ale lui Monaghan a fost colecţionarea automobilelor de lux, iar pentru o vreme colecţia sa a inclus unul dintre singurele şase exemplare Bugatti Royale din lume, pentru care a plătit 8,1 milioane de dolari în 1986 şi pe care l-a vândut cinci ani mai târziu, după ce, inspirat de un pasaj din cartea „Mere Chritianity” („Creştinismul, pur şi simplu”) a autorului C. S. Lewis, a hotărât să renunţe la multe dintre plăcerile sale  „vinovate”, printre care se numărau alte bunuri scumpe şi echipa de baseball Detroit Tigers, al cărei proprietar era. Antreprenorul are patru fiice din căsnicia cu Marjorie Zybach, pe care a cunoscut-o în timp ce livra pizza.

    În 2019, compania Domino’s Pizza, prezentă astăzi în toată lumea, a înregistrat venituri de peste 3,6 miliarde de dolari şi a funcţionat cu o echipă de circa 13.100 de angajaţi.

     

  • Viaţa omului care a început să muncească 12 ore pe zi de la vârsta de doar 12 ani şi care a creat una dintre cele mai mari companii din lume

    Supranumit unul dintre părinţii contabilităţii, la doar 27 de ani William Welch Deloitte a pus bazele companiei care îi poartă numele, devenită, alături de KPMG, EY şi PwC, una dintre PRIMELE CELE MAI MARI PATRU FIRME DE AUDIT din lume, cunoscute sub denumirea The Big Four. Astăzi, compania are venituri anuale de peste 46 de miliarde de dolari, dar şi clienţi pe care i-a păstrat mai bine de un secol.

    William Welch Deloitte s-a născut pe 13 februarie 1818 în Londra. În 1833, într-o vreme în care era legal ca băieţii să lucreze, încă de la vârsta de 12 ani, 12 ore pe zi, s-a angajat ca asistent contabil al cesionarului Curţii de Faliment din Londra, unde a învăţat tainele acestei meserii, care începuse să prindă avânt în acea perioadă.

    Pe 23 aprilie 1845 el şi-a deschis propriul birou la Londra, pe strada Basinghall, moment în care a luat naştere compania Deloitte. Antreprenorul şi-a construit rapid o bună reputaţie, fiind primul auditor independent ales să auditeze o compane publică, Great Northern Railway, în procesul de fraudă intentat împotriva lui Leopold Redpath. Deloitte a inventat apoi un sistem de conturi feroviare care proteja investitorii de gestionarea necorespunzătoare a fondurilor, devenind astfel unul dintre greii acestei profesii, ales, în 1889, preşedinte al Institutului Contabililor Autorizaţi, al cărui membru fondator a fost.

    În 1893, antreprenorul a deschis primele birouri în Statele Unite şi, la scurt timp, a început să auditeze o afacere în creştere cu săpunuri şi lumânări: Procter & Gamble, companie care, un secol mai târziu, încă este clientul firmei Deloitte.

    Când fondatorul s-a retras din cadrul companiei, în 1897, era cel mai bătrân contabil practicant. A murit un an mai târziu, pe 23 august 1898.

    În 1952, firma Deloitte din Statele Unite a fuzionat cu Haskins & Sells. Noua entitate a fuzionat la rândul său, în 1990, cu Touche Ross pentru a forma Deloitte & Touche, în prezent Deloitte Touche Tohmatsu. În schimb, firma Deloitte din Marea Britanie şi din alte pieţe au ales să fuzioneze cu Coopers & Lybrand pentru a forma Coopers & Lybrand Deloitte, care ulterior a fuzionat cu Price Waterhouse pentru a forma PricewaterhouseCoopers.

    Prezentă în peste 150 de ţări, Deloitte a înregistrat, în 2019, pe plan internaţional, venituri de 46,2 miliarde de dolari, funcţionând cu o echipă de 312.000 de angajaţi. În piaţa locală, compania a intrat în anul 1992 şi numără în prezent o echipă de peste 2.000 de angajaţ. În România, compania a înregistrat anul trecut, prin toate entităţile prezente în plan local, o cifră de afaceri de 491,6 milioane de lei.