Tag: acuzatii

  • Microsoft: Hackeri angajaţi de instituţii din Rusia au atacat cibernetic site-ul Senatului SUA/ Kremlinul respinge acuzaţiile

    Microsoft a transmis că a preluat controlul asupra a şase domenii web create de hackeri pentru a fi confundate cu site-ul Senatului SUA şi cu cele ale unor institute de cercetare.

    Cea mai mare companie software din lume a transmis că, în ultimii doi ani, a închis 84 de website-uri false, prin decizii judiciare.

    “Suntem preocupaţi că aceste încercări şi altele constituie ameninţări de securitate pentru o serie de entităţi care au legături cu principalele partide politice din SUA în campania electorală premergătoare scrutinului parlamentar parţial din 2018”, a declarat Brad Smith, preşedintele companiei Microsoft, citat de site-ul agenţiei Reuters.În afară de Senatul SUA, a fost atacate site-urile Institutului Internaţional Republican şi al Institutului Hudson.

    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele din Penitenciare anunţă că au atacat în instanţă ordinul “ilegal” prin care a fost împuternicit a treia oară şeful ANP/ Tudorel Toader, acuzat de “o nouă încercare de dezinformare”

    Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) reacţionează la ceea ce califică a fi o nouă încercare de dezinformare din partea ministrului Tudorel Toader, precizând că tema duratei mandatului directorilor de penitenciare este una falsă şi ascunde politizarea prin împuterniciri repetate şi, deseori, ilegale a şefilor penitenciarelor.

    Sindicatul susţine că ministrul Justiţiei dezinformează grosolan opinia publică, realitatea fiind că, de când acesta este în funcţie, a blocat concursurile pentru ocuparea posturilor de director de penitenciare după ce le-a anunţat pe site-ul instituţiei, împuternicind, în schimb, “într-un mod lipsit de transparenţă, în funcţii de conducere, ofiţeri pe care să-i poată controla discreţionar la fiecare 6 luni”, arată FSANP într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    “Tudorel Toader l-a împuternicit ilegal pentru cel ce-al 3-lea mandat în funcţia de director general al ANP pe comisarul şef Marian Dobrică, deşi în urmă cu doar câteva luni se pronunţase în sensul încetării unor astfel de practici ca fiind ilegale, iar directorul general anunţase în Consiliul de conducere al ANP măsuri în acelaşi sens, după discutarea în prealabil a aspectelor tehnice şi a alternativelor cu ministrul. FSANP informează că a depus deja acţiune în instanţă pentru suspendarea şi anularea Ordinului ministrului justiţei (OMJ) 1543/2018 care acordă în mod ilegal cea de-a 3-a împutenicire, contrar prevederilor legii şi că a sesizat organele de urmărire penală referitor la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, având în vedere că Marian Dobrică îndeplineşte acte legate de o calitate pe care în drept nu o poate avea (art. 258, alin. 1 Noul Cod Penal)”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la premiul Oscar la doi oameni în sală: final de carieră pentru Kevin Spacey?

    Billionare Boys’s Club, ultimul film al lui Kevin Spacey, a obţinut doar 126 de dolari în ziua premierei.

    În ciuda faptului că distribuţia mai includea şi nume precum Ansel Elgort sau Taron Egerton, filmul a debutat în doar 10 oraşe din Statele Unite. Interesul a fost atât de scăzut, încât media de încasări pe cinematograf a fost de doar 12,75 dolari – mai puţin decât preţul a două bilete.

    În comparaţie, un film din 2017 avându-l pe Spacey în rolul principal, Baby Driver, a generat vânzări de peste 20 de milioane de dolari în weekendul de lansare.

    Recompensat cu două premii Oscar şi considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Kevin Spacey a dispărut din viaţa publică după un val de acuzaţii de abuz sexual care i s-au adus la sfârşitul anului trecut. Momentan, procuratura din Los Angeles analizează mai multe acuzaţii de abuz sexual aduse lui Kevin Spacey, a cărui carieră a fost întreruptă brusc, după ce mai mulţi bărbaţi au spus că actorul american i-a molestat sexual.

  • Viorica Dăncilă, scrisoare către Comisia Europeană în care în care acuză încercări violente de înlăturare a Guvernului

    Comisia Europeană a confirmat, vineri, primirea scrisorii premierului Viorica Dăncilă. “Confirmăm că a fost primită o scrisoare şi un răspuns va veni într-un timp cât mai scurt”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la solicitarea agenţiei de presă MEDIAFAX.

    Prim-ministrul mai susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu a jucat rol de mediator, ci dimpotrivă a făcut apel la continuarea protestelor, potrivit scrisorii postate pe pagina de Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureşan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite sunt îngrijorate de activităţile “anormale” ale unui satelit al Rusiei

    “În octombrie 2017, Ministerul rus al Apărării a plasat pe orbită un obiect prezentat ca fiind «dispozitiv spaţial de verificare». Dar comportamentul acestui obiect orbital nu se aseamănă cu nimic observat până acum la nivelul capabilităţilor situaţionale sau satelitare. Suntem preocupaţi din cauza unui comportament foarte anormal (…). Nu ştim sigur ce este şi nu există niciun mod să îl verificăm. Intenţiile Rusiei în privinţa acestui satelit sunt neclare şi constituie în mod evident o evoluţie foarte îngrijorătoare, mai ales ţinând cont de afirmaţiile Comandamentului spaţial rus care a evidenţiat că «asimilarea noilor prototipuri de unităţi militare spaţiale reprezintă principala sarcină a Forţelor spaţiale”, a afirmat Yleem Poblete, secretar de Stat asistent al SUA, în cursul unui seminar desfăşurat în Elveţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite sunt îngrijorate de activităţile “anormale” ale unui satelit al Rusiei

    “În octombrie 2017, Ministerul rus al Apărării a plasat pe orbită un obiect prezentat ca fiind «dispozitiv spaţial de verificare». Dar comportamentul acestui obiect orbital nu se aseamănă cu nimic observat până acum la nivelul capabilităţilor situaţionale sau satelitare. Suntem preocupaţi din cauza unui comportament foarte anormal (…). Nu ştim sigur ce este şi nu există niciun mod să îl verificăm. Intenţiile Rusiei în privinţa acestui satelit sunt neclare şi constituie în mod evident o evoluţie foarte îngrijorătoare, mai ales ţinând cont de afirmaţiile Comandamentului spaţial rus care a evidenţiat că «asimilarea noilor prototipuri de unităţi militare spaţiale reprezintă principala sarcină a Forţelor spaţiale”, a afirmat Yleem Poblete, secretar de Stat asistent al SUA, în cursul unui seminar desfăşurat în Elveţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monsanto, condamnată la despăgubiri de 289 mil. dolari pentru glifosat, erbicid folosit şi la noi

    Procesul început în 2016 este primul în care s-a dat o sentinţă în ceea ce priveşte efectele glifosatului, compusul principal din Roundup, suspiciunile fiind că poate cauza cancer. Alte 5.000 de procese vizând acest compus se află în desfăşurare în SUA, deşi Mosanto susţine că 40 de ani de cercetări au arătat că glifosatul este sigur.

    Ca urmare a acestei decizii, în cursul zilei de marţi, organizaţia Greenpace a cerut interzicerea glifosatului în toate ţările din Europa. Fermierii români folosesc erbicidele pe bază de glifosat pentru combaterea buruienilor de peste 40 de ani, motivând eficienţa ridicată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monsanto, condamnată la despăgubiri de 289 mil. dolari pentru glifosat, erbicid folosit şi la noi

    Procesul început în 2016 este primul în care s-a dat o sentinţă în ceea ce priveşte efectele glifosatului, compusul principal din Roundup, suspiciunile fiind că poate cauza cancer. Alte 5.000 de procese vizând acest compus se află în desfăşurare în SUA, deşi Mosanto susţine că 40 de ani de cercetări au arătat că glifosatul este sigur.

    Ca urmare a acestei decizii, în cursul zilei de marţi, organizaţia Greenpace a cerut interzicerea glifosatului în toate ţările din Europa. Fermierii români folosesc erbicidele pe bază de glifosat pentru combaterea buruienilor de peste 40 de ani, motivând eficienţa ridicată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină şi măresc importurile de carne

    „Membrii Federaţiei Naţionale Pro Agro au realizat o campanie pentru verificarea originii cărnii comercializată pe piaţa din România şi modul de expunere al acesteia la raft. Pro Agro atrage atenţia asupra faptului că majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti. Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor preţuri de dumping”, menţionează Pro Agro.

    Reprezentanţii fermierilor solicită „sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instituţiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din ţara noastră”.

    „Considerăm că motivul invocat de marile reţele de distribuţie, respectiv scăderea drastică a cererii pe piaţa internă, nu este justificat. Noi, fermierii ştim că se doreşte instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor şi aducerea unor cantităţi mari de carne din alte state”, mai arată Pro Agro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toader, acuzat de sindicaliştii din penitenciare că ştia circumstanţele morţii lui Stan Mustaţă. “A încercat să se scoată în mod cinic din ecuaţia responsabilităţii”

    “Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, declara recent că a cerut controale la Penitenciarele Jilava, Rahova si Giurgiu ca urmare a decesul deţinutului Stan Mustaţă, deşi acestea se declanşează, din oficiu, de către Parchet la orice deces al unei persoane custodiate, indiferent de motivele aparente. O reacţie extrem de nepotrivită, având în vedere că acesta cunoştea informaţii de natură a clarifica circumstanţele decesului, un aspect important fiind cel referitor la conexiunea eronată făcută între transferul deţinutului şi decesul care a avut loc o lună mai târziu, pe fondul unor afecţiuni cronice”, transmite Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis vineri dimineaţă MEDIAFAX.

    Sindicaliştii din penitenciare spun că fostul judecător Stan Mustaţă a murit pe 8 august 2018, în jurul orei 22.15, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Nefrologie Carol Davila, iar în dimineaţa zilei următoare ministrul Tudorel Toader a fost informat “în amănunt de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor referitor la acest eveniment”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro