Tag: artisti

  • Automatul de cumpărături

    După ce a fost expus în Elveţia şi lăsat să achiziţioneze ce credea de cuviinţă de pe un site din zona ascunsă a internetului, Darknet, un laptop care rulează un software automat de cumpărături denumit Random Darknet Shopper se mută la o galerie de artă de la Londra.

    Artiştii proprietari ai acestuia, Domagoj Smoljo şi Carmen Weisskopf, i-au alocat un buget de 100 de dolari în echivalent bitcoin pe care care Random Darknet Shopper îi va folosi în fiecare miercuri pentru cumpărături alese la întâmplare de pe Alpha Bay.

    Achiziţiile sale vor fi livrate la galerie, unde vor fi expuse într-o secţiune intitulată ”Peisaj Darknet“, artiştii neştiind dinainte pe ce va cheltui softul banii, acesta putând opta chiar şi pentru arme sau droguri.

  • Pictorul Ovidiu Avram, ”Salvador Dali al României”, este printre primii 1.000 PICTORI ai lumii – FOTO

    Pictorul ardelean Ovidiu Avram, numit şi Salvador Dali al României, se numără printre primii 1.000 de artişti ai lumii, iar recent a câştigat Bienala de la Tivoli, Italia, scrie Vocea Transilvaniei.

     Ovidiu Avram este supranumit Salvador Dali al României şi este inclus printre primii 1.000 pictori fantastici ai lumii. A fost prieten cu Nicolae Steinhardt, care spunea despre operele sale că “văd precumpănitor într-însele reflecţia viselor şi închipuirilor mele”. Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii din întreaga lume.

    Ovidiu Avram s-a născut pe 9 august 1953, în Teius, judeţul Alba, a absolvit Academia Vizuală de Arte „Ion Andreescu”. Între anii 1988 si 1992 a plecat în exil în Koln, Germania. Din 1975 a expus în numeroase galerii din România şi din lume şi a mai obţinut alte două premii: “Tribuna”, în 1983 şi “Artaddiction”, Stockholm, în 2001.

    “În România există o “arie” culturală sau care ar trebui să ţină de modalităţile culturale, dar , din păcate, se îndreaptă spre cele comerciale. Cele culturale sunt total neglijate. Sunt nişte vârfuri care fac valuri de dincolo şi, se pare, cam atât. În rest, populaţia e “protejată” de a se atinge de domeniu fiindcă ni se dau tot felul de alte sarcini”, a explicat pictorul ardelean pentru Vocea Transilvaniei.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Te uită cum creează artistul

    Gândit ca un eveniment menit să-i atragă pe colecţionari să vină să vadă cum se creează arta, programul Open Studios s-a dezvoltat de-a lungul anilor ajungând în ziua de azi să cuprindă 800 de artişti din San Francisco care se prezintă publicului vreme de patru weekenduri în fiecare an.

    |n aceste weekenduri publicul larg poate intra în studiourile artiştilor care şi-au exprimat disponibilitatea să primească vizite, ca să vadă la ce lucrează aceştia şi să pună întrebări despre lucrări şi eventual să bea o cafea cu gazdele. Cei interesaţi să-i vadă pe artişti în procesul creaţiei au la dispoziţie o expoziţie la care artiştii participanţi expun câte o lucrare, putând astfel alege unde să meargă în vizită.

  • Un Hamlet în mediul de business: regizorul de teatru care oferă traininguri pentru mediul de business

    Mărturisesc că prima dată am vrut să scriu despre Dan Vasile în urmă cu vreo opt – nouă ani, la începuturile Business Magazin; m-a atras atunci ceea ce mi se părea a fi independenţa de care Dan dădea dovadă, faptul că regiza spectacole în ţară, că lucra pe proiecte şi că rezista în lumea teatrului – voiam să scriu despre astfel de oameni, care nu erau legaţi de o slujbă şi de un program, un astfel de trai mi se părea nemaipomenit, atunci. Nu mai ştiu de ce am abandonat ideea, cred că a venit criza şi nu a mai fost loc pentru astfel de abordări. După ani l-am regăsit pe Dan Vasile într-un grup de bărbaţi care îşi propune să rescrie normele eleganţei masculine româneşti; îşi lăsase o barbă respectabilă şi avea propria firmă, care se cheamă, cum altfel?!, „Mr. Vasile“. În fond tot un soi de independenţă.

    Dan Vasile a devenit Mr. Vasile cu patru ani în urmă. „A fost un gând care se leagă de umorul pe care îl cultiv. Când te iei prea în serios, este un semn că ai îmbătrânit şi ai luat-o razna. M-am întrebat ce voi face şi am zic că mă vând cel mai bine pe mine, aşa că am numit compania Mr. Vasile“. A început cu ani în urmă cu traininguri motivaţionale, petreceri corporate neconvenţionale sau team buildinguri altfel decât cele obişnuite, activităţi derulate în paralele cu regia de teatru. Printre cei mai vechi clienţi se numără lanţuri de hipermarketuri sau de retail pentru care lucra cu  grupe de 400 de oameni pe tehnici de vânzare. „Aveam săptămâni în şir în care lucram cu câte două echipe pe zi, patru ore cu unii şi patru ore cu alţii. Era extenuant.“ Piaţa i s-a format „din gură în gură“, de la sine, oamenii apreciind la el faptul că propunea ceea ce numim „ieşirea din zona de confort“.

    La un moment dat i-a întâlnit ce cei de la compania Trainart, care căutau un actor. A fost o „potrivire de caracter“ între compania de training şi regizor, şi de atunci au făcut „mii de traininguri“. Au creat inclusiv un produs, Metamorphosis, care urmăreşte stimularea leadershipului intuiţional, care merge pe zona intuitivă şi nu pe zona raţional-logică, care oricum există în fiecare lider, îmi explică Dan. „Antrenând anumite exerciţii din programarea neurolingvistică, tehnici din teatru şi altele asemenea, am făcut un program de două zile de training care a funcţionat atât în sistem deschis, cu participanţi care cumpărau programul, cât şi în sistem intern, în companii. A fost un moment de extindere pe piaţă, a apărut un brand şi a fost dovada că se pot face astfel de lucruri“. Au venit clienţi mari, din industria de medicamente sau din consultanţa de business. „Ceea ce facem este de top, este zona de fuziune dintre tehnicile de influenţare din teatru şi modul în care faci ajustări extrem de precise cu cel din faţa ta. Astfel de tehnici sunt de bază în pregătirea actorilor, dar au fost aduse spre avocaţi sau oameni de vânzări. Sigur că în occident sunt mai avansaţi, faţă de noi există un oarecare decalaj, dar acesta este binevenit.“

    Dan Vasile a terminat actoria la Hyperion, dar în paralel făcea şi regie de teatru la universitatea de stat. A fost în clasa lui Tudor Mărăscu la regie şi a învăţat actorie cu Eusebiu Ştefănescu. „Au fost profesori buni, de la care am mâncat teatru pe pâine. A fost perioadă fabuloasă, pentru că dimineţile eram la facultate, după-amiezile la Cinematecă şi serile la teatru.“ Primul său spectacol, Pelicanul de August Strindberg, pus în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi în 2000, a fost nominalizat la premiile UNITER, pentru debut. „Debutul meu a fost un pic strâmb, pentru că am avut o cronică, pe prima pagină a unui ziar important, care desfiinţa spectacolul. Cineva o luase foarte personal şi era lipsit de afinităţi şi umor. La un moment dat au venit criticii adevăraţi şi au pus lucrurile la punct, iar teatrul s-a văzut cu o nominalizare la UNITER pe care nu o mai avuseseră de 10 ani. Mă aşteptam ca lucrurile să urmeze. Eram invitat la şedinţe la UNITER şi am zis că am început cu dreptul. Dar a început marea aşteptare lângă telefon. A fost o perioadă în viaţa mea când asta am făcut.“

    Era foarte important să sune telefonul şi destinul său artistic ţinea de telefoanele acelea pe care trebuia să le primească, era în mâinile unor domni şi doamne pe care trebuia într‑un fel să-i facă atenţi, să îl bage în seamă. „Permanent era despre ce n-am făcut eu bine, astfel încât oamenii aceştia să mă valorizeze suficient. Întrebările acestea au tot funcţionat într-o bună parte din viaţa mea, ştiind în acelaşi timp că îmi fac treaba, ştiind că lucrurile pe care le fac eu au o oarecare inspiraţie şi o oarecare lucrătură şi un oarecare mecanism bine pus la punct, profesional vorbind. Ştiind că sunt acoperit profesional, mă întrebam în continuare ce ar mai trebui de făcut. Răspunsuri am primit, dar nu mi-au plăcut. Adică anumite lucruri pe care ar fi trebuit să le fac nu ţineau de valorile mele.“ Totuşi telefonul a sunat, şi a avut de lucru, pentru că are peste 30 de spectacole la activ, făcute în 15 ani. „Binişor, mai ales în condiţiile în care am început să montez Shakespeare, Cehov, texte importante, care contează şi au putere, texte prin care dacă intri, eşti altfel. Este un proces de iniţiere, inclusiv personală. Şi mi-am ales oameni interesanţi, scenografi şi actori de la diferite teatre din ţară şi asta a însemnat pentru mine realmente o creştere. Dar aveam spre 30 de ani, doi copii care creşteau, şi mi-am pus nişte întrebări: la ce bun? Avem o discuţie creativă sau ne umilim reciproc? Încotro merg, care este construcţia la care pun umărul?“

    După aceste întrebări a ales businessul. „Mediul de business mă aranjează la nebunie, pentru că este un mediu în care, dacă lucrezi cu toată capacitatea şi îţi faci treaba aşa cum trebuie, eşti valorizat. Este mediul în care primeşti instantaneu respect. Dacă îţi stabileşti o întâlnire cu un CEO, la ora stabilită există deja o cafea şi cineva care te conduce, fără probleme. În teatru, apar urgenţe şi nu dau nici măcar un SMS să anunţe.“

    Totuşi, cum a ajuns la training, coaching şi Mr. Vasile? La un moment dat un prieten care avea o fundaţie l-a invitat la un eveniment de pregătire a trainerilor, pentru care nu avea suficienţi participanţi. „Eram într-o săptămână în care nu făceam nimic şi am zis că orice este mai bine decât să stau acasă. Scriam de fapt articole pentru o revistă, am scris o carte pentru copii, am făcut tot felul de lucruri. Dar am zis OK, hai la TOT şi am avut o mică revelaţie. Ce se presupunea acolo, jocurile de rol, modul în care stăteai de vorbă cu participanţii, se asemăna foarte mult cu modul în care lucram în teatru, modul în propuneam anumite situaţii de învăţare experienţială. Mi-a explodat capul, mi-am spus: «Asta este o potecă interesantă».“ A păşit pe potecă şi telefonul a început să sune.

    O perioadă a lucrat şi în training, şi în teatru, ba o vreme, cam doi ani, a cochetat şi cu publicitatea. „În publicitate am avut o perioadă bună, era la patru ani de la debut şi nominalizare, o perioadă de relativă stagnare în viaţa profesională. Un publicitar mi-a dat şansa să fiu creativ şi vedeam cum iau viaţă proiectele mele.“ 

    Ultimul spectacol  a fost A 12-a noapte la Arad, în 2012, care a ieşit un mix elisabetan, cu muzică şi clovnerii, spectacol „care a fost îngropat de nişte decizii administrative. În momentul acela mi-am dat seama că nu mai vreau să fac parte din aşa ceva, iar acum, deşi consider că nu mi-am agăţat mănuşile în cui, nu mă mai văd întorcându-mă. Poate doar în termenii mei, ceea ce este aproape imposibil, în teatrul aşa cum îl ştiu eu“.

     

  • Los Angeles apelează la artişti pentru a reduce numărul accidentelor de circulaţie

    Cum numărul accidentelor de circulaţie soldate cu răniţi sau morţi nu pare să scadă, primăria din metropola americană Los Angeles e dispusă să apeleze la oricine ar putea da o mână de ajutor în această problemă. Tocmai de aceea, este dispusă să asculte până şi opiniile artiştilor oraşului, înfiinţând în acest scop un program de rezidenţă pentru aceştia, pentru care va selecta dintre candidaţii care-şi vor manifesta interesul unul care să colaboreze cu Departamentul de Transport din Los Angeles, scrie LA Times. Rolul artistului, înzestrat cu o gândire creativă, neînchistată în tipare, va fi acela de a-şi stimula colegii de echipă să găsească idei care în mod normal  poate nu le-ar fi venit, pentru a descoperi împreună o soluţie care să permită reducerea sau chiar să conducă la dispariţia accidentelor de circulaţie soldate cu victime umane.

  • Imagini fascinante cu şefi de tribi, dansatori sau vânători.Viaţa indienilor americani din Statele Unite din secolul XIX surprinsă în fotografii – GALERIE FOTO

    Paul Ratner a descoperit imaginile cu indienii nativi din SUA în timp ce se documenta pentru realizarea scurt-metrajului “Moses on the Mesa”.

    Fotografiile alb-negru au fost pictate de artişti, operaţiune ce transformă fotografiile în opere fascinante.

    Ratner a început să publice fotografiile pe pagina personală de Facebook, iar reacţiile au fost pozitive. “Sute de oameni voiau să afle mai multe despre istoria indienilor din Statele Unite”, a declarat Ratner.

  • Forme animaliere realizate cu cartuşe folosite

    Nu toţi artiştii se dau bătuţi atunci când nu au succesul scontat în cariera aleasă, ci caută soluţii pentru a reuşi, chiar dacă acest lucru înseamnă să-şi schimbe tehnica. Aşa a procedat columbianul Federico Uribe.

    Acesta, după ce a încercat să se impună ca pictor, şi-a dat seama că adevărata lui chemare nu este să picteze pe pânză sau să deseneze, ci să creeze imagini vii din diverse obiecte. În mâinile lui, şireturi, ace cu gămălie, tacâmuri de plastic, cărţi şi bucăţi de creioane colorate, dar nu numai, se transformă în portrete şi scene diverse.

    Mai nou, artistul realizează sculpturi cu cartuşe folosite pentru diverse arme de foc, pe care le modelează în forme animaliere, o parte din creaţiile sale putând fi admirate la o expoziţie de la Adelson Galleries din Boston.

  • Sculpturi de admirat

    Mobilierul stradal poate fi el însuşi o operă de artă în sine, care, la rândul său, le permite celor care-l folosesc să se bucure şi de creaţiile altor artişti.

    Mobilierul stradal de acest tip se găseşte într-o zonă din San Francisco, unde din blocuri de plastic şi lemn s-a realizat o sculptură pe care se pot aşeza până la douăzeci şi cinci de oameni.

    Sculptura, intitulată Block by Block, va rămâne pe amplasamentul ei timp de o lună, iar seara componentele sale din plastic se luminează transformând-o într-o platformă de pe care se pot admira picturi murale realizate de artişti stradali, iniţiativa având aprobarea autorităţilor.

  • Care sunt obiceiurile şi ritualele geniilor şi artiştilor

    Geniile nu sunt ca toată lumea. Gândesc diferit şi fac lucrurile în mod diferit. Mason Curry s-a gândit să studieze viaţa a mai multor personalităţi marcante şi a descoperit obiceiuri şi rutine comune în vieţile mai multor genii. Acesta a scris cartea “Daily Rituals: How Artists Work”, în care a identificat şi a exemplificat factori comuni din vieţile unor oameni precum, Franz Kafka, Pablo Picasso şi alţii, informează Inc Magazine.

    1. Le plac plimbările lungi.
    Ei cred că îi ajută să-şi limpezească gândurile. Steve Jobs şi Mark Zuckerberg preferă plimbările lungi.

    2. Se opresc atunci când sunt pe val.
    Tot timpul se opresc când încă mai au ceva în rezervor, astfel în următoarea zi pornesc exact de unde s-au oprit. Mozart face exceptie. Se pare că nu se putea opri când avea o idee.

    3. Işi cuantifică producţia
    Ernest Hemingway este faimos pentru faptul că-şi număra cuvintele. Avea un număr stabilit de cuvinte pe care trebuie să le scrie în fiecare zi. Şi scriitorul britanic, Anthony Trollope era renumit pentru asta. 

    4. Lucrează într-un loc liniştit
    E greu să gândeşti într-un loc zgomotos, într-un spaţiu open-office. Scriitorul Graham Green lucra într-un birou secret. Nimeni nu ştia unde se află biroul lui, deci nimeni nu-l putea deranja.

    5. Nu socializează foarte mult
    Picasso şi prietena lui, Fernande Olivier, se întâlneau cu prietenii lor doar duminica. Proust participa foarte rar la evenimente sociale.

    6. Au un partener care le tolerează orice capriciu
    Soţia lui Sigmund Freud îi aranja hainele, îi alegea batistele şi chiar îi punea pastă de dinţi pe periuţă. 

  • Parcul de distracţii care ironizează Disneyland a generat 20 de milioane de euro

    Dismaland-ul lui Bansky se închide duminică. “Parcul de distracţii”  a generat venituri de 20 de milioane de lire sterline în plus afacerilor din împrejurimi, scrie BBC.

    De-a lungul a cinci săptămâni, cât timp parcul a fost deschis, peste 150.000 de oameni au vizitat opera artistului underground Bansky.

    Dismaland este menit să satirizeze turismul şi industria parcurilor de distracţii. Acesta prezintă O lume rece, ruginită, cu accente sinistre. Aşa-zisul parc de distracţii, definit de creatorii săi drept “cea mai dezamăgitoare atracţie”, adăposteşte operele unora dintre cei mai controversaţi artişti, cum este Damiern Hirst sau Jenny Holzer. Vizitatorii mai pot primi baloane pe care scrie “Sunt un idiot” sau pot vizita librării cu cărţi anarhiste.

    Oraşul, Weston-super-Mare, unde a fost deschis Dismaland, a avut cel mai mult de câştigat. Parcul reuşind să genereze venituri de până la 20 de milioane de lire sterline.

    “A devenit un fenomen global de o importanţă majoră pentru regiune şi subliniează importanţa turismului pentru comunitatea locală”, a spus John Turner, CEO al Visit Somerset.

    Hotelurile şi pensiunile şi restaurantele din zonă au avut cele mai mai creşteri în afaceri. “Camerele de hotel au fost pline, am avut vizitatori de peste tot din lume”, a spus Keith Fearn, proprietar hotel.