Tag: inaugurare

  • Cel mai prost an pentru infrastructură: se vor inaugura cei mai puţini kilometri de autostradă din ultimii ani

    CEL MAI IMPORTANT ŞI CEL MAI CIRCULAT TRONSON DE AUTOSTRADĂ DIN ROMÂNIA RĂMÂNE ÎN CONTINUARE BUCUREŞTI-PITEŞTI, şosea care a fost inaugurată în perioada comunismului. România are în prezent 645 de kilometri de autostrăzi, dintre care circa 500 au fost deschişi circulaţiei în ultimul deceniu şi adăugaţi autostrăzii deschise în 1972. Chiar dacă în ultimii ani statul a reuşit să mai pună pe harta României mai multe petice de autostrăzi care însă nu reuşesc să formeze o reţea continuă de câteva sute de kilometri, 2014 se anunţă mult mai sărac la capitolul inaugurări de şosele, în ciuda faptului că este un an electoral.

    Doar 60 de kilometri de autostrăzi vor fi deschişi circulaţiei anul acesta – cel puţin acestea sunt ultimele estimări ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Lotul al treilea al autostrăzii Orăştie- Sibiu (22,1 kilometri), unde se va afla şi cel mai mare viaduct din ţară, de aproape 1 kilometru, va fi gata în noiembrie, cu o întârziere de peste un an şi jumătate faţă de termenul contractual iniţial, din cauza unor alunecări de teren.

    O situaţie mai specială o au cele două tronsoane care vor compune autostrada Nădlac-Arad (38,8 kilometri), ce ar trebui să fie gata şi ele anul acesta. Contractele pentru ambele loturi au fost reziliate în ultimul an şi jumătate, dar până acum compania de drumuri a găsit un nou constructor doar pentru primul tronson, cel care se întinde între localităţile Nădlac şi Pecica. Pentru al doilea tronson, dintre Pecica şi Arad, CNADNR nu a organizat încă o nouă licitaţie pentru a găsi un nou constructor, însă a dat asigurări că îl va livra tot anul acesta, cel mai probabil în toamnă-iarnă.

    „Inaugurarea unui tronson de autostrăzi echivalează cu o victorie pe un front de război„, spunea săptămâna trecută Dan Şova, ministrul transporturilor. Deocamdată însă victoriile României la capitolul inaugurări de autostrăzi se pot număra pe degetele de la două mâini, în timp ce înfrângerile sunt mult mai vizibile. Şova şi CNADNR au însă planuri măreţe până în 2020 şi s-au angajat să livreze alţi circa 1.800 de kilometri de autostrăzi, astfel ca reţeaua de drumuri de mare viteză din România să ajungă la 2.440 de kilometri.

    „Dacă ar fi să construim autostrăzi aşa cum o fac nemţii, (planul de autostrăzi pentru 2020 – n.red.) ar fi foarte realizabil. Dacă ne uităm însă în urmă, la ce am construit în ultimii ani, ceea ce se vrea a fi gata până în 2020 reprezintă mai mult o declaraţie politică„, spune Adriana Iftime, vicepreşedinte al Patronatului Societăţilor din Construcţii şi director executiv al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

    Cifrele sunt mai mult decât elocvente: după ’89, România a construit doar circa 500 de kilometri de autostrăzi, echivalentul unui ritm mediu de 25 de kilometri pe an. Cel mai bogat an la capitolul inaugurări a fost 2012, când circulaţia a fost deschisă pe 140 de kilometri. „Nu avem un motiv încurajator să credem că vom avea aproape 2.500 de kilometri în 2020. Ar fi mult prea frumos„, mai spune Adriana Iftime.

  • Cum arată investiţia de 300 de milioane de euro a Mercedes-Benz de la Sebeş – GALERIE FOTO

    Municipiul Sebeş, din judeţul Alba, a devenit în ultimii cinci ani unul dintre cele mai atrăgătoare pentru investitorii locali şi străini, conducând la dispariţia şomajului în zonă şi la creşterea nivelului de trai. 

    Grupul Daimler, prin divizia Star Transmission, producătorul de cutii de viteze pentru automobilele Mercedes-Benz, a anunţat extinderea capacităţii de producţie la uzina din Sebeş printr-o nouă investiţie de 300 mil. euro ce va crea 500 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 1.200 din prezent.

    „Eforturile pentru dezvoltarea cutiilor de viteze sunt foarte mari. Din păcate nu avem în România uzină auto, dar avem uzină de transmisii. Este posibil ca numărul angajaţilor de aici să ajungă în anii următori la 2.000 de salariaţi. Dacă ne uităm, sunt uzine auto cu mai puţini angajaţi, ceea ce arată impactul noii unităţi de producţie asupra economiei“, a spus Markus Schafer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars, responsabil pentru managementul producţiei şi furnizori.

    Oficialii companiei nu au precizat capacitatea de producţie a uzinei sau cifra de afaceri, dar în 2012 cu numai 700 de angajaţi Star Transmission a rulat afaceri de aproape 30 mil. euro, potrivit Ministerului Finanţelor.

  • Compania UPS a investit 200 de milioane de dolari în extinderea facilităţilor din Germania

    Extinderea a durat doi ani de zile şi a necesitat o investiţie de 200 de milioane de dolari, notează Business Review Europe. Cu această ocazie, UPS a creat şi două sute noi locuri de muncă. “Prin această extindere, am ajuns la un spaţiu de sortare echivalent cu 15 terenuri de fotbal”, a declarat Cindy Miller, preşedinte UPS Europa. “Ne asigurăm astfel că nodul aerian de la Cologne rămâne centrul operaţiunilor noastre europene, o componentă cheie a operaţiunilor globale UPS şi una dintre cele mai avansate facilităţi din lume.”

    Zona de operare, care măsoară acum mai mult de o sută de mii de metri pătraţi, va creşte capacitatea de sortare cu 70%, până la 190.000 de pachete pe oră.

    “Această investiţie face parte dintr-o strategie pe termen lung de a lega Europa de America de Nord şi Asia, luând în calcul varianta tot mai probabilă a unui comerţ liberalizat”, a mai spus Miller.

  • Salesianer Miettex a investit 6 milioane de euro în noua fabrică de la Oradea

    “Inaugurarea de la Oradea marchează a 23-a fabrica Salesianer Miettex la nivel internaţional şi prima din zona de vest a României. Ne adresăm operatorilor din industria hotelieră, medicală şi companiilor din industrie din această regiune”, a declarat Victor Ioane, Managing Director CEE Salesianer Miettex. Locaţia a fost aleasă pentru a putea răspunde atât cerinţelor venite de la clienţi din România, cât şi a celor venite de la compania din Ungaria.

    Din investiţia de 6 milioane de euro, un milion a fost destinat normelor de protecţie a muncii, iar alte două au fost utilizate pentru achiziţionarea maşinilor de spălare profesională. Fabrica de la Oradea, cu o suprafaţă de 3600 de mp, are capacitatea de a procesa 25 de tone pe zi, cu 10% mai mult decat unitatea de la Bucureşti. La nivelul întregului grup, Salesianer Miettex procesează în jur de 350 de tone zilnic.

    Odată cu inaugurarea noii fabrici, compania a creat 25 de locuri de muncă, urmând ca acest număr să crească la 60, atunci când activitatea va atinge capacitatea maximă.

    Salesianer Miettex este o companie specializată în oferirea serviciilor complete de închiriere lenjerie şi prosoape în sectorul hotelier şi al spitalelor şi uniforme de lucru pentru angajaţii din sectorul industrial. În România, Salesianer Miettex are o fabrică în Bucureşti, cu o suprafaţă de 6.500 mp şi o echipă de peste 100 de angajaţi. Activitatea Salesianer Miettex a început în 1916 în Austria, iar în prezent compania numără 22 de puncte de lucru în 7 ţări: Austria, Cehia, Croaţia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

    Salesianer Miettex a înregistrat în 2013 în România o creştere de 15% faţă de anul precedent. Fabrica Salesianer Miettex din Bucureşti a atins 14 tone de textile procesate pe zi, echivalentul a peste 2.800 de maşini de spălat casnice.

  • Deutsche Bank vrea să producă software în România şi va angaja 500 de oameni până în 2016

     Denumit DB Global Technology, centrul va fi condus de Marian Popa (59 ani), se arată într-un comunicat al societăţii remis MEDIAFAX.

    “Marian Popa va supraveghea organizarea şi dezvoltarea celui de-al patrulea centru global de tehnologie al DB, unde vor fi create până la 500 de locuri de muncă în domeniul IT&C până la finalul anului 2016. Procesul de recrutare a demarat la finele anului 2013, iar numărul angajaţilor este estimat să ajungă la 100 de specialişti până la jumătatea anului”, se arată în comunicat.

    Anterior, în perioada 2004-2012, Popa a condus Endava CEE, un proiect greenfield în cadrul căruia numărul salariaţilor a crescut de la 40 la 800 de angajaţi, distribuiţi în patru sedii din Europa Centrală şi de Est.

    Centrul de tehnologie va dezvolta software pentru Deutsche Bank şi va reprezenta, potrivit comunicatului, o platformă pentru specialişti software cu nivel înalt de pregătire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dedeman vrea să deschidă minim patru magazine noi în 2014. Primul va fi inaugurat vineri, la Sibiu

     Magazinul din Sibiu are o suprafaţă de 13.700 mp şi dispune de o parcare proprie cu 380 de locuri.

    “Obiectivul nostru este ca în acest an să atingem sau chiar să depăşim 40 de magazine”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele companiei, Dragoş Pavăl.

    Retailerul are un portofoliu de peste 45.000 de produse, care acoperă 11 domenii, şi deţine o suprafaţă de vânzare de circa 380.000 metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Profi a deschis două noi magazine

    Magazinul din Botosani este ultimul din cele cinci preluate de PROFI in toamna anului trecut de la reteaua de magazine locala Pita. Situat pe strada George Enescu nr 4, bl. T94, acesta este cel mai mare dintre cele cinci, avand o suprafata totala de 1002 mp, din care sala de vanzari acopera 690 mp.

    Magazinul care se va deschide maine la Giurgiu vine la numai o saptamana dupa ce PROFI a inaugurat prima sa unitate din localitate. Situat in Piata Comertului nr. 48, magazinul este tot in format standard si are o suprafata totala de 513 mp si o sala de vanzari de 420 mp.

    Cu aproximativ 5000 de angajati care activeaza in magazine in format standard, City si Mall, ProfiI Rom Food eprezent in 107 localitati din 38 de judete. Compania, deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors, a raportat o cifră de afaceri de 1,15 miliarde lei.

  • Grapini a inaugurat Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, vrând să arate lumii “locuri unice” din ţară

     Delegaţia, din care au făcut parte şi şapte dintre ambasadorii turismului românesc – Elisabeta Lipă, Helmut Duckadam, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Octavian Bellu, Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeţ şi directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac -, dar şi ambasadorul Republicii Populare Chineze în Romania, Huo Yuzhen, a participat la o scurtă slujbă ţinută în biserica de gheaţă de preoţi de mai multe confesiuni.

    Momentul religios a fost urmat de un scurt program artistic realizat de către Nicolae Voiculeţ şi actorul Constantin Chiriac, după care ministrul Maria Grapini, ambasadorul Huo Yuzhen şi primarul localiţăţii Avrig, Arnold Klingeis, au tăiat panglica la intrarea în Hotelul de Gheaţă.

    Maria Grapini a precizat că a ales să viziteze Munţii Făgăraş cu o parte dintre ambasadorii tursmului românesc, pentru că este “un loc unic”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Massimo Dutti lansează magazinul online în România

    Magazinul online va fi lansat în data de 19 martie pe site-ul massimodutti.com şi va pune la dispoziţia clienţilor  colecţiile pentru bărbaţi, femei şi copii, precum şi accesorii, ochelari, genţi şi încălţăminte. Colecţiile Limited Edition vor fi, de asemenea, disponibile pentru clienţii din mediul online. Toate preţurile sunt exprimate în lei, iar expedierea comenzilor în magazinele Massimo Dutti va fi gratuită. Taxa pentru livrarea standard este de 18 lei, iar pentru expediere expres, de 45 lei.

    Massimo Dutti reprezintă brandul premium al grupului Inditex, preţurile fiind, pentru o pereche de pantaloni bărbăteşti spre exemplu, de circa 300 de lei, pentru o pereche de pantofi variază între 549 şi 699 de lei în timp ce o rochie poate să coste circa 500 de lei, iar un sacou pentru femei poate să ajungă la 900 de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul brandului.

    Primul magazin Massimo Dutti a fost deschis pe piaţa autohtonă în urmă cu şase ani,  în cadrul  centrului comercial Băneasa Shopping City din Bucureşti. În prezent, marca este prezentă pe piaţă cu un total de nouă magazine în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Constanţa şi Iaşi.

    Massimo Dutti este parte a grupului spaniol Inditex alături de alte opt mărci, fiecare pe un alt format de retail: Zara, Pull&Bear,  Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Uterqüe. Grupul Inditex este prezent în peste 86 de ţări în mai mult de 6249 de magazine , cu vânzări totale care au depăşit 15 miliarde de euro în anul 2012.

  • Mega Image reia extinderea şi deschide primul magazin din acest an, în Bucureşti

     Shop&Go Hatmanul Arbore are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 98,94 metri pătraţi, se arată într-un comunicat al companiei.

    În perioada similară a anului trecut (ianuarie – jumătate din febriarie – n.r.), reţeaua deschisese deja cinci magazine.

    Pe parcursul anului 2013, reţeaua Mega Image s-a extins cu 104 unităţi, dintre care 37 supermarketuri Mega Image, 66 magazine de proximitate Shop&Go şi un magazin sub brandul AB Cool Food.

    Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 297 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (168), Shop&Go (128), AB COOL FOOD (1).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro