BusinessMagazin

Tag: business

  • Ce facultate trebuie să faci dacă vrei să-ţi creşti şansele de a deveni miliardar

    Şansele de a te transforma în miliardar pot creşte dacă studiezi ingineria sau dacă te angajezi ca om de vânzări, potrivit unei cercetări a agenţiei de recrutare Aaron Wallis Sales Recruitment, analizată de Business Insider.

    Cercetarea s-a bazat pe o listă Forbes a 100 celor mai bogaţi oameni din lume ca să dezvăluie ce au studiat ei, care au fost primele lor locuri de muncă şi cât de bogaţi au devenit. Studiul a scos la iveală faptul că 75 dintre cei mai bogaţi 100 de oameni au absolvit studii superioare, iar dintre aceştia, 22 au studiat Ingineria. 53 dintre ei au început să lucreze într-o companie, 19% în poziţia de oameni de vânzări, iar 17%, ca brokeri. 17% dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii şi-au început activitatea profesională prin fondarea propriului business.

    Facultăţile absolvite de majoritatea miliardarilor lumii sunt:
    1. Ingineria – 22
    2. Afacerile – 16
    3. Finanţe şi Economie – 11
    4. Dreptul – 6
    6. Informatică – 4

    Cel mai des întâlnite prime locuri de muncă ale miliardarilor lumii sunt:


    1. Om de vânzări – 10
    2. Broker pe piaţa de capital – 9
    3. Dezvoltator software – 5
    4. Inginerie – 5
    5. Analist – 4

    „Observăm că aproape toţi oamenii de top din business au absolvit studii superioare şi că studiile pot reprezenta primul pas în direcţia pregătirii unei cariere” spune Rob Scott, managing director la Aaron Wallis Sales Recrutiment.


     

  • Un oraş antic a fost proiectat într-o manieră atât de modernă încât nici astăzi multe oraşe mari din România nu au ajuns la nivelul acestuia

    Teotihuacano era poporul din America Centrală care a existat înaintea incaşilor şi aztecilor, iar Teotihuacan, oraşul-stat al acestui popor, era şi cel mai mare din lume la vremea lui, scrie International Business Times.

    Culturile antice din America Centrală tindeau să-şi construiască aşezările după un set de principii prestabilit. Oraşele aveau o zonă centrală cu temple, un palat al regelui şi ceva similar cu o piaţă centrală. Zonele înconjurătoare erau rezidenţiale şi erau aranjate într-un mod mai neorganizat. Teotihuacan era diferit.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un oraş antic a fost proiectat într-o manieră atât de modernă încât nici astăzi multe oraşe mari din România nu au ajuns la nivelul acestuia

    Teotihuacano era poporul din America Centrală care a existat înaintea incaşilor şi aztecilor, iar Teotihuacan, oraşul-stat al acestui popor, era şi cel mai mare din lume la vremea lui, scrie International Business Times.

    Culturile antice din America Centrală tindeau să-şi construiască aşezările după un set de principii prestabilit. Oraşele aveau o zonă centrală cu temple, un palat al regelui şi ceva similar cu o piaţă centrală. Zonele înconjurătoare erau rezidenţiale şi erau aranjate într-un mod mai neorganizat. Teotihuacan era diferit.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.
     

  • Cum şi-a început cariera Mark Hilton, executivul care conduce afacerile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell pe piaţa locală

    Acesta a fost şi principalul obiectiv al mandatului său început în urmă cu şase ani în România, când a acceptat să treacă din postura de reprezentant al francizorului în cea de dezvoltator al francizatului pentru expansiunea pe piaţa locală a unor branduri globale precum KFC şi Pizza Hut.

    Mark Hilton, CEO-ul Sphera Franchise Group, îşi începe discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO glumind pe tema faptului că nu are nicio legătură cu familia Hilton, care stă în spatele unuia dintre cele mai puternice branduri globale din HoReCa. Îşi clarifică apoi originile: „Sunt britanic, de fapt – galez; pentru galezi, este o diferenţă destul de mare”. Hilton a crescut într-un oraş de coastă din Regatul Unit, în apropierea mării şi cu munţii în spate, loc pe care îl descrie drept fantastic pentru un copil, dar pentru un adolescent, „îngrozitor, fiindcă tot ce aveam în zonă erau oile şi nimic altceva”.

