BusinessMagazin

Tag: povesti

  • Poveştile antreprenorilor români care folosesc lemnul ca materie primă pentru accesorii: rame de ochelari, ceasuri, căşti, genţi sau papioane din lemn

    Fiecare dintre antreprenorii care fac rame de ochelari, genţi, căşti, ceasuri şi chiar papioane din lemn are o legătură specială cu acest material, iar componenta comună întâlnită în poveştile lor este apropierea omului de natură prin intermediul lemnului. „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    Pentru Don Papillon papionul de lemn este metoda perfectă de a profita la maximum de lemnul folosit la designul interior. „Salvăm resturile de lemn exotic din foc, dându-le o soartă şic: le transformăm în materie primă pentru accesorii vestimentare remarcabile”, declară Alexandru Bucur, fondator al Don Papillon. Clujenii de la Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Pentru Răzvan Chelu afacerea cu genţi din lemn a pornit dintr-o combinaţie de iubire pentru design şi nostalgie, însoţită de pasiunea şi experienţa tatălui său în arta prelucrării lemnului. „Am crescut printre stive de cherestea şi miros de rumeguş şi am o legătură aparte cu acest material, care mi-a plăcut încă din copilărie. Fiecare bucată de lemn este unică, are un desen diferit, o culoare diferită, aşadar şi produsul final este unic”, îşi aminteşte Răzvan, fondator al Lemnia.

    Pe lângă materialul folosit pe care-l au în comun, toate aceste produse sunt realizate manual, cu migală, având în minte clientul şi nu cantitatea, iar atelierele unde sunt produse se află în Cluj şi în Bucureşti. Atenţia la detalii şi un proces de producţie mai lung sunt elementele comune ale lucrului în lemn. Personalizarea este la ea acasă când vine vorba despre aceste accesorii. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. Pentru papion personalizarea vine în măsura în care clientul poate alege materialul textil sau esenţa lemnului, dar se pot face şi gravuri personale. Prototip Studio lucrează la personalizarea căştilor audio din lemn şi creează piese de mobilier „custom” pentru clienţi. „Majoritatea comenzilor pe care le primim sunt personalizate, iar atunci când avem de realizat o singură geantă, lucram între 2 şi 3 zile”, povesteşte Răzvan Chelu.

    Fiecare afacere a pornit pe drumul ei şi s-a dezvoltat cu un succes mai mare sau mai mic, susţinut de entuziasmul fondatorilor, dar şi de investiţia financiară, care s-a ridicat la ordinul miilor de euro. Datorită faptului că Don Papillon face parte dintr-o afacere mai mare, investiţia a fost mai mică, cam de 6.000 de euro, bani care s-au dus către achiziţionarea unor utilaje performante, însă în cazul Noah investiţia s-a ridicat la 40.000 de euro.

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju. În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale.

    Iosif susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju.

     

  • Un nou gen ia cu asalt Hollywood-ul: ce este ficţiunea pentru tineri adulţi

    Aceste poveşti urmează, în general, o linie comună: personaje principale tinere şi de cele mai multe ori inocente care se aventurează în lume (sau, după caz, în universul în care este construită povestea) şi înfruntă diverse obstacole. Milioane de adolescenţi din lumea întreagă aşteaptă filmele cu tineri care salvează lumea, iar vânzările cărţilor de gen au crescut cu 150% în ultimii şase ani. Trebuie însă să ne punem următoarea întrebare: este acesta un nou fenomen cultural de durată sau o modă care va trece în câţiva ani?

    Printre francizele de gen care au luat cu asalt Hollywoodul se numără Harry Potter, The Hunger Games, Divergent sau Twilight. Dar pentru fiecare film de succes, care devine ulterior o franciză de miliarde, există altele care nu reuşesc să îşi atingă potenţialul. Exemple sunt multe, precum Mortal Instruments sau I Am Number Four; de ce au însă doar anumite poveşti succes? La prima vedere, explicaţia pare a sta în succesul cărţilor pe care filmele se bazează. Producţiile de la Hollywood, chiar bugetate cu sute de milioane de dolari, respectă în mare măsură traseul trasat în print.

    „Atunci când Twilight era la modă, în 2008-2009, vânzările cărţilor de ficţiune pentru tineri adulţi au generat peste 50 de milioane de lire sterline“, explică Tom Tivnan de la The Bookseller. „Cărţile semnate de Suzanne Collins (seria The Hunger Games – n.red.) au doborât recorduri în 2012, vânzând peste 36 de milioane de copii. De atunci, piaţa a mai scăzut, dar cred că poveştile Divergent semnate de Veronica Roth vor umple acest spaţiu. Cred că Roth este pe cale să devină şi ea un superstar“, mai spune analistul. Povestea din Divergent este plasată într-un viitor în care oamenii sunt împărţiţi în mai multe facţiuni, în funcţie de personalitatea fiecăruia. Personajul principal, Tris Prior, este o tânără care nu îşi găseşte locul în niciuna din aceste facţiuni, iar acest lucru o transformă într-o ţintă pentru autorităţi.

    Francizele de multe milioane de dolari născute din cărţi ale unor autori cvasinecunoscuţi demonstrează faptul că nu ai nevoie de un nume ca să ai succes. Hollywoodul nu se mai lasă sedus de autori cu zeci de cărţi sau scenarii în spate, preferând să adapteze, pentru marele ecran, poveştile care au succes în prezent. Un exemplu în acest sens este Sally Green, o contabilă din Marea Britanie în vârstă de 52 de ani. În timpul concediului de creştere a copilului, Green a început să lucreze la un roman numit Half Bad. Lucrarea sa a ridicat un val uriaş de entuziasm, fiind achiziţionată de un grup de publisheri pentru 1 milion de lire sterline. Drepturile de publicare au fost revândute în 42 de ţări, un record absolut pentru un roman de debut, iar producătorii seriei Twilight au cumpărat deja drepturile pentru realizarea unui film.

    Half Bad spune povestea unui tânăr de 16 ani, pe nume Nathan, care se trezeşte ostatic într-o casă din Scoţia, fără electricitate sau căldură. Cea care îl ţine închis, Celia, îl supune unui tratament inuman, dar nu trece mult până ce Nathan îşi descoperă puterile magice. Vă puteţi astfel face o idee de ce cartea semnată de Green a fost atât de bine primită de specialişti.

    Dacă vă imaginaţi însă că acest gen a început odată cu universul imaginat de JK Rowling, este bine să ştiţi că ficţiunea pentru tineri adulţi există de sute de ani. Publicaţia The Guardian of Education, fondată în 1802, a fost prima care a tratat cărţile pentru copii, definind conceptul de tineri adulţi ca aparţinând segmentului de vârstă 14‑21 de ani. Editorul publicaţiei, Sarah Trimmer, a diferenţiat cărţile pentru copii de cele pentru tineri adulţi. Lucrări victoriene clasice, precum Insula comorilor, au fost poveşti de aventuri pe gustul adolescenţilor deoarece descriau tineri care ţineau piept adulţilor. Cărţile clasice ale secolului XX, pe de altă parte, precum De veghe în lanul de secară sau Împăratul muştelor au fost scrise pentru adulţi, dar aveau ca personaje principale copii sau adolescenţi care înfruntau ipocrizia celor mari, acest lucru fiind pe placul tinerilor. Dar cartea considerată a fi primul volum clasic de ficţiune pentru tineri adulţi, aşa cum termenul este înţeles astăzi, este The Outsiders.

    Lucrarea, publicată în 1967, reprezintă primul volum al scriitoarei S.E. Hinton, care avea doar 17 ani când a aşternut aventurile unor găşti de elevi din Oklahoma. Nu au trecut mulţi ani până ce romanele despre băutură, droguri sau sexualitate în rândul tinerilor au început să domine piaţa.

    30 de ani mai târziu, JK Rowling lansa primul volum din seria Harry Potter, ce avea să fie urmat de cărţi precum Twilight sau The Hunger Games. Ficţiunea pentru tineri adulţi domina din nou lumea literară, singurul lucru diferit fiind contextul.

    În loc să abordeze subiecte precum lupta interioară sau probleme sociale, cărţile din ziua de azi prezintă personaje adolescentine blocate în medii ostile, conduse de forţe inamice, din care ele trebuie să scape. Iar acest experiment literar pare să ducă la o creştere substanţială a bazei de cititori, fie că aceştia o recunosc sau nu. Un amănunt interesant: în anul 2000, editura Bloomsbury (deţinătoare a drepturilor de publicare pentru cărţile lui Rowling) a lansat o ediţie specială a cărţilor Harry Potter, cu o copertă fără text sau poze, destinată adulţilor care doreau să le citească în public.

    James Dashner, autor al seriei The Maze Runner, crede că succesul înregistrat de filmele cu adolescenţi se datorează, în primul rând, nostalgiei. „Anii adolescenţei sunt cei mai importanţi şi, fie că ne-o dorim sau nu, mintea noastră rămâne ataşată de respectivii ani“, explică Dashner. „Un adolescent are toate abilităţile mentale pe care un om le poate avea, dar speranţele şi visurile sale nu sunt limitate de experienţa pe care o capeţi prin vârstă. Libertatea şi magia acelor ani este ceea ce atrage oamenii de toate vârstele.“

    „Îmi place că ficţiunea pentru tinerii adulţi împinge limitele şi te duce în alte lumi“, notează Colleen Houck, autoare a seriei Tiger’s Curse. „Să vezi toate acele locuri pe marele ecran este o experienţă unică pentru oricine, fie el cititor al cărţilor sau nu. Provocările prin care trec aceste personaje devin şi provocările noastre.“

    Întorcându-ne la filme, nu pare că ficţiunea pentru tineri adulţi va ieşi din atenţia producătorilor. Cât timp filmele aduc sume consistente, nu există niciun motiv pentru a renunţa la adolescenţi şi lupte, indiferent care ar fi inamicii. Până şi francize de mare tradiţie, aşa cum este Star Wars, a ales să „întinerească“ în mod vizibil personajele principale ale luptei dintre bine şi rău. Sigur, pare puţin forţat să considerăm că orice film cu actori tineri vrea să intre în tiparul genului descris, dar este mai mult ca sigur că producătorii iau toate aceste lucruri în considerare atunci când iau decizii importante.

    Ficţiunea pentru tineri adulţi nu este un curent nou, ci unul adaptat vremurilor noastre, în care lucrurile simple nu mai par a fi suficiente. Dintr-un anumit punct de vedere este un progres, pentru că noua contextualizare literară şi cinematografică permite prezentarea unor lucruri pe care unii dintre noi nu şi le-ar fi putut altfel imagina. Dintr-un alt punct de vedere, însă, suntem martorii unui regres, pentru că de multe ori poveştile simple sunt cele care transmit mai mult.

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Poveştile oamenilor care au câştigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte

    Să câştigi la loterie nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor şi o viaţă fără griji. Cel puţin, nu pentru persoanele menţionate mai jos.

    Lara şi Roger Griffiths au câştigat  2.7 milioane de dolari la loterie. Şi-au cumpărat casa visurilor lor şi un Porsche. Şase ani mai târziu mariajul lor s-a destrămat, casa a luat foc, iar întreaga avere s-a dus pe apa sămbetei.

    Bud Post a pierdut 16.2 milioane de dolari în doar un an după ce a câştigat la loto în 1988. “Mi-aş fi dorit să nu fi câştigat niciodată”, a declarat el. O fostă prietenă l-a dat în judecată pentru o parte din câştiguri şi a câştigat. În plus, fratele lui a angajat un asasin care trebuia să-l ucidă, în speranţa că o să moştenească o parte din câştig.
    În prezent, Bud trăieşte cu 450 de dolari pe lună.

    Martyn şi Kay Tott au câştigat 5 milioane de dolari, însă au pierdut biletul. Cei doi au ratat cele 5 milioane de dolari deoarce au pierdut biletul înainte de extragere şi nu au reuşit să convingă loteria că ei sunt posesorii biletului. “Să crezi că ai câştigat atâţia bani este un sentiment eliberator, însă pierderea banilor are un efect invers. Este o tortură inimaginabilă”, a spus Kay Tott.

    Merge cu autobuzul şi trăieşte cu chirie la 11 ani distanţă după ce a căştigat 10 milioane de dolari. În 2004 Sharon Tirabassi a încasat un cec de 10.569.000 de dolari de la loteria din Ontario. Şi-a cheltuit toţi banii pe “o casă mare, maşini de lux, haine, petreceri, călătorii etc”, iar acum ” merge cu autobuzul, lucrează part-time şi locuieşte cu chirie într-o casă modestă”.

    Evelyn Adams a reuşit să câştige de două ori la loterie, în 1985 şi în 1986, totalizând o sumă de 5.4 milioane. Bani pe care i-a cheltuit la cazinourile din Atlantic City. În prezent, Adams trăieşte într-un parc de rulote.

    În 1998 Gerald Muswagon a încasat 10 milioane de dolari de la loteria din Canada. În doar 7 ani a cheltuit toţi banii pe băutură şi petreceri. În 2005 Muswagon s-a spânzurat. În aceeaşi categorie intră şi Michael Carroll care a câştigat 15 milioane de dolari, însă i-a cheltuit şi mai repede, în doar cinci ani. Banii s-au dus pe cocaină, băutură şi femei, clasicul trio.

    Ibi Roncaioli a fost omorâtă de soţul ei după ce aceasta a risipit căştigul de la loterie. Roncaioli a căştigat nu mai puţin de 5 milioane de dolari, dar nu i-a spus soţului că a donat 2 milioane de dolari fiului ei pe care îl avea cu un alt bărbat. Când a aflat asta, soţul, Joseph Roncaioli, a otrăvit-o cu o doză mare de analgezice.

    Janite Lee a câştigat 18 milioane de dolari în 1993, iar în 2001 s-a declarat falimentară. Banii s-au dus către diferite organizaţii caritabile, dar şi către Partidul Democratic american.

  • Era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale, iar acum este imaginea uneia dintre cele mai cunoscute case de modă din lume

    Sofia Merchetner, în vârstă de 14 ani, devenită noua imagine a casei de modă Dior este întruchiparea Cenusăresei din poveşti, potrivit Daily Mail.

    Merchetner ani a trăit mult timp într-un cartier sărac din Tel Aviv, într-o casă subvenţionată de stat. Mama ei care lucra două slujbe pentru a putea-şi întreţine familia, iar Sofia dormea pe o saltea alături de fratele şi sora ei. Familia ei era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale pentru micul dejun.

    Cariera controversată a Sofiei a început întâmplător când a  fost vazută de un agent de modelling israelian. “Când am văzut-o pentru prima dată am ştiut că este specială”, a spus Roberto Ben Shoshan, fondatorul agenţiei de modeling Roberto. 

    Sofia împreună cu Rotem Gur, CEO-ul Roberto, a zburat cu avionul la Paris pentru o audiţie şi o şedinţă foto însă a fost refuzată pe motiv că era prea tânără. Cei doi au decis să se plimbe prin magazinele din Paris. Norocul a fost că în magazinul Christian Dior, Gur a recunoscut pe cineva. Era Raf Simons, designer-ul Dior. Simons a fost impresionat şi a promis să o ajute. Câteva săptămâni mai târziu, Sofia Merchetner a primit un telefon de la agentul israelian. Dior îi oferea un contract pe doi ani în valoare de 170.000 de lire sterline.

    Angajarea ei de către Dior nu a trecut neobservată şi mai multi oameni au zis că este prea mică pentru a fi angajată. Agentul ei a apărat-o spunând că este mereu supervizată.

    Sofia a marturisit ca intenţionează să-şi continue studiile, în ciuda celor patru drumuri pe an la Paris pe care le are de făcut.”Este foarte important pentru mine să merg la şcoală. Sunt încă foarte tânără şi mă aştept să fiu supervizată până la vârsta de 18 ani” a spus ea.
    În ceea ce priveşte banii, Sofia a spus că i-a dat pe toţi mamei sale şi că vrea să se mute într-un apartament mai mare, unde să aibă propria ei camera.

     

  • Business Magazin în cel de-al 11-lea an

    Anul 2015 a marcat cea de-a zecea ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“, produsul-fanion al Business Magazin, care a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care deschide drumul spre top al celor care vor să reuşească în cariere. Catalogul nu este un top, ci o prezentare a unui grup de câştigători ai unei competiţii bazate pe dedicaţie, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevărate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum. Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1.000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat şi, pentru a marca acest moment, a organizat Gala Tineri Manageri de Top. Aşa că pe 28 mai a fost un dublu motiv de sărbătoare: pe de o parte i-am sărbătorit pe cei 100 de tineri manageri prezentaţi în ediţia din acest an a catalogului, iar pe de altă parte i-am sărbatorit pe toţi cei 1.000 de tineri prezentaţi de-a lungul a zece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top. În plus, am sărbătorit longevitatea acestui produs, singurul din peisajul media care celebrează tânărul management românesc.

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie au fost: Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România; Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România; Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România; Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România; Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România; Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie; Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International; Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România; Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems; Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft. Ediţia din 2015 a catalogului „200 cele mai importante femei din business“ a cuprins doamnele cu evoluţii spectaculoase în carieră şi cu realizări pe măsură, eforturile lor concretizându-se în afaceri de milioane de euro. Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare pentru bărbaţi.

    Am încununat anul 2015 cu cea de-a şasea ediţie a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“. Pentru a înţelege mai bine admiraţia, am vorbit despre chimia admiraţiei, care este iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune. Premiul „Cel mai admirat CEO din România“ a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Este al doilea an când cel mai admirat CEO roman este un antreprenor local. Maturizarea generaţiei de antreprenori care a crescut odată cu economia locală şi modul cum aceasta a reuşit să impună branduri româneşti într-o piaţă dominată de cuvinte cheie precum competiţie şi dificultate sunt principalele motive pentru care admiraţia se îndreaptă mai mult către localnicii care au rezistat în faţa crizei. Premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog a fost primit de către Sergiu Biriş, co-founder & CEO Zonga.

    Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti, este „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor.

    Iar „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost primit de către Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Business Magazin a organizat opt ediţii ale evenimetului Meet the CEO, în cadrul cărora Remus Borza, Hidroelectrica, Vladimir Sterescu, CEO Computer Generated Solutions, Martin Zmelik, CEZ, Toni Volpe, Enel, Boris Billich, Mercedes-Benz România, Tatian Diaconu, Immochan România, Cosmin Vladimirescu, MasterCard România, şi Levent Yüksel, PepsiCo, şi-au povestit experienţele, au discutat cu alţi oameni de afaceri şi au împărtăşit sfaturi.

     

  • O tânără de 26 de ani conduce cea mai recomandată atracţie turistică din Bucureşti

    Escape Rooms este una dintra primele locaţii deschise în Bucureşti, în prima parte a acestui an. Cele două camere, aflate în cadrul unui hostel din centrul capitalei, te invită la poveşti diferite. În prima cameră, care aminteşte de o baracă militară, scenariul spune că ai 60 de minute pentru a dezamorsa o bombă. Cea de-a doua cameră seamănă cu o tablă de şah, având ca unică misiune evadarea. Uşor de zis, mai greu de făcut.

    Flavia Mândruţ (25 de ani), managerul Escape Rooms, spune că ideea a venit în cadrul unui team building la Budapesta.

    „Am fost cu mai mulţi colegi acolo şi am jucat Escape, pentru că în Budapesta jocul era deja cunoscut, era un trend stabilit. Atunci erau mai puţine, dar acum în Budapesta sunt câteva zeci de Escape-uri, pentru că e un business excelent. Daniele Colombo, acţionarul majoritar în companie, a decis că vrea să îl aducă şi aici, aşa că a intrat în parteneriat cu persoanele care deţineau acolo locaţiile şi aceştia au acceptat să ne organizeze două camere. A trebuit să mergem pe această variantă pentru că noi nu aveam experienţa necesară pentru a construi de la zero două Escape-uri. Asta se întâmpla prin luna aprilie, când i-am dat drumul.“

    Investiţia, povesteşte Mândruţ, a costat mai puţin decât în alte ţări. „Aveam deja spaţiul, iar investiţia a fost în jur de 10.000 de euro; camerele noi vor costa mai puţin pentru că avem deja experienţă. Depinde foarte mult ce tip de cameră vrei să amenajezi; la Amsterdam, spre exemplu, am înţeles că există o cameră foarte hi-tech care a costat câteva zeci de mii de euro.“

    Fără a avea vreun buget impresionant de promovare, Escape Rooms a ajuns să fie cea mai recomandată atracţie din Bucureşti pe site-ul de turism TripAdvisor. Explicaţia, spune Flavia Mândruţ, este modul cum relaţionezi cu clienţii. „Am rugat toţi clienţii să scrie review-uri despre noi şi astfel a ajuns atracţia numărul unu din Bucureşti. Cu românii a fost ceva mai greu, pentru că lumea nu ştia despre ce e vorba, era un joc nou, iar noi le ceream zece euro ca să iasă dintr-o cameră încuiată“, continuă managerul.

    „Iniţial ne-am bazat foarte mult pe clienţii hostelului, însă acum aceştia nu mai reprezintă o parte semnificativă a clienţilor. Hostelurile sunt destinate, în general, unor persoane cu venituri mai mici, cum ar fi backpackerii, iar aceştia nu au foarte mulţi bani pentru activităţi de genul ăsta. În acest moment cei mai mulţi clienţi ne vin de pe TripAdvisor, sunt străini care citesc despre noi şi vor să joace camerele. Mare parte dintre cei care au venit să joace şi-au adus ulterior şi prietenii, nu am văzut pe nimeni să plece dezamăgit până acum.“

    Managerul Escape Rooms spune că businessul este profitabil şi creşte lună de lună. „În medie, avem cel puţin două echipe pe zi. Am avut zile şi cu 15 echipe, care jucau la cele două camere în paralel“, povesteşte Mândruţ. „Este o afacere profitabilă, comparativ cu investiţia iniţială. Mai sunt costuri legate de mentenanţă, trebuie să îi urmărească cineva permanent pe cei care sunt închişi, însă banii pe care poate să îi aducă o transformă într-o afacere profitabilă. Cea mai bună lună a adus în jur de 7-8.000 de euro.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Zborul unei companii de tehnologie. Cum a reuşit Vola să facă afaceri de 44 milioane de euro şi ce planuri are

    Fondată în 2007 de Daniel Truică împreună cu doi parteneri polonezi, Vola.ro s-a concentrat iniţial doar pe vânzarea biletelor de avion. Ulterior, portalul şi-a diversificat oferta, adăugând toate serviciile conexe călătoriilor: hoteluri, asigurări medicale, închirieri maşini, servicii corporate şi pachete (zbor + hotel) de tip city break şi vacanţă. Totul a început cu doi angajaţi şi un sediu de 50 de metri pătraţi, iar acum compania a ajuns la 80 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 42-44 de milioane de euro în 2015, adică o creştere de peste 50% faţă de anul trecut.

    Daniel Truică nu a reuşit de unul singur această performanţă şi de-a lungul anilor a atras atenţia mai multor investitori, printre care şi 3TS Capital, companie de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital, care a intrat în acţionariatul Vola în februarie 2015 printr-o investiţie de 5 milioane de euro. Vola a primit o investiţie de 500.000 de euro şi prin fondul Catalyst, administrat tot de 3TS, singurul fond Jeremie din România, tranzacţie finalizată în octombrie anul acesta. În aceeaşi perioadă, Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuţi business angels locali, s-a alăturat echipei 3TS Capital pentru a coordona investiţiile fondului din regiune. „3TS a investit în Vola prin fondul TCEE fund 3 încă de la începutul lui 2015, iar investiţia s-a făcut în primă instanţă în grupul fruvola, ce include şi compania din Polonia. 3TS Catalyst Romania este destinat pentru investiţii în companii de tehnologie din România şi iată de ce am fost interesaţi de o investiţie în Vola prin acest fond, mai ales prin poziţia de leadership pe care compania o are pe piaţa românească şi ritmul de creştere. Compania se află într-o verticală de business care este de interes pentru fondul nostru“, spune Marius Ghenea, investment director la 3TS Capital.

    Vorbind despre aceste investiţii, Daniel Truică, managing partner Vola, spune că „suntem la început, dar este un început bun. Pot să spun că am avut relaţie bună cu reprezentaţii fondului TCEE, cât şi cu Marius. Există mici spaime ale unui antreprenor înaintea acestui pas. Pentru că, evident, Vola a fost copilul nostru şi ai aceleaşi instincte de protecţie asupra businessului ca faţă de copilul tău. Când cedezi o parte din munca ta ai anumite anxietăţi, naturale. Din fericire, nu s-a concretizat nimic din temeri, dimpotrivă, lucrurile au mers foarte bine“.
    Marius Ghenea este recunoscut ca un antreprenor în serie, care a fondat mai multe companii, a investit ca business angel şi a realizat mai multe exituri. Toate aceste experienţe l-au pregătit de fapt pentru piaţa de venture capital. „Ce facem în venture capital este ceea ce am făcut ca business angel într-un mod mult mai mare şi mai structurat, mai riguros.“ Pe lângă asta, activitatea de antreprenor de-a lungul anilor îl ajută foarte mult în prezent, ca investment director al 3TS, deoarece cunoaşte bine antreprenoriatul şi relaţionează mai bine cu antreprenorii. „Ştiu ce înseamnă să construieşti o companie, să ajuţi nişte oameni, să plăteşti salarii, să vinzi în piaţă“, spune Ghenea. De fapt, această combinaţie de specializare financiară şi antreprenoriat este „sosul magic care face investiţiile din business să funcţioneze“, potrivit lui Ghenea.

    Obiectivul Catalyst România este acela de a susţine dezvoltarea companiilor de tehnologie din ţară, însă aici nu intră start-up-urile mici, ci afacerile cu un model de business scalabil, care să genereze venituri. Catalyst este interesată de lideri naţionali precum Vola sau de companiile „global challengers“, precum Vector Watch. La acest moment al discuţiei, Marius Ghenea aruncă o privire spre ceasul său marca Vector Watch şi îi spune pe un ton glumeţ lui Daniel Truică că ar trebui să-şi cumpere şi el unul, neapărat: „Chiar a fost o revelaţie pentru mine, s-a dovedit a fi un mare ajutor“. „Ar trebui, chiar mă întreb ce mai fac cu asta la mână“, zâmbeşte Truică ridicând mâna stângă, la care poartă un ceas clasic.

    „Avem la dispoziţie sume pentru companii de acest gen (n.r. challengers şi lideri naţionali) în România. Putem spune că am ajuns cu primary investments cam la 50% din capacitatea fondului, deci mai sunt sume semnificative disponibile. Aceste sume pot merge în investiţii iniţiale, primare, dar şi în follow-on investments, pentru companiile aflate deja în portofoliu“, continuă Ghenea. În momentul de faţă portofoliul 3TS Capital este destul de diversificat, incluzând companii precum Green Horse Games, Elefant.ro, Vector Watch sau Zoot. 3TS Capital administrează mai multe fonduri, printre care TCEE Found 3, care are o capitalizare de peste 100 de milioane de euro, fond ce activează în Europa Centrală şi de Est. Prin acest fond se fac investiţii mari, între 5 şi 10 milioane de euro, iar prin Catalyst se investesc sume cuprinse între 0,5 milioane de euro şi 1,5 milioane de euro. „Cu Catalyst putem coinvesti alături de fondul mare printr‑un pachet mai mic de acţiuni sau să investim în companii early stage, start-up-uri care apoi să crească şi să-i ducem până la runda următoare, de unde ar putea fi continuată investiţia de către fondul regional mare. În următoarele trei luni vom finaliza cel puţin două investiţii care sunt deja în curs“, spune Ghenea.

    Vola este percepută ca fiind doar o agenţie de turism, însă Daniel Truică ţine să precizeze că este în primul rând o companie de tehnologie, iar multe dintre resursele financiare şi de management au mers în această direcţie. Vorbind despre Catalyst, Truică spune că „este un fond care înţelege companiile de tehnologie şi asta contează enorm, iar noi ne considerăm o companie de tehnologie. Probabil că publicul ne vede ca pe o agenţie de turism, însă coloana vertebrală a companiei este tehnologia şi punctul spre care se îndreaptă cele mai multe dintre resursele noastre, atât financiare, cât şi de management“.

  • Terapia prin lectură. Ne poate face cititul mai fericiţi?

    Avem zeci de mii de formule farmaceutice, de tonice, de siropuri şi mai ştiu eu ce – dar nu s-a gândit nimeni să folosească tehnic această colosală energie sufletească, latentă în cărţi. Literatura poate însemna un stimulent uriaş. Cunosc cel puţin o duzină de tineri care şi-au întărit sufletele zdrenţuite de adolescenţă prin lectura Un om sfârşit al lui Papini“, scria Mircea Eliade în 1939 în cartea sa Fragmentarium.

    Cititul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe pământ, obicei solitar pe care-l practicăm şi în prezent. Prin intermediul lecturii ne îmbogăţim cunoştinţele, ne lărgim orizonturile şi putem experimenta situaţii la care nu am fi avut acces altfel. „Literatura este cel mai grozav simulator al realităţii, este o maşinărie care te pune în mai multe situaţii decât ai putea trăi vreodată“, spune Alain de Botton, filosof şi fondator al companiei School of Life. Însă, pe lângă acest fapt, cărţile mai au şi o valoare de vindecare, valoare pe care mai mulţi dintre noi o bănuiam, dar de care nu eram siguri. „Biblioterapia este, în sensul strict, terapie prin lectură. Dar ea nu se rezumă doar la asta“, spune Cristina Drăgulin, jurnalist şi psiholog clinician specialist, care practică şi promovează biblioterapia pe site-ul său stroke.ro.

    Cristina Drăgulin este una dintre persoanele din România care ghidează cititorii printre numeroasele titluri de pe piaţă. O navigare nu foarte uşoară având în vedere faptul că o carte este publicată la fiecare 30 de secunde, potrivit School of Life, o companie care oferă şi un serviciu de biblioterapie. De cele mai multe ori, oamenii se folosesc de criterii personale în alegerea cărţilor pentru lectură (recomandările prietenilor sau preferinţa pentru anumite genuri literare). „Biblioterapeutul, care este preocupat de psihologia cititorului, poate fi un ghid în clarificarea şi prioritizarea acestor criterii personale în selecţia cărţilor“, explică Drăgulin. Alain de Botton, într-o înregistrare prin care îşi motivează demersul de a face din lectură o cale spre vindecare, spunea că „tindem să tratăm lectura, literatura ca pe o distracţie, ca pe ceva cu care ne pierdem timpul la plajă, însă este mult mai mult decât atât. Este o formă de terapie, în sensul lărgit, ar trebui să învăţăm să tratăm lectura la fel cum medicii folosesc medicamentele, ca pe ceva pe care să-l prescriem pentru anumite probleme sau suferinţe. Este o unealtă care ne ajută să trăim şi să murim cu ceva mai multă înţelepciune, bunătate şi pace interioară“. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu spune că “chiar dacă nu e terapie propriu zisă, are o parte din caracteristicile ei: ”pacientului” i se dau ”remedii”, există un îndrumător (terapeut) şi se aşteaptă o modificare în bine a individului.”

    Fiecare dintre noi avem nevoi şi dorinţe diferite, personalităţi unice şi gusturi diferite. Topurile de cărţi şi listele de lecturi sunt prezente peste tot, dar asta nu înseamnă că acele cărţi sunt potrivite pentru toată lumea: „Biblioterapia cuprinde un ansamblu de tehnici care să-i ajute pe oameni să descopere cărţile potrivite lor şi să înveţe să le selecteze eficient pentru ei înşişi. Scopul biblioterapiei nu este doar să recomande cărţi, ci mai degrabă de a-i învăţa pe cititori să se cunoască îndeajuns de bine pentru a şti să găsească titlurile necesare lor“, afirmă Drăgulin. Vă  veţi întreba de ce aţi avea nevoie de un biblioterapeut care să vă spună ce să citiţi. Răspunsul este legat de profilul psihologic al fiecărei persoane, pe care biblioterapeutul îl analizează şi îl foloseşte ca suport în strategia pe care o va aborda. „Au venit la mine oameni care mi-au spus că sunt prinşi într-o rutină la muncă, că sunt deprimaţi de relaţia actuală sau că au suferit o pierdere ireparabilă şi caută o alinare“, a declarat Ella Berthoud, biblioterapeut în cadrul School of Life. “biblioterapia se pare că a fost considerată eficace în depresii, cu precădere a celor în urma unor pierderi existenţiale (doliu, post accident, etc.). Dar această potrivire între situaţie, persoană şi carte e adesea dificil de obţinut deliberat, ţintit.”, este de părere Lucaciu.

    Termenul biblioterapie a apărut pentru prima dată în 1916 într-un articol al publicaţiei „A literary clinic“ în care autorul descria un institut „bibliopatic“ ce era condus de un prieten de-al său numit Bagster. Acesta îi recomanda unui bărbat de vârstă mijlocie cu „opinii parţial osificate“ să citească mai multe romane, însă nu poveşti plăcute care să-l facă să uite de cotidian, ci poveşti dramatice, pătrunzătoare, usturătoare, se arată într-un articol din The New Yorker. De asemenea, după Primul Război Mondial, soldaţilor traumatizaţi li se prescria o listă de lecturi pentru a-i ajuta să se confrunte cu realitatea. „Trebuie ţinut cont de faptul că, indiferent de situaţie, cărţile nu ne vor oferi soluţii pe tavă, însă ele ne pot inspira să căutăm propriile soluţii la probleme cu care ne confruntăm“, punctează Drăgulin.

    „Am avut un client care era îngrijorat că nu poate avea grijă de bebeluşul lui. I-am recomandat cartea Room Temperature de Nicholson Baker, al cărei subiect vizează un bărbat care-şi hrăneşte bebeluşul cu biberonul şi contemplă noţiunea de tată. I-am recomandat, desigur, şi Să ucizi o pasăre cântătoare, deoarece Atticus Finch este figura ideală a tatălui în literatură“, a spus Berthoud. 

  • Ultimul rege al Irlandei. Are 71 de ani, cântă la acordeon şi spune poveşti turiştilor

    Insula Tory din Irlanda are 150 de locuitori, un drum, o biserică, un magazin, care funcţionează şi ca poştă, un far, un hotel, un hostel şi, în ciuda legii Uniunii din 1800 care unea Irlanda cu regatul Marii Britanii, un rege, scrie BBC.

    Patsy Dan Rodgers are 71 de ani şi a trăit de la patru ani pe insula de 5 kilometri lungime şi 1 kilometru lăţime. Spre deosebire de alţi regi, el nu şi-a moştenit tronul, ci, conform tradiţiei, a fost ales în 1993. Tradiţia datează cel puţin din secolul şase, iar insula Tory are rădăcini adânci în mitologia Irlandei.

    Ce face Rodgers în calitate de rege? În primul rând, acesta are îndatoririle unui ambasador: primeşte turişti când ajung pe insulă, le cântă la acordeon şi le spune poveşti, iar la final îşi ia la revedere.

    “Oamenii cred că am puteri speciale, că pot să fac anumite lucruri pentru insulă, iar dacă ceva rău se întămplă ei se aşteaptă ca eu să rezolv situaţia. Îmi dau toată silinţa, dar nu cred că ar trebui să fiu privit astfel”, spune el.

    Rodgers nu este doar rege, ci şi pictor, iar principala sa inspiraţie este chiar insula.  Însă locuitorii împreună cu regele lor sunt loiali locului. În 1974, după furtuni puternice, insula Tory a fost izolată de continent timp de 2 luni. Guvernul irlandez le-a oferit familiilor o casă în Donegal, pe continent, dar aceştia au refuzat.

    Din cei 150 de locuitori, 21 sunt copii, dintre care 8 s-au născut în ultimii 4 ani. Principala sursă de venit a lor este turismul, dar vremea şi accesul pe insulă afectează negativ acestă sursă de venit.

    “Nu sunt sigur că vreau să fiu rege până la moarte. Pentru beneficiul insulei sper că o să aleagă un alt rege, dar nu decid eu acest lucru”, a spus Rodgers.

  • Cea mai faimoasă închisoare de femei din lume îşi închide porţile: Cine sunt criminalele care şi-au găsit sfârşitul aici – GALERIE FOTO

    Holloway Prison se va închide în cadrul unui pachet de reforme privind sistemul judiciar din Regatul Unit. Puţini vor simţi însă lipsa terifiantei închisori, a cărei istorie datează încă din epoca victoriană.

    Printre numele celebre care şi-au executat pedepsele aici se numără Amelia Dyer, o moaşă care a ucis mai mult de 300 de copii, Amelia Sach, Annie Walters, condamnate tot pentru uciderea de copii, sau Mary Elizabeth Wilson, cunoscută drept “Văduva veselă”, care şi-a ucis patru soţi, relatează Daily Mail.

    Amelia Dyer era o moaşă din Bristol, al cărei proces în 1896 a fost subiectul de dezbatere al vremii, transformând-o într-un nume celebru, pe seama ei luând naştere şi câteva cântece populare în Marea Britanie a acelor timpuri.

    Amelia îşi desfăşura activitatea sub diverse pseudonime, ea pretinzând că lucrează la un serviciu de ajutor pentru mamele necăsătorite şi fără posibilităţi materiale. În schimbul unei taxe de 10 dolari – o sumă considerabilă în acele zile – ea lua copiii femeilor şi se asigura că le găseşte o familie care să îi dorească şi care să aibă posibilităţi materiale pentru a-i creşte.

    În schimb, ea strangula copiii cu bandă de croitorie albă şi le arunca trupurile în râuri. Amelia a fost prinsă doar atunci când unul dintre cadavre a reapărut la suprafaţa apei, poliţia făcând legătura cu ea după ce au descoperit adresa ei pe o etichetă de pe hârtia de ambalaj în care învelea corpurile micuţilor pe post de giulgiu.

    Mai târziu, ancheta a scos la iveală faptul că Amalia a ucis mai mult de 300 de copii şi, ajunsă în sala de judecată, pledoaria a durat doar patru minute şi 30 de secunde, femeia fiind declarată vinovată. Deşi a fost încarcerată în Holloway în timpul procesului, ea a fost spânzurată în apropiere, la Newgate, deoarece la acel moment Holloway nu avea propriile sale spânzurători.

    Acest aspect a fost în curând remediat şi un total de cinci femei şi-au găsit ulterior sfârşitul în coarda călăului, la Holloway.

    Primele două au fost Amelia Sach şi Annie Walters, care au fost executate tot pentru faptul că au ucis copii. Cele două femei se pare că ar fi ales otrăvirea în locul sugrumării copiilor care au căzut în mâinile lor.

    Când au fost în cele din urmă aduse la judecată în 1903, probele împotriva lor au inclus cantitatea mare de haine pentru copii găsite în casele lor.

    Amelia Sach şi-a susţinut nevinovăţia până la capăt. Călăul Henry Pierrepoint a menţionat că ea s-a prăbuşit în celula ei, în ziua morţii şi a trebuit să fie dusă la eşafod într-o plină criză de plâns şi ţipete. Prin contrast, Annie Walters părea netulburată. 

    Pentru o femeie care şi-a îngropat trei soţi în doar doi ani, Mary Elizabeth Wilson a fost un personaj remarcabil de vesel. La înmormântarea celui de-al treilea soţ, un agent imobiliar bogat care a murit la numai 12 zile de la data nunţii lor în Newcastle, în vara anului 1957, Mary Elizabeth Wilson a sugerat în glumă că ar trebui să i se facă un “discount comercial” din partea casei de pompe funebre.

    Potrivit Daily Mail, umorul a însoţit-o şi în cea de-a patra căsnicie cu Ernest. Atunci când la recepţia de după nunăa au mai rămas prăjituri şi un prieten a întrebat-o ce vrea să facă, Mary a avut un răspuns surprinzător: “Păstraţi-le pentru înmormântarea lui Ernest. Vor fi încă suficient de proaspete “.

    Noul ei soţ a râs la această glumă, dar în două săptămâni şi el era mort, ucis cu otravă de şobolani, nu înainte ca noua mireasă să se asigure că va moşteni locuinţa acestuia şi o sumă frumuşică din asigurarea de viaţă.

    Ea ar fi scăpat fără să fie pedepsită pentru toate cele patru crime, asta dacă nu ar fi avut o atitudine destul de veselă în urma pierderii a patru soţi, fapt ce a stârnit suspiciunile poliţiei locale. În 1958, după ce legiştii au descoperit în organismul a doi dintre foştii soţi un nivel ridicat de otravă, Mary Wilson, atunci în vârstă de 64 de ani, a fost găsită vinovată. Ea a fost scutită de pedeapsa cu moartea datorită vârstei înaintate.

    Wilson a murit în 1963, trăind în ultimii cinci ani din viaţă în închisoarea Holloway, care timp de mai mult de 150 de ani a fost casa unora dintre cele mai temute şi periculoase femei din Marea Britanie.

     

    Totuşi, nu numai criminale au trecut pragul închisorii Holloway. Un număr de femei, prizonieri politici, au fost încarcerate aici, unele primind tratament mai favorabil decât altele.

    Sufragetele, inclusiv Emmeline Pankhurst şi fiicele ei Christabel şi Sylvia, a fost hrănite forţat după ce au intrat în greva foamei în timpul petrecut în Holloway. Dar Lady Mosley, frumoasa soţie a liderului britanic fascist Oswald Mosley, a avut o experienţă destul de diferită de viaţa din închisoare, după ce a fost închisă pentru simpatiile sale fasciste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

    Prietenia acesteia cu Winston Churchill i-a asigurat un loc într-o cabană din apropierea Holloway-ului unde locuia împreună cu soţul. Deşi era atent supravegheată de gărzi, aceasta s-a bucurat de un regim mult mai uşor.