Tag: mai
-
Oprea: Am făcut demersuri pentru ca MAI să cumpere autospeciale de 57 de milioane de euro
Oprea a anunţat că, la nivelul ministerului, se urmăreşte rezolvarea problemelor legate de lipsa de autospeciale la toate structurile operative.
“Am iniţiat demersurile necesare în vederea reducerii deficitului de mijloace de mobilitate la structurile operative, prin utilizarea a 57 milioane euro din venituri proprii pentru dotarea unităţilor ministerului cu autospeciale”, a spus ministrul Afacerilor Interne.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Senatorii cer avize de la comisiile SRI şi SIE pe legea de transferare a STS la MAI
Solicitarea Comisiei de apărare a fost adoptată de conducerea Senatului.
Dobriţoiu precizează în adresa transmisă Biroului permanent al Senatului că, pentru o dezbatere eficientă şi competentă analiză asupra acestei propuneri legislative, se solicită avize şi din partea comisiilor comune permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi SIE.
În plus, Comisia de apărare mai cere în adresă amânarea termenului de depunere a Raportului comun al comisiilor de apărare şi administraţie publică, până la data de 29 aprilie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Duicu i-a spus şefului IPJ Mehedinţi că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, MAI şi a şefului IGPR
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de combaterea infracţiunilor de corupţie au început urmărirea penală în cazul lui Ioan Adrian Duiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
În aceeaşi cauză este urmărit penal şi Constantin Stefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Cititi mai multe pe www.meidafax.ro
-
Povestea lui Fred Koch, magnatul care a criticat regimul comunist
Fred Chase Koch este un inginer chimist american şi fondatorul Koch Industries, a doua companie privată ca mărime din Statele Unite ale Americii. Fred C. Koch s-a născut în Quanah, Texas, în familia imigrantului german Harry Koch, proprietarul ziarului Tribune – Chief.
Fred Koch a studiat în cadrul Institutului Rice din Houston din 1917 până în 1919 şi a absolvit Institutul Massachusetts de Tehnologie (MIT) în 1922, în cadrul căruia a obţinut licenţa în practica ingineriei chimice. Koch şi-a început cariera în cadrul Texas Company, iar mai târziu a devenit inginer şef în compania Medway Oil & Storage din Kent, Anglia.
În 1925 s-a alăturat unui coleg din MIT, P.C. Keith, la compania Keith-Winkler Engineering din Wichita, Kansas. Colegul lui a părăsit însă compania în acelaşi an, iar aceasta s-a transformat în Winkler-Koch Engineering Company. Doi ani mai târziu, Koch a inventat o modalitate mai eficientă în procesul de cracare termică pentru transformarea petrolului brut în benzină care permitea micilor jucători din industrie să concureze cu giganţii domeniului.
Companiile mari l-au acţionat imediat în judecată pe Koch, cu 44 de procese împotriva lui. Koch a câştigat toate procesele, mai puţin unul – în care s-a dovedit pe parcursul anilor că judecătorul fusese mituit. Chiar dacă a câştigat lupta din sălile de judecată, litigiul extins a scos din afaceri compania Winkler-Koch timp de mai mulţi ani.
Drept consecinţă, Koch s-a concentrat ulterior pe pieţele externe, inclusiv Uniunea Sovietică, unde compania a construit 15 instalaţii de cracare în intervalul 1929 – 1932. La începutul anului 1930, Winkler-Koch ajunsese chiar să găzduiască tehnicieni sovietici pentru training. Compania s-a extins însă cu instalaţiile de cracare şi în alte ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. Koch a reuşit să asigure astfel cu succes averea familiei, iar mai târziu a adus noi parteneri.
Din 1940, compania a devenit Wood River Petrol şi Rafinare, iar în 1946, după ce firma a cumpărat rafinăria Rock Island şi un sistem de colectare a petrolului brut din apropiere de Duncan, Oklahoma, a fost redenumită Wood Rock Island Oil & Refining Company.
După moartea sa, în 1966, atribuţiile de management ale companiei devenite într-un final Koch Industries au revenit celor patru fii ai săi. În perioada petrecută în Uniunea Sovietică, Koch a ajuns să dispreţuiască regimul comunist al lui Iosif Stalin. A scris chiar o carte pe această temă, intitulată „Un om de afaceri se uită la comunism„ (A Business Man Looks at Communism), în care spunea că Uniunea Sovietică este un regim al foametei, mizeriei şi terorii. În prezent, compania are venituri de peste 115 miliarde de dolari şi mai bine de 60.000 de angajaţi.
Charles Koch este preşedintele consiliului director al companiei, iar David H. Koch este CEO-ul acesteia, după ce Frederick şi William Koch le-au vândut acţiunile în schimbul a 1,1 miliarde de dolari.
-
Gheorghe Muşat, la BM Storytellers: Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic
Iată discursul lui Gheorghe Muşat, partener fondator Muşat şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:
„Avocatura e o lume pur intelectuală. La noi în firmă, în afară de femeile de serviciu, toată lumea are studii superioare. Este interesant să lucrezi într-o astfel de lume. Zi de zi lucrăm cu băncile, cu oamenii de afaceri, cu economia. Ei depind de noi, noi depindem de ei. Fără modestie, aş zice că ei depind mai mult de noi decât noi de ei. Succesul în afaceri depinde mult de alegerea avocatului potrivit. În aproape 25 de ani, pe care îi serbăm în 2015, pot să spun că lucrurile importante din mediul economic şi financiar ies cel mai adesea încâlcit fără prezenţa avocaţilor.
Depindem şi noi de ei, mai ales din punct de vedere economic: fără ei nu am exista sau ne-am rezuma la litigii, cum era înainte. Numai în Bucureşti sunt 11.000 de avocaţi, iar pe majoritatea îi găsiţi la tribunal; mulţi dintre ei privesc avocatura de business ca pe cel mai înalt prag din avocatură. Oamenii de afaceri români nu s-au obişnuit cu faptul că avocatul de afaceri este esenţial în lumea în care ne învârtim. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar, dintre primele 500 de companii din economie, maximum 10-15% lucrează cu avocaţi. Există această mentalitate «dacă nu am probleme, nu merg la avocat»; este aceeaşi mentalitate că «nu merg la medic decât când mă doare». Se pierde din vedere efectul profilactic, poate cel mai important în ambele cazuri. În Europa, există în zona aceasta o educaţie care s-a conturat de-a lungul zecilor de ani: chiar şi atunci când mergi la bancă să iei un împrumut trebuie să mergi cu avocatul după tine. În România, se fac tranzacţii foarte importante direct. Iar după aia vin şi îmi bat la uşă, spunându-mi că s-au înţeles, dar de fapt nu s-au mai înţeles după semnare.
2004 a fost un an când noi deja eram în vârf, un an fericit pentru Muşat & Asociaţii: eram plini de optimism, de entuziasm, totul era frumos, investitorii străini veneau la noi, intraserăm în NATO şi realizam că drumul este ireversibil. A fost anul când ne-am mutat într-un nou sediu, dar şi anul de vârf al guvernării Năstase şi primul an de creştere economică solidă.
Eu sunt un adversar al proprietăţii de stat. În 2004, s-a privatizat industria energetică şi în 90% dintre tranzacţii noi am fost acolo – nu de partea statului, ci a companiilor cumpărătoare. În 2004, am avut un an plin de succese, cu succesul în cazul Noble Ventures – litigiu pe care România l-a avut la Washington şi în care pretenţiile erau de 380 de milioane de euro. Am câştigat acest proces foarte important, nu numai pentru noi, dar şi pentru România, pentru că a transmis semnalul că România e un loc OK pentru investiţii.
În 2005, am avut o mică tristeţe – un mic grup de tineri pe care îi crescusem au plecat din firmă (este vorba despre Florentin Ţuca şi alţi 8 parteneri – n.r.); povestesc despre ei acum cu nostalgie, pentru că îmi place mult să lucrez cu oameni şi mai ales cu tineri, să îi formez.
De când a început criza, nici noi nu o ducem mai bine. Am fost alături de clienţii noştri. În 2013, am lucrat dublu pentru a obţine aceleaşi venituri ca în 2008. Este adevărat că 2008 a fost anul de vârf. Se lucrează mult mai mult. Suntem într-o relaţie de interdependenţă cu mediul de afaceri.
Ca trăiri personale, 2005 a fost un moment de maturitate. Am realizat că lumea s-a schimbat, că totul este mai pragmatic. A fost o vreme, de zece ani, de pionierat în avocatură. A fost atunci un moment când am realizat că avocatura nu merge practicată cu mapa, cu tramvaiul, ci trebuie practicată aşa cum o fac cei din vest.
După 2005, avocatura românească s-a maturizat teribil. Acum, avocatura românească de business este singura piaţă avocaţială din CEE dominată de firmele româneşti. Asta şi datorită acelei perioade de pionierat, când un mic număr de oameni au pus pasiune şi entuziasm şi au construit un alt fel de profesie avocaţială.
Este una dintre cele mai importante satisfacţii din ultimii zece ani: dacă există în avocatura de afaceri 500 de profesionişti de top, mai bine de jumătate dintre ei lucrează sau au lucrat la Muşat & Asociaţii; iar când spun avocat de top mă refer la oameni care rivalizează oricând cu orice firmă de avocaţi din Europa şi cu orice avocat de la Londra. Iar asta este ceva specific pieţei româneşti. De ce? Aşa a vrut Dumnezeu.
-
Tânărul care la 30 de ani a ajuns brand manager al Jack Daniel’s: De frica zilei de mâine, românii beau mai puţin whisky
Pe piaţa de whisky, estimată la 85 de milioane de euro pe an, Jack Daniel’s s-a impus pe poziţia fruntaşă în 2010, în plină criză economică, când obiceiurile de consum şi tendinţele erau date peste cap, iar alte categorii de produse începeau să „muşte” din piaţa whisky-ului.
La un an de când are în grijă Jack Daniel’s în România, Cezar Gârbea spune despre piaţă că este încă în formare şi într-o permanentă schimbare. „Ultimii ani au dat puţin peste cap creşterea naturală a acestei categorii, fiind strâns legată de starea de spirit a românilor. Astfel, o piaţă care arăta o creştere promiţătoare s-a oprit din avântul pe care îl avea şi chiar a început să scadă odată cu reducerea încrederii românilor în ceea ce le va aduce ziua de mâine”, spune Cezar Gârbea.
Tendinţa s-a reflectat atât în retail, unde a scăzut frecvenţa cumpărăturilor, cât şi mediul HoReCa, iar românii au început să ia în considerare şi alte băuturi, precum vodca, datorită versatilităţii acesteia, dar şi băuturi mai uşoare cum ar fi prosecco.
La nivelul pieţei de spirtoase, whisky-ul este al patrulea sortiment în topul vânzărilor, după băuturile cu arome (rachiu), vodcă şi brandy, arată datele companiei de cercetare de piaţă IWSR. În această categorie, Jack Daniel’s se bate în principal cu J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker sau Teacher’s.
În România, marketingul Jack Daniel’s şi al vodcii Finlandia este realizat de către Brown Forman, în timp ce distribuţia este asigurată de către BDG Import.
Comparativ cu alte state, piaţa locală de whisky este similară în ceea ce priveşte gradul de maturitate, spune Cezar Gârbea, diferenţele aparând în ceea ce priveşte restaurantele, barurile şi cluburile, unde există alt tip de consumator.
„Dacă acum câţiva ani ieşitul în oraş însemna fie o bere cu prietenii, fie în club cu o sticlă de whisky şi de vodcă, acum consumatorii au evoluat foarte mult şi sunt foarte diferiţi, astfel încât nu mai există un tipar. Totodată devin mai sofisticaţi, la curent cu noile trenduri, caută evenimente şi locaţii care să le ofere ceva nou şi cred că, cel mai important, să le ofere o experienţă unică.”
În aceste condiţii, jobul brand managerilor este să construiască o marcă pe termen lung, susţinută de o comunicare coerentă, adaptată realităţilor pieţei. În industria de whisky, importante sunt şi notorietatea internaţională, dar şi continuitatea în procesul de comunicare.
Brand managerul pentru Jack Daniel’s este de părere că cea mai mare provocare în slujba sa este să facă alegerea corectă din punctul de vedere al comunicării pentru brand într-un mediu plin de alternative. Odată găsit mixul perfect, urmează un pas la fel de important, execuţia, care în cazul brandurilor premium, cum este Jack Daniel’s, poate face diferenţa între reuşită şi eşec.
„Comunicarea bazată în bună parte pe BTL şi dependenţa de mediul on trade, HoReCa, fac ca opţiunile să fie nenumărate, dar fiecare are avantaje şi dezavantaje. Pe de altă parte, ar trebui ca aceste opţiuni să fie în linie cu ceea ce vrei tu ca brand să comunici şi să fie identificabil cu tine, dar nu într-un mod intruziv pentru consumator, ci într-unul natural.”
Cum piaţa este departe de a fi matură, mai este loc pentru noi jucători, însă cei nou intraţi trebuie să-şi croiască drumul către consumatori având de înfruntat branduri vechi de sute de ani, care au avut timp să „înveţe„ cum să se promoveze şi au de asemenea experienţa anilor de creştere, dar şi de criză economică.
„E nevoie de atenţie la detalii atât în conceperea strategiei pe următorii ani, cât şi la fiecare activare pe care o faci în piaţă (…) pornind de la a comunica cât mai fidel valorile brandului în ochii consumatorului şi până la ultimul şurub pus la un eveniment din cadrul Studio No. 7.”
-
EXCLUSIV: Ponta îl propune luni pe Iohannis la MAI. Funcţia de vicepremier va fi analizată în USL
El a precizat că urmează să îl informeze şi pe preşedintele Traian Băsescu despre faptul că va înainta luni această nominalizare, dar a amintit că şeful statului a declarat deja public că are o părere bună despre Iohannis.
Premierul a arătat că urmează să aibă o întrevedere atât cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cât şi cu Klaus Iohannis în acest sens.
“În o oră, două maxim, mă voi întâlni cu domnul Antonescu şi cu domnul Iohannis, pentru că la Ministerul de Interne e nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi vreau să îl numesc astăzi pe domnul Iohannis ministru de Interne. Vreau să îl punem chiar astăzi, pentru că este nevoie de stabilitate la Ministerul de Interne”, a spus Ponta pentru MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “Nu am intrat niciodată pe Google, citesc cărţi tipărite, scriu cu pixul, nu ştiu să răspund la SMS, sunt tot ce poate fi mai conservator”
Iată discursul lui Dan C. Mihăilescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:
În 2004, când apărea Business Magazin, scriam deja de vreo câţiva ani la Ziarul de Duminică. Eu m-am născut în anul când a murit Stalin şi am fost un om educat în dictatură. Era foarte simplu: toţi stăteam ca o găină, sub capac, partidul decidea pentru noi, făceam facultate, ne repartizau în anul patru prin repartiţie guvernamentală, toată lumea profesor la ţară, unde toţi ai mei s-au alcoolizat, s-au însurat cu felceriţe, cu fata primarului, cu fata poliţistului, cei mai mulţi s-au ratat iremediabil. Venind în libertate, din anul 2000 şi până destul de curând, până acum trei-patru ani, am avut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, sau cum îi spuneam noi peiorativ afaceristul, cu tonul cu care altădată spuneam chiaburul, a fost diabolizat. Din mai multe motive.
Unul a fost că nouă ne-a fost distrus conceptul de plăcere: în comunism am fost educaţi pentru misia socială, aşa că am pierdut toţi noţiunile de frumos, de savoir-vivre, nu am fost învăţaţi să trăim, am fost educaţi să supravieţuim. Aşa că am trăit la foc mic, tavane în cap, spaţiu infim, ca niciodată să nu poţi să calci larg: în ‘90, când am fost cu Alecu Paleologu la Palatul Regal, noi toţi am luat-o organizat pe lângă zid, numai Alecu a trecut princiar prin mijloc. Să reuşeşti să-ţi locuieşti persoana imperial, să înveţi să calci prin năuntrul tău ca printr-un castel şi să îţi poziţionezi pentru ceilalţi un chip plăcut, de sărbătoare, asta era prohibit; plăcerea era numai la vârf, în nomenclatura de partid, numai ei aveau cremwurştii, whiskyul, coca cola, pepsi cola. La noi era Cico, Eugenia şi aşa mai departe. Am luptat aşadar după 1990 să dediabolizăm ideea de plăcere.
Un al doilea motiv a fost că noi nu am avut educaţie estetică, nu am ştiut ce este un ambalaj, la noi nu trebuia să scrie nimic pe cutia de chibrituri în afară de chibrituri, când se găseau, scria vată termogenă, când se găsea. Ideea de frumos a fost prohibită. Noi am fost educaţi să fie util: un pantalon, un pantof, un costum de bun, un sacou de bun. Evident că în acest context omul de afaceri, bogatul, bogătanul, era în faţa noastră diavolul, cel care ne fură, vampirul. Până prin anii 2000, am avut impresia, am trăit cu această prejudecată că numai alianţa de securime, de nomenclatură de partid, poate să facă afaceri în România. Eu sunt un om de dreapta, un liberal conservator, sunt un duşman radiant al egalitarismului, care mi se pare tot ce poate fi mai odios, sunt pentru concurenţă, meritocraţie fără fisură, sunt pentru autoritate, ierarhie şi respect toate valorile tradiţionale – familia, şcoala, armata. Or, lumea de afaceri mi s-a părut mereu o profitoare. Mi s-a părut mereu că cei care fac speculaţii la bursă, speculanţii, sunt cei care ne lasă să murim de foame.
După ‘90, doi ziarişti britanici mă tot întrebau ce este Securitatea. Le-am zis că sunt cei care au spus mereu că sunt coloana vertebtrală a naţiei, dar că de fapt sunt cei care ne-au dezbinat. Britanicii spuneau însă că aceşti foşti tipi din Securitate erau peste tot, că numai ei aveau iniţiativă. „Oamenii ca dumneavoastră„, mi-au spus, „aţi fost castraţi de mici să nu mişcaţi nimic, aţi învăţat că banul e ochiul dracului.” Aşa că, pe lângă iniţiativă, foştii favoriţi mai aveau banii; imediat cum a apărut perestroika în ‘88, băieţii au înţeles că urmează ceva şi au pus bani deoparte; aşa că în ‘90 au apărut fiecare, care cu 5.000 de dolari, care cu o motoretă ascunsă în parc, care cu nişte blugi. În al treilea rând, numai ei aveau reţelele.
Aşa că tot ceea ce noi dispreţuiserăm a ajuns cupola noastră. Şi am rămas din nou pe dinafară, deplângând, dispreţuind, ironizând, dar de fapt dorindu-ne să fim acolo. Ei bine, de vreo şase-şapte ani simt că toată prejudecata mea cu securimea şi nomenclatura de partid a pălit, a îmbătrânit. După cum ştim, primul milion nu se caută la dinţi: întotdeauna a fost un indian împuşcat, o pepită de aur furată. Trebuie să fim cinici, cum spunea Silviu Brucan în anii ‘90: pentru prima dată în istorie proprietatea colectivă trebuia repartizată undeva, trebuia furată undeva; ăia de dinainte doar au naţionalizat şi acum trebuia să o ia cineva şi am luat-o noi; dacă nu o luam noi, o luau ei. Ei bine, de cinismul ăsta am luptat să mă vindec, cunosc tot mai mulţi oameni de afaceri (nu mai spun afacerişti ca altădată şi nici businessmen nu am ajuns să spun) şi am ajuns să văd un nou look, un nou suflu. Nu vreau să vă întreb, în încheiere, câţi mai aveţi bibliotecă în casă. Dintre verii mei, niciunul nu mai are, au toţi tablete şi mi-au dat peste nas când mi-au zis că au pe un stick toate volumele din Enciclopedia Britannica. Atunci am spus că e timpul să mă retrag. Vă doresc succes pe mai departe şi să înţelegeţi că şi bufonii, cum suntem noi, scriitorii, au avut mereu un loc la masa regilor.