Tag: societate

  • Micul război al lui Iohannis cu Biserica. „A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău”

    După ce în urmă cu trei săptămâni a stârnit indignarea Bisericii când a invocat „fanatismul religios” în contextul iniţiativei de revizuire a Constituţiei în sensul familiei formate din bărbat şi fmeie, şeful statului revine la subiect şi spune că a fi „tolerant nu înseamnă a fi tăntălău”, iar pacea socială nu poate fi niciodată rezultatul unui vot de tip referendum.

    Şeful statului a fost întrebat în cadrul unei discuţii cu studenţi ai facultăţilor de ştiinţe politice din Capitală despre declaraţiile sale privind toleranţa care au stârnit protestele Bisericii.

    ”Nu cred că au generat o radicalizare, dar nici nu au avut un impact în sensul de a modifica atitudinea unor grupuri faţă de temă. (…) Nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească. Cu mici reacţii a unor politicieni nu au reuşit să mişte electoratul semnificativ.

    Am făcut acele afirmaţii cu foarte multă bună-credinţă şi le-as repeta oricând. S-au găsit, bineînţeles, unii politicieni şmecheri care imediat s-au căţărat pe mine şi au încercat să dovedească ce buni patrioţi şi români sunt ei şi că eu mă situez într-o poziţie stranie. Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici români nu cred asta, altfel nu m-ar fi ales”, a comentat şeful statului.

    El a subliniat că pacea socială nu va rezulta niciodată în urma unui vot tip referendum, ci doar ca urmare a unui compromis şi a toleranţei.

    ”Cred că este foarte, foarte important să avem grijă cu aceste iniţiative. Sigur se poate supune orice la vot, putem să mergem, ştampilăm şi obţinem un rezultat, însă ceea ce niciodată nu se poate obţine prin vot este pacea socială. Pacea socială se poate obţine numai prin compromis, care trebuie făcut între politicieni, între politic şi societate, între societate şi biserică, între diferitele grupuri din societate. Niciodată pacea socială nu poate să fie rezultatul unui vot de tip referendum, ci poate să fie doar rezultatul unei abordări mature din partea tuturor actorilor importanţi din societate. Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau în alta nu rezultă decât într-o mulţime de perdanţi. De obicei pierd toţi, dacă pacea socială în ţară se rupe nu există nici un câştigător, există numai perdanţi, din acest motiv am spus că este foarte important să fim toleranţi”, a explicat Iohannis.

    El a insistat că ”a fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Victimele incendiului de la Colectiv cer extinderea cercetărilor faţă de firma de construcţii, societatea care a montat buretele, ISU şi direcţia de urbanism

    Avocatul a 20 de părţi vătămate în urma incendiului din Colectiv a anunţat că a solicitat extinderea anchetei faţă de ISU, Departamentul de Urbanism al Primăriei Sectorului 4, firma de construcţii care a ridicat clădirea unde se afla clubul şi faţă de societatea care a montat buretele din încăpere.

    “După ce s-au materializat expertizele dispuse de către parchet, pe baza lor am identificat alte posibile paliere de răspundere şi, propriu-zis, a fost o cerere de extindere a urmăririi penale faţă de alte fapte, alte persoane. A fost disjunsă şi face obiectul unui dosar separat care va fi instrumentat şi finalizat intr-un fel. (…)

    S-a făcut o expertiză în construcţii din care rezultau şi alte nereguli, în sarcina altor persoane, funcţionari şi, corelativ, instituţii, iîn lipsa cărora clubul nu ar fi avut permisiunea să funcţioneze. Potrivit legilor în vigoare, Inspectoratul de Stat are atribuţia de a verifica în teren existenţa şi funcţionarea construcţiilor autorizate de primărie. Nu există niciodată o singură entitate care aprobă.

    Este şi una care verifică. Despre ISU, am mai spus, în sensul că există şi alte paliere de verificare decât cele care deja s-au explorat şi au dus la dosarul în care este parte responsabilă civilmente. În legatură cu construcţia, sunt identificate şi alte firme care şi-au adus contribuţia la construcţie, în privinţa cărora s-au identificat nereguli care trebuie verificate sub aspectul atragerii răspunderii. Din dosarul celor doi căpitani ISU, ei sunt acuzaţi acolo de o misiune în lipsa căreia clubul nu ar fi funcţionat. Activitatea lor, procedural vorbind, era supusă raportarii, verificării şi de către alţi funcţionari din cadrul instiţuiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Povestea româncei care a fost sclavă într-un harem otoman apoi a ajuns Lady în societatea britanică şi exploratoare de succes

    Florica Maria Sas, fost o exploratoare de origine transilvăneană, este cunoscută azi ca şi Lady Florence Baker. Naţionalitatea lui Sas este disputată şi de maghiari şi de austriaci. 
     
    Florica s-a născut în 1841 la Aiud, pe atunci aflat sub ocupaţia Imperiului Austriac.  Ea a ramas orfana la varsta de sapte ani, dupa moartea parintilor sai, in timpul Revolutiei de la 1848. Ulterior este vândută unui harem din Imperiul Otoman, al cărui stăpân o vinde în piaţa  din Vidin în 1859. Samuel White Baker, un aventurier englez de 37 de ani, s-a îndrăgostit de ea şi a cumpărat-o înaintea Paşei din Vidin, apoi fuge cu ea la Bucureşti. Samuel Baker era inginer de cai ferate britanic care a proiectat si construit cai ferate, poduri si alte structuri metalice din regiunea Dobrogea.
     
    La 18 ani, Florica vorbea patru limbi: româna, maghiara, germana şi turca. Mai târziu avea să ştie şi engleza, araba şi kiswahili.
     
    În 1861 cei doi au început să organizeze împreună expediţii pe teritoriul continentului african. După 3 ani de călătorii dificile şi periculoase, în 1864, Samuel Baker, însoţit de Florica, descoperă Lacul Albert, numit astfel de exploratorul britanic în memoria Prinţului Consort Albert, soţul Reginei Victoria. Cei doi se întorc in Anglia, unde se căsătoresc în anul 1865, iar Florica devine Lady. Samuel Baker primeşte medalia de aur, din partea Societaţii Regale de Geografie, ca recunoştere a realizărilor sale din timpul expediţiei din Africa. În plus, ei au participat la una dintre cele mai mari descoperire geografice ale vremii: zona de izvorâre a râului Nil.
     
    Tânăra din Aiud, cumpărată dintr-o piaţă de sclavi, a reuşit sa spargă tiparele societăţii britanice de la sfârşitul secolului XIX, extrem de conservatoare şi a rămas în istorie.
     
    Florica Maria Sas a murit la data de 11 martie 1916.
     
    .
  • Delia Popescu, noul ministru al Comunicaţiilor

    Delia Popescu, preşedinte al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României din 2014, este noul ministru al Comunicaţiilor, a anunţat marţi Guvernul, informează Mediafax

    ”Premierul Dacian Cioloş a înaintat astăzi preşedintelui României Klaus Iohannis propunerea de numire în funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a doamnei Delia Popescu”, a informat Executivul prin intermediul unui comunicat de presă.

    Delia Popescu a fost numită preşedinte al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României în 2014, în timpul Guvernului victor Ponta. Anterior a fost vicepreşedinte al Centrului Naţiaonal de Management pentru Societatea Informaţională, instituţie subordonată Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care gestionează, operează şi dezvoltă sisteme informatice destinate guvernării electronice (SEAP, SAET, SEN, SNEP).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adevărul din spatele unei tradiţii veche de sute de ani. Motivul pentru care musulmanii fac asta

    În lume există mai multe tipuri de acoperământ pentru femei, printre acestea  numărându-se Burka, Niqab, Chador, al-Amira sau Hijab. Vălul a fost condamnat de politicienii europeni care îl consideră o încălcare a demnităţii femeii.

    “Când faci rugăciuni trebuie să îţi acoperi tot corpul şi ţi se văd doar mâinile şi faţa, aşa că femeile poartă hijab, însă unele poartă chiar şi burka din obişnuinţă sau tradiţii”, a spus Amani, o studentă din Yemen venită să studieze în Bucureşti. “Dacă ieşi fără hijab te aştepţi la hărţuiri pe stradă inclusiv din partea femeilor. Nu eşti acceptată de societate.”

    Adevărul din spatele unei tradiţii veche de sute de ani. Motivul pentru care musulmanii fac asta

     

  • Şase oameni cu ”super-puteri” care i-au pus în dilemă pe oamenii de ştiinţă. Unul dintre ei a stat scufundat în gheaţă două ore, fără ca temperatura corpului să se modifice

    Indiferent dacă sunt savanţi care pot să picteze o capodoperă legaţi la ochi, genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor, oamenii cu abilităţi speciale par să fie numeroşi în societate.

    Însă puterile speciale pe care le deţin şase persoane depăşesc cu mult puterea de înţelegere a savanţilor din zilele noastre, deşi cercetătorii au studiat astfel de abilităţi în ultimele decenii.

    Vezi aici şase oameni cu ”super-puteri” care i-au pus în dilemă pe oamenii de ştiinţă. Unul dintre ei a ”văzut” Luna

  • Şase oameni cu ”super-puteri” care i-au pus în dilemă pe oamenii de ştiinţă. Unul dintre ei a stat scufundat în gheaţă două ore, fără ca temperatura corpului să se modifice

    Indiferent dacă sunt savanţi care pot să picteze o capodoperă legaţi la ochi, genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor, oamenii cu abilităţi speciale par să fie numeroşi în societate.

    Însă puterile speciale pe care le deţin şase persoane depăşesc cu mult puterea de înţelegere a savanţilor din zilele noastre, deşi cercetătorii au studiat astfel de abilităţi în ultimele decenii.

    Vezi aici şase oameni cu ”super-puteri” care i-au pus în dilemă pe oamenii de ştiinţă. Unul dintre ei a ”văzut” Luna

  • De ce sunt atât de multe femei singure

    Singurătatea reprezintă pentru mulţi dintre noi un mod de viaţă, dar nu unul benefic, după cum spun specialiştii. Psihoterapeutul Constantin Cornea explică motivele pentru care tot mai multe femei nu reuşesc să găsească un partener potrivit. „Singurătatea poate avea cauze interne sau externe individului, poate reprezenta o situaţie de moment sau una apărută în urma unei traume: decesul partenerului sau despărţirea de acesta”, spune psihoterapeutul care face o analiză a cauzelor pentru care sunt atât de multe femei singure.

    Află aici de ce sunt atât de multe femei singure

  • Cum marii producători farma transformă generozitatea în profit, pe socoteala plătitorului de taxe

    În august 2015, la doar câteva luni de la înfiinţare, compania Turing Pharmaceuticals şi pe atunci directorul ei executiv Martin Shkreli au cumpărat un medicament numit Daraprim şi au majorat imediat preţul cu peste 5.000%, scrie Bloomberg. După câteva zile, Turing a luat legătura cu Patient Services Inc. (PSI), o fundaţie de caritate care ajută oamenii să-şi achite coplăţile pentru medicamentele scumpe.

    Turing a propus fundaţiei să creeze un fond pentru pacienţii cu toxoplasmoză, o infecţie produsă de un parazit ce poate fi tratată cu Daraprim. După ce a făcut acest medicament mult mai scump, Turing se oferea acum să-l facă mai accesibil.

    PSI, care derulează pograme similare pentru mai mult de 20 de boli, n-a stat mult pe gânduri şi a îmbrăţişat cu entuziasm oferta, sugerând companiei să pornească lucrurile cu o donaţie de 22 de milioane de dolari, care să includă 1,6 milioane de dolari pentru acoperirea costurilor fundaţiei.

    Suma a atras atenţia producătorului de medicamente (în afară de Daraprim mai produce Vecamyl, folosit pentru atenuarea efectelor hipertensiunii): „Ai văzut ce de bani??? 22 de milioane de dolari!!!“, scria într-un e-mail către un coleg Tina Ghorban, director de top la Turing. Mesajul a fost obţinut printr-o anchetă a Congresului SUA privind politicile de stabilire a preţurilor practicate de companie. În cele din urmă cele două personaje din poveste au convenit asupra unei contribuţii de un milion de dolari pentru fondul pacienţilor plus 80.000 de dolari pentru acoperirea costurilor PSI.

    PSI este o organizaţie caritabilă de asistare a pacienţilor, cunoscută şi ca organizaţie de coplată. În afară de ea mai există alte şase fundaţii mari similare şi mai multe mici. Ele oferă asistenţă pentru 40 de milioane de americani acoperiţi de programul guvernamental de asigurare medicală Medicare.

    Pentru cei care îndeplinesc condiţiile de venit organizaţiile caritabile pot plăti o mare parte sau chiar tot ce înseamnă cheltuieli rambursabile pentru medicamente: o coplată (o sumă de bani determinată) iniţială mare pentru o reţetă, o altă sumă cunoscută ca „gaura din gogoaşă“, sau breşă în acoperire, şi costuri curente mai mici. După ce Turing a scumpit Daraprimul, pentru unii bolnavi de toxoplasmoză înscrişi în Medicare, cheltuielile rambursabile iniţiale au crescut şi până la 3.000 de dolari.

    Acesta este doar o mică parte din costul total. Preţul nou al unui tratament de şase săptămâni cu Daraprim este de 60.000-90.000 de dolari. Cine plăteşte diferenţa? Pentru bolnavii înscrişi în Medicare, povara este suportată de plătitorii de taxe. Medicare nu publică date complete privind plăţile pe care le face către companiile farmaceutice în fiecare an, însă un lucru este clar: cu o contribuţie de un milion de dolari pentru o organizaţie caritabilă de coplată, un producător farma poate împiedica sute de pacienţi să abandoneze medicamentele pe care le-au scumpit, primind totodată acces la milioanele de dolari de la Medicare.

    De asemenea, contribuţiile dau bine şi în ochii lumii atunci când producătorii farma sunt criticaţi pentru creşterea preţurilor.

    Un studiu realizat în octombrie de Turing despre cum ar trebui să se vorbească referitor la majorarea preţurilor (analiză publicată de Congres) conţine sugestia că ar trebui „să se facă referinţă în mod repetat“ la programele de asistare a pacienţilor.

    „Dă bine pentru companiile farma să spună că ajută pacienţii să-şi capete medicamentele“, spune Adriane Fugh-Berman, doctor care a studiat timp de trei decenii practicile de marketing ale pieţei medicamentelor. Doctorul este profesor de farmacologie şi fiziologie la Universitatea Georgetown.

    Scopul acestor donaţii, explică ea, este de a „face să ricoşeze critica adusă creşterii preţurilor. Între timp, producătorii „împing spre faliment sistemul de sănătate“. Daraprim nu este singurul medicament cu care se fac abuzuri. În 2014, producătorul farma Retrophin, condus la acea vreme de Shkreli, a cumpărat Thiola, un medicament aflat pe piaţă de 26 de ani şi folosit în tratamentul unei afecţiuni rare din cauza căreia bolnavii fac frecvent pietre la rinichi.

    După ce a majorat preţul cu 1.900%, Retrophin a dat bani PSI pentru coplată pentru pacienţii cu piatră la rinichi. În 2010, Valeant Pharmaceuticals International a cumpărat două medicamente, de asemenea aflate de foarte mult timp pe piaţă, care tratează boala Wilson, o disfuncţie rară din cauza căreia cuprul se acumulează în organism. Trei ani mai târziu, după o serie de majorări de preţ, care în total au ajuns la 2.600%, Valeant a donat bani către fundaţia Patient Access Network (PAN) pentru coplată pentru pacienţii cu boala Wilson.