BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Bitcoin la niveluri record. Cât are o persoană care a investit 100 de dolari în 2009 în criptomonedă

    În această săptămână bitcoin a atins un nou nivel record, depăşind 48.000 de dolari, potrivit datelor CoinDesk, citate de CNBC. Chiar dacă activul a fost extrem de volatil, cei care l-au păstrat pe termen lung au obţinut câştiguri incredibile.

    O persoană care a investit în bitcoin când a fost lansat pentru prima dată, în 2009, ar putea avea acum milioane sau miliarde, în condiţiile în care valoarea iniţială a activului a fost de 0 dolari.

    „Este activul cu cele mai bune performanţe din ultimul deceniu, cu siguranţă”, a declarat Daniel Polotsky, CEO al CoinFlip, una dintre cele mai mari companii de bancomate bitcoin din S.U.A.

    Dacă investitorul a cumpărat bitcoin de 100 de dolari în octombrie 2010, când criptomoneda costa 10 cenţi, acum deţine aproximativ 1.000 de bitcoin.

    La maximul istoric de joi, 1.000 de bitcoini ar fi valorat mai mult de 48 de milioane de dolari.

    Este o perioadă îndelungată pentru a deţine un activ extrem de volatil, ceea ce înseamnă că grupul de oameni care au investit atât de devreme în bitcoin şi au păstrat în mare măsură investiţiile lor este mic, a spus Polotsky.

    Şi, deşi există multe poveşti despre câştiguri extreme din criptomonede, există şi mulţi care au pierdut la fel de mulţi bani prin cumpărarea şi vânzarea activului la momentul nepotrivit.

    În plus, investitorii timpurii au avut probleme să-şi încaseze câştigurile incredibile din cauza unor probleme tehnice – unii au uitat parolele portofelelor lor digitale, ceea ce înseamnă că au doar câteva încercări de a accesa fondurile înainte de a fi blocate pentru totdeauna.

    Totuşi, bitcoin a avut o traiectorie incredibilă, care a depăşit alte investiţii. Până în prezent, doar în 2021, criptomoneda a crescut cu peste 63%, după ce şi-a cvadruplat valoarea în 2020.

    Şi, chiar dacă criptomoneda şi-a arătat şi volatilitatea în ultimele săptămâni, investitorii de lungă durată cred în viitorul activului.

    Mike Novogratz, CEO Galaxy Digital şi un cunoscut investitor în criptomonede, a declarat în noiembrie că vede bitcoin crescând la 55.000 – 60.000 dolari până la sfârşitul anului 2021. Tyler Winklevoss, cofondator al crypto-exchange Gemini, a spus că vede activul ajungând la 500.000 de dolari.

  • Care sunt cele mai mari găuri negre ale statului: pierderi de peste 3 miliarde de lei adunate de cele mai neprofitabile 10 companii ale statului în 2019

    Cumulat, cele 10 companii au 68.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproape 10 miliarde de lei.

    Cu subvenţii masive de la bugetul de stat, mai ales pentru companiile de transport, dar şi ajutoare de stat, cinci din 10 cele mai importante companii deţinute integral de guvernul român sunt pe pierdere: CFR Călători, Tarom, CFR Marfă, CFR SA şi Metrorex. Premierul Florin Cîţu a avertizat companiile de stat care sunt în pierdere că, în lipsa unui plan de restructurare, riscă să le taie subvenţiile. Or, fără aceste subvenţii, companii precum Metrorex, CFR sau producătorii de energie pe bază de cărbune nu pot să supravieţuiască. Ministrul transporturilor Cătălin Drulă spune că Metrorex, spre exemplu, îşi acoperă doar 30% din cheltuieli din venituri proprii.

    Pentru aceste companii, se mai pune şi problema datoriilor istorice acumulate către furnizori, creditori sau Fisc, care nu pot fi stinse din venituri proprii, iar „iertarea“ de aceste datorii, care s-a mai pus în discuţie la nivelul guvernelor anterioare, riscă să fie considerată un ajutor de stat, care ar da companiilor de stat un avantaj pe piaţă.

    Complexul Energetic Hunedoara (CEH), producător de energie pe bază de cărbune aflat în insolvenţă, a avut în 2019 pierderi de 1,1 mld. lei, la o cifră de afaceri de 250 mil. lei. Compania, care are 4.000 de angajaţi, are datorii de circa 6 mld. lei, dintre care peste 1,6 mld. lei către ANAF.

    Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, a înregistrat pierderi de 863 mil. lei în 2019, la o cifră de afaceri de 3,1 mld. lei. Compania are 12.900 de angajaţi. La fel ca la CEH, fără intervenţia statului, producătorul de energie nu poate ieşi singur din pierderile înregistrate. La finalul anului trecut, statul român a notificat Comisia Europeană în legătură cu un plan de restructurare pentru CE Oltenia care prevede un sprijin de aproape 10 mld. lei, din care 6,5 mld. lei de la bugetul de stat.

    CFR Marfă, cu pierderi acumulate în ultimii 10 ani de peste 2,5 mld. lei, a mai înregistrat un minus de 237 mil. lei în 2019, la afaceri de 675 mil. lei. În 2013, odată cu intenţia de privatizare a companiei, guvernul Ponta a anulat datorii istorice de circa 2,5 mld. lei ale operatorului feroviar, însă o decizia a Comisiei Europene de anul trecut obligă CFR Marfă să restituie suma, considerată ajutor de stat.

    Tarom, compania aeriană de stat, cu pierderi în ultimii 13 ani, a mai adăugat în 2019 170 mil. lei la pierderi, cu o cifră de afaceri de 1,3 mld. lei. Compania are aproximativ 1.800 de angajaţi. Cu toate acestea, la privat se poate. Cu zboruri mult mai ieftine, puţin peste 1.000 de angajaţi şi cifră de afaceri de 2,2 mld. lei în 2019, operatorul aerian românesc low-cost Blue Air înregistra în 2019 profit de 72 mil. lei.

    Între primele 10 companii din punctul de vedere al pierderilor financiare în 2019 se află şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului De Stat. Entitatea are în administrare clădirile guvernului, reşedinţele oficiale şi clădirile de protocol. Printre atribuţiile instituţiei se numără şi închirierea spaţiilor pe care le are în administrare. Cu afaceri de 306 mil. lei în 2019, regia autonomă a înregistrat în 2019 pierderi de 30 mil. lei.

  • Scăderea dramatică a migraţiei la nivel mondial ameninţă revenirea economiilor

    Pandemia de coronavirus a pus capăt creşterii constante timp de un deceniu a fluxului de migranţi la nivel mondial, relevă datele OCDE. Iar în condiţiile în care multe ţări îşi înăspresc acum controalele la graniţe, migraţia în acest an va fi „departe de normal“, potrivit lui Christophe Dumont, din cadrul organizaţiei.

    Migranţii sunt cei care suportă consecinţele acestui fenomen, de la cei care nu-şi găsesc slujbe, la membri de familie ţinuţi departe unii de ceilalţi, la studenţi forţaţi să-şi amâne cursurile şi refugiaţi blocaţi în tabere.

    Vor exista efecte de durată şi pentru ţările care s-au bazat în ultimii ani pe un influx constant de nou-veniţi pentru a le ocupa slujbele, a susţine creşterea forţei de muncă, a impulsiona sectorul de învăţământ şi a compensa povara fiscală a populaţiei aflate în curs de îmbătrânire, spun economiştii.

    De exemplu, în Australia şi Noua Zeelandă avansul PIB-ului a fost alimentat de populaţia în creştere, în mare parte datorată nivelurilor ridicate ale imigraţiei nete.

    Alte guverne nu văd scăderea migraţiei ca pe o problemă imediată, având în vedere că nivelurile totale ale şomajului sunt în creştere în majoritatea ţărilor. O excepţie este în domenii cheie, cum ar fi sănătatea şi agricultura; anul trecut unele ţări au importat muncitori sezonieri chiar şi în timpul lockdownurilor.

    Însă o scădere de durată a mobilităţii cross-border ar putea afecta ţările unde migraţia a compensat presiunile fiscale ale populaţiilor în curs de îmbătrânire, cum este cazul Germaniei.

    Migraţia internaţională s-ar putea redresa odată cu redeschiderea graniţelor, însă economiştii nu se aşteaptă la o revenire la nivelurile de dinaintea pandemiei pentru o vreme.

    Experienţa pandemiei a făcut guvernele să realizeze valoarea migraţiei forţei de muncă slab calificate în unele sectoare. În acelaşi timp, însă lockdown-urile au accelerat automatizarea, iar tehnologia ar putea erode cererea de astfel de muncitori, argumentează Carlos Vargas-Silva, profesor la universitatea Oxford.

    Între timp, cererea pentru migraţia de forţă de muncă înalt calificată ar putea scădea puternic. O schimbare pe termen lung de acest fel ar putea reduce populaţia de vârstă activă, şi prin urmare baza fiscală, a unor ţări dezvoltate, dar ar putea aduce şi oportunităţi pentru muncitorii calificaţi din lumea aflată în curs de dezvoltare.

    Astfel, pe viitor munca de la distanţă ar putea face penuriile de forţă de muncă din ţările dezvoltate mai puţin probabile, diminuând în acelaşi timp exodul creierelor din lumea aflată în dezvoltare.

  • Ce este şi cum afectează lumea „chipageddonul” – analiză

    Indicii ale actualei crize de chipuri au apărut de anul trecut, când jucătorii s-au luptat să cumpere noi plăci grafice pentru PC, Apple a trebuit să eşaloneze lansarea iPhone-urilor, iar cele mai recente console Xbox şi PlayStation nu au satisfăcut cererea.

    Apoi, chiar înainte de Crăciun, a apărut informaţia că industria auto se confruntă cu ceea ce un insider numea „chipageddon”. Maşinile noi includ adesea mai mult de 100 de microprocesoare – iar producătorii au fost pur şi simplu incapabili să se aprovizioneze cu toate.

    De atunci, tot mai multe companii de tehnologie au avertizat că se confruntă cu constrângeri.

    Samsung se luptă să respecte comenzile pentru cipurile de memorie pe care le realizează. Şi Qualcomm, care produce procesoare şi modemuri pentru multe dintre smartphone-urile de vârf şi alte gadgeturi are aceeaşi problemă.

    La fel ca în multe alte cazuri, coronavirusul este parţial de vină.

    Restricţiile au impulsionat vânzările de computere şi alte dispozitive care le permit oamenilor să lucreze de acasă, precum şi de gadgeturi pentru timpul liber.

    Între timp, industria auto s-a confruntat cu o scădere mare a cererii şi şi-a redus comenzile.

    Drept urmare, producătorii de cipuri şi-au schimbat liniile de producţie.

    Dar apoi, în al treilea trimestru al anului 2020, vânzările de maşini şi-au revenit mai repede decât se anticipase, în timp ce cererea pentru electronice de consum a continuat să crească.

    Cererea a fost impulsionată şi a pregătirea infrastructurii 5G.

    Şi Huawei a făcut o comandă mare, pentru a-şi constitui un stoc de chipuri, înainte ca restricţiile comerciale impuse de SUA să împiedice compania să comande mai mult.

    În schimb, industria auto are o marjă relativ scăzută şi tinde să nu facă stocuri.

    Recent, TSMC şi Samsung, principalii producători de cipuri, au cheltuit miliarde pentru un nou proces de fabricare a cipurilor de 5 nanometri extrem de complex, pentru a alimenta produsele de ultimă generaţie.

    Dar analiştii spun că, pe o scară mai largă, sectorul a suferit de lipsa investiţiilor.

    Şi mulţi dintre producătorii de cipuri vor răspunde cererii suplimentare prin creşterea preţurilor.

    Compania de consultanţă AlixPartners a prognozat că industria auto va pierde 64 miliarde de dolari din vânzări, deoarece a trebuit să închidă sau să reducă producţia. Sectorul generează de obicei vânzări de circa 2.000 de miliarde de dolari pe an.

    Există, de asemenea, şi implicaţii geo-politice.

    SUA este încă lider în ceea ce priveşte preoiectareaa componentelor, dar Taiwanul şi Coreea de Sud domină industria de fabricare a cipurilor.

    Iar economistul Rory Green de la TM Lombard estimează că cele două naţiuni asiatice reprezintă 83% din producţia globală de cipuri de procesor şi 70% din cipurile de memorie.

    „Aşa cum Opec este pentru petrol, Taiwan şi Coreea de Sud sunt practic monopoluri pentru producţia de chipuri”, a scris el, adăugând că cota de piaţă a celor două state va creşte în continuare.

    Acest lucru a stârnit îngrijorare în SUA, unde un grup de lobby a numit actuala criză „canarul din mina de cărbune” pentru viitoarele penurii.

    Iar un grup de 15 senatori i-a scris preşedintelui Biden îndemnându-l să ia măsuri pentru a „stimula producţia internă de semiconductori în viitor”.

    Dar, probabil, ţara cea mai afectată este China, care produce mai multe maşini decât orice altă naţiune. În consecinţă, compania de cercetare IHS prezice că producţia chineză de automobile va scădea în primul trimestru cu 250.000 de vehicule.

    Pentru moment, consumatorii care planifică o achiziţie trebuie să aibă în vedere câteva lucruri. Timpii de aşteptare pentru unele modele de maşini vor creşte. Şi unele gadgeturi pot deveni, de asemenea, greu de găsit. Cei mai mari jucători, precum Samsung şi Apple, au putere de cumpărare pentru a se asigura că au prioritate. Dar mărcile mai mici pot fi grav afectate.

    „Asta înseamnă că produsele ar putea deveni mai scumpe – sau cel puţin ca preţul să nu scadă în timp, aşa cum v-aţi aştepta în mod normal”, spune Ben Wood, de la consultanţa CCS Insight. „Iar aprovizionarea va fi limitată. Aşadar, dacă există un gadget pe care vrei cu adevărat să-l obţii, nu te gândi să stai să vezi dacă există o ofertă mai bună peste câteva luni”.

  • Care sunt cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul

    Timişoara şi Cluj-Napoca au fost nominalizate în top 20 de oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de compania britanică de brokeraj şi consultanţă DOT Zinc.

    Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.

    Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total. În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.

    Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

    „Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. De asemenea, oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează Salman Haqqi, specialist în cadrul DOT Zinc.

    Situate pe locurile 15, respectiv 16, oraşele Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte, situându-se în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga şi Oslo.

  • Cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul

    Timişoara şi Cluj-Napoca au fost nominalizate în top 20 de oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de compania britanică de brokeraj şi consultanţă DOT Zinc.

    Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.

    Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total. În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.

    Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

    „Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. De asemenea, oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează Salman Haqqi, specialist în cadrul DOT Zinc.

    Situate pe locurile 15, respectiv 16, oraşele Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte, situându-se în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga şi Oslo.

  • Analiza necruţătoare a preşedintelui INS. Aderarea la UE a accentuat deficitul comerţului exterior cu produse agroalimentare la 850 mil. euro pe an, cu 30% mai mult ca înainte de 2007

    Într-o economie modernă, tot mai integrată într-un  spaţiu economic dinamic, în care concurenţa şi libera circulaţie a mărfurilor sunt elemente definitorii, producţia agricolă a unei ţari cu potenţial agricol mare capată tot mai mult caracteristicile unei producţii industriale. În aceste condiţii, pentru creşterea eficienţei producţiei agricole, demn de urmărit este nu numai creşterea randamentelor la producţiile culturilor agricole sau a creşterii randamentelor în sectorul zootehnic, ci mai ales sporirea cantităţilor de produse agricole vegetale şi animale prelucrate în unităţi de producţie proprii.

    Trei avantaje în plan economic sunt evidente în situaţia în care, la produse agroalimentare pentru care există cerere pe piaţa internă şi pentru care dispunem în ţară de materie primă din belşug, lanţul valoric definit pentru realizarea fiecărui produs include agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în interior, indiferent dacă aceştia au capital naţional sau străin.

    În primul rînd, este vorba de posibilitatea reducerii importurilor la aceste produse agroalimentare pentru consumul populaţiei şi implicit eliminarea sau diminuarea deficitelor comerciale la aceste produse. În al doilea rând, obţinerea acestor produse, prin prelucrarea în capacităţi de producţie din ţară a materiilor prime din agricultura naţională, determină sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă prin angajarea de lucratori în industria agroalimentară naţionala, ceea ce creează implicit condiţii propice pentru creşterea veniturilor acestora. În al treilea rând, urmare creşterii numărului de angajaţi in industria alimentară vor spori şi veniturile la bugetul de stat, prin contribuţiile plătite de salariaţi pentru veniturile realizate şi prin prelevări către bugetul de stat pentru profitul realizat de agenţii economici.

    În conditiile în care nu s-ar beneficia de cele trei avantaje susmenţionate, rezultând în mod direct din  dezvoltarea capacităţii de prelucrare în ţară, impactul economic asupra balanţei comerciale cu produse agroalimentare ar fi unul limitat, cu implicaţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu sau lung. Este de la sine înţeles că în condiţiile dezvoltării producţiei vegetale şi zootehnice, materializată preponderent prin exporturi substanţiale de cereale şi de animale vii (produse cu grad scăzut de prelucrare şi implicit cu o valoare de piaţă redusă), cu toate că s-ar putea asigura o anumită echilibrare a balanţei comerciale pe întreaga gama de produse agroalimentare, aceasta ar avea efect pozitiv cel mult pe termen scurt şi acesta ar fi unul limitat. In plus, consecinţe negative ar avea loc şi prin faptul că determină o structură iratională a schimbului propriu de produse, favorizând exportul unor cantităţi mari de marfuri neprelucrate si importul, în contrapartida, de produse prelucrate.

    În aceste conditii, realizăm şi astăzi cât de actuală rămâne afirmaţia marelui economist român Mihail Manoilescu! “Pe drumul agriculturii se înaintează şi – cu toată lungimea lui mai mică – este nevoie de mult mai mult timp pentru atingerea aceluiaşi ţel, decât pe mai lungul drum al industriei, care poate fi parcurs cu viteza înaltei ei productivităţi a muncii. Agricultura merge spre bogăţie în carul cu boi, iar industria în automobil.” Chiar daca nu am trage o concluzie definitivă cu privire la valabilitatea afirmaţiei din opera marelui economit român, datele statistice ce vor fi prezentate în cele ce urmează ne arată că prin exportul de cereale, seminţe sau animale vii, ţara noastră nu si-a putut echilibra balanţa de produse agroalimentare, cu toate că producţia acestor materii prime a crescut pe parcursul ultimilor treizeci de ani. Din contră, an de an a crescut şi mai mult deficitul înregistrat în comerţul exterior cu produse obţinute în sectorul de activitate în care, practic, este angajata peste 20% din populaţia ocupată a ţării. 

    Urmărind datele statistice privind producţiile agricole ale României, comparate cu cele înregistrate de alte ţări şi cele referitoare la comerţul exterior cu produse agroalimentare, putem afirma că România este un producător important pe plan european, chiar şi mondial, de mai multe produse agricole importante, precum porumb, grâu, floarea – soarelui, orz şi soia. Mai mult, producţiile la ha sunt, cel puţin pentru aceste produse, comparabile cu cele din ţările din regiune, cu profil similar, cum sunt Bulgaria, Ungaria, Polonia, etc. Putem, ca atare, afirma că prin aceste producţii asigurăm condiţiile necesare acoperirii consumului intern, având totodată suficiente resurse pentru dezvoltarea unor procese complexe de prelucrare a acestor materii prime. În schimb, în prezent, importăm cantităţi mari de produse agroalimentare, cu un grad mai mic sau mai mare de prelucrare, precum şi de produse agricole care cer condiţii speciale de depozitare sau procesare. În plus, în contrast cu situaţia din alte ţări, România prelucrează industrial numai o mică parte din materiile prime agricole. Din păcate, în aceste condiţii, rezultatele obţinute de ţara noastră în comerţul exterior cu produse agroalimentare sunt mult sub cele obţinte de cele trei ţări din regiune. Oare de ce?

    Pentru a oferi posibile variante de răspuns la întrebarea de mai sus, în cele ce urmează vor fi prezentate câteva date statistice, publicate de statistica oficială, obţinute prin două tipuri importante de cercetări statistice. În primul rând, este vorba de datele statistice calculate pentru mai multe produse sau categorii de produse agricole pentru caracterizarea unor aspecte importante legate de formarea resurselor şi utilizarea acestora. În al doilea rând, vom folosi date statistice privind exporturile şi importurile unor produse agricole, calculate, în acest caz, la nivelul unui an.

    În acest scop, vom recurge la prelucrarea unor date statistice calculate pentru caracterizarea unor aspecte legate de  resurse şi utilizarea acestora pentru produse agricole importante la nivelul perioadei 1995 – 2019. Datele respective sunt preluate din lucrarea de sinteză elaborată de INS “Bilanţuri alimentare”. Pornind de la analiza seriilor de date disponibile cu privire la resurse şi utilizări, pot fi identificate unele caracteristici privind dinamica şi modificările structurale intervenite la nivelul resurselor şi utilizărilor. Indicatorii prezentaţi în balanţa alimentară a fiecărui an sunt prezentaţi în unităţi de măsură specifice fiecărui produs, ceea ce permite analiza, atât a structurii elementelor ce compun resursele şi utilizarea, cât şi a dinamicii în timp a acestora, fără a ne pune problema eliminării influentei variaţiei în timp a preţurilor acestor produse.

    În tabelul 1 sunt prezentate date statistice utile pentru caracterizarea resurselor şi utilizării acestora la câteva produse agricole importante, atât în producţia agricolă, cât şi în consumul populaţiei.

    Prima remarcă este legată de faptul că, în situaţia produselor agricole analizat, s-a înregistrat, în perioada 1995 – 2019, o creştere consistentă a resurselor. Astfel, pe parcursul perioadei 1995 – 2019, ritmurile medii anuale de creştere a resurselor pentru produsele agricole considerate au fost la Cereale şi produse din cereale 2,5%, la grâu şi secară 1,6%, porumb 2,5%, legume şi produse din legume 1,1%, fructe şi produse din fructe 1,9%, lapte şi produse din lapte 0,4% şi carne de porcine 1,3%.

    O altă remarcă cu privire la dinamica resurselor pentru aceste produse este legată de evoluţii diferite la nivelul perioadei 1995 – 2005, respectiv 2005 – 2019. Astfel, resursele au crescut mai mult în a doua periodă la cereale şi produse din cereale (1,0%, respectiv 3,6%), grâu şi secară (-0,4%, respectiv 3,0%), porumb (0,5%, respectiv 4,0%) şi legume şi produse din legume (1,0%, respectiv 2,4%). În schimb, la lapte şi produse din lapte, în prima perioadă, ritmul mediu anual de creştere a fost 1,4%, pe când în a doua perioadă, resursele la acest produs s-au redus în medie în fiecare an cu -0,4%. La carnea de porcine, în prima perioadă, s-a înregistrat un spor mediu anual de 1,9%, pe când în a doua perioadă, acesta s-a redus la 0,9%.

    Tabelul 1. Caracteristici privind formarea resurselor pentru diverse produse agricole

    Pentru majoritatea produselor considerate se constată o creştere a ponderii importurilor în asigurarea resurselor.

    Un exemplu elocvent în acest sens: la carnea de porcine, ca urmare a reducerii producţiei interne, au sporit considerabil importurile, astfel dacă în anul 1995, România importa numai 2,4% din resursele acestui produs, în anul 2019 ponderea importurilor a crescut la peste 47%. La acest produs, resursele au crescut cu 37% în 2019 în raport cu 1995, în timp ce importurile au crescut de peste 26 ori.

    Datele din tabel permit şi formularea urmatoarelor comentarii cu privire la satisfacerea satisfacerea consumului intern al populaţiei prin exportul net (devansarea esportului de către import):

    • Creşterea într-un ritm mai mare a importurilor decât ritmul calculat în cazul producţiei interne utilizabile la majoritatea produselor, dar într-o proporţie mult mai mare la legume şi produse din legume, fructe şi produse din fructe, lapte şi produse din lapte, dar mai ales la carnea de porc, specificată anterior;
    • La fructe şi produse din fructe, s-a modificat radical structura resurselor. Astfel, dacă în 1995 resursele pentru acest produs se asigurau din import numai în proporţie de 8,3%, în anul 2019, ponderea resurselor din import a crescut la aproape 35%;
    • O creştere importantă a ponderii importurilor în asigurarea resurselor s-a înregistrat la categoria de legume şi produse din legume. Astfel, dacă în 1995, ponderea importurilor pentru aceste produse a fost mai mică de 2%, aceasta a crescut la peste 20% în 2019.

    Graficul din figura 1 prezintă ponderea exportului net (export – import) în resursele unui numar de şapte produse, la nivelul fiecăruia din cei opt ani din perioada 1995 – 2019. Rezultatele prezentate în acest grafic permit clasificarea produselor în două categorii. În prima categorie, sunt incluse produsele pentru care raportul dintre exportul net şi resurse este unul pozitiv (cereale şi produse din cereale, grâu şi secară şi porumb) , iar în a doua categorie sunt incluse trei produse importante, pentru care acest raport este unul negativ (legume şi produse din legume, fructe şi produse din fructe şi carne de porcine).  

    Sursa de date: calculele autorului pe baza datelor statistice din Bilanţurile alimentare din perioada 1996- 2020

    Figura 1. Raportul dintre exportul net (export – import) şi resurse pentru produse agricole, pe ani 1995 – 2019

    Aceste rezultate ne arată, încă o dată, că suntem exportatori importanţi de cereale, dar, în egală măsură, importatori pentru alte categorii de produse care au o cerere mare din partea populaţiei, chiar pe parcursul unui an întreg. Cel puţin pentru produsele la care facem referire în lucrare, aceste  produse sunt nu numai cele obţinute la termen, dar şi depozitate în condiţii speciale pentru a fi oferite consumului atat în sezonul de producţie, cat si in afara lui (este cazul fructelor şi, în mod special, al mărului, precum si a legumelor pentru care trebuie asigurate condiţii speciale de producţie pentru a le proteja de alterare).

    Subliniem situaţia cu totul aparte a producţiei de carne de porcine, la care suntem consumatori tradiţionali şi la producţia la care am avut tradiţie si rezultate pozitive într-o perioadă nu foarte îndepărtată. Astfel, în cazul acestui produs, nu numai înainte, dar chiar la începutul perioadei de tranziţie eram exportatori, dar pe parcurs, şi mai ales după anul 2000, pe fondul reducerii efectivelor de porcine şi menţinerii cererii interne, au crescut considerabil importurile. Recurgând la datele din “Bilanţuri alimentare”, menţionăm că în timp ce la nivelul anului 1995 exportul net era pozitiv (26,5 mii tone), în anul 2019 acesta a ajuns la un minus de circa 325 mii tone.

    Dacă ne raportăm la populaţia rezidentă a României de la 1 ianuarie 2019, atunci pentru câteva produse agricole la care România înregistrează export net negativ, balanţa produselor relevă urmatoarele:

    •  La legume şi produse din legume s-a importat în medie pe o persoană aproximativ 40,7 kg şi s-a exportat numai 2,9 kg, astfel încât disponibilul pentru consumul uman de 170 kg/persoană este satisfăcut în proporţie de 22,2% ca rezultat al schimburilor comerciale externe. Dacă ne referim la tomate, atunci datele statistice sunt şi mai nefavorabile, întrucât disponibilul pentru consum de 41,4 kg/persoană este acoperit ca rezultat al raportului export- import (exportul net) în proporţie de 35% (importul mediu pe o persoană -14,9 kg, faţă de un export mediu pe o persoană, de numai 0,33 kg);
    • Situaţia nu este cu mult diferită în cazul fructelor şi produselor din fructe, cu referire în special la mere. În cazul fructelor şi produselor din fructe, disponibilul pentru consum mediu pe o persoană- circa 111 kg, este satisfăcut în proporţie de peste 55% prin excedenţa importului (exportul net). În cazul acestei grupe de produse, importăm în medie 67,7 kg/persoană şi exportăm numai 5,8 kg/persoană, rezultând o valoare negativă a exportului net de aproape 62 kg/persoană. Din păcate, nici în cazul producţiei de mere nu avem capacitatea de a asigura satisfacerea disponibilului de consum uman din producţia proprie. Mai mult, disponibilul (34,4 kg/persoană) este asigurat în proporţie de circa 22% din comerţul exterior. În cazul acestui produs, importăm în medie pe o persoană 9,3 kg, dar exportăm o cantitate nesemnificativă, de numai 1,8 kg/persoană;
    • La carne şi produse din carne, datele statistice, asa cum deja am menţionat anterior,  situaţia este chiar mai îngrijoratoare. Disponibilul pentru consumul uman mediu pentru o persoană, de 74,3 kg, este realizat in proporţie de 27,6% prin exportul net (8,4 (export) – 28,9 (import)= – 20,5 kg/persoană) !. Situaţia este una total nesatisfăcătoare în cazul cărnii de porcine. În mod surprinzător, pentru o ţară cu tradiţie în acest sector zootehnic, disponibilul pentru consumul uman mediu pe o persoană, circa 38 kg, este acoperit într-o proporţie de 45% prin devansarea exporturilor (numai 1,1 kg/persoană) de către importuri (18,4 kg/persoană).

    Ce spun datele de mai sus? Exportăm cantităţi însemnate de cereale, produse agricole ce sunt obţinute, în cele mai multe cazuri, prin parcurgerea unor procese de producţie, de multe ori nu foarte complexe, dar importăm cantităţi semnificative de produse agricole ce necesită, fie un proces de producţie mai complex pe parcursul unui an, cum este cazul legumelor, fie o standardizare a procesului de producţie şi de depozitare, precum se întâmplă în cazul fructelor, fie prelucrări, mai mult sau mai puţin avansate, a unor materii prime din agricultură în unităţi de industrializare.

