Tag: lansare

  • Campanie de informare “Sănătatea-i cel mai bun prieten”, lansată de Mediafax Group

    Sistemul sanitar, cel de asigurări de sănătate şi reforma sănătăţii sunt teme ce vor fi dezbătute pe larg în cadrul campaniei. Un public mai informat va fi un public mai sănătos – pentru ca va şti cum să-şi trateze sănătatea ca pe o investiţie personală. Este principiul cu care porneşte la drum pe 2 septembrie platforma online www.sanatateaprieten.ro, a cărei lansare va fi susţinută, timp de patru luni, de o campanie legată de probleme diverse între care malpraxisul, pachetul de bază, asigurările private de sănătate, dar şi automedicaţia si ultimele tehnologii in materie de îngrijirea sănătăţii.

    “Sănătatea este proprietatea, dar şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Este nevoie să ne cultivăm această responsabilitate printr-un stil de viaţă adecvat şi acces la informatii şi la servicii medicale de calitate. Împreună cu instituţiile statului putem găsi mijloace de a schimba în bine sistemul medical din ţara noastră”, a declarat Theodor Alexandrescu, Preşedintele Metropolitan Life. “Cu aceste obiective ne implicăm activ în campania “Sănătatea-i cel mai bun prieten” şi împărtăşim din experienţa noastră locală şi din alte ţări unde populaţia deja utilizează eficient beneficiile oferite de asigurările private de sănătate”, a adăugat Theodor Alexandrescu.

    “Credem foarte mult că educaţia se poate face la orice vârstă, atât timp cât exista bunăvoinţă şi ajutor. Fundaţia MediaPro susţine proiectul “Sănătatea-i cel mai bun prieten” pentru dreptul oamenilor de a fi informaţi şi trataţi corect, într-un sistem de sănătate care de multe ori nu răspunde nevoilor pacienţilor. Sănătatea este un drept. Iar noi îl susţinem”, a spus Liliana Şerban, Preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei.

    În perioada campaniei, în publicaţiile: Ziarul Financiar, Business Magazin, The One, Ce se întâmplă, doctore?, ProTV Magazin, cât şi pe website-urile www.zf.ro, www.gandul.info, www.mediafax.ro, www.descopera.ro şi www.go4it.ro vor fi publicate materiale care vor trata temele menţionate mai sus.

    De asemenea, subiecte importante vor fi dezbătute în cadrul unor ediţii speciale ale Gândul Live şi ZF Live, dar şi pe parcursul unor evenimente cu tematică medicală sau farma, cum sunt “ZF Pharma Summit 2013”, “Mediafax Talks about Health Reform” sau “Gala Ce se intampla, doctore?”.

    În plus, cei mai importanţi specialişti din domeniu vor explica ce înseamnă reforma în sănătate şi prin ce transformări va trece sistemul sanitar din România. Toate materialele se vor regăsi pe site-ul campaniei www.sanatateaprieten.ro, acestea fiind promovate şi pe pagina de Facebook “Sănătatea-i cel mai bun prieten“.

  • Campanie de informare “Sănătatea-i cel mai bun prieten”, lansată de Mediafax Group

     Sistemul sanitar, cel de asigurări de sănătate şi reforma sănătăţii sunt teme ce vor fi dezbătute pe larg în cadrul campaniei. Un public mai informat va fi un public mai sănătos – pentru ca va şti cum să-şi trateze sănătatea ca pe o investiţie personală. Este principiul cu care porneşte la drum pe 2 septembrie platforma online www.sanatateaprieten.ro, a cărei lansare va fi susţinută, timp de patru luni, de o campanie legată de probleme diverse între care malpraxisul, pachetul de bază, asigurările private de sănătate, dar şi automedicaţia si ultimele tehnologii in materie de îngrijirea sănătăţii.

    “Sănătatea este proprietatea, dar şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Este nevoie să ne cultivăm această responsabilitate printr-un stil de viaţă adecvat şi acces la informatii şi la servicii medicale de calitate. Împreună cu instituţiile statului putem găsi mijloace de a schimba în bine sistemul medical din ţara noastră”, a declarat Theodor Alexandrescu, Preşedintele Metropolitan Life. “Cu aceste obiective ne implicăm activ în campania “Sănătatea-i cel mai bun prieten” şi împărtăşim din experienţa noastră locală şi din alte ţări unde populaţia deja utilizează eficient beneficiile oferite de asigurările private de sănătate”, a adăugat Theodor Alexandrescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Club Business Magazin: Servicii digitale pentru consumatorul 3.0

    RADU VOICU, ROMSYS: Piaţa românească şi comportamentul consumatorului de aici se schimbă. Apetitul pentru online şi pentru tranzacţii efectuate pe internet este în continuă creştere, indiferent că vorbim de cumpărături, plăţi de facturi sau căutarea de diverse servicii. Companiile trebuie să schimbe puţin paradigma în care funcţionează: de la a ţine toate sistemele închise cât mai bine, la a permite un acces securizat al clienţilor către sistemele interne pentru a-şi face cât mai mult lucruri singuri. Din păcate, criza ţine de mulţi ani şi nu mai putem face mii şi mii de angajări. Sistemele moderne contribuie la optimizarea costurilor. În 2013, clienţii trebuie ţinuţi mult mai aproape, pe internet, pentru ca interacţiunea să fie cât mai naturală şi comodă.

    RADU RAŢ, ENEL ROMÂNIA: Am coordonat proiectul Kiosk Enel ca urmare a nevoilor pe care le-am sesizat în rândul clienţilor. Este un nou canal de interacţiune cu cei care consumă serviciile noastre. O strategie importantă adoptată de grupul Enel a fost separarea activităţii tehnice de distribuţie a energiei electrice şi mentenanţă a reţelei de cea de gestionare a clienţilor şi facturare în două firme separate. Relaţia cu clienţii se desfăşoară în centrele Enel, care s-au modernizat în ultima perioadă. Deşi punctele Enel s-au modernizat, clienţii erau nevoiţi să vină în aceste centre să îşi transmită indexul sau să plătească facturile. Odată cu dezvoltarea sistemelor informatice, facturarea se poate face centralizat, iar activităţile punctelor Enel s-au restrâns. Plata se poate face şi în afara reţelei, iar ulterior am introdus mai multe facilităţi de self-service. Prima a fost posibilitatea transmiterii indexului de energie electrică prin telefon. Apoi am dezvoltat platforma myEnel, prin care clienţii pot să vadă facturi, să transmită solicitări şi reclamaţii sau să transmită indexul. Anul trecut, am introdus şi o aplicaţie mobilă myEnel şi Kiosk Enel. Dispunerea geografică extrem de diluată a Enel (Banat, Dobrogea şi zona Bucureşti) făcea ca în multe dintre centrele tradiţionale să existe un număr foarte mic de interacţiuni, în timp ce altele erau foarte aglomerate. Am decis să implementăm un proiect-pilot la Timişoara prin care clienţii puteau vorbi prin Kiosk-ul Enel cu un operator, care putea să-i trimită în timp real facturi sau alte documente. Am ajuns la concluzia că avem nevoie nu doar de self-service, cum se întâmplă în aeroporturi sau la ghişeele primăriilor, ci şi de interacţiunea cu un angajat pentru situaţiile mai complexe.
    GASPER FECUR, NEW FRONTIER: Toate companiile din lume sunt preocupate în trei direcţii: cum pot să genereze venituri suplimentare, ce ar putea să le vândă mai mult, cum să interacţioneze cu baza de clienţi deja existentă. Există firme care au ieşit din zona lor de confort pentru a-şi putea creşte şi mai mult businessul. Cea mai mare bancă din Rusia şi-a pus în legătură clienţii de tip IMM pentru ca aceştia să poată interacţiona între ei. Astfel, orice întreprindere mică sau mijlocie care este client al băncii poate găsi noi parteneri prin ceilalţi clienţi. Apoi, toţi pot cumpăra servicii de stocare a informaţiilor în cloud direct de la entitatea financiară cu care fac banking. Astfel, clienţii primesc de la banca lor mai mult decât un simplu împrumut, iar relaţia entităţii financiare cu cei pe care îi finanţează devine mai dinamică şi mai complexă. În Austria, un operator telecom permite cumpărarea unei secretare virtuale pentru câteva zeci de euro lunar, chiar dacă nu acesta este principalul său obiect de activitate. Creşterile de încasări de la acelaşi client au crescut cu zeci de procente, după introducerea acestui serviciu, iar 10% dintre ei s-au arătat interesaţi de noua politică instaurată. O companie de utilităţi din Serbia şi-a construit propriul sistem prin care le acordă bonusuri clienţilor care îşi plătesc la timp facturile, ceea ce va genera o mai bună retenţie şi un plus de satisfacţie.

    CĂLIN POENARU, CISCO SYSTEMS ROMÂNIA: Locul cel mai potrivit în care o companie de tehnologie ar putea avea un cuvânt de spus este cel în care se vorbeşte despre noi surse de venit pentru companiile de utilităţi. Valoarea în perioada următoare va veni din conectarea acelor lucruri care în prezent nu sunt conectate. O statistică recentă arată că în prezent 99% dintre dispozitivele conectabile nu sunt conectate. Dacă includem şi dispozitivele similare terminalelor Enel menţionate anterior, ajungem la circa 200 de tipuri de dispozitive care se pot intersecta. Faţă de ceea ce se întâmpla acum 15 ani, astăzi nu mai contează doar interacţiunea între gadgeturi, ci şi modul în care intervenţia umană se interpune între acestea şi datele care rezultă din proces. Dincolo de numărul de utilizatori potenţiali, barierele legate de procesare, context şi procesare trebuie şi ele sesizate. În zona de energie, vorbim despre 500 de milioane – un miliard de dispozitive conectabile. Conexiunea cea mai importantă se leagă de modul în care asociem industrii diferite. Un singur nod adiţional poate crea mai multe conexiuni, genera mai multe date, iar procesarea lor la momentul potrivit este de fapt valoarea adiţională pe care o putem aduce. 14.400 de miliarde este valoarea netă pe care o putem câştiga din adăugarea de lucruri noi sau din economiile pe care le facem folosind acest model. Două treimi din această sumă sunt cazuri foarte bine conturate şi provin din sectorul public, iar restul din interacţiunea dintre industrii diferite. Avem acum suficient de multe date încât să luăm o decizie diferită, să creăm un serviciu diferit sau să le punem la dispoziţie consumatorilor un model pe care înainte nu îl puteam oferi pentru că nu aveam datele respective. Motivele fundamentale care conduc spre această valoare sunt reducerea costurilor; creşterea productivităţii; scăderea pierderilor; creşterea satisfacţiei clienţilor; inovarea. Modelul este uşor de adaptat pentru fiecare companie în parte.

  • Rusia trimite noi NAVE de RĂZBOI în Marea Mediterană

     “Situaţia care se complică în estul Mediteranei cere din partea noastră o anumită adaptare în privinţa forţelor navale. O navă de luptă antisubmarin şi o navă lansatoare de rachete se vor alătura zilele următoare flotei” ruse deja prezente în această regiune, a precizat această sursă din cadrul Statului Major al forţelor armate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea The Wall: concertul i-a adus lui Waters 50 de milioane de dolari intr-un singur an

    Turneul iniţial The Wall s-a desfăşurat între 1980 şi 1981 şi a adus în prim plan unele elemente care apar şi în concertul din 28 august de la Bucureşti al lui Roger Waters. În primul rând este vorba de zidul care este construit şi apoi dărâmat pe scenă, dar şi de jocurile de lumini sau imaginile proiectate.

    În 1990, după ce părăseşte formaţia Roger Waters pune în scenă “The Wall – Live in Berlin”, concert care se leagă direct de căderea Zidului Berlinului. Au plătit bilete 350.000 de oameni, dar înainte de spectacol porţile au fost deschise şi alţi 100.000 de spectatori au intrat în spaţiul dintre Postdamer Platz şi Poarta Brandenburg. Au cântat, cu Waters, Scorpions, Sinead O’Connor, Bryan Adams şi mulţi alţii.

    Din acest “zid live” îşi trage seva actuala perfomanţă a lui Waters, concertul “The Wall Live”, început în septembrie 2010 în Canada. 56 de concerte desfăşurate în America de Nord au adunat 89,5 milioane de dolari, acesta fiind al doilea cel mai profitabil concert al anului 2010 din zonă şi al şaselea cel mai profitabil din lume.
    Unele numere sunt impresionante: în Buenos Aires, de exemplu, au fost vândute peste 430.000 de bilete (încasări de aproape 38 de milioane de dolari), în Quebec încasările au fost de 7,3 milioane dolari, în Philadelphia 4,2 milioane dolari, în Sao Paulo de 12,5 milioane dolari.

    Cu totul, până la finele lui 2012, The Wall Live a fost urmărit de 3,299 milioane de oameni iar încasările totalizau 377,3 milioane de dolari.
    Roger Waters, care va împlini pe 6 septembrie 70 de ani, are o avere estimată la circa 230 de milioane de dolari, în creştere de la cele 180 de milioane de dolari din 2012.

    A părăsit Pink Floyd la mijlocul anilor ’80, a încasat şi încasează în continuare sume importante în urma celor 200 de milioane de albume vândute de formaţie şi din concerte. Este reprezentat de patru companii: Roger Waters Limited, Roger Waters Music Overseas Limited, Roger Waters Music UK Limited şi Rue 21 Productions Limited.

     

  • Raid israelian împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului

     “Aviaţia inamică israeliană a lansat un raid (vineri) dimineaţa în Valea Naamé asupra unei poziţii a Frontului Popular de Eliberare a Palestinei – Comandamentul General (FPLP-GC)”, a anunţat agenţia referindu-se la o grupare condusă de către Ahmad Jibril, cunoscută că susţine regimul sirian al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

    Un purtător de cuvânt al FPLP-CG, Ramez Moustapha, a declarat pentru AFP că “spre ora (locală) 4.00 (4.00, ora României), aviaţia israeliană a lansat un obuz asupra Văii Naamé, fără să provoace victime sau pagube”.

    Însă el a dezminţit pentru AFP orice legătură între gruparea sa şi tirul de rachete lansat împotriva israelienilor cu o zi înainte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tesla vrea să deschidă fabrici auto în Europa şi Asia, unde va produce şi un model mai ieftin

     Singura fabrică existentă a Tesla, situată în Fremont, California, va produce în acest an cel puţin 21.000 de autoturisme de lux Tesla S, model ale cărui preţuri încep de la 70.000 de dolari, transmite Bloomberg. Compania anticipează că va dubla producţia de la Fremont anul viitor.

    Fabrica are un potenţial de până la 500.000 de autoturisme pe an, însă lansarea unui automobil de dimensiuni mai mici decât sedanul Tesla S, cu preţul la jumătate, necesită noi facilităţi de producţie, a declarat directorul general al companiei, Elon Musk.

    “Vom încerca să amplasăm aceste fabrici aproape de oameni, aproape de clienţi, pentru a reduce la minimum costurile de logistică, legate de livrarea automobilului. Cred că, pe termen lung, Tesla va deschide fabrici în Europa, în alte zone din SUA, şi în Asia”, a afirmat Musk.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ferrari vrea să dezvolte noi modele cu propulsie hibridă

     “Nu cred în maşini electrice, dar sunt un adept convins al hibridelor”, a declarat preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, într-un interviu acordat Bloomberg la sediul companiei de la Maranello.

    Producătorul de autoturisme de lux vizează de asemenea creşterea vânzărilor dincolo de piaţa auto, prin licenţierea mărcii şi a siglei spre utilizarea pe alte tipuri de produse.

    “Avem multe activităţi paralele prin care putem creşte veniturile fără a produce mai multe maşini”, a afirmat di Montezemolo.

    Ferrari este cea mai profitabilă divizie a Fiat şi generează aproximativ 10% din profitul operaţional al grupului. Compania a prezentat, în luna martie, la Salonul Auto de la Geneva, modelul sport cu propulsie hibridă LaFerrari, care se adresează clienţilor bogaţi care nu sunt neapărat interesaţi să piloteze un “supercar”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viitorul în industria auto: totul sună electric

    Cuvinte şi expresii precum „următoarea generaţie a segmentului premium”, „cel care schimbă regulile jocului” sau „mobilitate vizionară” au reprezentat principalul mesaj al executivilor de la BMW în momentul lansării noului i3, un automobil compact, de oraş, cu motor electric, primul de acest gen lansat vreodată de constructorul german.

    Pentru nicio altă maşină BMW nu a demarat o atât de amplă campanie de comunicare cum a fost în cazul lui i3, compania prezentând pas cu pas maşina, începând cu primele schiţe din urmă cu câţiva ani, apoi alături de prima bucată din caroseria realizată din CFRP sau plastic ransforsat cu fibră de carbon, după care au urmat primele imagini-spion, pentru ca la sfârşitul lunii trecute BMW să prezinte simultan în Londra, New York şi Shanghai noul i3, automobilul destinat megametropolelor – în viziunea celor de la BMW -, oraşe cu milioane sau zeci de milioane de locuitori unde sunt necesare automobile cât mai puţin poluante.

    Dacă în prezent circa 50% din populaţia globului trăieşte în mediul urban, până în 2050 se va ajunge la un procent de 70% potrivit datelor citate de BMW, ceea ce înseamnă că în multe oraşe din lume populaţia va continua să crească, odată cu poluarea şi traficul. Din acest motiv, cei de la BMW spun că odată cu lansarea lui i3 au lansat şi un sistem de navigaţie care nu propune doar un traseu prin oraş la destinaţie, ci unul conectat la infrastructură care poate propune inclusiv soluţii intermodale, de la găsirea unui loc de parcare la recomandarea unui tren sau autobuz.

    În opinia lui Ian Robertson, membru în consiliul de administraţie al BMW Group şi responsabil de vânzări şi marketing, ceea ce a însemnat telefonia mobilă pentru comunicaţii reprezintă maşina electrică pentru industria auto în acest moment.

    „Schimbările mari încep încet. În urmă cu 100 de ani aveam telefoane fixe, după care au urmat cele mobile care au revoluţionat comunicaţiile şi au adus noi oportunităţi de afaceri. Automobilul a împlinit de curând 130 de ani, iar anul acesta se va schimba„, a spus Ian Robertson. În ceea ce priveşte potenţialul de creştere, executivul a dat exemplul pieţei mondiale a maşinilor electrice, care a crescut de aproape 22 de ori în ultimii zece ani, de la 7.000 la peste 160.000 anul trecut.
    Pentru început, i3 va fi disponibil în peste 500 din cei 3.000 de dealeri BMW la nivel mondial, aceştia regăsindu-se în sau aproape de marile aglomeraţii urbane.

    „Pe lângă clienţii de BMW, cu noul i3 vom atrage mulţi clienţi care nu au mai avut un BMW până acum. Din acest motiv am ales ca i3 să poată fi achiziţionat printr-o multitudine de soluţii, dintr-un centru auto, call-center sau online din lumea digitală, iar pentru că i3 este conceput, ca orice BMW, pentru a fi condus, vom atrage şi clienţii tradiţionali ai mărcii„, a spus Ian Robertson.
     

  • PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie

     Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul ghid arată faptul că autorităţile sunt atente la turiştii care ajung să viziteze oraşul.

    “Lansăm în premieră în România primul ghid turistic al oraşului pentru nevăzători realizat de Primăria Cluj-Napoca în cadrul proiectului european «La pas prin oraşul comoară». Ghidul a fost tipărit într-un tiraj de 200 de exemplare cu sprijinul profesorilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Dacă va fi cazul vom suplimenta tirajul. Acest ghid arată dimensiunea europeană a oraşului şi grija faţă de toţi turiştii, cărora le sunt puse la dispoziţie material informative de toate genurile. Pentru noi, persoanele nevăzătoare sunt cetăţeni ai oraşului, au aceleaşi drepturi şi merită aprecierea noastră”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro