Tag: expozitie

  • Cum au ajuns pisicile să umple galeriile de artă (GALERIE FOTO)

    O primă expoziţie, deschisă până la 6 ianuarie la The Photographers’ Gallery din Londra, este dedicată aşa-numitelor “lolcats”, imagini cu pisici însoţite de explicaţii foto amuzante, care circulă pe internet. Mai mult decât atât însă, curatorii au dorit să înfăţişeze o istorie în toată regula a fotografiilor inspirate de pisici, începând de la colecţia “The Brighton Cats” a fotografului britanic Harry Pointer (1870-1880) şi până la creativitatea unor fotografi contemporani care practic nici nu mai pozează pisici, ci folosesc pisicile sau elemente anatomice ale acestora exclusiv simbolic pentru compoziţiile lor.

    Cum au ajuns pisicile să umple galeriile de artă (GALERIE FOTO)

    O a doua expoziţie, care urmează a se deschide în ianuarie la Bristol, se intitulează “Reigning Cats and Dogs” şi prezintă picturi şi desene cu câini şi pisici de companie, realizate de artişti din diverse ţări, în mare parte contemporani.

  • Cum ajung ziarele să se transforme în obiecte de muzeu (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără “21 aprilie 1978” de Sarah Charlesworth, alcătuită din 45 de pagini de gardă cu fotografia politicianului italian Aldo Moro, ucis în 1978 de Brigăzile Roşii, o lucrare a unui sculptor american constând din două pagini de ziar poleite cu aur de 24 de carate sau “Dali News”, un ziar realizat de Salvador Dali cu ştiri despre sine. Una dintre lucrări reprezintă un salam făcut în 1961 de artistul neamţ Dieter Roth dintr-un exemplar de Daily Mirror şi intitulat “Literaturwurst”.

    Cum ajung ziarele să se transforme în obiecte de muzeu (GALERIE FOTO)

    Expoziţia va rămâne deschisă până la 27 ianuarie 2013.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie

    31.10-4.11
    Târgurile Indagra, Alimenta, All-Pack, Expo Drink (Romexpo, Bucureşti)

    31.10
    INSSE difuzează datele şomajului BIM pentru septembrie

    1.11
    Concert Steve Vai (Sala Palatului, Bucureşti)

    2.11
    Şedinţa de poltică monetară a BNR

    2.11
    US Census Bureau publică datele privind comenzile noi de mărfuri în SUA aferente lunii septembrie

    3.11
    Havasi “Symphonic Concert Show” (Sala Palatului, Bucureşti)

    15.09-15.12
    Expoziţie Gustav Klimt (Muzeul Peleş, Sinaia)

    20.10-25.11
    Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet (Opera Braşov)

    13.09-13.02.2012
    Expoziţia “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930)” (MNAR Bucureşti)

    23.09-23.09.2012
    Expoziţia “Piatra şi fierul” (Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Hereşti, Giurgiu)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 22-28 octombrie

    23-24.10
    Conferinţa Europe INNOVA 2012, organizată de CE (Copenhaga)

    24.10
    Eurostat anunţă datele privind datoria publică a statelor din UE şi zona euro în T2

    24.10
    CE adoptă planul de reglementare a pieţei jocurilor de noroc online

    27.10
    Petrecere de Halloween “The White Rabbit and The Black Magic” (Sala Polivalentă, Bucureşti)

    27.10
    Petrecere “Halloween or not… We party” (Palatul Bragadiru, Bucureşti)

    27.10
    Concert Gianni Morandi (Sala Palatului, Bucureşti)

    5-28.10
    Transylvania International Music and Art Festival (Sala Sporturilor, Cluj-Napoca)

    19.10-10.11
    Expoziţie “Cei din lume fără nume” (MŢR, Bucureşti)

    14.09-13.02.2013
    Expoziţia “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti” (MNAR, Bucureşti)

  • Cei mai buni cronicari de modă: pictorii (VIDEO)

    Aceasta prezintă tablouri ale unor artişti impresionişti ce surprind foarte bine moda anilor 1860-1880, aflate în colecţia muzeului sau împrumutate de la alte instituţii, completate de articole vestimentare de epocă, pentru a da publicului o imagine cât mai clară a unei perioade de schimbări, în care apar marile magazine şi case de modă.

    Articolele vestimentare expuse nu sunt însă cele din garderoba personajelor din tablouri, cu excepţia rochiei de vară purtate de Prosperie de Fleury în tabloul realizat de soţul său Albert Bartholomé, “În seră” (foto).

    Expoziţia va rămâne deschisă până la 20 ianuarie 2013.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 15-21 octombrie

    15.10
    Consiliul pentru Afaceri Externe al UE (Luxemburg)

    17-20.10
    Salonul de invenţii şi inovaţii Inventika (Romexpo, Bucureşti)

    17-18.10
    Forum ZF Digital’12 (JW Marriott Grand Hotel, Bucureşti)

    17.10
    Concert Status Quo (Sala Palatului, Bucureşti)

    17-20.10
    Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti TIB 2012 (Romexpo, Bucureşti)

    17.10
    Lansarea candidaţilor USL în alegeri (Arena Naţională, Bucureşti)

    19.10
    Eurostat şi BCE publică ultimele date privind balanţa de plăţi în UE şi zona euro

    14.09-2.12
    Expoziţie “Picu Pătruţ. Ultimul mare miniaturist al Europei” (MŢR, Bucureşti)

    28.09-2.12
    Expoziţie Charles Leirens – “Inteligenţa privirii. Portrete de artişti” (MNAR, Bucureşti)

  • Istoria cabaretului Chat Noir

    Expoziţia, care va rămâne deschisă până la 13 ianuarie 2013, prezintă peste 200 de picturi, desene, afişe sau forme de carton pentru teatrul de umbre, unele dintre lucrări fiind semnate de Toulouse-Lautrec ori de post-impresioniştii din grupul Les Nabis.

    Inaugurat în 1881 de către pictorul ratat Rodolphe Salis, Chat Noir a avut un rol covârşitor în transformarea cartierului Montmartre într-un centru artistic şi literar, printre cei care au călcat pragul localului numărându-se Claude Debussy, Jules Verne sau Emile Zola.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 20 august – 2 septembrie

    20.08
    Eurostat comunică datele privind producţia în construcţii pe luna iunie în UE

    23-26.08
    Festivalul Peninsula 2012 (Complexul Weekend, Târgu Mureş)

    18.07-29.08
    Festivalul de muzică clasică Magic Summer (Ateneul Român, Bucureşti)

    27.08-3.09
    Festivalul muzical internaţional Transylvania Calling 2012 (Cheile Râşnoavei)

    29-30.08
    Reuniunea miniştrilor pentru afaceri europene pe tema cadrului financiar multianual UE 2014-2020 (Lefkasia, Cipru)

    31.08
    Concert Red Hot Chili Peppers (Arena Naţională, Bucureşti)

    31.08
    INSSE comunică datele privind şomajul BIM în luna iulie

  • Nu găsim galerie? Facem expoziţia la noi acasă! (FOTO)

    O astfel de galerie este TrueSilver Gallery, instalată în casa unui cuplu american din apropiere de San Francisco şi inaugurată cu o expoziţie dedicată propriei nunţi. TrueSilver organizează câteva expoziţii pe an, percepând artiştilor o sumă mai mică decât o galerie obişnuită. Aceasta nu este singura astfel de instituţie amenajată în casa cuiva, în zonă existând cel puţin zece asemenea galerii.

    Expoziţiile organizate în asemenea locuri sunt mai neobişnuite, cum ar fi una cu titlul inspirat dintr-un western, “Destry Rides Again, Again”, unde exponatele erau actriţe costumate în cowboy şi actori costumaţi în barmaniţe ce formau două tablouri pentru care trebuia să stea nemişcaţi câteva minute, ori “Fresh Paint”, ce consta din lucrări realizate cu vopseluri acrilice. La final, artista a tăiat din ele două bucăţi pe care le-a oferit vizitatorilor înarmaţi cu perforatoare. Aceştia, evident, le-au perforat, iar resturile rezultate din această acţiune au fost scoase la vânzare.

  • Cum să faci artă cu obiecte mâncate de rugină (GALERIE FOTO)

    Cum să faci artă cu obiecte mâncate de rugină (GALERIE FOTO)

    Fotograful şi-a descoperit noua pasiune cu mai bine de zece ani în urmă, când a găsit un lacăt vechi şi ruginit îngropat în pământ şi a fost fascinat de culorile acestuia. De atunci a început să îngroape diverse obiecte, aşteptând ca ele să ruginească pentru a le fotografia.

    Aşa a apărut o stranie colecţie de imagini expusă în prezent la Londra sub denumirea de “Hidden World” (“Lumea ascunsă”). Expoziţia este deschisă la Little Black Gallery în perioada 2-31 iulie.