BusinessMagazin

Tag: organizatie

  • Yakuza anulează festivităţile de Halloween

    Yakuza, sindicatul crimei organizate din Japonia, s-a despărţit în două facţiuni rivale, în urmă cu o lună, iar tensiunile sunt mari de atunci, motiv pentru care tradiţia de Halloween a fost întreruptă anul acesta, relatează The Daily Beast.

    De Halloween, grupul Yamaguchi-gumi (Yakuza) le permitea copiilor să le ceară mafioţilor bomboane şi alte dulciuri, însă această tradiţie a fost întreruptă anul această din cauza unui posibil război între cele două facţiuni.

    Este surprinzător faptul că un un sindicat al crimei organizate, precum Yakuza, să aibă o asemenea tradiţie. Yamaguchi-gumi funcţionează încă din 1915, iar aceştia tot timpul au încercat să aibă o relaţie bună cu localnicii. Organizează un concurs de făcut torturi din orez şi distribuie alimente localnicilor la fiecare început de an.

    În trecut, grupul avea o tradiţie ca la fiecare Revelion să ofere plicuri cu felicitări de Anul Nou, însoţite de bani cash.

    De asemenea, după cutremurul din 1995 şi dezastrul din 2011, organizaţia a ajutat populaţia cu apă, pături, mâncare şi le-a oferit adăpost. Deşi poliţia îi cataloghează ca o grupare violentă, Yamaguchi-gumi insistă că este o organizaţie umanitară care le oferă o casă celor proscrişi de societate şi aplică o jutiţie de stradă. Poliţia şi victimele Yakuza îi contrazic, totuşi.

    Cât despre Halloween, nu există un răspuns oficial de ce festivităţile de anul acesta au fost anulate, însă cineva din cadrul organizaţiei a declarat pentru The Daily Beast că există probleme între cele două facţiuni şi că nu vor ca oameni nevinovaţi să fie implicaţi în eventualele violenţe.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Cine ştie să iubească n-a făcut pe nimeni să sufere*

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România  Autor al cărţii  „Bun simţ organizaţional“)

    În culturile de organizaţie bune, constructive, oamenii spun despre şefii lor că se mai supără, dar este pe bună dreptate supărarea şi ei pot da exemple de situaţii concrete în care şefii aveau motive să fie supăraţi. Invers, în culturile defensive, în care nu îi place nimănui să lucreze, oamenii spun că nu îşi înţeleg şefii, că sunt supăraţi mereu, parcă din principiu. Greşeli se întâmplă în ambele tipuri de culturi, însă dimensiunea reacţiei faţă de greşeală face diferenţa dintre un mediu de lucru bun şi unul toxic, pentru că acesta creează percepţia de corectitudine în mintea angajaţilor. Chiar dacă nu îmi convine o reacţie, dacă ştiu că interlocutorul meu are dreptate în reacţia lui, este infinit mai bine şi mai rezonabil de gestionat decât dacă nu înţeleg ce are interlocutorul cu mine.

    La fel este când vine vorba despre feedback sau despre evaluare: chiar dacă sunt evaluaţi prost, angajaţii din culturile constructive înţeleg de ce au primit acea evaluare şi, mai mult, ştiu cum şi ce au de îndreptat, pe când în culturile defensive oamenii se aşteaptă din capul locului la orice se întâmplă, este o mare predictibilitate a impredictibilităţii pentru că nu ştii când, cum şi la ce să te mai aştepţi şi cel mai indicat este să stai în gardă tot timpul. Tot din principiu.

    Din păcate, deşi există un infinit de forme de şcoli de management, de leadership, de business, există doar două dimensiuni pe care, dacă nu le ai, îţi iroseşti timpul la şcoala de management: caracterul sau dimensiunea morală şi experienţa de viaţă, mai exact expunerea la viaţă. Experienţa de viaţă nu trebuie să fie toată în acelaşi domeniu; mai mult, poate chiar să nu fie deloc experienţă de management, dar cu cât este mai diversă cu este atât mai utilă (sport, lectură, călătorii, hobbyuri, studii, curiozităţi personale, locuri de muncă anterioare, familie).

    Restul este o excepţională teorie, fabulos de utilă dacă vine să le completeze pe celelalte două, şi aproape inutilă dacă oricare dintre cele două lipseşte.

    Este interesantă forma de inutilitate în cazul lipsei uneia dintre cele două dimensiuni. Dacă eşti OK cu dimensiunea morală, dar nu ai expunere şi experienţă de viaţă, va fi greu (oricâtă bunăvoinţă ai avea) să ai concepte şi soluţii pragmatice pentru tot spectrul de situaţii de care abundă viaţa de manager şi poţi sfârşi prin a fi copleşitor de bun în ochii celorlalţi, dar epuizat şi devorat de propria bunătate şi toleranţă. Dacă lipseşte dimensiunea morală, dar există şcoala vieţii, situaţia devine gravă pentru că acest fel de om se va hrăni cu şi va devora bunătatea altora la nesfârşit, fără vreo urmă de conştiinţă. În prima situaţie se va spune că un astfel de om este “prea bun“, în al doilea caz proverbul “Lacomul, şi sătul, tot flămând este“ redă cel mai bine filosofia în care va funcţiona un astfel de om.

    Managementul se învaţă şi la şcoli de management, dar se învaţă exact în măsura în care vreo şcoală te poate învăţa iubirea şi succesul în relaţiile intime. Unele tehnici de management sunt nemaipomenite: tehnici de influenţare pozitivă, tehnici de negociere, tehnici de ascultare, tehnici de a da feedback, tehnici de facilitare. La fel, unele tehnici de seducţie sunt interesante: tehnica de a nu răspunde la telefon „din prima“, tehnica de a privi într-un fel anume, tehnica de a ceda greu, tehnica (foarte populară) de a dispărea pentru a vedea reacţia partenerului şi câte or mai fi… Dar toate acestea sunt tehnici, nicidecum nu sunt relaţia în sine, iar capacitatea de adaptabilitate, fie în management, fie în iubire, cere, pentru a fi de succes, caracter şi experienţă.

    Această analogie poate suna patetic, dar deprinderea anumitor priceperi cere, dincolo de tehnici, un fel de a fi care nu se învaţă de nicăieri, ci doar se clădeşte pas cu pas, cu răbdare şi cu conştiinciozitate.

    În mod interesant am observat că managerii buni, dar tineri, sunt mai degrabă exaltaţi şi studiază dezvoltare personală ca să îşi completeze experienţa de viaţă, în timp ce managerii buni şi bătrâni au pilde, analogii şi studii de caz de împărtăşit pentru că au deopotrivă şi dimensiunea morală, dar şi destulă anvergură în înţelegerea vieţii.

    Managerii tineri, doar cu experienţă de viaţă, sunt ca nişte prădătoare prinse în capcană şi se învârt ameţitor prin cercuri vicioase, au succese volatile.

    Managerii bătrâni care au reuşit să îşi construiască cariera mizând doar pe experienţa de viaţă au reuşit prea târziu să descopere valoarea dimensiunii morale şi tot ce mai speră este să nu fie deconspiraţi în lipsa lor de moralitate.

  • Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

    Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

    Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

    Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

    După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

    Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

    În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

    Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

    În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

    Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

    În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

  • Agentul de la U.N.C.L.E.: Spionii nu mai sunt ce erau pe vremuri

    Producţia Warner Bros. Pictures ”Agentul de la U.N.C.L.E.„ îl aduce pe  Henry Cavill (”Man of Steel: Eroul„) în rolul carismaticului Napoleon Solo, în timp ce Armie Hammer (”Reţeaua de socializare„) îl interpretează pe rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin. Inspirat din popularul serial difuzat în 1960, filmul este regizat de Guy Ritchie şi a avut premiera pe marile ecrane din ţară pe 21 august. 

    Plasat la începutul anilor şaizeci, în plin Război Rece, ”Agentul de la U.N.C.L.E.„ evidenţiază concurenţa dintre cei doi agenţi de top ai CIA şi KGB. Nevoiţi să lase deoparte vechile conflicte, cei doi trebuie să facă echipă pentru a opri o organizaţie criminală internaţională, care vrea să destabilizeze fragila ordine mondială folosind arme nucleare şi tehnologie avansată. Singura pistă către organizaţia secretă este fiica unui om de ştiinţă german dispărut, prin intermediul căreia cei doi se pot infiltra în organizaţie.   

  • Programatori la păscut caprele

    Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.

    „Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele – cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc  să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.

    La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică – Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător. 

    Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători – iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.

    Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.

    „Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.

  • A primit peste 200.000 de dolari despăgubire de la o firmă care a sunat-o de 153 de ori

     
    Araceli King, din Texas, Statele Unite, a dat în judecată compania Time Warner pentru că s-a simţit “agresată” de către telefoanele primite. Astfel, King a fost apelată de 153 de ori de către un robot telefonic al Time Warner, chiar dacă a anunţat compania că este deranjată de acest lucru.
     
    Telefoanele, după cum scriu cei de la Business Insider, nu erau nici măcar adresate femeii, ci unei persoane care deţinuse anterior. Time Warner a argumentat că nu poate fi trasă la răspundere pentru că nu ştia că numărul de telefon aparţinea unei alte persoane, însă judecătorul delegat a decis plata unor despăgubiri în valoare de 1.500 de dolari pentru fiecare apelare.
     
    Prin urmare, Time Warner Cable trebuie să-i achite femeii 229.500 de dolari. “O organizaţie responsabilă ar fi încercat să găsească persoana căutată în loc să hărţuiască pe altcineva”, a mai spus judecătorul.

  • Opinie Valentin Ghiuş: Istoria se repetă, şi în finanţe

    Valentin Ghiuş este FX & Commodities Trader.

    Atunci, miniştrii energiei din statele membre OPEC declarau creşterea preţului la petrol cu 70%, de la $2,9/baril la $5,6/baril, urmând ca pe 22 decembrie 1973, şahul Iranului să propună un nou preţ, de $11,65/baril. Între octombrie şi decembrie 1973, preţul petrolului se apreciază cu 300%, iar în 1974 depăşeşte nivelul de $12/baril.

    În consecinţă, în anii ce au urmat, au crescut dificultăţile economice din ţările industrializate, statele în curs de dezvoltare au fost nevoite să se împrumute pentru a plăti contravaloarea importurilor, iar conflictele militare nu au întârziat să apară.

    Pe 5 iunie 2015, OPEC decide, în şedinţa de la Viena, să se respecte în continuare plafonul de producţie de 30 de milioane de barili zilnic şi recomandă statelor membre să adere la această limită. Ştirea a determinat scăderea preţului pentru petrolul internaţional cu doar $1,62/baril şi tranzacţionarea la nivelul de $62,10/baril.

    Această şedinţă, a 167-a în cadrul OPEC, a fost doar o confirmare de susţinere a deciziei luate pe 27 noiembrie 2014, când membrii OPEC au votat să se păstreze nivelul de producţie de 30 milioane barili zilnic (în pofida surplusului ce a determinat scăderea preţului petrolului la sfârşitul anului 2014 cu peste 35% şi aşteptărilor pieţei de reducere a producţiei şi de restabilire a echilibrului cerere-ofertă). Deşi se discută despre supraproducţie, despre pierderea autorităţii OPEC în a controla cererea şi oferta şi implicit preţul (ceea ce pare a fi eronat, dată fiind volatilitatea crescută la ştiri venite dinspre OPEC) sau despre teorii conspiraţioniste cu implicaţii geopolitice, adevărul este incomod, dar de necontestat: o schimbare bruscă şi semnificativă în preţul petrolului va determina o nouă ordine mondială, care se va manifesta iniţial la nivel economic.

    Evenimentele recente de pe piaţa ţiţeiului ne poartă parcă înapoi în timp, în perioada 1973-1974. Atunci s-au ridicat noi puteri economice mondiale în special din rândul ţărilor producătoare şi exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Concomitent, Statele Unite, Europa, Japonia, precum şi alţi importatori de petrol au suferit o lovitură economică puternică. Aceasta a fost doar o primă consecinţă, dintr-un domino ce a culminat cu izbucnirea de conflicte generate în principiu de răspândirea internaţională a fundamentalismului islamic, finanţat în mare parte de statele exportatoare de petrol aflate în plină ascensiune economică.

    Scăderea preţului ţiţeiului, înregistrată din vara anului 2014 şi până în prezent, va fi cel mai probabil la fel de perturbatoare ca şocul petrolului din 1973-1974 şi o dovadă că istoria se repetă şi în finanţe. Aşa cum în urmă cu patru decenii evoluţia pieţei petrolului a născut învinşi şi învingători, şi acum, cu toate că taberele sunt diametral opuse, vor exista învinşi şi învingători.

    Rusia, stat care în prezent generează o mare parte din veniturile de export (aproximativ 70%) şi federale (aproximativ 50%) din contracte de petrol şi gaze, a suferit, pe fondul sancţiunilor occidentale şi al scăderii preţului ţiţeiului, o devalorizare abruptă a monedei naţionale, a portofoliilor investiţionale, o scădere a rezervelor băncii centrale şi ieşiri masive de capital. Simultan, obligaţiunile Rusiei au fost retrogradate de către agenţiile de rating internaţionale la statutul de junk.

    Într-un context mult mai amplu, aceste efecte directe generează la rândul lor consecinţe cu implicaţii la nivel micro – proiecte energetice ce devin prea riscante sau neviabile din cauza preţului redus la petrol, polarizare socială şi sărăcie în multe dintre statele producătoare, în unele dintre ele precum Algeria, Venezuela sau Nigeria nici măcar nivelul de $120/baril nefiind suficient pentru acoperirea costurilor de producţie. Un alt stat extrem de afectat de evoluţia nefavorabilă a preţului la ţiţei este Iranul, pentru care este previzionată o scădere de 4% a produsului intern brut în anul fiscal ce urmează (de la 5% la 1%).

    Efectele sunt atât de stringente, încât serviciul militar de doi ani, până nu demult obligatoriu, poate fi răscumpărat şi este înregistrat în prezent ca venit în bugetul ţării. Totodată, scăderea preţului petrolului este unul din motivele pentru care Iranul a demarat negocierile cu occidentul privind programul său nuclear. Până şi organizaţia Statul Islamic a întâmpinat probleme de cash flow, ca urmare a deprecierii preţului ţiţeiului, cu scăderea veniturilor zilnice din vânzarea petrolului de la $1-$2 millioane la $300.000.

    Pieţele financiare, de asemenea, au fost şi sunt în continuare remodelate de evoluţia preţului petrolului; în principal din cauza scăderii evaluării companiilor, în special a celor din domeniul energetic, ale căror rezerve de ţiţei sunt active considerate primordiale în determinarea valorii acţiunilor.

    Coroborat cu scăderea preţurilor, creşterea costurilor va determina transformarea multor rezerve de petrol în active irecuperabile şi neviabile din punct de vedere comercial. Mai mult, fondurile de investiţii şi de pensii care au expunere la ţările producătoare de petrol (ex.: fondul norvegian de pensii are o alocare de 1,5% din totalul titlurilor la nivel mondial investite în instrumente sensibile la evoluţia preţului ţiţeiului) ar putea fi nevoite să lichideze o parte din portofolii pentru onorarea obligaţiilor fiscale, în cazul în care preţul va rămâne scăzut pentru o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea vor crea o presiune semnificativă pe pieţele financiare internaţionale.

    De partea cealaltă, a statelor beneficiare de pe urma scăderii preţurilor, se află marii consumatori şi importatori, ţările cu un nivel ridicat al inflaţiei, dar şi consumatorii finali de pretutindeni. Printre aceştia se numără Statele Unite, Brazilia, China, India şi Turcia. Efectele pozitive ale scăderii preţului ţiţeiului sunt notabile: aprecierea PIB-ului, reducerea subvenţiilor pentru sectorul energetic şi folosirea acestora pentru proiecte pe termen lung, cheltuieli mai scăzute cu importurile energetice şi implicit reducerea presiunii pe deficitul de cont curent, dar şi accelerarea tendinţei deflaţioniste (un deziderat urmărit mai ales de economiile dezvoltate şi cu precădere de Europa). Totodată, optimiştii şi cei încrezători în energia regenerabilă speră ca erodarea preţului petrolului să contribuie la îmbunătăţirea tehnologiilor şi metodelor de producere de acest gen şi să se descopere surse de energie regenerabilă mai ieftine şi viabile economic.

    Următoarea şedinţă a OPEC va avea loc în decembrie 2015. Deşi putem estima deja atât evoluţia economiei, cât şi cererea şi oferta de petrol, istoria ne-a învăţat în 1973 şi în 2014 că ar fi hazardată o previziune referitoare la cât de mult va scădea preţul ţiţeiului şi pentru cât timp preţurile se vor menţine la nivelul actual. Totuşi, întrebarea firească este de ce s-ar tranzacţiona petrolul la nivelul actual şi nu la preţul de $46/baril atins în ianuarie 2014, atât timp cât nu s-a schimbat nimic în fundamentele pieţei. O altă întrebare, la fel de firească, este dacă nu cumva evoluţia anormală a ultimului an a devenit evoluţia cu care ne vom obişnui de acum încolo? Doar istoria, cea trecută şi cea care se scrie acum, ne va răspunde precis şi fără echivoc.

  • Au cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer. După ce au strâns peste 100 de milioane de dolari, şi-au cumpărat vacanţe şi maşini de lux

    Caz unic în America: organizaţia de caritate Rayanolds a cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer, dar banii au fost folosiţi de membrii organizaţiei pentru achiziţionarea unor maşini de lux şi pentru vacanţe.

    Patru grupuri au cerut bani pentru a ajuta pacienţii bolnavi de cancer şi au utilizat donaţii de 187 de milioane de dolari pentru a plătii locurile de muncă ale famiiliei şi ale prietenilor şi excursii de lux, spune guvernul. Marţi, Comisia Federală pentru Comerţ a anunţat acuzaţiile împotriva Raynolds şi consilierilor săi, acuzaţii întemeiate pe faptul că organizaţiile au fost organizaţii de caritate doar cu numele. De fapt, guvernul spune că cele patru organizaţii au furat 187 milioane de dolari din donaţii între 2008 şi 2012 pentru diverse activităţi profitabile pentru familiei şi prietni, au consumat donaţiile pe maşini, excursii, croaziere de lux, pentru şcoli, abonamente la gimnastică, evenimente sportive şi bilete de concerte şi întâlniri cu membrii site-ului.

    Mai puţin de 3 % la sută din banii strânşi au mers la pacienţi, a spus FTC. Toate cele 50 de state şi Districtul Columbia au aderat la tarifel FTC. Ei au angajat colectori de fonduri pentru  a strânge donaţii. Colectorii de fonduri au profitat de marketingul prin telefon şi email, şi au făcut solicitări menite să impresioneze, ele au fost semnate cu nume de presupuse persoane bolnave de cancer. Tin totalul fondurilor peste 80 % din fondurile organizaţiei de caritate Rynolds au fost investite în excursii la Disney World şi pe croaziere.

    Când CFA a zis că banii au fost folosiţi pentru a ajuta părinţii bolnavi de cancer, cel puţin unele cazuri au fost aparent false.

    Adesea cei care strângeau fonduri îşi alegeu cu atenţie donatorii folosind sisteme de date elaborate. Punctul de pornire să câştige încrederea prin apeluri repetate, cerând fonduri pentru o serie de organizaţii de caritate.

    Experţii guvernamentali şi profesionişti ai organizaţiilor de caritate sunt duri cu acest tip de escrocherii şi spun că Roynald foloseşte tactici de racolare a donatorilor asemănătoare cu cele ale organizaţiilor de renume, dar adevăratele organizaţii de caritate nu fac astfel de escrocherii.
     

  • O româncă povesteşte cum a primit bani de la guvernul britanic pentru a porni o afacere la Londra

    „Pentru mine, mirajul Londrei a început încă de la 14 ani. Mama mea a fost profesoară de limba engleză şi a decis să transforme pasiunea într-un business şi a înfiinţat o afacere de familie, Shakespeare School. Încă de pe vremea când eram elevă mergeam în Anglia în summer school, erau tabere pentru adolescenţi şi tineri, iar eu eram liderul de grup. Stăteam câte două-trei săptămâni într-un campus universitar şi experimentam cultura de acolo, şi încă de-atunci mi-am setat ca obiectiv să mă întorc în Anglia, nu doar pentru două săptămâni, ci pentru studii.“

    Irina Alionte a studiat administrarea afacerilor la Warwick Business School, una dintre cele mai bune şcoli de business din Europa, şi a pornit afacerea Club Cardio, un concept care îmbină dansul şi sportul pentru a menţine forma fizică a participanţilor. „Am participat la un show de business, un fel de expoziţie care se organizează în fiecare an la Londra şi în cadrul căruia găseşti toate lucrurile de care ai nevoie ca să porneşti o afacere. Contabili, designeri de web, mentorat, investitori, seminarii de business, absolut orice îţi trebuie. Genul ăsta de evenimente lipseşte în România.“

    La seminar a intrat în contact cu cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie, Rockstar Group, cu peste 80 de mentori care şi-au vândut fiecare afacerea, în medie, cu 18 milioane de euro. Alionte a avut ocazia să cunoască antreprenori cu experienţă care au crezut în ea şi astfel a primit finanţare şi îndrumare de la cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie. Având susţinerea mentorilor, a reuşit să extindă conceptul de evenimente de fitness în mai multe oraşe din Anglia şi a primit premiul Best Business Growth după doar un an de la înfiinţarea afacerii.

    „Am decis să rămân în Londra, să încep businessul. Testasem deja ideea în campusul universităţii mele, şi, bazându-mă pe succesul pe care l-a avut, m-am dus cu ideea şi la alte universităţi. Am făcut evenimente în mai multe cluburi din Londra, printre care şi Pacha, apoi am contactat cel mai mare lanţ de cluburi din Marea Britanie. Am învăţat de la mentorii mei că cel mai bine este să testezi ideea şi să ceri feedback înainte să treci la acţiune“, spune Alionte. A luat legătura cu reprezentanţii Luminar Group, firmă care deţine peste 50 de cluburi în Marea Britanie, şi le-a propus să monetizeze spaţiile cluburilor la ore când în mod normal nu există nicio activitate. I-a scris direct CEO-ului şi a mizat pe faptul că acest gen de activitate va îmbunătăţi imaginea cluburilor pe fondul promovării unui stil de viaţă sănătos. A primit răspuns la mail în jumătate de oră, iar compania a trimis un membru al echipei la Londra pentru o întâlnire.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Dan Şucu, Mobexpert: De câte ori am urmărit nevoia clientului, clientul s-a întors la mine

    De câte ori am urmărit nevoia clientului, clientul s-a întors la mine. Am pierdut de fiecare dată când am permis altor lucruri să mă deturneze: probleme de fabrică sau de producţie, probleme administrative, de organizare internă. Pare simplu şi firesc, dar nu e niciodată aşa. Mai ales atunci când firmele trec prin momente complicate, fie la început, fie când cresc accelerat, fie când nu mai cresc, fie când încep să aibă probleme, priorităţile ajung adesea să fie altele, pentru lungi perioade de timp.

    Am făcut eu însumi astfel de greşeli şi am suportat consecinţele şi pierderea. Nu e simplu şi pentru că uneori ne lăsăm înşelaţi de ceea ce credem că are nevoie. După părerea mea, înţelegi cel mai bine care îi este nevoia atunci când petreci timp cu clientul, când ai o experienţă directă cu el, zi de zi.