    A studiat management hotelier şi de catering la Oxford Brookes (1983-1987) şi şi-a început pregătirea profesională încă din perioada vacanţelor de vară din studenţie. A lucrat în hoteluri, baruri şi restaurante, astfel că a descoperit de la o vârstă fragedă că acesta este domeniul care îi place. A fost repartizat în anul final al studiilor, de practică, la hotelul Sheraton din aeroportul Heathrow, o altă experienţă despre care îşi aminteşte amuzat: „Îi cazam pe oameni după 11 noaptea, după toate întârzierile de avion”.

    Teza sa de absolvire a vizat Teoria şi Practica Achiziţiilor, astfel că parcursul lui profesional a luat o turnură în această direcţie, chiar dacă îşi imagina că după absolvire va începe să lucreze direct în sectorul ospitalităţii. I s-a oferit un post în cadrul Ford, într-un program de graduate training în departamentul de achiziţii. „Oamenii care mă cunosc ştiu că nu mă prea pricep la motoare de maşini şi tehnologie, dar m-am trezit într-un post în care cumpăram diverse piese pentru vehicule, în contextul în care Ford avea un program de training pentru absolvenţi foarte cunoscut în Regatul Unit.” A lucrat acolo timp de câţiva ani şi apoi, după ce a văzut o reclamă într-unul din ziarele locale, a aplicat pentru un loc de muncă în compania care deţinea hotelurile Hilton. Astfel, parcursul său profesional a fost totuşi influenţat de grupul hotelier care poartă acelaşi nume cu el: s-a angajat în cadrul Ladbroke Group, compania care deţine hotelurile Hilton. „Aşadar, m-am găsit lucrând cu Hilton, cumpărând ce numim noi FF&E – Fixtures, Fittings & Equipments –, televizoarele, mobilier – totul, în afară de mâncare.”

    Îşi aminteşte că la vremea aceea avea în jur de 20 de ani şi în momentul în care se recomanda la recepţia hotelurilor, solicitând o întâlnire cu directorul general, era imediat primit când reprezentanţii hotelului îi auzeau numele. „Le spuneam că sunt dl Hilton şi aveau tendinţa să creadă că sunt mult mai important decât eram de fapt”. În 1994, Mark Hilton a fost recrutat de PepsiCo pentru o funcţie în divizia de achiziţii a companiei. Datorită experienţei sale anterioare, a devenit responsabil de achiziţia echipamentelor pentru Pizza Hut şi KFC în regiunea Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Mi-am petrecut o bună parte din timp călătorind în Europa şi Orientul Mijlociu, vorbind cu reprezentanţii afacerilor respective despre cât de multe cuptoare sau cartofi pentru prăjit vor să cumpere.”

    A urmat apoi o perioadă de şase luni de muncă pentru un proiect în Asia axat pe punerea bazelor unui lanţ de aprovizionare pe continentul asiatic. După ce proiectul s-a încheiat, i s-au oferit două posturi: primul, să conducă lanţul de aprovizionare pentru brandurile Yum! în Asia, iar al doilea, aceeaşi poziţie în Polonia. După ce s-a consultat cu soţia sa, a ales Polonia, şi a deţinut acest rol în 1997 şi 1998. După ce businessul respectiv a fost vândut francizatului din Polonia, s-a mutat în Regatul Unit, unde a avut mai multe roluri regionale în cadrul Yum!, conducând diferite zone. Următorul pas a fost tot în regiune: în 1999, a devenit franchise executive director pentru Yum! Restaurants International, cu responsabilităţi la nivelul Europei Centrale şi de Est; de altfel, în această perioadă a făcut şi primele sale vizite în România. Cel mai recent rol în cadrul Yum!, holdingul care deţine brandurile KFC şi Pizza Hut, a fost de chief operating officer, din 2006, timp de patru ani înainte să plece spre România. „Conduceam un business de aproximativ 2 miliarde de dolari, în peste 27 de ţări, cu branduri precum KFC, Pizza Hut, Taco Bell, dar şi altele – Long John Silver, restaurant de fish & chips, de pildă.” În această poziţie lucra cu francizaţii şi avea rolul de a-i ajuta să crească afacerile.

    „Pe parcursul carierei mele, am avut o educaţie corporate în business; lucram cu antreprenori din toată Europa – am fost norocos să am posibilitatea să înţeleg cum gândeau antreprenorii, cum îşi cresc afacerile, care sunt diferenţele între lumea corporate şi lumea antreprenorială. A fost o etapă educaţională pentru mine să înţeleg diferenţele între afaceri, ambii vor să facă businessurile să meargă mai departe, din perspective diferite.” A avut acest rol timp de patru ani, până în 2010, când a plecat pentru a pune bazele propriei firme de consultanţă împreună cu un partener italian. Hilton explică numele companiei lui: în traducere, acesta înseamnă „seminţe de rodie” şi în mai multe culturi rodia este văzută ca un simbol al creşterii, prosperităţii şi al învăţatului, astfel că a fost naturală folosirea acestui nume – Kikkirossi – pentru numele companiei de consultanţă. „Este fascinant ce pot face numele: îi determina pe oameni să aleagă Kikkirossi în detrimentul altor firme de consultanţă.”

    Între timp, avusese mai multe discuţii cu Lucian Vlad, fondatorul şi proprietarul businessului KFC şi Pizza Hut pe piaţa românească. Îl cunoştea din 1998, de la prima vizită a sa în România, în perioada în care lucra încă în Polonia şi avea responsabilităţi regionale. De altfel, una dintre primele sale vizite din acel rol regional le avusese în România, unde a fost puternic impresionat de o experienţă de la restaurantul Pizza Hut de la Universitate din Capitală, unul dintre primele deschise în România şi de care îşi aduce aminte şi acum în detaliu. „Am fost servit de o chelneriţă în mod fantastic: tot ce am vrut de la acea călătorie era să o pun într-o sticlă, să o iau înapoi în Polonia şi să le spun angajaţilor de acolo că acesta înseamnă serviciu pentru clienţi.” Chiar dacă businessul din Polonia mergea foarte bine şi existau oameni foarte buni care lucrau în organizaţie, obişnuiau să cheltuiască mii de euro – sume imense pe vremea aceea – pe programele de training pentru angajaţi. De altfel, şi această amintire a cântărit în luarea deciziei de a veni în România, alături de atitudinea persuasivă a lui Lucian Vlad, atunci când i-a propus să preia frâiele afacerii de aici. „Al doilea motiv a fost Lucian – el este un om foarte carismatic, care inspiră, este un privilegiu că l-am cunoscut şi că am învăţat atât de multe de la el”, descrie Hilton relaţia construită cu unul dintre acţionarii Sphera Franchise Group.

  • A lucrat ca barman şi instructor de dans, iar acum are o avere de peste 3 miliarde de dolari: “Pentru mine, businessul e sportul suprem”

    Mark Cuban este un om de afaceri american, cunoscut datorită emisiunii SharkTank. Cuban este investitor, producător de film, autor şi deţine clubul de baschet Dallas Mavericks, lanţul de cinematografe Landmark Theaters şi compania Magnolia Pictures. În 2011, el a publicat cartea “Cum să câştigi în sportul numit business”, în care detalia experienţele sale din afaceri.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

    În 1995, alături de fostul său coleg de facultate Todd Wagner, Cuban a pus bazele Audionet, un start-up în domeniul transmisiunilor online. În 1998 compania s-a transformat în Broadcast.com, iar un an mai târziu a fost achiziţionată de Yahoo! pentru 5,7 miliarde dolari.

    În ianuarie 2000, omul de afaceri a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al clubului de baschet Dallas Mavericks pentru suma de 285 milioane dolari. Înainte de investiţia lui Cuban, în cei 20 de ani de existenţă, Dallas Mavericks avea un procentaj de victorii de 40%. Din 2000 până în 2010, acesta a ajuns la 69%.

    Cuban a devenit o figură publică în 2012, atunci când s-a alăturat sezonului 3 al emisiunii SharkTank. Emisiunea prezintă investitori cărora le sunt oferite şanse de a participa în anumite afaceri; până în prezent, de-a lungul a 109 episoade, Mark Cuban a semnat 82 de contracte şi a investit aproape 20 de milioane de dolari.

    Nu a intrat în politică, dar a finanţat mai multe campanii electorale, atât în rândul democraţilor cât şi al republicanilor. Mark Cuban s-a căsătorit cu Tiffany Stewart în 2002 şi are trei copii; el locuieşte într-o casă de 2.200 de metri pătraţi în Dallas şi are o avere estimată la 3,2 miliarde dolari.

  • Fix cu o zi înainte să facă un an, un angajat a fost dat afară. Motivul concedierii s-ar putea ascunde şi în contractul tău

    Şi când credeam că a apărut salvatorul, mesia al acestor vremuri în care toţi trag pentru ei şi nimeni nu mai dă de la el. Elon Musk şi Tesla, modelul de business izbucnit din ambiţia de a face lucruri frumoase, curate şi bune pentru oameni şi Planetă. Ambiţia de a reda naturii starea de linişte, iar omului – maşina absolută – silenţioasă, nepoluantă, puternică, o minune pe care o foloseşti ca pe un iPhone – o bagi în priză şi merge şnur.

    CITEŞTE AICI DE CE ŞI-A CONCEDIAT TESLA ANGAJATUL CU O ZI ÎNAINTE SĂ ÎMPLINEASCĂ UN AN

  • Grace Couture Cakes s-a extins cu o nouă unitate în Bucureşti

    Potrivit unui interviu anterior acordat de Alina Sudriu, antreprenoarea care a pus bazele Grace Couture Cakes, investiţiile în noul magazin sunt în linie cu cele din punctul de lucru din Băneasa, unde s-au plasat la 60.000 de euro.

    Anul trecut, afacerile generate de Grace Couture Cakes au ajuns la 800.000 de euro. Pentru 2017, Alina Sudriu, fondatorul businessului, pre­vi­zionează depăşirea pragului de 1 mili­on de euro. Un pas care va stimula acest lucru ar fi deschiderea celei de a doua unităţi. Lansat în noiembrie 2012, acesta este primul atelier couture de cofetărie din Bucureşti. Anterior, Alina Sudriu a absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limba Engleză şi programul de master Strategic Marketing din cadrul ASE. În 2006, imediat după terminarea facultăţii, a lucrat pentru o companie de produse electronice, ca office assistant. După câţiva ani şi în domeniul consultanţei imobiliare, a vrut să dea o şansă impulsului antreprenorial, pe care spune că îl avea de ceva timp

    “Am lansat Grace Couture Cakes în 2012, având un singur angajat, în anul următor 3, iar astăzi din  echipa noastră fac parte 47 de oameni extraordinari, unii dintre cei mai buni din domeniu. Fiecare pas în dezvoltarea business-ului a venit cu noi provocări şi noi lecţii. Am învăţat că nu există ”nu pot” şi ”nu ştiu”, am învăţat importanţa identificării partenerilor potriviţi şi a consolidării echipei, dar şi că este esenţial să aduci mereu ceva nou, să inovezi şi să priveşti cu realism piaţa şi oportunităţile pe care ţi le oferă. Sunt fericită şi recunoscătoare în fiecare dimineaţă, când intru pe uşa atelierului şi îmi dau seama că tot ce am visat pentru Grace Couture Cakes s-a împlinit. Sunt fericită când primesc feedback-ul celor care aleg prăjiturile noastre pentru evenimente şi al invitaţilor lor, precum şi al celor care descoperă cake shop-urile noastre din Băneasa Shopping City sau Dorobanţi”, spune Alina Sudriu, fondator Grace Couture Cakes.

    Lansat în anul 2012, Grace Couture Cakes este primul atelier de cofetărie couture, recunoscut pentru lansarea tendinţelor din domeniul haute patisserie în România. Gamele proprii de dulciuri includ: Signature Cakes, Essential Cakes, Tartes Bar şi Éclair Affair.

               

     


     

  • Un joc bun pentru CV

    “Traderion este un simulator de pieţe financiare care funcţionează ca un simulator de zbor, doar că este destinat celor care vor să activeze în domeniul financiar, indiferent că vorbim despre bănci, de industria de asigurări, de fonduri de pensii etc.; oferă un mediu interactiv în care jucătorii pot învăţa, pe parcursul unor scenarii, ce înseamnă pieţele financiare, să deprindă tot ceea ce au nevoie pentru a funcţiona la noul loc de muncă – de aceea îl numim jocul pe care îl poţi pune în CV-ul tău“, descrie Florin Cioacă, cofondatorul platformei Traderion, modul în care funcţionează platforma creată de ei.

    Concret, aceasta este o platformă de management al talentului pentru traderii din departamentele de trezorerie ale băncilor. Platforma conţine şi un simulator al pieţei de capital ce permite celor care o folosesc, la fel ca într-un simulator de zbor, să se antreneze chiar şi după finalizarea programelor de training la care au participat. Din noiembrie anul trecut, prin Traderion s-au antrenat peste 1.500 de traderi, care lucrează pentru toate marile bănci de investiţii de pe planetă, precum JPMorgan, Goldman Sachs, Wells Fargo, Bank of America, Deutsche Bank etc. – în Londra, Singapore, Hong Kong. ”Acoperim cam toate fusurile orare în momentul acesta“, povesteşte Florin Grosu. Vor genera astfel venituri de circa jumătate de milion de euro anul acesta, care este primul an complet de funcţionare a businessului, iar valoarea la care este evaluată platforma depăşeşte 5 milioane de euro, potrivit fondatorilor.

    Florin Grosu se axează pe zona de business development, iar Florin Cioacă pe program management. Cei doi spun că se completează, un motiv fiind şi formaţia profesională diferită. Florin Cioacă a absolvit Finanţe-Bănci în cadrul ASE. În liceu a fost olimpic la matermatică şi a studiat 11 ani de algoritmică, iar în timpul facultăţii a participat la un internship în trezoreria Citibank, unde, spune el, a avut şansa să fie într-o echipă ”de fier„. Ulterior, a fost acceptat în postul de junior trader în cadrul Citibank, însă apoi toată echipa s-a mutat la Bancpost. Florin Grosu şi-a început cariera tot în mediul corporate, după finalizarea studiilor de cibernetică la ASE. Încă din liceu s-a implicat în programe ale Junior Achievement, în care a luat pentru prima oară contact cu o simulare de management şi cu experienţa competiţiilor internaţionale. La facultate a continuat să participe la astfel de programe. După ce s-a întors de la un program masterial la Universitatea Gothenburg din Suedia, s-a angajat la biroul ONU din România, dar a început şi să organizeze şcoala de vară destinată pasionaţilor de finanţe, pentru a umple golul participării la programele de Junior Achievement.

    Ideea dezvoltării Traderion a venit în 2012, în cadrul unei ediţii a acestei şcoli de vară, unde Florin Cioacă a propus organizarea unui joc de trading pentru participanţi. Jocul respectiv se baza pe bilete de hârtie pe care se făceau tranzacţii fictive. Participanţilor le-a plăcut atât de mult acest joc, încât, la finalul şcolii de vară, voiau să continue să se joace. Astfel, au sugerat dezvoltarea unei versiuni online a jocului. Un an mai târziu, se scriau deja primele linii de cod pentru Traderion, iar la finalul anului 2014, start-up-ul lor a fost acceptat într-unul dintre cele mai cunoscute acceleratoare de afaceri din Statele Unite ale Americii, Queen City Fintech. ”Ideea s-a suprapus interesant pe anii de criză, acum ne suprapunem pe anii postcriză, în care lumea are nevoie de training, are nevoie de angajaţi noi, are nevoie de mai multe lucruri legate de reglementări, iar noi suntem aici pentru a adresa acesta nevoi“, povesteşte Florin Cioacă.

    În 2014 aveau deja un prototip şi începuseră să aplice la acceleratoare: ”Ne-am dorit foarte mult să ajungem în cea mai mare piaţă posibilă din lume pentru serviciile pe care noi le ofeream, şi anume Statele Unite, pentru că acolo puteam obţine validarea de care aveam nevoie – pentru produsul nostru“, spune Grosu. Au aplicat pentru acceleratorul QC Fintech din SUA susţinut de Bank of America şi Wells Fargo, iar la sfârşitul anului 2014 au primit vestea că au fost acceptaţi, după cinci interviuri şi un proces de selecţie care s-a derulat pe parcursul câtorva luni. Erau, de altfel, reprezentanţii singurului start-up din afara SUA care a fost acceptat. ”Nu există nicio idee preconcepută în Statele Unite referitoare la un start-up venit din România – dimpotrivă, românii au acolo reputaţia unor ingineri foarte buni, deşi noi nu eram ingineri, beneficiam de reputaţia generală a celor din România.“

    Au participat la program în prima jumătate a anului 2015, iar acesta le-a schimbat traiectoria: ”Ne-a dus de la un prototip pe care voiam noi să-l oferim unui anume tip de clientelă către un produs pe care la un moment dat îl ofeream, spre un alt tip de clientelă, am înţeles cum funcţionează băncile de magnitudinea aceea, am învăţat cum să abordăm oamenii de acolo şi cum să scurtăm ciclul de vânzare a produsului nostru, explică Cioacă. La finalul programului, au primit o finanţare de 25.000 de dolari din partea unui grup de angel investors din Statele Unite, urmată de o alta, de 75.000 de euro, primită în cadrul acceleratorului londonez Seedcamp. Acestea au fost urmate de granturi europene, iar cu banii primiţi au dezvoltat produsul. Anul trecut au reuşit astfel să îl prezinte şi primului client important, banca de investiţii JPMorgan din Londra. Ulterior, au început să colaboreze şi cu firme de training, accesul la marile bănci fiind mai facil prin intermediul unui partener acceptat deja de acestea, potrivit antreprenorilor.

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”