Tag: dosar

  • Parchetul General: Dosar penal în cazul înregistrării cu Traian Băsescu despre dosarul ICA

    “Ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană,(…) în cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare”, transmite Parchetul General.

    Sebastian Ghiţă a prezentat o înregistrare în care interlocutor este fostul preşedinte Traian Băsescu care spune că ştie cum a fost condamnat Dan Voiculescu şi cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorul general al României despre dosarul Hexi Pharma:Vom da o soluţie până la sfârşitul anului sau la începutul lui 2017

    Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţa, că o soluţie va fi dată în dosarul Hexi Pharma “până la sfârşitul anului sau în primele zile ale anului următor”, precizând de asemenea că şi dosaul Mineriadei este “spre stadiul de finalizare”.

    “Acest dosar este în faza de finalizare şi vom avea o soluţie probabil până la sfârşitul anului sau în primele zile ale anului următor”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr

    Întrebat despre dosarul Mineriadei, procurorul general al României a precizat: “Este un dosar ceva mai complex însă este spre stadiul de finalizare şi acest dosar”.

    Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că rezultatele Hexi Pharma venite din Cehia arată că dezinfectanţii sunt ineficienţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sorin Ovidiu Vîntu, 10 ani închisoare în dosarul privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom

    Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, marţi,pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Liviu Luca la 10 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi respectiv 10 ani de închisoare cu executare în dosarul în care au fost acuzaţi de spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind stabilit la peste 12 milioane de euro.

    Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prejudiciul cauzat prin folosirea coloanelor oficiale de Gabriel Oprea, peste 86.000 lei

    Prejudiciul a fost calculat de Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti, informaţiile fiind trimise către DNA. Familia lui Bogdan Gigină a cerut daune de trei milioane de euro şi 43.000 mii lei.

    Gabriel Oprea a fost chemat mercuri la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă sechestrul impus pe avere în dosarul morţii poliţistului Gigină, din acelaşi motiv fiind chemat copiii săi, după ce fostul ministru ar fi trecut o parte din bunuri pe numele acestora. Ulterior, aceştia au contestat sechestrul, instanţa supremă urmând să ia o decizie în acest caz.

    Pe 14 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. În prima fază, cererea a fost trimisă Senatului României însă plenul acestei camere a respins-o. Ulterior, sub presiunea protestelor, Gabriel Oprea a demisionat din Parlamentul României, astfel că procurorii au revenit cu o a doua cerere, adresată lui Klaus Iohannis, potrivi legii răspunderii ministeriale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţionarii cer confruntare cu Ion Iliescu în dosarul Revoluţiei

    ,,Eu am convingerea că, în cel mai scurt timp, vor fi puşi sub urmărire penală foarte mulţi din cei învinuiţi în decembrie ’89, în frunte cu Ion Iliescu. Sunt convins că nu trece iarna fără a fi puşi sub urmărire penală. Şi spun mult când zic că nu trece iarna”, a declarat Doru Mărieş.

    Liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, alături de mai mulţi revoluţionari, s-au întâlnit, marţi, cu Procurorul General al României, Augustin Lazăr, cu cei doi procurori generali adjuncţi, Bogdan Licu şi Laura Oprean, şi cu doi procurori de la Secţia Militară, pentru a discuta despre evoluţia dosarului Revoluţiei, după redeschiderea acestuia.

    ,,Din ceea ce am aflat, se caută documente şi se încearcă să se adune rămăşiţe ale documentelor din secţii de poliţie, din penitenciarele unde au fost duşi revoluţionarii, tot ce înseamnă document istoric, indiferent că se află la Senat, la celebrele comisii din anii ‘90 – ’94 sau pe la alte instituţii care au desfăşurat activităţi de combatere a manifestanţilor”, a spus Mărieş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corneliu Iacobov, condamnat la 7 ani închisoare în dosarul “Rafo Oneşti”, a fost eliberat

    Judecătoria Medgidia a admis, în data de 6 decembrie, propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă şi a dispus eliberarea condiţionată a lui Corneliu Iacobov. Decizia instanţei nu a fost definitivă, dar contestaţia nu a fost depusă în termne de 3 zile de procurorii DIICOT.

    Astfel, Iacobov a fost pus în libertate, putând părăsi Penitenciarul Poarta Albă marţi după-amiază.

    Omul de afaceri Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, în anul 2012, în dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti. În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte două persoane au fost trimişi în judecată pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul mitei pentru transferuri. Condamnări pentru Ioan Becali – 7 ani şi 4 luni şi Victor Becali – 5 ani şi 8 luni, Cristian Borcea – 7 ani şi 10 luni şi judecătorul Geanina Terceanu – 5 ani şi 6 luni

    Ioan Becali a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare pentru dare de mită, la care i s-a aplicat restul de pedeapsă din dosarul Transferurilor plus un spor de pedeapsă, urmând să execute o pedeapsă finală de 7 ani şi 4 luni.

    Victor Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru dare de mită la care se adaugă restul din dosarul Transferurilor plus un spor de pedeapsă, urmând să execute o pedeapsă finală de 5 ani şi 8 luni de închisoare.

    Cristian Borcea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni, pedeapsa totală fiind însă de 7 ani şi 10 luni fiindu-i adăugat un rest de pedeapsă din dosarul Transferurilor, plus un spor de pedeapsă.

    Totodată, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au condamnat-o, joi, pe Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită în vederea eliberării inculpaţilor din dosarul Transferurilor.

    Decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti nu este executorie şi poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Tot în această cauză, Antonie Iorgovan a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă.

    Geanina Terceanu şi fraţii Ioan şi Victor Becali au fost arestaţi, pe 20 noiembrie, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care o acuză pe judecătoare că a luat 220.000 de euro mită pentru a-i achita pe cei doi şi pe alţi şase oameni de fotbal, în dosarul Transferurilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, audiat la DNA în dosarul “Microsoft”

    Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, s-a prezentat, luni dimineaţă, pentru audieri la sediul DNA în dosarul “Microsoft”.

    “S-au luat hotărârile de Guvern şi cine a semnat. Ai semnat hotărârile de Guvern, eşti suspectat de nu ştiu ce nenorocire … Am semnat un memorandum care spunea că trebuie făcut un recensământ al numărului de computere din şcoli pentru a şti exact numărul de licenţe necesare. S-a făcut de către secretarul general al ministerului împreună cu ministerul Comunicaţiilor, iar după aceea noi nu am avut bani, că de aia Ministerul Educaţiei nu a dat niciun leu şi s-a găsit soluţia ca suma necesară achiziţionării, 90 de milioane şi ceva de dolari, plătiţi în rate, au fost plătiţi la un an de la achiziţionare. Au fost achiziţionate la sfârşitul lunii noiembrie 2004 şi prima rată s-a plătit în noiembrie sau în octombrie 2005, deci nouă rate până în 2009. De dosar şi de procurori nu mi-e frică. Nu mi-a fost frică de Miron Cozma în ’99 când m-au sechestrat la Râmnicu Vâlcea, nu mi-e frică. Pentru România nu trebuie să îţi fie frică. Cine a greşit va fi sancţionat. Nu îl cunosc (pe Claudiu Florică -n.r.) decât din interviurile dumneavoastră. Dacă l-aş fi cunoscut după, i-aş fi spus două vorbe aşa, apropo. Că îl va bate Dumnezeu pentru că nu e normal ca cine a profitat cel mai mult de o mare măgărie în dauna bugetului României să fie liber şi cu toţi banii la el. Asta este o înfrângere a ideii de dreptate pe care oamenii din această clădire, cred eu, că încearcă să o pună în valoare”, a declarat fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu.

    Alexandru Athanasiu a mai precizat că nu a luat niciodată mită.

  • Dosarul REVOLUŢIEI: Cercetări extinse pentru perioada ce a urmat zilei de 22 decembrie. PG: Noua conducere a determinat fapte circumscrise infracţiunilor contra umanităţii

    Procurorii militari anunţă că cercetările în Dosarul Revoluţiei au fost extinse in rem, anchetatorii precizând vor fi investigate inclusiv fapte comise după 22 decembrie, perioadă în legătură cu care, anterior, s-a constatat că nu sunt indicii privind infracţiuni.

    “Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”, transmite Parchetul General.

    Efectuarea de cercetări ce vizează evenimentele ulterioare datei de 22 decembrie a fost unul dintre punctele menţionate în cererea de redeschidere a dosarului.

    “Până la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, dar în mod nejustificat ancheta nu şi‐a propus şi pe cale de consecinţă nu a stabilit cine a preluat comanda armatei la data de 22 decembrie 1989.Ancheta nu stabileşte şi nici nu şi‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro