Tag: asteptare

  • Guvernul vrea să lanseze licitaţia 5G în trimestrul patru din 2019. Ministrul Comunicaţiilor spune că nu va exclude Huawei de la licitaţie

    Guvernul României plănuieşte să lanseze licitaţia pentru reţeaua naţională 5G în trimetrul patru din acest an, potrivit unei declaraţii făcute de ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu într-un interviu pentru publicaţia americană Bloomberg.

    Licitaţia va fi deschisă pentru toată lumea, inclusiv pentru companiile care utilizează echipamentele Huawei Technologies, spune Petrescu.

    „Investiţiile necesare în noua tehnologie sunt extrem de ridicate şi trebuie să ţinem cont de acest lucru şi să facem licitaţia cât mai atractivă posibil”, notează ministrul Alexandru Petrescu.

    Administraţia Trump le-a cerut aliaţilor săi să interzică prezenţa tehnologiilor Huawei la licitaţiile pentru reţelele 5G, în baza unor acuzaţii că guvernul chinez ar folosi tehnologiile companiei pentru spionaj.

    În timp ce controversa le-a permis unor rivali europeni ai Huawei precum Nokia şi Ericsson să primească mai multe comenzi, în ţările est-europene avertismentul lui Trump nu a fost luat în considerare.

    Ungaria lansează deja licitaţia 5G luna viitoare şi consideră Huawei un „partener strategic”, potrivit guvernului de la Budapesta.

    Piaţa telecom din România, dominată de Orange, Vodafone, Telekom România şi Digi Communications, a fost afectată începând cu finalul anului trecut de „taxa pe lăcomie” impusă pe mai multe industrii.

    Ministerul Comunicaţiilor lucrează în acest moment pentru a reduce impactul taxei, iar noua formă a OUG 114 ar putea fi aprobată de guvern în următoarele două săptămâni, spune Petrescu.

  • Informare METEO: 39 de judeţe şi Capitala sub COD GALBEN/ Ce fenomene sunt aşteptate

    Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    Marţi, disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, pe arii restrânse în regiunile sudice-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi posibil depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

    Începând cu ora 12.00, Bucureştiul şi 39 de judeţe vor intra sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate, până la ora 23.00.

    În intervalul vizat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

    Judeţele vizate sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată în acest moment cea mai AŞTEPTATĂ AUTOSTRADĂ din România

    CNAIR a publicat pe pagina de Facebook imagini cu şantierul autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronson Comarnic – Braşov, lot 2, sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600, antreprenor Asocierea S.C. ALPENSIDE S.R.L.

    Constructorii au decopertat deja stratul vegetal încă de la jumătatea lunii mai, pe o parte din suprafaţa viitorului drum. Aceştia lucrează la pregătirea terasamentelor şi la amenajarea drumurilor de acces pe şantier.

    De asemeni, în zona intersecţiei autostrăzii cu DN73, la ieşire din Râşnov spre Zărneşti, săpăturile pentru stâlpii pasajului sunt în plină desfăşurare, scrie promotor.ro

  • Un proiect aşteptat de milioane de oameni intră în linie dreaptă. Lucrările vor costa 400 mil.lei şi vor fi finalizate în 2020

    Ministrul a afirmat că „nu se pune problema finanţării, banii există” iar constructorul poate începe lucrările cât mai repede. Deşi perioada de proiectare este de două luni, ministrul se aşteaptă ca procedura să fie finalizată în maxim 3 săptămâni, întrucât constructorul a specificat că proiectul tehnic este gata şi necesită doar avizarea şi autorizaţia de construire din partea Ministerului Transporturilor.

    Lucrarea va avea în total 3,95 kilometri şi este împărţită în trei zone: teresamentul, care va avea 600 de metri, zona de urcare pe viaduct de 900 de metri şi viaductul propriu-zis de 1.500 de metri. Proiectul include staţia Otopeni şi interferează viitoarea construcţie a unei linii de metrou.

    Gheorghe Popescu, consilierul ministrului, prezent la eveniment, a îndemnat la optimism, spunând că până la data de 30 martie 2020, lucrările la Aeroportul Băneasa vor fi gata, chiar înainte de startul turneului UEFA 2020. „Putem face multe lucruri în România, putem face lucrări de cale ferată, autostrăzi. Trebuie doar să ne dăm mâna şi să nu ne mai punem beţe în roate”, a concluzionat acesta.

  • Anca şi Vlad Ţurcanu au lăsat domeniul financiar pentru un magazin mobil de haine unde aşteaptă 30 de corporatişti pe zi

    El spune că pe piaţa din România conceptul de ma­ga­zin mobil de haine este unul nou, iar modelul este preluat de la rulotele de la festivalurile de street food.

    Rulota EMA T Con­cept va fi amplasată timp de două-trei zile pe săptămână în business park-urile Capitalei, în par­cările acestora.

    Până în prezent, rulota de haine a fost pre­zentă în aprilie 2019 în faţa birourilor Băncii Transilvania, iar în mai la Plaza România, pentru următoarele apariţii com­pania aşteptând confirmările. Pentru a amplasa rulota în faţa clădirilor de birouri, fondatorii companiei dau discounturi pentru angajaţii companiei sau merg pe modelul de barter, asigurând de exemplu ţinutele pentru angajatele din recepţie.

    Hainele sunt produse în România, în fabrica familiei din Focşani.

    „Fabrica este în Focşani şi linia principală de activitate este producţia în lohn/ semi-lohn pentru diverse branduri din Franţa, Italia şi Danemarca. La capacitate vorbim de aproximativ 120.000 bucăţi pe an“, a mai spus Vlad Ţurcanu.

    Publicul ţintă este format din femeile angajate în corporaţii, iar stilul vestimentar al hainelor de sub brandul EMA T Concept este „smart business with a twist“, hainele putând fi purtate şi în afara programului de la birou.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • (P) WineMark – prima conferinţă internaţională din România, dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă

    Este evenimentul în care puteţi învăţa de la oamenii cu experienţă tehnici inovatoare de marketing, PR şi vânzări aplicabile în industria vinului, unde puteţi cunoaşte sau interacţiona cu experţi locali şi internaţionali, dar şi reprezentanţi ai producătorilor şi cramelor din România şi Moldova. Informaţii şi bilete disponibile pe www.winemark.ro

    WineMark – prima conferinţă dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă se va desfaşura la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 10 iunie, între orele 9.00 şi 17.00

    În România există peste 200 de crame care produc vinuri apreciate in rândul consumatorilor, care sunt, însă, puţin vizibile sau deloc, pe piaţa internaţională. Valoarea totală a exporturilor în anul 2018 a fost de aproximativ 18 mil de litri, cu o valoare totală a exporturilor de puţin peste 30 mil de EUR, în ciuda faptului că suntem pe locul 5 în Europa în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă de vie, cu o producţie de peste 500 milioane de litri anual. Valoarea importurilor este dublă, cu o valoare de peste 60 milioane de EUR pentru peste 300 milioane de litri.

    Reprezentanţii industriei de vin, ai domeniului HoReCa dar şi clienţii finali, consumatorii, sunt asteptaţi pe 10 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la prima conferinţă internaţională de marketing şi vânzări pentru industria vinului, eveniment care doreşte să ajute jucătorii din piaţă să transforme vinul în brand şi astfel, să poziţioneze vinul românesc în alegerile de consum la nivel internaţional.

    Evenimentul se va bucura de prezenţa a 6 speakeri recunoscuţi în industria vinului la nivel internaţional, care vor împartăşi din experienţa lor celor prezenţi.

    Adam Teeter (fondator VinePair, Statele Unite), Steve Raye (Bevology, Statele Unite), sau Margaret Nolan şi Giles Darwin (Denomination, Marea Britanie/Australia) vor împărtăşi celor prezenţi experienţa lor în marketingul digital, strategiile de intrare pe piaţa din SUA, designul de etichete, implementarea celor mai bune practici în poziţionarea preţurilor pe diferite canale de vânzare, conturarea celor mai eficiente campanii de branding şi vânzări. Toate acestea vor face ca producătorii români de vin să îşi pună pe harta internaţională vinurile lor de calitate.

    “Am hotărât să organizam această conferinţă după 15 ani de expertiză în această industrie, deoarece considerăm că vinurile româneşti au deja un nivel de calitate ridicat, concurenţa este destul de mare dar e nevoie de această expertiză a specialiştilor astfel încât, să avem şi vinuri cu o prezentare mult mai bună pentru clientul final. Chiar dacă în ultima perioadă vinul este cerut din ce în ce mai mult pe mesele clienţilor din restaurante şi este o alegere şi pentru consumul acasă, în comparaţie cu consumul la nivel european şi internaţional suntem destul de departe”, a declarat Simona Mardale, partener WineMark.

    Pe lângă speakerii internaţionali, la eveniment îşi vor spune povestea şi reprezentanţi ai cramelor româneşti de prestigiu. Conferinţa va pune accent şi pe importanţa dezvoltării zonei de enoturism, o componentă importantă în vânzarea de vin, subliniind importanţa creşterii investiţiilor în această zonă.

    Evenimentul va oferi celor prezenţi toate informaţiile integrate despre industria de vin, astfel încât consumatorul să poată accesa uşor informaţia. Reprezentanţii companiilor din domeniul HoReCa, distribuitorii şi producătorii de vin vor afla de la cei mai buni specialişti care sunt cele mai noi tendinţe în branding, marketing şi comunicare.

    Aşteptăm cât mai mulţi participanţi care pot accesa www.winemark.ro pentru a achiziţiona bilete la prima conferinţă integrată dedicată industriei de vin.

    În incinta Teatrului Naţional, aceştia vor avea acces la zona de conferinţă, la zona dedicată degustarii vinurilor cramelor care sunt partenere şi în zona de socializare, pentru a schimba păreri şi opinii cu cei prezenţi.

  • Liviu Dragnea, aşteptat să se predea pentru a merge la închisoare

    Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat în urmă cu puţin timp la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în cazul preşedintelui PSD Liviu Dragnea, acuzat de instigare la abuz în serviciu.

    Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.

    Şi fostul director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu, a rămas cu condamnarea din prima instanţă, de 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accidentul de la Cernobîl, aşa cum s-a întâmplat

    Noua miniserie a celor de la HBO, împărţită în cinci episoade, relatează evenimentele din timpul şi de după accidentul survenit la centrala nucleară de la Cernobîl.
    Producătorii au făcut o alegere curajoasă, şi anume aceea de a folosi efecte vizuale care să dea impresia unui serial cu buget mic; nu este cazul, pentru că cei de la HBO au investit destul de mult în Chernobyl, dar au reuşit astfel să întărească senzaţia că eşti „prins“ în acea perioadă.
    Nivelul de acurateţe al celor prezentate e uimitor – am verificat unele detalii după vizionarea primului episod pentru a mă asigura că sunt cele corecte – iar asta cântăreşte destul de mult. Sunt multe alte seriale (Knightfall, care descrie ultimii ani ai templierilor, e un exemplu în acest sens) care pleacă de la un fapt real şi denaturează apoi întreaga desfăşurare a evenimentelor pentru a putea oferi elemente cât mai spectaculoase spectatorului. Chernobyl evită exact această capcană: ne arată exact ceea ce s-a întâmplat în orele şi zilele de după dezastrul din Ucraina.
    Primul episod începe exact la momentul exploziei – ora 1.23 dimineaţă, în ziua de 26 aprilie 1986. Secvenţele arată atât reacţia celor din interiorul centralei, care au refuzat să creadă că reactorul a explodat, cât şi a celor din oraşul Prîpeat, din apropiere, care au stat să privească incendiul de parcă ar fi fost un spectatol. Unele imagini sunt extrem de violente, altele tensionate; toate duc însă „greutatea“ dezastrului umanitar care avea să urmeze.
    Actorii prezenţi în serial nu sunt unii cu cărţi de vizită impresionante, „ancorele” fiind Jared Harris şi Stellan Skarsgård.
    Trebuie să insist pe realism, pentru că acesta e punctul forte al serialului; oamenii din spatele camerei vor să îţi dea senzaţie că eşti acolo, că simţi trăirile personajelor atunci când realizează magnitudinea accidentului – şi, în cele mai multe cazuri, reuşesc acest lucru. Un alt aspect interesant este lipsa coloanei sonore – nu sunt folosite sunete care să amplifice sentimentele de teamă ale spectatorului, ci doar unele care ar fi putut exista şi la acel moment – sunetul produs de foc sau de bucăţile de granit care se prăbuşesc în apropierea reactorului.
    Deşi au apărut până acum doar două episoade din cele cinci ale miniseriei, Chernobyl pare a fi una dintre cele mai bune producţii TV ale anului. E un eveniment pe care nu trebuie să îl rataţi.
    Nota: 9/10

    Chernobyl
    Creator: Craig Mazin
    Distribuţie: Jared Harris, Stellan Skarsgård, Paul Ritter
    Data lansării: 6 mai
    Număr sezoane: 1
    Număr episoade: 5
    Disponibil pe HBO, HBO Go