Tag: record

  • Bilanţ coronavirus: 5.753 cazuri noi în ultimele 24 de ore şi 101 decese. Record în ATI

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.753 cazuri noi de coronavirus şi 101 decese. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani. La terapie intensivă a fost stabilit un nou record, cu 923 bolnavi. 

    Până sâmbătă, 31 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 241.339 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
    172.513 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 2.448 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 6.968 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 30.10.2020 (10:00) – 31.10.2020 (10:00) au fost raportate 101 decese (63 bărbaţi şi 38 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 4 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

    92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.254. Dintre acestea, 923 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.242.748 de teste. Dintre acestea, 36.181 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.708 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.473 la cerere.

    Pe teritoriul României, 28.797 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.860 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.373 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 15 persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.957 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.286 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 942.740 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 8 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • Record absolut de coronavirus în Statele Unite în ultimele 24 de ore

    Statele Unite au înregistratun record absolut al infecţiilor cu Sars Cov 2: peste 91.000 în ultimele 24 de ore. Această cifră nu a fost niciodată înregistrată până acum, de la începutul pandemiei. 

    Statele Unite depăşesc 9 milioane de cazuri, iar o creştere a infecţiilor este înregistrată în mai mult de 20 de state.

    Preşedintele Donald Trump este încrezător: „Franţa şi Germania nu merg bine. Vrem binele lor, dar se închid. Nu vom închide”.

    Creşterea numărului de cazuri vine la mai puţin de o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale. Printre cele mai afectate state de ultimul val Covid-19 se numără Ohio, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania şi Wisconsin, care vor juca un rol important în alegeri, scrie Reuters.

    Joi, 12 state au stabilit recorduri de o zi pentru noile infecţii: Illinois, Indiana, Maine, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, New Mexico, Carolina de Nord, North Dakota, Ohio şi Oregon.

    Pe lângă noile infecţii, decesele şi spitalizările cresc, de asemenea. Pentru a treia oară în octombrie, peste 1.000 de persoane au murit într-o singură zi, joi.

    Peste 229.000 de oameni au murit din cauza COVID-19 în Statele Unite. Numărul pacienţilor spitalizaţi a crescut cu peste 50% în octombrie, la 46.000.

  • BREAKING! Record absolut de cazuri în România. Numărul de infectări explodează total si trece de 6000

    Până joi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    163.852 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 6.764 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbaţi şi 31 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

    81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.987 la cerere.

    Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 51 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.025 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 953 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.047.290 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 10 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • COVID-19, 28 octombrie: Ziua recordurilor în Europa. Lista ţărilor ce au atins noi cifre record de cazuri şi decese

    Situaţia epidemiologică din Europa este catalogată de lideri şi experţi ca fiind una “extrem de dificilă”.În ultimele săptămâni în aria de acoperire a OMS Europa s-au înregistrat cifre record de cazuri în 24 de ore. Numărul deceselor zilnice cauzate de COVID-19 în Europa a crescut cu 40% faţă de săptămâna trecută, confirm unui raport al OMS.

    Astăzi 28 octombrie, miercuri o zi în care se înregistrează în multe ţări vârful săptămânal de teste, s-au înregistrat o serie de recorduri în privinţa numărului de cazuri raportate şi al deceselor>


     5.343 de infecţii în România, un nou record şi 107 decese, un nou record
     18.820 de infecţii în Polonia, un nou record şi 236 de decese.
     15.663 infecţii în Republica Cehă, un nou record.
     14.964 de infecţii în Germania, un nou record şi 85 de decese.
     3394 de infecţii în Austria, un nou record şi 22 de decese.
     8.616 infecţii în Elveţia, un nou record.
     2.605 infecţii în Slovenia, un nou record.
     1.980 infecţii în Suedia, un nou record.
     346 de decese în Rusia, un nou record şi 16.202 de cazuri noi.
     165 de decese în Ucraina, un nou record şi 7.474 de cazuri noi.
     415 decese în Iran, un nou record şi 6.824 de cazuri noi.

  • Record de raportări de COVID in România: O localitate a ajuns la o rată de infectare de aproape 15 la mia de locuitori

    O localitate din judeţul Dolj a ajuns la o rată de infectare de aproape 15 persoane la mia de locuitori, iar autorităţile judeţene au anunţat o serie de restricţii. Alte măsuri au fost luate în şase localităţi unde rata de infectare depăşeşte 1,5 persoane la mia de locuitori.

    Potrivit cifrelor comunicate de autorităţile judeţene, în localitatea Dioşti, din Dolj, s-a ajuns la o rată de infectare de 14,93 la o mie de locuitori. Începând de la miezul nopţii, toate restaurantele, barurile, cluburile, sălile de jocuri de noroc vor fi închise timp de 14 zile.

    De asemenea, vor fi interzise spectacolele şi evenimentele culturale, aşa cum au decis autorităţile doljene.
    Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Dolj a mai decis să introducă o serie de restricţii în localităţile Castranova, Daneţi, Mârşani, Sălcuţa, Sopot şi Tălpaş unde rata de infectare este cuprinsă între 1,5 şi 3 persoane la o mie de locuitori. Acolo sunt permise activităţile în interiorul clădirilor cu participarea unui număr de 30% din capacitatea sălii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Record de decese înregistrate în România în 24 de ore

    Potrivit GCS, până marţi în România au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 155.630 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.084 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până marţi, 6.574 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore au fost raportate 104 decese (56 bărbaţi şi 48 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

    100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.

    Până marţi, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.096.526 de teste. Dintre acestea, 28.876 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.498 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.378 la cerere.

  • Breaking News: Bilanţul COVID este absolut ingrozitor. Un nou RECORD de infectări cu coronavirus în România. Situaţia la ATI este tragică

    România depăşeşte, vineri, 5.000 de infectări noi de COVID-19 în 24 de ore, fiind raportate 5.028 de cazuri.

    Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

    Până vineri, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    De joi până vineri au fost raportate 82 de decese, dintre care 52 de bărbaţi şi 30 de femei. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, cinci decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, şase decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

    81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

    În spitalele din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.

    Până vineri au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.333 la cerere.

    Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 52 de persoane.

  • Situaţia pe judeţe. Nou RECORD de infectări în Bucureşti. Un judeţ a depăşit Capitala la incidenţa cazurilor, cu 3,37 la mia de locuitori. LISTA completă

    Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    141.089 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

    Judeţele cu cele mai multe cazuri de coronavirus

    • Mun. Bucureşti – 804
    • Cluj – 338
    • Iaşi – 311
    • Timiş – 205
    • Ilfov – 206

    Situaţia COVID pe judeţe

    • Alba – 96
    • Arad – 118
    • Argeş – 65
    • Bacău – 132
    • Bihor – 127
    • Bistriţa-Năsăud – 51
    • Botoşani – 60
    • Braşov – 137
    • Brăila – 37
    • Buzău – 43
    • Caraş-Severin – 62
    • Călăraşi – 18
    • Cluj – 338
    • Constanţa – 102
    • Covasna – 40
    • Dâmboviţa – 137
    • Dolj – 107
    • Galaţi – 67
    • Giurgiu – 29
    • Gorj – 24
    • Harghita – 121
    • Hunedoara – 120
    • Ialomiţa – 21
    • Iaşi – 311
    • Ilfov – 206
    • Maramureş – 128
    • Mehedinţi – 24
    • Mureş – 151
    • Neamţ – 161
    • Olt – 71
    • Prahova – 144
    • Satu Mare – 36
    • Sălaj – 87
    • Sibiu – 120
    • Suceava – 112
    • Teleorman – 12
    • Timiş – 205
    • Tulcea – 35
    • Vaslui – 96
    • Vâlcea – 122
    • Vrancea – 30
    • Mun. Bucureşti – 804

    Până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În intervalul 21.10.2020 (10:00) – 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbaţi şi 43 femei).

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.961.562 de  teste. Dintre acestea, 34.466 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.260 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.206 la cerere.

     

  • Tesla pariază pe piaţa auto din China şi plănuieşte să producă pentru prima dată 500.000 de maşini electrice în ciuda obstacolelor lansate de pandemie

    Tesla va publica astăzi rezultatele finale pentru T3/2020, iar analiştii urmează să asculte extrem de atent declaraţiile lui Elon Musk, de vreme ce CEO-ul plănuieşte să doboare un nou record până la finalul anului: compania intenţionează să livreze 500.000 de maşini electrice în 2020 în ciuda obstacolelor economice create de coronavirus, notează Reuters.

    În consecinţă, Tesla trebuie să livreze încă 181.600 de vehicule în ultimele trei luni ale anului – o creştere de 30% faţă de recordul stabilit în T3 de 139.300 de maşini.

    „Sunt precaut vis-a-vis de nivelul cererii, având în vedere starea actuală a economiei şi ritmul de transmitere al coronavirusului, şi nu cred că firma îşi va atinge target-ul de 500.000 de maşini anul acesta”, spune Haris Anwar, senior analyst în cadrul investing.com.

    În medie, analiştii se aşteaptă ca Tesla să raporteze un câştig net de 593 de milioane de dolari în T3 şi venituri de 8,4 miliarde de dolari, potrivit datelor colectate de Refinitiv.

    Ţinând cont de ritmul încet al recuperării Statelor Unice şi noul val de infecţii din Europa, Tesla îşi poate pune speranţele în piaţa auto din Republica Populară Chineză, de vreme ce vânzările de vehicule electrice au crescut în septembrie cu aproape 60% faţă de aceeaşi lună din 2019. Per total, vânzările de maşini din China au crescut în septembrie cu 13% comparativ cu anul trecut.

    Prin contrast, înmatriculările din statul California, cea mai mare piaţă americană a Tesla, au scăzut în T3 cu 13% faţă de acelaşi trimetru din 2019.

    Compania plănuieşte să accelereze procesele de producţie ale fabricii din Shanghai, urmând să construiască anul viitor 250.000 de vehicule.

     

  • Tara care după ce a revenit la starea de urgenţă, înregistrează un număr record de infecţii şi avertizează că va lansa o nouă serie de restricţii

    Republica Cehă a raportat miercuri un nou record de infecţii cu COVID-19 pe măsură ce ţara din centrul Europei continuă să se confrunte cea mai rapidă transmitere a cazurilor din Uniunea Europeană, potrivit Financial Times.

    Ministerul sănătăţii a înregistrat 11.984 de cazuri şi 42 de decese cauzate de virus, care continuă să se răspândească în ciuda restricţiilor anunţate săptămâna trecută.

    Ministrul sănătăţii Roman Prymula a declarat că, în contextul actual, ţara are nevoie de o nouă serie de măsuri de combatere a pandemiei. Numărul spitalizărilor generate de coronavirus s-a triplat luna aceasta şi a ajuns la 4.064, alimentând temerile conform cărora spitalele nu vor mai putea face faţă în viitorul apropiat.

     În total, Republica Cehă numără 193.946 de cazuri de COVID-19 şi 1.619 de morţi. Ţara a reintrat săptămâna trecută în stare de urgenţă după ce rata de incidenţă din ultimele două săptămâni ajunsese la 303,3 infecţii per suta de mii de locuitori, fiind depăşită doar de Spania (319,3).

    Frontierele ţării vor rămâne deschise, însă adunările sociale se vor limita la 10 oameni în interior şi 20 de oameni în exterior, în timp ce evenimentele sportive trebuie organizate cu porţile închise. Săptămâna trecută, autorităţile germane şi-au avertizat cetăţenii cu privire la riscurile unei călătorii în Republica Cehă.