BusinessMagazin

Tag: sotie

  • Diferenţe între veniturile din chirii declarate de Iohannis şi cele din contracte

    Între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declaraţiile de avere, în perioada 2004-2007, şi sumele care figurează în contractele semnate pentru închirierea proprietăţilor sale imobiliare este o diferenţă de 115.000 de euro, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

    Conform declaraţiei de avere depuse de preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an, acesta şi soţia sa obţin venituri anuale din chirii de 228.132 de lei, această sumă figurând în toate declaraţiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

    Jurnaliştii de la Rise Project susţin că, în perioada 2004-2007, Klaus Iohannis ar fi declarat venituri din chirii mai mici, iar acest lucru ar rezulta din câteva contracte de chirie semnate între Iohannis şi firme care şi-au deschis puncte de lucru în imobile deţinute de acesta, obţinute de la Registrul Comerţului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcţionează legal în imobilele închiriate de la actualul preşedinte.

    Conform sursei citate, în perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obţinute de Rise Project, diferenţa dintre sumele din contracte şi cele menţionate de Iohannis în declaraţiile de avere este, în total, de 115.000 de euro. Astfel, din contracte ar reieşi că în această perioadă Iohannis ar fi încasat din chirii suma de 150.000 de euro, în timp ce în declaraţiile de avere acesta consemnează venituri totale din chirii de 35.000 de euro.

    Primul dintre contractele de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen, iar potrivit acestuia, soţii Iohannis şi Ioan Baştea, proprietari în cote egale ai unui spaţiu comercial situat în centrul Sibiului (strada Nicolae Bălcescu nr. 29), au luat în chirie, pentru cinci ani, o agenţie a băncii Raiffeisen, contra unui preţ de 20.000 de dolari pe an. În 29 decembrie 2006, contractul a fost reînnoit, printr-un act adiţional, fiind prelungit cu zece ani, iar atunci Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.

    Jumătate din bani, 90.000 de euro – 302.000 de lei, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis şi soţiei sale, însă această sumă nu s-a regăsit în declaraţia de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008, fiind consemnată o sumă mult mai mică – 16.278 de lei. De altfel, aceeaşi sumă, de 16.278 de lei, s-a regăsit şi în declaraţiile de avere din anii 2005 şi 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de dolari pe an (28.800 de lei, în 2005 şi 29.800 de lei, în 2006).

    Contactată de Rise Project, Raiffeisen Bank a spus că face întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menţionate în contract: “Agenţia din Sibiu îşi desfăşoară activitatea în spaţiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002 (n.red. – contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic atât sub aspectul rediscutării preţului, cât şi în privinţa altor clauze. Nu putem comenta informaţiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidenţialitatea trebuie păstrată. În toate situaţiile însă, banca face plăţile în suma şi cu frecvenţa prevăzute în contractele în vigoare în acel moment. (…) Apreciem că preţul chiriei pentru acest spaţiu a evoluat în linie cu piaţa”.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că diferenţe între veniturile menţionate în declaraţia de avere a lui Iohannis şi cifrele consemnate în contractele de chirie apar şi în cazul cedării folosinţei unui alt imobil, respectiv un apartament cu şase camere, pe care şeful statului îl deţine împreună cu soţia sa, pe strada Someşului din Sibiu.

    Astfel, în 25 iunie 2003, Klaus şi Carmen Iohannis au închiriat acest apartament firmei Netex Production, cu sediul în Timişoara, iar din contractul de închiriere ar reieşi că actualul preşedinte şi soţia sa au încasat de la Netex Production următoarele sume de bani: 38.880 de lei (9.600 de euro, în 2004), 38.533 de lei (10.650 de euro, în 2005) şi 42.600 de lei (12.100 de euro, în 2006), însă în declaraţia de avere Iohannis a menţionat, în aceşti ani, o singură sumă – 19.424 de lei.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că declaraţiile de avere ale lui Klaus Iohannis, atât cele din perioada 2005-2008, cât şi cele ulterioare, conţin şi alte neconcordanţe sau date care, prin extrapolarea unor informaţii cunoscute, pot fi puse sub semnul întrebării.

  • Doi tineri ingineri români de software au pornit un business care a atras mii de clienţi din toată lumea

    Doi tineri ingineri de software şi-au promis în timpul unui curs la Harvard că nu se vor lăsa până nu vor deveni antreprenori, iar businessul pe care l-au dezvoltat a atras deja mii de clienţi din toată lumea.

    Povestea de antreprenoriat a lui Daniel Pascariu şi a soţiei sale, Raluca Afloarei, a început de aproape cinci ani. Între timp, cei doi au renunţat la corporaţii şi dezvoltă exclusiv appdemostore.com, un site care permite dezvoltatorilor de aplicaţii să aibă în câteva minute un demo funcţional şi care a adunat până acum 15.000 de clienţi din toată lumea.

    Însă Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei nu au devenit antreprenori nici peste noapte şi nici din întâmplare, ci toată povestea lor profesională se leagă de planul de a dezvolta, într-o zi, ceva pe cont propriu. Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei au fost colegi la Facultatea de Informatică Economică din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi, iar după absolvire, în 2003, au plecat în Germania cu internshipuri AIESEC: Daniel Pascariu la HP în Stuttgart şi Raluca Afloarei la SAP în Heidelberg.

    După cele şase luni de internship, li s-au oferit joburi de software developeri la HP, respectiv SAP, iar după ce s-au căsătorit, în 2005, Daniel Pascariu s-a mutat şi el la SAP, iniţial pe aceeaşi poziţie, fiind ulterior promovat ca team lead. Experienţa germană a celor doi a durat 10 ani, până în 2013, când s-au mutat înapoi în România, la Iaşi. „A fost o experienţă culturală deosebită, mai ales pentru că am întâlnit şi ne-am împrietenit cu oameni din foarte multe ţări. Pe de altă parte însă, e greu să te adaptezi unui mediu care e foarte diferit şi, după ce euforia primelor zile trece, urmează şocul cultural, când îţi vine să-ţi faci bagajele şi să te duci acasă“, povesteşte Daniel Pascariu despre adaptarea la viaţa şi la munca din Germania, la care mulţi tineri români din domeniu visează.

    Cei doi povestesc despre faptul că au avut noroc cu AIESEC, care poartă sistematic de grijă celor veniţi în Germania cu internshipuri – „au creat o comunitate cu toţi studenţii străini, care organiza tot felul de activităţi, de la petreceri şi până la excursii pe la obiective turistice“. Pe lângă comunitatea AIESEC, cei doi au avut ocazia să călătorească mult în toată lumea şi s-au integrat rapid şi în comunitatea de români de la SAP, care totaliza cam 80 de persoane – „ne întâlneam o dată pe săptămână la masă şi eram cea mai gălăgioasă gaşcă din cantină :)“.

    Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei definesc experienţa la SAP ca fiind „extraordinară“ şi detaliază de ce nu se feresc de cuvinte mari când vine vorba de cei 10 ani germani din viaţa lor: „la SAP am lucrat la headquarters lângă Heidelberg, care este un oraş superb; campusul SAP e gigantic, un minioraş, unde lucrează cam 11.000 de softişti în câteva zeci de clădiri legate între ele cu un minibus (SAP shuttle); pentru petrecerile de Crăciun închiriau un stadion de hochei ca să încapă toată lumea; ne-am perfecţionat engleza şi germana, am interacţionat cu oameni din Asia (India, China, Japonia) şi din toată Europa şi America (SUA, Canada, Brazilia), am participat la conferinţe internaţionale – unul dintre cele mai inspiraţionale momente a fost să îl vedem pe Jimmy Wales în deschiderea celei mai mari conferinţe SAP din Las Vegas explicând cum a creat Wikipedia, iar profesional ne-am specializat din punct de vedere tehnic şi de business“.

    pecializarea despre care vorbesc cei doi nu a ţinut doar de partea efectivă de învăţare, ci şi de responsabilitatea businessului: „Am învăţat ce înseamnă să fii responsabil de un proiect, ce înseamnă să serveşti clienţii şi ce înseamnă să livrezi rezultate şi să aduci valoare firmei. De exemplu, când un software de 200 milioane de dolari nu face ce este programat să facă sau când un client nu poate să vândă sau să factureze din cauză că aplicaţia ta nu funcţionează sau când ai câteva milioane de clienţi care nu îşi pot face treaba chiar şi pentru câteva ore înţelegi câtă responsabilitate ai şi îţi dai seama că modalitatea prin care poţi să faci ca lucrurile să funcţioneze la scară mare este să faci fiecare lucru mic corect“.

    Toate lucrurile pe care le-au învăţat şi experienţa din cadrul SAP i-a făcut pe cei doi softişti să îşi dorească să înveţe businessul IT. Un moment important în tranziţia către mentalitatea de business a fost în 2007, când cei doi au făcut un curs de vară la Harvard University în domeniul Innovation Management în Multinational Companies. Şi-au luat două luni concediu de la SAP („din fericire în Germania e posibil“) şi s-au mutat în State. Experienţa de la Harvard i-a marcat însă pe cei doi: „Cursul de vară de la Harvard a fost momentul decisiv din carieră în care ne-am hotărât că vrem să avem afacerea noastră la un moment dat. Atunci am făcut o promisiune cu noi înşine (pe care am denumit-o «promisiunea Harvard») că nu o să renunţăm până nu o să avem şi noi afacerea noastră. Am lucrat la ea timp de 7 ani – perioadă în care am învăţat şi am încercat diverse proiecte antreprenoriale, unele în parteneriat şi cu alte persoane. Cred că noi am avut mereu antreprenoriatul în sânge“.

  • A fost finalizat un nou proiect de amploare în Coreea de Nord. Cum a sărbătorit Kim Jong-un împreună cu soţia sa – VIDEO

    Kim Jong-un a inaugurat un nou proiect de amploare la câteva luni după ce a cerut o construcţie care să reflecte ideologia nord-coreeană.

    Kim a declarat că este mulţumit de cum arată noua construcţie şi a afirmat că estetica modernă a designului reflectă calităţile poporului corean şi ideologia oficială a Coreei de Nord de independenţă sau “juche”.

    CARE ESTE NOUA CONSTRUCŢIE ÎNAUGURATĂ DE KIM JONG-UN ŞI CUM A SĂRBĂTORIT ACESTA CU SOŢIA SA – VIDEO

  • Ce salariu are prezentatorul TV Radu Tudor la Antena 3. Suma uriaşă apare în declaraţia de avere a soţiei, consilier diplomatic la MAE

    Salariul analistului politic de la Antena 3 a crescut constant şi substanţial în fiecare an, potrivit declaraţiilor de avere mai vechi ale Irinei Zidaru. Astfel, începând cu 2012, suma încasată de la Antena 3 a crescut cu 1.000 de euro în fiecare an, astfel că acum are un salariu care l-ar face invidios şi pe un director de bancă sau un manager de top.

    Ce salariu are Radu Tudor la Antena 3. Suma apare în declaraţia de avere a soţiei, consilier diplomatic la MAE

  • „Pliscul şi meniscul”. De ce a simţit Victor Ponta nevoia să inventeze un neadevăr de asemenea proporţii? Priviţi ce s-a întâmplat în realitate

    De ce a simţit Victor Ponta nevoia să mintă că, pentru soţia ambasadorului Olandei, s-a închis un etaj al Spitalului Universitar, când era conştient că acest neadevăr poate fi demontat uşor, dacă stai de vorbă cu medici sau cu pacienţi sau dacă faci o simplă vizită la spitalul cu pricina?

    Priviţi ce s-a întâmplat în realitate:

    Iată ultima mare ficţiune a premierului: „Fiecare minciună spusă de premier dă senzaţia că se adresează unui popor de reduşi mintal”

  • Soţia unui ministru, în centrul unui scandal după o glumă rasistă despre Obama

    Soţia unui ministru israelian şi-a cerut scuze, duminică, după ce a postat pe Twitter o glumă rasistă la adresa preşedinteui SUA, Barack Obama.

    Acest incident intervine în timp ce relaţiile dintre preşedintele Barack Obama şi premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt tensionate, mai ales în legătură cu dosarul nuclear iranian.

    CARE ESTE GLUMA FĂCUTĂ DE SOŢIA UNUI MINISTRU ISRAELIAN

  • Surpriza dintr-un document semnat de Victor Ponta. Pentru prima oară se confirmă informaţiile despre soţia sa

    Când toată lumea aştepta informaţii de la spitalul din Turcia, un document semnat de Victor Ponta scoate la lumină informaţii confidenţiale despre soţia sa, Daciana Sârbu.

    Când toată lumea aştepta informaţii de la spitalul din Turcia, un document semnat de Victor Ponta scoate la lumină informaţii confidenţiale despre soţia sa, Daciana Sârbu. Aceasta nu a avut cum să se împotrivească apariţiei informaţiile, care au devenit publice.

    Surpriza din documentul semnat de Victor Ponta

  • Cealaltă cursă a antreprenorilor şi managerilor din mediul de afaceri autohton

    „Ce căutăm noi aici?“, s-au întrebat din ochi Dragoş Petrescu şi soţia lui, Karin, anul trecut, când au urcat pentru prima dată în autobuzul care îi transfera de la aeroportul din Atena către prima cursă de triatlon montan la care se înscriseseră. 

    Toţi oamenii din jurul lor erau perfect tonifiaţi, cu zâmbete largi pe faţă şi fericiţi să îşi revadă prietenii de la competiţiile anterioare. „Voi cine sunteţi?“, i-a remarcat la un moment dat pe soţii Petrescu unul dintre atleţi. „Sunteţi la prima participare la un triatlon montan şi aţi venit direct la xTerra?“, a continuat atletul prietenos, stârnind un hohot de râs în tot autocarul. Hohotul a fost însă prietenos, iar Dragoş şi Karin, deşi au terminat ultimii competiţia recunoscută printre atleţi drept cel mai dificil triatlon montan din lume, au devenit încrezători în forţele lor pentru că nu au abandonat. Anul acesta au mers la al doilea triatlon montan, pe cel mai greu traseu al xTerra, în Franţa, şi vor merge şi în 2015 tot la xTerra, moment când le vor lua cu ei şi pe cele trei fiice ale lor, care sunt pasionate de sport şi mai ales de înot.

    ÎN URMĂ CU ZECE ANI, CÂND LANSA RESTAURANTELE CITY GRILL, DRAGOŞ PETRESCU AVEA 106 KILOGRAME. GLUMEŞTE ŞI SPUNE CĂ AVEA EXACT ASPECTUL UNUI PATRON DE RESTAURANT PASIONAT DE MENIREA LUI DE A HRĂNI OAMENII. Întâlnirea sa cu sportul a coincis cu prima sa întâlnire cu Valeria van Groningen (soţia lui Steven van Groningen, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din business care fac sport de performanţă), care i-a propus să facă o pasta party după Maratonul Bucureşti la unul dintre restaurantele lui. „Eram interesat de viaţa sănătoasă, deşi mai mult în teorie, eram în plină dezvoltare a brandului Buongiorno, am decis să facem acea pasta party după maraton şi tot atunci mi-am zis că nu e OK să organizăm pasta party şi să nu participăm la maraton. Aşa că am făcut o echipă de patru pentru ştafetă, iar asta a devenit un trend în companie“, îşi aminteşte zâmbind Dragoş Petrescu perioada care i-a schimbat viaţa. Decizia de a participa la maraton a însemnat începerea antrenamentelor. S-a pregătit timp de şase luni în Herăstrău şi pe stadionul Tineretului pentru a reuşi să alerge cei 10 kilometri. Admite că, la început, după 500 de metri aproape leşina. A alergat susţinut însă şi „am putut să mă bucur de fiecare etapă – când am reuşit să alerg 2 kilometri sau 3 sau 5“.

    Un bun prieten al său alergător l-a sfătuit ce pantofi de sport să îşi ia (Axis pentru alergare), dar şi să îşi ia întotdeauna pantofi cu un număr şi jumătate mai mari sau să doarmă bine nopţile. De la alergarea la ştafetă la Maratonul Bucureşti în urmă cu şapte ani şi până la triatlonul finalizat la Hamburg în urmă cu patru ani alergarea a devenit parte a rutinei zilnice pentru Dragoş Petrescu. Şi-a schimbat radical alimentaţia, vegetalele însemnând acum 70% din meniul său (completate cu peşte 20%, carbohidraţi 5%, produse de origine animală 5%), numărul de ore de somn, şi-a stabilit un program de antrenament de 1-2 ore pe zi în şase zile din săptămână.

    Acum are 87 de kilograme şi crede că „alergarea te face mai puternic şi mai sănătos, iar principalul beneficiu este schimbarea stilului de viaţă – după ce începi să alergi susţinut nu mai poţi merge să mănânci ceafă de porc şi să bei trei baterii de vin. Fără să îţi interzici, pur şi simplu nu mai poţi“. De la alergat la ştafetă a trecut la semimaraton, apoi s-a reorientat către triatlon. A considerat că i se potriveşte mai bine, atât ca sport, fiind mai complex, cât şi ca pregătire.

    TRIATLONUL ESTE SPORTUL CARE A CÂŞTIGAT CEL MAI MULT ÎN POPULARITATE ŞI ÎN VIZIBILITATE ÎN ULTIMII ANI. Adrian Nănulescu, CEO al La Fântâna şi sportiv de triatlon, dar şi preşedintele federaţiei de profil, spune că fenomenul de creştere a triatlonului a coincis cu organizarea Triathlon Challenge Mamaia din 2009. Al doilea vârf de creştere pentru acest sport a venit după înfiinţarea Federaţiei Române de Triatlon, în 2012, care a început susţinerea şi promovarea competiţiilor sportive, dar şi încurajarea şi participarea amatorilor.

    Nănulescu ţine să precizeze că practicarea triatlonului, dar şi creşterea interesului pentru alte sporturi au venit într-un context favorabil: „Tendinţa generală este de a face ceea ce trebuie pentru tine, de a avea o viaţă mai activă şi mai sănătoasă, e parte dintr-un context mai amplu. Deschizi orice revistă şi găseşti sfaturi despre cum să trăieşti mai sănătos şi mai echilibrat“. Participarea mai multor oameni din business la competiţiile de triatlon, dintre care cel mai cunoscut este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, a avut un rol important de popularizare: „Au existat câteva personaje cârlig, peste 20 de participanţi de la vârful afacerilor care concurează regulat şi care sunt catalizatori pentru atragerea altor persoane în triatlon – datorită acestora, dintr-o dată numărul de participanţi a crescut considerabil, iar evenimentul a câştigat vizibilitate“. Conform lui Nănulescu, sportivii din mediul de business au adus nu numai „soft power“, prin influenţarea altor persoane, dar şi resurse pentru promovarea tradiţională.

     

  • Cel mai sărac preşedinte din lume primeşte un ajutor nesperat – VIDEO

    Jose Mujica, cel mai sărac preşedinte din lume, a primit o ofertă de nerefuzat din partea unui şeic arab. Acesta din urmă i-a oferit preşedintelui din Uruguay un milion de dolari pentru maşina sa, un VW Beetle din anul 1987.

    Locuitorii din Uruguay au fost amuzaţi de propunerea primită de Mujica, dar au spus că la o asemenea ofertă preşedintele ar trebui să renuţe la automobil.

    Mujica Cordano este din 2010 preşedintele Uruguayului şi este descris drept “cel mai sărac preşedinte din lume, prentru că îşi donează circa 90% din salariul lunar de 12.000 de dolari (263.000 pesos) pentru săraci sau mici întreprinzători.

    El a refuzat locuinţa de lux pe care statul i-a pus-o la dispoziţie şi a ales să stea la ferma soţiei sale, undeva la capătul unui drum de pământ, lăngă Montevideo. Locuinţa nu are apă curentă, ci fântână, iar la momentului vizitei unei echipe de reporteri BBC ferma era păzită de doi poliţişti şi de un căţel cu trei picioare. Din salariu îşi păstrează circa 770 de dolari, un venit la nivelul mediu lunar al unui cetăţean din Uruguay.

    În 2010, anul în care a devenit preşedinte, pe declaraţia sa de avere apărea doar un Volkswagen Broscuţă, în valoare de 1.800 de dolari. În 2012 a adăugat jumătate din averea soţiei sale – pământ, utilaje agricole şi o casă – care au ajuns la 215.000 de dolari. Mujica a fost luptător de gherillă în anii ’60 şi ’70, a fost împuşcat de şase ori şi a stat 14 ani în închisoare.

    “Nu mă simt sărac”, spunea Mojica. “Săraci sunt oamenii care muncesc pentru menţinerea unui stil de viaţă costisitor şi îşi oresc mai mult şi mai mult”.

     

  • Hostelul, un business care aduce o marjă de profit impresionantă

    Hostelurile, forma de cazare economică pentru care optează în special tinerii ce îşi organizează singuri călătoriile şi pe care nu îi deranjează să împartă camera cu alte persoane, aduc proprietarilor ce au pariat pe această nişă de piaţă marje de profit de 20%-30%. Cei care au dezvoltat afaceri cu hosteluri sunt tineri, pasionaţi de călătorii şi mai ales au experimentat această formă de cazare în timpul deplasărilor în alte destinaţii.

    „Prima aventură în turism a început în 2006, când am fondat hostelul Dor de Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, într-o zonă istorică de turism cultural-religios. Am transformat în hostel casa părinţilor mei“, a spus Tudor Maxim, 32 de ani, absolvent al Facultăţii de Drept, proprietarul lanţului de hosteluri Pura Vida. Particularitatea hostelurilor este aceea că au dormitoare cu mai multe paturi etajate, bucătărie şi baie la comun.

    Înainte de a demara afacerea cu hosteluri, tânărul antreprenor experimentase cazarea în peste 100 de hosteluri de pe toate continentele, având în vedere pasiunea sa pentru călătorii. Patru luni pe an, antreprenorul călătoreşte prin lume alături de soţia lui.

    „Călătoresc foarte mult şi am stat de multe ori în hosteluri, încă din 2002. Mi-a plăcut foarte mult spiritul tânăr şi dinamic al hostelurilor, facilităţile sale (spaţiile comune, bucătăria unde poţi găti) şi călătorii din toate colţurile lumii cu care te poţi împrieteni. De aici a pornit şi motivaţia de-a deschide hosteluri, am vrut să avem experienţele din străinătate şi în ţară“, povesteşte Tudor Maxim.

    În prezent reţeaua pe care o deţine şi o conduce, Pura Vida, include cinci hosteluri. Două sunt în Bucureşti, respectiv Little Bucharest Old Town Hostel şi Peaches Hostel, alte două sunt amplasate la mare, în Vama Veche (Pura Vida Beach Hostel şi Pura Vida Breeze Hostel), iar unul în Câmpulung Moldovenesc, Dor de Bucovina.

    Din lanţ mai făcea parte un hostel din zona Floreasca, pe care antreprenorul l-a închis însă în februarie. Tariful pentru un loc într-o cameră cu şase paturi este de 52 de lei pe noapte, în timp ce pentru un pat într-o cameră cu 12 paturi este de 37 de lei pe noapte, potrivit preţurilor afişate pe site-ul booking.com pentru hostelul Little Bucharest Old Town Hostel.

    Lanţul Pura Vida are o capacitate totală de 250 de paturi în acest moment. În ultimii doi ani antreprenorul a început o dezvoltare mai accelerată, în momentul în care s-a retras din managementul Elevate, agenţia de publicitate pe care a fondat-o în 2005. „Investiţia în cele patru hosteluri ce funcţionează în clădiri închiriate s-a ridicat la 100.000 de euro. Banii au provenit dintr-un credit de nevoi personale şi apoi dintr-o linie de finanţare. Eu mă ocup de strategie, marketing, dezvoltare, iar soţia mea (de profesie arhitect) de amenajare şi finanţe“, a spus el. În prezent, Tudor Maxim negociază închirierea unei alte clădiri pentru transformarea în hostel.

    „Cel mai mare cost pe care îl avem, de aproape 50% din cheltuielile totale, este cel cu chiria. În funcţie de zonă şi de numărul de camere, chiria variază între 1.000 şi 5.000 de euro pe lună. Noi închiriem pe cinci ani sau mai mult o clădire. Le explicăm proprietarilor ce vrem să facem cu respectiva clădire. Hostelul este încă un concept necunoscut pe piaţă, de aceea este greu să îi convingem pe proprietari să ne închirieze“, a spus el.

    Cel mai important canal în care sunt promovate hostelurile este cel online. Sistemele de rezervări sunt cele de pe care vin cei mai mulţi clienţi. „Deşi există sute de site-uri de rezervări, totul se rezumă la un singur site: booking.com, de pe care vin 60% din clienţii noştri, exclusiv străini. Vin americani, englezi, italieni şi am avut chiar şi turişti din Coreea de Sud, Japonia sau Malaezia. Sunt călători independenţi. Este important să ai recomandări bune pentru că cei care se cazează în hosteluri nu îşi iau informaţiile din media, ci din recomandările altora“, a spus el. Bucureştiul a atras anul trecut 730.000 de turişti străini care au înnoptat măcar o noapte în capitală, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Dintre aceştia, 2.800 s-au cazat în hosteluri.

    Clienţii hostelurilor sunt de cele mai multe ori călători tineri independenţi ce explorează lumea cu un buget redus pentru cazare. Clienţii aleg un hostel pentru zonă, atmosferă, curăţenie şi echipă. „Cu cât performezi mai bine şi cu cât ai review-uri mai bune, te vei bucura de mai mulţi oaspeţi.“ Tânărul antreprenor menţionează că este foarte important ca cel care vrea să dezvolte un business în acest domeniu să fi avut experienţa cazărilor în hostel: „Consider în primul rând că proprietarul de hostel trebuie să fie călător şi să îi placă să stea într-un hostel. Această pasiune trebuie să fie însoţită de o foarte bună organizare şi de o aplecare către comunicare, atât la nivel de clienţi, cât şi la nivel de publicitate“.