Tag: criza

  • Abia in 2013 vom mai ajunge la nivelul din 2007

    “Companiile au inteles ca trebuie sa-si reseteze asteptarile si
    modul in care se raporteaza la activitatea lor, dar si ca 2010 va
    marca doar inceputul iesirii din criza. Mai avem pana cand vom
    reveni la nivelul din vremurile bune, aproximativ trei ani”, spune
    Martin Macha. Acesta este destul de optimist, atat in ceea ce
    priveste felul in care companiile isi vor reveni din criza, cat si
    in ceea ce priveste evolutia angajarilor.

    Macha nu exclude nici piata romaneasca din aceasta ecuatie, cu
    atat mai mult cu cat continua sa fie o destinatie atractiva pentru
    expati, desi chiar si in cazul aceastora pachetele salariile au
    fost reduse fata de 2008. Pentru executivii europeni Romania mai
    are si un alt avantaj, acela ca se afla in proximitatea lor
    culturala si spatiala, spre deosebire de tari din Asia si
    America.

    “Este insa important de stiut ca a trecut ce a fost mai greu si
    ca de aici incolo este loc de crestere”, a mai spus Macha.

  • Strategie de criza: cum a ajuns posta in farmacie

    “Posta pe care o aveam in localitate s-a inchis. Insemna ca
    majoritatea locuitorilor sa plece in Viena pentru a putea apela la
    astfel de servicii. Pentru businessul pe care il conduc ar fi
    insemnat reducerea numarului pacientilor in farmacie. Am decis
    atunci sa aloc spatiul necesar pentru un mic oficiu postal in
    incinta farmaciei. Traficul s-a dublat si astfel am reusit sa-mi
    fidelizez noi pacienti”, explica Muller Uri.

    In perioada 25-28 martie 2010, o delegatie de 50 de farmacisti
    din Bucuresti si din principalele judete din Romania a avut o serie
    de intalniri cu reprezentanti ai Asociatiei Farmacistilor din
    Austria si ai Asociatiei Farmacistilor din Viena. Ei au avut ocazia
    sa viziteze cea mai mare farmacie cu traditie din Austria –
    farmacia Kaiserkrone si sediul celui mai mare distribuitor – Herba
    Chemosan, cu o cota de piata de peste 41%.

    Potrivit datelor Patronatului Farmacistilor din Romania, peste
    70% dintre farmaciile romanesti sunt in faliment contabil,
    unitatile nemaiputand sa achite cheltuielile curente de intretinere
    si datoriile catre furnizori.

  • Profitul sistemului bancar bate criza

    Potrivit unei prezentari a lui Dragulin, ROE (rentabilitatea
    capitalului) a fost in luna ianuarie de 1,3% si a urcat in
    februarie la 5,3%. Concomitent, ROA (rentabilitatea activelor) a
    crescut de la 0,1% in prima luna a acestui an la 0,5% in
    februarie.

    Dragulin a aratat ca inceputul anului a fost mai dificil in ceea
    ce priveste profitabilitatea, dar ca in prezent exista in mod
    evident o tendinta clara “de consolidare a miscarii pozitive”.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Primele de Paste ale est-europenilor, dijmuite de criza in ciuda protestelor

    In loc de prime, cei mai multi angajati est-europeni ar trebui
    sa fie multumiti daca vor scapa de concedierile anuntate aproape
    peste tot, dupa cum sustin patronii. Mai exista insa si state unde
    primele de Pasti se acorda. De pilda, in ciuda planului de
    austeritate al Guvernului lui George Papandreou, care a diminuat
    cel de-al 14 salariu, grecii tot mai pot sa se astepte la o prima –
    de circa 350, in loc de 500 euro.
    Al 13-lea salariu se da, de regula, inaintea Craciunului, iar al
    14-lea se imparte in doua transe: de Pasti si in luna concediilor
    (august).


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Revista presei economice din Romania

    Jurnalistii de la Gandul titreaza in pagina principala
    “Topul primelor de
    Paste”
    . Salariati din mai multe domenii de activitate au primit
    deja sau urmeaza sa incaseze prima de Paste, in timp ce altii nici
    nu spera la o asemenea bonificatie. Pe primul loc in topul primelor
    se situeaza angajatii care au si cele mai mari salarii din Romania,
    cei ai bancilor. Cotidianul aminteste si ca, in primele doua luni
    ale acestui an, statul roman a cheltuit 123 de lei la fiecare 100
    de lei ajunsi in vistierie din taxe si impozite, ceea ce inseamna
    ca un sfert din banii cheltuiti au fost luati pe datorie.

    Pagina economica a cotidianului Evenimentul Zilei
    titreaza “FMI ne cere sa slabim leul de dragul economiei”.
    Oficialii Fondului Monetar International incurajeaza deprecierea
    leului, iar seful institutiei, Dominique Strauss- Kahn, aflat
    intr-o vizita in Polonia si Romania, ne-a sugerat sa amanam
    trecerea la euro. EVZ mai scrie ca dobanzile la depozite si
    creditele noi in lei au scazut in primele doua luni cu peste 1,5
    puncte procentuale, dar diferenta intre plasamentele atrase si
    imprumuturile acordate s-a mentinut la un nivel ridicat, de peste
    5,5 puncte, potrivit datelor BNR.

    “Primul oras intrat in faliment” este titlul principal
    din pagina de economie a ziarului Romania Libera.
    Jurnalistii scriu ca datoriile imense si incapacitatea de plata au
    determinat au¬to¬ritatile orasului Aninoasa, din Valea Jiului, sa
    declare situatie de “criza financiara”, corespondentul falimentului
    in cazul firmelor. Vestile nu sunt prea bune nici in ce priveste
    revenirea ecnomiei. Trecerea pe plus de anul acesta nu este o
    certitudine, din cauza lipsei investitiilor, a declarat Lucian
    Anghel, economistul-sef al celei mai mari banci din Romania. BCR a
    revizuit in urcare estimarea privind cresterea economica din acest
    an, de la 0,6% la 1,9%, dar avertizeaza ca exista riscuri mari de
    derapaj de la scenariul de baza.

    Adevarul scrie ca Romania este pe
    calea cea buna in efortul de a iesi din criza
    , insa este nevoie
    de munca in continuare, citandu-l pe directorul general al Fondului
    Monetar International, Dominique Strauss-Kahn. In acelasi registru,
    cotidianul aminteste si de presedintele Traian Basescu care a
    transmis ca in 2011 Romania va mai cere banii si asistenta
    finantatorilor externi. Seful FMI a confirmat ca dupa incheierea
    actualului acord se poate deschide unul nou, in timp ce Ungaria nu
    mai trage baniidin credit.

    “Cu ce veste buna a venit la Bucuresti seful FMI:
    ar putea fi nevoie de un nou acord”
    titreaza Ziarul
    Financiar
    . Presedintele Traian Basescu a discutat ieri cu seful
    FMI Dominique Strauss-Kahn ideea incheierii unui nou acord de
    finantare, preventiv de aceasta data, in conditiile in care Romania
    a imprumutat pana acum putin peste 9 mld. euro in cadrul
    aranjamentului financiar de 20 mld. de euro stabilit in primavara
    trecuta si care expira in 2011. Strauss – Kahn a fost ieri la
    Bucuresti pentru o vizita de numai cateva ore in cadrul careia s-a
    intalnit cu toti oficialii romani, de la presedinte la premier,
    parlamentari si guvernatorul BNR, dar si cu studenti de la ASE
    Bucuresti.

  • Castig de criza pentru seful Erste: 1,5 mil. euro in 2009

    Diferenta provine din faptul ca intreg managementul Erste a
    renuntat la bonusurile de performanta pentru 2008, desi cifrele
    inca aratau bine acum doi ani. De altfel, politica de bonusare a
    fost restrictionata de acordul incheiat in toamna lui 2008 cu
    guvernul Austriei pentru primirea unui sprijin la capital de 1,8
    mld.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • UGIR-1903: Romania risca sa ramana in criza inca 1-2 ani

    “In Uniunea Europeana unele economii dau semne timide de
    relansare a cresterii economice, iar pentru altele ce a fost mai
    greu nu a trecut inca, Romania aflandu-se in a doua categorie.
    Scenariul pesimist arata ca am putea asista la o continuare a
    crizei in Romania inca 1-2 ani”, a spus Coraci, luni, la Adunarea
    Generala a UGIR-1903.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza ne grabeste.Designerii au scos deja noile colectii de toamna

    Cea de-a doua editie a Next Season, targ de incaltaminte si
    marochinarie exclusiv pentru contractari, desfasurata in perioada
    25-27 martie la hotelul Rin Grand Hotel din Capitala a pus fata in
    fata producatorii si comerciantii. Un alt scop al acestui targ a
    fost cel de promovare a tinerelor talente in materie de design.


    Cititi mai multe
    pe www.incont.ro

  • Isarescu: Daca nu avem rabdare sa lasam economia sa isi revina, o varianta ar fi cresterea impozitelor

    El a afirmat ca Romania poate iesi din criza “cu politici bune
    si reluarea increderii”, mentionand ca sunt semne de relansare
    economica.

    “Cred ca aceasta e directia, cu politici bune si reluarea
    increderii cred ca iesim din criza. Sa nu uitam ca ne-a trecut
    glontul pe la ureche, dar nu au fost majorate impozitele, cel putin
    cele importante, iar Romania a ajuns in faza de relansare […] “,
    a spus Isarescu, prezent la Râmnicu Vâlcea la un seminar pe teme
    bancare.

    Cititi mai multe declaratii facute de Mugur Isarescu pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns vantul crizei in sectorul cultural

    Studiul “Efectele crizei asupra operatorilor culturali”,
    efectuat de Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul
    Culturii (CCCDC) pentru prima jumatate a anului 2009, a fost
    prezentat joi, la Ministerul Culturii si Patrimoniului National
    (MCPN), de directorul centrului, Liviu Chelcea, in prezenta
    ministrului Hunor Kelemen.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro