BusinessMagazin

Tag: incredere

  • Tânăra de 37 de ani care coordonează vânzările Danone în reţelele moderne de magazine

    Coordonează din toamna anului trecut echipa care este responsabilă de vânzările în reţelele moderne de magazine, iar din ianuarie a preluat şi responsabilitatea canalului away from home (cantine, restaurante, covrigării etc.). „Rolul nostru în Danone este destul de complex, fiind o verigă importantă în procesul intern de previzionare, critic în industria de produse proaspete, la fel ca în activarea de brand pentru fiecare retailer.“

    Absolventă a ASE, Oana Bejan se consideră o persoană norocoasă, pentru că a întâlnit oameni care au inspirat-o şi au avut încredere să o promoveze. „Îmi amintesc că în 2002 lucram la Carrefour ca asistent non-food, iar şeful meu m-a anunţat că mă promovează «achizitor». Sinceră sa fiu, nici în franceză nu ştiam ce înseamnă, şi la 23 de ani eram în mod oficial primul achizitor Carrefour pe electronice şi electrocasnice. Carrefour a fost o şcoală foarte bună, am învăţat de la colegi, de la furnizori şi mult din greşeli, din jobul de zi cu zi.“

    În următoarea etapă a carierei sale a trecut de cealaltă parte a baricadei, la furnizor, lucrând la Coca-Cola Hellenic. Din 2013 este în echipa Danone, organizaţie în care a intrat ca trade marketing manager, şi spune că acum „suntem într-o etapă de construcţie, piaţa reîncepe să crească şi am încredere că 2016 va fi un an foarte bun“.

    Oana Bejan nu crede că a avut praguri critice în carieră până acum, dar menţionează un moment dificil, când a ales să părăsească achiziţiile şi să intre în domeniul vânzărilor, fără nicio experienţă anterioară. „Cred că am fost un pariu şi pentru şeful meu de atunci şi am învăţat foarte mult din schimbarea de perspectivă – chiar dacă sunt multe aspecte comune pentru o poziţie de vânzător şi una de achizitor, a fost totuşi o transformare fundamentală, în care am înţeles că performanţa în vânzări este direct legată de capacitatea de veni cu soluţii.“ Tot ea consideră drept cea mai mare reuşită faptul că are foarte mulţi prieteni în toate companiile pentru care a lucrat, „oameni care îşi amintesc cu plăcere de proiectele pe care le-am dezvoltat împreună şi care mă apreciază atât ca om, cât şi ca profesionist. Cred că este cel mai important lucru pe care îl las în urmă“.

    Pe termen lung, Oana Bejan îşi doreşte să facă performanţă în domeniul comercial, să lucreze cu echipe de oameni diferiţi şi să înveţe de la fiecare dintre ei. „Zece ani pare foarte departe, dar ştiu sigur că voi lua tot ce se poate de la fiecare zi.“

  • Brexitul începe să-şi arate faţa urâtă: Deprecierea lirei, descurajarea angajatorilor, avertismentele băncilor şi prudenţa retailerilor

     Odată cu venirea toamnei Brexitul începe să-şi arate faţa cea urâtă pentru britanici, cu una dintre cele mai mari firme de recrutare avertizând asupra reticenţei multinaţionalelor de a face angajări în Marea Britanie şi cu retailerii atenţionând că deprecierea neobosită a lirei sterline se va vedea în cele din urmă la raft prin scumpirea produselor de import şi că  incertitudinea va slăbi încrederea consumatorilor.

    Băncile străine vin şi ele cu avertismente că îşi vor muta în alte ţări o parte din personalul din Marea Britanie dacă aceasta pierde accesul la piaţa unică. În plus, o analiză a guvernului britanic văzută de ziariştii de la The Times (considerată controversată de presa pro-Brexit) arată că dacă Marea Britanie este dată afară de pe piaţa unică europeană, va pierde o zecime din veniturile din taxe. În document se estimează şi că PIB-ul britanic se va contracta cu până la 9,5% în 15 ani de la Brexit dacă ţara pierde accesul la piaţa comunitară, adică dacă va exista un „hard Brexit”, după cum scrie presa britanică.

     Analiza a reprezentat încă o lovitură pentru lira sterlină, pentru care marţi a fost a patra zi de depreciere în raport cu dolarul. Cu o depreciere de 17% anul acesta, lira a ajuns pe ultima poziţie într-un clasament al celor mai importante 16 valute din lume, potrivit Bloomberg. Căderea reflectă şi faptul că politicienii britanici, inclusiv noul premier Theresa May, nu au reuşit să clarifice cum va ghida guvernul ţara prin negocierile dure pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

    Consorţiul Retailerilor Britanici a avertizat că vin vremuri grele pentru retaileri în condiţiile în care deprecierea lirei va duce la creşterea costurilor cu importurile, iar încrederea populaţiei este erodată de un climat de incertitudine economică creat de negocierile pentru Brexit, scrie The Guardian. Retailerii sunt prudenţi cu toate că în septembrie vânzările de alimente au fost suficient de puternice pentru a compensa scăderea cererii pentru îmbrăcăminte, iar sondajele arată că încrederea consumatorilor a continuat să crească. Consorţiul crede că este prea curând să spună că alegerea britanicilor din iunie de a pleca din UE nu afectează cheltuielile gospodăriilor. „Cifrele privind vânzările ar putea contribui la impresia că impactul Brexitului a fost parat, însă este prea devreme să tragi o concluzie deoarece nu am ajuns încă în cele mai învolburate ape”, a explicat Rachel Lund, analist de top la Consorţiul Retailerilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Lucrul care îl doare cel mai tare pe Dacian Cioloş: “Nimeni nu mai are încredere în nimeni”

    ”După patru ani şi jumătate la Bruxelles, chiar dacă nu am fost deconectat de ce se întâmplă în ţară, dar întors acasă şi mai ales asumându-mi responsabilitatea asta (de premier – n.r.), este lucrul care mă doare cel mai mult probabil şi pe care l-am resimţit cel mai mult – lipsa de încredere. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, pentru că de prea multe ori li s-a spus un lucru, s-au răzgândit cei care le-au spus anumite lucruri sau chiar nici nu au avut intenţia de la început să facă treaba asta şi atunci toată lumea porneşte de la prezumţia de minciună – cel care-mi spune un lucru mă minte, nu-mi spune adevărul”, a declarat Dacian Cioloş, în timpul discursului pe care l-a ţinut în faţa oamenilor de afaceri români din Diaspora, la summitul Re-patriot.

    El a mai spus că se confruntă cu acest sentiment. “Pot să spun de câteva luni de zile acelaşi lucru, nu o să spun care, că sunt mai multe, dar sistematic sunt întrebat acelaşi lucru, pentru că nimeni nu crede că ceea ce spun e chiar adevărat”, a adăugat Cioloş.

    Cititi mai multe.mediafax.ro

  • ​Încrederea mediului de business german, la maximul ultimelor 28 de luni

    Încrederea sectorului de afaceri german a înregistrat o creştere peste aşteptări în septembrie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani, semnalând faptul că directorii de companii au trecut peste temerile legate de Brexit care le scăzuseră moralul luna trecută, scrie Reuters.

    Indicele institutului economic Ifo privitor la încrederea sectorului de business a avansat la 109,5 de la un nivel revizuit în sus de 106,3 în august, cea mai puternică creştere lunară din iulie 2010. “Companiile sunt clar mai optimiste cu privire la lunile următoare. Sunt mai mulţumite de actuala situaţie a businessului lor”, a declarat şeful Ifo Clemens Fuest. “Economia germană se aşteaptă la o toamnă de aur”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încrederea în economia italiană este în scădere – Le Figaro

    Indicele încrederii consumatorilor italieni şi cel al încrederii întreprinderilor în economie au înregistrat o scădere netă în august, după o creştere surprinzătoare în luna anterioară, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), citate de Le Figaro.

    Indicele compozit care măsoară încrederea consumatorilor s-a retras de la 111,2 puncte în iulie la 109,2 puncte în august, cel mai scăzut nivel din ultimul an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Implicaţiile unei lipse acute de încredere

    Niciun antreprenor american nu are o problemă să-şi împărtăşească ideea de business cu alţii, şi nu-şi pune problema că ar putea să-i fie furată, ci dimpotrivă, caută păreri, caută investitorii, caută finanţare, caută pe cineva care să-l susţină. Pentru acest lucru, este dispus să dea procente din afacere. La început, dacă nu are bani să-şi plătească angajaţii, le dă acţiuni.

    La polul opus, noi, românii, nu share-uim nimic, ţinem totul între cei patru pereţi şi în mintea noastră, crezând că avem cea mai mare idee din lume cu care vom da lovitura şi vom deveni milionari. Verificăm tot timpul dacă portofelul este la locul lui şi nu ni l-a furat cineva. Aşa este şi în business şi probabil că mulţi au dreptatea lor să facă acest lucru.

    Din lipsa unei interacţiuni cu ceilalţi, ţinem ideile pentru noi, nu le punem pe hârtie într-un concept, ideea de afacere nu are nici început şi nici sfârşit, dar suntem revoltaţi că băncile nu le finanţează, că nu avem o „pilă” care să ne dea un credit, care să ne ajute. Peste toate acestea, vine statul, care nici el nu ne ajută cu bani, iar frustrarea este şi mai mare. 
    În economiile care se aşază, se consolidează, ideile tradiţionale au mai puţin succes, iar cele care răzbat trebuie să fie creative, să fie altceva, să fie contra trendului etc.

    Nici societatea românească şi nici noi nu ne ajutăm să fim antreprenoriali, să ducem ideea în viaţa reală, să o punem în aplicare.

    Ideile care au succes ţin mai mult de determinarea antreprenorului decât de altceva. Până a fi puse în aplicare, ele trebuie testate în discuţii, la o bere, pentru a vedea reacţia prietenilor şi a pieţei înainte de a cheltui un ban. Aceste păreri nu costă şi sunt cea mai bună consultanţă pe care o poate obţine cineva fără să scoată măcar un leu din buzunar.

    Mulţi urăsc ideea de concept, de a explica într-o propoziţie ceea ce vrea să facă şi unde vrea să ajungă, pentru că este un lucru foarte greu. Bill Gates a spus că vrea să pună Windows pe fiecare calculator şi pe fiecare birou din această lume. Unul dintre directorii executivi ai Coca-Cola, Roberto Goizueta, a spus în anii ’80 că vrea ca celebra băutură să ajungă în fiecare colţ din această lume. Mark Zuckerberg a vrut să facă un produs prin care studenţii să interacţioneze într-un campus şi uite unde a ajuns.

    Vlad Craioveanu, unul dintre cofondatorii Impact Hub, un loc unde start-up-urile se pot aşeza la un birou, pot interacţiona cu ceilalţi, pot „cumpăra” consultanţă de vânzări, de marketing aproape free, spune că românii au ajuns la concluzia că noua generaţie de antreprenori înţelege că trebuie să se deschidă, că trebuie să împărtăşească ideile cu alţii înainte de a merge mai departe, cu toate că este un proces greu care ţine de istoria noastră de a ne „apăra” în faţa duşmanilor, concurenţei. Este şi acesta un progres, este un lucru pe care viaţa îi va determina pe viitorii antreprenori să-l facă pentru a ajunge la finanţare, pentru a pune ideea în practică.

    O altă problemă a companiilor româneşti, a antreprenorilor români care deja au un business pe piaţă este că nu caută diversificarea de opinii, nu caută opinia laterală, nu sunt dispuşi să plătească pe consultanţă decât dacă îi aduce o creştere a vânzărilor şi a profitului, nu vrea să îşi facă auditul propriei afaceri pentru a vedea dacă produsele mai merg sau sunt deja depăşite pentru că au venit altele mai noi. Când realizează acest lucru este prea târziu.

    Americanii au un cult al boardului unei companii din două motive: nepotism, respectiv de a aduce oameni care pot să le aducă business, care pot să vină cu relaţiile lor, care îi pot introduce în anumite cercuri, unde nu au cum să intre; al doilea motiv este de a avea diversitate de opinii, de a vedea ce se întâmplă în alte domenii de activitate, care la prima vedere nu au nicio legătură cu businessul companiei.

    A-ţi crea un board cu oameni din mai multe domenii reprezentă cel mai uşor lucru şi poate cel mai ieftin.
    Din păcate, antreprenorii români cu afaceri mijlocii şi mari nu fac acest lucru. Boardul companiilor lor este format din neamuri, din oameni din acelaşi sector, care din păcate nu au şi o privire din alte industrii.

    Dacă vrem să progresăm ca antreprenori (nu eu, ci voi) trebuie să vă deschideţi, să acceptaţi provocarea discuţiilor şi a altor păreri pentru a testa piaţa. Bineînţeles că 99% vor spune că ideea voastră nu va merge şi unii vor aduce argumente. Dar poate acel 1% vă va determina să mergeţi mai departe şi să „furaţi” din părerile altora când construiţi produsul şi-l puneţi pe piaţă.
     

  • EY: Generaţia Z are deja aşteptări clare privind viitorul loc de muncă

    Adolescenţii care păşesc astăzi pe piaţa muncii sau pe băncile facultăţii au deja aşteptări bine conturate privind traseul lor profesional şi mediul în care doresc să lucreze. EY a intervievat în cadrul studiului Global generations 3.0 peste 3,200 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, cunoscuţi de asemenea ca Generaţia Z , privind factorii de încredere importanţi pentru ei în luarea deciziilor de angajare pe viitor. Două treimi dintre aceştia (66%) pun cel mai mare preţ pe echitatea privind remuneraţia, promovarea şi oportunităţile de învăţare la viitorul loc de muncă, arată cercetarea EY.

    Majoritatea respondenţilor la nivel global (58%) declară că experienţa de lucru a părinţilor lor a avut un impact pozitiv asupra nivelului de încredere pe care îl au în viitorii lor angajatori.

    De cealaltă parte, cei care spun că experienţa părinţilor a avut un impact negativ asupra lor, indică drept motive faptul că: “părintele nu a primit o mărire de mulţi ani” (39%); “părintele nu îşi agreează sau nu are încredere în şeful său” (33%); “părintelui nu îi place locul de muncă”; “nu îşi agreează / nu are încredere în colegi” (30% fiecare); şi “nu agreează / nu are încredere în conducerea companiei” (28%). Un sfert dintre adolescenţi resimte un impact negativ asupra nivelului de încredere în viitorii angajatori atunci când părinţii lucrează pentru o companie care a concediat angajaţi în urma unei restructurări.

    Cei mai importanţi cinci factori indicaţi de respondenţii din Generaţia Z pentru a avea încredere într-un şef sunt: “mă tratează cu respect” (71%); “are un comportament etic” (65%); “remunerează şi promovează oamenii în mod echitabil, fără a discrimina în funcţie de gen, etnie sau mod de gândire” (64%); “comunică deschis şi transparent” (62%); şi “ia decizii înţelepte de business” (61%).

  • Echilibrul între corp şi minte

    Există o categorie importantă de oameni pentru care faptul că Amy Cuddy a ţinut să dezvolte al doilea cel mai vizionat discurs pe site-ul TED înseamnă foarte mult. Speech-ul profesoarei de psihologie de la Harvard Business School, vizionat de 34 de milioane de ori, arată modul în care suntem definiţi şi percepuţi de ceilalţi în funcţie de limbajul propriului trup.

    În regnul animal, expresiile nonverbale ale puterii şi dominaţiei ţin de expansiune, subiecţii se fac mari se extind, ocupă mult spaţiu; se deschid. Oamenii procedează la fel şi când deţin puterea, dar şi când se simt puternici pe moment. Când se simt fără putere fac exact invers, se strâng tot mai mult, se fac mici. Când e vorba de putere, contrabalansăm elementele nonverbale ale celorlalţi. Este doar un prim exerciţiu din „Prezenţă“, cartea scrisă de Cuddy în siajul discursului de la TED, menită să ajute oamenii să devină conştienţi de semnalele transmise de corpul lor şi să-i ajute să îşi construiască prezenţe puternice, menită să genereze respect şi încredere în propria persoană.

    Sigur că asta nu trebuie să se transforme într-un soi de kabuki prost, cu personalităţi „răcnite“ şi prost jucate, ci mai degrabă identificarea căilor care vă vor transforma în mod natural într-o prezenţă alfa. Pare complicat şi va deveni complicat dacă veţi dori asta; dar dacă în timpul unei discuţii sau al unei prezentări veţi adopta posturile corespunzătoare, puterea va veni în mod firesc, însoţită de autenticitate şi pasiune. Şi asta nu este tot: puterea poate fi cedată, interlocutorul poate fi ascultat cu atenţie şi asta se traduce, în cele din urmă, tot printr-un câştig de putere, pentru că astfel ceilalţi capătă încredere în noi, pot fi obţinute informaţii utile şi ajungem să-i vedem pe ceilalţi ca pe nişte parteneri potenţiali.

    Şi nu, nu competenţa este valuta supremă în relaţii, aşa cum suntem tentaţi să credem de cele mai multe ori, ci încrederea este cel mai important factor al evaluărilor la care suntem supuşi. Prezenţa lui Amy Cuddy este mai adâncă şi mai pătrunzătoare decât speech-ul de la TED, în paginile cărţii veţi descoperi de exemplu o analiză amănunţită a sindromului impostorului, care macină nu numai oameni obişnuţi, ci şi scriitori de talia lui Neil Gaiman, sau despre rolul magic al haka în cultura jucătorilor All Blacks. Sau, şi asta sper să vă minuneze, legătura neaşteptată dintre dimensiunea ecranelor şi a dispozitivelor cu care lucraţi şi sentimentul de putere: cu cât ecranul este mai mic, cu atât mai lipsiţi de fermitate sunt utilizatorii; aşa că de fapt smartphone-ul, în loc să ne facă mai productivi şi mai eficienţi, ne subminează aceste bune intenţii. Şi mai e şi postura aceea cocoşată pe ecran…

    De citit musai!

  • Valetul de pică

    În mitologia cărţilor de joc, valetul de pică este, spun specialiştii, un tânăr răutăcios, arogant şi invidios, care abuzează de încrederea oricui, care vă va dezvălui secretele şi se va alia cu oricine vă poate face rău. În scriitura lui Joyce Carol Oates, „Valetul de pică“ seamănă cu personajul din cărţile de joc, dar este, în plus, un soi de alter ego răuvoitor.

    Tema nu este chiar nouă, dar tocmai astfel de teme, redundante – un băiat iubea o fată, eroul care salvează lumea, POVESTEA cuiva care are un secret întunecat, feţele domnilor Jekyll şi Hyde – fac literatura literatură. Eroul din „Valetul de Pică“ este Andrew Rush, scriitor de romane poliţiste, apreciat de public şi comparat cu Stephen King, dar un King pentru gentlemeni; acesta este Jekyll. Mr. Hyde este Jack of Spades din titlu, autor de romane negre, ultraviolente – sunt operele lui Rush, sub pseudonim, o faţă pe care Rush încearcă să o ţină cât se poate de ascunsă. Iar Jack of Spades nici nu prea este un scriitor de mare succes. Povestea se complică în momentul în care fiica lui Rush descoperă o carte a Valetului de Pică şi o citeşte. În aceeaşi perioadă, scriitorul este acuzat de plagiat, aşa că avem de-a face, deja, cu un cumul de factori care nu numai că îi ameninţă tihnita viaţă, ci îi dau şi viaţă, cumva, amicului de pică.

    Joyce Carol Oates a publicat prima sa carte în 1963 şi de atunci peste 40 de volume, pe lângă piese de teatru, nuvele, povestiri, poezii sau texte de nonficţiune. A predat literatură şi a lucrat ca editor şi publisher. Este o alergătoare pasionată şi pune că mişcarea îi permite să construiască şi să revadă scene din cărţile sale, să închege intrigi şi să transforme schiţe în opere literare. Este cunoscută drept o scriitoare prolifică, şi drept urmare au apărut articole „…for dummies“ care prezintă listele cărţilor de citit musai.

    Scris la persoanele întâi, „Valetul de pică“ este o scriitură tipic americană, directă, zigzagată, cu o sumedenie de referinţe culturale şi de trimitri tipice unui ErouDeRomanScriitorLaModăPeCaleSăAjungăCamÎntr-oUreche, o carte numai bună pentru un weekend ceva mai ploios.

  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.