Tag: aplicatii

  • Ultima modă: grădinăritul virtual (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără Garden Tribe, un site cu filmuleţe educative ce pot fi descărcate de clienţi, unde diverşi experţi îi învaţă pe amatori cum să întreţină un arţar sau cum să cultive orhidee, spre exemplu.

    O altă unealtă, site-ul Cropmobster, le permite grădinarilor amatori, dar şi fermierilor sau magazinelor să direcţioneze surplusul de produse spre persoane sau organizaţii care au nevoie de el, iar cei interesaţi de produsele disponibile pot presta şi servicii în schimbul acestora.

    De ajutor le este şi GrowIt!, o aplicaţie pentru telefonul mobil prin intermediul căreia pot să caute informaţii despre plante, să încarce fotografii cu plantele lor şi să dea note fotografiilor încărcate de alţi grădinari.

  • O aplicaţie pentru şoferi a ajuns la peste 70.000 de utilizatori în România

    Waze, o aplicaţie destinată şoferilor, este folosită în prezent de peste 70.000 de români. Fondată în 2007 de Ehud Shabtai, Amir Shinar şi Uri Levine şi lansată iniţial în Israel, Waze a devenit repede una dintre cele mai căutate aplicaţii de navigaţie din lume. Drept urmare, aplicaţia a fost cumpărată de Google în iunie 2013 pentru un miliard de dolari.

    Waze are o bază de date de aproape 50 de milioane de utilizatori. În primele runde de investiţii, compania a reuşit să strângă 67 milioane de dolari.  
    Noutatea pe care a adus-o Waze a fost posibilitatea de a transmite celorlalţi şoferi incidentele din trafic sau punctele aglomerate. Mai mult, utilizatorii sunt răsplătiţi cu puncte dacă activitatea lor este constantă; aceste puncte reprezintă credibilitatea utilizatorului.

    La momentul vânzării, CEO-ul Noam Bardin a explicat de ce a preferat să vândă compania în locul unei listări pe bursă: “Ne-am întrebat dacă Waze va fi în continuare un proiect la care să participăm cu plăcere şi un loc de muncă plăcut. Dacă am fi ales o ofertă publică iniţială în locul afacerii cu cei de la Google, am fi atras atenţia celor de pe Wall Street, a băncilor şi a altor persoane interesate. Am preferat să petrecem timpul cu comunitatea de utilizatori”.
     

  • O aplicaţie pentru şoferi a ajuns la peste 70.000 de utilizatori în România

    Waze, o aplicaţie destinată şoferilor, este folosită în prezent de peste 70.000 de români. Fondată în 2007 de Ehud Shabtai, Amir Shinar şi Uri Levine şi lansată iniţial în Israel, Waze a devenit repede una dintre cele mai căutate aplicaţii de navigaţie din lume. Drept urmare, aplicaţia a fost cumpărată de Google în iunie 2013 pentru un miliard de dolari.

    Waze are o bază de date de aproape 50 de milioane de utilizatori. În primele runde de investiţii, compania a reuşit să strângă 67 milioane de dolari.  
    Noutatea pe care a adus-o Waze a fost posibilitatea de a transmite celorlalţi şoferi incidentele din trafic sau punctele aglomerate. Mai mult, utilizatorii sunt răsplătiţi cu puncte dacă activitatea lor este constantă; aceste puncte reprezintă credibilitatea utilizatorului.

    La momentul vânzării, CEO-ul Noam Bardin a explicat de ce a preferat să vândă compania în locul unei listări pe bursă: “Ne-am întrebat dacă Waze va fi în continuare un proiect la care să participăm cu plăcere şi un loc de muncă plăcut. Dacă am fi ales o ofertă publică iniţială în locul afacerii cu cei de la Google, am fi atras atenţia celor de pe Wall Street, a băncilor şi a altor persoane interesate. Am preferat să petrecem timpul cu comunitatea de utilizatori”.
     

  • Companiile din Europa câştigă lupta pentru supremaţie în dezvoltarea de aplicaţii mobile

    Firme precum Supercell sau King nu se bazează pe un singur brand, dar reuşesc să adune sume impresionante folosind platformele AppStore sau Google Play.

    În 2013, vânzarile de pe AppStore au depăşit 10 miliarde de dolari, inclusiv o sumă record de peste 1 miliard de dolari în luna decembrie (peste trei miliarde de aplicaţii descărcate în ultima lună a anului precedent). În mai 2013, Apple a anunţat că a atins numărul de 50 de miliarde de aplicaţii descărcate la nivel mondial. “Vrem să le mulţumim clienţilor noştri pentru că au făcut din 2013 cel mai bun an al nostru de până acum”, a spus Eddy Cue, vicepreşedinte al Apple.

    Dintre cele mai de succes cinci aplicaţii din Appstore, adică jocurile care au generat cele mai mari venituri, patru au fost realizate de două companii: King din Marea Britanie şi Supercell din Finlanda. Supercell, “responsabilă” pentru Clash of Clans şi HayDay, a atras în octombrie 2013 cea mai mare investiţie de care a beneficiat vreodată o companie de aplicaţii mobile: compania japoneză SoftBank a plătit 1,5 miliarde dolari pentru 51% din companie.

    Supercell a început activitatea în mai 2010 într-un birou din Helsinki, iar în 2011 cifra de afaceri a fost de doar 203.000 dolari. Anul următor, însă, compania a înregistrat un profit de 40 de milioane de dolari la vânzări de 105 milioane de dolari. În primul trimestru din 2013, vânzările au atins 178 de milioane de dolari, sume provenite de la cele două jocuri de succes ale companiei. O singura companiei atinsese, în trecut, o valoare de piaţă mai mare decât Supercell: Rovio, tot din Finlanda, care dezvoltase seria Angry Birds. Vânzările Rovio au scăzut însă, şi odată cu ele şi evaluarea companiei.

    Clubul aplicaţiilor evaluate la peste un miliard de dolari este unul select, din care mai fac parte branduri precum Evernote, Tango, Spotify sau BuzzFeed. Privind lupta dintre giganţi precum Facebook, Google sau Microsoft, este de aşteptat ca în următorii ani să asistăm la noi tranzacţii de ordinul miliardelor de dolari.

  • Tânărul de 19 ani pe care Apple vrea cu disperare să-l angajeze. I-a refuzat fără să clipească

    John Meyer, un tânăr de 19 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur şi să plătească taxele universitare din banii săi. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi jobul de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.

  • Yahoo îşi întăreşte divizia mobilă, cumpărând compania Flurry

     Yahoo! a refuzat să divulge detaliile financiare ale tranzacţiei, însă Wall Street Journal evocă o sursă apropiată de acest dosar de achiziţie care spune că tranzacţia ar fi fost încheiată contra sumei de 200 milioane de dolari.

    Flurry, cu sediul în San Francisco, a început în 2008 să lucreze cu dezvoltatori de aplicaţii mobile pentru a crea instrumente care analizează utilizarea acestor aplicaţii. Instrumentele pot fi utile atât agenţiilor de publicitate, care pot să determine astfel segmentele în care reclamele lor sunt cel mai rentabile, dar şi dezvoltatorilor, pentru optimizarea aplicaţiilor create de aceştia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clubul select: secretele aplicaţiilor de un miliard de dolari

    Poveşti de succes precum cea a lui Mark Zuckerberg au arătat totuşi că oricine poate construi, de la zero, afaceri de miliarde de dolari. Tineri antreprenori din lumea întreagă visează cu ochii deschişi la „the next big thing“ şi dezvoltă, zi de zi, mii de aplicaţii sau programe. Succesul nu depinde însă numai de idee; sunt foarte mulţi factori care influenţează parcursul pe care îl urmează un proiect. Există şi exemple ale unor decizii proaste, aşa cum pare a fi cea a lui Evan Spiegel, CEO al Snapchat, care a refuzat o ofertă de trei miliarde de dolari din partea Facebook, pentru a putea păstra controlul asupra companiei. La scurt timp după refuz, peste patru milioane de conturi au fost atacate de hackeri, iar valoarea companiei a scăzut considerabil.

    INSTAGRAM, APLICAŢIA CARE A SPART GHEAŢA
    Atunci când Mark Zuckerberg a achiziţionat aplicaţia, pentru 1 miliard de dolari, la doar 18 luni de la lansarea acesteia, Instagram avea deja o bază solidă de 30 de milioane de utilizatori care încărcau, zilnic, în jur de cinci milioane de fotografii.

    Aplicaţia de distribuire a pozelor a apărut în AppStore pe 6 octombrie 2010. A reuşit să strângă un milion de utilizatori în primele două luni. Graţie celor de la Facebook, Kevin Systrom şi Mike Krieger au devenit milionari peste noapte. De-a lungul procesului de dezvoltare a Instagram, cei doi au lăsat în spate mai multe proiecte eşuate; unul dintre acestea era menit să-i sprijine pe cei ce nu se pot bucura de soare (suferind de afecţiuni ale pielii) prin trimiterea selectivă a unor fotografii postate de locuitori ai zonelor însorite.

    Un alt proiect ce nu a fost dus la bun sfârşit de cei doi a fost Burnb, un serviciu de localizare pentru care Systrom a adunat 500.000 de dolari în prima rundă de finanţare. Cu toate acestea, aşa cum îşi amintesc cei doi, conceptul din spatele Burnb a stat la baza Instagram.
    În iunie 2011, Instagram avea deja cinci milioane de abonaţi şi aproape două milioane de descărcări lunar. Creşterea a fost ajutată şi de interesul arătat de celebrităţi ca Justin Bieber, Kim Kardashian, Snoop Dogg sau Barack Obama. Bieber, în special, a fost unul din factorii determinanţi pentru succesul aplicaţiei.

    Dimensiunea tranzacţiei a surprins pe multă lume, chiar dacă în trecut asistasem la achiziţia MySpace de către NewsCorp (în anul 2005, pentru 580 milioane de dolari), a YouTube de către Google (în anul 2006, pentru 1,65 miliarde dolari) sau cea a The Huffington Post de către AOL (în anul 2011, pentru 315 milioane dolari).
    Momentul decisiv în decizia celor de la Facebook a fost dezvoltarea versiunii pentru Android, lansată cu scurt timp înainte ca reţeaua socială să cumpere aplicaţia. În 24 de ore de la lansarea versiunii Android, Instagram avea deja un milion de utilizatori. După o săptămână, peste cinci milioane de oameni descărcaseră aplicaţia.

    UBER, INAMICUL PUBLIC AL COMPANIILOR DE TAXI
    ”Prin creştere şi expansiune, compania a evoluat de la un start-up banal din Silicon Valley la un mod de viaţă pentru milioane de oameni din toată lumea“, au anunţat cei de la Uber pe blog, după ce ultima rundă de finanţare a urcat valoarea companiei la 17 miliarde de dolari.

    Uber este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să dispună în permanenţă de o maşină şi un şofer, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi ai Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate chiar şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros start-up finanţat de investitori, depăşind aplicaţia de booking Airbnb, evaluată la 10 miliarde de dolari.
    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state europene şoferii de taxi au organizat proteste.
     

  • Jocurile din AppStore cu cele mai mari încasări

    AppStore, magazinul de aplicaţii al celor de Apple, reprezintă o sursă solidă şi sigură de venit pentru gigantul american. Cu încasări de miliarde de dolari anual, sistemul dezvoltat de Apple a “produs” companii a căror valoare depăşeşte sute de milioane de dolari.

    Jocul cu cele mai mari încasări este Clash of clans, un joc de strategie în care utilizatorii îşi construiesc oraşe şi pornesc războaie unii împotriva altora.

    1. Clash of clans

    Încasări zilnice: 1,12 milioane dolari
    Producător: Supercell
    Număr zilnic de noi jucători: 39.000

    2. Candy Crush Saga

    Încasări zilnice: 884 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 34.000

    3. Game of war – Fire age

    Încasări zilnice: 572 mii dolari
    Producător: Machine Zone
    Număr zilnic de noi jucători: 19.000

    4. Farm Heroes Saga

    Încasări zilnice: 271 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 24.000

    5. Pet Rescue Saga

    Încasări zilnice: 214 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 17.000

    6. Big Fish Casino

    Încasări zilnice: 179 mii dolari
    Producător: Big Fish Games
    Număr zilnic de noi jucători: 14.000

    7. Boom Beach

    Încasări zilnice: 150 mii dolari
    Producător: Supercell
    Număr zilnic de noi jucători: 18.000

  • Google a prezentat trei smartwatch-uri, software pentru maşini şi platforma Android TV. Cum arată şi ce dotări au noile dispozitive

     Două dintre smartwatch-uri, LG G şi Samsung Gear Live, sunt deja disponibile cumpărătorilor, în timp ce Moto 360 va deveni accesibil la o dată ulterioară, potrivit CNBC.

    Google a prezentat şi software-ul Android Auto, destinat dezvoltării de aplicaţii pentru autoturisme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul SUA ar putea interzice aplicaţiile care urmăresc persoane fără ca acestea să ştie

     Audierea este parte a eforturilor senatorului Al Franken de a obţine aprobarea legii, care ar impune companiilor să obţină acordul utilizatorilor pentru difuza informaţii despre locaţia posesorului unui smartphone, dispozitiv de navigaţie sau orice alt dispozitiv mobil conectat la internet. Proiectul a fost reintrodus din nou în Senat în acest an, scrie Financial Times.

    Legea ar interzice aplicaţiile care urmăresc persoane fără ca acestea să ştie şi ar permite statului să confişte profiturile obţinute de companiile care le vând.

    Organizaţiile companiilor cu activităţi în publicitate s-au declarat, însă, îngrijorate că legislaţia Franken este formulată prea vag şi ar putea restricţiona aplicaţii precum Google Maps, Yelp şi Weather Channel, care se folosesc de locaţia utilizatorului şi au scop comercial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro