Tag: sector

  • Acesta este sectorul economic cu cea mai mare creştere în ultimii 10 ani

    Acesta este urmat de sectorul activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului (leasing de personal), cu un ritm de creştere a veniturilor în anul 2017 faţă de 2008 (înainte de impactul crizei financiare pe plan local) de 1.001%, până la 2,73 miliarde de lei, mai arată analiza realizată de Guda, care este şi Service Director al Coface România.

    Analiza evaluează evoluţia veniturilor companiilor active în România pentru cele 612 sectoare de activitate din CAEN. Pentru a filtra sectoarele reprezentative, preşedintele AAFBR le-a luat în considerare doar pe cele care au cel puţin 100 de companii active şi care înregistrează venituri consolidate de cel puţin 100 de milioane de lei şi le-au eliminat pe cele cu deviaţii extreme (creşteri sau scăderi semnificative) cauzate de ieşirea sau înmatricularea unor companii importante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara în care cetăţenii votează pentru respingerea acordării ajutoarelor de stat pentru fermieri

    Executivul subliniază că aceste propuneri vor duce la majorarea preţului alimentelor şi vor afecta economia, transmite Reuters.

    Elveţia va organiza două referendumuri în data de 23 septembrie, unul pentru a acorda mai multe ajutoare de stat pentru fermieri şi altul pentru introducerea unor practici agricole mai sustenabile şi mai prietenoase cu animalele.

    Un sondaj de opinie arată un sprijin larg pentru ambele idei, însă ministrul Economiei, Johann Schneider-Ammann spune că aceste propuneri “periculoase” ar putea duce la majorarea tarifelor şi la alte represalii din partea partenerilor comerciali. 

    Una dintre propuneri, denumită iniţiativa Fair Food, vrea ca toate produsele alimentare din Elveţia să provină din surse sustenabile, iar etichetarea alimentelor să fie mai exactă. Ideea este să îmbunătăţească bunăstarea animalelor prin interzicerea importurilor de produse alimentare produse în regim intensiv şi să garanteze că importurile de alimente îndeplinesc cele mai ridicate standarde elveţiene. Suporterii iniţiativei, precum partidul ecologist şi cel social democrat, susţin că de pe urma acesteia vor profita atât consumatorii şi animalele, cât şi mediul şi fermierii.

    Cealaltă propunere vrea să majoreze ajutoarele de stat acordate fermierilor elveţieni, al căror număr s-a înjumătăţit după 1985, iar zilnic se închid trei exploataţii agricole.

    “La prima vedere aceste propuneri au provocat un val de simpatie în rândul multor cetăţeni. Sunt convins că la o examinare mai atentă a acestor propuneri, cetăţenii vor vedea că vor duce la scumpirea produselor alimentare, reducerea ofertei şi la mai multe cumpărături la graniţele Elveţiei”, a spus Schneider-Ammann.

    Contribuţia agriculturii la economia Elveţiei a scăzut de la 2% în 1985 la sub 1% în prezent. Suporterii iniţiativei pentru majorarea ajutoarelor de stat pentru fermieri, denumită Food Sovereignty, prin care se numără organizaţii ale fermierilor dar şi ONG-uri, vor o mai mare transparenţă în domeniul preţurilor pentru a da fermierilor o putere mai mare în negocierilor cu retailerii şi procesatorii. De asemenea aceştia doresc să crească numărul persoanelor care muncesc în agricultură şi să impună norme mai stricte importurilor care ar putea fi vizate de tarife mai mari şi chiar embargouri dacă nu respectă standardele elveţiene.

    Guvernul federal susţine că aceste propuneri vor duce la subvenţii mai mari sau chiar preţuri fixe, însă promotorii iniţiativei resping acest lucru. “Nu vrem mai mulţi bani, vrem doar să îmbunătăţim poziţia de negociere a fermierilor. Mulţi dintre ei dau faliment pentru că preţurile pe care le obţin pentru produsele lor sunt mai mici decât costurile de producţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei Rudi Berli.
    Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an.

  • Câţi oameni lucrează la stat în România şi cu cât a crescut numărul lor de la începutul anului şi până acum

    Numărul de angajaţi din sectorul bugetar a crescut în prima jumătate a anului acesta cu aproape 10.000, ajungând ca în luna iunie 2018 să lu­creze aproape 1,22 milioane de per­soane în sectorul public, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Companiile se REVOLTĂ: Tot mai mulţi angajaţi pleacă în sectorul public

    Numărul de angajaţi din sectorul bugetar a crescut în prima jumătate a anului acesta cu aproape 10.000, ajungând ca în luna iunie 2018 să lu­creze aproape 1,22 milioane de per­soane în sectorul public, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Creştere spectaculoasă pentru sectorul HoReCa datorită voucherelor de vacanţă distribuite bugetarilor

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.
     
    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.
     
    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.
     
    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.
     
    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.
     
    De asemenea, Capitala este urmată de judeţele Constanţa (1403 firme în Horeca), Cluj (768 firme), Braşov (608 companii), şi Timiş (696), cu ponderi între 4 şi 12%.
     
  • Studiu: Sectorul horeca creşte la peste 15 miliarde de lei, ajutat de voucherele de vacanţă

  • Primăria sectorului 6 face un parc între Plaza şi AFI Cotroceni, zonă înţesată de şantiere de locuinţe. Preţurile locuinţelor situate lângă parc pot creşte cu 10-20%

    Dezvoltatorii imobiliari care construiesc ansambluri de locuinţe în sectorul 6, în apropierea mallului Plaza România, ar putea beneficia de un parc de 16.000 de metri pătraţi amplasat pe un teren între centrele comerciale Plaza şi AFI Cotroceni. Parcul este o investiţie făcută de Primăria sectorului 6 şi ar putea ridica preţurile apartamentelor din preajmă, care vor fi astfel, brusc, poziţionate lângă un spaţiu verde.

    „Observăm că locuinţele construite lângă un parc sau în imediata apropiere a unei zone verzi se vând mai rapid şi la un preţ mai ridicat. E posibil, dacă urmărim preţurile, să observăm o diferenţă de preţuri de 10-20%“, spune Bogdan Voica, CEO al firmei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Miliardarii Soros şi Druckenmiller mizează pe companiile din energie şi creşterea preţului ţiţeiului

    Soros Fund Management a făcut cea mai importantă investiţie din sectorul energetic, în valoare de 30,8 milioane de dolari, în Devon Energy, iar achiziţiile de acţiuni au mai vizat Andeavor, RSP Permian Inc. şi Kinder Morgan Inc.

    Strategia este urmată şi de alte fonduri speculative. Stanley Druckenmiller, fondatorul Duquesne Family Office şi fost angajat al lui Soros, a cumpărat 1,68 milioane de acţiuni în VanEck Vectors Oil Services ETF, în trimestrul 2, valoarea acestora ridicându-se la 44,1 milioane de dolari, cea mai importantă a treia achiziţie din portofoliu, în această perioadă. La aceasta a adăugat un pachet în valoare de 34,8 milioane de dolari la Marathon Petroleum, a patra cea mai mare investiţie din portofoliul Duquesne în trimestrul 2, şi alte acţiuni la Devon Energy.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro