Tag: aplicare

  • Situaţie DISPERATĂ în Polonia: Consiliul UE vrea să le suspende dreptul de vot. Urmează România?

    “În pofida eforturilor repetate din ultimii doi ani pentru implicarea autorităţilor poloneze într-un dialog constructiv în cadrul reglementărilor privind statul de drept, Comisia Europeană a concluzionat astăzi că există un risc clar privind încălcarea normelor statului de drept în Polonia. Reformele judiciare din Polonia au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majorităţii parlamentare. În lipsa independenţei judiciare, apar serioase semne de întrebare privind aplicarea în mod eficient a legislaţiei europene, de la protejarea investiţiilor la recunoaşterea reciprocă a deciziilor în domenii diverse, de genul disputelor privind custodia asupra copiilor şi punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare”, a anunţat miercuri Executivul Uniunii Europene.

    “Prin urmare, Comisia Europeană propune Consiliului UE adoptarea unei decizii în virtutea Articolului 7(1) al Tratatului Uniunii Europene”, precizează instituţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este OFICIAL: Prima instituţie de stat care recunoaşte că scad salariile la mai bine de jumătate dintre angajaţi după Revoluţia Fiscală

    „Am rugat Guvernul fie să ne excepteze, aşa cum s-a întâmplat cu ANRE sau ANCOM, fie să beneficiem de creşterea de 15% care se aplică câtorva ministere pentru complexitatea muncii şi să ne permită să acordăm indemnizaţiile de performanţă pentru care avem fonduri proprii, dar sunt blocate prin lege. La ora actuală, salariile inspectorilor sunt similare celor din ministere, precum este Ministerul Finanţelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, pentru MEDIAFAX.

  • Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto care, atenţie, va fi plătită de toţi proprietarii!

    Prin această taxă autorităţile vor să descurajeze importurile de autoturisme la mâna a doua cu impozite ce ar ajunge la 200 de euro, informează digi24.ro.

    Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Serviceu-rilor Independente: „Autovehiculele foarte poluante, cum sunt cele non euro sau euro 1 vor plăti anual un impozit de 200 de euro, iar cele cu clasa de poluare euro 5 sau euro 6, 50 de euro”.

    Guvernul, autorităţile locale şi companiile de consultanţă au pregătit în ultimele luni terenul pentru noua taxă. Măsura îşi propune să descurajeze importul de maşini second hand poluante. Dacă anul trecut vechimea medie a maşinilor importate depăşea cu puţin 8 ani, anul acesta depăşeşste 12 ani, potrivit autorităţilor.

    Potrivit RAR, peste 600.000 de maşini second hand au intrat anul acesta în România, dublu faţă de anul trecut. 52% dintre acestea sunt mai vechi de 11 ani. Astfel, după eliminarea timbrului de mediu autorităţile vor să anuleze efectele şi să crească încasările la buget.

  • Cota de TVA va scădea, în agricultură, de la 19% la 9% pentru încă opt lucrări şi servicii

    Proiectul completează lista lucrărilor în agricultură care beneficiază de această facilitate fiscală începând de la 1 august 2016.
     
    Actuala listă a lucrărilor cărora li se aplică TVA de 9% se va completa cu următoarele:
     
    – Plantarea culturilor horticole – viţă de vie, pomi
    – Defrişarea plantaţiilor viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de susţinere, conducere şi palisaj în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de irigare/fertirigare în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de protecţie antigrindină şi antiploaie în plantaţiile viticole şi pomicole
    – Înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale
    – Determinarea calităţii genetice a animalelor
    – Lucrările specifice domeniului îmbunătăţirilor funciare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 157/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, altele decât irigaţiile.
     
  • Camera Deputaţilor: Legea care modifică legea ANI a fost adoptată

    Deputaţii Opoziţiei au fluierat în timp ce se dădea votul. În replică, la final, la anunţarea rezultatului, parlamentarii PSD au aplaudat.

    Legea care modifică Legea ANI, de asemenea criticată de Opoziţie, prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ​Patronatul Producătorilor de Medicamente: Taxa clawback este cauza pentru care dispar medicamentele ieftine din farmacii şi spitale

    „Am explicat în repetate rânduri la Parlament, ministerul Sănătăţii, ministerul Finanţelor şi la CNAS că în condiţiile în care taxa “clawback” – un impozit pe cifra de afaceri aplicat exclusiv în industria medicamentelor – ajunge să reprezinte 25% din preţul unui medicament ieftin, acesta devine nerentabil, iar producătorii au dificultăţi în a-l produce în continuare”, a spus Dragoş Damian, director executiv PRIMER.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Revoluţia fiscală | Primele mărturii de la cei care au decis să aplice split TVA: Este haos! Este o pierdere de timp inutilă

    „Conducerea companiei unde lucrez a decis să aplice split TVA de la 1 octom­brie, datorită facilităţilor. Nu am avut niciun cuvânt de spus, a trebuit să mă confor­mez. Este haos! Trei oameni blocaţi să ţină evidenţa strictă a plăţilor şi încasărilor. Cu tre­zo­reria nu se putea lucra, aveam cu ei în octom­brie zece telefoane pe zi în care le ex­plicam eu ce şi cum se face“, a spus un con­tabil, citat de Tax Advisors, cea mai puternică comu­nitate de profesionişti contabili de pe Facebook.

    În plus, el a mai spus că a fost ne­voit să deschidă un cont la o bancă pentru ca operaţiu­nile să fie mai facile şi pentru că nu se poate lucra online cu Trezoreria.

    „Au mai deschis în Trezorerie încă un cont intermediar, prin care tre­buie să plimb sumele. Fac situaţii extra­­contabile pentru a-mi veri­fica con­tinuu sumele TVA. La plă­ţile par­ţiale groaznic, la avan­suri de ase­menea. Dau telefoane inutile cli­enţilor ce nu aplică split pentru a le explica cum să-mi facă plăţile. Este o pierdere de timp inutilă, fără niciun efect benefic“, a declarat unul din contabilii dintr-o firmă care a aplicat TVA split de la 1 octom­brie.

    Citeste continuarea pe www.zf.ro

  • Prima ţară din Europa care INTERZICE VÂNZAREA de ŢIGĂRI începând din 2018

    Din vânzarea de ţigări, Vaticanul câştiga anual milioane de euro.

    ”Motivul este foarte simplu: Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor. Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieţi”, a declarat Burke.

    Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a făcut trimitere la cifrele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit cărora fumatul provoacă decesul a peste şapte milioane de oameni în fiecare an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opt firme care formau un cartel pe piaţa bateriilor auto au fost amendate de Consiliul Concurenţei

    Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pentru stabilirea preţului de revânzare a produselor şi împărţirea pieţelor de desfacere în perioada 2010-2015. Înţelegerile respective erau stabilite „între producătorul Caranda Baterii SRL şi distribuitorii săi Ani Auto Sport SRL, Uto-Ovarom SRL, Barady Services SRL, Beda Impex SRL, Marcat Invest SRL, Mecantu SRL, Stanciu-Service SNC)”, precizează Consiliul Concurenţei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mişa: Transferul contribuţiilor nu va avea niciun efect negativ asupra Legii salarizării

    ”Se poate aplica Legea salarizării fără probleme. Când fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a declarat Ionuţ Mişa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro