Tag: fenomen

Au trecut atât de mulţi ani de când românii şi România nu au mai fost angrenaţi într-un fenomen mondial încât credeam că nu se va mai întâmpla niciodată.

Avem în acest număr al Business Magazin cel puţin trei antreprenori care vorbesc despre tehnologie şi despre start‑up‑uri tehnologice cu o naturaleţe care te desprinde automat din iureşul ştirilor negative şi te mută într-o lume în care există de‑adevăratelea mentori, finanţări, idei bune şi optimismul sănătos al lucrurilor care trebuie făcute bine şi cu bătaie pe termen lung.

Români care nu au nimic de-a face cu termenii care îi macină pe cei de acasă şi care au plecat la Londra, la New York sau în Silicon Valley să facă business global, pentru că asta este cea mai bună şansă să faci afaceri când nu ai susţinere financiară sau resurse de orice alt fel care să te susţină pe piaţa din România (fiecare poate înţelege ce vrea din această sintagmă, desigur).

Românii sunt recunoscuţi în lume pentru capacitatea lor de a dezvolta tehnologie, dar România nu este recunoscută ca un furnizor de soluţii integrate sau de idei multe şi proaspete. Concluzia este dureroasă pentru specialişti şi nu numai, dar generează şi multe semne de întrebare dureroase la rândul lor, legate de modul cum s-a poziţionat România în bătălia globală pentru împărţirea furnizorilor de orice. În urmă cu douăzeci de ani, industria rămasă de la fostul regim cerea să fie în centrul poziţionării României ca un furnizor mondial de materie primă industrială.

În urmă cu zece ani, potenţialul agricol cerea să fie epicentrul agriculturii bio europene, care îşi lua avânt. În tot acest timp, numărul mare de absolvenţi buni din zona ingineriei şi tehnologiei a devenit un magnet pentru industria de outsourcing, trend căruia i se împotrivesc însă tot mai mulţi antreprenori din zona de tehnologie. Aceştia mizează pe dezvoltarea de produse finite, care să cucerească lumea şi să se bată cu giganţii mondiali. În urmă cu câţiva ani, vorbele acestor oameni mi se păreau rupte de realitate. Dar după ce am avut primele discuţii cu Andrei Dunca, fondatorul LiveRail, care mi-a povestit cum au plecat ei la Londra şi au dezvoltat acolo un concept de business pentru care lucra de fapt o echipă de la Cluj, mi-am dat seama că aceşti oameni care se desprind de România şi intră în circuitul talentului tehnologic global nici nu trebuie să aibă de-a face cu România.

Şi în fond, de ce şi-ar dori? Andrei Pitiş, alături de o echipă de investitori şi de specialişti, a dezvoltat un ceas pe care l-a marketat ca brand britanic. Trei români care trăiesc la New York dezvoltă un Uber pentru iahturi, alături de o prietenă din Belgia, dar, în afara locului de naştere al celor trei, nimic din Sailo nu este românesc. Un alt român bate incubatoarele lumii şi vrea să facă o platformă care să profite de tot avansul vedetelor născute pe internet şi de nevoile marketerilor legate de aceştia. Nu are rost să mai continuu. Este adevărat că ei reprezintă nişte vârfuri. Dar tot nişte vârfuri sunt şi Sergey Brin sau Mark Zuckerberg, cea mai mare diferenţă fiind că cei din urmă au putut să îşi dezvolte businessul în ţara lor, care s-a marketat odată cu ei drept vârful de lance al tehnologiei globale.

„Ce avem noi în România, pentru ce suntem cunoscuţi?“, se întreabă retoric Andrei Pitiş, dezvoltatorul ceasului despre care Computerworld a scris că este un „smartwatch superb, care vine de la un producător de ceasuri şi nu de la Apple“. Întrebarea lui Pitiş are puţine variante de răspuns pozitiv şi tocmai de aceea nu voi încerca să caut unul.

Ce mă bucură în tot contextul acesta al afacerilor mici, pornite de la o idee bună şi sprijinite de oameni al căror interes este pur şi simplu creşterea şi dezvoltarea ideii bune în care au băgat bani, este altceva. Vorbesc despre sentimentul general care creşte în jurul nostru, despre trierea mediului de afaceri la care asistăm de câţiva ani încoace, despre deschiderea globală pe care o aduce tehnologia unei generaţii de întreprinzători pentru care a răzbi în sau dincolo de graniţele României părea altădată imposibil. Şi mai este o veste bună în toată schimbarea asta la care asistăm cu toţii şi care ne încurajează să ne împărţim casele, maşinile şi bărcile cu ceilalţi. Naţionalitatea chiar a devenit ceva relativ, iar în tot ecosistemul care se dezvoltă în jurul tehnologiei chiar nu contează cine eşti şi de unde vii. Nici nu mai e nevoie neapărat să pleci din România ca să ai succes pe plan mondial. Ajunge să gândeşti global. 

România a devenit, fără să vrea, o economie în care cele mai active sunt businessurile antreprenoriale mici şi în care cei mai admiraţi oameni devin cei care dezvoltă o idee proprie, cu care pleacă să cucerească lumea. Nici dacă s-ar fi făcut 10 strategii guvernamentale pentru a se obţine acest rezultat nu ar fi ieşit aşa de bine.