Tag: banci

  • BRD intra de luni pe lista bancilor care acorda credite prin Prima Casa

    Fara comision de acordare, de gestiune si de rambursare
    anticipata, creditul “Prima Casa” de la BRD propune doua variante
    de rambursare: rate lunare egale sau descrescatoare, la alegere.
    Dobanzile sunt Euribor 3M + 3,65 pp pentru creditele acordate pe
    perioade de pana la 20 de ani si Euribor 3M + 3,75 pp pentru durate
    intre 20 si 30 de ani. Avansul este de minimum 5% din pretul de
    achizitie al locuintei, iar valoarea maxima, de pana la 71.250
    euro, in functie de tipul imobilului finantat.

    “Prin interesul manifestat de o categorie larga de clienti,
    programul Prima Casa si-a dovedit utilitatea, iar BRD doreste sa il
    faca accesibil si in continuare celor care doresc sa isi
    achizitioneze o locuinta beneficiind de avantajele sale”, a spus
    Adrian Jantea, Directorul Directiei de Promovare si Distributie
    Persoane Fizice in cadrul BRD.

    BRD se alatura astfel BCR, Alpha Bank si CEC, care au anuntat in
    ultimele zile ca au inceput sa accepte dosare de credit pentru
    Prima Casa. Si-au declarat deja interesul si sunt asteptate sa
    anunte acelasi lucru Banca Transilvania, OTP, Millennium Bank,
    UniCredit si Bancpost.

    BRD a introdus, de asemenea, si un serviciu de consiliere si
    analiza rapida a solicitarilor pentru Prima Casa prin telefon,
    denumit Vocalis Prima Casa, la numerele de telefon 0800 803 803,
    021 302 61 61 sau *BANCA (*22622 – apel cu tarif normal in retelele
    Orange si Vodafone).

    BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din Romania
    dupa totalul activelor si are cea de-a doua capitalizare bursiera
    la BVB.

  • O agravare a crizei din zona euro ar putea afecta Elvetia. Bancile elvetiene au multe investitii in strainatate

    Un efect de “domino” cauzat de restructurarea datoriei Greciei
    ar genera si noi presiuni de apreciere asupra francului elvetian, a
    avertizat Jordan.
    Temerile privind datoriile statelor de la periferia zonei euro au
    impins francul la o cotatie record fata de euro in acest an , iar
    exportatorii elvetieni s-au plans in privinta marjelor de profit,
    situatie care a determinat banca centrala sa pastreze dobanda de
    politica monetara la un nivel scazut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bonusuri la benzina pentru posesorii de carduri Bancpost

    Cardurile de credit American Express (Green si Gold, respectiv
    EuroLine) sunt emise exclusiv de Bancpost, sunt adresate
    persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 23 si 65 de ani cu
    venituri nete incepand de la 700 de lei si ofera reduceri pentru
    cumparaturile facute la peste 350 de comercianti, prin programul
    American Express Selects, un pachet de asigurari pentru protectia
    cumparaturilor si pentru calatorii (pentru versiunile Green si
    Gold), rate fara dobanda (pentru versiunea EuroLine American
    Express) si perioada de gratie de pana la 55 de zile fara dobanda
    la cumparaturi.

    Valoarea returnata, reprezentand 2% din tranzactiile realizate in
    reteaua Eni Romania (Agip), va fi vizibila in contul cardului in
    maxim o luna de la finalizarea promotiei, in limita a 100 de lei.
    Pentru a beneficia de oferta, in momentul acordarii bonusului de 2%
    inapoi pe card, clientii nu trebuie sa inregistreze datorii
    acumulate peste datele scadente mentionate in extrasul de
    cont.

    Bancpost si EFG Retail Services sunt membre ale grupului EFG
    Eurobank, ale carui active erau de 83,2 miliarde de euro la finele
    primului trimestru din 2011.

    Grupul elen EFG Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost, a
    incheiat primul trimestru cu o pierdere de 1,1 milioane euro din
    operatiunile derulate in Romania, conform standardelor
    internationale de contabilitate, comparativ cu un profit de 2,1
    milioane euro in perioada corespunzatoare a anului trecut. Eurobank
    avea in Romania active totale de 5,06 mld. euro la sfarsitul lunii
    martie, in scadere cu 1,5% fata de aceeasi luna din 2010.

  • Tranzactia lunii: grupul ING isi vinde banca online din SUA pentru 9 mld. dolari

    Tranzactia are loc in virtutea planului, aprobat in 2009 de UE,
    de restructurare prin vanzare de active, drept conditie pentru
    primirea ajutorului de 10 mld. euro (14 mld. dolari) de la statul
    olandez, in conditiile crizei financiare de atunci.

    Pana acum, noteaza Bloomberg, grupul ING a rambursat statului
    olandez 7 miliarde de euro. Grupul a mai vandut in virtutea
    aceluiasi plan si banca WestlandUtrecht Bank din Olanda.

    ING va primi 6,2 mld. dolari in numerar si 2,8 mld. dolari in
    actiuni Capital One, astfel incat, in urma tranzactiei, va deveni
    actionar al Capital One cu 9,9%. Grupul olandez a purtat negocieri
    de vanzare a diviziei si cu General Electric, CIT Group si
    Citigroup, conform presei internationale.

    ING a anuntat ca isi va concentra eforturile de dezvoltare a
    operatiunilor ING Direct in Canada, Spania, Australia, Franta,
    Italia si Germania, tari care nu intra sub incidenta planului de
    restructurare din 2009.

    Capital One este a saptea banca comerciala din SUA, cu depozite
    de 125,4 miliarde de dolari la sfarsitul primului trimestru si va
    urca pe locul al saselea dupa achizitia ING Direct USA, cea mai
    mare banca online din SUA, cu depozite de 81,6 miliarde de
    dolari.

  • Liderii politici ai UE se roaga de bancile europene sa salveze Grecia

    Aflat la o conferinta cu investitorii tinuta la
    Sankt-Petersburg, Zapatero a spus ca liderii europeni, care se vor
    intalni saptamana viitoare pentru un summit consacrat crizei
    datoriilor suverane, vor sustine Grecia cu “masuri rezonabile”,
    acceptabile pentru pietele financiare. Prezenta la aceeasi
    conferinta, presedinta Finlandei, Tarja Halonen, l-a sustinut pe
    Zapatero, cerand sectorului privat sa dea dovada de “bun-simt” si
    “responsabilitate”, transmite publicatia elena Capital.

    Declaratiile celor doi intervin dupa ce, vineri, presedintele
    francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au cazut
    de acord ca rezolvarea crizei datoriilor grecesti sa se faca
    inclusiv prin implicarea creditorilor privati (in principal marile
    banci europene si americane care detin obligatiuni grecesti),
    subliniind insa ca aceasta implicare sa se faca pe baza
    voluntara.

    Anterior, mai multe state europene in frunte cu Germania au
    insistat ca ele nu vor mai pune la bataie banii contribuabililor
    din tarile lor pentru finantarea datoriei Greciei decat cu conditia
    ca si sectorul privat sa se implice, suportand o parte din costuri.
    Aceasta inseamna ca respectivii creditori sa accepte o schimbare a
    termenilor de plata pentru creantele sau obligatiunile grecesti, in
    principal acceptarea prelungirii scadentelor de plata.

    Vezi aici cine sunt principalii creditori
    privati ai Greciei (GALERIE FOTO)

    Tot sambata, Horst Seehofer, presedintele filialei bavareze a
    Uniunii Crestin-Democrate, partidul Angelei Merkel, a declarat
    pentru Der Spiegel ca “este timpul pentru o implicare a
    creditorilor privati”, nu pe baza voluntara, ci sa fie obligati
    imediat la aceasta. O serie de experti financiari ai partidului au
    sustinut aceeasi idee – introducerea unor reglementari care sa
    oblige bancile europene creditoare sa suporte o parte din costurile
    restructurarii datoriei grecesti.

    Zapatero a respins, de asemenea, ultimele analize ale agentiilor de
    rating, care au decretat deja ca ar insemna insolventa de facto
    pentru Grecia daca investitorii financiari privati ar accepta orice
    fel de schimbare a termenilor de plata pentru datoria greceasca de
    natura sa le afecteze interesele. “Astfel de analize pe termen
    scurt nu reflecta realitatile proiectului european”, a spus
    el.

    Josef Ackermann, seful Deutsche Bank, unul dintre cei mai mari
    creditori ai Greciei, a spus ca el accepta ideea unui “rol activ”
    al bancilor in rezolvarea crizei, dar a subliniat ca e nevoie ca
    planul de austeritate asumat de Grecia sa fie suplimentat cu inca
    unul, si mai drastic, “pentru a sustine cresterea economica”.

    Premierul spaniol Zapatero a propus si introducerea unei taxe pe
    tranzactiile financiare internationale (taxa Tobin), pentru a
    limita apetitul de risc al bancilor si al fondurilor speculative si
    pentru a suplimenta bugetele statelor europene, grav incercate in
    ultimii ani de presiunea de a finanta cu bani publici bancile
    afectate de criza.

    Parlamentul European, care a adoptat in martie o rezolutie de
    introducere a unei taxe Tobin la nivelul UE, considera ca o astfel
    de initiativa ar aduce la bugetul european circa 200 de miliarde de
    euro anual.

  • Familia celui mai bogat bancher din Spania, anchetata pentru evaziune fiscala

    In centrul anchetei, potrivit AP, se afla declaratiile de venit
    si avere ale familiei din anii 2005-2009, iar in joc sunt banii
    depusi de familia Botin in conturile din Elvetia, de la HSBC
    Private Bank, fara ca deocamdata sa fi fost facuta publica suma
    totala. Totalul impozitelor neplatite ar putea trece insa de
    120.000 de euro de persoana, pragul de la care evaziunea se
    considera delict penal, conform El Pais.

    Autoritatile spaniole au fost notificate de cele franceze in
    privinta prezentei banilor in Elvetia, dupa ce un angajat din
    sistemul informatic de la HSBC a obtinut informatii privind 24.000
    de clienti ai bancii si le-a divulgat mai departe.

    Emilio Botin si rudele au declarat ca n-au facut evaziune fiscala,
    mentionand ca respectivele conturi de la HSBC provin din activele
    detinute de tatal fratilor Botin, Emilio Botin Sautuola y Lopez, la
    momentul decesului sau din 1993. Acesta plecase in Elvetia la
    izbucnirea razboiului civil, in 1936.

    Printre cei suspectati de evaziune se numara si fiica lui Botin,
    Ana Patricia Botin, care conduce operatiunile de retail ale bancii,
    reunite sub brandul Banesto. Ea va prelua la anul sefia subsidiarei
    Santander din Marea Britanie si va deveni mostenitoarea lui Botin
    la carma imperiului Santander, dupa retragerea tatalui ei. Alaturi
    de ea, investigatia ii vizeaza pe ceilalti patru copii ai lui
    Botin, pe fratele acestuia, Jaime, si pe cei cinci copii ai lui
    Jaime Botin.

    Emilio Botin, 76 de ani, figureaza in 2011 in topul Forbes cu o
    avere de 1,5 miliarde de dolari, fiind pe locul al 10-lea in topul
    miliardarilor spanioli, dupa mai multi magnati din domeniul
    constructiilor si al modei. El a devenit seful bancii in 1986 si a
    transformat-o intr-o banca de top 5 mondial dupa profituri (10,9
    miliarde de dolari in 2010) si de top 10 dupa capitalizarea
    bursiera, gratie indeosebi expansiunii in America Latina, de unde
    provin 40% din profituri. Tot gratie activelor din America Latina,
    Santander a fost printre foarte putinele banci europene care au
    rezistat excelent in perioada crizei financiare din zona euro si
    ulterior.

    In 2005, Botin a fost achitat de acuzatiile de deturnare de fonduri
    si management defectuos, rezultate din felul cum au fost platite in
    2001 si 2002 pachetele compensatorii de plecare din banca pentru
    doi directori, celebrii (la acea vreme) Amusategui si
    Corcostegui.

    Familia lui Botin conduce banca Santander din 1857.
    Stra-strabunicul lui Emilio Botin a fost cel care a descoperit
    faimoasa pestera de la Altamira, in 1879.

  • BNR a luat masuri preventive, de monitorizare saptamanala a bancilor grecesti

    “Banca Nationala a luat masuri preventive, de monitorizare
    atenta prin raportari saptamanale a bancilor respective (grecesti –
    n.r.) in ceea ce priveste principalii parametri care reflecta
    situtia lor financiara, iar rezultatele acestor raportari au
    reliefat ca sunt solide din punct de vedere financiar”, a spus
    Georgescu.

    El a aratat ca BNR are un plan de reactie legat de situatia din
    Grecia, care cuprinde masuri aplicate gradual, “intr-un dozaj
    adecvat” in functie de fiecare banca cu capital grecesc din
    Romania.Oficialul bancii centrale a adaugat ca bancile elene sunt
    bine capitalizate in prezent, cu o rata a solvabilitatii de 15,7%,
    cu un punct procentual peste media sistemului bancar.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Isarescu: Bancile trebuie sa acorde mai multa atentie creditarii firmelor si pregatirii profesionale

    Bancile trebuie sa acorde mai multa atentie creditarii firmelor,
    in conditiile in care finantarea consumului a ajuns deja la
    saturare, si sa dea o mai mare importanta pregatirii profesionale
    pe segmentul corporate, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur
    Isarescu. “Tara asta a avut bancheri care au stiut sa finanteze
    comertul, un business, o activitate bancara. Trebuie inceput de jos
    de la contabilitate, sa citesca omul un bilant, sa stie
    indicatorii, altfel discutam degeaba”, a afirmat seful bancii
    centrale. Isarescu a transmis bancherilor ca pregatirea
    profesionala a angajatilor din banci trebuie sa inceapa chiar de la
    citirea unui bilant de firma, competenta pe care multi dintre ei
    nici nu au fost nevoiti sa o foloseasca deoarece creditele au fost
    orientate in multe zone doar pentru consum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul grec va forma joi un nou guvern. Agentiile de rating au incoltit decisiv Grecia

    Cu cateva ore inainte, presa elena relatase ca premierul si-a
    oferit demisia, in schimbul formarii unui guvern de uniune
    nationala care sa poata aproba si pune in aplicare programul dur de
    austeritate necesar pentru ca tara sa poata primi in continuare
    finantare externa.

