Tag: discutare

  • Ponta a discutat cu Juncker despre propunerea României pentru funcţia de comisar european

     Preşedintele CE l-a informat pe Ponta că va discuta cu toţi premierii din statele UE, pentru a prelua toate propunerile privind componenţa viitoarei Comisii Europene. Ulterior, Juncker va transmite statelor membre propunerile sale cu privire la portofoliile care le revin în perspectiva viitoarei Comisii, informează Guvernul.

    Executivul precizează totodată că, potrivit legii, toate procedurile aferente trebuie derulate strict de către Guvern, cu informarea Parlamentului.

    “Conform legii, după acest anunt, Guvernul va urma toate procedurile necesare, inclusiv informarea Parlamentului României. Potrivit Tratatului de la Lisabona, precum şi potrivit Legii 373/2013, privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, Guvernul este cel care trebuie să deruleze toate aceste proceduri şi va acţiona în consecinţă”, mai transmite Executivul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta pleacă în Serbia, unde se va întâlni, în Valea Timocului, şi cu membrii comunităţii româneşti

     “Discuţiile se vor concentra cu prioritate pe promovarea unor proiecte de cooperare în domeniul economic, dar şi în alte sectoare precum afaceri interne, cooperare transfrontalieră, mediu, turism, etc., precum şi pe sprijinul concret pe care România îl acordă Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Vor fi abordate modalităţile de intensificare a dialogului ministerial, cooperarea în cadrul Strategiei Dunării, aspecte legate de minoritatea românească din Serbia şi coordonarea în cadrul formatelor de cooperare regională”, transmite Guvernul printr-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu spune că s-a gândit la demisie în urma arestării fratelui său: “Am discutat această variantă cu unele instituţii ale statului”

     ”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

    El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar ”efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale”.

    Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen şi Ponta nu au ajuns la un compromis. UDMR discută vineri despre ieşirea de la guvernare

     Secretarul general al UDMR Kovacs Peter a declarat, miercuri, că preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a avut miercuri dimineaţă o discuţie cu premierul Victor Ponta, dar nu s-a ajuns la niciun compromis, astfel că în cursul zilei va mai avea loc o nouă înt„lnire între cei doi.

    ”Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi premierul Victor Ponta au avut miercuri o discuţie, dar nu s-a ajuns la niciun compromis, astfel că va mai avea loc astăzi o nouă discuţie. Ieşirea de le guvernare nu o poate decide un singur om. Vineri va avea loc la Cluj-Napoca şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, în care se va discuta despre o eventuală ieşire sau nu de la guvernare, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre Kelemen Hunor şi Victor Ponta”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Kovacs Peter.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Înfrângerea categorică suferită aseară de Brazilia a dat tonul glumelor pe internet – GALERIE FOTO

    A durat doar câteva minute până ce internetul s-a umplut de glume la adresa Braziliei, după prestaţia pe care echipa de fotbal a avut-o în semifinala campionatului mondial de fotbal.

    Umiliţi de Germania cu scorul de 7-1, brazilienii trebuie acum să accepte faptul că, pentru o perioadă de timp, vor fi şi ţinta unor glume mai mult sau mai puţin reuşite.

    În timpul semifinalei, Twitter a înregistrat 5,6 milioane de postări, devenind cel mai discutat meci din istoria reţelei de microblogging.

    Cei de Daily Mail au realizat o selecţie a celor mai amuzante mesaje postate de utilizatori:

  • Şedinţa CSAT în care se discută despre viitoarea misiune NATO în Afganistan a început

     Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află mandatul României la Summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) 2014, participarea României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014 precum şi forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015.

    Alte subiecte de pe agenda şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale precum şi analiza posibilelor evoluţii îngrijorătoare şi a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima şedinţă a noului BPN al PNL are loc marţi. Se discută despre sondajul pentru prezidenţiale

     Şedinţa noului Birou Politic Naţional al PNL a fost convocată pentru marţi după-amiază, în cadrul reuniunii urmând să se decidă comandarea sondajului prin care liberalii să decidă, la nivelul Delegaţiei Permanente, între Klaus Iohannis şi Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidenţiale.

    De asemenea, BPN urmează să aprobe numirea lui Marian Petrache în funcţia de secretar general al PNL, la propunerea noului preşedinte al partidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul discută legea de reducere a CAS, documentul va fi trimis Parlamentului spre aprobare rapidă

     “Avem pe ordinea de zi proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal, în sensul reducerii contribuţiilor de asigurări cu 5% (puncte -n.r.) de la 1 octombrie. Vreau să plece la Parlament cât mai repede. Senatul mi-a comunicat că aşteaptă proiectul, îl dezbate în procedura cea mai rapidă şi îl adoptă, iar Camera Deputaţiilor, la începutul lunii iulie, va avea oricum o sesiune extraordinară pentru a aproba ratificarea Acordului de asociere între Moldova şi Uniunea Europeană şi atunci îl adoptă şi Camera Deputaţilor, deci poate pleca la preşedinte pentru promulgare”, a afirmat Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

    El a susţinut totodată că s-a discutat cu instituţiile financiare internaţionale în această privinţă, iar Guvernul, fiind “mai bun gospodar”, are bani puşi deoparte pentru această măsură.

    “Cred că este o măsură foarte bună, cerută de mult timp de toate partidele politice. Unele, după ce am fost noi de acord, nu mai sunt ele de acord, dar e treaba lor. Avem – şi am discutat clar cu intituţiile financiare internaţionale – ne încadrăm în 2014 în toate obligaţiile pe care ni le-am asumat. Am fost un guvern mai bun gospodar şi avem nişte bani puşi deoparte pentru această reducere”, a susţinut premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul discută legea de reducere a CAS, documentul va fi trimis Parlamentului spre aprobare rapidă

     “Avem pe ordinea de zi proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal, în sensul reducerii contribuţiilor de asigurări cu 5% (puncte -n.r.) de la 1 octombrie. Vreau să plece la Parlament cât mai repede. Senatul mi-a comunicat că aşteaptă proiectul, îl dezbate în procedura cea mai rapidă şi îl adoptă, iar Camera Deputaţiilor, la începutul lunii iulie, va avea oricum o sesiune extraordinară pentru a aproba ratificarea Acordului de asociere între Moldova şi Uniunea Europeană şi atunci îl adoptă şi Camera Deputaţilor, deci poate pleca la preşedinte pentru promulgare”, a afirmat Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

    El a susţinut totodată că s-a discutat cu instituţiile financiare internaţionale în această privinţă, iar Guvernul, fiind “mai bun gospodar”, are bani puşi deoparte pentru această măsură.

    “Cred că este o măsură foarte bună, cerută de mult timp de toate partidele politice. Unele, după ce am fost noi de acord, nu mai sunt ele de acord, dar e treaba lor. Avem – şi am discutat clar cu intituţiile financiare internaţionale – ne încadrăm în 2014 în toate obligaţiile pe care ni le-am asumat. Am fost un guvern mai bun gospodar şi avem nişte bani puşi deoparte pentru această reducere”, a susţinut premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Vom discuta cu cei de la PPDD, pentru că nu avem altă soluţie de a avea majoritate în ţară

     ”Dacă putem să facem – şi o să discutăm azi – alianţe cu PPDD pentru a păstra majorităţile, le vom face, şi vom discuta cu cei de la PPDD pentru că nu avem altă soluţie de a avea majoritate şi important este să încercăm proiectele de la nivel naţional şi cele de la nivel local să le ducem mai departe, în ciuda acestei schimbări de situaţie”, a spus Ponta.

    Ponta a mai spus că e important ca PSD să decidă la nivel local ce alianţe face.

    ”Noi am candidat în 2012 în USL, am spus poporului că îi scăpăm de PDL şi i-am scăpat, în 39 de judeţe din 41 i-am scăpat de PDL şi uite că s-a întors PDL pe uşa din dos. Cu PNL împreună vor iarăşi toţi ăia pe care i-am dat noi jos în 2012 să fie la guvernare locală”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro