Modelul GE9X este rezultatul a peste două decenii de cercetare şi dezvoltare GE în care s-au implicat sute de ingineri şi oameni de ştiinţă care au explorat limitele ştiinţei materialelor, termodinamicii şi proiectării motoarelor cu reacţie. Acesta va introduce o nouă generaţie a seriei de motoare GE90, lansat în 1990. GE90 a fost cel mai mare şi mai puternic motor cu reacţie din lume pentru aeronava Boeing 777. Până atunci, companiile aeriene nu puteau efectua zboruri transatlantice şi transcontinentale cu aeronave de pasageri cu fuzelaj lat prevăzute cu doar două motoare. „Practic, modelul 777 cu motorul GE90 a deschis întregii lumi calea spre avioane bimotor de pasageri cu fuzelaj lat incredibil de eficiente,” a declarat David Joyce, preşedinte şi CEO al GE Aviation.
Tag: reactie
-
Orban: Votez orice moţiune de cenzură împotriva lui Ponta, acest “hibrid nereuşit” între Iliescu şi Năstase. REACŢIA lui Crin Antonescu. Haşotti: Va avea probleme foarte mari
“Ieri, privindu- l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor 90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca (nou- nouţă, de altfel ca şi toţi ceilalţi asa-zişi mineri, care nu mai sunt mineri din 2006) nefiind dotat şi cu lămpaş sau bâtă.
Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină. Este adevărat că nu a înfierat cu mânie proletară protestatarii din Piaţa Universităţii, însă a făcut un lucru şi mai grav, afirmând: «nimeni nu are voie să spună nu»”, scrie Orban pe Facebook.
El avertizează că va vota orice moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
INUNDAŢII ÎN GALAŢI: Sute de case inundate şi 9 morţi, bilanţ dramatic invers proporţional cu reacţia autorităţilor
A fost nevoie doar de apă de ploaie căzută în puhoaie şi strânsă laolaltă de pe dealurile care împrejmuiesc satele sinistrate precum marginile unor pâlnii. Bilanţul inundaţiilor este cel mai dramatic înregistrat în ultimii ani în România, reacţia autorităţilor fiind însă invers proporţională cu gravitatea celor petrecute. Urmările inundaţiilor grăiesc de la sine, însă nu pot descrie îndeajuns de bine momentele în care s-a petrecut totul.
Curţile au fost măturate de apele învolburate, acareturile, gardurile, maşinile şi utilajele agricole au fost luate de ape şi mutate dintr-o parte în alta a satelor, iar toate acestea au fost acoperite cu mâl.
Peisajul pare a fi opera unui vrăjmaş orb care a acţionat haotic: acesta este dezastrul de după dezastru.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Şedinţă de urgenţă a USL, în acest moment. Reacţia lui Ponta la atacul lui Antonescu: Nu m-aţi auzit în trei ani criticându-l în public
Ponta a precizat, la sosire, că întâlnirea are loc după ce a primit un telefon în cursul serii de miercuri de la Antonescu.
Întrebat de jurnalişti ce vor discuta, Ponta a răspuns ironic: “O să discutăm despre ce doriţi dumneavoastră”.
Premierul Victor Ponta a precizat, anterior, într-o conferinţă de presă, că în cursul zilei se va întâlni cu liderul PNL, Crin Antonescu, “pentru buna funcţionare a coaliţiei guvernamentale”, el spunând că nu crede că se pune problema ruperii actualei majorităţi.
Ponta a spus că este nevoie de normalitate în decizii atât de importante cum este cea privind Roşia Montană.
“Nu m-aţi auzit în trei ani de zile criticându-l pe domnul Antonescu”, a spus Ponta, menţionând că el a intervenit atunci când un social-democrat, Olguţa Vasilescu, l-a criticat public pe liderul liberal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preţul petrolului a atins maximul ultimelor cinci luni
Astfel, preţul petrolului Brent, de referinţă în Europa, a crescut marţi cu un dolar, la 111,8 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele 5 luni, potrivit The Guardian.
Bursa din Arabia Saudită este în coborâre cu 3%, iar cea din Dubai cu 7%, analiştii comentând că declinul este cauzat de tensiunile din Siria, însă reacţia investitorilor este exagerată.
Cotaţia aurului, considerat o investiţie sigură în situaţii de criză, a urcat cu 0,5%, la 1.411,3 dolari pe uncie, potrivit Bloomberg.
Indicele bursier global MSCI All Country World Index a coborât marţi cu 0,5%, în timp ce yenul japonez s-a apreciat cu 0,6% faţă de un coş de valute de referinţă, indicând scăderea apetitului investitorilor pentru risc şi trasferurile de capital către active cu un grad ridicat de siguranţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Washingtonul pregăteşte scena unei intervenţii în Siria: “O reacţie este iminentă”
“Arme chimice au fost folosite în Siria”, a declarat secretarul american de Stat John Kerry, afirmând pentru prima dată atât de categoric: “este de necontestat”.
Aceste arme chimice au provocat moartea a peste 1.000 de persoane în Ghouta de Est, la 21 august, potrivit opoziţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Fără a-i numi pe cei responsabili de acest atac, Kerry a asigurat că “Preşedintele (american Barack) Obama consideră că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală”.
Potrivit Casei Albe şi Departamentului de Stat american, folosirea armelor chimice în Siria este un fapt stabilit, însă există mici îndoieli cu privire la provenienţa acestora, în timp ce regimul de la Damasc şi rebelii se acuză reciproc de comiterea atacului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Rusia AVERTIZEAZĂ SUA: O posibilă intervenţie în Siria va avea consecinţe extrem de grave. REACŢIA marilor puteri la atacul din Siria
“Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Rusia “este foarte îngrijorată” de declaraţii recente ale americanilor, potrivit cărora Washingtonul este pregătit să “intervină” în conflictul sirian, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.
Secretarul de Stat american John Kerry i-a sunat duminică pe secretarul general al ONU şi pe miniştrii de Externe britanic, francez, canadian şi rus pentru a le spune că are “foarte puţine îndoieli” cu privire la utilizarea de arme chimice de către Damasc pe 21 august.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Principesa Irina a fost arestată în SUA. Reacţia Casei Regale a României
Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane, relatează portalul OregonLive.com.
Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.
John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ponta: Recensământul relevă că la referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost cvorum peste 50%. REACŢIA PREŞEDINTELUI
“Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată. Am fost peste 50% în 29 iulie care am dat «lovitura de stat», cum ar spune unii rămaşi în urmă, dar nu ne mai foloseşte prea mult acum”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.
Băsescu: Ponta, acelaşi om lipsit de responsabilitate dacă a afirmat că a fost întrunit cvorumul
Preşedintele Traian Băsescu a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ceea ce spune dacă a afirmat, în urma analizării datelor INS, că la referendum s-ar fi întrunit cvorumul pentru demiterea sa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Antonescu: Reacţia PDL şi PPDD de a boicota lucrările comisiei de revizuire a fost jenantă
Antonescu a făcut această catalogare motivând că atitudinea PDL şi PPDD a fost făcută publică abia la finalul lucrărilor din comisia de revizuire, într-un context politic, şi nu la momentul în care au fost respinse amendamentele privind introducerea sistemului unicameral.
“Regret faptul că unii reprezentanţi ai opoziţiei au părăsit la un moment dat lucrările, la ultimele şedinţe, pe motivul că nu am adoptat varianta unui Parlament unicameral. Este destul de jenant din punctul meu de vedere că, dacă asta a fost decizia domniilor lor, nu au făcut-o în momentul în care în comisie s-a discutat acel articol. A mai durat vreo două şedinţe până când se întâmplă alte evenimente şi alte apariţii publice ca să ia această decizie. Evident, e dreptul lor”, a susţinut preşedintele comisiei de revizuire.
El a menţionat că pe parcursul lucrărilor s-a căutat în mod constant consensul şi au fost adoptate inclusiv amendamente ale PDL şi PPDD.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro