Tag: spitale

  • „În mizeria din sănătatea românească, există oameni cu totul si cu totul extraordinari care, cumva, rezistă şi nu se cară din ţară”

    Medicii români care fac sacrificii pentru a lucra într-un sistem bolnav ar trebui scoşi în evidenţă şi mai mult, sprijiniţi. Un asemenea exemplu este şi cel prezentat de Ana Otilia Nutu pe Facebook:

    „In mizeria din sanatatea romaneasca, exista oameni cu totul si cu totul extraordinari, tineri, competenti, nespagari, atenti, empatici si care, cumva, rezista si nu se cara din tara. Sa nu uitam de asta atunci cand injuram la gramada sistemul sanitar din Romania.

    Am fost zilele trecute sa vorbesc cu un astfel de medic. Chestiune relativ minora, nu ma cunostea dinainte, nu aveam plic in mana, am convingerea ca doamna in cauza se comporta la fel cu orice om care ii trece pragul. A stat de vorba cu mine 2 ore, pe indelete, cu creion si hartie, sa-mi explice tot ca pentru prosti.

    La un moment dat, a sunat telefonul, am inteles din discutie ca doamna urma sa plece sa tina un curs undeva in afara Bucurestiului si incerca sa afle cum poate sa-si deconteze biletul de tren, daca singurul tren la ore potrivite e privat si nu CFR; daca nu se poate, pana la urma plateste ea cei 30 de lei. In lumea “medicilor spagari”, asta inseamna ca doamna nu are masina si ca pentru un medic tanar 30 de lei e o suma, socati-va, exista si astfel de medici.

    Mi-a completat de mana toata fisa, cu nume, prenume, data nasterii, apoi adresa de pe plicul de trimis analizele, in spitalele romanesti asta o face medicul, ca nu se gandeste nimeni sa angajeze pe cineva cu 8 clase sa completeze nenorocitele alea de foi si sa economiseasca timpul pretios al medicului ca sa se dedice mai bine relatiei cu pacientul. Si nici medicul de calitate nu-si exploateaza asistenta sau rezidentii ca sa faca munca de jos.

    Mi-a spus ca nu e nicio problema, face asta pentru fiecare pacient. Mi-a gasit locul cel mai bun de facut o analiza, mi-a gasit pretul cel mai mic pentru analiza in cauza, ca sa nu arunc banii aiurea si sa aflu exact ce ma intereseaza cu precizie maxima. Mi-a mai spus, cu mandrie, ca a reusit sa negocieze cu un laborator din afara sa proceseze analize pentru pacienti din Romania la pret redus si fara TVA.

    Sa nu va inchipuiti ca avea vreme de pierdut: inaintea mea avusese pacient dupa pacient de dimineata, fara pauza, fara pipi, fara timp de cafele, barfe sau sandvisuri. Mi-a povestit cum a aparut la un moment dat o prostie la TV si trei zile au sunat-o tot soiul de oameni sa-si faca o analiza inutila, adica e si genul de om care isi da pacientilor numarul de telefon, sa o sune toti nebunii si sa le explice tuturor de ce ce aud la TV e o tampenie.

    Din cum a decurs discutia, sunt convinsa ca atunci cand ajunge acasa doamna se pune pe citit sa se tina la curent cu tot ce a mai aparut in specialitatea ei. Nici nu vreau sa ma gandesc cu ce eforturi si-o cumpara revistele. Iar asistenta, un om pe masura.

    Cand mai injurati la gramada medicii spagari din Romania, ganditi-va ca exista si astfel de oameni si ca ei, chiar inainte de pacient, sunt cei pe care ii sufoca sistemul.”

  • Ministerul Sănătăţii: Scăderea preţului la medicamente nu este ameninţată sau pusă sub semnul îndoielii

    “Programul de guvernare actual prevede scăderea cu 35% a preţului la medicamentele inovative care şi-au pierdut patentul şi care au generic înregistrat în România.Acest obiectiv este asumat cu toată fermitatea şi determinarea de Ministerul Sănătăţii, a cărui misiune este să asigure accesul tuturor pacienţilor români la medicamente ieftine şi de calitate.În acest scop, Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii săi au parcurs, în mod onest şi transparent, toate etapele necesare pentru a pune în aplicare politica de ieftinire a preţului la medicamentele care fac parte din categoria tratamentelor inovative.Împreună cu toate părţile implicate şi interesate de implementarea acestui program, adică alături de reprezentanţii industriei medicale, producătorii de medicamente, asociaţiile de pacienţi am analizat, am dezbătut şi am ajuns împreună la un acord privind conţinutul actului normativ. Au existat trei runde de consultări publice, organizate de minister împreună cu partenerii sociali, pe marginea reglementării preţului la medicamente”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, remis MEDIAFAX.

    Potrivit MS, rezoluţia comună a fost de implementare a măsurii privind ieftinirea medicamentelor, dublată de o serie de acţiuni menită să prevină posibilitatea de dispariţie de pe piaţă în cazul unora dintre acestea.

    “Conform Ordinului nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, măsura de scădere a preţului la medicamente produce efecte la finalul corecţiei anuale a preţurilor, care presupune revizuirea tuturor preţurilor cuprinse în catalogul Canamed. După cum se ştie, simpla aplicare a acestei măsuri ar fi putut genera efecte ambivalente. Pe lângă efectul de scădere al preţului la unele medicamente, am fi putut constata şi o serie de majorări la alte produse (dacă cel mai mic preţ din cele 12 de referinţă a crescut). Pentru a rezolva această chestiune în beneficiul pacienţilor români, am hotărât să ne îndreptăm spre partenerii noştri sociali şi să analizăm împreună calea de urmat. În acest cadru de dezbatere, am ajuns la o înţelegere comună privind cea mai bună soluţie”, potrivit sursei citate.

    Ministerul Sănătăţii transmite în final că, sub nicio formă şi în niciun moment, scăderea preţului la medicamente nu este ameninţată sau pusă sub semnul îndoielii.

  • Peste 300 pacienţi români s-au tratat la spitalul WPK din Viena în primul semestru al anului, în creştere cu 116%

    Unul dintre principalii factori care a favorizat afluxul mare de pacienţi români în prima jumătate a acestui an a fost deschiderea reprezentanţei WPK în Bucureşti şi lărgirea echipei de management a pacienţilor internaţionali  atât la Viena cât şi la Bucureşti. Această echipa transmite dosarul medical al pacientului către echipa medicală, obţine de la aceasta o propunere medicală iniţială pe care o comunică pacienţilor, consiliază pacienţii în alegerea doctorului potrivit pentru fiecare afecţiune, şi oferă pacienţilor suport pentru deplasarea de urgenţă şi cazare la Viena. Cei mai mulţi pacienţi români ajung la noi pentru o a doua opinie (second opinion) şi tratamente medicale care nu sunt disponibile deloc sau nu la acelaşi nivel de calitate în ţară. Printre acestea se află imunoterapia, cel mai modern tratament al cancerului, care nu este deocamdată disponibil în România.” a declarat Dna Ema Diea, Directorul Departmanentului de Marketing şi Business Development al spitalului Wiener Privatklinik.

    “Cererea ridicată pentru serviciile medicale oncologice se datorează atât tratamentelor inovatoare pe care spitalul le oferă pacienţilor, precum imunoterapia sau terapia personalizată ţintită, precum şi echipei de experţi oncologi de renume european la care aceştia au acces în cadrul Centrului de Excelenţă în Oncologie al campusului medical.” a declarat Dr. Prim. Walter Ebm, CEO al spitalului Wiener Privatklinik.

    Centrul de Excelenţă în Oncologie (WPK Cancer Center), reuneşte peste 30 de experţi renumiţi în domeniu, incluzând oncologi, hematologi, chirurgi, specialişti în medicină nucleară, geneticieni, dar şi alte specialităţi medicale, şi este coordonat de către Profesorul Christoph Zielinski, unul dintre cei mai apreciaţi experţi la nivel european în oncologie, imunoterapie şi tratamentul personalizat al cancerului, care în activitatea sa a consultat şi tratat peste 900 de pacienţi români.

    Un alt serviciu medical solicitat de către pacienţii români în cadrul WPK a fost cel de second opinion şi check-up, spitalul oferind acces facil şi rapid la investigaţii de natură profilactică şi la consultaţii acordate de medici de renume european din diverse specialităţi medicale, aspect important în special în contextul necesităţii unei a doua opinii medicale înaintea unei operaţii sau începerii unei terapii. Investigaţiile pot fi efectuate atât în regim ambulatoriu, cât şi în spital.

    De asemenea, românii au ales spitalul din Viena în vederea tratării afecţiunilor ortopedice şi traumatismelor sportive, pentru care acesta deţine centre speciale de competenţă.

    Centrul de competenţă în ortopedie al Wiener Privatklinik a realizat activităţi de pionierat în domeniul endoprotezarii, spre exemplu în protetică specială pentru perioada de creştere la copii şi adolescenţi cu tumori osoase, dar şi în domeniul intervenţiilor minim invazive şi al implanturilor personalizate la şold, genunchi, coloana vertebrală şi picior. În cadrul centrului se pune accentul pe cele mai recente metode de tratament al simptomelor ortopedice, precum şi pe aplicarea celor mai noi descoperiri în reabilitarea şi vindecarea în urma intervenţiilor la genunchi şi la şold. 

    Centrul de competenţă în medicină sportivă şi chirurgie traumatologică oferă terapie şi recuperare pentru toate formele de accidentări care au loc în timpul activităţilor fizice şi sportive. Cazurile medicale sunt tratate preponderent prin intervenţii chirurgicale minim-invazive, cu recuperare post-operatorie rapidă pentru pacient.

    Spitalul Wiener Privatklinik din Viena deţine nouă centre de competenţă, oferind servicii de diagnostic şi tratament într-o varietate largă de specialităţi medicale, de la oncologie şi medicină personalizată a cancerului, medicină cardiovasculară, chirurgia nervilor periferici, ortopedie, medicină sportivă şi chirurgie traumatologică, radiologie intervenţională şi microchirurgie, chirurgie plastică, până la recuperare medicală şi investigaţii specifice domeniului aeronautic. În 2016, WPK a înregistrat o cifră de afaceri de 70 milioane de euro, dintre care 40% a fost generată de pacienţii internaţionali. Rata de ocupare a spitalului este de circa 85%.  

    Pentru a înlesni accesul pacienţilor români la serviciile sale medicale, WPK a încheiat parteneriate cu diverse companii aeriene şi cu unităţi de cazare din Viena, oferind astfel condiţii avantajoase şi discounturi semnificative în ceea ce priveşte transportul şi cazarea în Austria.  

  • Legea privind angajarea de vorbitori ai limbilor minorităţilor naţionale în spitale, adoptată

    “În unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor, fie numără cel puţin 5.000 de cetăţeni, prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiile şi unităţile de asistenţă socială asigură şi personal cunoscător al limbii minorităţilor naţionale respective, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”, potrivit proictului pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a art.41 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011.

    Deputaţii din comisiile de specialitate au stipulat în rândul principiilor care stau la baza asistenţei de sănătate publică şi “asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativteritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, REVOLTAT de respingerea OUG Guvernului Cioloş privind depolitizarea managementului din spitale: Mi-e ruşine de Senatul ţării mele

    „Mie mi-e ruşine. Mi-e ruşine că Senatul ţării mele a putut să dea aceste motive pentru respingere. Dacă aceste patru motive sunt necesare şi suficiente pentru Senatul României să respingă Ordonanţa – cu o notă de fundamentare de 26 de pagini, care reglementează lucruri absolut de bun simţ, atunci eu nu ştiu ce să cred despre cum funcţionează acest Parlament. Sper că o să vă faceţi treaba cu bun simţ şi cu conştiinţă pentru ceea ce îi trebuie sistemului sanitar din această ţară”, le-a transmis Voiculescu deputaţilor din Comisia de Sănătate a Camerei, cei care vor avea cuvântul final privind OUG 79, Camera fiind for decizional.

    „Această OUG este doar un început de reformă, un început din reforma care este atât de necesară în sistemul sanitar. Nu există niciun motiv pentru care să permitem politizarea managementului spitalelor în continuare. De aceea, această ordonanţă prevede faptul că atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic, nu poate fi manager de spital. Această OUG combate nepotismul, nepotismul care este un flagel în sistemul sanitar românesc”, a spus Voiculescu, la o dezbatere pe tema OUG 79, desfăşurată sub egida Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ghinea: PSD nu a prevăzut în buget “nici măcar” cofinanţarea pentru cele trei spitale regionale

    Deputatul USR Cristian Ghinea a pecizat, vineri, că PSD nu a prevăzut în proiectul de buget pe anul 2017 “nici măcar” suma de cofinanţare pentru cele trei spitale regionale pentru care există fonduri europene, deşi în campanie a promis că va construi opt spitale regionale.

    “Colegii mei mai pregătesc amendamente pe sănătate. De pildă, PSD s-a lăudat în campania electorală că va construi opt spitale regionale dar nu a prevăzut în buget nici măcar suma de cofinanţare pentru cele trei spitale regionale pentru care avem fonduri europene: Craiova, Iaşi şi Cluj Napoca”, a spus Ghinea.

    El a mai arătat că infrastructura, capitol bugetar important, nu conţine şi detalii privind studiile de fezabilitate care vor fi finanţate, şi a arătat că parlamentarii USR vor întreba în comisia de specialitate pentru ce astfel de studii de fezabilitate s-au preconizat bani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O soluţie IT dezvoltată de români, implementată în spitale din SUA

    Compania locală Qualitance, specia­li­zată în furnizarea de soluţii software şi ser­vicii de consultanţă în domeniul tehnologic, a dezvoltat o platformă care le per­mite spita­lelor să-şi eficientizeze costurile şi resur­sele prin monitorizarea exactă a utili­ză­rii şi poziţiei echipamentelor me­dicale, pre­cum şi prin localizarea pacienţilor din inte­rio­rul unui spital.

    Soluţia a fost dez­vol­tată pentru start-up-ul american Intelligent Location, iar valoarea proiectului va ajunge la final la câteva milioane de dolari. „În prezent suntem în faza 1.0 – variantă comercială. 

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Găsirea echilibrului

    O echipă de studenţi români a dezvoltat primul gadget dedicat măsurării echilibrului urechii interne care ar putea scuti spitalele şi cabinetele medicale de costuri importante. În plus, acest gadget ar face mai uşoară testarea pacienţilor.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Primul gadget dedicat măsurării echilibrului urechii interne şi verificări posturii individului.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Mai uşor de implementat decât dispozitivul care este utilizat în prezent. Reducerea costurilor pentru spitale şi cabinetele medicale, deoarece device-ul este mult mai mic şi mai ieftin; device-ul permite economii importante de timp pentru diagnosticare.

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Start-up-ul-ul ENTy, înfiinţat de trei studenţi ai Universităţii Politehnice din Bucureşti – Flavia Oprea, Iulian Mateşică şi Cristian Alexandrescu -, dezvoltă un dispozitiv medical portabil de dimensiuni reduse, ieftin, care generează informaţii numerice ce susţin o diagnoză precisă şi o urmărire a evoluţiei pacienţilor. Produsul lor va costa companiile câteva sute de euro (preţul nefiind încă stabilit), în comparaţie cu aparatura actuală, ce costă zeci de mii de euro.

    Aparatura actuală din domeniu este învechită, mare şi greu de utilizat, potrivit lui Oprea. Acum, pentru a detecta problemele cu echilibrul, un pacient trebuie să meargă la un medic ORL, care va face nişte teste pentru a determina natura problemei – urechea internă sau cauză neurologică. Pentru a determina acest lucru este nevoie şi de aparatură, care în momentul de faţă este un fel de cabină telefonică, un sistem greoi de utilizat.

    În schimb, ENTy propune un dispozitiv nu mai mare decât un săpun (care va deveni şi mai mic) şi va fi folosit de medici în locul tehnologiei actuale. „După ce am început să lucrăm la acest device ne-am dat seama că domeniul medical duce lipsă de tehnologie, de inovaţii. Stomatologia stă bine la acest capitol, dar sunt sub domenii care nu stau bine deloc. Am vrut să aducem ceva din IT în sectorul medical”, spune Oprea.
    Produsul are încorporaţi mai mulţi senzori care detectează postura individului, dar are şi o componentă software care traduce informaţiile acumulate de către obiectul fizic.

    Dezvoltarea produsului a durat aproximativ trei luni: „La început aveam toate firele, senzorii la vedere; am reuşit să-l facem şi mai mic, i-am pus şi această carcasă pentru a rezista la şocuri“, a spus Iulian Mateşică.

    ENTy a câştigat premiul pentru cel mai bun produs în cadrul competiţiei din cadrul Innovation Labs din Bucureşti, dar tinerii nu s-au oprit aici. Cei trei au reprezentat România la finala globală a Microsoft Imagine Cup 2016.  Finala s-a desfăşurat la Seattle şi echipa din România a reuşit să câştige categoria Inovaţie şi un premiu în valoare de 50.000 de dolari, apoi au intrat în finala mare, unde s-au luptat cu alţi câştigători ai secţiunilor respective. Au izbutit să iasă învingători şi acolo şi au avut ocazia să aibă o discuţie privată cu Satya Nadella, CEO al Microsoft.

    Pentru că este un produs medical, tinerii aşteaptă primirea certificărilor necesare pentru a comercializa produsul. „Vom încerca să obţinem certificările necesare de la FDA (Food and Drug Administration – agenţie guvernamentală) din SUA. Cu acele aprobări vom putea vinde oriunde în lume. Procesul e mai direct“, explică tânărul antreprenor.