BusinessMagazin

Tag: criza

  • SUA: metode disperate sau viclene de a învinge criza bancară

    Băncile regionale ameri­ca­ne se grăbesc să exploateze anumite reguli ce permit deponenţilor să de­ţină milioane de dolari în conturi asi­gurate în încercarea de a tempera în­grijorările clienţilor iscate de recente­le turbulenţe din sectorul bancar.

    Acestea recurg astfel la utilizarea depozitelor „reciproce“ care transfe­ră o parte din cash-ul unui client către alte bănci, menţinând suma totală din fiecare cont sub limita de 250.000 de dolari a FDIC (Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) lega­tă de acoperirea asigurărilor.

    Depozitele din aşa-numitele con­turi reciproce au urcat la un nou ma­xim de 221 miliarde de dolari la sfâr­şitul primului trimestru, de la 158 mi­liarde de dolari la finalul anului trecut. Creşterea a fost înregistrată după prăbuşirea în luna martie a Silicon Valley Bank, unde peste 90% din depozite nu erau acoperite de asigurări federale.

    Pe website-ul său, banca ameri­ca­nă PacWest dă asigurări că clienţii pot fi liniştiţi pentru că aceasta poate oferi acoperire de asigurare de până la 175 milioane de dolari pe depo­nent, sau de 700 ori limita FDIC.

    „Este o mişcare menită să creeze o impresie favorabilă, dar este legi­timă“, arată Christopher McGratty, analist la Keefe, Bruyette & Woods.

    Unii susţin astfel de transferuri, în timp ce alţii sunt mai sceptici.

    „În măsura în care aceste scheme ajută băncile slabe să atragă depo­zi­te, creează instabilitate“, subliniază Sheila Bair, care a condus FDIC în timpul crizei financiare mondiale.

    În urma crizei bancare, o altă idee a prins contur: ce ar fi dacă o ban­că ar deţine toate depozitele cli­enţilor în cash, sau ceva similar, şi ar lăsa cre­ditarea pe seama altor insti­tu­ţii unde investitorii ştiu că îşi asu­mă un risc prin faptul că le încre­dinţează banii, scrie Bloomberg Businessweek.

    Ideea este supranumită câteo­da­tă narrow banking, pentru că re­du­ce o bancă la cea mai banală funcţie. Banca centrală americană deţine in­strumentele pentru a face acest lucru posibil, dar argumentează că aceasta ar perturba funcţionarea sistemului financiar.

    Pentru o instituţie financiară ma­re, cea mai sigură formă de „cash“ nu este o grămadă de bancnote, ci bani parcaţi într-un cont la Fed.

    Persoanele fizice nu au acces la diversele facilităţi ale băncii centrale. Însă teoretic o bancă s-ar putea constitui ca un canal pasiv către un cont Fed.

    Clienţii ar putea depozita bani în această bancă, care la rândul său i-ar pune deoparte la Fed. Din moment ce fiecare dolar ar fi susţinut de cash, nu ar exista riscul unor retrageri masive.

    Variaţii ale acestei idei au fost îmbrăţişate de libertari care o percep drept o modalitate de diminuare a nevoii de reglementare, dar şi de oameni de stânga care caută să reducă pericolul sistemic şi influenţa politică a băncilor prea mari.

     

  • Ce răspunde unul dintre cei mai citaţi analişti financiari ai lumii când este întrebat despre noua criză financiară sau ce ar trebui să facă oamenii cu banii lor acum

    Interesul investitorilor faţă de ceea ce se întâmplă cu băncile a fost ce l-a adus în România din nou pe unul dintre cei mai citaţi analişti financiari ai lumii, cunoscut şi ca unul dintre cele mai influente personaje din piaţa Forex. Călătoriile sunt parte din activitatea lui ca analist al băncii daneze de investiţii Saxo Bank,  însă pandemia de COVID a pus o pauză vizitelor sale în România. Ce l-a adus din nou aici ?

    A fost ironic pentru toată lumea din pieţele financiare ceea ce s-a întâmplat – pentru că am avut momentul crizei, în sensul în care totul se prăbuşea, nimeni nu ştia ce va aduce viitorul, pieţele erau total disfuncţionale, a existat o volatilitate totală, apoi, răspunsul în termen de politici a fost atât de masiv, de puternic, copleşitor –  combinaţia acestor politici monetare şi de salvare a sistemului a fost exagerată”, a spus John J. Hardy, într-o discuţie scurtă la cea mai recentă vizită a sa la Bucureşti.

    Este al treilea interviu pe care îl are cu BUSINESS Magazin: dacă în 2014 a vorbit despre predicţiile „scandaloase” ale băncii daneze de investiţii, în 2017 anunţa deja că ne îndreptăm spre o nouă criză, iar acum s-a axat pe felul în care evenimentele disruptive din economia globală conturează piaţa investitiţiilor.

    Din punctul lui de vedere, eforturile de salvare ale Silicon Valley Bank au reprezentat un răspuns prea entuziast în termen de politici ale autorităţilor. „Sunt alte lucruri care se întâmplă – există mai multe motive pentru care credem că inflaţia va rămâne la niveluri ridicate, nu la cele pe care le vedem în prezent, ci relativ ridicate comparativ cu nivelurile de dinainte de pandemie. Asta are legătură cu nesiguranţa legată de viitorul energiei – va costa mult înlocuirea gazului natural rusesc, piaţa petrolului brut devine mai fragmentată în toată lumea, imperativele legate de apărare cresc cheltuielile militare, ceea ce influenţează inflaţia, de asemenea.”

    Prin urmare, Hardy este de părere că, deşi îşi va tempera creşterea, „inflaţia  este aici să rămână”:„Poate va oscila mai mult, dar în general va fi la un nivel mai ridicat decât cel pe care l-am văzut cu mult înainte de pandemie.  Vom vedea o inflaţie volatilă, va fi o creştere de peste 3% în Europa – dacă înainte era de 5%, probabil că acum va fi de 5-7%, va fi mai ridicată decât obişnuia să fie, în mod susţinut, de-a lungul timpului. Aşadar, avem o convingere puternică legată de faptul că, de-a lungul timpului, inflaţia ar putea să scadă, dar nu se va mai normaliza, la niveluri prepandemice”. De asemenea, din punctul lui de vedere, chiar dacă inflaţia a fost o provocare, aceasta nu a zguduit atât de tare economia – încă:  „Credem că suntem la începutul unui nou ciclu de creditare şi s-ar putea să vedem o recesiune în 1-2-3 trimestre de acum”.

     

    1. Sunt ţările din Europa Centrală şi de Est de partea bună a economiei mondiale în contextul actual?

    Cred că multe dintre ţările Europei Centrale şi de Est devin mai conectate cu ţări din zona Euro, în special cu Germania, sunt ţări conectate de maşinăria industrială a Germaniei. Este mai puţin situaţia României, sunt alte părţi ale economiei României care sunt unice şi puternice – mai ales când vine vorba de linia producţiei de alimente, dar există o mare nelinişte în zona industrială a economiei Germaniei, care este o mare putere. Cum alimentezi această putere, dacă preţurile legate de energie sunt de două  sau de trei ori mai mari decât obişnuiau să fie? Economiile Europei Centrale şi de Est trebuie să abordeze şi să rezolve această problemă la diferite niveluri în funcţie de industrie – economia Cehiei este mai conectată la asta – aşa cum va evolua Europa, aşa va evolua zona Europei Centrale şi de Est.

    2. Când va fi vârful crizei?

    Nu aş vrea să îi spun criză, va fi un ciclu clasic de creditare – am întărit politicile care au impact, inflaţia are impact în economia reală, standardele de creditare ale băncilor cresc, ca urmare a rezultatului creşterii dobânzilor de referinţă, ceea ce înseamnă că este mai scump să se finanţeze, cei care economisesc s-ar putea să fie mai bucuroşi să îşi ţină banii într-un fond de investiţii sau într-un fond guvernamental de trezorerie care oferă mai mult profit.

    Nu m-am gândit atât de mult la un anumit moment de impact în Europa, fiindcă suntem puţin în faţa curbei, dar am putea vedea un efect semnificativ cândva la finalul anului acesta şi începutul anului viitor. Situaţia din Statele Unite ne-a luat prin surprindere: ne gândeam că economia a intrat pe un făgaş normal cu creşterile de dobândă Fed, nu este afectată activitatea economică, inflaţia este încă ridicată, nivelurile de activitate economică sunt încă bune – piaţa locurilor de muncă în special nu pare să fie influenţată.

    Surpriza a venit din cauza poveştii SVB – a fost un moment de trezire care a venit deodată – a fost acolo tot timpul, dar momentul realizării a venit brusc, din cauza băncii – asta a făcut finanţarea lor să fie mai scumpă. Economia este ceva comportamental – o criză se poate întâmpla, poate fi o surpriză, dar trebuie să ne întrebăm ce schimbări va aduce în comportamentul oamenilor – aceasta a demonstrat o situaţie care exista de mult timp –  costurile băncilor au crescut tot timpul. Recesiunea se va întâmpla tot timpul la un moment dat, de cele mai multe ori este ceea ce se întâmplă după o politică restrictivă – dar nu era ceva ce ne îngrijoram că se va întâmpla atât de curând, cum facem acum.

    3. Este o situaţie similară cu criza din 2008-2009?

    Nu, chiar deloc, fiindcă pe atunci era vorba despre o bulă speculativă, mai ales concentrată în jurul acestor mari bănci de investiţii americane, care creau toate aceste instrumente în jurul real estate-ului şi în special real estate-ului din piaţa rezidenţială – prin acordarea de împrumuturi unor oameni care nu ar fi trebuit să primească niciodată aceşti bani şi apoi disipând o parte din risc cui puteau. A fost o bulă speculativă şi acele bănci nu au avut capitalul necesar să acopere aceste riscuri – ne-am învăţat lecţia, am oprit băncile să mai aibă genul acesta de comportament.

    4. Capitalismul mai funcţionează sau nu?

    Felul în care autorităţile au răspuns  la situaţia SVB începe să contureze întrebări foarte inconfortabile despre ce înseamnă azi o bancă – dacă o bancă va fi mereu salvată, de ce ar trebui să permitem băncilor să preia riscuri pe seama plătitorilor de taxe? Nu am răspunsul pentru asta, dar riscul va fi că, dacă autorităţile intervin de fiecare dată, ne vom întreba ce mai este o bancă – de ce ar trebui să existe o bancă? Asta înseamnă că toate împrumuturile ar trebui gestionate de către stat? Nu vrem nici asta, ceea ce ar însemna o planificare în sistem centralizat – acestea sunt întrebări foarte complicate şi cred că ne vom confrunta cu ele în anii ce urmează. Nu am răspunsul – dar trebuie să fii capabil să vezi că băncile eşuează – băncile au eşuat pe parcursul istoriei, iar cineva care avea 20 milioane de dolari în bancă trebuia să îşi asume un risc atunci când îşi plasa banii într-un loc. Capitalismul ar  trebui să fie despre a permite lucrurilor să eşueze – dacă nu au performat, preluăm lovitura, încercăm să ne luăm alţi parteneri de încredere – altfel e planificare centrală, ceea ce aduce un set total diferit de riscuri.

    5. Ce ar trebui ca oamenii să facă pentru banii lor în prezent?

    Ar trebui să fie atenţi cu ei – ne îndreptăm spre recesiune, spre finalul unui ciclu de creditare, s-ar putea să ne confruntăm cu o volatilitate a pieţelor, în acelaşi timp însă – cred că  preţurile nominale ale activelor vor rămâne la niveluri relativ ridicate fiindcă inflaţia va rămâne relativ sus, aşadar, aş fi poziţionat mai conservator în piaţă, dacă aş avea obligaţiuni, aş păstra obligaţiunile pe 1-2-3 ani.

    6. Cum au reacţionat clienţii voştri la incertitudinile pieţei?

     Există tot felul de clienţi. Există cei speculativi – când preţul unui activ scade, cumpără imediat. Există, apoi, cei care realizează că pot face un profit cumpărând titluri de trezorerie – de exemplu din Germania sau Franţa – mai ales că acum avem dobânzi atractive, după ce ele nu au existat multă vreme. A fost o bulă speculativă şi a crescut foarte mult numărul de clienţi şi participanţi la piaţă, există oameni care au intrat pe burse pentru prima dată – indiferent dacă au avut abordarea „intru şi investesc orice ar fi” sau au investit în cripto, acţiuni… Dar bula asta s-a spart şi ne-am apropiat de nivelul la care eram înainte de pandemie, chiar dacă creşterea nebunească a acţiunilor companiilor de tehnologie s-a moderat doar puţin. 

    7. Cum va influenţa inteligenţa artificială businessul?

    Va influenţa businessul tuturor – nu ştiu cum va evolua ChatGPT, dar cred că va aduce un impact uriaş asupra a orice. Există poveşti anecdotice despre impactul asupra profesiilor din zona de legal, IT, vor exista noi categorii de joburi, va avea aplicaţii peste tot, nu îmi pot imagina ce va însemna asta, dar va avea un impact semnificativ – este un game changer. Va fi nevoie de mai multe putere în materie de computere, aşa că există o concentrare pe businessurile axate pe producţia de procesoare (nu e o recomandare, e un comentariu neutru); îi încurajez pe oameni să citească tot ce pot pe această temă.

    8. Când investim şi ce abordare ar trebui să avem asupra riscurilor de investiţii?

    Când toată lumea speculează într-un ritm haotic, atunci trebuie să îţi reduci şi tu riscurile – să mitighezi riscurile – când toată lumea „se ascunde sub masă” şi se teme de viitor, atunci e bine să investeşti – fii foarte conştient de mediul în care eşti şi legat de ceea ce face turma – asta ar fi perspectiva mea referitoare la această întrebare.  

     

    Carte de vizită:

    1. John Hardy este o prezenţă constantă, ca invitat sau comentator, în emisiunile realizate de Bloomberg şi CNBC şi a fost numit unul dintre cele mai influente personaje din piaţa Forex în 2008;

    2. A ajuns aici după un traseu atipic: a absolvit Universitatea din Texas în 1995, obţinând o diplomă în istorie europeană, şi, după o perioadă în care a locuit în Germania, pentru a studia limba germană, iar apoi în Rusia, unde a învăţat rusa, Hardy s-a dedicat în totalitate pasiunii sale pentru economie;

    3. Din 2002, s-a alăturat Saxo Bank, „când banca avea circa 100 de angajaţi”, iar din 2004 s-a mutat în departamentul de strategie al FX. În prezent, Saxo Bank este de zece ori mai mare decât la angajarea lui, iar Hardy este responsabil cu actualizarea comentariilor de zi cu zi de pe pieţele valutare ale Saxo Bank discutând politicile Băncii Centrale şi tendinţele macroeconomice.

  • Încă o piaţă imobiliară europeană se confruntă cu dezastrul: Viena se transformă în epicentrul unei noi crize imobiliare după ce preţurile locuinţelor au intrat în picaj liber depăşind chiar şi prăbuşirea real-estateului suedez de la începutul anului

    Viena a devenit cea mai slabă piaţă imobiliară dintre marile capitale europene, înregistrând un declin de două cifre care a depăşit chiar şi criza din Stockholm de la început de an. Capitala austriacă a înregistrat o scădere de 12,2% faţă de nivelurile maxime înregistrate în urmă cu un an, în timp ce Stockholm a scăzut cu 6,4%, scrie Bloomberg.

    În schimb, Madrid, Milano şi Zurich au înregistrat creşteri.

    În capitala austriacă, unde o piaţă efervescentă a chiriilor oferă o alternativă celor ce nu-şi pot permite o locuinţă, normele mai stricte privind creditele ipotecare agravează prăbuşirea, trăgând în jos preţurile în mai, la o medie de 7,084 de euro pe metru pătrat. Mai mult, analiştii se aşteaptă la noi scăderi în viitorul apropiat.

    Pieţele imobiliare europene au traiectorii divergente, deoarece impactul creşterii ratelor dobânzilor afectează puternic unele zone, în timp ce lipsa ofertei şi problemele rămase în urmă din cauza crizei financiare globale le alimentează pe altele.

    Pieţele imobiliare din Europa au fost aruncate în haos de la sfârşitul erei banilor ieftini. Creşterile ratelor dobânzilor de către băncile centrale au mărit valoarea creditelor ipotecare chiar în momentul în care consumatorii au fost afectaţi de reducerea costului vieţii.

    În condiţiile în care ratele dobânzilor sunt în creştere şi inflaţia erodează veniturile disponibile, tot mai multe familii vieneze stau în chirie  în loc să cumpere un apartament, potrivit agenţiei imobiliare Real Immobilienvermittlung GmbH.

    „Următoarele luni vor rămâne o provocare. Ne aşteptăm la o cerere slabă şi la o piaţă precaută care se adaptează lent”, a declarant Martina Hirsch, CEO al imobiliare Real Immobilienvermittlung GmbH.

    Viena şi  Stockholm au probleme similare în contextul în care ambele ţări au fost deschise la  a acorda împrumuturi pe termen mai scurt, ceea ce le-a făcut extrem de vulnerabile pe fondul majorării ratelor, care au ajuns să tragă în final preţurile în jos.  Dar, în condiţiile în care chiriile sunt extrem de greu de găsit în capitala suedeză, scăderile au încetinit în ultimele luni.

  • Ce se întâmplă cu pieţele locuinţelor din Europa de Est: în Ungaria preţurile scad şi este aşteptată o corecţie majoră, în Polonia e criză acută de apartamente şi preţurile cresc deşi cererea scade, iar în Cehia tinerii se mută din marile oraşe din cauza vieţii prea scumpe

    În Ungaria, în ultimele luni atât cum­părătorii de locuinţe, cât şi vânzătorii au observat că preţurile s-au oprit din creştere şi, în unele cazuri, chiar au în­ce­put să scadă, dar doar uşor în com­paraţie cu scumpirile din ultimii ani. Nu se pune problema unui picaj. Însă imaginea se schimbă dacă preţurile sunt raportate la infla­ţie, urcată la cote nemaivăzute de decenii.

    Privită prin această prismă, piaţa arată scă­deri de preţuri cel puţin comparabile cu cele de după 2008, an de criză, dar pe o perioadă mult mai scurtă de timp. În Polonia, din con­tră, şi pe piaţa primară, şi pe cea secundară lo­cuinţele din aglomerările urbane se scumpesc, deşi vânzările scad semnificativ. Diferenţele dintre cele două state est-europene se explică prin faptul că ele trec prin crize diferite.

    Din cauza celei mai puternice inflaţii din UE şi a celor mai mari dobânzi, Ungaria se confruntă cu o criză acută a cos­tului vieţii. Polonia, în schimb, nici după mulţi ani de încercări şi pro­mi­siuni din partea politicie­nilor nu a reuşit să treacă peste criza locuinţelor care face ma­rile ora­şe deosebit de scumpe. Po­lonia este cea mai mare eco­no­mie est-europeană, iar Un­garia pare cea mai instabilă. În Cehia, cea mai matură economie din regiu­ne, la apogeul valului inflaţio­nist tendin­ţa era ca preţurile locuinţelor să scadă, de asemenea un semn că ţara se con­fruntă cu o criză a costului vieţii fără pre­cedent. Acum, piaţa imobiliară din capitală este indecisă. Vânzările de apartamente noi cresc uşor, trimestru la trimestru, iar preţurile stag­nează. Proprietarii mai degrabă preferă să nu vândă decât să piardă la preţ, iar numărul de tranzacţii este redus.

    Pe de altă parte, în oraşe­lele din împre­jurimi piaţa înfloreşte, în unele cazuri vânză­rile ajungând la niveluri istorice, potrivit newstream.cz, care citează date ale gru­pului de real estate European Housing Ser­vices. Ten­dinţa se explică prin faptul că lo­cuitorii Pragăi s-au săturat de viaţa scum­pă din capitală şi se mută în localităţile mai mici şi mai ieftine din Boemia Centrală.

    În oraşe precum Kladno, Beroun, Kolin, Roztoky, Brandys, Neratovice sau Benešov în primul trimestru s-au vândut mai multe apartamente decât în în­tregul an 2021. Iar vânzările sunt triple faţă de media pe termen lung. În Ungaria, preţurile locuinţelor vechi au început să scadă în ultimul trimestru al anului trecut, când au înregistrat o contracţie de 2,6%. Cum cumpărătorii sunt într-o poziţie bună pentru negocieri, datorită reducerii cererii, iar dobânzile sunt mari şi viaţa este în continuare scumpă, tendinţa este aşteptată să continue şi anul acesta, scrie Daily News Hungary. Este mai degrabă o corecţie binevenită pentru maghiari, sugerează site-ul de ştiri, deoarece apartamentele s-au scumpit masiv după 2015. În unele oraşe, primul trimestru al acestui an a adus ieftiniri de peste 3%. În regiunea Budapesta, preţul mediu pe metru pătrat s-a retras cu până la 10%, în termeni nominali.

    În termeni reali, adică ajustate la inflaţie, preţurile locuinţelor, aşa cum au fost măsurate de institutul maghiar de statistică, aveau scă­deri de până la 17% deja din trimestrul patru. De aceea, Portolio se aşteaptă ca anul acesta să vină adevărata ajustare a pieţei. Alte pu­blicaţii scriu despre cum Budapesta, capitala, a devenit de neatins pentru tinerii maghiari care vor să-şi întemeieze familii şi gospodării acolo, adică să-şi cumpere apartament. Povestea se repetă la Varşovia, Cracovia şi Praga. Pentru tineri, a locui cât mai departe de marele oraş, de preferat la sat, va fi cea mai ieftină soluţie. În Polonia, criza de locuinţe pare că nu are sfârşit pentru că politicienii vin cu aceleaşi şi aceleaşi soluţii care până acum au dat greş, scrie Notes From Poland, un site care de obicei preferă să vadă partea plină a paharului. Acolo, preţurile apartamentelor noi au sărit în sus cu aproape 5% în trimestrul IV.

    În ultimii cinci ani, locuinţele s-au scumpit cu 60-80%. Nici chiriile n-aveau cum să ră­mâ­nă mici deoarece cererea pentru apartamente este mare. În Wrocław, Gdansk, Cracovia şi Varşovia metrul pătrat a ajuns să coste între 2.135 de euro şi 2.668, ceva de speriat dacă sunt luate în considerare şi creşterile de do­bânzi efectuate de banca centrală de când a venit valul de inflaţie.

    La chirii, împovărătoare au devenit depo­zi­tele din ce în ce mai mari şi tendinţa proprie­tarilor de a-i pune pe chiriaşi să plătească comisioanele cerute de agenţii imobiliari. Astfel, cu chiria cerută în urmă cu câţiva ani pentru un apartament cu două camere acum se se mai poate lua doar o garsonieră cu bucătărie nefolosibilă şi o baie ridicol de mică. Cererea de apartamente este mult mai mare decât oferta, astfel că o bună parte dintre tinerii care mun­cesc sunt nevoiţi să trăiască în chirie.

    În Varşovia, chi­riile pentru apartamentele mici, cele mai cău­tate, au explodat cu 33% într-un an. Criza costului vieţii îşi pune şi ea amprenta asupra pieţei. Numărul de credite ipotecare acordate de bănci s-a prăbuşit cu 55% an la an în februarie. A avea o locuinţă a devenit mult mai costisitor într-o perioadă mult prea scurtă de timp. „Chiria şi utilităţile mă costă 75% din salariu“, spune Mateusz, muncitor la o fabrică din Gdansk. El stă cu chirie de nouă ani şi niciodată ca până acum nu i-a fost atât de greu. „Mă îndoiesc că pot ajunge să-mi fac credit pentru locuinţă deoarece îmi este imposibil să adun atâţia bani cât ar trebui pentru avans, iar banca cu siguranţă că va decide că nu-mi permit să plătesc ratele“, se plânge Mateusz. „Tot ce-mi doresc este să existe chirii civilizate.“

    O soluţie pentru rezolvarea problemei ar fi un program de locuinţe publice, spun şi banca centrală şi organizaţiile pentru apărarea drepturilor chiriaşilor. Guvernul a lansat un astfel de program în 2016, dar până acum rezultatele arată un eşec, fapt recunoscut şi de guvern. Din cele 100.000 de locuinţe promise până la finalul anului 2019 pentru familii cu venituri mici au fost construite doar 15%. Deficitul de locuinţe din Polonia este estimat la 2,2 milioane.

     

     

     

  • Criza imobiliară loveşte în plin Europa. Dobânzile ridicate duc la prăbuşiri de preţuri în masă, iar fondurile de investiţii pariază deja împotriva sectorului imobiliar

    Fondurile de investiţii şi-au mărit pariurile împotriva sectorului imobiliar suedez, deoarece investitorii prevăd că ratele mai mari ale dobânzilor vor afecta preţurile proprietăţilor naţionale şi vor expune vulnerabilitatea pieţei la înăsprirea creditării bancare, raportează Financial Times.

    Reticienţa traderilor s-a intensificat după ce luni S&P şi-a semnalat îngrijorarea cu privire la perspectivele SBB, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă. SBB trebuie să-şi refinanţeze datoriile pe termen scurt care ajung la scadenţă în anul următor.

    S&P a redus ratingul SBB la categoria „junk” şi a atras atenţia asupra gradului ridicat de îndatorare şi a restrângerii lichidităţii de pe piaţă. Dar investitorii se tem că îndoielile S&P sunt un semn prevestitor pentru o industrie care se luptă cu impactul creşterii ratelor dobânzilor şi al răcirii preţurilor imobiliare.

    Timp de un deceniu, companiile imobiliare globale au profitat de creşterea valorii proprietăţilor şi de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a se îndatora. Însă multe dintre ele vor trebui să îşi refinanţeze împrumuturile chiar în momentul în care ratele dobânzilor ating cele mai ridicate niveluri de dinainte de criza financiară din 2008.

    Analiştii şi comercianţii au pus ochii pe ţara scandinavă din cauza dependenţei industriei de datoriile pe termen scurt. Poziţiile scurte ale fondurilor speculative în sectorul imobiliar suedez au crescut vertiginos în acest an, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit furnizorului de date Breakout Point.

    Charles Boissier, şeful departamentului imobiliar european la UBS research, a subliniat că „sectorul [imobiliar] a crescut destul de agresiv în ultimii 10-15 ani, nu doar în Suedia, ci şi în Germania şi alte ţări”.

    Se preconizează, de asemenea, că randamentele imobiliare – care evoluează invers faţă de preţuri – vor creşte pe măsură ce ratele şi costul datoriei cresc. Pe baza costului actual al datoriilor disponibile pe piaţă, randamentele pentru birourile „prime” din Stockholm ar putea creşte în acest an la 4,7% de la 3,5%, a declarat Mark Unsworth, şeful departamentului de economie imobiliară de la Oxford Economics, ceea ce implică o scădere a preţurilor cu 25%.

    Datele Bloomberg sugerează că o parte în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari din datoria combinată a grupurilor imobiliare suedeze sub formă de obligaţiuni va ajunge la scadenţă în următorii cinci ani, cu 10 miliarde de dolari scadente în 2023. Aproximativ 70% din emisiunile de obligaţiuni imobiliare suedeze sunt, de asemenea, cu rată variabilă, comparativ cu doar 2% în zona euro.

    „Toate acestea împreună fac ca proprietăţile suedeze şi companiile imobiliare suedeze să fie deosebit de vulnerabile la creşterea ratelor dobânzilor”, a declarat McMorrow de la Capital Economics, chiar dacă perspectivele economiei suedeze „nu par drastic mai rele decât cele ale vecinilor săi din Scandinavia sau din zona euro”.

  • Cum a ajuns celebrul gigant Silicon Valley să se prăbuşească de fapt. Un vârtej de zvonuri şi panică a distrus banca, lovind cu violenţa unei tornade. Dar semnalele pericolului s-au adunat cu mult, mult timp înainte de dezastru, iar cine a vrut să le vadă, le-a văzut

    Un vârtej de zvonuri şi panică a distrus Silicon Valley Bank, lovind cu violenţa unei tornade. Dar norii s-au adunat cu mult, mult timp înainte de dezastru, iar cine a vrut să vadă, a văzut pericolul.

    Colapsul SVB nu s-a produs din senin, dar a fost ceva fulgerător. În calmul de după furtună s-au căutat vinovaţii: executivii,  toţi concediaţi după dezastru, administraţia Trump, care a relaxat testele de stres pentru bănci, investitorii care au tolerat asumarea de riscuri excesive, autorităţile care n-au intervenit mai devreme, deşi ştiau că sunt probleme, clienţii, care s-au lăsat pradă zvonurilor şi panicii, dobânzile mari, chiar şi vremurile în care trăim. „Viteza lumii s-a schimbat”, spunea Sam Altman, directorul de tehnologie din spatele fenomenului de inteligenţă artificială ChatGPT, la scurt timp după un puseu istoric de retrageri de depozite de la SVB, când clienţii au încercat să scoată cel puţin un sfert din depozite în 24 de ore. „Oamenii vorbesc repede”, a adăugat el. „Oamenii mută banii repede.”

    Cu toate acestea, săptămânile de după 10 martie, data prăbuşirii băncii americane, i-au adus pe cei porniţi în căutarea ţapului ispăşitor şi a cauzelor unei crize care nu s-a mai produs în faţa unui adevăr inconfortabil: problemele care au provocat cea mai mare hemoragie bancară din istorie nu au fost nici un eveniment ciudat, nici ceva imprevizibil.

    În interviurile cu Financial Times – inclusiv unele efectuate înainte ca SVB să falimenteze – mai mulţi bancheri, autorităţi de reglementare şi executivi au oferit impresii sincere despre problemele băncii şi despre consecinţele prăbuşirii acesteia.

    Aproape toţi sunt acum de acord asupra unui lucru – furtuna care a doborât banca era ascunsă la vedere.

    Cu mai mult de un an înainte ca SVB să falimenteze, organele de supraveghere din afară şi unii dintre consilierii băncii identificaseră pericolele care pândeau în bilanţul ei. Cu toate acestea, niciunul – nici agenţiile de rating, nici examinatorii de la Rezerva Federală a SUA, nici consultanţii externi pe care SVB i-a angajat de la BlackRock – nu a reuşit să convingă conducerea băncii să-şi ghideze instituţia pe o cale mai sigură.

    „Autorităţile de reglementare pur şi simplu nu au luat o poziţie suficient de puternică”, spune Lev Menand, profesor la Universitatea Columbia şi fost specialist în reglementare la Departamentul de Trezorerie şi la Federal Reserve Bank din New York. „Schema statutară dă putere Fed să treacă peste raţiunea de afaceri a managerilor băncilor în aceste situaţii”, adaugă el. „Nu au făcut-o.”

    Faptul că astfel de pericole evidente nu au primit atenţie i-a consternat pe supravieţuitorii episoadelor anterioare de catastrofă financiară. „În general, nu-mi dau cu părerea despre ce ar fi trebuit sau nu să vadă cineva atunci când pot să văd mai clar trecutul”, spune Lloyd Blankfein, care a fost directorul executiv al Goldman Sachs în timpul crizei din 2008. „Voi face o excepţie în acest caz, pentru că problemele erau evidente.” La câteva săptămâni după ce SVB a fost pusă sub administrare specială,  autorităţile de reglementare din SUA încă mai evaluează prejudiciul cauzat. Protejarea banilor din conturile clienţilor SVB a costat până acum autorităţile 20 de miliarde de dolari. Pentru a limita perturbările, instituţiile vulnerabile au primit finanţare de urgenţă în valoare de zeci de miliarde de dolari în plus. În timp ce Fed aşteaptă reacţia la primul dintre rapoartele de autopsie oficiale, cei responsabili pentru menţinerea în siguranţă a sistemului bancar din SUA sunt forţaţi să se confrunte cu amploarea erorilor lor.

    Costurile acestor greşeli au fost agravate de cea mai abruptă creştere a ratelor de dobândă din SUA din mai bine de patru decenii. Când acum aproape 18 luni autorităţile de reglementare au început să vorbească cu SVB despre concentrarea datoriilor pe termen lung în bilanţul ei, ratele dobânzilor din SUA erau aproape de zero. Până în martie, ratele au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2007, iar retorica Fed privind combaterea inflaţiei a indicat că banca centrală va duce dobânzile peste pragul de 5% în acest an.

    Această înăsprire bruscă a politicii monetare aproape că a garantat că SVB va suferi pierderi paralizante din deţinerile sale substanţiale de obligaţiuni guvernamentale americane. Semnele că vin necazuri erau la vedere pentru deponenţi şi pentru autorităţile de reglementare. Dacă o criză putea fi evitată în acest punct depindea de cine acţionează primul – autorităţile şi conducerea băncii sau deponenţii. Agenţiile de rating au fost una dintre aceste surse de informaţii disponibile public despre problemele care se profilau.

    Încă din octombrie, S&P a remarcat soldurile „foarte mari” ale deponenţilor individuali – cu mult peste limita de 250.000 dolari pentru asigurarea depozitelor la nivel federal – un factor care prezenta „un anumit risc de lichiditate în cazul unor retrageri”, posibil pentru că în cazul acestor deponenţi probabilitatea de a-şi muta banii în altă parte este mai mare. Dacă acest risc s-ar materializa, agenţia de rating a considerat redusă probabilitatea ca SVB  „să vândă titluri pentru a face rost de lichiditate, având în vedere că creşterea dobânzilor de pe piaţă a contribuit la o pierdere nerealizată masivă”. În aceste condiţii, banca rămânea cu puţine opţiuni în afară de un împrumut de la Fed sau de la alţi creditori de ultimă instanţă.

    Chiar şi aşa, unii critici şi-ar fi dorit ca agenţiile de rating să fi mers mai departe. Deşi analiza S&P a fost mult mai critică decât orice au furnizat agenţiile de rating înainte de criza din 2008, nu a tras concluzii clare despre traiectoria catastrofală a SVB. Nici Moody’s, nici S&P nu au retras ratingul care recomanda SVB pentru investiţii înainte ca banca să se prăbuşească. „Majoritatea investitorilor probabil că nu citesc ceea ce scriu analiştii, ei se uită la rating”, spune un analist de credit care are cunoştinţe extinse despre procesul agenţiilor de rating de evaluare a băncilor. „Evaluarea trebuie însoţită şi de fapte. În caz contrar, este ca şi cum ai spune despre un hotel că este cel mai bun din Paris, dar îi oferi patru stele în loc de cinci.” O altă sursă importantă de informaţii a venit de la vânzătorii în lipsă (short sellerii, cei care pariază pe cădere), care până în toamna trecută identificaseră posibile bombe cu explozie întârziată în aproape fiecare colţ al băncii. Printre cele mai evidente a fost expunerea SVB la startup-urile fragile. Cu bursa de acţiuni practic închisă pentru noi oferte şi cu firmele de capital de risc devenind reticente să se despartă de numerarul lor, firmele de tehnologie se confruntau cu cele mai puternice scăderi ale valorii de piaţă de la implozia bulei dotcom la începutul anilor 2000. SVB a furnizat servicii bancare acestor companii, făcându-şi baza de depozite vulnerabilă la o secetă în finanţarea cu capital de risc. De asemenea, le-a creditat fără limite, aşteptându-se să-şi primească banii înapoi nu din fluxurile de numerar ale afacerii, ci din belşugul pe care l-ar fi creat noii investitori cu noi runde de capital. Ceva foarte neobişnuit pentru o bancă, SVB a pariat că orice pierdere din registrele sale de credite către companii va fi acoperită dacă doar câteva dintre startupuri ar deveni unicorni.

    Împrumuturile SVB către startupuri neprofitabile i-au surprins nu numai pe vânzătorii în lipsă, ci şi pe o parte din angajaţii băncii. „Dacă sunteţi bancher la o bancă tradiţională, analiza dumneavoastră de credit este foarte riguroasă din punct de vedere cantitativ şi trebuie să existe o analiză clară a modului în care sunteţi plătit pentru ce oferiţi”, spune un fost bancher la SVB. „Creditele de risc date de SVB au fost mai mult calitative. Era vorba despre conversaţiile pe care le aveţi cu investitorii despre disponibilitatea lor de a sprijini compania”. Riscurile inerente din registrul de împrumuturi al SVB s-au revărsat la vederea publicului după colapsul băncii. First Citizens Bank, care a cumpărat portofoliul de la Federal Deposit Insurance Corporation, a negociat o reducere de 16,5 miliarde de dolari dintr-o evaluare furnizată de această autoritate, echivalentă cu aproximativ 20%, ceea ce sugerează că alţi ofertanţi au ezitat. Însă o altă parte a bilanţului SVB a fost cea care a provocat căderea băncii: portofoliul său de obligaţiuni presupus sigure. Spre deosebire de datoria datorată de startupurile din Silicon Valley, este practic sigur că valorile mobiliare emise de guvernul SUA vor fi rambursate integral. Totuşi, acest lucru nu împiedică valoarea acestora să fluctueze: preţurile obligaţiunilor scad pe măsură ce ratele dobânzilor cresc, ceea ce a făcut ca SVB să fie vulnerabilă la sănătatea financiară a clienţilor săi într-un mod mai subtil. Când companiile susţinute cu capital de risc au început să se chinuie să strângă capital nou, conturile lor curente au început să se micşoreze drastic, grăbind momentul în care SVB ar fi nevoită să vândă obligaţiuni pentru a face faţă retragerilor şi a contabiliza pierderile astfel provocate. În acest punct, supravieţuirea SVB a depins în mare parte de directorul său executiv, Greg Becker, ale cărui apariţii publice au fost o a treia sursă de informaţii despre starea de sănătate a băncii în ultimele sale luni. El a căutat să articuleze un plan de gestionare a acelor pierderi care să ofere încredere deponenţilor şi să împiedice ca un flux constant de ieşiri să se transforme într-un torent incontrolabil.

    „Nu doar că banca îşi asumă riscuri uriaşe”, a explicat un short seller pentru FT înainte de prăbuşirea SVB. „Împreună cu clienţii lor şi-au asumat riscuri uriaşe. A fost o operaţiune de gestionare a averii pentru industria venture capital şi de private equity.”

    Vorbind cu FT în decembrie, Becker părea încrezător că banca poate face faţă încetinirii activităţii de capital de risc care-i lăsa pe clienţii băncii fără fonduri. „Ne pregăteam pentru asta”, a povestit el. „Cu tot acest exces de lichiditate pe care îl avem, mai întâi să ne asigurăm că îl investim într-un mod foarte conservator.” Obligaţiunile de stat pe care SVB intenţiona să le deţină până la scadenţă erau în continuare garanţii utile, chiar dacă valoarea lor era în scădere. „Deoarece sunt active de înaltă calitate, le putem pune ca garanţie pentru împrumuturi cu care să ne asigurăm lichiditatea”, a spus Becker. „Nu avem nicio intenţie să le vindem pentru că ne putem deschide acces la împrumuturi cu ele.” Între timp, însă, mulţi deponenţi au auzit destule. Solicitările de retragere au început să crească. Pentru a le face faţă, Becker este forţat în cele din urmă să vândă obligaţiuni în valoare de 21 de miliarde de dolari în pierdere şi să lanseze o operaţiune de vânzare de acţiuni ale SVB de 2,25 miliarde de dolari. Pentru că nu s-au găsit cumpărători, cererile de retragere au venit şi mai multe. Printre deponenţii care urmau să fugă s-a numărat şi Giridhar Srinivasan, un fost angajat al Lehman Brothers, care a strâns recent 2 milioane de dolari pentru lansarea unui start-up de informaţii pentru afaceri. La scurt timp după ce a citit interviul lui Becker din FT de pe 22 februarie, Srinivasan a retras banii companiei sale de la SVB. Pentru că nu a reuşit să aducă un al doilea semnatar, aşa cum era necesar, prima sa cerere a fost refuzată. „Niciunul dintre noi nu a dormit în acel weekend”, a spus el. „O bancă este doar un vehicul de încredere. Încrederea poate să dispară foarte repede.” Cinci zile mai târziu, Srinivasan a reuşit în sfârşit să transfere majoritatea fondurilor companiei sale către o altă bancă. Când SVB a picat pe 10 martie, soldul contului său era de doar 55.000 dolari. La mai puţin de o săptămână după weekendul nedormit al lui Srinivasan, au venit câteva zile de dezorientare pentru preşedintele Fed, Jay Powell. SVB devenise al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Americii. „Vreau să spun, întrebarea pe care ne-o punem cu toţii în primul weekend a fost «Cum de s-a întâmplat asta?»”, şi-a amintit Powell mai târziu. Răspunsul la această întrebare este acum sarcina principalului oficial al Fed în domeniul supravegherii bancare, Michael Barr, care şi-a asumat postul în iulie anul trecut şi a numit deja colapsul un „caz de manual de management defectuos”. Sarcina lui Barr va începe cu o reevaluare sinceră a moştenirii lăsate de predecesorul său numit de Trump, Randal Quarles, ale cărui reforme au protejat băncile de o supraveghere mai intensă atât timp cât activele lor nu depăşeau 250 de miliarde de dolari. Aceste reforme au urmat legislaţiei bipartizane adoptate în 2018 şi care a anulat părţi ale legii pentru creditorii mici şi mijlocii Dodd-Frank, implementată ca răspuns la marea criză. Acest lucru a dus la teste de stres mai puţin frecvente, cerinţe de capital mai puţin oneroase şi o scutire de la aşa-numita regulă a ratei de acoperire a lichidităţii, care impune băncilor să deţină suficiente active lichide de înaltă calitate pe care să le poată vinde pentru a acoperi ieşirile de capital în perioadele de criză. Elizabeth Warren, democratul progresist din Massachusetts, care s-a opus multă vreme modificării regulilor, a ajuns până acolo încât a spus că recentele falimente ale băncilor „ar fi fost total evitate dacă Congresul şi Fed şi-ar fi făcut treaba şi ar fi menţinut o supraveghere puternică a băncilor mari” . Lobbyiştii băncilor au numit modificarea regulilor un „hering roşu”, observând că principala cauză au fost managementul corporativ defectuos şi deciziile de investiţii proaste, adică în deponenţi cu o mobilitate ridicată. La rândul său, Quarles a susţinut că episodul SVB „nu a avut nimic de-a face cu modestele rafinări de reglementare sau de supraveghere pe care le-am făcut”. Chiar dacă SVB ar fi fost supusă regulilor de acoperire completă a lichidităţii, nu ar fi fost „nicio diferenţă în ceea ce priveşte rezultatul”, a spus Quarles pentru FT. Vechile reguli au impus cerinţe suplimentare de lichiditate băncilor care au folosit pe scară largă finanţarea angro, depozitele de la alte instituţii financiare sau alte forme de bani „fierbinţi”. El a susţinut că normele vechi ar fi impus puţine constrângeri SVB, care a folosit surse mai convenţionale de finanţare. “Depozitele de bază de la clienţii tăi nu au fost considerate în general bani fierbinţi”, a adăugat el. Dar Greg Feldberg, un fost angajat al Fed, acum director de cercetare în Programul Yale pentru Stabilitate Financiară, nu este de acord cu o astfel de evaluare. Calculele sale sugerează că SVB ar fi căzut sub pragul activelor lichide dacă nu ar fi fost scutită – dovadă, spune el, că modificările regulilor din epoca Trump au fost „complice la hemoragia de depozite şi falimentul SVB”. Acum, Barr, de la Fed, va trebui să înfrunte acuzaţiile că supraveghetorii nu au reuşit să gestioneze riscurile care au devenit evidente cu mult înainte de implozia SVB. El spune că a aflat de expunerea SVB la riscul ratei dobânzii abia în luna februarie a acestui an. Dar problemele au apărut la sfârşitul anului 2021. Autorităţile de supraveghere au identificat probleme la modul în care banca se administra despre care au spus că ar putea exacerba efectul unui şoc advers. Ei au semnalat unele dintre deficienţe ca „necesitând o atenţie imediată”. În ciuda avertismentelor, banca nu a reparat nimic. Nu este clar ce măsuri au luat autorităţile de reglementare în continuare, dincolo de retragerea ratingului „echitabil” al managementului băncii pentru performanţă şi înlocuirea acestuia cu un calificativ care interzice automat SVB să cumpere alte bănci. Parlamentarii de la ambele capetele ale spectrului politic – Warren şi Rick Scott, un senator republican pentru Florida – au cerut ca organul intern de pază care supraveghează ce face banca centrală să fie înlocuit cu un inspector general cu puteri mărite numit de preşedinte.

    „Aceasta măcar întăreşte sentimentul publicului larg că lecţiile vor fi învăţate”, spune Andrew Levin, un veteran de două decenii al Fed care acum predă la Dartmouth College. El consideră că un astfel de pas este „imperativ” şi a cerut ca Fed să iniţieze teste de stres voluntare pentru creditorii mijlocii, similare analizelor de capital care au contribuit la calmarea panicii din timpul crizei financiare globale. Dincolo de asta, părerile sunt împărţite între cei care cred că modificările de reglementare din 2018 trebuie anulate şi cei care, în schimb, dau vina pe eşecurile Fed. Administraţia Biden s-a poziţionat de partea primei tabere, solicitând inversarea regulilor din epoca Trump care au relaxat supravegherea băncilor mai mici. Aceasta ar însemna teste de stres mai frecvente, cerinţe mai stricte de capital şi lichiditate şi o revigorare a cerinţei ca fiecare instituţie să depună un „testament de viaţă” în care să explice paşii care ar trebui făcuţi pentru gestionarea în siguranţă a falimentului. Chiar şi fără o legislaţie nouă, Barr a sugerat că Fed se pregăteşte să-şi consolideze propriile reguli care guvernează băncile mijlocii. Dar acest proces va dura probabil ani.   

    Santa Clara, California, Statele Unite – 13 martie: Oameni aşteptând în afara sediului central al Silicon Valley Bank din Santa Clara pentru a retrage fonduri după ce guvernul federal a intervenit în urma colapsului băncii.

  • SUA, unde se duc cele mai multe din exporturile europene, se îndreaptă spre recesiune, poate şi spre o criză a creditului şi unii nu exclud nici un accident cu o criză financiară. Iar când America strănută, lumea toată face gripă

    În primul trimestru, când furtuna ban­cară era abia la început, consuma­torii americani au fost cei care au ţinut eco­nomia SUA, cea mai mare din lume, pe linia de plutire. Companiile au sim­ţit presiunea dobânzilor în creştere şi au tăiat din investiţii. Însă consumatorul ame­rican dă a­cum semne evidente că a obosit, iar între timp furtuna bancară a căpătat aspecte de criză.

    Accesul la credit se va îngreuna, dobânzile mari ale Rezervei Federale îşi vor continua efectul lent de erodare a creşterii economice şi astfel economia stârneşte temeri că va intra în recesiune. Dacă înainte cea mai mare frică era că evoluţia economică slabă  se va suprapune unei inflaţii ridicate şi persistente – stagflaţie -, acum, cu trei bănci mari prăbuşite şi cu in­ves­titorii şi deponenţii cuprinşi de panică, devine posibil scenariul în care peste recesiune se va suprapune o criză bancară.

    Cum va simţi Europa aceste pro­ble­me? În primul rând co­lapsul Credit Suisse arată cât de contagioasă poate fi panica. Apoi, SUA sunt principala destinaţie a expor­tu­rilor Uni­u­nii Europene. Dacă econo­mia americană pa­­ra­li­zează sub efectul rece­siunii sau al tur­bulen­ţelor fi­nanciare, şi econo­miile eu­ro­pe­ne vor avea de su­ferit. De aceea se spune că a­tunci când SUA stră­nută, lu­mea toată face gripă. Un efect imediat pozitiv pentru mulţi este că petrolul se ieftineşte.

    Că în SUA consumul înceti­neşte o arată scăderea accentuată din ultimele luni a cererii pentru ben­zină, lichidul vital al economiei industria­le. Este un efect al răcirii pieţei trans­portului de marfă, scrie Financial Times. De asemenea, tot mai mulţi indicatori semnalizea­ză că şi şoferii îşi vor re­du­ce cheltuielile cu carburan­ţii. Acestea în­seam­nă că de­celerarea eco­nomiei SUA se va transfor­ma în contracţie.

    „Dacă ai privi doar aceste date, fără a avea în faţă imagi­nea de an­samblu a econo­miei, ai vedea un fel de rece­siune indus­tria­lă“, spune Tom Kloza, analist la Oil Price Infor­mation Service. Transportul de mărfuri este încă de pe acum în recesiune. Şeful gigan­tului de logistică UPS Carol Tome apreciază că ten­dinţa va continua, un argu­ment în acest sens fiind încetinirea retailului. Analiştii de la ING cred că teama de stagflaţie este exage­ra­tă, dar văd crescând probabilita­tea ca econo­mia să intre în recesiune în con­diţiile în care costurile mai mari ale creditării şi restrângerea disponi­bilităţii creditului, rezul­tatul dobânzi­lor mari, vor apăsa mai greu pe afaceri şi consum în al doilea semestru.

    Sunt posibilităţi luate în calcul de Fed când s-a aruncat în războiul cu inflaţia. Creşterile de dobânzi descurajează consumul şi frânează economia, dar şi inflaţia. Însă o criză bancară ar face ca efectele nedorite să se accentueze. Din martie şi până acum au picat trei bănci regionale mari şi încă două au din nou pro­bleme pe bursele de acţiuni, trezind îngrijorări că SUA se îndreaptă spre o catastrofă finan­ciară, una asemănătoare crizei din 2007-2008, notează The New York Times. De trei ori în acest an investitori şi clienţi ai băncilor pa­ni­caţi s-au grăbit să-şi retragă banii, iar guvernul a luat măsuri drastice pentru a preveni răspân­direa panicii şi prăbuşirea sistemului financiar.

    Nimeni nu poate şti dacă furtuna se opreşte aici. O criză nu este imposibilă. Istoria este plină de exemple de lideri politici şi din afaceri care au crezut că au oprit un dezastru doar pentru a afla mai târziu că au subestimat problema. Spre exemplu, Western Alliance, una din băncile afectate de panică în martie, era recomandată pentru investiţii în aprilie, când depozitele pă­reau să revină, doar pentru a fi din nou aruncată în tornada de pe burse zilele acestea. Aşa a fost şi în criza din 2007-2008, cauza unei recesiuni mondiale. Unii analişti se tem că există bănci cu probleme nedescoperite.

    Iar creşterile de dobânzi, devenite otrăvitoare pentru bănci, abia acum încep să-şi facă efectul în economie. O criză financiară poate paraliza cheltuielile gospodăriilor şi companiilor, distrugând locuri de muncă şi erodând salarii. Poate, de asemenea, afecta investiţiile oamenilor, inclusiv pe cele în pensii şi economii. Situaţia se poate înrăutăţi, avertizează NYT. Colapsul a trei bănci poate fi abia începutul. Pe măsură ce creşterile de dobânzi îşi fac efectul, pot să apară probleme în alte părţi ale sistemului financiar. Indiferent de scenariul care se va adeveri, cele trei falimente bancare mari de până acum pot acţiona şi ele ca o frână pentru economie. Alte bănci şi alţi investitori se pot lăsa pradă fricii că vor pierde tot şi pot acţiona cu mai multă prudenţă. Această prudenţă se poate traduce prin mai puţini bani pentru finanţarea afacerilor şi consumului, ceea ce înseamnă mai puţină activitate economică şi creştere mai slabă. Analiştii de la BNY Mellon Investment Management au calculat că probabilitatea ca SUA să fie lovite de o criză a creditului este de 50%. Probabilitatea unei aterizări line a economiei, speranţa Fed, este de doar 20%. Jamie Dimon, şeful JPMorgan, gigant bancar care se măreşte pe măsură ce furtuna bancară creşte în intensitate, spune că falimentele bancare de până acum nu cresc riscul de recesiune.

     

  • Este mai bine când preţurile apartamentelor cresc decât atunci când scad

    Piaţa imobiliară rezidenţială este puţin mai mult blocată: tranzacţiile cu apartamente au scăzut pentru că oamenii sunt îngrijoraţi de criză, de inflaţie, de creşterea dobânzilor, de o anumită perspectivă legată de ce va fi în viitor. Aşa că preferă să mai aştepte. Băncile vor să dea credite, dar dobânzile mari (să nu uităm că IRCC-ul – dobânda de referinţă la creditele imobiliare/ipotecare de retail – a crescut de aproape şase ori în doi ani de zile, la fel cum a crescut şi ROBOR) i-au pus pe clienţi în alertă. La un IRCC de aproape 6%, la care adăugăm marja băncii de 2%, rezultă o dobândă efectivă de 8%. Acum mai puţin de doi ani de zile, dobânda efectivă era de 3%. Toată lumea se întreabă ce să facă mai departe. Dezvoltatorii se uită după clienţi, dar clienţii aşteaptă ca preţurile să mai scadă.  Pentru că preţurile pe zona rezidenţială au crescut cu 30-50%, dacă nu chiar mai mult, în ultimii şapte ani, oamenii cred că preţurile sunt prea mari şi că la un moment dat va veni o corecţie, aşa cum s-a întâmplat în 2009, când a izbucnit criza anterioară. Pe de altă parte, dezvoltatorii spun că nu mai sunt condiţiile de atunci, iar piaţa nu are cum să scadă.

    Care sunt argumentele pentru creşterea preţurilor versus argumentele pentru stagnarea sau scăderea preţurilor?

    De ce preţurile vor creşte?

    1. Cresc preţurile de construcţie: inevitabil preţurile noilor apartamente vor fi mai mari, pentru că au crescut costurile de construcţie, începând de la materiale până la salarii. Noile preţuri pe metrul pătrat vor da reperul şi pentru preţurile apartamentelor vechi, care şi ele vor creşte, chiar dacă nu vor fi la acelaşi nivel cu cele noi.

    2. Creşte economia, creşte PIB-ul, cresc salariile: Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, economia României ar putea să-şi dubleze PIB-ul în următorii 10 ani, la fel cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani, adică de la 300 de miliarde de euro acum, să ajungem la 600 de miliarde de euro. Dacă se va întâmpla acest lucru, salariile vor creşte, iar salariul mediu se va dubla şi el, de la 850 de euro spre 1.500 de euro. Iar salariul minim ar putea să ajungă chiar la 1.000 de euro. În aceste condiţii, preţurile apartamentelor vor creşte, inevitabil, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani.

    3. România are încă apartamente ieftine versus celelalte ţări din jur, ca să nu mai vorbim de ţările occidentale. Adrian Stoichină, director operaţional la Prima Development Group, a spus într-un articol publicat în ZF că acum, pentru achiziţia unui apartament de 55 mp, fără finanţare bancară, sunt necesari 7,5 ani în Bucureşti şi 11 ani în Cluj (preţul unui apartament raportat la salariul mediu). Pe acelaşi exemplu, în Praga ai nevoie de aproape 18 ani, iar în Budapesta şi Varşovia de 15 ani, adică dublul perioadei necesare în Bucureşti.

    4. Băncile stau foarte bine cu portofoliul de credite ipotecare/imobiliare având în vedere că nu există o scădere a preţului apartamentelor, aşa cum s-a întâmplat în 2009: în aceste condiţii, băncile nu au credite neperformante, clienţii îşi plătesc ratele şi nu vor apărea situaţii de „forclosure”, adică clienţii să nu-şi mai poată plăti creditul şi băncile să le ia apartamentele şi să le scoată la vânzare.

    5. Oferta, în special de apartamente noi, va fi destul de limitată (cel puţin în Bucureşti, din cauza crizei autorizaţiilor de construcţie, peste doi ani nu vor mai fi livrări de noi apartamente), aşa că piaţa va continua să crească.

    De ce preţurile nu vor creşte?

    1. Criza actuală se va menţine o perioadă mult mai lungă de timp, inflaţia şi dobânzile mari vor continua să lovească în piaţă: în aceste condiţii oamenii nu vor avea curaj să facă achiziţii, să ia credite ipotecare/imobiliare. Salariile nu vor creşte, iar inflaţia mare va reduce din ce în ce mai mult  puterea de cumpărare, aşa că nu vor mai rămâne bani pentru rată.

    2. Din cauza crizei şi a unui derapaj economic, cursul valutar leu/euro va creşte, ceea ce va însemna că oamenii nu vor avea bani ca să acomodeze în lei creşterea aceasta de curs valutar: în aceste condiţii preţurile în euro ale apartamentelor se vor reduce, până la un echivalent acceptabil în lei.

    3. Din cauza crizelor, războiului, salariile vor scădea, se vor da oameni afară, iar piaţa imobiliară se va îngheţa automat, dezvoltatorii vor începe să aibă probleme.

    4. Cererea de apartamente va începe să scadă din motive de criză, din motive de preţuri, dar şi din motive demografice şi sociale: bunicii şi părinţii vor muri, iar pe piaţă va apărea o ofertă de vânzare de apartamente care nu va putea fi absorbită de cerere. Nepoţii vor vinde la orice preţ pentru a face rost de bani ca să cumpere apartamente noi. Şi în cazul în care trebuie să acopere diferenţa de preţ, vor lua credite de la bancă.

    5. Exodul românilor spre ţările occidentale va continua, ceea ce va scădea cererea şi va mări oferta.

    Aceste motive pro şi contra, plus altele, pe care poate nu am reuşit să le cuprind, stau la baza cererii şi ofertei de pe piaţa imobiliară rezidenţială. Indiferent de situaţie, oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi – o vor duce mai bine, iar piaţa va rezista mai bine. În oraşele mici şi  mijlocii, unde nu sunt investiţii, de unde lumea pleacă şi nu mai vine nimeni, vom asista la o scădere de preţuri într-un trend încet, dar sigur.  Cei care vor să cumpere întotdeauna vor preţuri mai mici, iar cei care vor să vândă vor preţuri mai mari. Totuşi, cred că este mai bine ca economia să crească, PIB-ul să se dubleze, salariile să se mărească, iar dacă preţurile apartamentelor vor creşte, asta e. Nimeni nu vrea să trăiască crize, chiar dacă preţurile apartamentelor vor fi mai mici.    

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cosmin Cosma, fondator şi CEO al startup-ului Finqware şi absolvent al şcolii de afaceri ASEBUSS: În criza din 2008, motto-ul a fost „cash is king”. Astăzi, cel mai probabil trăim o criză, nu ştim exact când e vârful, dar cu siguranţă cash is trash

    Cosmin Cosma, fondator şi CEO al startup-ului Finqware şi absolvent al şcolii de afaceri ASEBUSS, spune că în criza precedentă, din 2008, motto-ul era „cash is king”, însă astăzi, în criza care se presupune că există, cash-ul nu mai înseamnă la fel de mult, pentru că are tendinţa să se devalorizeze, motto-ul transformându-se în „cash is trash”.

    „Se discută despre o criză, care nu ştim dacă există sau nu. Este ascunsă de hiperinflaţie. În criza din 2008, motto-ul a fost „cash is king”. Acum, probabil trăim o criză, nu ştim exact când e vârful, dar cu siguranţă „cash is trash”. Este exact invers faţă de ce s-a întâmplat în 2008. În prezent, cash-ul are tendinţa să se devalorizeze”, a spus acesta în timpului unui eveniment organizat de şcoala de afaceri ASEBUSS.

    El este de părere că această criză despre care întregul mediu economic vorbeşte în acest moment este una disimulată. Deşi cuvântul criză nu lipseşte de pe buzele nimănui în această perioadă, în mod paradoxal, spune acesta, consumul creşte, iar oamenii sunt în continuare în oraş, la restaurante sau în vacanţe.

    În contextul tendinţei de devalorizare a cash-ului, absolventul şcolii de business ASEBUSS consideră că adevărata valoare stă în ceea ce se întâmplă cu tehnologia şi în inovaţie.

    „Criza e disimulată. În acest cash is trash creşte consumul. Vinerea, în Centrul vechi, nu găseşti loc la o masă fără rezervare pentru că toată lumea iese la restaurante, avioanele sunt full. Inovaţia este cu atât mai căutată atunci când apar crizele. Adevărata valoare stă în ceea ce se întâmplă cu tehnologia şi în inovaţie”, a mai adăugat el.

    Acesta rămâne însă optimist cu privire la modul în care va evolua mediul de business atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.

    „Sunt optimist şi pot spune că dacă noi, generaţia noastră de oameni de afaceri, vom face lucrurile din ce în ce mai bine, vom vedea România înflorind. Acesta este motivul pentru care nu am plecat din ţară.”

    Cosmin Cosma a absolvit cursurile şcolii de business ASEBUSS în 2013. În prezent, el conduce Finqware, un start-up fintech care a dezvoltat aplicaţii de integrare şi open banking, prin care ajută companiile de mărime medie care lucrează cu mai multe bănci şi pe mai multe pieţe să-şi vadă rapid poziţia financiară.

    ASEBUSS aniversează anul acesta 30 de ani, timp în care a creat o reţea de peste 1.500 de absolvenţi, care astăzi lucrează în companii româneşti sau străine sau sunt antreprenori care fac performanţă în business.

     

     

  • Un coşmar economic se întoarce: După tsunamiul de disponibilizări şi criza bancară declanşată de episodul Silicon Valley Bank, scenariul unei recesiuni dure începe să se contureze şi să împingă economiştii la pariuri privind aterizarea economiei

    Pe fondul avanlanşei de disponibilizări care a lovit mai ales industria tehnologiei, la care s-a adăugat failmentul Silicon Valley Bank care a declanşat o criză bancară, scenariul apariţiei unei recesiuni începe să se contureze, scrie CNBC.

    Economiştii au început deja să facă pariuri privind perioada pe care se va extinde, pe baza crizelor economice anterioare.

    „Expansiunea este starea normală în care trebuie să se afle economiile. Istoric vorbind, majoritatea recesiunilor au fost scurte”, notează comisia NBER ( National Bureau of Economic Research – n.r).

    În 2021, comisia a confirmat că recesiunea cauzată de pandemie a durat doar două luni, din februarie 2020 până în aprilie 2020, „ceea ce o face să fie cea mai scurtă recesiune care a lovit economia SUA înregistrată vreodată”

    Acea încetinire economică a fost atenunată datorită stimulentelor financiare şi fiscale masive venite din partea guvernului american.

    Cu toate acestea, recesiunea care ameninţă acum să lovească economia s-ar putea să nu fie o problemă pe termen scurt.

    Deoarece economiştii dau vina pe recentele turbulenţe din industria bancară pentru problemele economice, ei se aşteaptă ca problema să dureze mai mult decât de obicei.

     „Din punct de vedere istoric, recesiunile legate de problemele de pe piaţa financiară tind să fie mai severe şi mai persistente decât cele ce nu sunt declanşate neapărat de aceasta”, a mai notat comisia.

    Cel mai lung episod de acest fel a s-a întâmplat în 2008 şi s-a prelungit pe parcursul a 18 luni.

    Un alt aspect delicat al condiţiilor economice actuale este faptul că Rezerva Federală încearcă în mod deliberat să încetinească creşterea economică în speranţa de a ţine inflaţia sub control. Reducerea ratelor ajută, de obicei, economia să se redreseze în urma recesiunii.

    În cel mai fericit scenariu, în 2024 economia SUA ar putea să înceapă revenirea şi să dea tonul pentru o nouă perioadă de stabilitate economică.