Tag: viteza

  • Politia Rutiera a pus azi dimineata in functiune radarele invizibile

    Prima amenda a fost acodata unui vitezoman din Capitala.
    Radarele sunt amplasate pe cele doua autostrazi dar si pe unele
    drumuri nationale. Este vorba, in principal, de DN1, DN2 si DN7, in
    special in locurile cunoscute drept “puncte negre”, ca urmare a
    faptului ca in zonele respective s-au produs cele mai multe
    accidente de circulatie. Unul dintre drumurile cu cele mai multe
    radare este DN2, care traverseaza practic opt judete. Teoretic, pe
    un traseu de 500 km pot exista pana la 80 de radare. De asemenea,
    noile radare au fost amplasate si in Bucuresti precum si in marile
    orase, tot in zona asa ziselor “puncte negre”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Vodafone Romania creste viteza internetului mobil pana la 21,6 Mbps

    "Aceasta este o noua etapa a strategiei Vodafone de mobile broadband", a spus Liliana Solomon, CEO Vodafone. " Iar clientii Vodafone reprezinta majoritatea utilizatorilor de solutii de conectivitate mobila pentru PC-uri de pe piata locala", a completat aceasta.

    Potrivit acesteia, printre factorii care au dus la cresterea internetului mobil se numara nevoia utilizatorilor de a avea acces la informatii in timp real, pe fondul folosirii din ce in ce mai intense a aplicatiilor online; nevoia companiilor de a creste productivitatea angajatilor, prin oferirea posibilitatii de a lucra la distanta; cresterea semnificativa a vanzarilor de laptopuri in segmentul consumer, incurajata de aparitia modelelor usoare si accesibile de pret si investitiile operatorilor in retelele mobile pentru cresterea vitezei si diversificarea portofoliului de terminale.

    Romania este cea de-a doua tara din cadrul Vodafone Group, dupa Portugalia, care creste viteza internetului mobil.
     

  • Cu viteza sunetului

    Pe aerodromul Le Bourget, gazda celui mai mare air show parizian din acest an, vizitatorii bronzati si imbracati la patru ace se plimba printre avioanele Falcon, Gulfstream sau Bombardier precum cumparatorii dintr-un boutique Louis Vuitton. Cozile de la intrarea noului model Falcon 7X au fost printre primele formate, cochetul avion in valoare de 41 de milioane de dolari fiind cel mai nou venit in clubul jet-urilor business superlarge. Dassault Falcon are deja 160 de comenzi pentru acest model.
    Firma americana de consultanta in domeniul aerospatial Teal Group estimeaza ca producatorii vor vinde anul acesta 999 de jet-uri business, in valoare de 16,4 miliarde de dolari. Cifrele reprezinta dublul productiei din 2003, atunci cand vanzarile au inceput sa scada dupa ultimul boom de pe aceasta piata. In urmatorii 10 ani Teal estimeaza ca principalii producatori vor vinde 12.000 de jet-uri business, in valoare totala de aproximativ 173,2 miliarde de dolari.
    Cu ceva timp in urma un produs de ultra-nisa, avioanele business au prins de cativa ani un curent de aer favorabil care le-a transformat in segmentul cu cea mai rapida crestere din industria aerospatiala globala. Iar pe masura ce numarul comenzilor creste, limitele a ceea ce reprezinta standardul in aceasta lume continua sa fie impinse tot mai departe. Airbus a confirmat de curand ca a primit o comanda din partea unei persoane private pentru unul dintre avioanele sale A380 superjumbo. Cumparatorul, care nu este nici din Statele Unite, nici din Europa, a platit 300 de milioane de dolari pentru acest avion care in mod normal transporta pana la 525 de calatori.
    Cand vine vorba despre limite si business jet-uri, Robert M. Bass este omul care are cele mai multe de spus. Daca cel mai recent proiect al sau, care poarta numele de Aerion, va vedea lumina zilei, Bass nu va mai ajunge vreodata la destinatie in urma sunetului. “Cu acest avion supersonic”, spune el, “poti lua micul dejun in New York, apoi zbura la Londra unde poti sta 4 ore si inca te poti intoarce in New York la timp pentru cina”, spune Bass, care deocamdata se descurca cum poate cu un jet privat Falcon care zboara sub viteza sunetului – adica mult prea incet pentru a putea prinde rezervarea la cina din Manhattan. Chiar la un pret de incepere de 80 de milioane de dolari Bass spune ca avionul sau atrage suficient interes din partea cumparatorilor, iar acest interes vorbeste de la sine despre exuberanta in floare de pe piata aeronavelor private.