Tag: PRABUSIRE

  • Oficiali de la Boeing cred că fragmentee găsite la Reunion ar putea fi de Boeing 777 – surse

    WASHINGTON (MEDIAFAX) – Fragmentul găsit în vestul Oceanului Indian miercuri pare să facă parte dintr-un avion de tip Boeing 777, acelaşi model de aeronavă care asigura zborul Malaysia Airlines 370 (MH370) şi care a fost dată dispărută în 2014, potrivit unei surse apropiate investigaţiei, relatează CNN.

    Această sursă a declarat că observatori de la Boeing cred că au văzut în imaginile prezentate un element unic al eleronului – o componentă a aripii – modelului Boeing 777.

    Fragmentul a fost găsit miercuri în largul Insulei Reunion, un departament francez situat în vestul Oceanului Indian. Fragmentul este examinat pentru a se stabili dacă are vreo legătură cu MH370 sau nu, a declarat miercuri un membru al Forţelor aeriene franceze din Reunion.

    Fragmentul a fost găsit în largul coastelor, la nivelul localităţii St. Andre, potrivit adjutantului Christian Retournat.

    Oficiali de la Boeing au efectuat o primă evaluare a fragmentului pe baza unor fotografii. Sursa citată a subliniat că este vorba despre observaţii preliminare.

    K.S. Narendran, a cărui soţie se afla la bord, a declarat că are reţineri în a considera că este vorba despre o evoluţie majoră. “Eu cred că este prea devreme. Tot ceea ce ştim este că s-a găsit o mică parte. Este încă prea devreme să se sugereze că aparţine zborului MH370”, a declarat el, din India, pentru CNN. “Cred că e prematur să ne gândim că ne apropiem de un final ori că suntem măcar aproape de adevăr”, a continuat el.

    În primele zile ale căutărilor avionului, au existat o serie de semnalări ale unor eventuale fragmente de epăvă în apele din zona în care autorităţile cred că s-ar fi prăbuşit aeronava, dar s-au dovedit a nu avea nicio legătură cu aceasta.

    În cazul în care se va dovedi că este vorba despre un fragment din epava zborului MH370, aceasta ar fi prima probă fizică a prăbuşirii avionului.

    – Guvernul malaysian a trimis o echipă către Reunion

    Christian Retournat a declarat că fragmentul pare să facă parte dintr-o aripă şi că acesta a fost dus pe insulă, situată la aproximativ 380 de mile marine (aproximativ 700 de kilometri) de coastele Madagascarului.

    Guvernul malaysian a trimis o echipă pe Insula Reunion pentru a efectua investigaţii în legătură cu fragmentul, a declarat ministrul malaysian al Transporturilor Liow Tiong Lai, aflat într-o vizită la New York.

    “Este necesar să verificăm. S-a găsit un fragment de epavă care necesită investigaţii suplimentare înainte să putem confirma dacă aparţine sau nu MH370. Aşadar, am trimis o echipă să investigheze în legătură cu aceste probleme şi sperăm să îl putem identifica cât mai rapid posibil”, a spus ministrul.

    Compania Malaysia Airlines a anunţat că cooperează cu autorităţile pentru a stabili originea fragmentului.

    “În prezent, ar fi prematur ca această companie aeriană să speculeze cu privire la originea eleronului”, a subliniat compania.

    Analişti CNN afirmă că există indicii potrivit cărora bucata de avion ar putea să provină de la Boeing 777 şi că, dacă ar fi aşa, este posibil să provină de la zborul MH370.

    Constatarea ar trebui să fie “foarte simplă”, deoarece numerele de serie inscripţionate pe numeroase părţi ale unui avion pot identifica nu doar modelul avionului, ci şi o anumită aeronavă, a declarat analistul CNN în aviaţie Les Abend, care a pilotat inclusiv avioane de tip Boeing 777 în cariera sa de pilot, de 30 de ani.

    Acest lucru înseamnă că anchetatorii ar putea să îşi dea seama, din fotografiile fragmentului – care ar putea fi un eleron, un flaps sau un “flaperon” – înainte să ajungă pe insulă, a subliniat el.

    – Mai multe indicii

    Există cel puţin trei elemente ale acestei descoperiri care ar putea conduce către o legătură cu zborul MH370, apreciază analistul CNN în securitate David Soucie. Primul este că fragmentul găsit pare smuls din avion.

    “Asta provine de pe urma unui impact, mi se pare mie”, a declarat Soucie.

    Există totodată un sigiliu în partea de sus a fragmentului, care “se potriveşte cu ceea ce aş vedea eu în partea interioară a aripii unui (Boeing) 777”, a adăugat el, iar scoicile de pe fragment par să indice o “activitate de parazitare” posibilă în urma rămânerii sub apă atât de mult timp.

    Însă fragmentul pare vopsit în alb, ceea ce ar contrazice alte observaţii ale lui Soucie, potrivit cărora părţile respective ale unui Boeing 777 ar fi vopsite cu cromat de zinc şi nu cu vopsea. Totuşi Soucie a recunoscut că fragmentul ar putea fi acoperit cu ceva provenind din ocean.

    “Dacă este o parte dintr-un (Boeing) 777, putem fi destul de siguri că este de la (zborul MH)370, pentru că nu au avut loc atât de multe prăbuşiri de (Boeinguri) 777 şi nu a avut loc niciuna în această zonă”, apreciază analistul CNN în aviaţie Mary Schiavo.

    Antoine Forestier, un jurnalist de pe insula unde a fost găsit fragmentul a declarat că bucata respectivă de avion a fost văzută plutind de către persoane care lucrau în grădină, pe ţărm.

    Reporteri de la Antenne Reunion au putut vedea fragmentul, despre care Forestier a declarat că are aproximativ doi metri lungime şi unul lăţime.

    Pe fragment era vizibil marcajul “BB670”.

    Soucie afirmă că el crede că este vorba despre o parte dintr-un număr, deşi poate fi de la un subcontractor.

    – Posibilităţi de derivă

    Şeful Biroului australian pentru Siguranţa Transporturilor (ATSB), agenţia însărcinată de Malaysia să conducă efortul de căutare a zboruui MH370, a declarat că deriva fragmentului de epavă “nu este în contradicţie” cu modelarea efectuată de către autorităţile australiene.

    “Dacă este ceva ce provine de la MH370, ar fi ajuns la Insula Reunion din zona pe care o acoperim”, a declarat comisarul şef al ATSB Martin Dolan. “Nu este în contradicţie cu modelarea derivei pe care am realizat-o noi. Nu este în contradicţie cu zona de căutare pe care o acoperim”, a insistat el.

    Însă Dolan nu a spus cât de probabil este ca vreun fragment să fi plutit în derivă către vest.

    “Există o mulţime de posibilităţi”, a declarat el, adăugând că “nu este o ştiinţă exactă”. Dolan a spus că direcţia vântului, curenţi şi greutatea obiectului care pluteşte pe apă pot juca fiecare în parte un rol.

  • Hei Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?

    Grecia de azi nu este despre Alexis Zorba şi nici Nikos Kazantzakis nu este “despre Grecia”.

    Oamenii cu umor fac, totuşi, în aceste zile o legătură între prăbuşirea Greciei şi prăbuşirea “telefericului” din romanul lui Nikos Kazantzakis „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorba” (1947), tradusă la noi, şi la Univers şi la Humanitas, sub titlul „Alexis Zorba”, probabil sub imperiul formidabilului succes al filmului din 1964 al lui Mihalis Kakoyannis, „Zorba Grecul” cu Antony Quinn în rolul vieţii lui.

    Cea mai frumoasă replică a filmului este, spune un amic, cea în care Zorba, la capătul catastrofei tuturor catastrofelor în care telefericul se prăbuşeşte şi, odată cu el toată investiţia, călugării fug care încotro răniţi şi betejiţi, icoana Maicii Precista este în mare pericol, oaia la proţap se face scrum, spune, către „american”: „Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?”

  • Un elicopter a fost doborât de talibani în Pakistan. Ambasadorul României în Pakistan se afla la bord

    Un elicopter A FOST DOBORÂT de talibani în Pakistan. Şase oameni, între care doi ambasadori, au murit. La bord se afla şi ambasadorul român

    Un purtător de cuvânt al Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP), Muhammad Khurasani, a revendicat doborârea elicopterului în nordul Pakistanului. Într-un email transmis postului de radio Mashaal, Khurasani a precizat că atacul viza doborârea altui elicopter, în care se afla premierul pakistanez Nawaz Sharif. Elicopterul Mi-17 doborât făcea parte dintr-un grup de trei elicoptere ale armatei, care transportau diplomaţi către regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului, unde urma să se întâlnească cu premierul pakistanez Nawaz Sharif. Celelalte două elicoptere au aterizat în siguranţă.

    Potrivit postului Geo TV, surse din domeniul securităţii au afirmat că din primele investigaţii reiese că prăbuşirea a fost cauzată de o defecţiune la rotorul din coada elicopterului. Elicopterul s-a prăbuşit în zona Naltar, pe o şcoală care era goală în acel moment, au precizat oficiali citaţi de Wall Street Journal în ediţia electronică.

    Elicopterul de fabricaţie rusească era una dintre cele trei aeronave de tip Mi-17 ale armatei, care transportau diplomaţi către regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului. Elicopterul s-a prăbuşit în zona Naltar, pe o şcoală care era goală în acel moment, au precizat oficialii. Armata a informat că la bord se aflau 17 persoane, dintre care şase cetăţeni pakistanezi şi 11 străini. Doi piloţi şi soţiile ambasadorilor indonezian şi malaysian au murit de asemenea în urma prăbuşirii elicopterului, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al armatei, general maiorul Asim Bajwa. Celelalte persoane au fost rănite, inclusiv ambasadorii polonez şi olandez, a adăugat el.

    Armata nu a precizat cauzele prăbuşirii elicopterului. Un oficial din Ministerul pakistanez de Externe a refuzat să comenteze, precizând că ministerul încă strânge informaţii pe această temă. Potrivit BBC News Online, oficialii se deplasau în regiunea disputată Kashmir pentru a participa la inaugurarea unui proiect turistic.

    “Din informaţiile transmise de MAE pakistanez ambasadei României la Islamabad, în această dimineaţă, în nordul Pakistanului, a avut loc un accident de elicopter la bordul căruia se aflau şi cetăţeni străini, inclusiv ambasadorul României în Pakistan”, precizează MAE. Ministerul de Externe informează că a reuşit ulterior să-l contacteze telefonic pe ambasadorul român, care a confirmat că este în afara oricărui pericol.

    “La această oră, o echipă din cadrul ambasadei României la Islamabad se află la sediul MAE pakistanez pentru obţinerea de informaţii suplimentare despre acest accident”, menţionează sursa citată.

    Ambasadorul României în Pakistan este Emilian Ion.

     

  • Prima fotografie cu pilotul Germanwings Patrick Sondheimer, care a încercat să oprească prăbuşirea avionului

    Memorialul dedicat membrilor echipajului include fotografii ale acestora, printre care se află şi prima imagine cu căpitanul Patrick Sondheimer (n.r. prima fotografie din stânga), informează Daily Mail.

    Lângă fotografia căpitanului se află şi cea a copilotului Andreas Lubitz, care a prăbuşit intenţionat avionul Airbus A320 în Alpii francezi.

    Procurorii francezi spun că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbuşit intenţionat aeronava, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire.

    Potrivit Bild, primele 20 de minute de zbor au fost marcate de discuţii banale între pilotul Patrick S. şi copilotul Andreas Lubitz. Căpitanul îi explică lui Lubitz că nu a avut timp să meargă la toaletă la plecarea din Barcelona. La ora 10.27, pilotul îi cere lui Lubitz să pregătească aterizarea la Düsseldorf. Acesta din urmă îi răspunde: “Sper”, “Vom vedea”.

    Pilotul iese din carlingă pentru a merge la toaletă, iar avionul începe să coboare. După câteva minute se aude un “zgomot puternic” ca şi cum cineva încearcă să intre în carlingă, scrie Bild. Apoi se aude vocea pilotului: “Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa!”. Pe fundal, pasagerii încep să ţipe, afirmă cotidianul. Pilotul încearcă în mod evident să deschidă uşa cu toporul. Apoi strigă: “Deschide nenorocita asta de uşă!”.

    În jurul orei 10.40, avionul Airbus atinge un versant şi se aud ţipetele pasagerilor. Acestea sunt ultimele zgomote de pe înregistrare, scrie Bild. La scurt timp după aceea, avionul loveşte în plin un versant la viteza de 700 de kilometri pe oră şi este pulverizat la impact.

    Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Nu au existat supravieţuitori.

  • Cine este Andreas Lubitz?

    Avea 28 de ani şi, conform ministrului de interne Thomas de Maiziere, nu făcea parte dintr-o organizaţie teroristă.Lubitz locuia împreună cu părinţii în Montbaur, dar avea şi un apartament în Dusseldorf. Şi-a luat licenţa de pilot în adolescenţă şi a fost membru al unui club privat de zbor, LSC Westerwald.

    A fost primit într-un program de antrenament al Lufthansa, care a început în 2008; s-a pregătit în Bremen, Germnaia şi Phoenix, Arizona, SUA. A venit la Germanwings în septembrie 2013 şi avea 630 de ore de zbor la momentul prăbuşirii.Facebook i-a şters pagina personală; aceasta arăta că era interesat de Airbus A320 şi că făcea parte dintr-un grup de piloţi cu care discuta diverse aspecte tehnice şi scenarii de zbor.

     

  • Piloţi sinucigaşi, scurtă istorie

    Nu este singurul caz de acest fel, sinuciderea fiind, conform unui raport al FAA, cauza a 8 din cele 2.758 de accidente aviatice care au avut loc între 2003 şi 2012. Toţi piloţii au fost bărbaţi cu vârsta medie de 46 de ani. În 7 din cele 8 prăbuşiri pilotul a fost singurul ocupant al avionului. Patru dintre ei consumaseră alcool, iar doi dintre piloţi luseră antidepresive.

    În noiembrie 2013, Cursa TM470 a Mozambique Airlines s-a prăbuşit în Mozambic, provocând moartea a 33 de persoane. Autorităţile suspectează că pilotul a prăbuşit intenţionat avionul.În 1999 un avion EgyptAir care zbura de la New York la Cairo s-a prăbuşit în ocean, iar cea mai probabilă cauză este un act deliberat al pilotului. Au murit 216 pasageri.

    În 1997 un aparat Silk Air care zbura din Indonezia spre Singapore s-a prăbuşit rapid, iar 104 poameni au murit. Autorităţile indoneziene nu au stabilit niciodată cauza prăbuşirii, dar autorităţile americane cred că a fost şi în acest caz un act sinucigaş.

    Şi în cazul dispariţiei în Oceanul Indian, în martie anul trecut, a avionului Malaysia Airlines MH370, cu 239 de persoane la bord, comandantul Zaharie Ahmad Shah, care avea probleme personale, este principalul suspect.

    Piloţii suferă de un nivel ridicat de stres, iar liniile aeriene i-au forţat la limită, din cauza lipsei de personal. Lipsa de somn, precum şi stresul cauzat de reduceriule de beneficii şi salarii pot marca activitatea unui pilot.

  • Un avion de pasageri al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Franţa. Aeronava avea 142 de pasageri şi 6 membri ai echipajului la bord

    Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sud-estul Franţei, relatează Le Figaro în ediţia electronică. Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat prăbuşirea aparatului de zbor.

    Avionul aparţine companiei germane Germanwings.Potrivit postului France TV, avionul decolase de la Barcelona (Spania) şi se deplasa către Dusseldorf (Germania). Aparatul de zbor, care avea la bord 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit în apropierea localităţii Prads-Haute-Bléone (Alpes-de-Haute-Provence).

    Potrivit airfleets.net, avionul avea 24 de ani vechime şi se afla în flota Lufthansa din 1991.

    Două elicoptere ale jandarmeriei franceze au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul.

    Potrivit contului de twitter al AFP, preşedintele francez Francois Hollande a declarat că nu sunt sperante să fie găsiţi supraieţuitori.

    Compania Germanwings este o subsidiară a Lufthansa, notează BBC.

    Citeşte şi: Lufthansa a urcat pe locul al treilea în topul transportatorilor aerieni din România. Low-cost-ul Germanwings, un eşec

    Navigaţia aeriană ne-a informat privind pierderea de pe radio/radar a unui zbor al companiei Germanwings GW18G”, a precizat DGAC. “Zborul s-a declarat în stare de alertă la ora locală 10.47 (11.47, ora României), în apropiere de Barcelonnette”, a adăugat sursa citată.

    Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, va ajunge la locul prăbuşirii în “una sau două ore”, a anunţat premierul Manuel Valls.

    La rândul său, preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că cel mai probabil nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.

    Hollande: Cel mai probabil nu sunt supravieţuitori în accidentul din Franţa

    Citeşte şi: Lufthansa vânează corporatiştii din avion că să le furnizeze oferte personalizate

    “Condiţiile accidentului nu sunt încă elucidate (…) Ele sugerează că nu va fi niciun supravieţuior”, a declarat preşedintele francez.

    Hollande a adăugat, de asemenea, că pentru moment nu sunt cunoscute identităţile victimelor. “Nu cunoaştem încă identităţile victimelor. Tocmai s-a constituit o celulă de criză”, a adăugat el.

    Airbus A320 sunt avioane bimotoare de pasageri, de diametru standard (cu un singur culoar), scurt/mediu-curier construite de Airbus. Aparatul are patru modele, în funcţie de autonomia de zbor şi de capacitate, A318, A319, A320, A321. Intrat în serviciu în 1988, a fost primul avion de pasageri cu comenzi de zbor digitale fly-by-wire şi este cel mai popular model comercializat de Airbus existând peste 5000 de comenzi, din care peste 3000 de avioane au fost livrate şi sunt operaţionale. Avionul a fost gândit pentru a înlocui modelele Boeing 727 şi pentru a fi concurent modelelor Boeing 737 şi Douglas DC-9 (inclusiv McDonnell Douglas MD-80).

  • Vânzările de camioane din 2014 anunţă redresarea economiei naţionale

    Vânzările de camioane de peste 3,5 tone au urcat anul trecut cu aproape 30%, în timp ce piaţa auto totală a avansat cu 21%, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), vestea fiind una foarte bună pentru piaţa de profil, deoarece concretizează creşterea economică realizată anul trecut.

    Dintre cei şapte principali jucători pe piaţa camioanelor de peste 6 tone, Mercedes-Benz a fost singurul brand care a depăşit pragul de 1.000 de unităţi anul trecut, în timp ce pe locul secund s-a clasat MAN, cu 955 de camioane, în creştere de la 748 în 2013, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dintre acestea, în cazul MAN, circa 15% reprezintă vehicule achiziţionate de companii din alte ţări, nu de la reprezentanţa locală.

    „Targetul nostru este să avem 20% din piaţa de camioane, dar am ajuns la numai 19% în 2014. În 2012 am avut 25%. Creşterea pare mare deoarece piaţa a crescut de la 4.000 spre 5.000 de unităţi, dar pe noi ne interesează cifrele absolute, nu procentele deoarece noi nu trăim din procente, ci din vânzări“, a spus Jorge Leuschner, CEO la MHS Truck & Bus. Leuschner (65 de ani) a mai lucrat în trecut inclusiv pentru Mercedes-Benz, dar şi în cadrul Ţiriac Holdings în România. MHS Truck & Bus este importatorul camioanelor MAN şi autocarelor Neoplan pe piaţa locală, parte a grupului Automobile Bavaria, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt. MHS Truck & Bus a rulat anul trecut afaceri de 86 mil. euro, în creştere cu 34% faţă de 64,2 mil. euro în 2013.

    „Piaţa a fost până anul trecut mult sub nivelul la care ar trebui să fie. O piaţă normală ar fi de cel puţin 7-8.000 de camioane de peste 6 tone. Ce este sub acest nivel este unul critic. Piaţa locală ar putea depăşi pragul de 7.000 de unităţi chiar anul acesta, sau poate anul viitor. Dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat, anul acesta vom avea o piaţă de peste 5.000 de camioane, iar noi vom livra 20% dintre acestea, adică cel puţin 1.000. Având în vedere începutul acestui an, pot fi mai multe. Aici discutăm despre înmatriculări, inclusiv camioane mai noi de trei luni“, a subliniat şeful MHS Truck & Bus.

    În ceea ce priveşte livrările de flote, cele de peste 10 camioane au reprezentat jumătate din vânzările pe anul trecut. „Am livrat câteva mari precum cele către Dumagas, DHL, Fartud, care a luat 20 de camioane. Unii au cumpărat de-a lungul anului, alţii toate odată. Anul acesta vor urma altele. Avem şi companii internaţionale care cumpără din România.“ MHS Truck & Bus este, alături de EVW Holding, care vinde camioanele DAF, singurul importator din piaţa vehiculelor comerciale grele care nu este controlat direct de către producător.

    Economia a făcut anul trecut un salt de 2,9%, ascensiunea PIB fiind susţinută atât de cererea externă, cât şi de revenirea cererii interne. Industria a turat şi anul trecut motoarele economiei susţinând alături de comerţ creşterea PIB, în timp ce construcţiile nu şi-au revenit pe deplin. Analiştii susţin că o creştere a PIB de 2-3% nu ar trebui să ne mulţumească având în vedere decalajul pe care România îl are de recuperat faţă de ţările dezvoltate.

    La nivelul UE, România a înregistrat a cincea creştere economică în T4. Creşterea economică a fost în T4 2014 de 0,5% faţă de T3. Comparativ cu acelaşi trimestru din 2013, PIB-ul a avansat cu 2,6% pe serie brută şi cu 2,5% pe serie ajustată sezonier. Pe partea de utilizare, ascensiunea PIB a fost susţinută de exporturi şi de revenirea consumului, potrivit analiştilor. Pentru 2015, estimările indică un avans al economiei de peste 2%, dar sub 3%, economiştii susţinând necesitatea stimulării investiţiilor, care au subperformat în 2014.

  • Un avion al companiei asiatice TransAsia Airways s-a prăbuşit într-un râu

    Avionul avea la bord 53 de pasageri şi cinci membri ai echipajului. Dintre pasageri, 31 sunt turişti din China continentală, care cel mai probabil se întorceau acasă, întrucât multe persoane vin în Taiwan prin insulele Kinmen.

    Avionul ATR-72 tocmai decolase de pe aeroportul Songshan din Taipei şi se îndrepta către aeroportul din Kinmen, în largul coastei de sud-est a Chinei, a precizat Agenţia de ştiri taiwaneză Central News Agency (CNA). Controlorii de trafic aerian au pierdut contacul cu avionul la ora locală 10.55 (04.55 ora României).

    CNA a prezentat imagini cu un avion aproape scufundat în râul Keelung. Echipele de salvare sunt în jurul aeronavei, încercând să salveze cele aproximativ 30 de persoane blocate în interior.

    Înregistrări video, realizate probabil din maşinile care treceau pe pod, arată cum avionul pierde rapid în altitudine deasupra unei zone locuite şi se loveşte cu aripa de pod, înainte de a se prăbuşi în râu.

    Un post local de televiziune ETTV a difuzat o înregistrare video în care se vede că avionul este acoperit aproape în întregime de apele râului Keelung, din Taiwan.

    Potrivit presei locale, câteva persoane au fost salvate şi trimise la un spital învecinat.

    În iulie, 48 de persoane au murit după ce un avion aparţinând TransAsia Airways s-a prăbuşit în arhipelagul Penghu din Taiwan, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

  • Statul elen a pierdut 15 mld. euro după alegeri ca urmare a prabuşirii acţiunilor la băncile naţionalizate

     Conform cotaţiilor bursiere de la sfârşitul şedinţei de vineri, valoarea celor patru creditori din fondul de bailout al băncii era de sub 7 miliarde de euro, în comparaţie cu 19,7 miliarde în iunie 2014 sau 22,6 miliarde la sfârşitul lui 2013.

    Totuşi, pierderea este doar pe hârtie momentan, şi dacă negocierile dintre Atena şi creditori se vor încheia fericit, piaţa bursieră va putea să recupereze rapid terenul pierdut, iar valoarea HFSF va creşte din nou în consecinţă. Fondul elen controlează 66,9% din Piraeus Bank, 66,4% din Alpha, 57,2% din National şi 35,4% din Eurobank.

    Sunt mai multe motive pentru care acţiunile băncii au avut o scădere puternică în ultimele zile. Principalul motiv ar fi îngrijorările legate de un control guvernamental mult mai strict asupra administraţiilor. Primul ministrul Alexis Tsipras a repetat în numeroase rânduri că statul va exercita un control strict asupra băncilor şi va face schimbări în management.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro