Tag: studiu

  • A apărut mâna robotică dotată cu o precizie atât de mare încât poate ţine un ou fără să-l spargă

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Ajou din Coreea de Sud au creat o mână robotică suficient de capabilă să ţină obiecte fragile precum ouăle, scrie Business Insider.

    Un articol publicat în Nature explică toate detaliile noii tehnologii. Cântăreşte puţin sub două kilograme şi jumătate şi măsoară opt inci şi jumătate. Piesele ei de rezistenţă constau în delicateţe, forţă şi flexibilitate.

    Noua mână robotică este fabricată din oţel şi aluminiu, iar fiecare deget este controlat de trei motoare mici montate în palmă. Există 20 de articulaţii, iar în jurul acestora există părţi metalice care funcţionează ca tendoane.

    Toate aceste caracteristici oferă mâinii robotice o precizie similară cu cea umană. Echipa susţine că este capabilă să toarne băuturi, să ţină un ou fără să-l spargă, dar şi să îndeplinească sarcini delicate precum a tăia hârtie cu foarfecele şi a folosi penseta. De asemenea, mâna ar putea ridica şi o ganteră de 18 kilograme fără să se rupă.

    O versiune mai uşoară a dispozitivului ar putea fi folosită ca proteză, în timp ce această versiune ar putea fi integrată în roboţii care folosesc inteligenţa artificială pentru a manipula obiecte.

    Sud coreenii plănuiesc acum o piele artificială pentru mână, astfel încât să poată reproduce senzaţia atingerii unui om.

  • Un sfert dintre tinerii între 18 şi 24 de ani şi-au pierdut locurile de muncă în pandemie, în lume

    Aproape un sfert dintre tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani la nivel mondial, însemnând circa 325 milioane de persoane, şi-au pierdut locurile de muncă sau au veniturile diminuate din cauza pandemiei, arată raportul ”Reaching YES. Addressing the youth employment and skilling challenge”. 

    Pe termen mediu şi lung automatizarea este următoarea ameninţare, relevă raportul realizat de PwC, UNICEF şi Generation Unlimited.

    Raportul notează că, deşi numărul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani a crescut cu 30% între anii 1999 şi 2019, rata de angajare în rândul lor a scăzut cu aproximativ 12% în aceeaşi perioadă. Dintre tinerii care sunt angajaţi, mulţi se află în economia informală şi ocupă locuri de muncă cu salarii mici, condiţii de muncă periculoase şi cu siguranţa redusă. Aceştia au fost cei mai expuşi pierderii locurilor de muncă în timpul pandemiei. Dintre cei care au un loc de muncă formal, mulţi sunt angajaţi pe poziţii inferioare calificării lor pentru că nu au competenţe aliniate cu nevoile angajatorilor sau pentru că oferta pentru poziţiile care li s-ar potrivi este prea mică.

    Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în trimestrul al doilea din 2021, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România a fost de 22%, de aproape 3 ori mai mică decât rata de ocupare a populaţiei generale în vârstă de muncă (15-64 ani), de 62,4%.

    ”Tranziţia de la şcoală la piaţa muncii este dificilă pentru mulţi tineri fie pentru că s-au pregătit pentru profesii unde oferta este prea mică, fie pentru că aptitudinile lor sunt nealiniate cu aşteptările angajatorilor, fie pentru că nu vor să urmeze alte programe de învăţare, considerând că studiile formale sunt suficiente. Cu alte cuvinte există un decalaj între ceea ce oferă economia reală şi competenţele generaţiilor care intră pe piaţa muncii. Situaţia riscă să devină mai complicată în contextul digitalizării accelerate care va necesita o pregătire tot mai sofisticată, însemnând competenţe tehnice, dar şi creativitate, comunicare, gândire critică şi capacitate de a rezolva probleme. Atât sistemele de educaţie formală, cât şi angajatorii au o misiune şi o responsabilitate de a ajuta tinerii să se integreze pe piaţa muncii”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

    Multe locuri de muncă care tradiţional au fost ocupate de tineri riscă să fie automatizate, într-un ritm accelerat, iar fără programe educaţionale, scăderea ratei de angajare şi şomajul în rândul acestora pot avea implicaţii sociale mai largi prin creşterea polarizării, erodarea încrederii instituţionale şi generarea de tulburări sociale. Mai îngrijorător este că 63% dintre tinerii între 15 şi 24 de ani de la nivel mondial nu au acces la internet acasă pentru a învăţa cel puţin competenţe digitale de bază.

    Dobândirea competenţelor potrivite pentru piaţa muncii de către tineri este o problemă globală şi trebuie abordată la nivel naţional şi local, mai ales în contextul în care companiile au pe agendă creşterea productivităţii prin automatizare.

    Peste 40% din directorii generali din România, interesaţi de creşterea productivităţii prin automatizare

    Potrivit raportului CEO Survey 2021, 83% dintre directorii generali la nivel global au în plan creşterea investiţiilor în digitalizare. În acelaşi timp, 36% vor să crească productivitatea companiilor lor prin tehnologie şi automatizare, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul ponderii directorilor executivi care au spus acelaşi lucru în 2016. Şi în acest context, ei au în topul priorităţilor crearea unei forţe de muncă calificate, educate şi adaptabile.

    Procentul este şi mai mare în România, unde peste 40% dintre directorii generali se arată interesaţi de adaptarea strategiei forţei de muncă şi de creşterea productivităţii prin automatizare şi tehnologizare pentru a asigura competitivitatea propriilor organizaţii. Circa jumătate dintre directorii generali din România planifică creşteri de peste 10% a investiţiilor în transformare digitală.

    Mai mult, directorii generali din România spun că disponibilitatea abilităţilor cheie reprezintă o ameninţare pentru dezvoltarea organizaţiilor, 82% dintre ei declarându-se preocupaţi şi extrem de preocupaţi de acest aspect. Astfel, 39% dintre ei sunt interesaţi să asigure competenţele necesare angajaţilor şi să crească posibilitatea acestora de a se adapta la o realitate dinamică şi incertă. De asemenea, 61% dintre liderii de organizaţii din România plasează pe locul trei în topul agendei de priorităţi a Guvernului dezvoltarea unei forţe de muncă pregătite, educate şi flexibile.

  • Studiu asupra Omicron. De ce devine mai puternic în frig

    Harta globală a contaminărilor COVID este afectată de situaţiile climatice, arată rezultatele ştiinţifice analizate de Universitatea Cattolica del Sacro Cuore din Milano. Cu cât o zonă este expusă mai mult timp la lumina soarelui, cu atât mai mică este circulaţia Sars-Cov-2.

    Departamentul de boli infecţioase al Universităţii Cattolica del Sacro Cuore din Milano a analizat studiile internaţionale despre legătura dintre situaţia climatică şi evoluţia pandemiei.

    Roberto Cauda, profesor doctor de boli infecţioase în Universitatea Cattolica del Sacro Cuore, a declarat, pentru La Stampa, că mai multe echipe de cercetători din diferite ţări au studiat impactul luminii solare asupra răspândirii COVID, corelându-l şi cu numărul de decese.

    Cu cât o zonă este expusă mai mult timp la lumina soarelui, cu atât mai mică este circulaţia Sars-Cov-2. În plus, în anotimpurile mai calde, oamenii petrec mai mult timp în aer liber, ceea ce reduce şansele de infectare prin particule de salivă şi aerosoli.

    „Există, de asemenea, unele particularităţi ale Omicron”, subliniază profesorul Cauda: „Varianta sud-africană provoacă, în general, forme mai puţin severe ale bolii, dar este mult mai contagioasă decât Delta. Omicron se răspândeşte mai mult în căile respiratorii superioare şi mai puţin în plămâni. Prin urmare, se replică mai puţin în plămâni şi este mai infecţioasă în gură şi în gât”.

    Acest lucru nu înseamnă că virusul nu s-a răspândit în zone cu temperaturi exterioare ridicate, cum ar fi Brazilia sau California, însă aici a funcţionat capacitatea antivirală a soarelui.

    Între timp, în Israel a apărut primul caz de „flurona” la o tânără însărcinată. Femeia are atât gripă, cât şi COVID-19.

    „Infecţia simultană COVID şi gripă este un pic ciudată, pentru că în medicină s-a spus întotdeauna că dacă există un virus care dă o boală, împiedică apariţia alteia de la un alt virus. Explicaţia ar putea fi că Sars-Cov-2 cauzează un defect în producţia de interferon, ceea ce deschide calea pentru celălalt virus, în acest caz cel gripal”, spune profesorul Cauda.

    Cazul descoperit în Israel îi determină pe cercetători să insiste şi asupra vaccinării împotriva gripei.

  • O nouă DESCOPERIRE: Alimentul care îţi scurtează viaţa 36 de minute de fiecare dată când îl mănânci, care este foarte consumat şi de români

    Cercetătorii din domeniul sănătăţii de la Universitatea din Michigan au descoperit că mâncatul unui singur hot dog poate să scurteze viaţa cu 36 de minute, relatează CNN. 

    Înre-un studiu publicat luna aceasta în revista Nature Food, cercetătorii au analizat 5.853 de alimente din dieta SUA şi au măsurat efectele în minute de viaţă sănătoasă câştigate sau pierdute.

    “Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice şi dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă”, a declarat pentru CNN Olivier Jolliet, autor principal al lucrării.

    Echipa a venit cu un indice care calculează sarcina benefică sau dăunătoare pentru sănătate în minute de viaţă sănătoasă.

    “De exemplu, se pierd 0,45 minute pe gram de carne procesată sau se câştigă 0,1 minute pe gram de fructe. Ne uităm apoi la compoziţia fiecărui aliment şi apoi înmulţim acest număr cu profilurile alimentare pe care le-am dezvoltat anterior”, Jolliet spus.

    Unul dintre alimentele pe care cercetătorii le-au măsurat a fost un hot dog standard de vită. Cele 61 de grame de carne procesată duc la pierderea a 27 de minute de viaţă sănătoasă, a spus Jolliet – dar când au fost luate în considerare ingrediente precum sodiul şi acizii graşi trans, valoarea finală a fost de 36 de minute pierdute.

    Consumul de alimente precum nuci, leguminoase, fructe de mare, fructe şi legume fără amidon, pe de altă parte, are efecte pozitive asupra sănătăţii, a constatat studiul.

  • Veşti bune din partea cercetătorilor britanici: Persoanele care se îmbolnăvesc cu Omicron au cu 50% până la 70% mai puţine şanse de a avea nevoie de internare în spital

    Oamenii care se îmbolnăvesc cu tulpina Omicron au cu 50% până la 70% mai puţine şanse de a avea nevoie de îngrijire spitalicească în comparaţie cu variantele anterioare, potrivit unei analize publicate de BBC News.

    Agenţia de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie spune că descoperirile sale timpurii sunt „încurajatoare”, dar varianta ar putea duce în continuare la un număr mare de persoane în spital.

    Secretarul agenţiei a spus că este „prea devreme” pentru a stabili cu exactitate „următorii paşi”.

    Studiul arată, de asemenea, că eficienţa vaccinului împotriva Omicron începe să scadă la 10 săptămâni după prima doză de rapel. Cu toate acestea, protecţia împotriva formelor severe de boală este probabil să fie mult mai solidă.

    Raportul vine în urma datelor din Africa de Sud, Danemarca, Anglia şi Scoţia, care au indicat o severitate redusă a tulpinii Omicron.

    Cea mai recentă analiză se bazează pe toate cazurile de Omicron şi Delta din Marea Britanie înregistrate de la începutul lunii noiembrie. Până în prezent, 132 de persoane au necesitate internarea în spitale, dintre care 14 au murit din cauza noii mutaţii.

    Raportul arată că oamenii care se infectează cu Omicron au cu 50% până la 70% mai puţine şanse de a necesita tratament în spital. Cu toate acestea, un virus mai blând ar putea încă pune presiune asupra spitalelor, deoarece se răspândeşte atât de repede.

    Problema rămâne că orice beneficiu al unei variante mai blânde ar putea fi şters de un număr mare de cazuri generate de Omicron. Marea Britanie a stabilit un alt record zilnic de infectări, cu 119.789 de cazuri confirmate.

    Există, de asemenea, o incertitudine cu privire la ceea ce se va întâmpla atunci când Omicron va ajunge la grupuri de vârstă mai înaintate, deoarece majoritatea celor care l-au luat şi au intrat până acum în spital au sub 40 de ani.

    Guvernul a anunţat că nu va intrduce noi restricţii în Anglia înainte de Crăciun. Cu toate acestea, dacă numărul cazurilor va creşte alarmant, adoptarea de noi restricţii va fi necesară.

    Profesorul Ravi Gupta, care a efectuat aceste studii la Universitatea din Cambridge, a declarat pentru BBC: „Datele clinice privind severitatea redusă se potrivesc cu datele de laborator care sugerează că Omicron şi-a schimbat preferinţa. Subliniez că vaccinarea rămâne vitală pentru a proteja organismul împotriva formelor severe de boală şi, de asemenea, pentru a proteja împotriva variantelor viitoare”.

  • Epuizarea cadrelor medicale provoacă boli grave şi performanţe slabe. Rezultatele unui studiu efectuat în România

    Un studiu realizat în şase spitale din judeţul Sibiu a arătat că epuizarea cadrelor medicale şi a personalului auxiliar provoacă boli grave în cazul indivizilor şi performanţe slabe în interiorul unităţii.

    Cercetarea s-a desfăşurat în perioada 2020-2021 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr.Gh.Preda Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Alexandru Augustin” Sibiu. Fiecare spital a primit un raport individualizat de studiu care include şi recomandări.

    La studiu au participat 1.657 de persoane din următoarele categorii profesionale: medic specialist/primar, medic rezident, asistent medical, infirmier, îngrijitoare, brancardier, personal administrativ şi personal tehnic. Pentru evaluarea stadiului de burnout, echipa care a realizat studiul a folosit cele mai avansate mijloace de cercetare.

    Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumătate dintre angajaţi (45%) nu percep că sunt implicaţi în munca lor, nu simt energie, dedicare şi concentrare în desfăşurarea activităţilor specifice muncii lor. Aşa cum era de aşteptat, dintre categoriile socioprofesionale cu cel mai înalt risc de burnout se evidenţiază medicii (atât din secţii COVID, cât şi non-COVID. Un rezultat mai puţin aşteptat a fost înregistrarea unui nivel foarte înalt de burnout în rândul personalului TESA.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Avertisment: Omicron şi Delta ar putea crea un virus mai periculos

    Specialiştii avertizează că variantele Omicron şi Delta ar putea crea un virus cu transmisibilitate crescută şi patogenitate mai mare. Acest lucru s-ar putea întâmpla în scenariul în care Omicron nu reuşeşte să înlocuiască Delta şi variantele vor circula în paralel.

    „În momentul de faţă, întrebarea cheie este dacă Omicron va înlocui Delta. Cocirculaţia lor ar crea un risc real de recombinare, din care poate rezultă un virus cu transmisibilitate crescută şi patogenitate mai mare”, avertizează Cristian Apetrei, virusulog român stabilit în SUA.

    Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh-SUA a analizat cercetările făcute în cadrul unei şcoli de medicină din Hong Kong. Studiul a măsurat potenţialul replicativ al Omicron comparativ cu Delta şi Wuhan.

    Cecetătorii asiatici au aflat că Omicron „replică de 70 de ori mai rapid în bronhii comparativ cu Delta şi Wuhan, ceea ce explică transmisibilitatea fenomenală a virusului”.

    În schimb, în alveole, Omicron „replică de 10 ori mai puţin eficient decât Delta şi Wuhan, ceea ce probabil sugerează o infecţie mai puţin patogena, adică o boală mai puţin severă”.

    Cristian Apetrei mai spune că rezultatele studiului din Hong Kong trebuie privite cu o oarecare reţinere, deoarece severitatea unei boli nu este determinată doar de replicarea virusului, ci şi de răspunsul organismului la infecţie

    De asemenea, autorii asiatici subliniază că o infecţie care o capacitate de transmitere excepţională (ca Omicron) poate avea un impact masiv asupra sistemelor de sănătate chiar dacă virusul este în sine mai puţin patogenic.

  • Persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson şi cele vindecate au protecţie zero împotriva Omicron, arată un nou studiu

    Un nou studiul pre-print, care nu a fost încă revizuit sau acceptat pentru publicare, realizat de o echipă de cercetători internaţionali, atât ai unor companii private, cât ai unor instituţii precum Universitatea din Washington sau Institutul Naţional de Genetică Moleculară din Italia, arată că varianta Omicron ar putea proveni de la soarece, dar şi că eficacitatea anticorpilor obţinuţi din vaccinare sau infectare scade în mod dramatic în faţa noii tulpini.

    Mutaţiile variantei Omicron arată că ar putea proveni de la şoarece
    Numărul de mutaţii prezente la varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 sugerează că „transmiterea ping-pong” între oameni şi rozătoare ar putea fi de vină, spun oamenii de ştiinţă.

    „Numărul fără precedent de mutaţii găsite în genomul Omicron ridică întrebări cu privire la originea acestuia”, afirmă autorii.

    Pentru a testa teoria transmiterii între specii, oamenii de ştiinţă au analizat dacă Omicron se poate lega de receptorii celulelor de şoarece, nurcă sau pangolin. Au descoperit că ipoteza este corectă, dar că nu este valabilă şi în cazul altor animale – şi au menţionat că variantele anterioare ale virusului nu s-au legat de niciuna dintre cele trei rozătoare.

    „Descoperirile sugerează că mutaţiile variantei Omicron ar fi permis adaptarea la rozătoare şi au contribuit la o potenţială creştere a transmiterii la om”, spun ei.

    Cititi mai multe pe www.smartradio.ro

  • Epuizarea cadrelor medicale provoacă boli grave şi performanţe slabe. Rezultatele unui studiu efectuat în România

    Cercetarea s-a desfăşurat în perioada 2020-2021 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr.Gh.Preda Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Alexandru Augustin” Sibiu. Fiecare spital a primit un raport individualizat de studiu care include şi recomandări.

    La studiu au participat 1.657 de persoane din următoarele categorii profesionale: medic specialist/primar, medic rezident, asistent medical, infirmier, îngrijitoare, brancardier, personal administrativ şi personal tehnic. Pentru evaluarea stadiului de burnout, echipa care a realizat studiul a folosit cele mai avansate mijloace de cercetare.

    Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumătate dintre angajaţi (45%) nu percep că sunt implicaţi în munca lor, nu simt energie, dedicare şi concentrare în desfăşurarea activităţilor specifice muncii lor. Aşa cum era de aşteptat, dintre categoriile socioprofesionale cu cel mai înalt risc de burnout se evidenţiază medicii (atât din secţii COVID, cât şi non-COVID. Un rezultat mai puţin aşteptat a fost înregistrarea unui nivel foarte înalt de burnout în rândul personalului TESA.

    În ceea ce priveşte sursele de stres se evidenţiază în primul rând instabilitatea legislativă şi condiţiile de lucru, şi nu atât de mult resursele materiale.

    „54% dintre respondenţi au resimţit în mare şi foarte mare măsură rigorile, prevederile şi cerinţele legislative generate de situaţia pandemică ca fiind o sursă de stres. 41% dintre respondenţi au resimţit în mare şi foarte mare măsură condiţiile de lucru (numărul mare de gărzi, ture de noapte, solicitările multiple) ca fiind o sursă de presiune. 62% dintre respondenţi au apreciat că resursele (echipament individual de protecţie, materiale sanitare necesare desfăşurării activităţii profesionale zilnice) nu au constituit o sursă important de stres”, au arătat rezultatele studiului realizat la Sibiu.

    Suportul social oferit de familie şi prieteni este în mod semnificativ principala resursă menţionată de participanţii la studiu ca fiind de ajutor pentru a gestiona cu succes presiunile socio-profesionale. De asemenea, participanţii au spus că este nevoie de o mai mare susţinere din partea asociaţiilor profesionale, a bisericii şi a şefilor.