BusinessMagazin

Tag: om de afaceri

  • Povestea lui David Filo, cofondator al Yahoo şi unul dintre pionierii motoarelor de căutare

    David Filo s-a născut în 1966 în Wisconsin, Statele Unite. La vârsta de 6 ani s-a mutat într-o suburbie de lângă Louisiana, unde a urmat cursurile liceului Sam Houston şi apoi cele ale Universităţii Tulane, unde a obţinut o diplomă în informatică.

    David Filo şi Jerry Yang, colegi la Universitatea Stanford în cadrul programului doctoral, îşi petreceau o mare parte a timpului pe internet, descoperind o serie de probleme ale sistemului. Deşi existau numeroase site-uri utile, acestea nu erau organizate în niciun fel. Astfel, atunci când cineva voia să reviziteze un site, era extrem de greu să îl mai găsească. Împreună, ei au dezvoltat un sistem de tip hartă pentru utilizatorii de internet şi au creat un motor de căutare care să permită găsirea unui site prin introducerea unor cuvinte-cheie.

    În februarie 1994, ”Ghidul lui Jerry şi David pentru World Wide Web„ a devenit operaţional, iar în luna noiembrie avea deja peste 170.000 de utilizatori pe zi. Mai multe nume importante precum AOL, Microsoft sau Prodigy au încercat să cumpere site-ul, redenumit între timp Yahoo!, dar Filo şi Yang au refuzat toate ofertele.

    Succesul site-ului a adus şi o serie de probleme: reţeaua celor de la Stanford cădea în mod regulat din cauza celor care foloseau Yahoo!, astfel că Filo şi Yang au fost obligaţi să plece din campus. Acela a fost momentul în care cei doi au decis să pună bazele companiei Yahoo! Inc.

    Deşi a început ca un portal ce oferea diverse servicii şi produse destinate activităţilor online, Yahoo! a devenit astăzi una dintre cele mai mari companii din lume şi unul dintre cele mai folosite motoare de căutare la nivel global. Compania a avut în 2014 venituri de 4,6 miliarde dolari şi un profit de aproape 600 de milioane dolari. Yahoo! Inc. are 11.400 de angajaţi şi este condusă de Marissa Mayer.

    Din 1996, Filo ocupă postul de ”şef al Yahoo!”, conducând operaţiunile tehnice ale portalului la sediul din Sunny-vale, California. El este cel mai mare acţionar individual al companiei, cu un pachet de 7% din acţiuni.
    Filo a pus bazele K12 Start Fund, o organizaţie care are rolul de a obţine finanţări pentru companiile din domeniul educaţiei. În 2005, el a donat 30 de milioane dolari Universităţii Tulane pentru a moderniza laboratorul de inginerie. Averea omului de afaceri, care este căsătorit cu Angela Buenning, este estimată la 3,8 miliarde dolari.

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.
     

  • Capitalistul săptămânii: Jujiro Matsuda, fondatorul Mazda

    Jujiro Matsuda s-a născut în Hiroshima, Japonia, pe 8 august 1875. Tatăl său, care era pescar, l-a trimis la 14 ani la Osaka pentru a-şi face ucenicia la un atelier de fierărie.

    La 31 de ani, Jujiro Matsuda a preluat conducerea atelierului, dar a fost în cele din urmă forţat să se re-tragă, aşa că a fondat o companie specializată în prelucrarea armelor, numită Matsuda Works. Datorită repu-taţiei pe care şi-o crease, a fost angajat de ţarul Rusiei şi de armata japoneză să livreze un model de puşcă, numit Tip 99.

    În 1921, Matsuda a decis să se întoarcă la Hiroshima. Omul de afaceri avea deja o avere impresionantă, aşa că a preluat o fabrică de rumeguş aflată în faliment, Toyo Kogyo. În 1931 el a lansat tricicleta motorizată Mazdago, stabilindu-şi ca obiectiv principal producerea vehiculelor.

    Ca urmare a bombardamentelor americane din timpul celui de-al doilea război mondial, sediul Toyo Kogyo de la Hiroshima a fost puternic afectat. Fabrica, aflată la peste 5 kilometri de locul exploziei, nu a suferit daune importante. Compania condusă de Matsudo a fost principalul motor din spatele revitalizării economice a zonei, finanţând chiar şi activităţi sportive.

    Ginerele său i-a urmat la conducerea companiei începând cu anul 1951 şi s-a ocupat de dezvoltarea acesteia până în anul 1979, atunci când Ford a achiziţionat 25% din acţiuni. Tranzacţia a marcat momentul în care compania fondată de Jujiro Matsuda şi-a schimbat numele din Toyo Kogyo în Mazda Motor Corporation.

    Jujiro Matsuda a murit pe 5 martie 1972. Pentru contribuţia sa la dezvoltarea oraşului Hiroshima, munici-palitatea i-a ridicat o statuie din bronz.

    În 1981, compania a deschis reprezentanţe în America şi Europa: Mazda (America de Nord), Inc. Motors şi Mazda Representative Office (Europa). În 1991, modelul 787B a câştigat în cursa de 24 ore de la Le Mans.

    În 2012, Mazda a produs aproape 1,2 milioane de maşini. Veniturile companiei s-au ridicat, în 2014, la 23,4 miliarde de dolari. Mazda avea, la finalul anului 2013, peste 37.000 de angajaţi la nivel global.

  • A preluat conducerea companiei după dispariţia soţului şi a readus-o pe profit de la pierderi record

    Moştenitorii lui George Naghi, fondatorul producătorului de mezeluri Aldis Călăraşi care a decedat în 2011 într-un accident de şalupă, au reuşit să aibă în 2012 un profit de 0,2 milioane de euro, după ce în anul precedent compania pierduse 2,2 milioane de euro. 

    Constanţa (Alina) Naghi, văduva omului de afaceri, a preluat conducerea companiei şi cel mai mare pachet de acţiuni (81%).

    Deşi a marcat profit în 2012, un an dificil pentru piaţa mezelurilor, Aldis a avut încasări cu 20% mai mici, ajungând la 61 milioane de euro. După preluarea companiei de către Alina Naghi, Aldis a trecut printr-un proces de restructurare: a concediat aproape 400 de persoane şi a vândut pentru 3 milioane de euro Aldis AP, divizia responsabilă de producţia agricolă şi de afacerile cu animale, către Nutricom Olteniţa (companie deţinută de omul de afaceri de origine libaneză Hanna Rabih Daher, cu afaceri de 45 milioane de euro/an).

    Patronul producătorului de mezeluri Aldis, George Naghi, a decedat, în august 2011, iar soţia sa a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, după ce ambarcaţiunea cu motor în care se aflau, care se deplasa pe Braţul Borcea, a ieşit de pe luciul apei şi a lovit malul. Şalupa în care se aflau George Naghi şi soţia sa, Alina, condusă de patronul firmei Aldis, se deplasa pe Braţul Borcea, dinspre Portul Călăraşi către zona Chiciu, iar la un moment dat ambarcaţiunea a ieşit de pe luciul apei şi s-a lovit de mal, undeva la intersecţia dintre Braţul Borcea şi Canalul Siderurgic.

    Constanţa (Alina) Naghi face parte din ediţia a patra a catalogului 200 CELE  MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, disponibilă pe piaţă din martie 2015.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Ce caută James Bond de Dâmboviţa la Ministerul Fondurilor Europene?

    Nu a avut loc nici un proces de vetting în cadrul PSD, Parlamentul nu a fost implicat nici măcar la nivelul unei audieri în comisiile de specialitate. Domnul Nica a fost scos din joben de domnul Ponta şi plasat, într-o totală nepăsare faţă de interesul public, la unul dintre cele mai sensibile ministere, unde era nevoie mai mare ca oricând de o persoană familiarizată cu domeniul. Uitându-ne în biografia domnului Nica nu facem decât să sesizăm probele mai vechi: fără nici o legătură cu domeniul, acest ofiţer de informaţii a fost şi secretar general la ministerele Mediului şi Muncii, exact acolo unde doamna Rovana Plumb a fost sau este ministru.

    Poate nu vă mai amintiţi, dar, când s-a adoptat legea funcţionarului public, s-a decis ca secretarul general al unui minister să fie funcţionarul de rangul cel mai înalt. După modelul francez, urma ca acesta să fie un personaj matusalemic, cunoscător al fiecărui colţişor al administraţiei păstorite, supravieţuitor al tuturor regimurilor. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că partidele au politizat întregul aparat funcţionăresc, de la secretar general la portar, efectul fiind că avem una dintre cele mai ineficiente şi ostile administraţii din UE. Numirea domnului Nica, ofiţer de informaţii, la Ministerul Fondurilor Europene, exact în anul cel mai sensibil pentru finalizarea absorbţiei fondurilor din bugetul 2007-2013 şi pentru pregătirea proiectelor finanţate de la bugetul 2014-2020, este un fel de nucă pe colivă.

    Am insistat pe acest caz pentru că situaţia de la Fondurile Europene a fost complet ignorată de presă, dar guvernul Ponta are o lungă tradiţie în numirea unor oameni nepotriviţi la locul nepotrivit. Uitaţi-vă la domnul Ioan Rus, o legendă a guvernării Năstase, când era ministru la Interne. De când a ajuns la Transporturi face gafe după gafe, face glume deplasate cu „doamna Codruţa” (Kovesi) şi, în schimb, are un bilanţ dezastruos. Master Planul pentru Transporturi nu a primit nici acum acordul Comisiei Europene! În plus, la ultima remaniere guvernamentală s-au împărţit portofolii economice către câteva personaje obscure dspre care nu s-a mai auzit nimic din ziua în care au depus jurământul: Graţiela Gavrilescu (Mediu), Andrei Gerea (Energie), cel care ar trebui să descâlcească, dacă se mai poate, situaţia de la Rompetrol sau Mihai Tudose (Economie), personajul care asistă pasiv la prăbuşirea Oltchim.

    Sunt de acord că funcţia de ministru este una politică şi că fiecare partid îşi asumă riscurile numirii unui incompetent. Totuşi, există o limită, iar guvernul Ponta a depăşit-o. PSD este un partid mare, are zeci de mii de membri activi, chiar nu se găsea cineva care să ştie cum se gestionează fondurile europene? Nu se putea ca, la Finanţe, să nu-l reciclăm pe cel responsabil de eşecul de la Ministerul Fondurilor Europene? Guvernul Ponta nu mai are la ora actuală nici o legătură cu PSD-ul, de electorat nu mai discutăm. Primul-ministru a lichidat opoziţia din propriul partid, ştie că nu poate fi detronat şi, în consecinţă, acţionează complet discreţionar, împărţind ministere după bunul plac, către prietenii prietenilor. Este greu de estimat dacă nota de plată pentru această distracţie, notă plătită de contribuabili, va fi de zeci sau sute de milioane de euro risipiţi cu incompetenţă.

    George Mioc este un antreprenor român care a emigrat în anul 1975 şi s-a stabilit în SUA. Este proprietarul unei fabrici care produce profile de aluminiu.

  • A construit de la zero un lanţ de restaurante mizând pe slăbiciunea cea mai mare a McDonald’s, KFC şi Burger King

    
Frederick “Fred” DeLuca este un om de afaceri american, cunoscut pentru faptul că a fondat lanţul de restaurante Subway.

    Fred DeLuca s-a născut în 1948 în Brooklyn, New York, iar ulterior s-a mutat împreună cu familia în Connecticut. În 1965, DeLuca a împrumutat 1.000 de dolari de la prietenul său Peter Buck cu intenţia de a strânge bani pentru colegiu. DeLuca voia să studieze medicina şi a pornit un o mică afacere de tip fast-food pentru a putea suporta costurile studiilor.

    Prima reclamă la radio a promovat numele ”Pete’s Submarines„, denumire schimbată ulterior în ”Pete’s Subway„. Numele sub care este cunoscut brandul astăzi a fost ales în 1986. DeLuca a deschis primul magazin pe 28 august 1965 în Bridgeport, Connecticut. În 1966 s-a inaugurat al doilea fast-food, într-o zonă cu vizibilitate mult mai mare. DeLuca a făcut acea investiţie considerând că amplasarea este cel mai important aspect al procesului de marketing. Cel de-al treilea Subway s-a deschis într-o zonă cu vad pietonal mare şi funcţionează şi astăzi. În 1978 reţeaua ajunsese la 100 de locaţii, iar în 1987 la 1.000.

    Creşterea a continuat în mod susţinut, Subway deschizând 1.100 de fast-food-uri doar în 1993. McDonald’s, unul din principalii competitori, a deschis în acelaşi an doar 800 de magazine. Subway numără astăzi peste 40.000 de spaţii şi generează venituri anuale de aproape 10 miliarde de euro. Compania s-a diferenţiat de concurenţă prin faptul că pregăteşte sandvişurile în faţa clientului, pentru a-i căpăta încrederea.

    Don Fertman, chief development officer al companiei, a declarat celor de la Bloomberg că ţinta este de a ajunge la 50.000 de unităţi până în 2017. ”Cineva va ajunge, cândva, chiar şi la 100.000 de restaurante„, a spus Fertman. ”Cine ştie? Poate vom fi chiar noi.„
    În anul 2007, Forbes l-a inclus pe DeLuca pe lista celor mai bogaţi 400 de americani. Omul de afaceri are o avere estimată la 
3 miliarde de dolari. Fred DeLuca şi Peter Buck au dezvoltat în anii ’90 şi compania Franchise Brands, o entitate menită să îi ghideze pe tinerii antreprenori la începutul unei afaceri. După succesul înregistrat de Subway, DeLuca a absolvit cursurile Universităţii din Bridgeport. El trăieşte, alături de soţie şi de copilul lor, în Fort Lauderdale, Florida.

    “Într-o zi obişnuită mă urc în maşină cu directorul local de dezvoltare şi ne plimbăm prin oraş vizitând spaţii şi magazine. Între timp, el îmi povesteşte ce se mai întâmplă cu businessul, dar şi ce se mai aude prin piaţă, iar eu iau ce îmi trebuie din ce spune el şi potrivesc datele într-un puzzle”, povesteşte DeLuca.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: “Nu cred într-un Cod Fiscal scris pe drumul spre puşcărie”

    Nu ştiu cum se va termina procesul domnului Darius Vâlcov, dar nu pot să-mi închipui vreo ţară civilizată care să lase modificarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală pe mâna unui personaj suspectat că lua mită în sacoşa de plastic şi care se ascundea de DNA în cimitir.

    Din această perspectivă, graba cu care premierul Victor Ponta insistă să treacă prin şedinţa de guvern aceste coduri şi ameninţă Parlamentul că, dacă nu le dezbate rapid, le va adopta prin asumarea răspunderii, mi se pare suspectă. Doar proiectul de lege de modificare a Codului de Procedură Fiscală are 231 de pagini. Nu este însoţit de un studiu de impact, ci de o banală expunere de motive, de 26 de pagini. Este imposibil să ceri unei entităţi non-guvernamentale să-şi dea seama, în circa o lună, ce se ascunde în spatele unui volum atât de mare de modificări. Am mai avut experienţa unor miniştri de la Finanţe care au promovat ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie, în favoarea unui grup de interese. În 2013, DNA a cerut începerea urmăririi penale împotriva ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu, suspectat de „constituire de grup infracţional organizat”, după ce acesta promovase o ordonanţă care urmărea să rezolve dispute din interiorul PNL. Din păcate, Parlamentul a refuzat să aprobe începerea urmăririi penale împotriva lui Chiţoiu, iar cazul a fost uitat prea uşor.

    Nici modificările la Codul Fiscal nu sunt însoţite de un studiu de impact. Din nou scriu că este imposbil să estimezi ce efecte vor avea noile prevederi. Am văzut un reputat profesor universitar estimând o reducere a încasărilor la buget cu 2% din PIB, în 2016. Nu ştiu pe ce se bazează. Poate va fi 1,6%, poate va fi 2,1%, doar un minister de Finanţe deschis şi transparent ar fi avut resurse să ne arate pe ce scenarii s-a lucrat. Dacă s-a lucrat cu aşa ceva! Legea 24 din 2000 privind tehnica legislativă prevede clar că „proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact”. În plus, actele cu impact asupra bugetului trebuie “elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern”. Ştiu că pare o glumă să ceri aşa ceva, nici un guvern nu a respectat această lege. Este însă greşeală mediului de afaceri din România că nu insistă pentru aplicarea ei şi, dacă Executivul nu se conformează, există calea acţionării în judecată.

    Uitându-mă la ceea ce s-a întâmpalt în anii anteriori, estimarea mea este că, dacă noul Cod Fiscal va fi adoptat, guvernul Ponta va tăia ce se mai poate tăia de la investiţii, pentru  a evita o situaţie în care deficitul bugetar să explodeze. Efectele vor fi în cascadă: se vor reduce şi co-finanţările la proiecte europene, deci abosrbţia fondurilor va merge prost, iar în 2022 ne vom trezi din nou că miliarde de euro alocaţi de UE rămân necheltuiţi. Oricum, pare că FMI-ul renunţă la acordul cu România şi se va pierde acel aşa-numit top-up, adică finanţarea suplimentară oferită de Bruxelles, de la 85% din valoarea unui proiect, la 95%.

    Este firesc ca mediul de afaceri din România să se bucure de reducerea fiscalităţii, aşa cum propune guvernul Ponta. Totuşi, un pic de prudenţă şi de studiu aprofundat nu ar strica. Să nu ajungem în situaţia în care răul făcut să fie mai mare decât binele promis de guvernarea PSD. 

  • Omul de afaceri care a cumpărat plantaţia pe care a fost sclav

    Benjamin Montgomery este numele unui fost sclavi care a trăit în Statele Confederate ale Americii în perioada de dinaintea Războiului Civil American. El are o poveste care a servit drept lecţie în perioada respectivă, demonstrând puterea educaţiei şi abilitatea foştilor sclavi de a contribui la comerţul şi industria din sudul Americii, potrivit autorilor site-ului blackthen.

    Benjamin Montgomery s-a născut într-o familie de sclavi în 1819, în Loudon County, Virgina. A fost vândut ulterior lui Joseph E. Davis, un proprietar de plantaţie din Mississippi. Davis era fratele mai mare al lui Jefferson Davis, care a devenit preşedinte al Statelor Confederate ale Americii. După o perioadă de timp, Davis a observat potenţialul lui Montgomery şi i-a atribuit responsabilitatea de a-i conduce magazinul său general de pe plantaţia Davis Bend. Montgomery a învăţat între timp să citească şi să scrie de la copiii lui Davis şi a excelat în modul în care a administrat magazinul.

    În afară de citit şi scris, Montgomery a învăţat şi metode de topografiere ale terenului, tehnici de control al inundaţiilor şi desenul planurilor arhitecturale. Era în acelaşi timp priceput la mecanică şi era un inventator înnăscut. La momenul respectiv, comerţul era concentrat în jurul râurilor care conectau regiunile şi statele. Din cauza diferenţelor adâncimii apei, navigaţia putea fi difcilă, iar dacă un vas cu aburi ar fi trebuit să plutească în derivă, mărfurile ar fi întârziat zile sau chiar săptămâni întregi.

    Montgomery a decis să rezolve această problemă şi a creat o elice care putea pătrunde în apă în diferite unghiuri, permiţând astfel vaselor să navigheze mai uşor prin apele mai puţin adânci. Joseph Davis a încercat să obţină patentul dispozitivului, dar acesta a fost respins la data de 10 iunie, 1858, din cauza faptului că Montgomery, ca sclav, nu era cetăţean al Statelor Unite ale Americii, iar Davis nu putea să aplice pentru obţinerea patentului în numele său. Mai târziu, atât Joseph, cât şi Jefferson Davis au încercat fără succes să patenteze dispozitivul în numele lor. În mod ironic, când Jefferson Davis a devenit preşedintele Confederaţiei, a schimbat legea care interzicea sclavilor să îşi patenteze invenţiile, iar la data de 28 iunie 1864, Montgomery, care nu mai ea sclav, a putut să completeze aplicaţia pentru patent, dar biroul de patente i-a respins din nou cererea.

    Până la sfârşitul războiului, Joseph Davis şi-a vândut plantaţia, cât şi alte proprietăţi lui Montgomery şi fiului său Isaiah. Vânzarea a fost realizată pe baza unui împrumut pe termen lung. Benjamin şi Isaiah au decis să îşi urmeze visul de a folosi proprietatea cu scopul de a pune bazele unei comunităţi de sclavi liberi, dar dezastrele naturale le-au  distrus culturile şi i-au împiedicat să îşi plătească împrumutul. Proprietatea Davis Bend a revenit în posesia familiei Davis, iar Benjamin Montgomery a murit anul următor. Descurajat, Isaiah a dus mai departe visul tatălui său şi a cumpărat apoi un teren unde, împreună cu alţi foşti sclavi, a fondat oraşul Mound Bayou din Mississippi în 1887. Isaiah a fost numit drept primul primar al oraşului la scurt timp.

  • Miliardarul care anunţă o bulă tehnologică mai rea decât dotcom: “La zece minute după ce au investit, investiţia lor nu mai valorează nimic”

    Mark Cuban, om de afaceri, investitor în media şi sport, cu o avere de 3 miliarde de dolari, este ferm convins că în curând o bulă tehnologică se va sparge, iar efectele vor fi mai rele decât cele din perioada 1999 – 2000, aşa-zisa “criză dotcom”.

    Cuban are un talent deosebit în a identifica acest tip de manifestări, pentru că a făcut avere vânzând un startup chiar la debutul precedetei crize tehnologice.

    Cuban spune că în prezent riscurile sunt concentrate în mânile investitorilor privaţi şi nu la deţinătorii de acţiuni, ca în 2000. Aceasta pentru că finanţarea companiilor din tehnologie este mai accesibilă ca oricând, iar companiile întârzie să intre pe bursă. Acest lucru, cred unii analişti, reduce riscurile spargerii bulei, pentru că vor fi afectaţi doar fondurile de investiţii, cei bogaţi şi angajaţii startupurilor finanţate.

    Cuban îi contrazice şi spune că este vorba de 225.000 de angel investors numai în Statele Unite care au băgat sume considerabile în companii tehnologice. Omul de afaceri este convins că cea mai mare parte a acestor investitori sunt “sub linia de plutire”, adică investiţiile lor valorează mai puţin decât au plătit iniţial); mai mult, în prezent piaţa nu le mai permite să îşi vândă participaţiile la companiile ameninţate. “O bulă speculativă apare atunci când investitori neinformaţi, aflaţi în căutarea câştigului, plătesc mai mult decât valoarea reală şi primesc mai puţini bani. În prezent la zece minute după ce au investit, investiţia lor nu mai valorează nimic”.

    Pe de altă parte, este mai uşor ca oricând să te transformi într-un angel investor, aşa că riscurile se răspândesc cu repeziciune, de la platforme de crowdfunding la investitori pe piaţa de capital.

  • Un antreprenor moldovean a găsit metoda de a lua banii celor plecaţi la muncă în străinătate

    Un om de afaceri din Botoşani şi-a făcut magazin online pentru rudele românilor care au plecat în străinătate. Oamenii plătesc direct din ţările unde muncesc, conectându-se la internet, iar angajaţii magazinului livrează la domiciliu familiilor acestora bunurile, scrie Adevărul. Practic, acest serviciu a fost gândit în special pentru persoanele în vârstă din mediul rural, care nu se pot deplasa la magazinele mai bine aprovizionate, însă produsele achiziţionate sunt de multe ori ţigări sau băuturi alcoolice.

     Ionel Roşu, un om de afaceri din Botoşani a dezvoltat, în urmă cu aproape 20 de ani, o reţea de chioşcuri stradale, non-stop. Afacerile nocturne, i-au priit botoşăneanului, care a ajuns să deschidă şi un magazin universal, mai precis un minimarket, dar şi să se lanseze în mediul online.  Omul de afaceri spune că livrările se fac la domiciliu şi, bineînţeles, în regim non-stop, notează sursa citată.

    Văzând că magazinul online prinde, Ionel Roşu, a venit cu o idee inedită, pe care a promovat-o în rândul pritenilor şi a cunoscuţilor care au rude în străinătate. Totodată a început să o popularizeze online. Este vorba de servicii online de livrare de produse pentru familiile românilor plecaţi în străinătate. Cum funcţionează : botoşăneanul care locuieşte oriunde în lume, are posibilitatea să comande pe site produsele , le plăteşte cu cardul, iar un aganjat al firmei le duce la membrii familiei din judeţul Botoşani, ai celui care a dat comanda.

    Omul de afaceri spune că cele mai mari comenzi le are din mediul rural acolo unde , sunt persoane în vârste, multe dintre ele se îmbolnăvesc şi nu pot merge la un magazin bine aprovizionat pentru mâncare sau alte tipuri de produse. Prin magazinul online al botoşăneanului, rudele din străinatate ale bătrânului pot comanda pentru acesta, iar livrarea se face la domiciliu. ”Cei care au grijă de părinţii lor, de bătrânii lor, le trimit constant produse . Este un nucleu dur de torinezi şi sicilieni care cumpără pe site şi eu le fac livrarea la domiciliile rudelor lor. Iniţial am dedicat acest magazin online pentru municipiul Botoşani dar paradoxal cele mai multe comenzi le am pentru localităţile din judeţ.”, spune Ionel Roşu, citat de Adevărul.

    Deocamdată în municipiul Botoşani, spune omul de afaceri comenzile sunt reduse, iar orăşenii se rezumă în general la comenzi online de băutură sau ţigări, şi bineînţeles la ore foarte târzii. Pagina electronică în limba romani Ionel Roşu nu este la prima idee inedită privind afacerile sale. Odată cu lansarea paginii online, acesta a tradus produsele cu denumiri şi preţuri şi în limba romani. Şi asta fiindcă mulţi dintre clienţii nocturni ai magazinelor non-stop era romi. ” Îmi place să răspund şi unori nevoi sociale. L-am tradus cu ajutorul profesorului de romanes şi am ataşat şi steagul etniei pe care se poate da click pentru a fi tradusă pagina. Plătesc fără probleme sunt corecţi”, spune omul de afaceri botoşănean, mai scrie sursa citată.