    Concluzii similare vom putea trage şi în cazul în care recurgem la date statistice referitoare la importurile şi exporturile de produse agroalimentare. Urmare a rezultatelor obţinute în domeniul producţiei vegetale, România a înregistrat în perioada 1990 – 2019 un excedent din comerţul exterior cu cereale (codul 10 NC) de peste 14 miliarde euro, iar din exportul de seminţe şi plante industriale (cod 12) de peste 6,6 miliarde euro. Pentru ambele categorii de produse sus menţionate, excedentul s-a realizat în mare măsură în perioada de postaderare la Uniunea Europeană. Astfel, în această perioadă, ca urmare a activităţii de comerţ exterior cu cereale, România a realizat un excedent de peste 14,8 miliarde euro, iar din comerţul cu produse identificate cu codul 12 un excedent de peste 6,6 miliarde euro. Pornind de la aceste date statistice, putem afirma că aderarea României la Uniunea Europeană a influenţat pozitiv activitatea de comerţ exterior cu mărfuri din cele două categorii de produse, atât prin creşterea spectaculoasă a exporturilor şi a importurilor, dar mai ales a excedentelor anuale.

    În perioada de postaderare, a crescut, atât volumul exporturilor, importurilor dar şi deficitul  din comerţul exterior la majoritatea categoriile de produse agroalimentare. Această depreciere a balanţei comerciale s-a înregistrat în condiţiile în care la două categorii de produse (cereale şi seminţe) s-a înregistrat o creştere continuă a excedentelor după aderarea la Uniunea Europeană. Pe fondul acestor evoluţii, pe parcursul perioadei de postaderare România a înregistrat din comerţul exterior cu produse agroalimentare un deficit de peste 11,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă un deficit mediu anual mai mare de 870 milioane euro. Pentru o evaluare corectă a acestei situaţii menţionăm că, pe parcursul celor treizeci de ani s-a înregistrat un deficit de aproape 22,6 miliarde euro, ceea ce este un echivalentul a 753 milioane euro în fiecare an. La nivelul primilor 17 ani de tranziţie deficitul mediu anual a fost de aproape 665 milioane euro.

    Un alt grup de produse, tot din categoria materiilor prime, a înregistrat excedent la nivelul întregii perioade de treizeci de ani. Este vorba de comerţul exterior cu animale vii (cod 01), situaţie în are  în perioada 1990 – 2019, România a consemnat excedente de peste 3,1 miliarde euro. Mai mult, această categorie de produse este singura la care România a înregistrat un excedent, nu numai cumulat la nivelul întregii perioade, dar chiar în fiecare an din această perioadă. Până la aderare, excedentul la această categorie de produse a fost de peste 1,1 miliarde euro, ceea ce înseamnă o medie anuală de 67 milioane euro. În a doua perioadă, de postaderare, excedentul a fost de aproape 2 miliarde euro, echivalentul a peste 150 milioane euro anual, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul perioadei anterioare.

    Cu toate că la trei categorii de produse foarte importante (animale vii (cod 01), cereale (cod 10) şi seminţe (cod 12)) în perioada 2007 – 2019, s-au acumulat excedente importante, de peste 23,4 miliarde euro, în medie, anual, 1,8 miliarde, ţara noastră a importat cu mult mai mult decât a exportat produse de origine animală care au fost supuse unui proces de prelucrare, mai mult sau mai puţin avansat, în unităţi de producţie din străinătate. Câteva exemple sunt elocvente în acest sens:

    • la carne şi organe comestibile (cod 02) deficitul a fost de 7,56 miliarde euro la nivelul perioadei de treizeci de ani (media anuală de peste 250 milioane euro), din care 5,7 miliarde în perioada de postaderare, 2007 – 2019 (media anuală de 438 milioane euro);
    • la lapte şi produse lactate, ouă şi miere  naturală (cod 04) s-a înregistrat un deficit de 2,80 miliarde euro la nivelul întregii perioade (94 milioane euro/an), din care mai mult de 90% s-a acumulat în perioada de postaderare (medie anuală, peste 200 milioane euro);
    • la pozitia „alte produse de origine animală” s-a acumulat un deficit de peste 387 milioane euro; preparatele din carne şi peşte (cod 16) au contribuit la deficitul comerţului exterior cu produse agroalimentare cu suma de 382 milioane euro.

    Astfel, se poate spune că toate aceste produse de origine animală, cu excepţia comerţului cu animale vii, au contribuit la deficitul comerţului exterior total cu produse agroalimentare cu peste 11,1 miliarde euro, din care mai mult de 8,8 miliarde euro reprezentand deficitul acumulat în perioada de postaderare. Mai mult, cu excepţia a trei sau patru categorii de produse, la celelalte categorii de produse dintre cele 24 prevăzute în NC, s-a înregistrat un deficit considerabil care s-a acumulat la nivelul perioadei prin deficite anuale semnificative. Pentru cele mai multe dintre aceste categorii de produse, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, din păcate, deficitele comerciale au crescut an de an.

    Se pune, în mod firesc, intrebarea: care sunt cauzele unei asemenea situaţii cu totul nefavorabile României? Fără a lua în considerare randamentele la care producem materiile prime din domeniul vegetal şi animal, se constată în fiecare an  exporturi de cantităţi enorme de materii prime (cereale, seminţe şi animale vii), însoţite de  importuri de produse agricole prelucrate, în cantităţi mai mari, depăşind cu mult valoarea produselor agroalimentare exportate. Putem spune că, în majoritatea cazurilor, realizăm excedente din comerţul cu materii prime agricole, dar plătim un preţ cu mult mai mare prin importurile de produse agricole prelucrate, din păcate, majoritar, în unităţi de producţie din alte ţări.

    Se presupune cu destul temei că, în cele mai multe cazuri, agenţii economici din România, sunt incluşi în lanţul de valori în faza de obţinere a materiilor prime agricole, de cele mai multe ori a celor de origine vegetală, precum şi în faza de desfacere a produselor agroalimentare. În aceste condiţii, rezultă că suntem relativ pasivi în fazele intermediare de prelucrare a materiilor prime din agricultură, generand, în ceea ce ne priveşte, o participare redusă a noastra în fazele în care se creează plusvaloare.

    Pentru completarea acestui tablou este interesant de analizat structura capitalului, după originea  agenţilor economici ce îşi desfăşoară activitatea în faza de producţie, precum şi în faza de desfacere a produselor agroalimentare, atât pe piaţa internă şi externă. În egală măsură, este interesant de realizat un studiu similar pentru agenţii economici ce realizează activităţii de import sau de export.

    Cum într-o economie competitivă, sursele de finanţare sunt cruciale, întrebarea esenţială care se pune este legată de găsirea celor mai bune criterii care să discearnă între următoarele alternative: fie stimulăm creşterea producţiei vegetale obţinute în prezent şi cu largul concurs al naturii, dezvoltarea producţiei zootehnice, fie stimulăm dezvoltarea capacităţilor de prelucrare a materiilor prime agricole de origine vegetală şi animala?

    În mod firesc, această întrebare poate fi completată cu următoarea: oare resursele financiare pe care le putem aloca, în prezent şi în viitor, atât în zona publică cât şi în cea privată, vor permite asigurarea, atât a creşterii randamentelor în producţia agricolă vegetală şi animală, dar, în egală măsură, şi dezvoltarea capacităţii de prelucrare a materiilor prime, astfel încât să se asigure într-o perioadă rezonabilă echilibrarea balanţei comerciale de produse agroalimentare şi dezvoltarea mediului economic din România. Oare în ce măsură actualele dezechilibre care există între cele două medii, urban şi rural, sunt şi un efect imediat al structurii exporturilor de produse agroalimentare?

    NA: Conţinutul acestui articol reprezintă punctul de vedere al autorului şi nu al unei instituţii

  • Criptomonedele fără viitor criptat: OCDE şi UE doresc reglementarea monedelor digitale – analist

    Piaţa criptomonedelor a trecut săptămâna trecută de pragul de un trilion de dolari pentru prima dată în istorie, iar Bitcoin a crescut cu aproximativ 30% de la începutul anului şi cu 370% în ultimele 12 luni. Nu ar trebui, deci, să mire pe nimeni că Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică îşi propun să reglementeze domeniul monedelor digitale, astfel încât administraţiile fiscale naţionale să obţină informaţiile de care au nevoie pentru stoparea pierderii de venituri, dar şi pentru unificarea cadrului legal şi a sancţiunilor aplicate pe baza dispoziţiilor actuale. Destul de departe de datele globale, dar cu un mare potenţial de creştere, dimensiunea economiei digitale locale a fost evaluată de mai mulţi specialişti la peste 16 miliarde de euro în 2019, aşa cum arată ultimele cifre disponibile.

    Lipsa controlului centralizat pentru activele cripto, cvasianonimatul lor, dificultăţile de evaluare, caracteristicile hibride, evoluţia rapidă a tehnologiei, dar şi forma pe care o pot lua monedele virtuale sunt tot atâtea provocări pentru stabilirea unor obligaţii fiscale. În plus, formele pentru care pot fi utilizate, atât pentru plăţi, cât şi în scop de investiţii, îngreunează clasificarea şi conformitatea fiscală potenţială. Dificultăţi decurg şi din necesitatea de a identifica intermediarii relevanţi, evenimentul raportabil, evaluarea activelor şi informaţiile disponibile, printre altele. Pentru că este clar pentru toată lumea – la fel ca instrumentele financiare „tradiţionale”, şi veniturile obţinute din cripto-active ar trebui să fie supuse impozitării. Şi în cazul lor, aplicarea corectă a obligaţiei fiscale se bazează pe o raportare adecvată şi pe capacitatea administraţiilor fiscale de a avea acces la informaţii.

    Încă de la începutul dezbaterii necesităţii reglementării criptomonedelor, în 2018, Pascal Saint-Amans, şeful Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, a susţinut că este nevoie de o soluţie globală, care să fie aplicabilă oricărui stat. Saint-Amans a dezvăluit că majoritatea statelor membre ale OCDE sunt din ce în ce mai interesate de reglementarea monedelor digitale, inclusiv de impozitarea acestora, ceea ce a determinat organizaţia să se implice mai activ în această direcţie. Recent, Amans a anunţat că OCDE va furniza noi standarde în industrie, cel mai probabil până la finalul acestui an. Prin urmare, OCDE este hotărât să vină cu noi reguli care ar putea defini planul global de impozitare a monedei digitale, având în vedere că structura OCDE înglobează 37 de state membre (inclusiv SUA, Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Australia) şi reprezintă, colectiv, peste 60% din PIB-ul nominal global.

    De altfel, la finalul anului trecut, OCDE a publicat o prezentare generală a problemelor emergente de politică fiscală în domeniul cripto. Într-un document de 70 de pagini, OCDE subliniază unele dintre provocările cheie, inclusiv impozitarea furcilor (engl. ”hard forks”), definiţiile monedei digitale, apariţia monedelor stabile şi a CBDC-urilor (monede digitale ale băncilor centrale, acele tipuri cu care guvernele din anumite state – China, Coreea de Sud – realizează la acest moment experienţe), finanţarea descentralizată şi impozitarea veniturilor din mining.

    Printre concluziile studiului amintit, OCDE recomandă actualizarea permanentă a politicilor privind criptomonedele, inclusiv pentru asigurarea unei politici coerente cu tratamentul altor active, imobilizări necorporale şi pentru a aborda evenimente impozabile majore. Sprijinirea îmbunătăţirii conformităţii, inclusiv prin luarea în considerare a normelor simplificate privind evaluarea şi pragurile de scutire pentru micii comercianţi sau pentru comercianţii ocazionali, este o altă recomandare a Organizaţiei. Tot OCDE spune că ar fi necesară alinierea tratamentului fiscal al monedelor virtuale cu alte obiective sau tendinţe politice, inclusiv cu utilizarea în scădere a numerarului, care este accelerată şi de pandemia COVID-19, sau cu politica de mediu, având în vedere, de exemplu, că exploatarea monedelor virtuale poate să se dovedească mare consumatoare de energie.

    De cealaltă parte, şi Comisia Europeană este de părere că, deşi inovaţia tehnică poate îmbunătăţi eficienţa şi incluziunea sistemului financiar şi a economiei, cripto-activele ridică probleme cu privire la protecţia consumatorilor şi a investitorilor, la integritatea pieţei, evaziunea fiscală, spălarea banilor şi finanţarea terorismului. Pentru europeni, însă, aplicarea corectă a obligaţiei fiscale se bazează pe o raportare adecvată şi pe capacitatea administraţiilor fiscale de a avea acces la informaţii. Drept urmare, Comisia a anunţat la rândul său că intenţionează să oblige intermediarii să raporteze tranzacţiile de tip cripto, printr-o nouă directivă – DAC 8.

    Dispoziţiile existente ale Directivei 2011/16/EU privind cooperarea administrativă între statele membre, şase la număr până acum, prevăd obligaţia intermediarilor financiari de a raporta administraţiilor fiscale şi schimbul de informaţii între statele membre. Pentru cripto-active şi bani electronici, nu există o astfel de obligaţie de raportare, deoarece cripto-activele şi banii electronici, precum şi intermediarii relevanţi pentru aceste active, nu sunt în prezent acoperiţi în totalitate de directive, iar autorităţile fiscale naţionale nu pot obţine aceste informaţii. Acest lucru este deosebit de îngrijorător într-un domeniu în care toate platformele sunt digitale şi, prin urmare, îşi mută cu uşurinţă activităţile între statele membre şi desfăşoară activităţi transfrontaliere. În general, nivelul transparenţei fiscale este foarte scăzut mai ales pentru că această nouă tehnologie este, de asemenea, utilizată pentru a crea, păstra şi transfera active fără intermediari terţi.

    În plus, în lumina schimbului de informaţii de la instituţiile financiare cu privire la conturile financiare stabilite de DAC2 în 2014, aceste evoluţii pot duce la erodarea integrităţii unor schimburi de informaţii ca instrument de combatere a evaziunii fiscale offshore. Conformitatea cripto-activelor şi a instituţiilor de monedă electronică cu raportările DAC2 sunt esenţiale şi ar trebui abordate de noua directivă fie ca o dispoziţie autonomă, fie ca o extindere a dispoziţiilor DAC2 existente sau chiar ambele, pentru a acoperi toate particularităţile unice ale acestor instrumente.

    Pentru asigurarea unei impozitări adecvate, iniţiativa va trebui să definească cripto-activele pentru a determina domeniul de aplicare material al directivei, precum şi pentru a identifica intermediarii relevanţi în scopuri fiscale, de raportare comună şi de due-diligence. Evaluarea impactului va lua în considerare activele care ar trebui incluse pentru a determina, de exemplu, dacă aşa-numitele monede stabile şi monedele electronice trebuie incluse de domeniul de aplicare. Mai mult, este necesar să se abordeze unele ineficienţe ale actualei directive, în special dispoziţiile limitate privind sancţiunile şi alte ajustări punctuale necesare.

    Orice reglementare va fi operată în viitor şi în România, ea nu va veni pe un loc gol, pentru că şi la acest moment există reguli generale de impozitare care se aplică implicit şi în domeniul cripto, atât la persoane fizice, cât şi la cele juridice.
    În concluzie, criptomonedele vor fi ”decriptate” peste puţin timp. Este un semnal important pentru piaţă, care subliniază importanţa pe care au început să o capete monedele digitale, cât şi nevoia de stabilire a unor reguli fiscale clare, comune, uşor de înţeles şi de aplicat.

  • Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Economia României ar putea creşte cu 2,5% în intervalul 2020-2022 susţinută de creşterea cu 6,7% a investiţiilor productive

    Economia României ar putea înregistra o creştere medie anuală de 2,5% în intervalul 2020-2022, susţinută de creşterea cu 6,7% a investiţiilor productive, pe fondul evoluţiei favorabile înregistrată anul trecut, a persistenţei costurilor reale de finanţare la un nivel redus şi implementarea programelor lansate de Uniunea Europeană pentru 2021-2027, notează într-o analiză Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

    “Majorarea investiţiilor productive va avea impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB, consumul privat urmând să prezinte un ritm mediu anual de 2,1% în intervalul 2020-2022, potrivit scenariului nostru”.

    Andrei Rădulescu estimează de asemenea, o creştere a consumului guvernamental cu o dinamică medie anuală de 4,5% în perioada 2020-2022, susţinută de programele europene.

    Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat astăzi estimările provizorii (2) cu privire la dinamica PIB-ului şi componentelor în T3/2020 şi perioada ianuarie-septembrie 2020. Astfel, statisticile indică creşterea economiei interne cu un ritm trimestrial de 5,8% în T3/2020, revizuire în sus de la 5,6% trimestru/trimestru estimat în luna decembrie.

    În dinamică an/an PIB-ul României a scăzut cu 5,7% în T3/2020, revizuire în ameliorare comparativ cu estimările din decembrie care indicau un declin cu 6%, pe fondul evoluţiei mai bune a investiţiilor productive, consumului guvernamental şi exportului net. 

  • Codirlaşu, CFA România: Economia nu este în moarte clinică. 2021 va fi un an de revenire

    „Anul 2021 cred că va fi un an de revenire şi se va vedea acest lucru mai ales în a doua parte a anului, odată ce vaccinul anti-COVID-19 va fi distribuit în masă. Ne vor ajuta şi sectorul extern, unde va creşte cererea, dar şi excesul de bani din economia globală. Cred că suntem puţin înainte de reluarea creşterii economice. În contextul pandemiei, am beneficiat şi de o situaţie favorabilă. Băncile centrale din toată lumea au «tipărit» ca niciodată, astfel că au fost foarte mulţi bani pe pieţele economice care căutau plasamente în active sigure şi cu randament bun“, a spus Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

    Deşi şocul a fost mult mai puternic, politicile publice au fost mult mai bine calibrate comparativ cu criza din 2008. Economia a fost mai pregătită şi a învăţat din experienţa trecută cum să gestioneze situaţia, crede economistul.

    Doi factori majori au avut un impact determinant asu­pra economiei: Banca Naţională a utilizat pentru prima dată relaxarea cantitativă, intrând în piaţă şi cumpărând titluri de stat, şi programul IMM Invest, care a oferit economiei reale lichiditate şi a permis menţinerea locurilor de muncă.