Tag: autoritate

  • Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF

     “Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de demisia domnului Marian Sârbu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului ASF. Domnul Marian Sârbu a notificat Parlamentul României (conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului) în privinţa demisiei începând cu data de vineri, 18 iulie”, se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

    Sârbu a fost numit de Parlament în această funcţie în data de 16 iunie. Anterior, el a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 1,4 milioane de numere de telefon au fost portate din 2008 până în prezent

     “În prima jumătate a anului 2014 utilizatorii români au portat 202.778 de numere de telefon, depăşindu-se astfel pragul de 1,4 milioane de numere portate de la lansarea serviciului, în octombrie 2008. Conform statisticii ANCOM, cel mai des îşi portează numărul utilizatorii de servicii de telefonie mobilă, portările pe acest segment reprezentând 70% din totalul de 1.410.203 numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate. În primele şase luni ale anului curent, cele mai numeroase portări s-au înregistrat în luna iunie (44.658 de portări), în timp ce media pentru această jumătate de an a fost de 33.796 de portări pe lună”,se aratã într-un comunicat al ANCOM remis MEDIAFAX.

    Portabilitatea oferă utilizatorilor de telefonie libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărul de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

    De la data lansării acestui serviciu în România, 21 octombrie 2008, românii care au ales un alt operator, dar şi-au păstrat numărul de telefon au fost tot mai numeroşi an de an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce a fost respinsă de CC numirea lui Marian Sârbu la ASF

     Potrivit CC, în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice, această experienţa profesională nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, experienţa sa profesională nu are relevanţă pentru numirea ca membru în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, susţin judecătorii Curţii.

    “Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire”, menţionează CC, în motivarea publicată, joi, pe site-ul instituţiei.

    Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, în 2 iulie, sesizarea legată de numirea lui Marian Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), stabilind că aceasta este neconstituţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANSVSA: În România nu e pestă porcină africană. Nu sunt exportate produse din carne de porc în Elveţia

     În ce priveşte informaţia că Elveţia va interzice, de miercuri, importul de porci vii şi orice fel de carne de porc provenind din mai multe ţări europene unde au fost depistate de curând cazuri de febră porcină africană, fiind vizate şi importurile din Bulgaria şi România, precum şi cele din anumite regiuni din Croaţia şi Letonia, ANSVSA a precizat că “în România nu evoluează pesta porcină africană (nici pesta porcină clasică)”.

    “Autorităţile elveţiene nu au făcut altceva decât să anunţe implementarea, prin acte normative naţionale, a legislaţiei europene, respectiv a Deciziei CE nr 764/2013. În consecinţă, comerţul continuă în aceleaşi condiţii, Elveţia respectând prevederile stabilite de legislaţia europeană”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA.

    Potrivit sursei citate, comerţul cu carne de porc şi produse din carne de porc provenite din România este permis în Elveţia aşa cum este permis pe întreg teritoriul Uniunii Europene, cu respectarea condiţiilor stipulate în Decizia CE nr 764/2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea sub control judiciar a lui Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac

     Decizia luată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.

    Potrivit aceleaşi sentinţe, Marian Mîrzac poate să părăsească domiciliul, între 19 şi 20 iulie, pentru a merge în localitatea Malu, din judeţul Giurgiu.

    Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mârzac sunt în arest la domiciliu din 23 iunie, după ce instanţa supremă le-a admis cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv.

    În dosarul “Carpatica”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, în stare de arest, pe fostul preşedinte al ASF Dan-Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile din UE trebuie să evite monedele virtuale, până la introducerea de reguli

     Agenţia a cerut UE să dezvolte sisteme de siguranţă pentru platformele de tranzacţionare şi să înfiinţeze organisme care să supravegheze toate monedele virtuale pentru a oferi siguranţă că acestea nu sunt manipulate, transmite Bloomberg.

    Între timp, băncile ar trebui să se abţină de la cumpăra, păstra sau vinde astfel de monede.

    Monedele virtuale au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare şi procurorilor la nivel global. Mt. Gox, la un moment cea mai mare platformă de tranzacţionare pentru bitcoini, a declarat falimentul în acest an, în contextul suspiciunilor că ar fi pierdut 850.000 de bitcoini. De asemenea, banca centrală a Chinei a interzis anul trecut instituţiilor financiare să deruleze tranzacţii cu monede virtuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua Facebook, investigată în Marea Britanie în cazul manipulării emoţiilor utilizatorilor săi

     “Am ridicat această chestiune în legătură cu Facebook şi vom colabora cu omologii noştri din Irlanda pentru a afla mai multe în legătură cu împrejurările” în care a fost făcut acest studiu, a declarat un purtător de cuvânt al ICO, miercuri, pentru AFP.

    Reprezentanţii ICO au spus că este prea devreme să precizeze ce aspecte legale a încălcat Facebook prin realizarea acestui experiment, conform Financial Times.

    Totodată, publicaţia Financial Times precizează că în această anchetă va fi implicată şi autoritatea responsabilă cu protecţia datelor din Irlanda, întrucât sediul european central al reţelei Facebook se află la Dublin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numirea lui Marian Sârbu la ASF, neconstituţională

     Sesizarea legată de numirea lui Sârbu a fost făcută de PDL, care a reclamat că acesta nu ar avea experienţa de minimum nouă ani în domeniu, cerută de lege.

    Fostul ministru al Muncii din partea PSD şi fost preşedinte UNPR Marian Sârbu a fost votat, în 16 iunie, în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, întrunind 284 de opţiuni favorabile şi 52 “împotrivă”, el urmând să preia funcţia deţinută de Daniel Dăianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia INTERZICE importul de bovine şi carne de vită din România, invocând boala vacii nebune. Preşedintele ANSVSA: Există suspiciune de caz atipic la o singură carcasă

     Potrivit unui comunicat oficial al Roselhoznadzor (autoritatea sanitar-veterinară rusă) difuzat marţi, interdicţia vizeazã de asemenea proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită, informează site-ul în limba engleză al agenţiei Itar-Tass.

    Conform Itar-Tass, o epidemie de encefalopatie spongiformă bovină în România, cunoscută şi sub denumirea de “boala vacii nebune”, ar fi fost consemnată de Biroul Internaţional pentru Epizootii.

    Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza encefalopatiei spongiforme bovine a fost impusă acum 30 de ani Marii Britanii. Roselhoznadzor a anulat interdicţia abia în septembrie 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF aplică o nouă politică de recrutare, “exclusiv pe merit” şi cu evitarea conflictelor de interese

     “ASF îşi propune să aplice procese de recrutare şi selecţie bazate exclusiv pe merit pentru a ocupa posturile din cadrul autorităţii cu persoanele cele mai calificate pentru poziţia respectivă. Pentru atingerea ţintelor de performanţă stabilite în strategia de dezvoltare a ASF se impune un proces de recrutare deschis către piaţa forţei de muncă, dar şi menit să încurajeze dezvoltarea în cariera profesională a propriilor angajaţi”, se arată documentul privind noua politică de recrutare, aprobată de Consiliul instituţiei la finele săptămânii trecute.

    Actul reglementează metodele de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor vacante, principiile pe care se bazează recrutarea şi selecţia viitorilor angajaţi, criteriile generale de eligibilitate, precum şi condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro