Tag: vehicule

  • APIA: Piaţa auto a scăzut cu 8,6% în primul trimestru, la 16.719 unităţi

    Pe segmentul autoturismelor, scăderea a fost de 6,2%, la 13.832 de unităţi. “Topul pe mărci este format de Dacia, cu 3.437 unităţi vândute (25% din total), urmată de Volkswagen (1.737 unităţi – 12,5%), Skoda (1.334 unităţi – 9,6%), Ford (1.210 unităţi – 8,7%), Renault (783 unităţi – 5,6%), şi Hyundai (565 unităţi – 4,1%)”, se arată într-un comunicat APIA. Pe modele, Dacia Duster a depăşit Loganul, care a coborât pe locul al doilea, urmat de Skoda Octavia, Logan MCV şi Ford Fiesta. În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV), primele locuri sunt ocupate de Dacia, Volkswagen, Renault şi Ford, care acoperă peste 56% din totalul pieţei.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Maşinile uitate ale omenirii (GALERIE FOTO)

    Automobilul lui Persu este primul care a folosit principiile aerodinamicii, inginerul român ajungând la concluzia că forma unei picături de apă este cea mai bună pentru un automobil perfect aerodinamic. Automobilul a fost realizat în 1922 – 1923 la Berlin, era rapid pentru acele vremuri şi a fost primul din lume care a avut roţile plasate în interiorul caroseriei. Maşina a mars 120.000 de kilometri şi se află în prezent la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti.

    Ekranoplanul este o aplicaţie a ceea ce se cheamă “ground effect” – vehiculele “plutesc” pe o pernă de aer care se formează între aripile acestuia şi sol sau suprafaţa apei. Este un mijloc mai economic de deplasare, dar care nu s-a bucurat de succes pentru că altitudinea redusă la care zboară poate însemna accidente mai dese. Sovieticii nu prea au ţinut cont de accidente, iar ekranoplanul s-a bucurat de sprijinul lui Nikita Hruşciov. Drept urmare au apărut mai multe variante ale vehicolului, folosite în general pe Marea Caspică; două dintre ele sunt remarcabile – unul este “Caspian Sea Monster”, un vehicul militar de 550 de tone şi 73 de metri lungime, iar al doilea, ce poate fi văzut în galeria foto, este din clasa Lun şi putea transporta rachete nucleare. Programul a fost oprit în 1985, iar de atunci avioanele-vapor ruginesc în baza navală Kaspiysk.

    “Pussycar” trebuia să fie automobilul anului 2000, aşa cum îl vedea francezul Jean Pierre Ponthieu în 1970. O sferă pe roţi care putea să execute mişcări complexe şi era propulsat de un motor monocilindru de 250 de centimetri cubi.

  • Renault va produce SUV-ul Duster in Rusia incepand de la sfarsitul lui 2011

    Constructorul francez va asambla in Rusia kit-uri complete
    (complete knock down – CKD) ale autovehiculului, potrivit unui
    comunicat al grupului. In prezent, Duster este produs in Romania la
    uzinele Dacia. Alaturi de Duster, Renault va incepe din 2011 in
    Rusia si productia de autovehicule Fluence si Megane. Renault
    detine uzina Avtoframos in apropiere de Moscova, unde produce
    modelele Logan si Sandero. In 2010, capacitatea fabricii a fost
    dublata la 160.000 de masini anual.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacia a produs in primele sapte luni 215.463 vehicule, iar Ford 4.178 unitati

    Luand in calcul si cele 15 camioane fabricate de Roman Brasov,
    productia nationala de vehicule a fost in primele sapte luni de
    219.656 unitati, cu 24,7% mai mare fata de aceeasi perioada a
    anului trecut.

    Din totalul vehiculelor produse de Dacia, 10.991 sunt vehicule
    comerciale.

    In ceea ce priveste Ford, toate vehiculele sunt comerciale,
    respectiv modelul Transit Connect.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Vanzarile de vehicule au scazut in primele sapte luni cu peste 26%

    Numarul autoturismelor livrate in iulie a fost de 8.336 unitati,
    in scadere cu 40% fata de luna anterioara, iar in primele sapte
    luni au fost vandute 61.288 masini, cu 26% mai putine fata de
    perioada similara din 2009.
    Vanzarile de vehicule comerciale s-au redus in iulie cu 31,7% fata
    de luna iunie, la 824 de unitati, iar in perioada ianuarie-iulie cu
    27,7%, la 6.584 vehicule.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GM cheama in service peste 126.000 de vehicule Hummer H3

    GM a informat Administratia pentru siguranta traficului rutier
    ca exista riscul ruperii bridelor care fixeaza acoperisurile, iar
    portiunea desprinsa sa loveasca un vehicul din spatele Hummer-ului,
    in trafic.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Un Nobel sau macar un Oscar

    Acesta le reaminteste ironic vizitatorilor cuvintele imparatului Wilhelm al II-lea: „Eu am incredere in cal. Automobilul nu este mai mult decat un fenomen trecator“.

    Insa impunatoarea cladire de pe Mercedesstrasse nr. 100 din Stuttgart a fost considerata potrivita de divizia de camioane si autobuze a producatorului german Daimler ca sa gazduiasca saptamana trecu-ta lansarea proiectului „Shaping Future Transportation“ („Cum va arata viitorul transportului“), ofensiva ecologica a companiei in domeniul vehiculelor comerciale. Desi a lansat in 1969 primul model de autobuz hibrid, Daimler pare acum, alaturi de alti producatori germani precum Volkswagen si BMW, destul de departe de a fi asimilat cu ceea ce indeobste denumim „un brand verde“, capabil sa indeplineasca anul viitor tinta de 140 g/km, stabilita in 1998 de Asociatia Producatorilor Europeni de Automobile.

    Directorul executiv al Daimler Trucks, Andreas Renschler, spune ca incearca sa schimbe aceasta imagine prin investitii pentru gasirea unor solutii mai curate pentru vehiculele comerciale dezvoltate de companie, investitii care au totalizat in 2006 „in jur de un miliard de euro“.

    Cele 16 modele de camioane si autobuze „verzi“ pe care Daimler le produce in Europa (Mercedes-Benz), Statele Unite (Freightliner si Thomas Built Buses), Canada (Orion) si Japonia (Mitsubishi Fuso) au fost prezentate la Stuttgart ca solutie pentru viitorul transportului urban si de marfuri. Daimler estimeaza ca piata de vehicule comerciale va creste in urmatorul deceniu cu circa 50% (de la 3.859.000 de vehicule in 2006 la 5.409.000 de vehicule in 2017). In conditiile in care, potrivit lui Renschler, si in momentul de fata doua treimi din transportul de marfuri in Europa se desfasoara prin intermediul vehiculelor comerciale, reducerea poluarii si a consumului de combustibil la aceste autovehicule trece de la stadiul „revolutiei verzi“ la cel pragmatic al raportului cost-beneficiu al fiecarei companii.

    Desi spune ca are la indemana solutiile potrivite – au fost deja livrate 1.500 de autobuze Orion, peste 100 de camioane Freightliner si 200 de autobuze si camioane Fuso -, Daimler se confrunta deocamdata cu o problema in legatura cu cererea: vehiculele sale hibride sunt in medie cu o treime mai scumpe decat cele similare cu motorizare diesel, iar aceasta nu-i incurajeaza deloc pe posibilii clienti sa semneze contractele de achizitie. Ca sa nu mai vorbim de modelul Citaro cu propulsie pe hidrogen, care ajunge la un milion de euro pentru un autobuz; deocamdata compania a reusit sa vanda doar 36 de bucati in 12 orase din intreaga lume.

    Prin urmare, Renschler a profitat de prezenta a 200 de jurnalisti din 29 de tari la evenimentul de la Stuttgart si le-a cerut ajutorul pentru a face presiuni asupra propriilor politicieni sa incurajeze achizitia de vehicule comerciale nepoluante. De asemenea, CEO al Daimler Trucks s-a declarat nemultumit si de existenta a patru standarde diferite de poluare in SUA, UE, China si Japonia, care cresc costurile de productie si dau peste cap si previziunile financiare: „As vrea sa-i intreb pe colegii (jurnalisti) din Statele Unite ce standarde vor fi pe piata anul viitor“, a raspuns Renschler dupa ce a fost intrebat de BUSINESS Magazin despre rezultatele in scadere ale diviziei sale din 2007 – vanzari de 117.000 de vehicule in trimestrul al treilea, fata de 136.000 in aceeasi perioada din 2006, si un profit operational de 480 mil. euro, fata de 565 de milioane. Explicatia lui tine de introducerea unui nou standard de poluare in SUA, cea mai mare piata auto din lume, ceea ce a dus la anularea unor comenzi deja antamate. O umbra de optimism s-a zarit totusi in atitudinea sefului Daimler Trucks cand a vorbit despre perspectivele pietei in 2008: o revenire a pietei americane, „dar nu mai devreme de al doilea trimestru“, cresterea vanzarilor europene datorita cererii din estul Europei (Daimler chiar se gandeste la o fabrica de asamblare in Rusia) si o suplimentare a cererii din partea Indiei si a Chinei.

    Si chiar cu rezultate financiare in scadere, Renschler si-a ingaduit totusi o ironie la adresa celui mai de succes produs al ideologiei „verzi“, filmul „An Inconvenient Truth“, pentru care Al Gore a primit anul acesta si Oscarul, si premiul Nobel pentru Pace: „Stiti ca filmul e substantial bazat pe o singura prezentare PowerPoint despre protejarea mediului. Nu cred ca e complet echitabil. La urma urmei, compania noastra dezvolta de decenii solutii de transport care au grija de mediu si eu insumi am facut nenumarate prezentari PowerPoint. Dar eu astept in zadar in fiecare an un telefon din Suedia – si nici la Oscar nu ma invita nimeni“.

    A fost si mai bine

    In conditiile in care piata de vehicule comerciale tinde sa se fragmenteze tot mai mult, Daimler a pierdut anul trecut cota de piata. Tata Motors si Navistar au fost singurii care au castigat procente in lupta cu competitia.