Tag: campanie

  • Dragnea l-a concediat pe George Harabagiu, coordonatorul campaniei de pe Facebook cu Simona Halep

    “L-am concediat”, a declarat preşedintele PSD pentru Antena 3.

    Mai multe organizaţii PSD au postat pe Facebook, marţi seară, un colaj foto, potrivit căruia ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de <fani> pe Arena Naţională, dar ”aplaudată de sute de mii de români, în Piaţa Victoriei, pe data de 9 iunie”.

    Colajul foto a fost postat de organizaţiile judeţene ale social-democraţilor din Giurgiu, Tulcea, Mehedinţi, Constanţa şi Ilfov, pe paginile lor de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ICEE.fest 2018: marii jucători din internet şi tehnologiei vin la Bucureşti

    Aşadar, 200 de experţi şi speakeri internaţionali din domeniul internet, digital şi tehnologie vor veni la Bucureşti pe 14 şi 15 iunie la Interactive Central and Eastern Europe Festival.

    În ediţia din 2018 vor fi nu mai puţin de nouă linii de conţinut şi şapte scene (1 Main, 4 Focus, 2 VIP); aşa cum spun organizatorii, este vorba de o cantitate uriaşă de know-how concentrat în doar două zile. Pentru ca cei prezenţi să poată decide care sunt zonele de interes şi pentru o cât mai bună organizare a timpului, organizatorii au lansat şi aplicaţia ICEE.fest. Ediţia de anul trecut a evenimentului a adunat aproape 4.000 de participanţi – profesionişti, antreprenori şi investitori din 15 ţări. Peste o treime din cei prezenţi au venit din afara României.

    Anul acesta vor fi prezenţi reprezentanţi din partea tuturor marilor companii din digital şi tehnologie, începând cu jucători precum Google, Facebook, Netflix sau Apple, continuând cu branduri majore din tehnologie ca Shazam, Instagram, YouTube, playeri globali din media – CNN, Financial Times, The New York Times, El Mundo – dar şi agenţii de media, creaţie, virtual reality, la care se adaugă futurişti, speakeri cunoscuţi şi experţi.

    Printre invitaţii de seamă de la ICEE.fest 2018 se numără Gerd Leonhard, fost musician, futurolog, autor de cărţi, David Scheider, co-autor al comediei „The Death of Stalin”, Grant Sabatier, milionar în bitcoin, specialist în metode neconvenţionale de îmbogăţire folosind digitalul, sau Brian Wong, autor de cărţi, celebru pentru că a fost cel mai tânăr antreprenor din istorie, care a reu;it să obţină o finanţare substanţială pentru start-up-ul său la doar 19 ani.

    Cele nouă linii de conţinut principale din cadrul festivalului sunt: Disruption by Technology – despre cum tehnologia schimbă modelele de business; VR/AR & Creativity – campanii virale spectaculoase şi proiecte VR/AR în experienţă de cinema; Advertising & Marcom – cele mai noi tendinţe în comunicarea comercială online; Digital Content & AdTechnology – provocările la care sunt supuşi producătorii de conţinut şi cum pot îşi pot monetiza traficul într-o industrie dominată de Google şi Facebook; eCommerce & Retail – linie dedicată celor care vând online produse şi servicii; Fintech, Blockchain & Cryptocurrencies – o scenă separată dedicată lumii financiar-bancare şi noilor tehnologii din domeniu; eHealth & MedTech – transformările aduse de digital în medicină şi relaţia cu pacienţii, în parteneriat cu prestigiosul program Stanford Medicine X; Tech & Democracy – despre impactul tehnologiei în comunicarea publică si politică, în parteneriat cu Majoritas; Startups & Investments – o scenă dedicată antreprenorilor, fondurilor de investiţii şi start-up-urilor.

    Cum arată programul ICEE.fest 2018?

    De-a lungul primei zile, scena principală, UPgrade, e dedicată principalilor jucători la nivel global şi tehnologiilor care schimbă regulile în business şi în comunicare. Focus 1 se axează pe fintech şi blockchain, cu o secţiune dedicată Facebook-ului, la finalul zilei, în vreme ce Focus 2 şi Focus 4 tratează zona e-health (scena 4 mai are şi o secţiune specială dedicată industriei de travel); Focus 3 analizează impactul tehnologiei în democraţie şi comunicare publică. Seara primei zile va găzdui concerte cu Arme, Şuie Paparude, The Monojacks şi spectacolul de standup comedy susţinut de actorul şi comediantul britanic Jeff Leach.

    În ziua a doua, scena UPgrade va fi dedicată speakerilor inspiraţionali şi independenţi, în prima parte a zilei. Va urma o secţiune dedicată Netflixului şi conţinutului video, iar după-amiaza campaniile creative spectaculoase, VR/AR, realitatea mixtă şi alte tehnologii noi de comunicare vor fi în prim-plan.

    Focus 1 va analiza conţinutul digital, ştirile, jurnalismul, dar şi adtech-ul şi metodele de monetizare a conţinutului de calitate, într-o piaţă dominată de Google şi Facebook. Focus 2 va fi scena specialiştilor în retail şi eCommerce, iar Focus 4 se va transforma în locul de întâlnire a start-up-urilor cu antreprenori de succes şi fonduri de investiţii.

    ICEE.fest este organizat în parteneriat cu Orange şi are printre susţinători BCR, Glo, Nissan, Kaufland, mPlatform, VTex, Enel, MedLife, Freewheel / Comcast, Nescafe Dolce Gusto, Coca-Cola şi alţi parteneri.

    Oameni de marketing, jurnalişti, publicitari, oameni de afaceri sau de comunicare au participat în 2017 la diverse prezentări în cele două zile la festival sperând să înveţe ceva punctual despre o anumită arie (fie comerţul online, fie publicitatea online) sau să primească o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă în lume sau să afle cum poate fi folosită tehnologia ca un motor de creştere pentru afaceri. Majoritatea prezentărilor au durat 15-20 de minute, dar au existat dezbateri de peste 60 de minute. Ediţia din acest an are ambiţii şi mai mari.


    Zece tendinţe despre care veţi afla mai multe la

    ICEE.fest 2018 şi tot atâtea studii de caz pe care le veţi descoperi pe 14-15 iunie:

    Graniţa dintre real şi virtual dispare: noile tehnologii permit ca un gamer să concureze, pe bune, cu un pilot de curse în timp real. Iată o nebunie tehnică şi creativă realizată de Unit 9.

    Experienţe interactive de gaming şi entertainment în AR, combinate şi cu televiziunea „tradiţională”: în curând vom putea privi show-uri şi competiţii sportive pe masa din sufragerie. Un proiect spectaculos al celor de la Rewind, pentru Red Bull.

    Realitatea mixată, cu elemente combinate de AR si VR: filmările volumetrice produc „magie multidimensională”. Vor fi disponibile câteva exemple, via Dimension Studio.

    Integrarea publicului în film: pentru realizarea „Ghost in the Shell”/ VR, Rewind a colaborat cu Oculus, Paramount şi Dreamworks. Rezultatul? Noţiunea de „spectator” se schimbă, iar publicul poate fi parte din acţiune.

    Arta tridimensională în realitate virtuală: Discovery şi artistul Wesley Allsbrook au combinat realitatea virtuală, arta şi ştiinţa pentru a descrie momentul în care cel mai important înotător al tuturor timpurilor, Michael Phelps, se confruntă cu cel mai puternic prădător al oceanelor.

    Producţii grandioase pentru captarea atenţiei consumatorilor: produsă de regizorul spaniol Pedro Martin-Calero, BBH London a creat o poveste care i-a adus alături pe Maradona, Cafu, Effenberg şi Vicente del Bosque. Toate acestea, în pregătirea Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.

    Experienţele „extreme” nu mai implică riscuri: The Shard este cea mai înaltă clădire din Marea Britanie, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Happy Finnish a dorit să îmbunătăţească vederea deja spactaculoasă, adăugând elemente de realitate virtuală.

    Interacţiunea directă cu produsele, înainte de achiziţie, e posibilă acum prin tehnologiile AR: telefoanele smart şi tabletele pot funcţiona, prin realitate augumentată, ca o oglindă interactivă.

    Într-o lume dominată de social media, real-time marketingul e în creştere: cu un algoritm care monitorizează starea de spirit online, Hungerithm e o campanie care a avut rezultate remarcabile: 67% creştere a vânzărilor. O idee premiată cu Gold la Cannes Lions.
    Umorul şi curajul funcţionează în continuare: tehnologia nu oferă soluţii pentru orice. Uneori, sunt suficiente umorul şi curajul.


    Experienţe interactive de gaming şi entertainment în AR, combinate şi cu televiziunea „tradiţională”: în curând vom putea privi show-uri şi competiţii sportive pe masa din sufragerie. Un proiect spectaculos al celor de la Rewind, pentru Red Bull.

    Realitatea mixată, cu elemente combinate de AR si VR: filmările volumetrice produc „magie multidimensională”. Vor fi disponibile câteva exemple, via Dimension Studio.

    Integrarea publicului în film: pentru realizarea „Ghost in the Shell”/ VR, Rewind a colaborat cu Oculus, Paramount şi Dreamworks. Rezultatul? Noţiunea de „spectator” se schimbă, iar publicul poate fi parte din acţiune.

    Arta tridimensională în realitate virtuală: Discovery şi artistul Wesley Allsbrook au combinat realitatea virtuală, arta şi ştiinţa pentru a descrie momentul în care cel mai important înotător al tuturor timpurilor, Michael Phelps, se confruntă cu cel mai puternic prădător al oceanelor.

    Producţii grandioase pentru captarea atenţiei consumatorilor: produsă de regizorul spaniol Pedro Martin-Calero, BBH London a creat o poveste care i-a adus alături pe Maradona, Cafu, Effenberg şi Vicente del Bosque. Toate acestea, în pregătirea Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.

    Experienţele „extreme” nu mai implică riscuri: The Shard este cea mai înaltă clădire din Marea Britanie, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Happy Finnish a dorit să îmbunătăţească vederea deja spactaculoasă, adăugând elemente de realitate virtuală.
    Interacţiunea directă cu produsele, înainte de achiziţie, e posibilă acum prin tehnologiile AR: telefoanele smart şi tabletele pot funcţiona, prin realitate augumentată, ca o oglindă interactivă.

    Într-o lume dominată de social media, real-time marketingul e în creştere: cu un algoritm care monitorizează starea de spirit online, Hungerithm e o campanie care a avut rezultate remarcabile: 67% creştere a vânzărilor. O idee premiată cu Gold la Cannes Lions.
    Umorul şi curajul funcţionează în continuare: tehnologia nu oferă soluţii pentru orice. Uneori, sunt suficiente umorul şi curajul.

  • Bullying-ul reglementat prin lege: două iniţiative legislative au fost depuse în Parlament

    Propunerile legislative au ca obiect modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 si Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, pentru a defini, a preveni şi a interzice violenţa psihologică – bullying-ul în spaţiile destinate educaţiei, formării profesionale şi muncii. De asemenea, modificarea legii educaţiei, prevede şi posibilitatea ca cei implicaţi în acţiuni de bullying, atât agresorii, cât şi victimele, să beneficieze de asistenţă şi evaluare psihologică.

    În sensul iniţiativelor legislative, violenţa psihologică – bullying-ul este acţiunea sau seria de acţiuni verbale, relaţionale, cibernetice şi fizice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane.

    Aceasta definire a bullying-ului a rezultat în urma mai multor mese rotunde de lucru, între reprezentanţi ai statului şi ai societăţtii civile, iniţiate încă din 2017 şi organizate de Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP Group. În ultimele şase luni, în campania de prevenire a bullying-ului, s-au implicat reprezentanţi din Parlament, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Avocatul Poporului, Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Consiliul Naţional al Elevilor, Ambasada SUA în România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Asociaţia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roşie, Federaţia Tinerilor din Constanţa, Ana Maria Diceanu, mediator Bruno Demaille, lingvista Dana Papadima etc.

    Aceste întalniri de lucru între reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor, psihologi şi experţi în gestionarea fenomenului de bullying au fost demarate ca urmare a statisticilor îngrijorătoare. La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce priveşte bullyingul în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
    Efectele bullyingului sunt negative pentru dezvoltarea copiilor, precum şi pentru un traseu educaţional şi emoţional normal. Copiii – victime ale violenţei psihologice –bullying, pot experimenta scăderea încrederii în sine, depresia, abandonul şcolar, scăderea rezultatelor la învăţătură, ajungându-se chiar până la sinucideri.

    Pentru conştientizarea fenomenului şi al impactului real asupra dezvoltării sănătoase a copiilor, ONG-uri, autorităţi, media au făcut în ultimii ani mai multe campanii sociale, adresate copiilor, parinţilor, cadrelor didactice sau publicului larg. Un istoric al lor este ilustrat săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor.

    Proiectele de legi iniţiate de deputatii Andrei Pop si Petre-Florin Manole sunt susţinute de zeci de parlamentari cu orientari politice diverse. Ele îşi vor urma cursul legal în Parlament până la momentul votului final. Între timp, grupul de iniţiativă va continuă demersurile în crearea unui program naţional de prevenţie şi conştientizare a fenomenului de bullying.

  • Insula pe care îşi pune China banii: Beijingul şi-a propus să dezvolte „Hawai-ul de Est” şi vrea un milion de rezidenţi în următorii şapte ani

    China încearcă să transforme Hainan în „capul de afiş” reprezentativ al ţării pentru a spori turismul şi pentru a impulsiona dezvoltarea economică, potrivit Business Insider.

     
    Cu o populaţie actuală de 9,3 milioane de oameni, provincia sudică, aleasă recent de preşedintele Xi Jinping drept viitoarea cea mai mare zonă de comerţ liver din China, speră să atragă primii 200.000 de nou-veniţi până în 2020, potrivit unui comunicat guvernamental.
     
    Din cei 1 milion de rezidenţi noi pe care vrea să îi atragă până în 2025, o „mare parte” vor fi străini.
     
    Insula aşteaptă oameni calificaţi pe diverse domenii profesionale şi speră să îi atragă atât din China, cât şi din toată lumea, chiar şi din ţări precum Hong Kong, Macau şi Taiwan, iar toată lumea este invitată să aplice pentru vize de şedere permanentă pentru ei şi pentru familiile lor.
     
  • Război sângeros in cel mai violent clan mafiot. Poliţia cere ajutorul Armatei pentru că nu face faţă

    Mafia din zona Campania, denumita Camorra, este cea mai violenta din Italia, si asta din cauza haosului ce domneste in propriile organizatii interlope. Spre deosebire de Mafia Siciliana sau de Ndrangheta, care sunt organizate ierarhic, mafiotii din Camorra sunt impartiti in clanuri care se lupta mereu pentru putere.

    Acestia controleaza piata drogurilor, profiturile fiind imense, de ordinul zecilor de milioane de euro pentru fiecare clan important din Camorra.

    Violentele escaladeaza uneori atat de tare incat Politia cere ajutorul Armatei din Italia pentru a controla strazile si a opri crimele. Acest lucru s-a intamplat recent insa situatia a fost intalnita si anul trecut, cand au fost omorati 8 oameni in doar 11 zile. De asemenea, in 2007 a fost un alt razboi in cadrul Camorra, dar si la inceputul anilor 2000, cand a fost o adevarata lupta pentru putere in cadrul clanului.

  • Procurorul Mueller a pregătit întrebări pentru Trump în ancheta privind ingerinţele Rusiei

    Robert Mueller, procurorul special care investighează ingerinţele electorale ruse, are aproximativ 50 de întrebări, pe diverse subiecte, pe care vrea să i le adreseze lui Donald Trump despre legăturile cu Rusia şi pentru a determina dacă preşedintele a vrut să obstrucţioneze ancheta, arată documente oficiale obţinute de cotidianul The New York Times.

    “Întrebările par a fi o încercare de a pătrunde în mintea preşedintelui, pentru a obţine explicaţii despre unele dintre cele mai combative mesaje transmise prin Twitter şi pentru a examina relaţiile familiale şi cu principalii consilieri”, comentează NYT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zamfirescu Racoţi & Partners a lansat o campanie de conştientizare a traumelor prin care trec copiii captivi în divorţul părinţilor

    Principalele probleme ridicate în cadrul evenimentului de către specialiştii prezenţi, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), judecători, avocaţi şi psihologi s-au referit la numărul sporit de cazuri de alienare parentală, la necesitatea menţinerii relaţiilor cu ambii părinţi de către copii, atât pe parcursul divorţului, cât şi după separare, la importanţa aportului specialiştilor în regăsirea căilor de comunicare cu copiii sau în depăşirea unui divorţ.

    Printre temele abordate în cadrul evenimentului, s-au numărat următoarele idei: 

    • Copilul este văzut de cele mai multe ori doar ca o armă pentru rezolvarea solicitărilor părinţilor;
    • Avocatul trebuie să fie primul care cenzurează, dacă este nevoie, pornirile abuzive ale clienţilor, chiar cu riscul de a fi concediat;
    • Este foarte important ca avocatul să reuşească să convingă propriul client şi apoi instanţa de judecată că în dispută sunt drepturi ale copilului;
    • Judecătorii au sarcina de a responsabiliza părinţii, care, nu de puţine ori, pun pe umerii copilului responsabilitatea tranşării conflictului;
    • Principiile de care judecătorii trebuie să ţină cont în permanenţă vizează interesul superior al copilului, ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia atunci când se impune în raport de vârstă şi de gradul de maturitate, stabilitatea şi continuitatea, dar şi principiul de protecţie împotriva abuzului;
    • Numărul persoanelor care suferă de tulburări de personalitate este în creştere şi este foarte posibil ca părinţii care nu reuşesc să ajungă la un acord şi se luptă în instanţă să sufere de astfel de tulburări;
    • Defăimarea celuilalt părinte maximizează riscul apariţiei alienării;
    • Părinţii implicaţi în divorţ trebuie să îşi privească copiii ca pe un obiectiv, nu ca pe un mijloc. Majoritatea părinţilor îşi folosesc copiii în astfel de dispute pentru a plăti nişte poliţe sau pentru a-şi satisface propriile nevoi emoţionale.

    La finalul evenimentului, reprezentanţii Direcţiilor Generale pentru Protecţia  Drepturilor Copilului şi Adopţie au solicitat mai multe studii de caz şi statistici pe care să îşi întemeieze munca. Părinţii divorţaţi, mulţi dintre ei confruntându-se cu alienarea copilului lor, au reclamat legea lacunară, care nu prevede vreo cale prin care părinţii să fie obligaţi să se înţeleagă, posibilitatea medierii fiind exprimată ca o recomandare. În plus, deşi România recunoaşte fenomenul alienării parentale ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, în fapt, acest lucru este foarte greu de dovedit în instanţă. Legislaţia nu sancţionează în mod direct persoanele care se fac vinovate de acest abuz, recomandând doar şedinţe de psihoterapie pentru înlăturarea consecinţelor abuzului sau creşterea duratei, a numărului de întâlniri dintre copil şi părintele denigrat.

  • Raport SUA: Rusia se află în “război informaţional” cu ţări din Europa şi cu SUA

    “Ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Statele Unite în 2016 nu au fost nimic nou pentru Kremlin. Kremlinul vrea să genereze haos şi disensiuni, pentru a-şi urmări interesele în ţări vizate, în special în Europa şi în foste republici sovietice precum ţările batice şi Ucraina. În acest sens, Rusia combină practic decenii de experienţă în tehnici de propagandă şi război psihologic cu un vast sistem media, cu experţi bine-educaţi şi eficienţi, cu informaţii solide şi structuri de securitate”, conform versiunii parţial declasificate a unui raport al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UniCredit Bank intensifică finanţările destinate beneficiarilor de subvenţii APIA

    „Îndemnăm beneficiarii de subvenţii APIA să se adreseze reprezentanţilor băncii în vederea începerii analizei cât mai curând posibil”, a declarat Valentin Boldeiu, Coordonator al Departamentului pentru Fonduri Europene din cadrul UniCredit Bank.

    Dobânda maximală a facilităţilor este ROBOR 6M + 2% iar documentele de analiză în vederea obţinerii creditării specifice sunt istoricul de încasare a subvenţiilor şi cererea unică de plată depusă la APIA. În plus, UniCredit Bank oferă beneficiarilor de subvenţii APIA care au cont curent la bancă posibilitatea deschiderii unui cont special destinat încasării subvenţiilor, fără costuri suplimentare, cont nepurtător de dobânzi şi comisioane.

    În 2018, UniCredit Bank oferă finanţare pe baza cererii de plată anuale depuse la APIA în cuantum de până la 70% pentru clienţii existenţi şi de până la 60% pentru clienţii noi din valoarea următoarelor submăsuri:

    • Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS), valoare estimată 96 euro/hectar;

    • Plata redistributivă (acordată gradual pentru primele 30 de hectare ale exploataţiei agricole), cu o valoare de 5 euro/hectar pentru primele 5 hectare şi de 48 euro/hectar pentru restul de 25 de hectare;

    • Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (“Plata pentru înverzire”), cu o valoare estimată de 60 euro/ hectar;

    • Măsura 13 – Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri semnificative.

    În momentul seamnării Convenţiei cu APIA aferentă campaniei 2018 şi prezentării adeverinţei cu contul bancar al UniCredit Bank, valoarea finanţărilor va fi reîntregită până la procentul maxim prevăzut în Convenţie (80%).

  • Personalităţi publice, politicieni pro-UE au lansat o campanie pentru un vot popular privind Brexit

    Parlamentari anti-Brexit, inclusiv din partea Partidului Conservator, condus de premierul Theresa May, au participat la manifestaţia de la Londra, în cadrul căreia a fost lansată campania Votul Poporului (People’s Vote).

    Actorul Patrick Stewart s-a numărat printre personalităţile publice care au participat la eveniment. Stewart a declarat că scopul campaniei nu este de a cere un al doilea referendum, ci de a avea “o altă şansă de a vedea care vor fi termenii acestui divorţ”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro