Tag: dezvaluiri

  • Familia şi avocaţii lui Schumacher au anunţat presa. Din păcate, ANUNŢUL DRAMATIC confirmă toate zvonurile

    În cadrul unui proces intentat împotriva unei publicaţii care a susţinut că Schumacher poate merge singur, avocatul familiei, Felix Damm, a dedezminţit zvonurile.

    „Michael Schumacher nu poate merge şi nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiştilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.

    „Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat şi un membru al familiei Schumacher în cadrul aceluiaşi proces.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Fiul de 13 ani al lui Steve Irwin este unul dintre cei mai talentaţi tineri fotografi ai lumii – FOTO

    Încă de la o vârstă fragedă, Robert Irwin a fost fascinat de natură şi de lumea animalelor; ajuns acum la 13 ani, el călătoreşte alături de familia sa pe glob şi capturează frumuseţea animalelor.

    Steve Irwin, faimos pentru cascadoriile sale îndrăzneţe cu animale dintre cele mai periculoase, filma în 2006 un documentar în marea barieră de corali din Queensland, alături de cameramanul Justin Lyons, când a fost ucis de o pisică de mare.

    Justin Lyons, cameramanul care filma episodul emisiunii “Vânătorul de crocodili” în momentul tragic, a dezvăluit cum realizatorul australian a fost înjunghiat de 100 de ori de pisica de mare în doar câteva secunde, scrie Sky News.

    Sursa: BoredPanda

  • După Ibiza, litoralul Mării Negre, noua atracţie pentru englezi. Alcool şi expunere indecentă la cote maxime

    John Magilton, în vârstă de 23, din Swansea, a lucrat timp de două veri, în 2015 şi 2016, ca promoter de club, în celebra staţiune de pe malul Mării Negre, scrie The Sun.

    Acesta a povestit pentru Wales Online care este atmosfera din Sunny Beach şi de ce atât de mulţi britanici preferă să-şi petreacă verile în Bulgaria

    “Am văzut oameni care au adormit în interiorul cluburilor şi în locuri ciudate, precum şi unii care şi-au rupt sau luxat gleznele, sau chiar s-au tăiat la picioare din cauza faptului că umblau desculţi pe străzile pline de slicle.”

    “De asemenea, acolo poţi dansa gol pe bar, astfel încât uneori oamenii, dezbracaţi complet, se prăbuşesc practic peste tine, asta fiind un fel de tradiţie a localului pentru care am lucrat”, a mai povestit tânărul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paradisul DISTRUS. Richard Branson a arătat ce a mai rămas din insula sa, după Uraganul Irma

    Uraganul Irma a distrus o mare parte a vilei aflate pe insulă, imaginile filmate de Branson arătând în mod clar copaci smulşi, acoperişuri distruse şi clădiri avariate pe insula acestuia.

    Pentru a se salva, Branson şi angajaţii săi s-au încuiat în pivniţa de vinuri din vila casei, astfel reuşind să scape fără nicio zgârietură. Acum miliardarul, scrie Daily Mail, a călătorit în Puerto Rico, acolo unde coordonează eforturile de acordare a ajutorului şi planul său de reconstrucţie a Insulelor Virgine Britanice.

    Branson a cerut şi ajutorul Guvernului Marii Britanii, cerând activarea unui Plan Marshall pentru zonele afectate de Uraganul Irma, scrie realitatea.net

  • Medic din România: „Cred că toţi cei care au făcut performanţă (medicală) în ţara asta au făcut-o nu ajutaţi de sistem, ci în ciuda sistemului”

    Pe Facebook, Bogdan Tanase a scris: „Cred că toţi cei care au făcut performanţă (medicală) în ţara asta au făcut-o nu ajutaţi de sistem, ci în ciuda sistemului. Fiindcă aşa e construit, sistemul nostru medical şi universitar, să te ajute când nu faci nimic şi când eşti incompetent, când mimând activitatea nu deranjezi pe nimeni, dar ferească Dumnezeu sa încerci să faci ceva că imediat intră în acţiune anticorpii de serviciu pentru a-ţi pune talpă.
    Am avut în România, la Colentina, doi neurochirurgi de elită; şi-au dat demisia. Probabil ei sunt vinovaţi pentru că au încercat să facă un act medical ca afară intr-un loc nepotrivit, într-o ţară din ce în ce mai bananieră.

    Cred că aş fi penibil dacă aş spune români, treziţi-vă fiindcă voi, stimaţi concetăţeni, nu vă treziţi nici când sunteţi omorâţi cu zile şi jefuiţi de bani de un sistem putred.

    Aşa că nu pot folosi decât strămoşeasca armă a blestemului tradiţional românesc şi să le doresc tuturor celor care au contribuit la această plecare să nu mai apuce să ajungă la Viena în caz de nevoie, ci să beneficieze din plin de sistemul pe care singuri l-au creat şi pe care îl întreţin!

  • Un miner a descoperit o rocă din smarald care valorează 300 de milioane de dolari. Vezi cum trăieşte după marea descoperire

    Proprietarul, căruia îi sunt cunoscute doar iniţialele –  FG-  a declarat că piatra uriaşă este extrem de rară datorită „dimensiunilor sale considerabile şi a calităţii cristalelor sale gigantice”. Deşi ar fi nevoie de un camion cu stivuitor pentru a transporta această piatră imensă, riscurile sunt foarte ridicate în Brazilia, unde grupările criminale folosesc explozibili pentru a ataca băncile.

    Smaraldul masiv, care cântăreşte 360 ​​de kilograme şi are o înălţime de 1,3 metri, a fost descoperit acum o lună, la 200 de metri adâncime în interiorul minei Carnaiba, o zonă de explorare minerală bogată în bijuterii din Bahia, nord-estul Braziliei. „Nu pot dezvălui nimic despre locul unde se află piatra, modul în care se păstrează şi cât am plătit pentru ea”, a declarat săptămâna aceasta proprietarul extrem de precaut.  „Tot ce pot spune este că piatra este mutată frecvent dintr-o locaţie securizată în alta.  Nu pot să risc viaţa familiei mele, ţinând piatra într-un loc în care ar putea fi găsit”, a mai spus acesta.  Păzitorul secret, care finalizează în prezent actele juridice de proprietate, a descris obiectul ca „un monument maiestuos şi frumos”.

    Experţii declară că  piatra impodobită cu bijuterii, care conţine aproximativ 180.000 de cristale de smarald, ar pute ajunge la o valoare de 238 de milioane de lire sterline. Proprietarul, un bărbat căsătorit, în vârstă de  50 de ani, a dezvăluit: „Am primit deja apeluri de la părţile interesate, inclusiv potenţialii cumpărători din Europa, Emiratele Arabe, America, India şi China, care doresc să deschidă negocierile”.

  • Filosofia care i-a ajutat pe Elon Musk sau Warren Buffett să se îmbogăţească. Este la îndemâna oricui

    De la Jeff Bezos la Elon Musk şi Bill Gates, este dificil să găseşti un om de afaceri de succes care să nu fi profitat de învăţămintele filosofiei stoice.

    Stoicismul este o şcoală filosofică grecească ce s-a dezvoltat ca reacţie împotriva epicurismului, în care etica ocupă locul preponderent, în slujba căreia se află logica şi fizica (cu sensul general de şiinţă a naturii). Una dintre celebrele maxime ale acestei filosofii este “Trăieşte în acord cu natura”. Unul dintre liderii acestei filosofii a fost, totuşi, împăratul Imperiului Roman, Marcus Aurelius, care vorbea despre compasiune, modestie şi austeritate.

    Buffett încă locuieşte în Omaha în casa pe care a cumpărat-o în urmă cu 59 de ani pentru 31,500 de dolari, deşi averea lui ajunge la 77 miliarde de dolari. De asemenea, el este mare fan McDonalds datorită preţurilor mici pe care le practică. Niciodată nu cheltuieşte mai mult de 3.17 dolari pe micul dejun pe care obişnuieşte să-l ia de la restaurantul fast-food.

    Buffett trăieşte aşa deoarece a stabilit care sunt priorităţile lui, iar acestea nu includ luxul, case scumpe, maşini de lux sau alimnte scumpe. Trăind astfel îşi măreşte averea în fiecare zi şi menţine liberatatea financiară.

    Aşadar, cu toţi am putea încorpora puţin stoicism în vieţile noastre, adaptându-ne comportamnetul şi cheltuielile.