Tag: mobila

  • IKEA a vandut in 2008 de peste 104 mil. euro

    In 2008, magazinul IKEA din zona Baneasa a Capitalei a vandut peste 13 milioane de produse, dintre care 60% mobilier, iar restul – accesorii si decoratiuni pentru casa, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei.

    Acestia au mai adaugat ca isi mentin obiectivele pentru acest an financiar (septembrie 2008-august 2009), in speta vanzari de cel putin 110 milioane de euro, potrivit unei declaratii anterioare a lui Cornel Oprisan, retail manager IKEA Romania.

    “Ne asteptam ca in 2009 consumatorii sa fie tot mai exigenti in privinta raportului calitate-pret si sa isi reprioritizeze cheltuielile din bugetul familiei, abordandu-le pe termen mai lung si cu mai multa atentie”, a declarat Oprisan.

    Compania are in plan deschiderea, in urmatorii cinci ani, a inca sapte magazine, principalele orase vizate fiind Constanta, Iasi, Galati, Cluj, Timisoara, Craiova si Arad, dar si Bucuresti. In 2005, Moaro Trading SRL a cumparat franciza IKEA pentru Romania, ca doi ani mai tarziu, in martie 2007, sa deschida primul magazin din zona Baneasa, acesta fiind cea de-a 253-a unitate din a 35-a tara in care retailerul suedez este prezent.

    Piata mobilei din Romania s-a cifrat, anul trecut, la aproximativ 1,1 miliarde de euro, iar valoarea totala a productiei nationale s-a ridicat la 1,8 miliarde de euro, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila (APMR). Pentru anul acesta, principalii jucatori din domeniu se asteapta la o crestere de o cifra. Principalele companii prezente pe piata locala de profil sunt Mobexpert, IKEA, Elvila, Neorom si Silvarom.

    Cititi aici o retrospectiva asupra pietei mobilei in 2008.

     

  • Mobexpert investeste 10 mil. euro intr-un nou centru logistic

    “[…] E una din masurile pe care le-am planuit inca din septembrie pentru a ne putea proteja cat mai bine clientul de potentialele cresteri de preturi generate de un context economic destul de dur cu care se confrunta piata: criza financiara, evolutiile negative ale cursului de schimb, cresterea costurilor la utilitati si materii prime”, a declarat Sucu.

    Constructia centrului logistic a inceput deja, iar lucrarile se vor finaliza in luna mai a anului acesta. Centrul logistic, care este situat la kilometrul 21 al autostrazii Bucuresti-Pitesti, va avea o suprafata construita de 24.000 de metri patrati, fiind structurat in patru corpuri de cladire independete, “se inscrie in masurile prevazute de Mobexpert pentru optimizarea costurilor din lantul de aprovizionare, astfel incat preturile finale ale produselor din magazine sa poata fi mentinute pentru clienti la nivelul actual”, potrivit reprezentantilor companiei.

    Astfel, noul centru logistic va permite achizitii de produse in cantitati mai mari, la preturi avantajoase, si o distributie mai rapida a produselor catre reteaua de magazine. Centrul, care va deveni functional complet incepand cu luna iulie, va fi deservit de 35 de angajati, numarul acestora urmand sa creasca la 60 pana la sfarsitul anului. Mobexpert mai opereaza doua centre logistice: la Bucuresti (Tunari), care va fi transformat in centru de productie odata cu intrarea in functiune a celui de la kilometrul 21 al autostrazii Bucuresti-Pitesti, si la Targu-Mures, unde se afla o platforma logistica de 12.000 metri patrati destinata productiei din cele opt fabrici proprii.

    Reteaua regionala (Romania, Bulgaria si Serbia) numara, in prezent, 36 de hipermagazine si magazine – opt hipermagazine in Bucuresti, Brasov, Suceava, Pitesti si Sibiu (deschis saptamana trecuta), 27 de magazine in tara si un outlet; in afara Romaniei, Mobexpert este prezent in Bulgaria – Sofia printr-un hipermagazin si un magazin de mobila pentru birou si in Serbia (prin Mobexpert Office – mobila de birou).

    Cititi aici un interviu cu Dan Sucu despre extinderea regionala a Mobexpert.
     

  • 4 For Style vrea 1 mil. euro din mobilier de lux in 2009

    “Decizia de a ne lansa pe piata obiectelor de mobilier de lux din Romania a fost una strategica avand in vedere potentialul de crestere al segmentului high class si nevoia pentru astfel de produse”, a declarat Daniela Prisecari, director general al companiei.

     

    In prezent, compania pune la dispozitia clientilor, prin showroom-ului din zona Baneasa a Capitalei, o gama de mobilier si accesorii destinat amenajarii living-ului, dining-ului, camerei pentru copii si tineret marca Padua, Bullfrog, Glassfires, Biofireplaces, Small World etc.

     

    Cititi aici un interviu cu Camelia Sucu despre piata mobilei de lux din Romania.
     

  • Mobila se intoarce spre cei saraci

    Decizia de deschidere a unui prim outlet, in centrul comercial de profil Fashion House de pe autostrada Bucuresti-Pitesti, poate parea neobisnuita pentru Mobexpert, cel mai puternic grup din industria autohtona a mobilei. Intr-un magazin de tip outlet se vand produse din colectiile anterioare la pret redus – or, Mobexpert se adreseaza prin excelenta segmentului mediu si mediu-inalt al veniturilor. Se incearca deci prin acest nou magazin abordarea categoriilor de potentiali clienti cu venituri mai modeste?

    Bogdan Staicu, directorul de retail al companiei, raspunde ca nu este vorba despre vreo noua pozitionare pe piata, ci doar de un format introdus pentru a prelungi accesul clientilor la produse din colectiile mai vechi, deja inlocuite in magazinele din retea. Produsele din outlet au preturi cu 30% pana la 70% mai mici fata de cele initiale. De fapt, prin noul magazin, un format cunoscut mai ales in comertul de imbracaminte si incaltaminte, Mobexpert se apropie de industria de fashion – si aici se vorbeste despre colectii de sezon, despre tendinte si despre o perimare rapida a modelelor de mobilier si de decoratiuni.

    O astfel de evolutie coincide cu intensificarea concurentei din piata de retail, mai ales dupa intrarea de noi mari grupuri internationale care, in contextul cresterii puterii de cumparare in Romania, au stimulat sofisticarea gusturilor clientilor si o conectare la tendintele occidentale din domeniu. “Ca proces, putem vorbi de o similaritate cu industria modei; aici, schimbarea colectiilor de primavara-vara cu cele de toamna-iarna e intotdeauna urmata de un destocaj masiv, prin care colectiile vechi sunt propuse la vanzare la preturi mult mai mici”, explica Bogdan Staicu. Faptul ca in primavara s-a decis deschiderea outletului a urmarit deci, spun oficialii grupului, ca odata cu lansarea noii colectii din toamna, sa accelereze ritmul de innoire a produselor din retea.

    “Vom da astfel posibilitatea celor care nu urmaresc neaparat noutatea sa aiba acces la aceste produse la preturi reduse”, adauga directorul de retail al Mobexpert. Totusi, ideea in sine a outletului nu este complet noua, pentru ca exista deja inca din 2001, de cand s-a deschis hipermagazinul din Pipera, o zona de discount in fiecare din cele opt hipermagazine din reteaua Mobexpert. Fiecare din aceste zone are o suprafata de aproximativ 200 de metri patrati (outletul cel nou are 275 de metri patrati), unde clientii pot cumpara produse mai ieftine din colectii mai vechi. Despre ce fel de produse este vorba? Intrucat colectiile se schimba la fiecare sase luni, prototipurile, capetele de serie, cele care si-au epuizat valoarea de noutate sau cele care nu au inregistrat vanzari conform asteptarilor (indiferent ca este vorba despre articole din import sau provenind din productia proprie) vor fi gasite in oferta outletului.

    Pentru inceput insa, data fiind suprafata destul de limitata a magazinului, retailerul se axeaza pe o oferta dedicata decoratiunilor interioare (covoare, tesaturi, lampi, tacamuri, lenjerie, sticlarie, ceramica, tablouri), iar acestea vor ramane preponderente in portofoliu chiar daca pe viitor se urmareste si introducerea la vanzare a mobilierului de casa si birou. “Consider ca decoratiunile reprezinta un segment cu mare potential de dezvoltare si pot deveni un motor de crestere a vanzarilor”, apreciaza Staicu, adaugand ca, in prezent, decoratiunile reprezinta in jur de 20% din vanzarile unui hipermagazin din retea (20% dintr-o valoare care poate atinge aproape 35 de milioane de euro – cifra de afaceri a magazinului din zona Pipera, care are cele mai mari vanzari din grup, asa cum apare pe site-ul Ministerului de Finante).

    Iar tendinta arata o crestere a ponderii decoratiunilor, odata cu orientarea ofertei Mobexpert catre zona produselor de lifestyle. Cresteri ale incasarilor din decoratiuni au inregistrat si alti actori importanti din piata mobilei.

    Din incasarile de aproape 100 de milioane de euro realizate de magazinul IKEA din zona Baneasa in perioada septembrie 2007-august 2008, vanzarile de decoratiuni si accesorii au insemnat circa 40 de milioane de euro. In contextul in care in perioada de toamna si iarna incasarile comerciantilor de mobila intra pe o panta descendenta, pentru a urca din nou in primavara, in functie de suisurile si coborasurile pietei imobiliare, decoratiunile constituie acum cel mai bun palier de competitie. Iar lupta pentru buzunarul cumparatorului devine cu atat mai acerba in preajma sarbatorilor de iarna – ne putem face o idee numai navigand pe site-urile marilor comercianti sau rasfoindu-le brosurile.

    Modelul outletului din Romania ar putea fi exportat si in celelalte piete unde Mobexpert este prezent – in Bulgaria si in Serbia, dar oficialii grupului declara ca nu iau in calcul deschiderea de noi astfel de unitati, “cel putin atat timp cat nu exista inca structura capabila sa le integreze, asa cum a fost cazul in Bucuresti, cu Fashion House” (este vorba de niste centre comerciale care sa poata integra magazine de tip outlet). Intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin, Dan Sucu, proprietarul grupului, preciza oricum ca extinderea retelei in regiune depinde de dezvoltarea imobiliara din aceste tari, nu de dorintele Mobexpert.

    De altfel, nici pentru Romania nu sunt bugetate investitii in noi outleturi in urmatorii doi ani, sustin reprezentantii companiei, motivand ca zonele de discount deja existente in magazinele Mobexpert, care functioneaza intr-un mod asemanator cu outletul, pot acoperi de fapt cererea pentru produsele de marca la preturi reduse.

  • Mobexpert a deschis un outlet cu 300.000 euro

    Oferta magazinului cuprinde, pentru inceput, colectii de decoratiuni (covoare, tesaturi, lampi, tacamuri, lenjerie, produse din ceramica si sticlarie, tablouri si rame) din sezonul precedent, la preturi reduse cu 30% pana la 70%.

    “Optiunea pentru adoptarea in premiera a conceptului de outlet vine in sprijinul strategiei Mobexpert de accelerare a ritmului de innoire a colectiilor din magazine”, a declarat Bogdan Staicu, director de retail in cadrul companiei.

    Magazinul are o suprafata totala de 275 de metri patrati, sase angajati si este deschis in fiecare zi a saptamanii. Reteaua regionala (Romania, Bulgaria si Serbia) numara, in prezent, 36 de hipermagazine si magazine – opt hipermagazine in Bucuresti, Brasov, Suceava, Pitesti si Sibiu (deschis saptamana trecuta) si 27 de magazine in tara; in afara Romaniei, Mobexpert este prezent in Bulgaria – Sofia printr-un hipermagazin si un magazin de mobila pentru birou si in Serbia (prin Mobexpert Office – mobila de birou).
     

  • Mobexpert a deschis un hipermagazin la Sibiu cu 2 mil.euro

    Magazinul, situat in parcul comercial Shopping City din oras, se intinde pe o suprafata de 7.740 de metri patrati si este repartizat pe doua nivele cu doua platforme decalate si o curte interioara. In cadrul acestuia, lucreaza 50 de angajati, potrivit informatiilor reprezentantilor companiei.

     

    Hipermagazinul din Sibiu este cel de-al treilea din proiectul companiei de extindere a retelei romanesti de anul acesta, cifrat la opt milioane de euro. Largirea retelei locale face parte din strategia Mobexpert de consolidare ca brand regional. Pana in 2011, compania si-a propus sa opereze 25 astfel de hipermagazine in intreaga regiune, dintre care 5 in afara granitelor, au mai precizat oficialii Mobexpert.

     

    Cititi aici un interviu cu proprietarul Mobexpert, Dan Sucu, despre extinderea retelei Mobexpert in afara Romaniei.




     

     

     

     

     

  • kika=IKEA+Mobexpert

    “Ne place IKEA si IKEA ne place pe noi”, spune Paul Koch, managing director al Kika, parte a grupului Kika/Leiner, atunci cand este intrebat de concurenta. Un raspuns pe care il da ori de cate ori i se pune aceasta intrebare, adica destul de frecvent, daca este vorba despre zona Europei Centrale si de Est, acolo unde cei doi retaileri se intrec umar la umar pentru pozitia de lider.

    “In Austria, Kika si IKEA coexista de peste trei decenii, iar clientii, in functie de nevoi, il aleg pe unul sau pe celalalt”, explica Koch. Afirmatia sa se sustine, cel putin partial, intrucat cei doi comercianti nu sunt, pe anumite paliere, competitori directi; suedezii sunt axati pe segmentul redus al preturilor, pe cand Kika este generalist, oferind mobilier atat de tip “do-it-yourself”, mai ieftin, cat si “de marca”, mergand pana la lux. Un model de business despre care Dan Sucu, proprietarul Mobexpert, spunea inca de cand austriecii si-au facut publice intentiile pentru Romania ca “i-a trecut timpul”, argumentand ca viitorul retailerilor de mobila este specializarea pe nise.

    Din moment ce in Romania inca nu se poate vorbi de o piata a luxului semnificativa ca pondere sau bine definita, Mobexpert este cap de lista cand vine vorba de concurenta Kika, dupa cum recunosc si oficialii austrieci. Desi spun ca este prematur pentru a face un pronostic cu privire la evolutia magazinului nou-deschis in Bucuresti, sefii Kika ar putea castiga pentru retailerul austriac o pozitie importanta prin decoratiuni si accesorii, care reprezinta 30% din gama de produse a Kika.

    Un exemplu in acest sens este chiar IKEA care a avut, in perioada septembrie 2007-august 2008, vanzari de decoratiuni si accesorii de 40 de milioane de euro dintr-un total de aproape 100 de milioane de euro realizate de magazinul din Baneasa. Reprezentantii Kika nu au fost mai deschisi nici in privinta cifrei de afaceri pe care spera sa o realizeze cu magazinul din Bucuresti, desi in primavara, cand au anuntat oficial planul de extindere a retelei, avansau valori de 30-50 de milioane de euro ca vanzari pentru o unitate de dimensiunile celei nou-deschise.

    Este vorba despre un magazin de 27.000 de metri patrati (suprafata construita, din care 15.000 de metri patrati pentru vanzare) situat in parcul comercial West Park de pe autostrada Bucuresti- Pitesti, care a necesitat o investitie totala de 31 de milioane de euro. Ca o comparatie, magazinul IKEA din zona Baneasa, deschis in martie anul trecut, are cu 1.000 de metri patrati mai putin si a presupus o investitie mai mica, de 25 de milioane de euro.

    Daca oficialii IKEA prognozau atingerea pragului de rentabilitate (break even) dupa primul an de functionare, cei de la Kika au precizat doar ca investitiile din Romania sunt de lunga durata si ca nu se asteapta la o recuperare rapida a acestora; pentru perioada 2010-2011, ei au anuntat deschiderea a inca trei magazine in tara, la Oradea, Constanta si Timisoara, pentru care se vor aloca cel putin 30 de milioane de euro (magazinele viitoare vor fi de dimensiuni mai reduse, de pana la 10.000 de metri patrati suprafata de vanzare).

    Un plan de extindere ce va ramane in picioare in ciuda crizei financiare, pe care Koch nu o vede ca pe o amenintare, ci, din contra, ca pe o sansa, deoarece Kika beneficiaza de lichiditati “foarte mari”. Nu inseamna ca aceasta criza financiara nu va avea si efecte negative. “Pot fi unu-doi ani de dificultati”, afirma seful Kika. Pana atunci, urmeaza o perioada favorabila, experienta austriecilor din tarile vecine indicand ca vanzarile merg cel mai bine in perioada octombrie-decembrie. Ceea ce va urma dupa sarbatorile de iarna, de care toti retailerii vor incerca sa profite, este greu de anticipat, dar previziunile jucatorilor din domeniu nu sunt foarte optimiste, in ton cu ceea ce se intampla si in celelalte industrii.

    Recent, Cornel Oprisan, retail manager al IKEA Romania, afirma ca desi deocamdata nu se observa o scadere a vanzarilor la mobila, este de asteptat, incepand cu luna februarie a anului viitor, o schimbare in comportamentul consumatorilor, o “reprioritizare a cheltuielilor.” In acest context lupta preturilor va deveni cu atat mai acerba, cu cat este de asteptat ca oamenii sa consume “mai rar si mai putin”, dupa cum aprecia si Dan Sucu.

    Poate tocmai de aceea, IKEA a anuntat o scadere de preturi de 10-25% pentru 500 de produse din cele 8.000 din magazin, aplicabila celor mai vandute articole de mobilier, iar Kika si-a propus ca la inaugurare sa impresioneze prin preturile mici, dar si prin oferta de mobila produsa local. “Inca mai avem un nume in piata de mobila”, afirma Alexandru Creanga, country managerul Kika Romania, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin din vara, atunci cand compania era in cautare de furnizori.

    Retailerul austriac colaboreaza inca de la intrarea pe piata ungara cu producatori romani. In prezent, numarul acestora este de “cinci-zece”, dupa cum spun oficialii Kika, iar valoarea mobilei romanesti vandute pe piata globala de austrieci anul trecut a fost de 50 de milioane de euro. Nu este deloc putin, mai ales ca multi dintre producatorii locali s-au plans de reducerea dramatica a comenzilor pentru export.

  • kika a vandut mobila romaneasca de 50 mil. euro anul trecut

    Magazinul din Bucuresti este repartizat pe doua etaje si se intinde pe o suprafata de 27.000 de metri patrati – 15.000 metri patrati pentru spatiile de vanzare si restul, pentru depozitare. In perioada 2010-2011, retailerul va investi 30-40 milioane de euro pentru inaugurarea a inca trei magazine pe plan local, care vor fi amplasate la Oradea, Constanta si Timisoara.

    Grupul kika/Leiner estimeaza pentru 2008 o cifra de afaceri la nivel mondial de 1,24 mld. euro.

     

  • Ilustrate de la Brebu

     

    Schita cu pricina ar fi trebuit sa includa un showroom, o noua cladire de birouri si poate o fabrica in Rusia, “daca nu venea molima”, spune Rizea. Molima la care se refera este criza financiara, care l-a facut mult mai prudent in pronosticurile pentru anul viitor. Dupa ani in care s-a putut lauda cu cresteri anuale de 30% si marje de profit peste cele medii din industrie, seful Lemet spera in 2009 la o crestere de doar 15% fata de anul acesta, ceea ce inseamna incasari in jurul a 30 de milioane de euro, cu tot cu TVA.
     
    O incetinire a ritmului atrasa de limitarea accesului la credite, dupa cum explica Rizea, adaugand ca “acum nu mai intra in magazine cei care intreaba daca pot lua mobila cu credite, ci doar cei care isi permit sa o cumpere cu banii jos”.
     
    Poate ca una dintre solutiile pentru a impulsiona vanzarile ar fi inghetarea preturilor, pentru ca “mai bine dau marfa la un tarif fix decat sa ramanem cu ea pe stoc”, dupa cum spune omul de afaceri.
     
    Criza financiara nu este singurul motiv pentru scaderea cererii, intrucat, asa cum se intampla in fiecare an odata cu inceperea postului Craciunului, vanzarile intra pe o panta descendenta. “Toata lumea spune ca piata imobiliara da tonul in cea a mobilei, dar eu cred ca nu este adevarat”, spune Rizea, in timp ce deschide un dosar ticsit cu grafice; unele sunt din articole de ziar, iar altele – statistici oficiale. Din multimea lor alege graficul vanzarilor la mobila in decursul unui an, asa cum reiese din dinamica inregistrata de fabrica sa din Brebu, pe care il compara cu alte doua – un grafic al dinamicii constructiilor si celalalt al casatoriilor.
     
    Concluzia la care ajunge este ca vanzarile merg cel mai bine in perioada iulie-noiembrie, atunci cand se fac si cele mai multe nunti. Iar ceea ce urmeaza este o perioada de “hibernare” a incasarilor, care coincide cu cea a iernii si care s-ar putea prelungi pe fondul crizei; nimeni nu stie exact cu cat si nici ce efecte va avea. Un lucru pare sigur insa: restrangerea creditelor inseamna cumparari mai rare si mai reduse valoric, dupa cum aprecia Dan Sucu, seful Mobexpert, cel mai puternic grup din industria mobilei, intr-o discutie recenta cu BUSINESS Magazin. De aceeasi parere este si Rizea, care mai crede ca “industria mobilei ar trebui sa reziste daca s-ar micsora volumul de importuri”. E o afirmatie facuta din pozitia confortabila a unui producator care se bazeaza prea putin pe importuri – fabrica Lemet exporta cel mult 5% din productia totala. O pondere mica, daca este sa luam in calcul faptul ca dupa Revolutie putini au fost producatorii care si-au putut sustine afacerile exclusiv din vanzarile realizate in tara.
     
    Singura sansa de supravietuire pentru fabricantii care nu s-au bucurat nici de magazine proprii de prezentare, nici de o retea extinsa de distributie si nici de un nume rasunator pe piata interna a fost, dupa 1989, sa se orienteze catre cea externa, in special tarile ex-sovietice si vestul Europei, iar multi dintre ei lucreaza si astazi exclusiv pentru export.
     
    “Acum cativa ani, toata lumea ne intreba de ce nu facem si export, pentru ca pe atunci se credea ca daca un producator nu vinde in afara tarii e mai putin valoros”, isi aminteste seful Lemet. “Dar eu vreau sa-mi fac afacerile in Romania, pentru ca este o piata mare, inainte ca Uniunea Europeana sa-si fi dat seama de asta.”
     
    Pentru ca exportul nu a fost niciodata un obiectiv principal, atentia antreprenorului s-a axat pe dezvoltarea retelei de distributie, care in momentul de fata a ajuns sa fie cea mai extinsa din Romania, numarand peste 150 de magazine partenere, dintre care 103 magazine sub brandul Lem’s, operate in sistem de franciza. Planuri sunt si pentru extinderea brandului in Bulgaria, acolo unde Lemet colaboreaza cu 14 magazine partenere, dar si in Ungaria, unde compania detine deja o reprezentanta si un magazin Lem’s. Un model de business suficient de interesant pentru ca anul acesta Alexandru Rizea sa adune intr-un dosar toata corespondenta cu cei care au vrut sa-i cumpere afacerea. Pe coperta dosarului, care nu are niciun titlu, este desenat un semafor aprins pe culoarea galbena – “nici rosu, nici verde”, spune el. Despre ofertanti afirma doar ca “sunt mai multe firme si fonduri de investitii” carora le-a dat acelasi raspuns – “in anul 2008, Lemet nu va fi cotata la bursa si nici nu va negocia vanzarea sau fuziunea”. Dar nici in 2009, se grabeste sa completeze. Care sunt motivele pentru un refuz atat de ferm? Lemet este o afacere de familie si asa va si ramane, spune Rizea; sotia sa, fiul, fiica si nora lucreaza deja de ani buni in cadrul companiei.
     

     

  • IKEA Baneasa vrea sa se extinda

    Cornel Oprisan, retail manager al IKEA Romania, a precizat ca septembrie a fost cea mai buna luna de pana acum, din punctul de vedere al vanzarilor, iar pentru ultima luna din an oficialii companiei se asteapta la o crestere a vanzarilor de 20% fata de o luna obisnuita.

    In forma actuala, magazinul din Baneasa, care se intinde pe o suprafata de 26.000 de metri patrati, are o capacitate de 65.000 de vizitatori saptamanali, dar in realitate cifra care este depasita cu inca 5.000; potentialul de vanzare este 120-125 de milioane de euro pe an.

    De aceea, oficialii companiei iau in considerare posibilitatea de a extinde magazinul existent cu inca 2.000 de metri patrati ceea ce ar putea adauga alte 10-15 milioane de euro incasarilor IKEA. In ceea ce priveste criza, retail managerul IKEA a declarat ca,desi deocamdata nu se vede o scadere a vanzarilor, se asteapta la o schimbare in comportamentul consumatorilor; mai exact, este vorba despre reprioritizarea cheltuielilor.

    Oprisan a mai precizat ca IKEA Romania cauta, in continuare, locatii pentru deschiderea de noi magazine in Bucuresti, Constanta, Iasi, Galati, Cluj si Timisoara. O decizie finala va fi facuta publica in 16-18 saptamani.

    Filiala locala a retailerului suedez de mobila IKEA a inregistrat, in anul fiscal incheiat la 31 august 2008, vanzari de 99,4 milioane de euro, peste asteptarile initiale. In 2005, Moaro Trading SRL a cumparat franciza IKEA pentru Romania, ca doi ani mai tarziu, in martie 2007, sa deschida primul magazin din zona Baneasa, acesta fiind cea de-a 253-a unitate din a 35-a tara in care retailerul suedez este prezent.

    Piata mobilei din Romania se va cifra, anul acesta, la aproximativ 1,1 miliarde de euro, iar valoarea totala a productiei nationale se va ridica la 1,8 miliarde de euro, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila (APMR). Principalele companii prezente pe piata locala de profil sunt Mobexpert, IKEA, Elvila, Silvarom, Staer si altele.