Tag: eveniment

  • Din 2018 femeile din Arabia Saudită vor putea asista la orice eveniment sportiv

    Stadioanele din Jeddah, Dammam şi Riyadh sunt pregătite să primească întreaga familie la un eveniment sportiv, la începutul anului 2018, a fost declaraţia oferită pentru Agenţia de presă a Arabiei Saudite, iar asta după ce luna trecută, Arabia Saudită a anunţat că, din iunie 2018, femeile vor avea şi permisiunea de a conduce autoturismele.

    Conform reuters, scopul programului de reformă al Printului Mohammed bin Salman, este de a deschide stilul de viaţă al saudiţilor, dominat în parte de o versiune strictă, conservatoare a islamului sunnit, care limitează rolul femeilor şi de a diversifica economia, care în acest moment se bazează pe exportul de petrol.

  • Câţi BANI CERE DELIA pentru a cânta la un eveniment

    Artista este pe val şi ştie să facă atmosferă, însă asta costă şi nu costă deloc puţin.  Ofertele artistei sunt de 19.500 de euro, pentru show-ul ”Essence of Deliria”, respectiv, 15.000 de euro pentru acelaşi spectactol, în club, dar fără proiecţie pe rochie şi dansatori.

    Cel mai mic tarif perceput într-o locaţie este de 3.900 de euro, cu specificarea că în această sumă intră doar un recital de 15 minute. Delia are onorarii diferite şi pentru spectacolele în aer liber, pentru mall, privat şi corporate. Cel mai scump ajunge la 12.900 de euro (un recital de 90 de minute, structurat în două părţi), cel de 60 de minute costă 9.900 de euro, iar cel mai ”ieftin”, de 40 de minute, ajunge la 8.900 de euro. Cu alte cuvinte, au trecut vremurile în care Delia cânta pentru 2.500 de euro, precum colegii ei de breaslă, iar asta datorită investiţiilor făcute în megashow-urile de la Sala Palatului şi în propria imagine.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cine era şi cum arăta ADEVĂRATUL Jack, interpretat de Leonardo DiCaprio în filmul Titanic

    Acesta făcea parte din familia Thayer, o familie aristocrată, în care tatăl său, John Borland Thayer II era Director şi Vice Preşedinte al Companiei feroviare din Pennsylvania, iar mama sa, Marian Morris Thayer era o femeie importantă din Philadelphia. Jack avea doar 17 ani atunci când s-a urcat la bordul vasului Titanic, în anul 1912, scrie ONE.

    Nu mulţi au fost cei care au supravieţuit, iar Jack Thayer Jr. s-a numărat printre cele 40 de persoane care au sărit sau au căzut în apă şi au fost salvaţi. Se pare că acesta este prototipul personajului Jack Dawson, jucat de Leonardo DiCaprio.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • eMAG a anunţat data pentru Black Friday. Peste 2 milioane de produse vor fi reduse

    „De la an la an, Black Friday este un fenomen din ce în ce mai spectaculos. Plecând de la succesul Black Friday de anul trecut ne-am pregătit în ultimele 10 luni şi vom avea oferte foarte bune pentru tot ceea ce îşi doresc clienţii”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG.

    Astfel, numeroase produse vor fi la preţuri de Black Friday, de la televizoare, telefoane, laptopuri, fashion şi articole sportive, până la electrocasnice, accesorii pentru casă şi grădină, produse de îngrijire personală, mobilă, jucării şi anvelope, iar ele vor putea fi achiziţionate şi în rate fără dobândă, prin intermediul cardurilor partenere. Alături de eMAG, în această ediţie vor participa şi peste 4.000 de selleri din Marketplace.

  • Cum arată cele trei fiice ale lui Sylvester Stallone – FOTO

    Actorul în vârstă de 71 de ani a postat o fotografie pe Instagram cu textul “La un eveniment alături de fetele mele! E întotdeauna o plăcere să petrec timp alături de ele.”

    La începutul acestui an, Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale. Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    Sylvester Stallone era în anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood; în 2015, el a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cum arată Sistine Stallone – GALERIE FOTO

  • Internetul celor care urăsc restul lumii: unde se ascund rasiştii şi naziştii zilelor noastre

    Reţeaua socială Gab.ai a pornit în august 2016, cu trei luni înainte de alegerile din Statele Unite, iar momentul nu a fost ales întâmplător. Fondată în San Mateo, California, de un fost antreprenor pe nume Andrew Torba, care îl susţinea pe Donald Trump, reţeaua a fost iniţial gândită pentru doar patru oameni. Torba, care la un anumit punct a fost dat afară de la acceleratorul Y Combinator pentru nerespectarea politicilor interne, a devenit frustrat de ceea ce descria drept „monopolul social al celor de stânga“; acest monopol ar fi decis care ştiri merită promovate şi ce poate fi definit ca hărţuire pe internet.

    Un an mai târziu, reţeaua socială Gab.ai are peste 240.000 de utilizatori şi a strâns mai mult de 1 milion de dolari prin crowdfunding. Având ca logo faţa lui Pepe, broasca antropomorfică ce a devenit emblematică pentru mişcarea de extremă dreapta, Gab reprezintă un teren de joacă pentru nazişti, susţinători ai supremaţiei albilor, antifeminişti sau homofobi; chiar şi notificările folosesc un sunet produs parcă de o broască. Dacă o remarcă antisemită, rasistă sau sexistă nu e primul lucru cu care te întâlneşti pe Gab.ai, cu siguranţă va fi al doilea sau al treilea. E un spaţiu sigur pentru oamenii de care noi, ceilalţi, încercăm în mod constant să ne ferim, scriu cei de la Slate.com într-un amplu material dedicat fenomenului.

    Incidentul Charlottesville

    La jumătatea lunii august, oficialităţile statului Virginia au declarat ilegală demonstraţia naţionaliştilor albi Unite the Right (Uniţi dreapta), după ce în urma violenţelor din oraşul Charlottesville cel puţin două persoane au fost rănite. Ulterior, autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul unui marş privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville. O femeie de 32 de ani a murit în timpul evenimentelor violente, după ce un simpatizant naţionalist a intrat intenţionat cu maşina în mulţime, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

    Extremiştii au iniţiat acest marş fiind nemulţumiţi de un plan ce priveşte înlăturarea unei statui a generalului Robert Lee din Charlottesville, cel care a fost comandantul forţelor prosclavie din sudul american, în timpul Războiul Civil. Donald Trump a declarat că sunt de condamnat ambele tabere ale protestelor violente din Virginia, ce au lăsat în urmă un mort şi mai mulţi răniţi, afirmând că s-a greşit de ambele părţi; declaraţia sa a stârnit numeroase controverse, fiind acuzat atât de republicani cât şi de democraţi că favorizează grupuri ce ar trebui condamnate fără reţinere.

    Pentru Trump, aceste lucruri nu reprezintă însă nimic nou: în timpul campaniei, el s-a delimitat greu de susţinerea primită din partea lui David Duke, fost lider al grupării Ku Klux Klan şi unul dintre cei mai vocali susţinători ai supremaţiei albilor. „Cred că s-a greşit de ambele părţi“, a afirmat Trump. „Când fac o declaraţie, îmi place să fiu corect. Vreau faptele. Evenimentele tocmai avuseseră loc“, a continuat preşedintele SUA, explicând motivul pentru care a aşteptat două zile pentru a condamna violenţele rasiste din Virginia. „Am urmărit foarte atent evenimentele, mai atent decât mulţi oameni. Aveţi de o parte un grup agresiv şi, de cealaltă parte, tot un grup foarte violent. Nimeni nu a vrut să spună asta”, a continuat preşedintele american. „Cei care răspândesc violenţele în numele bigotismului lovesc în inima Americii. Toţi cei care au acţionat în mod ilegal în Charlottesville şi care au comis violenţe rasiste vor fi traşi la răspundere“, a afirmat Donald Trump, la Casa Albă, citat de Associated Press. Pe 17 august, în săptămâna ce a urmat incidentelor de la Charlottesville, Virginia, Google a exclus Gab.ai de pe lista aplicaţiilor disponibile pe PlayStore.

    Internetul urii
    Gab.ai este însă doar unul dintre refugiile pe care americanii plini de ură le folosesc pentru a-şi împărtăşi crezurile. Aflându-se în pericol de a fi excluşi de pe internet, pe care îl folosiseră ani de zile pentru a se organiza, adepţii supremaţiei albilor şi neonaziştii se îndreaptă acum către dark web, acea parte a internetului pe care majoritatea dintre noi nu o putem accesa sau pur şi simplu nu vrem să o vedem. Limitarea accesului acestor grupuri nu a început însă după evenimentele din Charlottesville: companii precum Airbnb sau Facebook anulau deja evenimente ale unor utilizatori încă de la începutul anului. După ce imaginile din timpul marşului au devenit virale, tot mai multe companii au început să se dezică de mişcările de extremă dreapta.