Tag: primarie

  • Blocul din Sectorul 5 al Capitalei care a luat foc nu avea autorizaţie la incendiu/ Primăria Sectorului 5 anunţă dosar penal/ ISU: Dezvoltatorul blocului nu a cerut niciun aviz

    La ora transmiterii ştirii, cele 54 de familii ale blocului din Sectorul 5 al Capitalei care a fost cuprins de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă aşteaptă să reintre în locuinţe.

    Deocamdată nu este posibil datorită faptului că la faţa locului urmează să ajungă o echipă din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii care să evalueze situaţia şi să dea garanţii că nu există niciun pericol pentru populaţie.

    “De la pompieri, clădirea nu are aviz şi autorizaţie la incendiu”, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei.

    Potrivit aceloraşi surse, clădirea tip vagon ridicată în anul 2013 şi care prevede 54 de apartamente prevede doar o ieşire şi prin urmare este puţin probabil să aibă autorizaţie de construcţie din partea Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Sector 5: “Nu are cum să aibă autorizaţie de construcţie pentru că cei de la urbanism nu dau voie să faci un vagon de bloc cu o singură ieşire. Este exclus”, au declarat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX.

    Reprezentanţii Inspectoratului pentru Stat în Construcţii (ISC) nu ştiu dacă blocul are sau nu autorizaţie de construcţie.

    “Nu am încă informaţii dacă are autorizaţie de construcţie, vom face verificări, colegii mei sunt acolo cu un expert, principalul fapt este să vedem ce măsuri ia expertul după ce se stinge focul. După ce colegii mei fac verificarea, o să ştiu şi eu mai mult. Dacă are sau nu are autorizaţie, încă nu am informaţii de la colegii mei, sunt pe teren acolo. Deocamdată oamenii stau şi nu pot intra pentru că am înţeles că mai sunt focare nestinse. Principala noastră problemă este acum să avem o concluzie a expertului. În funcţie de concluzia expertului, o să dăm eventuale măsuri şi apoi vedem dacă au sau nu autorizaţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Octavian Brener, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Stat în Construcţii (ISC).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul oraş din România în care s-au montat deja decoraţiunile luminoase de Crăciun. Afară sunt 30 de grade Celsius. Ce spune Primăria

    În Bârlad, Crăciunul a venit cu 110 zile mai devreme. Oraşul a fost deja “împodobit ” cu decoraţiunile luminoase pentru sărbătorile de iarnă. Privindu-le la adăpostul pălăriilor şi al ochelarilor de soare, cetăţenii oraşului au avut un moment de confuzie. Nu ştiau dacă sunt puse ornamente noi ori sunt date jos cele vechi. Graba a fost explicată de oficialii Primăriei. 

    Este început de septembrie, iar termometrele din Bârlad arată 28 de grade. Însă, angajaţii Primăriei par cuprinşi deja de spiritul sărbătorilor de iarnă. Încă de ieri s-au apucat să monteze decoraţiunile de Crăciun.
     
    Fulgi de zăpadă, steluţe şi clopoţei atârnă deasupra bulevardelor din oraş. Priveliştea îi nedumereşte pe trecători. “Nu-i vorba nici de bine, nici de rău, dar arată prea ciudat, în septembrie. Cu tot respectul”, spune un localnic, mirat.
     
    Schimbarea la faţă a oraşului a câştigat şi fani. Sunt oameni care spun că nu poate fi prea devreme să te gândeşti la cea mai frumoasă sărbătoare din an.
     
    Oficialii primăriei tot despre Centenar vorbesc. În 2018, în Bârlad vor fi aproape de două ori mai multe decoraţiuni luminoase faţă de anul trecut. Astfel că nu ar fi vrut să facă totul în grabă.
     
    Teama de greşeli poate fi justificată. Anul trecut, în Filiaişi, decoraţiunile montate cu o săptămână înainte de 1 Decembrie au fost puse pe dos. În loc de trunchiuri de con, cetăţenii s-au trezit că le atârnă deasupra capetelor cu totul altceva, scie observator.tv
     
    Decoraţiunile din Bârlad, cumpărate în acest an, au costat 400.000 de lei. Totuşi, instalaţiile vor fi aprinse “abia” în decembrie.
     
  • Firea: Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului?

    “În teren, lucrurile sunt mai mult decât neplăcute, am exprimat-o cu toţii, toţi consilierii. Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar jumătate din Centura ocolitoare a Bucureştiului, din 74 de kilometri sunt finalizaţi circa 28 de kilometri. Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului? Din prima zi de primar general, am tramsmis solicitarea de a se transfera de la ministerul Transporturilor, respectiv CNAIR, către Primăria Capitalei acest obiectiv de investiţii în vederea finalizării şi administrării. Prima dată ni s-a spus nu pentru că s-ar pierde fonduri europene. Guvernul nu a făcut nicio cerere de atragere de fonduri europene la Centura Capitalei . Ea nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru nu este în totalitate”, a declarat Gabriela Firea, în debutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clever Taxi critică noua încercare a Primăriei Capitalei de a interzice aplicaţiile de taxi: Am iniţiat o plângere formală la Comisia Europeană

    Decizia Primăriei Capitalei de a supune la vot regulamentul cadru de organizare şi executare a activităţii de taxi în Bucureşti expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement, în condiţiile în care Comisia Europeană investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum şi modalitatea lipsită de transparenţă în care a fost adoptat, au declarat reprezentanţii Clever Taxi.

    ”Regulamentul pe care Primăria Capitalei îl propune nu este susţinut de niciuna din părţile direct afectate şi contravine legilor naţionale şi directivelor europene. Clever Taxi va continua să facă toate demersurile legale necesare la nivel naţional şi european pentru a apăra un serviciu care realmente a modernizat, revoluţionat şi aliniat la standardele europene piaţa de taximetrie din România”.

    Compania a sesizat încă din decembrie 2017 Comisia Europeană cu privire la iniţiativa Primăriei de a interzice accesul liber la aplicaţiile de tip agregator şi în prezent regulamentul propus de autorităţile din Bucureşti este în analiză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parcul Verdi ar putea fi cumpărat de Primăria Capitalei cu suma de 50 de milioane de euro

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti urmează să voteze, joi, un proiect de hotărâre care prevede cumpărarea Pacului Verdi din nordul Capitalei.

    Parcul Verdi din Bucureşti a fost retrocedat în urmă cu mai mulţi ani, iar de atunci, spaţiul verde este neîngrijit, dar în acelaşi timp proprietarii nu pot exploata ternurile deţinute acolo.

    “Având în vedere solicitarea doamnei Săvulescu Geta şi domnului Săvulescu Emil Dragoş, Comisia municipală pentru analiza şi identificarea soluţiilor pentru trecerea în propietatea Municipiului Bucureşti a terenurilor retrocedate şi amenajate ca spaţii verzi sau locuri de joacă pentru copii a analizat şi stabilit începerea procedurilor de achiziţie a şapte ternuri în suprafaţă totală de 46.088 de metri pătraţi situate în Bucureşti, ce reprezentau înaintea retrucedărilor imobiul denumit, generic, Parcul Verdi”, scrie în proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus votului în şedinţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei ar încerca să interzică din nou aplicaţiile de taxi în Bucureşti prin noul Regulament privind circulaţia în regim de taxi în Bucureşti.

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti va dezbate pe ordinea de zi din 6 septembrie noul regulament.
     
    Potrivit informaţiilor din piaţă, acesta ar cere, la fel ca şi cel propus în urmă cu şase luni, interzicerea folosirii aplicaţiilor integratoare pentru taxi, precum Star Taxi sau Clever Taxi.
     
  • Gabriela Firea, despre proteste: Primăria nu dă ordine jandarmilor/ Întrebată dacă simte tensiuni în PSD: Cu siguranţă sunt lucruri de spus/ Ce spune despre demiterea prefectului

    „Nu pot să spun că am dormit în acea noapte”

    Primarul general, Gabriela Firea, a declarat miercuri, despre protestul din 10 august, că nu este o „fericire” pentru un edil să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care-l conduce, subliniind că nu a dormit liniştită în acea noapte. Firea a mai precizat că Primăria nu dă ordine jandarmilor.

    „Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este super flu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. (…) Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun cu notă personală că în general nu mă înconjor de oameni care mint”, a declarat primarul Gabriela Firea.

    Primarul a mai subliniat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, nu a informat-o cu privire la cele petrecute, pentru că Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei. Însă Gabriela Firea a mai precizat că, totuşi, s-a informat în privinţa protestelor şi nu a dormit în acea noapte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încăierare între un primar PSD şi doi membri ai USR ce depuneau dosare cu semnături pentru iniţiativa „Fără penali”. Angajaţii Primăriei susţin că edilul e victima

    Doi membri ai USR Argeş susţin că au fost bătuţi marţi, de primarul comunei Dârmăneşti, Emilian Ciolan, în sediul instituţiei pe care acesta o conduce.

    Cei doi oameni de afaceri au mers la primărie pentru a solicita validarea semnăturilor strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcţii publice”.

    ”Noi ne-am împărţit zilele acestea tot judeţul, să mergem pe la primării să depunem dosarele, este una din etapele campaniei «Fără penali în funcţii publice». Domnul primar de la Dârmăneşti i-a dat afară (pe cei doi reprezentanţi ai USR – n.r.), a zis că el nu primeşte nicio hârtie, să plece cu ele.

    La o oră după, la Primăria Dârmăneşti, judeţul Argeş, primarul practic i-a luat la împins, i-a luat la bătaie, i-a împins să-i dea afară, colegii mei au filmat, sunt doi colegi de la USR Argeş, sunt la Poliţie acum, primarul s-a speriat şi a chemat repede o ambulanţă şi a fugit cu salvarea să facă pe victima.

    Sunt doi colegi, unul are 44 de ani şi celălalt peste 50, oameni serioşi, cu firme, departe de a fi golani, sunt oameni de afaceri, membri ai USR Argeş. Există filmare. Ei sunt mari amândoi, au 1.90, e greu să-i bată rău un primar, i-a împins, le-a dat peste mână, a fost super agresiv. Acum face pe victima, a chemat salvarea”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, deputatul USR Ionuţ Moşteanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei, o nouă rectificare bugetară. Peste 26 milioane lei, acordate spitalelor

    „Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale solicită rectificarea bugetului propriu şi a bugetului unor spitale de interes local atât la venituri, cât şi la cheltuieli. Bugetele spitalelor se propune a se majora cu 26.199 mii lei pe seama sumelor primite din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în proiectul de pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    Spitalele al căror buget se propune a se rectifica sunt: Spitalul Filantropia (1,5 milioane de lei), Spitalul Sfânta Maria (4,3 milioane de lei), Spitalul de Nefrologie Carol Davila (4,2 milioane de lei), Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan (3,2 milioane de lei), Spitalul Th. Burghele (2,8 milioane de lei), Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu (13,4 milioane de lei) şi Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia (peste 600.000 de lei), Spitalul de Copii Victor Fomoiu (4,7 milioane de lei). În total, spitalele vor primi peste 26 de milioane de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai nou proiect al Primăriei Bucureşti. Ce trebuie să ştie toţi călătorii RATB

    Sistemul de informare costă peste 900.000 de lei.

     
    “Publicul călător va beneficia de aceste informaţii prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoane mobile, atât pentru sistemul de operare “Android”, cât şi pentru sistemul de operare “iOS”, acestea ocupând în prezent peste 99% din piaţa de profil. Această aplicaţie pentru telefoanele mobile va fi pusa la dispoziţia călătorilor, până la sfârşitul acestui an, cu titlu gratuit”, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti pe Facebook.