    “Nici nu am apucat sa intram in discutii mai serioase si opozitia a
    si venit cu conditii pe care noi nu le putem accepta”, a declarat
    Papandreou, citat de Dow Jones, referindu-se la blocajul
    negocierilor dintre PASOK, partidul socialist de guvernamant condus
    de el, si partidele de opozitiede stanga si de dreapta, care se
    opun taierilor de cheltuieli si privatizarilor cerute de UE si
    FMI.

    Liderul opozitiei de dreapta, Antonis Samaras (partidul Noua
    Democratie), a propus la randul sau formarea unui guvern de
    coalitie, sub conducerea unui nou premier acceptat de toate
    partidele, care sa renegocieze cu UE si FMI memorandumul de
    politici economice si fiscale.

    Criza politica de la Atena intervine in toiul seriei de decizii
    negative anuntate de agentiile de rating Moody’s si
    Standard&Poor’s, care au redus in ultimele zile ratingul
    suveran al Greciei si pe cel al bancilor grecesti si au avertizat
    ca vor face acelasi lucru cu bancile franceze, la ora actuala cele
    mai mari creditoare ale Greciei, cu 56,7 miliarde de dolari,
    conform Bancii Reglementelor Internationale.


    Vezi aici cine sunt principalii creditori privati ai Greciei
    (GALERIE FOTO)

    Bancile grecesti retrogradate de Standard&Poor’s, miercuri,
    sunt National Bank of Greece, EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus
    Bank, toate prezente şi în România, al caror rating a fost redus de
    la B la CCC cu perspectivă negativă. Motivatia este legata de
    posibila scadere a accesului la lichiditate si de riscul unor
    retrageri de depozite de catre clientii greci, daca temuta
    restructurare a datoriei Greciei va avea loc.

    La randul sau, Moody’s a pus sub supraveghere ratingurile bancilor
    franceze BNP Paribas, Credit Agricole si Societe Generale, in
    perspectiva unei posibile retrogradari, din cauza expunerii duble
    la problemele Greciei – ca detinatoare de obligatiuni elene si ca
    banci care opereaza pe piata greceasca.

    Expunerea BNP Paribas este de 5 mld. euro, a Societe Generale de
    2,5 mld. euro, in timp ce Credit Agricole are o expunere de 631
    mil. euro si este si proprietara Emporiki Bank, cu un portofoliu de
    credite de 24,1 miliarde de euro.

    Agentia de rating Fitch a pus paie pe foc si ea, echivaland cu
    incapacitatea de plata o eventuala initiativa pentru Grecia
    similara Initiativei de la Viena din 2009, in virtutea careia
    bancile occidentale au acceptat sa-si pastreze expunerea in statele
    din Europa de Est, prelungind scadentele datoriei pentru o parte
    dintre aceste guverne.

    La fel ca si celelalte doua agentii americane de rating, Fitch a
    avertizat ca va califica drept insolventa preschimbarea scadentelor
    actuale ale obligatiunilor grecesti cu unele mai indelungate, care
    sa-i dezavantajeze astfel pe creditori (solutia propusa de Germania
    pentru a da ragaz economiei elene sa se redreseze), chiar daca
    aceasta preschimbare ar fi acceptata de bunavoie de creditori. Un
    astfel de verdict inseamna implicit ca toate cele trei mari agentii
    de rating nu se vor opri pana nu vor decreta Grecia ca fiind in
    incapacitate de plata.

  • BNR lanseaza in iulie primul sistem de plati din Romania in euro, cu 22 de banci participante

    “Intrucat platile in euro au devenit o realitate a economiei
    romanesti, prin implementarea sistemului TARGET2-Romania, BNR a
    raspuns nevoilor sistemului bancar si ale mediului de afaceri,
    asigurand un canal sigur, eficient, mai ieftin si mai rapid de
    efectuare a platilor in euro, atat la nivel national cat si
    transfrontalier”, a aratat oficialul BNR.
    Potrivit lui Sabin Carantina, sistemul aduce avantaje semnificative
    bancilor, printre care comisioane mai mici pentru tranzactiile de
    plata, decontare interbancara rapida a acestora (la nivel de
    secunde) si posibilitatea extinderii intervalului orar de procesare
    a platilor in euro pe parcursul zilei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info